Ministerul Educației și Științei din România

Universitatea <<Dunărea de Jos>> din Galați

Facultatea transfrontalieră

Referat
la disciplina introducere in studii europene
tema:
<<Procesul de aderare la UE>>

Completat de studentul
Anul 1, grupa 4
Parvan Eugen
Verificat de profesorul
Mihai Draniceru
 CONŢINUT
INTRODUCERE……………………………………………………………………
…………… ..3
1. De ce s-a extins Uniunea Europeană …………………………………… ..… 4
2. Criterii de aderare la UE ……………………………………………… ..… ..6
3. Procesul de aderare la UE …………………………………………………… .10
4. Cum s-a schimbat recent procesul? …… 14
CONCLUZII ……………………………………………………………………
...16
LISTA LITERATURII UTILIZATE ………………………………… ... 17

2
 INTRODUCERE
A deveni membru al Uniunii Europene este o procedură complicată care nu se
întâmplă imediat. De îndată ce o țară candidată îndeplinește condițiile de aderare,
ea trebuie să respecte regulile și reglementările UE în toate domeniile.
Orice țară care îndeplinește condițiile de aderare poate solicita aderarea la Uniunea
Europeană. Aceste condiții sunt cunoscute sub denumirea de „criteriile de la
Copenhaga” și includ o economie de piață liberă, o democrație stabilă și statul de
drept, precum și adoptarea întregii legislații UE, inclusiv euro.
O țară care dorește să adere la UE depune o cerere de aderare la Consiliu,
care solicită Comisiei să evalueze capacitatea solicitantului de a îndeplini criteriile
de la Copenhaga. În cazul în care avizul comisiei este pozitiv, consiliul convine
asupra unui mandat de negociere. Ulterior, negocierile sunt deschise oficial pe bază
individuală.
Datorită cantității uriașe de reguli și reglementări UE pe care fiecare țară
candidată trebuie să le adopte ca lege națională, va dura timp pentru a finaliza
negocierile. Solicitanților li se oferă suport financiar, administrativ și tehnic în
pregătirea pentru admitere. Cu alte cuvinte, aderarea la Uniunea Europeană este un
proces îndelungat, deoarece necesită schimbări semnificative în țara care dorește să
adere, de exemplu – adaptarea la dreptul Uniunii Europene.

3
 1. De ce s-a extins Uniunea Europeană

Din punct de vedere istoric, Uniunea Europeană a fost o forță stabilizatoare

în Europa, sprijinind țări precum Grecia, Spania și Portugalia în tranziția de la
dictatură la democrație și propunând ca fostele țări din Europa de Est ocupate de
sovietici să facă același lucru. UE s-a extins în primul rând pentru că țările de la
periferie – majoritatea fiind relativ mici – consideră că interesele lor sunt mai bine
deservite în bloc.
Aderarea la UE, în special pentru țările sărace, a oferit, de asemenea, un
stimulent pentru a-și moderniza economiile, obținând acces la o piață mare, dar
întâmpinând în același timp o concurență semnificativă. Membrii potențiali speră
să obțină acces la plăți din bugetul UE pentru a-și sprijini dezvoltarea, deși astfel
de fonduri sunt adesea doar o sumă mică în comparație cu dimensiunea economiei
lor.
Statele membre văd extinderea drept sprijin pentru interesele politice,
economice și de securitate ale UE. Având în vedere cerințele procesului de aderare,
se consideră că acesta contribuie la stabilitatea vecinilor UE, promovând tranziția
către democrația liberală și susținând dezvoltarea economică, asigurând o mai mare
securitate în întreaga Europă. Extinderea crește, de asemenea, dimensiunea UE,
dându-i mai multă greutate politică și economică în lume, precum și o piață internă
mai mare.
Din punct de vedere istoric, politică de extindere a fost adesea citată drept
cel mai important și de succes instrument de politică externă din literatura UE, atât
în ​ceea ce privește extinderea puterii de transformare a UE la mediul său, cât și în
ceea ce privește rolul său important în transformarea internă a UE.

