CONTENCIOSUL

CONSTITUȚIONAL
CURS I. LUCRĂRILE ADUNĂRII CONSTITUANTE. ADOPTAREA
MODELULUI DE JUSTIȚIE CONSTITUȚIONALĂ ÎN ROMÂNIA
Mecanismul decizional al Adunării
Constituante

Adunarea Constituantă, instituită în urma

alegerilor de la 20 mai 1990, a adoptat Constituţia
României parcurgând etapele unui veritabil proces
de decizie legislativă complexă:

• definirea punctelor cardinale ale viitoarei

reglementări juridice;
• adjudecarea textelor propriu-zise ale Constituţiei.
Constituţia României

Adunarea Constituantă
- sistem decizional -

4
1
Comisia de redactare a proiectului Constituţiei României
- subsistem de validare politică a soluţiilor constituţionale -

Grupul de experţi din cadrul Comisiei de redactare a

proiectului Constituţiei României
- subsistem de concepţie a soluţiilor constituţionale -

1. Cerere de definire a soluţiilor constituţionale

2. Cerere de motivare şi redefinire a soluţiilor constituţionale
3. Cerere de reexaminare a unei soluţii propuse de grupul de experţi
4. Prezentarea variantei de decizie
Tezele proiectului de Constituţie privitoare la autoritatea însărcinată cu controlul constituţionalităţii legilor

• De la Consiliul Constituțional la Curtea Constituțională

• Modelul american și modelul european de control al

constituționalității legilor
Modelul procesului de decizie complexă în
faza adoptării Constituţiei României

Discutiile au pornit de la 3 sisteme diferite de control al constituționalității

legilor
Sistemul parlamentar de Sistemul American difuz Sistemul European printr-un
autocontrol organism unic

Specifică unui stat Prin instanțe judecătorești

totalitar;deoarece ar fi exercitat
de Camera Superioară a
Parlamentului
 Modelul american de control de
constituționalitate

• nu a fost şi nu este reglementat de Constituţia Statelor Unite;

• a fost impus de Curtea Supremă americană în pofida lipsei unui text
constituţional (Hotărârea Marbury v. Madison -1803);
• caracterele definitorii ale modelului american: controlul este difuz, realizat de
toate instanţele judiciare ordinare sub autoritatea Curţii Supreme(este realizat
de judecătorul ordinar, indiferent de poziţia acestuia în ierarhia judiciară);
controlul este în principiu concret, realizat ulterior aplicării legii şi cu privire la
un caz determinat aflat pe rolul unei instanţe; controlul este realizat în
principiu a posteriori, pe cale de excepţie; controlul duce la o decizie care se
bucură de autoritatea relativă a lucrului judecat.
Cauza Marbury vs Madison

• în 1803,J ohn Marshall deținea funcția de Președinte al Curții Supreme

al Statelor Unite ale Americii, fiind un federalist convins, numit în
funcție de către Președintele S.U.A., John Adams.
• John Adams l-a numit pe Wiliam Marbury la Curtea Supremă,dar acesta
nu a fost numit în timp util și nou ministru de Justiție, Madison, s-a
opus aplicării deciziei de numire facută de Președintele SUA.
• Marbury a solicitat Curții Supreme să determine administrația
americană să pună în aplicare decizia Președintelui Statelor Unite ale
Americii.
•
• Curtea Supremă a S.U.A. s-a declarat necompetentă să examineze această
cerere pentru că Legea din 1789, care obliga Curtea Supremă să pună în
executare numirea judecătorilor federali era contrară Constituției S.U.A.
• Ca atare, cererea lui Marbury a fost declarată inadmisibilă și, ca urmare,
administrația americană nu putea fi obligată să-l instaleze în funcție.

