Tema 3 Agresiune ca mecanizmul psihologic al conflictului

1. Agresiune, definiri conceptuale

2. Tipuri de agresiune
3. Cauzele agresiei
4. Evoluția agresivității în funcție de vârstă și relațiile copilului
cu cei din jur
5. Activitate de corecție a comportamentului agresiv.
 1. Agresiune, definiri conceptuale
Comportamentul agresiv a oamenilor va fi înțeles mai profund dacă
vom răspunde la întrebarea:” Care este esența agresiunii?”.
Termenul agresivitate îşi găseşte originea etimologică în latinescul
„adgradior”, care înseamnă „a merge către... cu un spirit belicos, cu
tendinţa de a ataca.” În acest sens, noţiunea de agresivitate trimite la
o potenţialitate individuală, la capacitatea de a înfrunta un obstacol,
de a se confrunta cu altul şi a nu da înapoi în caz de dificultate. Se
referă deci la o stare a sistemului psihofiziologic, prin care persoana
răspunde printr-un ansamblu de conduite ostile în plan conştient şi
inconştient, cu scopul distrugerii, degradării, constrângerii, negării
sau umilirii unei fiinţe sau lucru investite cu semnificaţie, pe care
agresorul le simte ca atare şi care reprezintă pentru el o
amenintare/provocare.
• Noțiunea de agresiune a existat dintotdeauna în limbile
europene, cu toate acestea, importanța acordată nu a fost
întotdeauna la fel. Din antichitate și până la sfârșitul secolului
al XIX-lea, ca multe alte subiecte, problema a fost tratată mai
mult speculativ. La inceputul secolului XX, abordarile încep să
capete un contur mai concret.
• Dacă la începutul secolului al XIX-lea agresiune era considerată
ca comportament activ și prietenos, chiar necesar și ca ostil,
mai târziu valoarea cuvântului sa schimbat, a devenit mai
îngustă și a însemnat numai un comportament negativ.
Cel puţin trei teorii se menţin cu fermitate pe propriile poziţii:
a) behaviorismul consideră ca agresiune este orice
comportament care răneşte sau aduce un prejudiciu altuia, de
ordin fizic, moral sau material;
b) neobehaviorismul vede agresiunea doar în intenţia de a răni;
c) iar cognitivismul reuneşte intenţia cu violarea normei care
guvernează situaţia.
Noi vom accepta următoare definiție - agresiunea este
comportamentul realizat cu intenţia de a-l răni pe celălalt.
Agresiunea este componenta concret-acţională a agresivităţii –
act, conduită, comportament agresiv. În sens restrâns,
agresiunea este atacul brutal, brusc, neprevăzut (nepremeditat)
asupra unei persoane. Agresorul este subiectul care desfăşoară
această conduită, cu intenţia nocivă implicită. În limbaj curent,
denumim “victimă” persoana care suferă de pe urma unei
agresiuni directe. Ultimele două noţiuni au conotaţii şi
corespondenţe juridice. Delincvenţa presupune caracterul ilicit,
cel de vinovăţie şi incriminarea (inclusiv sancţionarea) faptei
antisociale (deviante).
Agresivitatea este o interacțiune socială deschisă, de multe ori
dăunătoare, interacțiune socială, cu intenția de a provoca daune
sau alte neplăceri altui individ. Putem considera agresivitatea ca
fiind o însușire a acelor tipuri de comportament care sunt
orientate în sens distructiv, comportamente ce provoacăa daune
materiale, morale, psihologice. Prin urmare comportamentul
agresiv poate viza obiecte (casa, masina etc.), poate viza ființa
umană (individul, grupul, etnia etc.) sau ambele.
Violenţa este manifestarea comportamentală extremă a
agresivităţii, în care forţa brutală este instrumentul prin care se
produce constrângere şi teroare, în scopul impunerii voinţei
agresorului. Cruzimea presupune capacitatea de rezonanţă a
agresorului; prin suferinţa produsă victimei el îşi procură
satisfacţia, plăcerea.
 2. Tipuri de agresiune
Savantul Bass A. deosibește trei perechi de agresiunea: fizică –
verbală, activă – pasivă, directă – inderectă. Pe baza lor a fost
descrise opt tipuri de agresiune.
Tipuri de agresiune Exemple
Fizică - activă - directă Rănirea, bătaia, omorul
Fizică -activă – indirectă Înțelegerea cu o altă persoană pentru vătămarea fizică a inamicului său.