4
 Politica de extindere a UE a căpătat forma actuală, evoluând cu fiecare nou
val de extindere. În special, recentă extindere a Europei Centrale și de Est a
reprezentat un pas important în politica de extindere la situația actuală și de
instituționalizare a principiului „condiționalității”. Condiția de aderare poate fi
rezumată la suma de angajamente pe care țările care solicită aderarea la UE trebuie
să le asume înainte de aderare.

5
 2. Criterii de aderare la UE

Aderarea la UE este supusă condițiilor prevăzute la articolul 49 din Tratatul

UE.
Țările care doresc să candideze trebuie să respecte și să promoveze valorile
fundamentale ale UE prevăzute la articolul 2. Acestea includ respectul pentru
democrație, statul de drept și drepturile omului și protecția minorităților. Nu există
nicio verificare formală a acestor angajamente înainte de depunerea cererii.
Comisia evaluează respectarea acestor condiții la primirea cererii.
Criterii mai specifice au fost stabilite la reuniunea de la Copenhaga din
1993. Criteriile de la Copenhaga subliniază necesitatea ca țările să aibă instituții
democratice stabile, funcționale, care să poată proteja valorile fundamentale ale
UE1.
De asemenea, țara trebuie să aibă o economie de piață funcțională, capabilă
să concureze pe piața unică. În cele din urmă, țara trebuie să fie capabilă să aplice
în mod eficient regulile UE și să fie capabilă să respecte cerințele administrative de
aderare.
Criteriile stabilite la Summitul European de la Copenhaga din 1993,
cunoscute sub denumirea de „Criterii de la Copenhaga”, sunt ghidul principal
pentru țările care doresc să devină membre ale Uniunii. UE decide să înceapă
negocierile cu țările candidate doar dacă acestea îndeplinesc cerințele, cunoscute și
sub denumirea de criteriile „politice” de la Copenhaga; inclusiv democrația, statul
de drept, drepturile omului și existența instituțiilor care garantează drepturile
minorităților.

6
 Pe de altă parte, Summit-ul de la Madrid din 15-16 decembrie 1995 a afirmat
că țările candidate ale Uniunii sunt responsabile nu doar de transpunerea
acquis-ului UE în dreptul național, ci și de înființarea de organe administrative și
administrative. structurile juridice responsabile cu implementarea legislației pe
care au armonizat-o, iar aceasta a fost prezentată ca o nouă condiție pentru aderare.
Această condiție, numită criteriul capacității administrative, se mai numește și
Criteriile de la Madrid.
Pe lângă Criteriile de la Copenhaga și Criteriile de la Madrid, stabilirea unor
relații de bună vecinătate pe agenda anului 2000 a fost prezentată ca o condiție
pentru aderare. În consecință, toate țările candidate trebuie să rezolve disputele la
frontieră între ele și cu țări terțe înainte de a adera la Uniune și, dacă este necesar,
să se adreseze Curții Internaționale de Justiție.
În plus, odată cu începerea negocierilor dintre Croația și Turcia, Comisia
Europeană a început să introducă „criterii tehnice” pentru deschiderea și închiderea
rubricilor de negociere, cunoscute sub denumirea de „capitole”, fiecare
reprezentând diferite domenii ale politicii UE. Procedurile de transmitere a
criteriilor de referință de deschidere și de închidere către țările candidate și de
evaluare a îndeplinirii acestora au reprezentat, de asemenea, un pas important în
aducerea procesului de aderare la forma sa actuală.
UE nu numai că le-a oferit țărilor candidate condițiile pe care se așteaptă ca
acestea să le îndeplinească înainte de aderare, dar, de asemenea, dirijează și
evaluează sistematic munca pe care țările candidate au trebuit să o îndeplinească
pentru a îndeplini condițiile de aderare prin diverse reuniuni, documente și
mecanisme de monitorizare.