• Așa s-a introdus pentru prima dată în istoria constituționalismului modern

controlul constituționalității legilor pe cale pretoriană și a fost instituit
modelul american de control al constituționalității legilor, aplicabil de
orice instanță judecătorească.
 Controlul este difuz, realizat de toate instanţele
judiciare ordinare sub autoritatea Curţii Supreme

• este realizat de judecătorul ordinar, indiferent de poziţia acestuia în ierarhia judiciare

• judecătorul sesizat în primă instanţă este competent să se pronunţe asupra oricărei probleme: civilă, penală,
administrativă sau constituţională.
• rolul Curţii Supreme este de a asigura o interpretare definitivă, autorizată şi uniformă a Constituţiei.
• Curtea Supremă acţionează ca instanţă care poate să reformeze în apel toate deciziile curţilor de apel ale
Statelor Unite, care la rândul lor sunt competente să reformeze toate hotărârile curţilor de district; poate
tranşa în ultimă instanţă toate afacerile care au ca sursă dreptul federal.
• Curtea Supremă poate reforma în apel toate deciziile curţilor supreme ale statelor federate ca şi toate
hotărârile date de instanţele federale specializate.
• Curtea Supremă poate fi sesizată direct pe calea unui writ of certionari, care este un mijloc care permite
celui care a pierdut procesul în faţa unei jurisdicţii inferioare să solicite Curţii Supreme reformarea hotărârii
expunându-şi motivele.
• Curtea Supremă are o putere discreţionară de a tria cazurile în care se pronunţă pe această cale, alegând
doar acele probleme care î se par importante.
 Un control concret

• este realizat după ce aplicarea legii a produs un conflict juridic concret şi un litigiul juridic
particular; în lipsa unui caz concret cererea de analiză a constituţionalităţii unei legi nu poate fi
primită;
• Curtea Supremă nu se pronunţă asupra litigiilor eventuale sau abstracte.
• Pentru a fi primită cererea trebuie ca recurentul să justifice un interes de a acţiona, să aibă
maturitatea suficientă a afacerii, prejudiciul trebuind să se fi produs sau producerea lui să fie
suficient de certă şi caracterul încă actual al litigiului.
• Caracterul concret şi actual al litigiului trebuie judecat în raport cu norma a cărei
constituţionalitate este pusă sub semnul întrebării.
• Limite: Curtea Supremă refuză să dea avize consultative celorlalte puteri în materia interpretării
Constituţiei sau a legilor în raport cu aceasta.
• Curtea Supremă refuză să tranşeze afaceri politice, care prin natura lor nu se pretează unei soluţii
judiciare.
• .
 Un control exercitat în principiu a posteriori,
pe cale de excepţie
• Controlul nu poate purta decât asupra legilor promulgate şi publicate.
• Excepţia poate fi ridicată de oricare din părţile unui litigiu
• concret aflat pe rolul unei instanţe, fiind o cale defensivă de control de
constituţionalitate, în sensul că ea este concepută ca un mijloc de apărare a
drepturilor părţilor şi nu ca o acţiune împotriva unei legi.
• Instanţa americană nu poate invoca din oficiu neconstituţionalitatea legii, trebuie să
aştepte ca una din părţi să ridice excepţia. Iar acela care invocă
neconstituţionalitatea trebuie să fie efectiv parte în proces. Apoi partea care invocă
inconstituţionalitatea trebuie să o dovedească.
• procedura de judecare a excepţiei de neconstituţionalitate este procedura judiciară
obişnuită, sistemul american necreând reguli procesuale speciale pentru contenciosul
constituţional.
 Autoritatea relativă a lucrului judecat a
deciziilor
• Deciziile de control de constituţionalitate au valoarea relativă a lucrului judecat, produc
efecte in casus şi inter partes.
• Nu au o valoare diferită de restul deciziilor judiciare; decizia dată într-o cauză nu poate nici
profita, nici aduce prejudicii altui individ sau altei proceduri; nu se poate aplica altei cauze.
• Decizia nu are niciun efect cu privire la existenţa legii și nici cu privire la aplicabilitatea ei
în altă cauză decât cea care a determinat hotărârea de neconstituţionalitate.
• Obligativitatea precedentului creat de Curtea Supremă depinde de natura contestaţiei
pentru care constituţionalitatea legii a fost pusă sub semnul întrebării. Dacă contestaţia şi
decizia poartă asupra validităţii legii, atunci regula precedentului obligatoriu trebuie strict
respectată de instanţele inferioare. Dacă contestarea constituţionalităţii unei legi este
legată strict de situaţia particulară care duce la o interpretare particulară, fără ca această
interpretare particulară să fie susceptibilă de generalizare, atunci ea poate să continue să fie
aplicată valid altor cauze chiar dacă fusese declarată neconstituţională.
Alterările suferite de modelul american la
nivel global