Fizică – pasivă – directă
Fizică – pasivă - indirectă
Verbală - activă - directă
Verbală -activă – indirectă
Verbală – pasivă – directă
De a nu permite fizic celeilalte persoane a atinge obiectivul dorit sau de a
se ocupa cu ceea ce dorește
Refuzul de a îndeplini sarcinile necesare.
Abuzul verbal sau umilire a unei alte persoane.
Răspândirea de calomnie rău intenționat sau bârfe despre o altă
persoană
Refuzul de a vorbi cu o altă persoană, de a răspunde la întrebări.

Verbală – pasivă - indirectă Refuzul de a da o explicație și a veni în apărarea unui om care este
 3. Cauzele agresiunii
Agresivitatea ca instinct
Teoria psihanalitică. "Agresivitatea este innascuta" sustine Sigmund Freud (1920)
dar si Konrad Lorenz. Oamenii se nasc cu predispoziția sau impulsul de a fi violenți
și de a agresa. Cum nu se poate înlătura, trebuie, prin educare, găsite modalități
nedistructive de canalizare a energiei negative. Totuși se face o departajare între
cei doi teoreticieni asupra acestui lucru. La Freud agresivitatea apare ca fiind
predominant distructivaă. Savantul consideră agresivitatea ca fiind o consecinţă a
instinctului primar numit Thanatos. Acest impuls înnăscut, orientat spre
dezintegrare, este direcţionat spre sine, considera Freud. Dacă pînă în acest punct
are dreptate, probabil ar trebui să ne sinucidem cu toţii. Dar acest lucru nu se
întîmplă din două motive: în parte, datorită lui Eros (impulsul înnăscut spre viaţă),
care de obicei învinge, dar şi datorită orientării spre exterior a energiilor auto-
distructive, care ne determină să-i agresăm pe ceilalţi, pentru a evita să ne agresăm
pe noi înşine. Cum, atunci, evită oamenii violenţa teribilă asupra celorlalţi?
Răspunsul, după Freud, este catharzis-ul. Urmărirea evenimentelor violente sau
angajarea în manifestări slabe de mînie diminuează impulsul agresiv şi ne purifică
emoţional, ne calmează.
 Agresivitatea stimulată din exterior.
”Agresivitatea este un raspuns la frustrare" sustin cei de la Yale University din SUA. Teoria a fost
propusă în 1939 de un grup de psihologi (Dollard, Doob, Miller, Mowrer și Sears.) Ei constată că atunci
când atingerea unui scop este blocată, ia nastere frustrarea. Aceasta frustrare devine apoi o sursă de
manifestare a agresivității.
Teoria utilizează patru concepte fundamentale: frustrare, agresiune, inhibiţie, deplasare a agresiunii
spre alte ţinte decît asupra sursei sau agentului frustrant.
Teoria a elaborat cîteva teze fundamentale:
1. Gradul de frustrare este în funcţie de: forţa răspunsului spre răspunsul frustrat, gradul interferenţei
cu răspunsul frustrat, numărul tentativelor de răspunsuri eşuate.
2. Forţa de instigare la agresiune este în funcţie directă de gradul de frustrare.
3. Instigarea cea mai puternică produsă de frustrare vizează actele de agresiune orientate împotriva
agentului frustrant, iar instigaţiile mai slabe sunt orientate (deplasate) spre ţintele colaterale.
4. Inhibarea actelor de agresiune corelează direct cu forţa de penalizare anticipată.
5. Inhibarea actelor de agresiune directă constituie o frustrare suplimentară, care se manifestă prin
forme de agresiune modificată.
6. Realizarea agresiunii constituie un catharzis care reduce impulsurile spre alte acte de agresiune.
 Agresivitatea învăţată
"Agresivitatea este un comportament social învățat” Susținători acestei teorii
consider că comportament agresiv se invață prin mai multe modalităț. Acest curent
al teoriilor agresivităţii porneşte de la premisa că agresivitatea este un
comportament învăţat. Susţinătorii acestei teorii pleacă de la observaţiile că există
multe societăţi în care agresiunea este aproape absentă şi că imitarea
comportamentului agresiv are loc chiar şi în absenţa unor stimuli frustranţi.
