Sunteți pe pagina 1din 8

Tradiții și obiceiuri de 1 și 8 Martie


Etimologia martisorului

Originea notiunii „Ziua Femeii”
Etimologia Martisorului
 Pe măsură ce uzul curent a adoptat termenul martie pentru luna respectivă, marţ şi diminutivele sale s-au
specializat pentru a denumi obiectul devenit de podoabă şi, de aici, martie a devenit luna lui mărţişor sau luna
mărţişorului.

 Pentru cea de a treia lună a anului, care se apropie, cea mai veche denumire a fost chiar marţ (formă moştenită
din lat. martius), prezentă, de exemplu, încă în texte coresiene, dar denumirea populară a fost înlocuită în scris de
variantele culte, mart şi martie (de provenienţă slavonă şi neogrecească).
 Un foarte interesant fenomen lingvistic pentru discuţia de faţă îl reprezintă trecerea celui mai vechi nume al lunii
asupra obiectului decorativ de astăzi, purtat mai ales de fete şi femei, din prima zi a lui martie, o practică magică la
origine, întrucât i se atribuia puterea de a asigura sănătatea, iar momentul avea semnificaţia lui augurală: obiceiul
datează din perioada când martie era, după ciclurile vegetaţiei, prima lună a anului.

 Însuşi obiectul s-a numit, până la începutul secolului trecut, chiar marţ; iată mărturia dintr-un text popular: „Hai să
punem marţuri la mână, să fim sănătoşi”.
Ziua Femeii
 Ziua Internațională a femeii (denumită generic Ziua femeii)
este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a comemora
atât realizările sociale, politicile și condițiile economice ale
femeilor, cât și lupta împotriva discriminării și violenței care își
fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. Ziua
Internațională a Femeii a fost adoptată în 1977, printr-o
rezoluție a Adunării Generale a ONU.

ONU a sărbătorit pentru prima dată Ziua internațională a femeii pe
8 martie, în 1975 — Anul internațional al femeii.
Tradiții în alte tari

Asa se face ca martisorul este intalnit si in alte tari, precum in Republica
Moldova, Bulgaria, Serbia, Macedonia sau Albania. Aceasta traditie
comuna se datoreaza tracilor, care sunt stramosii acestor popoare.
Daca in Romania aceste simboluri ale primaverii sunt oferite doar
femeilor, in Republica Moldova sunt oferite atat femeilor, cat si
barbatilor. In credinta populara, aceste mici obiecte legate cu ata alba si
rosie sunt considerate purtatoare de noroc, iar cei care le poarta vor fi
protejati de boli, ghinion sau deochi, fiind bune si pentru animale sau
pentru a avea o recolta bogata. Impletirea culorii albe cu cea rosie
simbolizeaza imbinarea puterii barbatilor cu spiritul feminin.

Martisorul in Bulgaria se numeste martenita, iar in ziua de 1
martie bulgarii o sarbatoresc pe Baba Marta. Martenita este
formata din traditionalul snur de ata alba impletit cu ata rosie,
insa de acesta sunt legate doua papusi confectionate din lana.
Papusile poarta numele de Pizho, acesta reprezentand barbatul,
care are culoarea alba, si o femeie, Penda, de culoare rosie.
Acestea sunt purtate fie pana la sfarsitul lunii martie, fie pana la
prima barza, randunica sau copac inflorit pe care cel care le
poarta le vede.

Martisorul in Macedonia este o traditie la fel de frumoasa ca in Romania, astfel simbolurile
primaverii nu sunt lipsite de snurul impletit cu alb si rosu, purtate de copii, baieti si fete. Ei
poarta simbolurile primaverii in seara de ajun a zilei de 1 martie, iar dupa aceea le agata de
creanga unui pom inflorit, pentru ca acesta sa fie roditor. Culorile alb si rosu sunt considerate
a fi semn de recunoastere pentru randunici, care stiu in felul acesta, exact unde sa vina si sa
aduca daruri pentru copii, in preajma sarbatorilor pascale.


In Albania, martisorul este numit “lidhka” si este purtat de copii incepand cu 14 martie, pana
la aparitia primelor randunici, cand este agatat de creanga unui copac, fiind privit ca o
modalitate de a alunga spiritele rele. In toate aceste tari, ziua de 1 martie este una speciala,
ale carei traditiii inca mai sunt respectate si indragite de oameni, fiind cel mai potrivit mod de
a intampina primavara.

La fel ca in Romania atat in Republica Moldova, cat si in Bulgaria,
martisorul este considerat aducator de noroc. Ei daruiesc
martenitele pentru a o imbuna pe Baba Marta, aceasta fiind o
femeie dificila, a carei stare de spirit este schimbatoare. Dupa ce
au purtat martenitele, bulgarii obisnuiesc sa le agate de o creanga
de copac inflorit, pentru ca pomul sa fie unul roditor, sau le pun sub
o piatra. In functie de ce creatura se va afla a doua zi sub piatra, ei
isi dau seama de cat de norocos va fi tot anul, iar daca vor gasi un
paianjen, acesta este semnul ca nu vor avea un an foarte bun.

S-ar putea să vă placă și