COMPOZIŢIA CHIMICĂ A BACTERIILOR

• Apă:
- în formele vegetative: până la 80 %; în spori: 40-50 %;
- în stare liberă sau legată în compuşi chimici;
- mediul de dispersie pentru săruri minerale, aminoacizi, zaharuri
simple, vitamine, etc.;
- participă la reacţii de oxido-reducere şi intră în combinaţii
chimice în cadrul proceselor metabolice celulare.
• Glucide:
-12-28 % din greutatea uscată;
- monozaharide, polizaharide sau combinaţii;
- rol plastic, energetic, de patogenitate;
- slab imunogene.
 COMPOZIŢIA CHIMICĂ A BACTERIILOR
• Proteine:
- principalele componente ale celulei bacteriene (40-80 % din
greutatea uscată);
- roluri:
- structural;
- funcţional – enzimele  nutriţie;
 respiraţie;
 multiplicare;
- energetic (minor);
- patogen (prin toxine);
- imunogen (sunt antigene).
 COMPOZIŢIA CHIMICĂ A BACTERIILOR
Clasificarea enzimelor:
în funcţie de localizare:
- intracelulare (intervin în procesele de sinteză);
- extracelulare (factori de patogenitate, antigene, rol în nutriţie);
- ectocelulare (reglează schimburile membranare);
în funcţie de compoziţia chimică:
- haloproteine = proteine pure;
- metaloproteine = proteine cuplate cu metale;
- heteroproteine = proteine cuplate cu coenzime sau cu derivaţi
ai hemului;
în funcţie de procesul chimic: hidrolaze sau desmolaze;
în funcţie de modul de apariţie:
- constitutive;
- adaptative.
 COMPOZIŢIA CHIMICĂ A BACTERIILOR
• Lipide:
- 3-10 % din greutatea uscată a celulei;
- la bacteriile acido-alcoolo-rezistente  30-40 %;
- concentraţia poate fi mai mare în culturi vechi sau de pe
mediile bogate în zaharuri;
- simple sau complexe (glicolipoproteine; fosfolipide; glicolipide);
- rol plastic, energetic, patogen, slab imunogene.
• Nucleoproteine:
- 5-25 % din greutatea uscată a celulei bacteriene;
- ribonucleoproteine şi dezoxiribonucleoproteine;
- depozitare ale informaţiei genetice bacteriene.
 COMPOZIŢIA CHIMICĂ A BACTERIILOR
• Săruri minerale:
- 2-30 % din greutatea uscată a celulei;
- culturile tinere şi de pe medii foarte nutritive – mai bogate;
- oligoelemente: magneziu, fosfor, potasiu, natriu, calciu, sulf,
clor, fier, zinc, cupru, plumb, etc.;
- roluri:
- intră în compoziţia bacteriei (ex.: fosforul - constituient al
nucleoproteinelor, al unor lipide şi zaharuri; sulful - în
structura unor aminoacizi şi a unor vitamine);
- intervin în procese fiziologice (fierul - fenomenele de
oxidare şi respiraţie, ↑ toxigeneza şi pigmentogeneza);
- sunt activatori ai unor enzime (ex.: Mg, Cu, Zn).
 AGENŢI FIZICI
• Efectele depind de:
Factori care ţin de agent:
- concentraţie;
- timpul de expunere;
- natura mediului.
Factori care ţin de germen:
- specia bacteriană;
- stadiul de dezvoltare;
- particularităţile morfologice ale bacteriilor.
• Principalii agenţi fizici:
- temperatura; - presiunea osmotică; - ultrasunetele;
- radiaţiile; - presiunea mecanică.
 TEMPERATURA
• Căldura:
- coagularea proteinelor, accelerarea proceselor metabolice sau
insuficienţa acută de oxigen;
- ucide formele vegetative (10, 30-60C - Q umedă; 60-80C - Q
uscată); sporii (20, 100-120C - Q umedă;160-180C - Q uscată);
- aplicaţie practică în sterilizare.
• Desicarea:
- creşterea concentraţiei sărurilor şi denaturarea proteinelor;
- aplicaţie în liofilizare.
• Frigul:
- încetinirea reacţiilor metabolice şi inhibarea multiplicării  rar
bactericid;
- ucide prin creşterea vâscozităţii citoplasmei, formarea cristalelor,
concentrarea sărurilor minerale şi denaturarea proteinelor;
- aplicaţie practică în congelare.
 PRESIUNEA
• Presiunea osmotică:
- mai ales variaţiile bruşte; celulele tinere - mai sensibile;
- în medii hipertone: plasmoliza - pierderea apei, retractarea
citoplasmei şi moarte);
- în medii hipotone: plasmoptiza - acumulare de apă în celulă,
balonizarea sa, lezarea peretelui celular şi moarte);
- aplicaţie în conservarea alimentelor.
• Presiunea mecanică:
- determină denaturarea şi coagularea proteinelor;
- efectul este mai intens când variaţiile sunt bruşte;
- formele vegetative - 6.000 atm.; sporii - 12.000 atm.
• Ultrasunetele:
- 200 KHz omoară bacteriile în câteva minute;
- trecerea undei prin apa din celulă – dezintegrare;
- aplicaţii în sterilizare, obţinere de constituienţi celulari.
 RADIAŢIILE
– stimulează funcţiile fiziologice, induce producerea de
mutaţii genetice sau moartea;
– efectul depinde de lungimea de undă, intensitatea sursei
şi durata expunerii;
– se pot utiliza:
• radiaţii ultraviolete – afectează proteinele şi acizii
nucleici; folosite în sectoare medicale (suprafeţe, aer);
produc leziuni;
• radiaţii ionizante () – afectează acizii nucleici şi
proteinele; aplicaţii în sterilizare;
• fasciculul laser (fascicul concentrat de fotoni cu ‫ג‬
uniformă) – distruge bacteriile instantaneu;
• microunde – resterilizarea mediilor de cultură păstrate
mult timp.
 AGENŢI CHIMICI
• Efectele depind de:
- compoziţia chimică;
- concentraţie;
- timpul de acţiune.
• După intensitatea alterărilor:
- bacteriostatice;
- bactericide;
• După mecanismul de acţiune:
- agenţi ce denaturează proteinele (acizi, alcali, alcooli);
- agenţi ce acţionează pe enzime (peroxizi, halogeni, Hg, Ag,
aldehide, alcool iodat 1%);
- agenţi ce lezează mb. celulare (fenoli, detergenţi cationici);
- agenţi care alterează acizii nucleici (derivaţi de anilină).
 AGENŢI CHIMICI
• După natura acţiunii:
- acţiune nespecifică – alterează şi structuri sau funcţii ale
organismului gazdei: antiseptice, dezinfectante, conservante;
- acţiune specifică – intervin în mod selectiv pe anumite secvenţe
din metabolismul bacterian: antibiotice, chimioterapice.
• Antisepticele: substanţe cu acţiune antibacteriană reversibilă şi
toxicitate relativ redusă (aplicare pe ţesuturi vii).
• Antisepsia: ansamblul metodelor prin care se încearcă
distrugerea microorganismelor vii prezente la nivelul
tegumentelor, mucoaselor sau plăgilor.
• Asepsia: totalitatea manoperelor prin care se previne
contaminarea unui substrat.
• Dezinfectantele: substanţe cu acţiune antibacteriană
ireversibilă şi toxicitate relativ ridicată (substraturi inerte).
 AGENŢI CHIMICI

