TEMATICA DISCIPLINEI,

MONEDĂ ŞI CREDIT

Titular:
dr. conf.univ. Gîrlea Mihai
 Tema 2
............................................................
"FORMELE ŞI FUNCŢIILE BANILOR
"
Tema 2: " Unităţi de conţinut:"
1. Formele monedei: manifestarea
esenţei acesteia

2. Funcţiile banilor: caracteristici şi

conţinut
 Obiectivele studiului:
 să recunoască conceptele de bază cu privire la evoluţia şi formele
banilor;

 să distingă asemănările şi deosebirile dintre moneda cu valoare

integrală şi cea fără valoare integrală;

 să distingă caracteristicile monedei convenţionale şi ale celei

reprezentative;

 să formuleze funcţiile banilor;

 să deosebească principalele forme ale banilor.

 Cuvinte-cheie:
•Moneda-marfă,
•moneda metalică,
•moneda de hârtie,
•moneda scripturală,
•mijloc de schimb,
•etalon al valorii,
•rezervă a valorii,
•unitate de cont,
•bani universali.
 "Formele (tipurile) monedei"

Banii sunt familiari tuturor – ca numerar în buzunar,ca

intrări în conturile bancare, ca valoare a averii noastre.

Dar rareori ne oprim să cugetăm ce lucru ciudat sunt în

realitate banii.

Muncim şi ne agităm să cîştigăm bani şi totuşi fiecare

bancnotă nu este de cît o hîrtie, fără valoare intrinsecă.

Numai Guvernul prin Banca Centrală poate tipări bani şi

totuşi în conturile curente şi de economii se află mai mulţi
bani decît a produs vreodată Guvernul.
 "Formele (tipurile) monedei"

În mod tradiţional se desting următoarele arhetipuri (forme) monetare:

 moneda-marfă;

 moneda metalică;

 moneda de hârtie;

 moneda scripturală (de cont) şi electronică.

 Moneda-marfă sau paleomoneda

Paleomonedele - sunt mărfuri sau obiecte diverse, cel mai

adesea puţin perisabile (bunuri care se strică, se alterează
uşor; supus stricăciunii, alterării, supus dispariţiei), care au
fost utilizate în anumite momente ale evoluţiei socetăţii pentru
a efectua nu numai cumpărături curente, ci şi pentru a plăti
impozite sau ca elemente de zestre.
 Moneda-marfă sau paleomoneda

Moneda marfă era divizată în :

 Moneda-marfă “consumabilă”

 Moneda marfa ,,neconsumabilă“

 Moneda-marfă “consumabilă” - această ,,monedă primitivă” putea fi aleasă dintre

bunurile utilitare, în general era vorba de marfurile care apareau astfel în funcţie de tipul
de societate: ceriale în societăţi agricole, animale în societăţi păstoreşti, oale sau stofe în
societăţi care aveau relaţii comerciale cu exteriorul, arme în societăţi răsboinice.

 Moneda marfa ,,neconsumabilă“ – reprezenta marfuri sau obiecte fără

nici o valoare utilitară şi neavînd decît o funcţie monetară.
Cea mai cunoscută dintre aceste monede –marfă neconsumabile a fost “cauri” - mică
cochilie de aproximativ 2 cm, recoltată din Oceanul Indian,
care devine un fel de moneda de schimb intenational ă utilizată în multe regiuni ale Asiei si
Africii.
În alte societati au fost fabricate obiecte de metal, unelte sau arme ( lance, topor, nicovala).
Materialitatea obiectelor devenea aşadar pur simbolica, iar rolul lor, pur monetar.
 Moneda-marfă sau paleomoneda

Exemplu :

Doua monede extreme de moneda marfa ,,neconsumabilă“

I. Dintre aceste obiecte cu utilizare exclusiv monetara, cea mai grea a

fost fără îndoială
“discul de aragonită” (piatra de calcar), utilizat de locuitorii insulelor Yap
si Caroline.
Cu un diametm variind de la 50 cm la 4 m, aceasta piatra de moara
perforata in centru servea la reglarea platilor mai mari sau la rezolvarea
conflictelor dintre sate. Ele erau expuse în fata caselor ca semn al
bogatiei.

II. În opozitie cu aceasta, moneda cea mai usoara atestata a fost ,,moneda-
pană” din insula Santa Cruz din Pacific.
Compusa din rulouri de fibre vegetale de aproximativ 10 m lungime,
decorata la capete cu minuscule pene rosii de pasare, ea a fost utilizata
pentu anumite cumparaturi (vase) sau pentru
ceremonii sociale precum casatoria.
 Moneda metalică

Moneda metalică se divizează:

 Monedă cu valoare intrinsecă – valoarea ei nominală corespunde cu

însăşi valoarea metalului preţios (se băteau din aur şi argint).