7
 Este de remarcat faptul că, pe 5 februarie 2020, Comisia Europeană a
prezentat mesajul „Îmbunătățirea procesului de aderare – o perspectivă UE de
încredere pentru Balcanii de Vest” și a adus schimbări metodologice importante în
politica de extindere. Aceste schimbări metodologice sunt destinate în principal
procesului de aderare a Macedoniei de Nord și Albaniei, dar dacă doresc, Serbia și
Muntenegru pot face și ea parte din această nouă metodă. Propunerile Comisiei
sunt adoptate de statele membre la 25 martie 2020 de Consiliul Afaceri Comune al
UE. În plus, pe 15 mai 2020, Muntenegru și-a anunțat acordul de a face parte din
nouă metodă.
La întrebarea dacă noii membri ar trebui să adere la euro, se pot spune
următoarele:
Cu excepția Danemarcei, care are o derogare permanentă, toate statele
membre actuale ale UE sunt așteptate să adere la euro - deși acest lucru depinde de
respectarea anumitor criterii economice și nu există un calendar stabilit pentru ca
acestea să facă acest lucru. În acest fel, țările pot adera la UE înainte de a adera la
euro. De exemplu, șase din cele 13 țări care au aderat la UE din 2004 nu au aderat
încă la moneda unică.
Pentru a face acest lucru, statele membre trebuie să îndeplinească patru
criterii: menținerea unei inflații scăzute și stabile, asigurarea faptului că datoria și
deficitele publice respectă normele UE, menținerea unor rate scăzute ale
dobânzilor și legarea monedei naționale la euro timp de cel puțin doi ani fără
consecințe grave.
Din punct de vedere politic, noile state membre vor fi supuse unor presiuni
semnificative pentru a adera la euro, nu în ultimul rând pentru că vor adera la UE,
știind că aderarea la zona euro era de așteptat. Cu toate acestea, odată ce țările
devin membre ale UE, nu există niciun mecanism de forță să adere la euro sau să le
impună sancțiuni dacă nu fac acest lucru.

8
Adoptarea monedei unice este un pas important în economia unui stat
membru. Cursul său de schimb este fixat irevocabil, iar politica monetară
este transferată Băncii Centrale Europene, care o conduce independent
pentru întreaga zonă euro. Condițiile de intrare sunt concepute pentru a se
asigura că economia unui stat membru este suficient de pregătită pentru
tranziția la moneda unică și se poate integra fără probleme în regimul
monetar din zona euro, fără riscul de perturbare pentru statul membru sau
zona euro în ansamblu. Pe scurt, criteriile de intrare economică sunt
concepute pentru a asigura convergența economică - sunt cunoscute sub
denumirea de „criterii de convergență” (sau „criteriile de la Maastricht”) și
au fost agreate de statele membre UE în 1991, în pregătirea introducerii
monedei euro.
Pe lângă îndeplinirea criteriilor de convergență economică, o țară candidată
pentru zona euro trebuie să își modifice legile și reglementările naționale, în
special banca centrală națională și alte emisiuni valutare, pentru a le face
compatibile cu tratatul. În special, băncile centrale naționale trebuie să fie
independente, astfel încât politica monetară stabilită de Banca Centrală
Europeană să fie și ea independentă.
Au fost introduse criterii de convergență pentru a măsura progresul în
pregătirea țărilor de a adopta moneda euro și sunt definite ca un set de
indicatori macroeconomici care se concentrează pe:
1)Stabilitatea prețului
2)Finanțe publice fiabile pentru a le asigura sustenabilitatea

9
3)Stabilitatea cursului de schimb pentru a demonstra că un stat membru își poate
gestiona economia fără a recurge la fluctuații excesive ale cursului de schimb.

4) Dobânzirea pe termen lung pentru a evalua stabilitatea convergenței.

