Sunteți pe pagina 1din 4

România in a doua jumătate a

sec. al XIX lea


* A urmat perioada consolidării unirii, în primii ani (1859-1861). În această
perioadă Marile Puteri au recunoscut treptat dubla unire. În acest scop
recunoașterea unirii depline a fost susținută de o intensă activitate diplomatică
* Cuza a organizat o vizită la Constantinopol în septembrie 1860,
ocazie cu care a cerut sultanului recunoașterea unirii depline,
administrative și politice în cadrul unui memoriu prezentat în capitala
Imperiului Otoman.
Conferinta
puterilor
europene de la
Constantinopol
din 1861 a
recunoscut
unirea, dar
totuși doar pe
perioada vieții
lui Cuza.
Pe plan intern au loc numeroase reforme și mutații politice:
-unificarea serviciilor de vama, telegraf, armata și cursul monetar.
-capitala este stabilită la București.
-noua stemă (zimbru și vultur) este aleasă pentru a simboliza unirea Principatelor.
-noua Comisie Centrală de la Focșani începe să propună primele proiecte legistati

Primul guvern unic a fost condus de Barbu Catargiu (22 ianuarie 1862) care a colaborat
cu prima Adunare Legislativă unică de la București. Apar rapid primele conflicte între
domnitor, care dorea să-și impună punctul de vedere mai liberal, și majoritatea
conservatoare a Adunării. “Mărul discordiei” a fost problema reformei agrare, atât de
controversată. În secret se constituie “Monstruoasa coaliție” la care aderă conservatorii,
dar și unii liberali radicali împotriva domnitorului.
Al doilea guvern condus de Mihail Kogălniceanu (oct. 1863-ian. 1865) pune în
practică: -Legea secularizării averilor mânăstirești (dec. 1863). Astfel, Biserica
va deveni o instituţie de stat ca şi celelalte, fără vreun drept aparte. Asta
însemna că o mare parte din proprietăţile funciare ce aparţineau Bisericii au
fost trecute în proprietatea ţăranilor, mai exact a cincea parte din pământul
ţării.
Unirea propriu-zisă. Luând act de decizia majorității populației din
cele două Țări Române privind unirea, Marile Puteri au organizat
Conferința de la Paris din 1858, ocazie cu care au decis: - unirea
parțială a Principatelor într-un stat care să se cheme Principatele Unite
ale Moldovei și Valahiei. - noul stat rămânea vasal otomanilor dar sub
garanția colectivă a Marilor Puteri. - doi domni, două capitale.
-singurele puncte comune urmau să fie Comisie Centrală (Parlament)
la Focșani, Înalta Curte de Casație și Justiție și armata, limitată oricum
numeric.
La 17 ianuarie 1859 la Iași este ales în Moldova domn Al. I.
Cuza, iar peste o săptămână, pe 24 tot el la București în
Valahia. Marile Puteri au fost puse în fața faptului împlinit și
au acceptat realitatea cu excepția Imperiului Otoman, care a
necesitat negocieri mai îndelungate până a fost de acord cu
domnia unită doar în timpul lui Cuza.

Caracterul extraordinar al unirii din 1859 ar trebui să fie


evident dacă ținem seama de condițiile extraordinare în
care s-a realizat și că orice altă circumstanță ar fi dus
probabil la nerealizarea sau la desfacerea rapidă a ei.