 Moneda fără valoarea integrală (intrinsecă) – este acea monedă care nu

conţine metal preţios, dar are o anumită valoare nominală, fixată de
autoritatea statală (se băteau din aluminiu şi din alte metale).
 Moneda metalică
Moneda metalică se divizează (alt creiteriu ):

a) Moneda măsurabilă (cîntărită) Plăţile se efectuau mesurînd lingourile sau pudra de metar (aur,
cupru, plumb, fier). Folosirea în acest fel a metalului cîntărit presupunea existenţa unui sistem
ponderat regulat şi folosirea generalizată cîntarului.

b) Moneda numărată constă în a impărţi, a debita metalul în fragmente de dimensiuni uniforme şi

greutăţi predefinite. Aceste bucăţi metalice au imbrăcat diverse forme, în funcţie de tipul de societate:
bulgiri sau bile, discuri, mici bastonaşe. Totuşi această monedă, aşa zisă numărată, nu dispunea cel
puţin în tranzacţiile importante - nici de cîntărire, nici de expert, astfel încît bucata etalonată putea să
fie alterată sau scurtată printr-un adaos de material fraudulos.

c) Moneda bătută reprezintă primele piese metalice dintre cele pe care noi le cunoaştem astăzi. Aceste
prime piese erau compuse din electrum (un aliaj natural de aur şi argint extras din fluviul Pactole ) şi
aveau formă globulară, iar ele corespundeau unei picături de metal topit.
Totuşi electrumul (aliajul) ridica o problemă. Compoziţia acestui aliaj natural nu era stabilită: anumite
piese conţineau 55% aur, altele, 31%, mai tărziu apar primele piese de aur şi de argint pur, o piesa de
aur valorînd 13,3 piese de argint (asistăm astfel la naşterea primului sistem monetar bimetalist )

d) Moneda divizionara astăzi este compusă din aliaje de aluminiu, cupru sau nichel, piesele
contemporane au astfel o valoare uşor independenă faţă de costul lor de fabricaţie
(de exemplu în Franta, în 1999, se inregistrau costuri în jur de 16 centime pentru realizarea unei piese de
5 centime, un franc pentru piesa de 10 franci şi 1,30 franci pentru cea de 5 franci ).
 Moneda metalică

Monedelor metalice (deobicei din aur şi argint) le erau specifice unele neajunsuri:

 extragerea metalului nu era în egală măsură cu fabricarea mărfurilor şi prestarea

serviciilor;
 monedele date nu puteau deservi afacerile mici;
 nu făceau faţă elasticităţii pieţei: nu puteau fi emişi şi retraşi din circulaţie;
 moneda-aur, în general, nu stimula producerea şi circulaţia mărfurilor.

Avantajele monedelor metalice :

 abilitate ridicată în a face mai uşoară transformarea lor din monedă în obiecte de
folosinţă şi viceversa;
 sunt perfect divizibile de la ,,zero la infinit", fară a rămîne resturi sau deşeuri;
 raportul ridicat dintre valoarea şi volumul lor contribuie la un transport facil (greu,
anevois, riscant) al acestora;
 inalterabilitatea lor le dă o durată de viaţă cvasiinfinită;
 dificultatea in fabricarea lor le protejează înparte de imitaţii.
 Moneda de hârtie

Primele bilete (monede) de hîrtie au aparut in China, ţară unde tocmai fusese inventată
hîrtia (Hîrtia a fost inventata in secolul al III-lea î.Hr. in China; tehnica fabricarii
hartiei nu se va raspandi in Europa decat spre sfarsitul secolului al XVI-lea ).

Moneda de hîrtie apărea sub 2 forme:

 Moneda de hîrtie reprezentativă – care are la bază o valoare reală, întrucît creaţia
şi circulaţia sunt reglementate.
Banii reprezentativi se consideră: semnele metalice (moneta mică reprezentativă (ban,
cent, copeică) confecţionată din metale ieftine (aramă, aluminiu)
 Moneda de hîrtie convenţională – este emisă în circulaţie de stat, este o monedă
pur convenţională, fără acoperire, garanţie sau obligaţie din partea statului.
 Moneda de hârtie

Moneda de hîrtie era divizată în:

a) Biletul reprezentativ - sub forma unor simple recipise de speţa, pentru depozitele in aur şi
argint aflate in casele de bani, se emiteau cîte un certificat la purtator, rambursabil la scadenta
convenită şi fixata in prealabil, ele puteau circula ca instrument de schimb.