Se consideră că modelele de conduită agresivă se întâlnesc cel mai des în:
a) familie (copii violenți provin din familii în care cei doi părinți au fost crescuți
tot cu ajutorul pedepselor fizice);
b) mediul social (în acele comunități în care modelele de conduită agresivă sunt
acceptate, chiar admirate, agresivitatea se transmite ușor și generațiilor
următoare);
c) mass-media (în special televiziunea care oferă zilnic modele de conduită
agresivă, fizică sau verbală).
R.S.Sirs, E.E. Maccoby, C. Levin a identificat doi factori care
influiențează la formarea comportament agresiv al copilului:
• indulgență (sub ea să înțeleagă gradul de pregătire a
părinților și îngrijitorilor să ierte infracțiuni, să înțeleagă și să
accepte copilul);
• severitatea pedepsei de către părinți a manifestările
agresive ale copilului.
Putem enumera adesea printre cauzele comportamentelor
impulsiv-agresive existenta la subiect a unor trăsături
temperamentale, apartenența individului la unul din tipurile de
temperamente
O altă cauză demnă de menționat este cea legată de stima de
sine. Mulți cercetători au stabilit o legătură evidentă între nivelul
stimei de sine și tendințele agresive, în sensul că cu cât stima de
sine, încrederea în forțele si capacitățile proprii, este mai scăzută
cu atât componenta agresivă este mai pregnantă.
• Cauza agresiunii poate fi școala
• Nivelul scăzut al educației elevilor, de asemenea, poate
provoca agresivitate.
 4. Evoluția agresivității în funcție de vârstă și relațiile copilului cu
cei din jur
• Copiii se nasc cu un instinct agresiv sau comportamentul
agresiv se învață?
Aceasta întrebare are puternice implicații practice, legate de
modul în care educăm copiii.
• Pedagogi și psihologi consideră că agresivitatea și violența, ca
comportament se formează în copilărie și în adolescență. Din
acestea considerente educatorul are nevoie să cunoască cum
evoluționează și se manifestă acest comportament la diferite
etape ale vieții copilului. În acest caz ne putem da seama dacă
o tulburare se inscrie într-un comportament corelat cu vârsta
lui sau este cazul să se adreseze unui specialist.
• Psihologul rus S.A.Zavrajîn consideră că copilul manifestă
agresiunea mult mai devreme decât cred adulții. Agresiunea
copiilor este specifică și vine dintr-un sentiment de nemulțumire cu
privire la incapacitatea de a realiza propriile nevoi de bază vitală
(alimentație, libertatea de mișcare, ect). La imposibilitatea
comunicării se adaugă și dorința de independență și lipsa de
control a impulsurilor resimțite de copiii.
• In cazul piticilor de 1 an și jumătate -2 ani, copiilor le este foarte
greu să-și comunice nevoile părinților sau celorlalți. Oricărui copil i
se poate întâmpla să rupă o jucărie sau să își mai lovească un coleg.
Cu toate acestea, la copiii mici niciodată nu se observă un
comportament agresiv conștient. Copii pot manifesta violența în
timpul jocului întâmplător. Dacă maturii preântâmpină momente
ce pot provoca agresie atunci copilul nu o exercită.
Printre cazuze care pot provoca agresie putem enumera și:
•aflarea în mijlocul unei situații frustrante, stresante;
•supra-stimularea;
•extenuarea;
•lipsa supravegherii adulte;
•imitarea comportamentul agresiv pe care îl vede la copiii din jur.
La copiii de 2-3 ani, mușcatul și lovitul celor din jur poate fi rezultatul lipsei de
învățare a mijloacelor de comunicare potrivite, neagresive atunci când sunt puși în
fața unei probleme. Cauza acestor reacții negative poate fi:
•legitimă apărare;
•se află în mijlocul unei situații frustrante, stresante
•mânie extremă;
•supra-stimularea;
•extenuarea;
•lipsa supravegherii adulte;
•imitarea comportamentul agresiv pe care il vede la copiii/ adultii din jur.
Manifestarea agresivității se datorează faptului că experiențele emoționale ale
copiilor mici, în special de la vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, au o intensitate
crescută și nu sunt controlate în corespundere cu norme sociale, de voință slab
dezvoltată. Nemulțumirea copii exprimă direct: țipă, cad la podea și dau din
picioare, poate zgâria, muscă, se lovesc. Acest lucru este deosebit de caracteristic
copiilor puternici, activi, care sunt obișnuiți cu satisfacerea imediată a dorințelor
lor.
