Tema 12: PREMISELE ȘI ETAPELE EXTINDERII CEE/UE.

Conţinuturi:
1. Criteriile şi procedura de aderare la UE.
2. Valurile de extindere a UE.
3. Perspectivele extinderii UE.

Obiective de referinţă:
 Să determine criteriile şi procedura de aderare la UE;
 Să evidenţieze particularităţile valurilor de extindere europeană;
 Să aprecieze şi să prognozeze posibilităţile de extindere europeană pe viitor.

Termeni-cheie: extindere, candidați, criterii de aderare

Repere de conținut:

1. Criteriile şi procedura de aderare la UE

Potrivit art. 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană, orice stat european care respectă
valorile europene şi care se angajează să le promoveze poate solicita să devină membru al
Uniunii Europene. Astfel, când un stat aderă la comunitatea europeană, acesta subscrie nu numai
la ansamblul de tratate, legislaţie şi norme ale UE, dar şi la un set de valori comune împărtăşite,
bazate pe democraţie, drepturile omului şi pe principiile dreptăţii sociale. 1 Procedura aderării este
destul de complexă. După cum explică I.Gh. Bărbulescu, statul cu aspiraţii europene trebuie să
depună o cerere de aderare la Consiliul UE, asupra căreia se obţine opinia Comisiei Europene şi
avizul conform al Parlamentului European. Dacă opinia Comisiei Europene este pozitivă, atunci
statului respectiv i se acordă statutul de ţară candidată şi se iniţiază negocierile de aderare.
Rezultatele negocierilor sunt incluse într-un tratat de aderare şi odată cu ratificarea acestuia de
către toate statele semnatare se produce aderarea propriu-zisă.2
Odată cu evoluţiile pe arena internaţională, precum şi deschiderea Uniunii Europene de a
se extinde, după cum subliniază Grabbe H., pentru a minimaliza riscul că noii membri vor deveni
instabili din punct de vedere politic şi dezavantajoşi din punct de vedere economic, precum şi de
a se asigura de faptul că statele cu aspiraţii europene vor fi în stare să adopte toate regulile
Uniunii Europene, pe lângă art. 49 menţionat mai sus, au fost formulate şi alte condiţii de
aderare. În anul 1993 au fost stabilite de către Consiliul European criteriile de la Copenhaga, care
de fapt reprezintă cerinţele care solicită calitatea de membru al UE: 1) ca ţara candidată să
realizeze stabilitatea instituţiilor ce garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului şi
protecţia minorităţilor naţionale; 2) existenţa unei economii de piaţă funcţionale, precum şi
capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale din interiorul UE; 3) abilitatea ţării candidate de
a-şi asuma obligaţiunile de stat membru al UE, inclusiv aderarea la obiectivele politice,
economice şi monetare ale acesteia. În afara condiţiilor expuse mai sus, există şi alte principii
care condiţionează aderarea, printre care un rol important îl ocupă principiul de unicitate a
aderării. Conform acestuia, fiecare stat candidat trebuie să adere la toate tratatele. Principiul

1
Cini M. European Union Politics. New York: Oxford University Press, 2007, p. 2
2
Bărbulescu I.Gh. Dicţionar explicativ trilingv al Uniunii Europene. Iaşi: Polirom, 2009, p.88
menţionat presupune respectul integrităţii Uniunii Europene. Nu este admis ca un nou membru
să selecţioneze tratatele care reprezintă baza Uniunii Europene.3
În aşa fel, aderarea la comunitate presupune acceptarea atât a Tratatului UE, cât şi a
aquis-ului comunitar, fără nici o excepţie, având în vedere că statele candidate aderă la Uniunea
Europeană şi nu invers.4 Criteriile de la Copenhaga pot fi utilizate pentru a formula condiţii la
începutul şi pe parcursul desfăşurării negocierilor de aderare. În plus, criteriile de aderare pot fi
reformulate pentru fiecare val de aderare, în funcţie de stadiul evoluţiei aquis-ului, dezvoltării
politicilor europene şi contextului european şi celui internaţional. De aici apare posibilitatea
flexibilităţii şi rigidităţii negociatorilor Uniunii. Aquis-ul comunitar, care reprezintă totalitatea
normelor, principiilor politice şi deciziilor juridice ale UE, este cel mai măsurabil criteriu din
toate cele enumerate, întrucât poate clar demonstra progresul înregistrat de statele care se află în
procesul negocierilor de aderare.5 Acelaşi lucru se poate de atribuit şi statelor care nu sunt în faza
negocierilor de aderare, deoarece şi ele sunt orientate spre înfăptuirea condiţiilor UE.
În acest context, o deosebită atenţie revine şi diverselor acorduri încheiate de către UE cu
statele care şi-au declarat aspiraţiile europene. Este vorba despre Acordurile de Parteneriat şi
Cooperare, Acordurile Europene, Acordurile de Stabilizare şi Asociere. Toate acestea conţin o
foaie de parcurs, care reiese din condiţionalităţile înaintate de comunitatea europeană pentru
statele vizate. Acordurile europene, denumite şi Acorduri de Asociere, care oferă perspectiva de
aderare la UE, reprezintă semnalul că statul a realizat o parte din cerinţele înaintate şi a primit ca
recompensă statutul de stat candidat. După cum menţionează şi Scăunaş S., aceste acorduri
reprezintă cadrul juridic de asociere între ţările candidate şi UE, stabilind relaţiile politice şi
economice între parteneri şi au ca obiectiv crearea unui cadru favorabil pentru o integrare
progresivă a ţărilor candidate în comunitatea europeană. Acordurile date acoperă cea mai mare
parte a domeniilor din aquis-ul comunitar şi sunt îndreptate spre a ajuta ţările candidate să
stabilească un program naţional de preluare a aquis-ului şi de integrare a regulilor juridice
comunitare înainte de aderare.6 Totodată, este nevoie de specificat că în cazul statelor cum este
Republica Moldova, UE a introdus un element nou, şi anume asocierea politică şi integrarea
economică fără perspectiva de aderare.