b) Biletul convertibil ”bancnote de bancă” moderne. Aveau un curs liber (orice persoană este
libera sa refuze sau sa accepte biletele ca plată.) Era vorba de certificate de creanta asupra
băncii, punerea lor in circulatie se facea in contrapartida, fie printr-un varsamant in diverse
feluri, fie ca urmare a unei simple recunoaşteri a datoriei. Aceasta a doua procedura constituie o
prima ruptura intre moneda metalica şi banii de hartie şi marcheaza naşterea mecanismului
creatiei monetare. Ea va fi cauza falimentului Bancii din Stockholm unde, încă din 1666,
incasarile metalice au devenit insuficiente fata de cererile de rambursare ale detinatorilor de
bilete.

c) Biletele neconvertibile ”bancnote de bancă” statul poate decide instituirea cursului fortat
( statul suspendă temporar sau definitiv posibilitatea de a schimba biletele cu monedele
metalice) al biletelor.

d) Biletele astazi bancnote divizionare într-o anumită sumă

 Moneda scripturală (de cont) şi electronică.

Moneda scripturală (de cont) se exprimă printr-un simplu joc de înscrisuri:

se creditează sau se debitează conturile în registrele de bancă.
economist belgian M Ansiaux,, creatorul sintagmei „moneda scripturală", o defineşte
ca fiind o moneda care “trece din cont în cont în loc sa circule din mînă în mînă ”.

Moneda electronică (portmoneul electronic) – inovaţia tehnologică în

domeniul monetar piermite stocarea puterii de cumpărare într-o cartelă
„plătită anterior”, (cardurile).

Cardurile pot fi: de debit şi de credit; naţionale şi internaţionale.

De debit – permit efectuarea de plăţi numai în limita disponibiluluii de cont

De credit – care oferă posesorului posibilitatea efectuării unei cheltuieli

pentru disponibilul de cont, dar numai în condiţiile stabile de bancă
 “Funcţiile monedei”

 funcţia standard sau etalon al valorii

 funţia de mijloc de plată ( de schimb sau de circulaţie)

 funcţia de rezervă a valorii (mijloc de tezaurizare, instrument de rezervă a

valorii)

 funcţia ca bani universali

 funcţia de unitate de cont

 Funcţia standard sau etalon al valorii

Permite:
pe de o parte, exprimarea valorii (evaluarea şi dimensionarea) celor mai diverse
marfuri şi servicii,

Banii ca etalon al valorii se referă la toate mărfurile, apar stihiinic şi se schimbă în

dependenţă de forţele productive şi de munca materializată la producerea lor.

pe de altă parte, masurarea şi compararea preţurilor acestora (în timp şi spaţiu).

Banii ca scară a preţurilor se fixează de stat şi depind de cantitatea de metal fixată.

Ea variază în dependenţă de preţul metalului dat. De la început unitatea monetară
coincidea cu scara preţurilor.

Dacă în 1900 1$ = 1.50463 g. Au,

în 1934 1$ = 0.888671 g. Au,
ca mai apoi, în 1976 1$ = 0.736 g. Au.
 Funcţia standard sau etalon al valorii

în economia naturală, numarul de preţuri este mult mai mare, întrucît fiecare bun
trebuie să aibă un preţ exprimat în toate celelalte bunuri de pe piaţă .

numarul de preţuri într-o economie de autosubzistenţă ( naturală) este cea folosita în

matematica în cazul combinaţiilor (ţinînd cont că sunt necesare preţurile luate doua cîte doua şi
că preţul unui bun X în bunul Y este egal cu preţul bunului Y în bunul X ):

n! 1 * 2 * .... n  2  n  1 n n n  1
Cn2   
2! n  2  1 * 21 * 2 * ....n  2  2
unde: n = numărul de bunuri din economie.

într-o economie monetară, modernă, există atîtea preţuri cîte produse sunt pe
piaţă.
dacă însă un bun (o marfă) ar juca rolul de bani (ca etalon al valorii) numarul de
preţuri ar scadea, de la n(n - 1)/2 la n - 1.
 Funcţia standard sau etalon al valorii

Exemplu: (din punct de vedere a numărului preturilor )

Presupunem o economie naturală (închisă) în care ar fi produse doar 10 bunuri.

În acest caz:
În economia naturală ar exista 45 de preţuri (n(n - 1)/2; 10*(10-1)/2) de preţuri,
În timp ce într-o economie monetară; doar 10 preţuri.

Lucrurile se complică dacă presupunem existenţa a 1.000 de bunuri,

caz în care în economia naturală ar exista 499.500 de preţuri,
faţă de 1.000 în cazul unei economii în care există bani.