3. Procesul de aderare la UE

Procesul de aderare la UE (aderare) constă în general din 3 etape:

1)Când o țară este pregătită, ea devine un candidat oficial pentru aderare, dar
asta nu înseamnă neapărat că au început negocierile oficiale.
2)Candidatul trece la negocieri formale de aderare, un proces care include
adoptarea unei legi UE consacrate, pregătirea pentru implementarea și aplicarea
corectă a acesteia și realizarea reformelor judiciare, administrative, economice și
de altă natură necesare pentru a îndeplini cerințele țării. termenii de aderare,
cunoscuți sub denumirea de criterii de aderare.
3)Când negocierile și reformele aferente sunt finalizate spre satisfacția
ambelor părți, țara poate adera la UE.
Articolul 49 din Tratatele UE stabilește și procedura internă a UE pentru
aderarea unui nou membru. Comisia negociază în numele UE și al statelor sale
membre, care trebuie apoi aprobat de Parlamentul European. Parlamentele
naționale trebuie, de asemenea, să dea undă verde înainte ca noii membri să se
alăture.

10
 Există patru pași principali: aplicarea, statutul de candidat, negocieri și, în
final, aderarea. Aprobarea unanimă a Comisiei și a Consiliului, precum și
aprobarea liderilor UE, este necesară pentru a trece la oricare dintre etapele
următoare ale procesului, iar Parlamentul European și parlamentele naționale
trebuie să aprobe și tratatul final de aderare.
Orice țară europeană care se consideră eligibilă pentru aderare poate solicita
aderarea la UE. Apoi, Comitetul pentru afaceri generale (CAG) solicită Comisiei
să evalueze dacă îndeplinesc criteriile.
În caz contrar, sunt recomandați pașii pe care trebuie să îi urmați pentru a
face acest lucru. Dacă țara îndeplinește criteriile, Comisia recomandă ca GAC ​să
acorde statutul de candidat oficial. Dacă GAC aprobă în unanimitate această
concluzie, iar apoi Consiliul European confirmă această concluzie, țara va deveni
oficial candidată la aderarea la UE. Recomandarea Comisiei stabilește, de obicei,
următorii pași pe care țara trebuie să-i facă, iar negocierile formale pot fi amânate
până la luarea unor astfel de măsuri.
Odată acordat statutul de candidat, Comisia formează baza negocierilor sau a
unui mandat pentru UE, iar țara candidată face același lucru. Negocierile nu pot
începe până când mandatul nu este aprobat în unanimitate de statele membre UE.
În total, trebuie convenite 35 de capitole ale legislației UE. Modificările
recente în proces (pe care le voi menționa în paragraful următor al rezumatului)
înseamnă că capitolele sunt grupate în șase grupe. Negocierile încep cu
deschiderea unor capitole despre așa-zisele „fundamente”, precum sistemul
judiciar și drepturile fundamentale, iar această secțiune este și ultima care a fost
semnată.

11
 Trebuie convenite alte cinci grupuri de capitole, fiecare dintre ele necesită
aprobarea separată în unanimitate a statelor membre.
Negocierile de aderare nu pot începe până când toate guvernele UE nu au
convenit sub forma unei decizii unanime a Consiliului UE cu privire la un cadru
sau un mandat pentru negocieri cu țara candidată.
Negocierile au loc între miniștri și ambasadori ai guvernelor UE și ai țărilor
candidate în cadrul unei așa-numite conferințe interguvernamentale.
Negocierile din fiecare secțiune se bazează pe următoarele elemente:
Screening - Comisia, împreună cu țara candidată, realizează un studiu
detaliat al fiecărui domeniu de politică (capitol) pentru a determina cât de bine este
pregătită țara. Rezultatele capitolelor sunt prezentate de către Comisie statelor
membre sub forma unui raport de inspecție. Concluzia acestui raport este o
recomandare către Comisie fie de a începe direct negocierile, fie de a solicita mai
întâi îndeplinirea anumitor condiții – criteriile inițiale.
Poziții de negociere - Înainte de începerea negocierilor, țara candidată
trebuie să își prezinte poziția, iar UE trebuie să adopte o poziție comună. Pentru
majoritatea liderilor UE, va stabili criteriile finale în această poziție, care trebuie
îndeplinite de țară candidată înainte ca negocierile în domeniul politic relevant să
poată fi încheiate. În ceea ce privește secțiunile 23 și 24, Comisia propune ca în
viitor aceste capitole să fie deschise pe baza unor planuri de acțiune cu repere
intermediare care să fie atinse pe baza implementării lor înainte de stabilirea
reperelor finale.
Astfel, ritmul negocierilor depinde de viteza reformelor și de respectarea
legislației UE în fiecare țară.