• Dezinfecţia: ansamblul măsurilor care vizează distrugerea

microbilor patogeni din mediul extern până la un nivel la care
nu mai prezintă pericol, pentru a preveni transmiterea bolilor
infecţioase.

• Sterilizarea chimică: ansamblul metodelor ce utilizează

diverse substanţe chimice, în stare lichidă sau gazoasă, în
scopul distrugerii de pe  dintr-un substrat solid, lichid sau
gazos, a microorganismelor vii, capabile de multiplicare,
vegetative şi sporulate.

• Decontaminarea: termen folosit relativ frecvent în loc de

“dezinfecţie” dar are un sens mai larg referindu-se şi la
inactivarea toxinelor bacterine.
 AGENŢI BIOLOGICI
• Agenţi biologici:
- bacteriocinele;
- antibioticele.

• Bacteriocinele:
- sunt produse de diferite specii de bacterii Gram pozitive şi
negative (peste 50), unele levuri sau plante;
- sunt de natură proteică;
- au acţiune bactericidă asupra multor bacterii;
- sinteza lor este determinată plasmidic;
- se pot ataşa de receptori membranari specifici  sunt
adsorbite în celula bacteriană  blochează sinteza
proteinelor şi acizilor nucleici  liza bacteriană.
 AGENŢI BIOLOGICI

• Antibioticele: produşi de metabolism ai unor bacterii sau

fungi capabili să distrugă sau să inhibe multiplicarea unor
microorganisme.
• În prezent, în practica clinică, această denumire este însă
extinsă şi la chimioterapice.
• După origine:
- naturale (ex. peniciline, eritromicina);
- semisintetice (ex. tetracicline, cefalosporine);
- sintetice (ex. cloramfenicol).
• După natura acţiunii lor:
- bactericide (ex. peniciline, cefalosporine);
- bacteriostatice (ex. tetracicline, cloramfenicol).
 AGENŢI BIOLOGICI
• După spectrul de acţiune:
Cu spectru îngust:
– de tip penicilinic: coci Gram pozitivi şi negativi şi bacili Gram
pozitivi (ex. peniciline, eritromicina, vancomicina);
– de tip streptomicinic: coci Gram pozitivi şi negativi şi bacili
Gram negativi (ex. aminoglicozide, polimixine);
Cu spectru larg: coci Gram pozitivi şi negativi, bacili Gram
pozitivi şi negativi, spirochete, rickettsii, etc. (tetracicline).
• După mecanismul de acţiune:
- cu acţiuni asupra peretelui celular (ex. penicilinele);
- cu acţiuni pe membrana citoplasmatică (ex. polimixine);
- cu acţiuni pe proteine (ex. tetraciclinele, aminoglicozidele);
- cu acţiuni pe acizii nucleici (ex. rifampicina);
- cu acţiune asupra enzimelor (ex. chinolonele);
- inhibitoare prin antagonism competitiv (ex. sulfamidele).
• După structura chimică: lactamine, aminoglicozide, etc.