Evident, în cazul a 1.000.000 de produse, în loc de 1.000.000 de preţuri există

499.999.500.000 de preţuri.

Deci existenţa unui etalon al valorii este primordială, fără să fie importantă forma
sa - concretă sau abstractă.
 Funcţia standard sau etalon al valorii

Exemplu: (din punct de vedere ca etalon al valorii) Presupunem:

O comunitate compusă din 50.000 locuitori ce îşi desfărşoară activitatea între graniţele
teritoriului „X” care nu a cunoscut utilizarea banilor şi n-a avut nicioduta relaţii economice cu
alte grupuri sociale.
S-au dezvoltat trei activitati productive: pescuitul, vînătoarea şi cultivarea cerealelor
Consumul zilnic era: 20.000 kg peşte, 10.000 kg carne, 30. 000 k g cereale (grîne).

Productia ar putea, fi schinbată cu alte tipuri de produse, dar populaţia este mulţumită cu actuala
compoziţie, deci nu există un stimulent pentru dezvoltarea unei ramuri în favoarea alteia.

Se poate stabili echivalenţa care se practica în cadrul comunităţii:

 1 kg de carne este echivalentul a 2 kg de peşte şi a 3 kg cereale
 1 kg de peşte, echivalent cu ½ kg carne şi cu 3/2 kg cereale
 1 kg cereale echivalează cu 1/3 kg carne şi 2/3 kg peşte.

Pe baza acestor raporturi de echivalenţă, fiecare locuitor poate procura celelalte două mărfuri. Aceste raţii de
consum zilnic sunt proximative. Cel mai important lucru este că fiecare individ al comunităţii să gasească
un alt individ, cars să dorească produsele sale, şi care, de asemenea, să deţină produsele de care are
nevoie.

Să presupunem, în continuare, ca în cadrul comunităţii s-au facut progrese, si anume, s-a

introdus moneda, ca mijloc de schimb şi etalon al valorii. Rolul de monedă revine cerealelor.
 Funcţia standard sau etalon al valorii

Efectele introducerii monedei ca mijloc de schimb şi etalon al valorii

Dacă cei ocupaţi cu vînatul şi pescuitul trec la cultivarea de cereale, s-ar ujunge la deţinerea de mai mulţi
„bani”, în sensul că întreaga comunitate va ajunge sa deţină numai cereale.

În condiţiile în care producţia de cereale este în creştere, iar cantitatea de peşte şi carne se află în
declin, atunci se manifestă o sporire a preţului acestor doua bunuri cantitatea zilnică de :
 cereale consumate devine 40.000 kg
 consumul de carne scade la 5000 kg
 consumul de peşte scade la 15. 000 kg
Raporturile de echivalenţă iniţiale, în noile condiţii for fi:
 1 kg de carne este echivalentul a 3 kg de peşte şi a 8 kg cereale
 1 kg de peşte, echivalent cu 1/3 kg carne şi cu 2,66 kg cereale
 1 kg cereale echivalează cu 1/8 kg carne şi 3 /8 kg peşte.

În cadrul societăţilor în care nu se produc cantităţi mar i de bunuri, este convenabil a se utiliza
un anumit bun cu rolul de echivalent general al tuturor marfurilor, deci ca standard al valorii
şi ca mijloc de schimb.
 Funţia de mijloc de plată ( de schimb sau de circulaţie)

Funcţia banilor de instrument de plată se realizează prin

intermediul monedei .
Aceasta se prezintă sub două forme, moneda efectivă (numerar) şi
moneda scripturală (de cont).
Indiferent de forma monedei, unitatea monetară este denumită
monedă de bază, iar submultiplii acesteia moneda divizionară

Specificul acestei funcţii: toţi utilizatorii trebuie să aibă încredere în ele,ei, (bani,
monede) în valoarea lor de schimb, sa aibă certitudinea că ele vor fi acceptate mai
departe în schimbul oricărei alte mărfi. (exemplu cu roţile de piatră, insula Yap)

În Italia, au fost acceptate la modul general, ca mijloc de plată, ţigările. Comercianţii le-au acceptat ca
mijloc de plată pentru vînzarea de produse, precum pîinea, laptele, hainele şi alte bunuri de strictă necesitate,
întrucît puteau să îşi procure tot ceea ce doreau cu ţigările respective.
Într-o forma mai atenuată, utilizarea ţigărilor ca mijloc de plată a caracterizat şi ţările estice, inclusiv
Republica Moldoa în anii '70-'80. Chiar la începuturile anilor '90 în Uniunea Sovietică ţigările erau utilizate
ca mijloc de plată pentru procurarea unor produse occidentale, precum aparatura video, ori pentru cîştigarea
accesului spre putere.
 Funcţia de rezervă a valorii (mijloc de tezaurizare, instrument de rezervă a valorii)

Prin tezaur se subînţelege acumularea de valoare făcută în forma ce asigură păstrarea

bunurilor în funcţie de spaţiu şi timp.