• concentrarea sistemului de control a constituționalității prin

crearea unui sistem mixt care combină controlul difuz cu controlul
concentrat, în ambele forme controlul rămânând concret -
Venezuela şi Brazilia sau înfiinţarea unui tribunal specializat care
face parte din sistemul organelor judiciare ordinare (un tribunal
specializat, dar nu special, care impune un sistem de control ce
coexistă cu un control difuz de constituţionalitate) – Portugalia.
• introducerea unui control pe cale de acţiune care completează
controlul incident, defensiv, pe cale de excepţie – Mexic.
 Afacerea tramvaielor – obiect?

• s-a născut un coflict între o societate care promova tramvaiele cu cai și o alta care
urma să promoveze tramvaiele electrice. A fost primul caz în care o instanță de
judecată a admis o excepție de neconstituționalitate și a introdus în România ideea
potrivit căreia un tribunal se poate pronunța asupra constituționalității legilor.

• Constituția din 1923 a admis controlul constituționalității legilor și a dat această

competență în sarcina secțiunilor unite ale Curții de Casație. În felul acesta se proteja
controlul unic, centralizat, în dauna controlului difuz al instanțelor judecătorești asupra
constituționalității legilor. Această experiență a constituit un stimulent aparte pentru
majoritatea parlamentară de a se pronunța în favoarea unui control de
constituționalitate a legilor, unitar și centralizat, întâlnit în multe state ale lumii și
specific unui stat de drept.
. Modelul european de justiţie constituţională

• Hans Kelsen: «construcţia în trepte a ordinii de drept». Două tipuri de

raporturi constituie sistemul ierarhiei normelor juridice:raporturile de
validitate şi raporturile de conformitate.
• 1) Constituţia este motivul suprem de validitate a ordinii juridice şi toate
normele sistemului trebuie să fie conforme cu ea, în sensul că Legea
fundamentală se bucură de o supremaţie formală dublată de o supremaţie
materială.
• 2) Constituţia scrisă are caracterul unor norme de drept obligatorii în mod
obiectiv.
• Se naște teoria soluţionării conflictelor între norme din categorii diferite.
 • A introdus modelul de
constituționalitate promovat de Hans
Kelsen: crearea unei instanțe
centralizate, unice, de control a
Constituția constituționalității legilor.
Austriei • Modelul este specific Școlii de la
Viena
 Care e principala deosebire dintre modelul
American și cel European de control?

hotărârile judecătorești date în contenciosul constituțional

aveau o valoare relativă, efectele lor producându-se numai
inter partes litigantes.
Adoptarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea
şi funcţionarea Curţii Constituţionale

• rolul Curții Constituționale

• organizarea şi desfăşurarea activităţii Curţii
• raporturile în care intră cu diverşii săi parteneri
• inamovibilitatea judecătorilor şi la reglementarea unui statut
propriu al acestora
• competenţa
• consecințele deciziei Curții Constituționale
Elementele de identificare ale modelului
european

• existenţa unui control de constituţionalitate concentrat, realizat

de o instanţă constituţională specializată;
• este un control abstract;
• controlul este declansat pe cale de acţiune de autorităţi publice
sau politice;
• Are autoritatea absolută de lucru judecat a deciziilor
 Un control concentrat realizat de o
jurisdicţie constituţională specializată
• presupune existenţa unei jurisdicţii care are monopolul aprecierii
constituţionalităţii legilor şi care este situat în afara sistemului jurisdicţional
ordinar.
• Este exclus orice control de conformitate a legilor cu Constituţia realizat de
instanţele ordinare.
• Instanţele ordinare nu au dreptul să trieze cauzele care ajung pe rolul curţii
specializate ( Totuşi, în foarte multe sisteme instanţele ordinare îndeplinesc un rol
de filtrare, decizând cel puţin când nu este cazul sesizării pentru că instanţa
specializată s-a pronunţat deja sau pentru că legea contestată nu are incidenţă în
cauză).
• Presupune situarea instanţei constituţionale în afara sistemului jurisdicţional,
pentru a acționa ca arbitru constituţional între puterile statului.
Existenţa unui control abstract

• Nu exclude controlul concret.