12
 Durata negocierilor poate varia - începerea negocierilor cu o altă țară nu este
o garanție de finalizare în același timp.
Finalizarea negocierilor poate fi, de asemenea, împărțită în etape:
1. Închiderea capitolelor - nicio negociere pentru nicio secțiune nu va fi
închisă până când toate guvernele UE nu sunt mulțumite de progresul candidatului
în acest domeniu de politică, așa cum a fost analizat de Comisie.
Și întregul proces de negociere este în sfârșit finalizat numai după ce toate
secțiunile sunt închise.
2. Tratatul de aderare este un document care stabilește apartenența țării la
UE. Acesta conține condiții detaliate de aderare, toate aranjamentele tranzitorii și
termenele limită, precum și informații detaliate despre aranjamentele financiare și
orice garanții.
Nu este definitivă și obligatorie atâta timp cât:
primește sprijinul Consiliului UE, al Comisiei și al Parlamentului European
vor fi semnate de țările candidate, precum și de reprezentanți ai tuturor
țărilor UE existente
vor fi ratificate de țările candidate și de fiecare țară UE în parte, în
conformitate cu regulile constituționale ale acestora (alegeri parlamentare,
referendum etc.).
3. Țara aderenta - după semnarea acordului, candidatul devine tara aderata.
Aceasta înseamnă că el este de așteptat să devină membru cu drepturi depline al
UE la data stabilită de tratat, cu condiția ca tratatul să fi fost ratificat.

13
 Între timp, el beneficiază de mecanisme speciale, precum capacitatea de a
comenta proiectele de propuneri ale UE, comunicări, recomandări sau inițiative și
statut de observator activ în organismele și agențiile UE (are dreptul de a vorbi, dar
nu de a vota).
În urma negocierilor, Comisia recomandă membrilor țărilor candidate.
Tratatul de aderare, care traduce acordurile la care sa ajuns, trebuie aprobat cu
majoritatea în Parlamentul European și în unanimitate în Consiliu. Bariera
Consiliului în calea aderării este mai mare decât pentru țările care ies, care necesită
doar o majoritate calificată. Tratatul de aderare trebuie, de asemenea, aprobat de
parlamentele naționale ale fiecărui stat membru UE.

4. Cum s-a schimbat recent procesul

În martie 2020, Consiliul a aprobat propunerile Comisiei de modificare a

procesului de aderare.
Acestea urmăresc să impună țărilor candidate cerințe mai stricte în ceea ce
privește „fundamentele”, precum statul de drept și funcționarea instituțiilor
democratice. Dar, de asemenea, stabilesc un proces de negociere mai structurat,
măresc participarea statelor membre la negocierile de aderare și măresc numărul și
gama de contacte politice dintre UE și țările candidate.
Cele mai importante reforme sunt procedurale. Cele 35 de capitole ale
negocierilor necesare pentru aderarea la UE au fost reorganizate în șase grupuri
tematice, inclusiv aspectele fundamentale și piața internă.