Cauza acestor reacții negative poate fi:
•legitimă apărare;
•se află în mijlocul unei situații frustrante, stresante
•mânie extremă;
•supra-stimularea;
•extenuarea;
•lipsa supravegherii adulte;
•imitarea comportamentul agresiv pe care il vede la copiii/ adultii din jur.
La 3 ani independența înmugurește și reprezintă o sursă de mândrie. Provocarea o constituie
creșterea controlului asupra sentimentelor sale. Deși e în stare și vrea să ducă la bun sfârșit
cerințele maturilor, aceștea nu pot conta pe cooperare permanentă. Copilul înțelege ideea de
cauză-efect: de exemplu, ca atunci când e obraznic va fi pedepsit, iar comportamentul bun va fi
întotdeauna aprobat, încep să-și controleze mai bine frustrările. La această vârstă, copiii
înțeleg limitările și regulile. Sunt mai încrezători în forțele proprii, însa au încă probleme de
gestionare a impulsurilor. Răspund bine când văd exemple de comportament bun în preajmă și
le place să primească mereu încurajări pozitive. La aceasta vârstă copiii vor să devină
independenți și cei care nui permit acest lucru (cel mai des aceasta este mama) pot provoca
reații violente.
La vârsta de 4-6 ani copii nu au un nivel suficient de toleranță în relațiile între
ei. Cel mai des în această perioadă, auzim plângeri din partea educatorilor,
părinților cu privire la bătăi, acțiunile agresive ale copilului în raport cu frații
și surorile mai mici, în încercarea de a chinui animalele. Comportamentul
agresiv poate fi deja considerat ca o formă specifică a relațiilor copilului cu
alte persoane. Comportament agresiv în această perioadă se datorează pe de
o parte – particularitățile de temperament, excitabilitate emoțională, iar pe
de altă parte - motivelor sociale: situația din echipă, în familie, lipsa de
atenție la această problemă în grădiniță, lipsa de activitate sistematică și
eficientă în direcția formării comportamentului nonagresiv. La această etapă,
este important să se dezvolte abilitățile de comunicare (capacitatea de a
comunica cu semenii este extrem de important pentru a stabili un contact cu
un grup de colegi) și abilități de comportament social: înțelegerea altei
persoane, empatie, sentimente.
Perioada de vârstă 6/7 - 10/11 ani este cea a şcolarului mic. La intrarea în
şcoală copilul ajunge într-un mediu aproape în întregime diferit de cel
familial şi în locul unui grup restrâns copilul întâlneşte o colectivitate. Odată
cu încadrarea în această colectivitate începe familiarizarea cu cerinţele vieţii
sociale. Adaptarea la cerinţele şcolii impune modificări în toate
componentele personalităţii. Extinderea câmpului afectiv înseamnă crearea
de noi legături sociale, respectarea unor reguli, acceptarea unor îndatoriri,
creşterea capacităţii de efort etc. Trebuie sa reamintim ca la aceasta vârsta
activeaza moralitatea constrân­gerii: copiilor le vine greu să înteleagă de ce și
cum trebuie adaptate regulile in diferite situații. Dacă veți împărți clasa în
echipe, veți fi surprins de rivalitatea survenita spontan. Una dintre soluții
este să le reamintim, prin atitudinea dumneavoastra, că totuși nu sunt în
arena gladiatorilor și schim­bați frecvent componența echipelor. Certurile
sunt foarte frecvente la aceasta vârsta, fiind prezentă mai ales răfuiala
verbală. Băieții însa pot ajunge la trântă și pumni. Certurile ocazionale sunt
de asteptat, dar dacă anumiți copii par implicați într-o rafuială de durată, cu
episoade aproape zilnice, va trebui să interveniți
Vârsta de adolescență (12-14 ani). La această vârstă apar
problemele specifice vârstei adolescenţei. Adolescenţa este o
„boală cu durată limitată” (R. Campbell, 1994), ea are un caracter
spectacular, oscilant, în care individul devine extrem de
vulnerabil.
În adolescenţă, sunt frecvente conduitele predelincvente. În
această perioadă, agresivitatea înregistrează un salt consistent.
Comportamentul agresiv oscilează nu numai în funcţie de vârstă,
dar şi de sex, raportul dintre băieţi şi fete fiind de 5 la 1, ceea ce
înseamnă un supliment remarcabil de agresiune masculină.
