Sunteți pe pagina 1din 3

Lupescu Dumitru

Dumitru Lupescu - declarație politică intitulată "PSD, cu legea pe lege călcând”

- Elemente politice

- Elemente non-politice

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Declaraţia politică se numeşte "PSD, cu legea pe lege călcând".

Aşa cum am prezentat, încă de acum două luni, în interpelarea adresată


doamnei ministru al muncii, Lia Olguţa Vasilescu, se constată o politică
constantă, diabolică, de distrugere a sistemului naţional de apărare, prin
atacarea militarilor sub toate formele şi în toate planurile.

Sunt cunoscute protestele şi încercările de a se face auziţi militarii, prin


asociaţiile lor, deşi au fost cazuri când au fost împiedicaţi şi să asiste la lucrările
Parlamentului. O parte dintre aceştia se vor afla astăzi la balcoane, la plen.
Mulţi dintre ei, aproape jumătate din pensionarii militari, grupaţi într-un forum
al structurilor asociative, au trimis scrisori către toţi factorii de decizie, de
partid şi guvernamentali, cerând să li se respecte drepturile şi să fie eliminate
nedreptăţile cuprinse în Ordonanţele nr. 57 din 2015 şi nr. 59 din 2017.

Degeaba, nimeni nu îi ia în seamă! De fapt, Ordonanţa nr. 59/2017, prin art.


VII, este plină de ilegalităţi. Astfel, încalcă prevederile Deciziei nr. 20 din 2000 a
Curţii Constituţionale; modifică o lege organică; este emisă cu încălcarea art. 5
şi art. 40 din Legea nr. 346/2006; nu există în această ordonanţă avizul şi nici
punctul de vedere al M.Ap.N. Acest minister, de fapt, a omis să răspundă
detaliat unui set de întrebări, puse de un rezervist, susţinut de 32 de asociaţii
ale militarilor, privind implicarea Ministerului Apărării în emiterea acestei
ordonanţe.

Militarii sunt discriminaţi faţă de civili. Militarii sunt discriminaţi şi prin faptul
că indexarea cu rata inflaţiei - transformată abuziv în actualizare -, la militari se
face "cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1
ianuarie", în timp ce la civili, conform Legii nr. 263, este vorba de "valoarea
punctului de pensie, care se majorează anual cu 100% din rata medie...".

Se încalcă principiul egalităţii, stipulat în Legea nr. 223/2015. Se încalcă însuşi


principiul sacru al "recunoştinţei faţă de loialitatea, sacrificiile şi privaţiunile
suferite de militari".

Şi, în final, dar nu în ultimul rând, ba poate chiar cel mai important lucru, este
că nu ne putem pronunţa şi nu putem vota această Ordonanţă nr. 59/2017,
deoarece se află pe masa Curţii Constituţionale.
Vă informez, stimaţi colegi, că în data de 6 februarie 2018, Tribunalul Suceava
dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din O.U.G. nr. 59.

Oare chiar vrem să ne batem joc de tot ce am pretins cândva că respectăm şi


apărăm?!

Eu, în dubla calitate de parlamentar şi militar în retragere, vă solicit, stimaţi


colegi din arcul guvernamental, să vă aplecaţi urechea la drepturile "Mării
Mute", să călcaţi în picioare drepturile propriilor pensii sau ale cui vreţi
dumneavoastră, dar nu ale militarilor. Dacă veţi menţine art. VII din Ordonanţa
nr. 59/2017, după ce veţi vota, să vă priviţi mâinile. Nu vor mai fi niciodată
curate!

Solicit, aşadar, tuturor colegilor care consideră că au încă mâinile curate, să


voteze eliminarea art. VII din Ordonanţa nr. 59/2017. Cu convingerea că veţi
cumpăni cu mare atenţie asupra acestui subiect, vă rog, stimaţi colegi, să
primiţi expresia deplinei mele consideraţii.

Dumitru Lupescu, deputat al USR de Dâmboviţa.

~ 20 iunie 2018

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Lupescu Dumitru, născut la 17 februarie 1950, a fost ales deputat în circumscripția


electorală nr.16 DÂMBOVIȚA, la data de 21 decembrie 2016 (HCD nr. 122/2016), în
cadrul Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România (USR), fiind secretarul acestuia în
perioada septembrie 2018 - februarie 2020, dar și vicelider din februarie 2020.

Este și membru al partidului USR și președinte al filialei județene USR Dâmbovița,


partid ce se afla în opoziție în momentul discursului. De asemenea, se remarcă apartenența
sa la Comisia permanentă pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, ocupând
funcția de secretar în cadrul acesteia (din septembrie 2017), care este relevantă pentru
conținutul textului, ce se axează pe drepturile militarilor.

Din punct de vedere al istoricului său educațional și profesional, sunt pertinente


discursului și apartenenței în comisia menționată anterior Diploma de absolvire a Școlii
Militare de Ofițeri Activi”Nicolae Bălcescu” și Diploma de absolvire a examenului de
grad (colonel), dar și activitatea acestuia în domeniul apărării naționale (1972 – 1986). El
ocupă și funcția de pensionar M.Ap.N. (locotenent–colonel în retragere).

În discursul susținut, Lupescu Dumitru aduce în prim-plan discriminarea pe care


militarii o îndură, exprimându-și în același timp atitudinea critică față de Partidul Social
Democrat (PSD), aspecte ce reies în mod direct din citatul: “[...] în interpelarea adresată
doamnei ministru al muncii, Lia Olguţa Vasilescu, se constată o politică constantă,
diabolică, de distrugere a sistemului naţional de apărare, prin atacarea militarilor sub
toate formele şi în toate planurile.”, ce are caracter politic.

Prin criticarea Liei Olguței Vasilescu și implicit a partidului din care face parte
(PSD), deputatul dorește să își pună propriul partid într-o lumină favorabilă. În plus, USR
se află în opoziție, în timp ce PSD se află la putere. Însuși titlul discursului dublează acest
aspect (“PSD, cu legea pe lege călcând”), prin intermediul căruia se face și referire la
abuzul de putere al membrilor PSD.

Viziunea politică a acestuia este cea de a opri discriminarea suferită de militari.


Așadar, dorește anularea Ordonanței de urgență nr.59/2017, dar și influențarea celorlalți
membri prezenți în vederea modului în care urmează să voteze în cadrul acestui aspect.
Folosește non-politicul pentru a explica cum Ordonanța afectează militarii și faptul că
aceasta este ilegală („De fapt, Ordonanţa nr. 59/2017, prin art. VII, este plină de ilegalităţi.
Astfel, încalcă prevederile Deciziei nr. 20 din 2000 a Curţii Constituţionale; modifică o
lege organică; este emisă cu încălcarea art. 5 şi art. 40 din Legea nr. 346/2006; nu există
în această ordonanţă avizul şi nici punctul de vedere al M.Ap.N.”). Prin politic, Lupescu
Dumitru exprimă ce trebuie făcut pentru a remedia situația, solicitându-și colegii “[…]să
voteze eliminarea art. VII din Ordonanța nr. 59/2017”.

Totodată, trebuie menționat și faptul că el își urmărește și propriile interese, fiind în


special afectat de această ordonanță, ținând cont de trecutul său în domeniul militar, dar și
de funcția de locotenent-colonel în retragere.

Oriș Teodor-Florentin

Administrație Publică

Grupa 106

Anul I

S-ar putea să vă placă și