14
 În loc să privim fiecare secțiune separat, ca înainte, grupurile tematice din
mai multe secțiuni sunt acum luate în același timp. Grupul Fundații se deschide
primul și se închide ultimul, subliniind importanța pe care UE o acordă lucruri
precum statul de drept și instituțiile democratice stabile. Scopul este încheierea
negocierilor cu fiecare grup de capitole în termen de un an, ceea ce prevede un
termen indicativ de șase ani pentru încheierea negocierilor.
Scopul este de a evita un impas în procesul de aderare, oferind țărilor
candidate un set clar de criterii care trebuie îndeplinite pentru a face progrese,
precum și sancțiuni clare în cazul în care acestea sunt blocate sau anulate. Țările
care și-au negociat deja aderarea la UE vor putea lua parte la noul proces dacă
doresc.
Răspunzând la întrebarea cât durează aderarea, putem spune următoarele:
de-a lungul istoriei UE, aderarea fiecărei țări a durat un timp diferit. Cele mai
rapide discuții de aderare au fost Austria, Finlanda și Suedia în puțin mai puțin de
doi ani, în timp ce Croația a durat puțin mai puțin de opt ani de la începutul
negocierilor înainte de a deveni stat membru.
În medie, au trecut mai puțin de cinci ani de la începutul negocierilor de
aderare, dar acest interval de timp depinde de capacitatea țării candidate de a
efectua reformele interne necesare, precum și de nivelul de voință politică a tuturor
partidelor de a finaliza procesul.

15
 CONCLUZII

O țară candidată care intenționează să adere la Uniune trebuie să reconcilieze

multe aspecte ale societății sale - sociale, economice și politice - cu cele din UE. O
mare parte din acest acord urmărește să garanteze că țara în curs de aderare poate
funcționa cu succes pe piața unică a Uniunii pentru bunuri, servicii, capital și forță
de muncă. Aderarea la Uniunea Europeană este considerată a fi procesul de
integrare.
Trecerea la euro și aderarea la zona euro fac din integrare un alt pas, un
proces de integrare economică mult mai strânsă cu alte state membre din zona
euro. Trecerea la euro necesită, de asemenea, o pregătire atentă. În special, este
necesară convergența economică și juridică.
Există patru pași principali pentru aderarea la UE: cererea, statutul de
candidat, negocieri și aderare. Trecerea la oricare dintre următoarele etape ale
procesului necesită aprobarea unanimă a Comisiei și a Consiliului, precum și a

16
liderilor UE, iar Parlamentul European și parlamentele naționale trebuie să aprobe
și tratatul final de aderare.
Aderarea la UE este supusă condițiilor prevăzute la articolul 49 din Tratatul
UE. Țările care doresc să candideze trebuie să respecte și să promoveze valorile
fundamentale ale UE prevăzute la articolul 2. Acestea includ respectul pentru
democrație, statul de drept și drepturile omului și protecția minorităților. Nu există
nicio verificare formală a acestor angajamente înainte de depunerea cererii.
Comisia evaluează respectarea acestor condiții la primirea cererii.

REFERINȚE
1.Bilovol V.C, Bilenko AO .. Bazele juridice ale apartenenței la Uniunea
Europeană și perspectivele pentru Ucraina. Revista electronică științifică juridică
№1 / 2020, p.282
2.Dergaciov.О.М. Extinderea UE și noi parametri ai cursului european al Ucrainei.
Trimestrial analitic al extinderii UE №1, Kiev, 2003. - 96p.
3. Zhovkva I.I. Criteriile de aderare la OMC, UE și NATO. Perspectivele de
integrare a Ucrainei. Cercetare analitică. Kiev, 2010. 84 p
4. Kovalev M.V, Timchyshyn T.M, Nikanorova O.V. Fundamentele dreptului
Uniunii Europene: un manual. Lviv: Universitatea de Stat de Afaceri Interne din
Lviv, 2020. 212 p.
5. Palagniuk Y.K. Procesul de integrare pe continentul european: aspecte teoretice
și istorice. Buletinul științific. - 2013. - Numărul 12 „Guvernarea democratică”, p.7

17
6. Dreptul Uniunii Europene: Manual / ed. VI Furnică. - K .: Jurinkom Inter, 2011.
- 704 p.
7. Fundamentele dreptului Uniunii Europene: Materiale de reglementare / Conform
generalului. ed. M.V. Buromensky. - Harkov: Yashma, 2005. - 236 p

18