Adesea, printre cauzele conduitelor impulsive sunt enumerate,
de mulţi cercetători, şi anumite trăsături temperamentale.
O altă cauză foarte des invocată pentru conduitele impulsive ale
elevilor este şi cea legată de stima de sine.
Regulile grupului devin sursa gene­rală a regulilor de comportament.
Dezvoltarea unui cod comportamental specific trebuie văzut ca o
tentativă de câstigare a independenței, obliga­torie statutului de
adult. Este util ca educatorul să-i antreneze pe elevi într-un proces de
coparticipare la stabilirea normelor orei, clasei, activităților comune
din timpul liber. Oricum, impunerea unor norme exterioare lor nu
mai are șanse de izbândă. Dorinta de conformare la normele vârstei
atinge acum un apogeu. Este "paradoxul" pe care îl găzduieste
aceasta etapă, dat fiind și gradul ridicat al nonconformării față de
adult. Conformismul la normele grupului îmbracă forme diverse, de la
îmbrăcăminte și pânaă la jargonul verbal sau gestual.
Pentru a evita astfel de situații se pot face dez­bateri pe baza opiniei
lor exprimată în scris și cu caracter anonim. Prioritatea interventției
profesorului în acest plan este intermedierea relațiilor copiilor cu
sistemul valorilor promovate în societate. Rostul unui astfel de
demers vizeaza clarificarile preliminare necesare oricarei persoane
care se afla în postura de a-si cristaliza sistemul axiologic propriu.
În ciuda aparențelor, la aceasta vârstă elevii sunt preocupați foarte
mult de ceea ce gândesc ceilalți despre ei. Prieteniile, dar și
supărările și certurile sunt mai intense și cu urmari mai profunde. În
aceasta etapă de tranziție de la moralitatea constrângerii la cea a
coope­rării, discuțiile privind regulile, legile sau etica pot fi extrem de
furtunoase cu diferente de opinii cr Multe lucrări stiințifice, care au
studiat fenomenul agresivității au arătat că cei până la aceasta etapă
a vieții au exersar comportamentul agresiv au deja acest
comportament dezvoltat și învățat.
Așadar când putem să spunem că copilul are deja un comportament agresiv și cum se
manifestă comportamentul agresiv ?
Conform criteriilor stabilite de Asociaţia Psihologilor Americani, comportamentul agresiv
însumează următoarele categorii de comportamente:
• Ameninţă, intimidează, ironizează pe alţii.
•Manifestă agresivitate fizică faţă de alţii.
•Distruge bunurile celorlalţi.
•Încalcă drepturile celorlalţi.
Pentru a avea o imagine cât mai completă a acestui fenomen ne bazăm pe următoarea
definiţie operaţională: Violenţa în şcoală este „orice formă de manifestare a unor
comportamente precum:
•exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, tachinare, ironizare, imitare,
ameninţare, hărţuire;
•bruscare, împingere, lovire, rănire;
•comportamente care intră sub incidenţa legii (viol, consum/comercializare de droguri,
vandalism – provocarea de stricăciuni cu buna ştiinţă – furt);
•limbaj neadecvat la adresa cadrului didactic şi celorlalţi colegi (înjurături, cuvinte obscene).”
 5. Activitate de corecție a comportamentului agresiv.
Prevenția agresivității ar trebui să înceapă cu o corecție a sistemului intern
de intenții, dezvăluind impulsurile interioare destructive (S.Stepanov). Și nu
ar trebui să fie o chestiune de a scăpa de agresiune, ci pentru a elimina
cauzele care provoacă comportamentul agresiv.
Pentru a preveni cazurile cronice de agresivitate, trebuie să ne concentram
atenția pe prima perioadă a vieții omului, primii ani după nastere, pentru că
în această etapă se pun bazele comportamentului agresiv de mai târziu.
S.N. Enikolopov propune să lucrăm cu conştiinţa de sine, cu ”Eu-concept” a
copilului
Prin conştiinţa de sine, raportarea subiectului la sine însuşi, la propriile trăiri
individul îşi înţelege propria persoană ca subiect al activităţii sociale, ca
membru activ şi util al mediului social în care trăieşte.
Este necesar să se pună accent pe dezvoltarea individuală a copiilor,
dezvoltarea abilitățile de autocontrol și autoreglare pentru a forma
încrederea și stima de sine.