Până nu demult statele păstrau rezerve de aur, deoarece moneda reprezentativă era
convertibilă în aur.

Însă, în prezent, aurul este păstrat în rezerva băncilor centrale, trezoreria statului şi
rezervele valutare ale guvernelor.

Mărimea rezervei de aur denotă bogăţia ţării şi asigură încrederea rezidenţilor şi

nerezidenţilor în unitatea monetară naţională.

Banii în funcţia ca mijloc de tezaurizare se acumulează:

 La întreprinderi – sub formă de rezerve monetare;

 La bugetul de stat – sub formă de venituri;
 La bănci – sub formă de depozite;
 La persoane fizice – sub formă de lichidităţi.
 Funcţia ca bani universali

 Ei funcţionează ca mijloc de plată internaţional, mijloc de circulaţie internaţională

şi mijloc de acumulare internaţională.
 Ei sunt utilizaţi pentru echilibrarea balanţei de plăţi.
 Ei se utilizează la contractarea împrumuturilor internaţionale.

La început rolul banilor universali îl deservea aurul, apoi şi valutele forte, dolarul american lisra sterlină şi
euro.

Banii universali au o importanţă triplă:

 servesc ca mijloc de plată general;

 servesc ca mijloc de cumpărare general;
 servesc ca materializare a bogaţiei obşteşti.

Banii în funcţia ca bani internaţionali sunt utilizaţi:

 pentru realizarea decontărilor în Balanţa de plăţi externe;

 pentru procurarea mărfurilor din străinătate;
 pentru a transfera bogăţia naţională de la o ţară la alta în procesul de plată a
contribuţiilor sau la acordarea creditelor.
 Funcţia de unitate de cont

Funcţia de unitate de cont, poate fi îndeplinită de moneda, fără existenţa fizică a

acesteia.
Asemenea cazuri se manifestă atunci cînd preţul unor bunuri şi servicii este exprimat
într-o altă monedă ce aparţine fie unei alte perioade de timp, fie altei ţări. ( de expus
exemple: Anglia (Guinea) , DST – drepturi Speciale de Tragere, E.C.U, Euro,
Dinarul Arab)
DST, E.C.U - a fost create ca activ (înscrisuri în conturi) de rezervă al băncilor
centrale, antrenate în procesul finanţării internationale.

DST îndeplineşte urmatoarele funcţii:

 funcţia de etalon monetar international, prin DST se exprimă parităţile şi

cursurile valutare;
 funcţia de instrument de credit. DST serveşte în calitate mijloc de procurare de
valuta convertibila de la o ţară membră a FMI;
 funcţia de instrument de rezervă. DST reprezintă un activ de rezervă ce figurează
în structura rezervelor internaţionale ale ţărilor, alături de rezervele de valuta şi aur;
 functia de mijloc de plată în anumite operaţiuni derulate între FMI şi ţările membre
(plata de dobînzi şi comisioane datorate FMI)
 Funcţia de unitate de cont
Valoarea unui DST se determină în dolari americani, pe baza urmetoarelor elemente:

Evolutia ponderii monedelor în coşul DST

Moneda 1981 1986- 1991- 1996- 2001- 2006-

-1985 1990 1995 2000 2005 2010
Dolarul american USD 42 42 40 39 45 44
EURO EUR/ 29 34
Marca germană DEM
19 19 21 21 - -
Francul francez FRF
13 12 11 11 - -
Yenul japonez JPY 13 15 17 18 15 11
Lira sterlină GBP 13 12 11 11 11 11
 Funcţia de unitate de cont
Valoarea unui DST se determină în dolari americani, pe baza urmetoarelor elemente:

Evoluţia sumelor fixe aferente monedelor din coşul DST

Moneda 1981-1985 1986-1990 1991-1995 1996-2000 2001-2005 2006-2010

Dolarul american USD 0,5400 0,5270 0,5270 0,5820 0,5770 0,6320

EURO EUR/ 0,4260 0,4100

Marca germană DEM 0,4600 0,4520 0,4530 0,4460 - -
Francul francez FRF 0,77400 1,0200 0,800 0,8130 - -

Yenul japonez JPY 34 33,400 31,800 27,200 21 18,4000

Lira sterlină GBP 0,0710 0,0883 0,0812 0,105 0,09484 0,0903