2. Valurile de extindere a UE.

Lărgirea cercului de ţări membre a Uniunii Europene decurge deloc uşor şi repede,
comunitatea trecând, până la moment, prin câteva valuri de extindere, fiecare având trăsăturile
sale specifice. Prima extindere a Comunităţii Europene a avut loc în anul 1973, după 15 ani
după semnarea Tratatului de la Roma, odată cu aderarea statelor Marea Britanie, Danemarca şi
Irlanda. Primele cereri pentru aderare a acesteia din urmă precum şi a Danemarcii şi Irlandei au
fost depuse în 1961, urmate în 1962 de Norvegia. Ultima, nu s-a alăturat Comunităţii Europene
în urma referendumului public din 1973 care s-a opus statutului de membru. Această primă
extindere este memorabilă, pe lângă faptul că este prima, şi prin poziţia Franţei reprezentată prin
Ch. de Gaulle, care de două ori în 1963 şi 1967 a folosit dreptul de veto împotriva aderării Marii

3
Grabbe H. European Union Conditionality and the "Acquis Communautaire" In: International Political Science
Review ,2002,Vol 23, No. 3, p.251
4
Bărbulescu I. G. Uniunea Europeană:politicile extinderii. Bucureşti: Tritonic, 2006, p.29
5
Grabbe H. European Union Conditionality and the "Acquis Communautaire" In: International Political Science
Review ,2002,Vol 23, No. 3, p.252
6
Scăunaş S. Uniunea Europeană: construcţie, instituţii, drept. Bucureşti: ALL Beck, 2005,p.199
Britanii la comunitate.7 Refuzul Franţei de a primi Marea Britanie a fost bazat pe criteriul că,
ultima nu accepta îndeplinirea tuturor condiţiilor impuse de către Comunitatea Economică
Europeană, promovând punctul său de vedere asupra naturii comunităţii, considerând-o
modalitate de a obţine beneficii economice fără diminuarea suveranităţii sale.
Cea de-a doua extindere a comunităţii s-a produs prin acceptarea Greciei, Spaniei şi
Portugaliei. Grecia a depus cererea de aderare mult mai devreme, dar a fost refuzată din cauza
economiei sale subdezvoltate şi instabilităţii politice interne. Cu toate acestea, în 1961 Greciei i
s-a acordat statutul de membru asociat, ca apoi cu susţinerea din partea NATO, să adere la
comunitate în 1981. Cererile Spaniei şi Portugaliei depuse încă în 1962 au început să fie
examinate într-un mod mai serios abia după căderea regimurilor dictatoriale. Ambele ţări, în
pofida problemelor cu care se confruntau din domeniul agriculturii, nivelul ridicat al şomajului,
inflaţiei, datoriilor externe, totuşi au fost acceptate în 1986.8 Această extindere nu a adus
beneficii economice imediate statelor comunităţii, din contra, s-a produs diminuarea PIB-ului şi
creşterea alocaţiilor din bugetul comunitar pentru modernizarea economiilor Greciei, Spaniei şi
Portugaliei.9 Cu toate acestea, acceptarea celor trei state mediteraniene nu a fost un eşec al
Comunităţii Economice Europene, ci un pas necesar din punct de vedere politic şi strategic,
războiul rece fiind încă în desfăşurare.
Următoarea extindere a Uniunii Europene s-a orientat spre alte state vest-europene, mai
ales că acestea îndeplineau destul de bine cerinţele de aderare la comunitate. Negocierile cu
Austria, Finlanda, Norvegia și Suedia au fost încheiate rapid încă la începutul anului 1994.
Supuse referendumului tratatele de aderare au fost acceptate cu excepția celui al Norvegiei a
cărei populație, încă o dată, a refuzat intrarea în clubul european. Astfel, în ianuarie 1995
Uniunea Europeană capătă noi membri numărul total al statelor componente a Uniunii ajungând
astfel la cincisprezece.
Cea mai mare extindere a Uniunii Europene s-a produs în anul 2004 prin aderarea la
Uniunea Europeană a zece ţări membre noi: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia,
Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria.10 Scenariul iniţial de lărgire a Uniunii Europene
spre Europa Centrală şi de Est presupunea extinderea în valuri sau pe grupe de ţări. Primul grup
presupunea aderarea a 6 membri: Polonia, Ungaria, Cehia, Slovenia, Estonia şi Cipru. Cel de-al
doilea grup urma să fie reprezentat de Malta, Bulgaria, Letonia, Lituania, România şi Slovenia,
mai tîrziu devenind candidat şi Turcia.11 Conceptul iniţial a fost însă modificat din cauza