• nu este exercitat pentru a rezolva un litigiu particular, un control
care presupune rezolvarea unui conflict nu între două părţi
• Intervine pentru a soluționa conflictul dintre două norme,
independent de un conflict particular.
• instanţa constituţională soluţionează compatibilitatea unei norme
inferioare cu Constituţia.
• Instanța constituțională nu judecă aplicarea sau aplicabilitatea
normei, ci chiar norma.
Existenţa unui control pe cale de acţiune declanşat de autorităţi politice
sau publice

• Presupune un control de constituţionalitate exercitat a priori.

• Presupune un mod de sesizare politică a organului de control. ( Unele sisteme nu cunosc decât
această modalitate (cel francez), pe când altele combină sistemul cu un control a posteriori care
presupune un grad mai mic sau mai mare de concreteţe)
• Este util pentru că împiedică intrarea în vigoare a unor legi neconstituţionale, nepermiţând crearea
unor situaţii juridice care ar fi contrare dreptului.
• Momentul promulgării este ales pentru a departaja acest tip de control de cel a posteriori pentru că
între adoptare şi promulgare legea nu este perfectă din punct de vedere juridic, neputând produce
încă efecte, iar voinţa Parlamentului este deja clar exprimată. Sesizarea instanţei competente se
face în cazul acestui control de către un organ al statului sau de către o autoritate politică, un grup
parlamentar sau un anumit număr de deputaţi şi senatori, de exemplu.
• Reprezintă un mijloc prin care opoziţia se raportează la majoritate.
Autoritatea absolută de lucru judecat a
deciziilor

• o decizie a instanţei constituţionale care statuează în abstract

asupra constituţionalităţii unei legi nu poate decât să producă
efecte erga omnes, adică faţă de toţi.
• Este un control obiectiv.
 Controlul de constituționalitate în România –
repere istorice
• Modelul american de control al constituționalității legilor s-a impus în 1912, atunci când Înalta
Curte de Casaţiune şi Justiţie a confirmat hotărârea dată în primă instanţă de Tribunalul Ilfov în
celebrul „Proces al tramvaielor”, declarând competenţa instanţelor judecătoreşti de a cerceta
concordanţa legilor cu Constituţia. Constituţiile din 1923 şi din 1938 au prevăzut că numai Curtea
de Casaţie şi Justiţie, în secţiuni unite, avea dreptul de a judeca neconstituţionalitatea legilor şi de
a le declara inaplicabile în speţă. În acest sens, se prevedea la art. 103 alin.1 din Constituţia din
1923, preluat în art.75 din Constituţia din 1938, că „judecata asupra neconstituţionalităţii legilor
se mărgineşte numai la cazul judecat”.
• Constituţiile din perioada regimului comunist au creat doar o aparenţă în ceea ce priveşte controlul
constituţionalităţii legilor; Constituţia din 1965 prevedea că acest tip de control era exercitat de
către puterea legiuitoare.
• Constituția din 1991 prevede un control al constituționalității legilor inspirat din modelul european.
• Revizuirea Constituției din 2003 a statuat la art.142 alin.(1) că rolul Curţii Constituţionale este de
garant al supremaţiei Constituţiei.
• Constituția din 1991 prevede un control al constituționalității
legilor inspirat din modelul european.
• În anul 2003, urmare a revizuirii Legii fundamentale, art.142 alin.
(1) a consacrat rolul Curţii Constituţionale de garant al
supremaţiei Constituţiei, acordându-i-se noi atribuţii, care îi
sporesc importanţa în edificiul instituţional al statului de drept.
 Cadrul legal actual în România:

• Constituția României, revizuită

• Legea nr. 47/1992, cu modificările și completările ulterioare
CONTACT

CONTENCIOS CONSTITUȚIONAL IOAN VIDA, IOANA CRISTINA VIDA,

PROF. UNIV.DR. MASTERAT: DREPT ȘI GUVERNARE CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A
ROMÂNIEI, JUSTIȚIA POLITICULUI
IOAN VIDA SNSPA SAU POLITICA JUSTIȚIEI, EDIȚIA A
II-A, UNIVERSUL JURIDIC, 2020.

Ioan.vida@administrațiepublica.eu 18 mai 2020