A. Maslow consideră că agresie poate fi vindecată și aici există două surse.
•Prima sursă - mișcarea spre maturitate (auto-actualizare) a persoanei: „Cu
maturizare personală, în procesul de dobândire a unei libertăți interioare
agresivitatea se manifestă sub formă de indignare, devine treptat un mod de
afirmare de sine.”
•A doua sursă – ”organizarea corespunzătoare a instituțiile sociale, care ar
trebui să reducă riscul de manifestare a agresiunii”.
Managementul agresivităţii şi violenţei trebuie abordat atît formativ, prin
intermediul programelor de formare (training), cît şi ca intervenţie punctuală
în prevenirea şi gestiunea violenţei. La rîndul lor, ambele aceste abordări se
referă atît la indivizii direct implicaţi, cît şi la terţa parte.
Se cunosc două grupe de metode care por fi folosite pentru a preveni
comportamentul agresiv la copii:
•Metode specifice
•Metode nespecifice
 Metode specifice.
Din aceasta grupă face parte:
•programelor de formare (training) ca de exemplu: ”Strategii de prevenire şi reducere a
agresivităţii în contextul şcolar”
În momentul de faţă programele antiviolenţă la nivelul comunităţii, acolo unde ele există,
îmbrăţişează patru problematici:
•formarea abilităţilor de management al conflictului
•programe gestionate de tineri
•strategii psihopedagogice
•strategii bazate pe familie
Indiferent de componenta pe care este axată un program, el va avea rezultate bune dacă
îndeplineşte anumite condiţii:
•este adaptat la problemele şi resursele specifice ale comunităţii
•este precedat de evaluarea cunoştinţelor şi abilităţilor de coping (adaptare, modelare în
funcţie de circumstanţe) ale membrilor comunităţii
•include trainingul abilităţilor de management al conflictului, care ajută tinerii să înveţe
mijloacele nonviolente de rezolvare a conflictelor, să instituie nonviolenţa ca normă socială şi
să recunoască semnele de pericol de escaladare a conflictului
conţin programe gestionate de tineri, în care aceştia cunosc
consecinţele teribile ale comportamentului violent
•include dezvoltarea unor relaţii de încredere cu adulţi cheie,
cum ar fi părinţii şi membrii echipei de formatori ai programului
•include resurse psihopedagogice de genul: mentoratul
programelor, eforturi de coeziune familială şi consilierea.
Se propun ședințe de training cu specialist atunci când ați
observat la copil un comportament deosebit de agresiv, care
persistă mai mult de șase luni și care nu este justificat în niciun
fel de ceea ce se întâmplă în mediul lui social sau familial.
Pentru a stabili diagnosticul, este suficient ca copilul să prezinte
simultan patru din cele opt simptome:
1. adesea își iese din fire,
2. adesea se ceartă cu adulții,
3. adesea refuză sau sfidează regulile stabilite de părinți,
profesori
4. adesea îi săcaie pe ceilalți,
5. adesea îi învinovățește pe ceilalți pentru greșelile lui,
6. se supără și se infurie cu ușurință pe ceilalți,
7. este furios și neliniștit aproape tot timpul,
8. este nemulțumit tot timpul.
Evitarea violenţelor necesită self-control, dar şi calităţi şi exerciţii de
identificare precoce a
semnelor posibilei agresiuni din partea celuilalt.
Controlul propriei violenţe se realizează prin:
•Cunoaşterea stilului propriu de rezolvare a conflictelor: Indivizii care îşi
cunosc modul de reacţie în situaţiile de conflict devin conştienţi de situaţiile
apte să le producă creşterea mîniei; analizează critic propriile justificări ale
furiei, agresivităţii şi violenţe;
•Înţelegerea avantajelor şi dezavantajelor violenţei;
•Folosirea modurilor sănătoase de exprimare a furiei
•A face deosebirea între răspunsurile asertive şi cele agresive şi a folosi
efectiv răspunsurile asertive în comunicare.
•Cunoaşterea naturii violenţei, a rapidităţii cu care escaladează, a modurilor
cum se ajunge la violenţă de la certuri minore şi cum contribuie armele la
violenţă.