incapacităţii ţărilor candidate de a fi gata până la data extinderii Uniunii Europene stabilite şi
nemulţumirii ţărilor din al doilea val. Odată cu aceste schimbări Uniunea Europeană s-a angajat
să nu adauge condiţii suplimentare şi şi-a adoptat bugetul la noile realităţi, suficient pentru
aderarea a până la 10 membri. Pentru pregătirea statelor din Europa Centrală şi de Est în vederea
integrării europene Uniunea Europeană a stabilit unele mecanisme de pre-aderare. Printre acestea
se evidenţiază, în primul rând, asistenţa financiară şi tehnică. Primii beneficiari ai programului
de asistenţă PHARE (Programul UE - Ajutor pentru Reconstrucţia Economiei)au fost Polonia şi
Ungaria, deoarece aceste state au iniţiat cel mai rapid programele de democratizare şi liberalizare
7
Bibere O. Uniunea Europeană între real şi virtual. Bucureşti: ALL Educaţional, 1999, p. 60.
8
Prohniţchi E., Prohniţchi V. Analiza perspectivelor de integrare a Moldovei în Uniunea Europeană .În: Republica
Moldova şi integrarea europeană. Elemente de strategie. Chişinău: IPP, 2003,p. 9.
9
Борко Ю. Расширение и углубление европейской интеграции.În: МЭ и МО,2004,№7, стр. 18.
10
Juravschi L. Ultimul proces de extindere a Uniunii Europene şi particularităţile lui. În: Politici economice de
integrare europeană. Conferinţa Ştiinţifică Internaţională, 23-24 septembrie, 2005,Chişinău: ASEM, 2005,p. 193.
11
Бойцова В., Бойцова Л. Европейский Союз: расширение на восток . În: Общественные Науки и
Современность,2002, №2,стр. 78.
– condiţii-cheie ale comunităţii europene şi până la adoptarea criteriilor de la Copenhaga.
Programul dat era orientat spre dezvoltarea infrastructurii, promovarea coeziunii sociale şi
economice, investirea în cooperarea regională şi, după Consiliul de la Madrid din anul 1995, spre
dezvoltarea sistemelor administrative.12 Alte programe au fost ISPA (Instrument pentru Politici
Structurale de Pre-Aderare) şi SAPARD (Programul Special de pre-Aderare pentru Agricultură
şi Dezvoltare Rurală). Ca urmare, într-o perioadă de cincizeci de ani nucleul de şase ţări al
Comunităţii Europene s-a transformat în urma celor cinci etape de extindere în Uniunea
Europeană a celor douăzeci şi cinci de state. Caracteristicile principale care imprimă originalitate
acestui val de extindere sunt: amploarea sa, specificul ţărilor care au integrat şi contextul
extinderii. Acest proces de lărgire comportă, deci, două trăsături inedite: numărul mare al noilor
state aderente şi eteroginitatea extrem de accentuată. În afară de aceasta, integrarea celor zece
state noi din 2004 a contribuit la consolidarea poziţiei de lider a Uniunii Europene. În fine, după
o perioadă îndelungată şi caracterizată de eforturi considerabile şi intensive, la 1 ianuarie 2007 în
cadrul Comunităţii s-au încadrat încă două state din Europa Centrală şi de Est - România şi
Bulgaria.
Ultimul val de extindere a Uniunii Europene a avut loc pe data de 1 iulie 2013, când
Croaţia, după ratificarea Tratatului de Aderare de către toate statele membre ale Uniunii
Europene, a devenit cel de-al 28-lea (la acel moment) stat membru al Uniunii Europene.
Aderarea Croaţiei la comunitate a fost posibilă dupî implementarea cerinţelor de aderare dar şi
rezolvarea a două probleme-cheie. Prima ținea de capturarea și deportarea la Haga în anul 2005 a
fostului general Ante Gotovina. Cea de-a doua se referă la frânarea procesului de negocieri
privind accederea Croației aproape pentru un an de zile (din anul 2008 până în octombrie 2009)
ca urmare a vetoului aplicat de vecinul său, Slovenia, stat membru al Uniunii Europene. Slovenia
a blocat negocierile până când disputa dintre cele două privind hotarul maritim în Golful Adriatic
al Piranului nu a fost soluționată. Problema a fost aplanată prin intermediul unui acord, potrivit
căruia disputa rămâne a fi arbitrată de un comitet al Uniunii Europene, astfel fiind posibilă
lansarea negocierilor cu Croația.13 Menţionăm, obţinerea de către Croația a statutului de stat
membru al Uniunii Europene este un fapt ce poate fi considerat drept undă verde pentru celelalte
state candidate din Balcanii de Vest, dar şi un motiv de încredere în aspiraţiile sale europene
pentru Republica Moldova.