Cu success putem folosi și metoda Art-terapie. Beneficiarii Art Terapiei sunt
persoane cu probleme comportamentale (generate de manie, furie) Art-
terapia învață copiii și oamenii mari deopotrivă, să se exprime, să dea frâu
liber creativității. Fie că este art-terapie prin pictură, art-terapie prin modelaj,
art-terapie prin joc, art-terapie prin teatru sau dans, copilul învață să devină
el însuși, să se exprime liber, să devină încrezător în forțele sale proprii, să
comunice și să relaționeze, într-un cuvânt, să fie un copil fericit. Art-terapia
este o oportunitate pentru fiecare de a se exprima spontan și autentic, o
experientă, care în timp, duce la implinire personală, vindecare emoțională si
profundă transformare. Rolul psihologului este acela de a modera și de a
încuraja exprimarea liberă, spontană, într-o atmosferă degajată, în care
copilul se simte în siguranță și protejat. Prin procesul de creație și prin
produsul final își explorează sentimentele, reconciliază conflictele
emoționale, dezvoltă conștiinta de sine, gestionează comportamentul și
dependențele, dezvoltă abilități sociale, găsește persepective noi de a privi
realitatea, reduce anxietatea și crește stima de sine.
Sunt binevenite diferite Tehnicile de lucru: jocul de rol,
brainstorming, demonstrația, discuția în grupul mare pe studii de
caz, problematizarea pe grupe mici, expunerea prin power point,
flipchart, fișe de lucru, tehnica relaxării prin respiraţia profundă,
gestionarea furiei.
 Metode nespecifice
Din metode nespecifice fac parte așa numite ”regulile de aur ale
pedagogiei”:
•Nu fixați atenția asupra comportamentului nedorit al copilului și
să nu manifești singur comportament agresiv. Interzicerea și
ridicarea vocii sunt cele mai ineficiente moduri de a depăși
agresivitatea. Exprimarea mirării, nedumeririi, supărării
profesorilor cu privire la comportamentul inadecvat al copiilor
ajută la formarea reținerii;
•Nu lăsați fără atenție orice schimbare pozitiv în comportamentul
copilului, indiferent cât de neesențiale ar fi ele. Copilul vrea să
simtă că fiecare moment este luatîn seamă și apreciat.
Implementarea ideilor educației fără violență, umanizarea procesului
educațional modern poate fi realizată în două direcții:
1) construirea procesului educațional în instituțiile de învățământ pe baza
interacțiunii non-violente:
•umanizarea procesul pedagogic;
•crearea în instituțiile de învățămînt a unui mediu de dezvoltare non-violent.
2) formarea la copii competențelor de comunicare non-violentă.
Activitatea trebuie să se bazeze pe principiile următoare:
•refuzul tuturor participanților în procesul pedagogic de dominare și strategii
de impunere a comportamentului;
•respingerea modalităților violente în soluționarea conflictelor
interpersonale;
•accent pe identitatea celeilalte persoane.
 Bibliografie
• FUNDAMENTE TEORETICE ALE CONFLICTULUI FUNDAMENTE TEORETICE ALE CONFLICTULUI Prof. univ. dr. Ana
Stoica-Constantinhttp:
//www.psih.uaic.ro/~aconstantin/romana/docs/Fundamente_teoretice_ale_conflictului_Curs_ID_ASC.pdf
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Agresivitate
• http://www.itsybitsy.ro/de-ce-este-agresiv-copilul-meu/
• http://www.rcsedu.info/index.php?option=com_content&view=article&id=26:violena-in-coal-agresivitate-in-
randul-elevilor&catid=3:managementul-clasei-de-elevi
• https://www.concursurilecomper.ro/rip/2014/august2014/13-ChinanRamona-
Controlul_agresivitatii_elevilor_de_varsta_scolara_mica.pdf
• http://www.umfcv.ro/ccop-ce-este-agresivitatea
• https://traficdemateriale.files.wordpress.com/2015/06/psihologie-manual-pentru-clasa-a-x-a-1.pdf
• http://www.psih.uaic.ro/~sboncu/romana/Curs_psihologie_sociala/Curs30.pdf
• http://psyvolution.ro/agresivitatea-in-comportamentul-copilului-si-adolescentului-cauze-si-solutii-posibile/
• https://tmenglish.files.wordpress.com/2010/05/strategii-prevenire-violenta.pdf
• GHID DE BUNE PRACTICI pentru educaþia pozitivã a pãrinþilor, cadrelor didactice și elevilor Autor: Diana
Stãnculeanu, psiholog Irina Petrea, 2011 http://salvaticopiii.ro/upload/p000600010002_Stimularea
%20comportamentelor%20pozitive%2014%20oct.pdf