3. Perspectivele extinderii UE

Perspectiva lărgirii Uniunii Europene a trezit susţinerea cât şi opunerea din partea actualilor
şi viitorilor membri. Reacţia dată reesă din analiza avantajelor şi dezavantajelor a procesului de
extindere. În aşa mod, avantajele generale identificate ale lărgirii Uniunii Europene atât pentru
actualii săi membri cât şi pentru viitorii membri ar fi: protejarea mai eficientă a intereselor
comune pe plan internaţional; dispersarea mai eficientă a riscurilor; soluţionarea unor conflicte
istorice de durată, dispute legate de graniţe şi minorităţi ceea ce va asigura stabilitatea regiunii;
consolidarea pieţei; fortificarea valutei euro şi beneficierea de pe urma investiţiilor străine
directe în regiune; promiterea reducerii migraţiei forţei de muncă din viitoarele ţări membre în
cele actuale datorită politicii de tranziţie la mişcarea liberă a forţei de muncă; asigurarea

12
European Union Enlargement/ed. Nugent N. New York: Palgrave Macmillan,2004, p. 44
13
Morari Cr. Western Balkan countries on the road of European integration: results and tendencies In: CES
Working Papers III, Iasi, Romania; VOLUME IV, ISSUE 3A, 2012, p.577
protecţiei mediului înconjurător; adoptarea standartelor europene privind graniţele şi combaterea
diverselor crime; lărgirea zonei de securitate şi democraţie în Europa.
Anumite dezavantaje se pot observa, prin prisma aderării la Politica Agricolă Comună
a Uniunii Europene, ceea ce duce la limitarea cantităţii de produse agricole, efectuată prin
diverse mecanisme; tendinţa de a ceda o parte din suveranitatea statului către instituţiile
europene şi anume: decizii politice importante, unificarea politicilor economice şi sociale etc.
sau delegarea totală a politicii monetare către Banca Centrală Europeană odată cu aderarea la
zona euro. 14
Atractivitatea modelului de dezvoltare al Uniunii Europene pentru statele cu aspiraţii
europene denotă prevalarea avantajelor asupra dezavantajelor. Prin urmare, atât timp cât
Comunitatea Europeană oficial este deschisă unor ulterioare extinderi, statele cu aspiraţii
europene vor opta pentru obţinerea statului de membru al acestei organizaţii. În acest context, pe
agenda extinderii Uniunii Europene la etapa actuală sunt incluse:
 State candidate (ţări care sunt în plin proces de implementare a acquis-ului european în
legislaţia naţională): Albania, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Turcia
 State potenţial candidate (ţări care încă nu îndeplinesc criteriile de aderare): Bosnia şi
Herţegovina, Kosovo.
Cu celelate state, Uniunea Europeană promovează relaţiile de cooperare în vederea stabilirii
unui spaţiu de prosperitate şi de bună vecinătate, întemeiat pe valorile europene. Relaţiile de
cooperare cu aceste ţări fac obiectul unor parteneriate strategice separate. Moldova, spre
exemplu, face parte din Parteneriatul estic, lansat la Praga pe 07 mai 2009, fiind un acord de
asociere pe care Uniunea Europeană l-a încheiat cu 6 state – Armenia, Azerbaidjan, Belarus,
Georgia, Moldova, Ucraina – în vederea aprofundării relaţiilor de cooperare.
În acelaşi timp, Uniunea Europeană a trăit prima retragere binevolă din cadrul componenţei
sale, revenind la 27 de state membre. În anul 2017, Regatul Unit al Marii Britanii a trimis o
informare oficială Consiliului European privind intenţia de a părăsi UE – fapt realizat la data de
31 ianuarie 2020, urmând o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie 2020 necesară pentru
negocierea asupra viitoarea relaţie dintre UE şi Regatul Unit al Marii Britanii. Bineînţeles că
fenomenul BREXIT a afectat atât funcţionarea internă a comunităţii europene, cât şi poziţia
acesteia pe plan internaţional, evidenţiind drept principala prioritate a UE micşorarea
incertitudinii determinată de actul UK în ceea ce priveşte cetăţenii, afacerile şi statele membre.
Astfel, fenomenul BREXIT a accentuat unele probleme existente în cadrul Uniunii cum ar fi
dificultăţile de a ajunge la o poziţie comună privind politicile şi poziţia externă a Uniunii
Europene, criza economică şi socială, subiectele legate de securitate etc. Aceste probleme cu care
se confruntă comunitatea europeană au condus la amânarea, în ciuda promisiunilor, începerii
discuțiilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord, deși acestea au făcut reforme
semnificative în implementarea cerinţelor înaintate de Uniunea Europeană în vederea acordării
statutului de stat membru. Pentru a-şi menţine credibilitatea în aceste ţări, Comisia Europeană a
prezentat o nouă metodologie de aderare elaborată special pentru Albania și Macedonia de Nord,
celelalte state candidate urmând modelul clasic pentru aderare.
Acest fapt denotă că deşi politica de extindere a Uniunii Europene pare a intra în impas, mai
ales datorită unor ţări sceptice cu privire la lărgirea comunităţii ( este vorba de Franţa,
Danemarca, Olanda) şi dorinţa de a consolida Uniunea din interior înainte de a accepta noi
14
Popescu-Mereacre C. Aprofundarea integrării europene vizavi de extinderea Uniunii Europene: implicaţiile
acestor tendinţe pentru Republica Moldova În:. Republica Moldova şi integrarea europeană. Cooperare în Pactul de
Stabilitate.-Chişinău: IPP, 2003, p. 115.
membri, politica de extindere nu a fost abandonată, iar statelor candidate şi potenţial candidate li
se asigură în continuare perspectiva de aderare. În acest context, statele cu aspiraţii europene
cum sunt Republica Moldova, Ucraina, Georgia se axează pe racordarea la standardele europene
în speranţa de a obţine în viitor statutul de state membru al Uniunii Europene.

Sarcini de autoevaluare:
1. Enunţaţi şi prezentaţi, pe scurt, criteriile de aderare la Uniunea Europeană
2. Menţionaţi care sunt elementele constitutive ale procesului de extindere
3. Explicaţi specificul valurilor de extindere al CEE/Uniunii Europene
4. Evaluaţi perspectivele extinderii UE

Bibliografie selectivă:
1. Bărbulescu I. Gh. Uniunea Europeană: politicile extinderii. Bucureşti: Tritonic, 2006.
496 p.
2. Morari C. Practica integrării europene a statelor din Europa Centrală şi de Est: repere
pentru Republica Moldova. În: Romania and the European Union. Dynamics of the
integration process. Lucrările celei de-a VII-a Conferinţe internaţionale “Jean Monnet.”
Iaşi: A.I. Cuza, 2011, p. 169-177.
3. Sedelmeier U., Wallace H. Extinderea spre Est: strategie sau reconsiderări. În: Procesul
politic în Uniunea Europeană. Chișinău: ARC, 2004, p. 437- 470.
4. Vasilescu Gr. Despre extinderea geopolitică a Uniunii Europene. În: Ştiinţa politică şi
societatea în schimbare: Mat. Conf. Şt. Internaţ. dedicate celei de-a 20-a aniversări a
Facultăţii Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative, 13 noiemb. 2015.
Chişinău: CEP USM, 2015, p. 527-536.
5. Despre extinderea UE / https://europa.eu/european-union/about-eu/countries_ro#joining