Cel mai mare păcat (al omului) este acela ”de

a fi insensibil față de Cel Înviat”

(Paul Evdochimov, Înnoirea Spiritului, 1997)

Teologia îndumnezeirii în
icoana Învierii

Conf. Pr. Dr. Dan Sandu

 Crucea și Învierea în icoană

 Icoana este mai mult decât ”fereastră” – este text

imagistic;
 Icoana ,, indică coborârea lui Dumnezeu în lume
şi participarea omului la viaţa divină’’(Sf.Ioan
Damaschin)
 Icoanele ,,locaşuri pnevmatizate ale lui Hristos, a
Cărui umanitate e desăvârşit pnevmatizată prin Duhul
Sfânt, unit prin fiinţă cu ipostasul acestei
umanităţi’’(Pr.D. Stăniloae)
 Materia citită prin Cruce și Înviere

Răstignirea în Ortodoxie se arată a fi

Învierea se află în centrul cultului: fără
condiția învierii, nu instrumentul suferinței;
Hristos nu este înviere, fără înviere El nu
fondul este auriu la ambele imagini, Hristos
este Hristos;
este senin în fața morții;
Învierea și Vinerea Mare
 ”Prohodul” - moartea lui
Hristos ca uimire, nu plâns
 Hristos coboară în iad pentru
a învia pe cei legați din
începuturi
 Textele nu pot explica
învierea: nu este în Biblie,
cum nu e nici Liturghia
 Pregătirea pentru celebrarea
Învierii în Sâmbăta Mare
(Hristos nu a fost ținut de
moarte sau de materie).
 Învierea se experiază personal
Noaptea este considerată
simbolul mormântului
întunecat
Hristos re-vine în materie
nematerialnic
Materia în contactu cu Hristos
înviat se spiritualizează
Învierea vindecă omul de
sentimentalism

Toată lumea este chemată să experieze Învierea, ca început al

îndumnezeirii
Învierea permanentizată (Matei 28, 20)
nu există distincții fiziologice între Hristos și ucenici
 Omul și viața Treimii
 Theosis – este prezent numai în Ortodoxie
 ”În Hristos” omul participă la viața Treimii
 Are la bază textul Facerii 1, 26 ”Să facem....”
 Echivalentul biblic este ”slava” (comunicabilă)
 Ioan: Hristos în-dumnezeit (Ioan 10, 34-38);Ps 81
Pavel: omul în-dumnezeit Efes 2,18-22.
 ”Părtașia la dumnezeiasca fire” (II Petru 1, 4)
începe din viață (I Ioan 1, 2).
 Natura umană are 2 variante: îndumnezeirea sau
moartea.
 Îndumnezeirea ca teologie

 „ Perfecţiunea primei noastre naturi a fost exprimată prin

capacitatea omului de a se uni cu Dumnezeu, de a se alipi din ce în
ce mai mult de plinătatea fiinţei divine, plinătate menită să
pătrundă şi să transfigureze natura creată” (Vladimir Lossky) –
crearea după chipul și asemănarea Sa

 „Prin Cuvântul făcut trup, nici Cuvântul n-a ieşit din graniţele
dumnezeirii Sale şi nici din măririle Sale proprii demne de
Dumnezeu şi nici trupul, pentru că s-a îndumnezeit nu şi-a schimbat
însuşirile sale fireşti. Căci au rămas după unire, firile neamestecate
iar însuşirile acestora nevătămate.” (Sfântul Ioan Damaschin) –
refacerea după chipul Chipului

 Logosul, Hristos Mântuitorul, este Cel care începe a-l aduce pe om

la starea în care el fusese odinioară.
 Realismul și realitatea îndumnezeirii

 După Sfântul Maxim Mărturisitorul, îndumnezeirea omului

se împlinește în trei etape: Întruparea, Crucea şi Învierea –
cea mai progresivă, optimistă și ecologică învățătură
religioasă.
 Procesul îndumnezeirii presupune chemare din partea lui
Dumnezeu şi răspuns din partea omului. Harul este condiţia
indispensabilă a acestui proces, putere dumnezeiască
inepuizabilă ce deschide drumul spre infinitatea comuniunii
cu Sfânta Treime prin Hristos (formula botezului).
 ”Orice s-a petrecut în Persoana lui Hristos în mod firesc,
după ipostas poate să se petreacă și în viața fiecărui
credincios în mod harismatic” (Dimitrios Tselenghidis)
 Îndumnezeirea ca rod al harului (în Biserică)

 Prezenţa harului în om cunoaşte două niveluri: o putere

dăruită și imprimată în om, a cărei prezenţă este
identificată cu lucrarea Duhului şi o prezenţă întru totul
asimilată şi percepută de om ca o lucrare mântuitoare.

 „Euharistia este Hristos şi Biserica concentrată în El”

(Dumitru Stăniloae).

 „Euharistia este cea care sădeşte în om puterea pentru a

preda total existenţa sa lui Dumnezeu, spre a o primi
umplută de viaţa Lui eternă.” (Dumitru Stăniloae).
Icoana Învierii
Icoana învierii (II)
 Învierea – eveniment liturgic
personalizat
 Citirea se face de la sfârșitul Evangheliei spre înainte: nu
este o simplă istorie, ci istoria fiecăruia, începând de aici
(Matei 28, 1-16). Învierea este marea Taină.
 Romani 8,11: participarea Tatălui și a Duhului Sfânt la
înviere (eveniment trinitar).
 Se permanentizează prin participare la Liturghie (Ef 2,
11 ș.u.)
 Icoana Învierii devine Icoana Liturghiei și invers
 ”Învierea lui Hristos văzând să ne închinăm...!”
 Învierea se contemplă și se examinează (semnele cuielor)
 Învierea istorică – intrarea în
Lumină
 Se petrece o dată pe an pentru a readuce emoția și
recentra anul liturgic în jurul sărbătorii;
 Candela cu lumină de la altar care nu se stinge:
Hristos este viu în întuneric;
 Lumina învierii nu are inițial esență materială;
 Creștinii păstrează lumina învierii acasă, o duc la
cimitir, o păstrează în case și o folosesc la rugăciune;
 Tot spațiul liturgic este împodobit cu alb sau auriu,
simbol al învierii la toată lumea;
 Se cântă ”Hristos a înviat” la toate slujbele.
 Îndumnezeirea ca proces în
contextul vieții Bisericii
 Îndumnezeirea începe cu Botezul – ”plonjare în
Treime”
 Se desfășoară prin fiecare slujbă de purificare și
împăcare cu Dumnezeu, cu fiecare rugăciune și
faptă bună
 Se actualizează în fiecare Liturghie și se
concretizează prin împărtășire
 Se realizează personal prin meditația la:
- Starea adamică pe care Hristos o mântuie (îndumnezeire)
- Teofaniile din Scriptură - Iacov, Avraam, Moise (vedere)
- Schimbarea la Față și Drumul Damascului (transformare)
 CONCLUZII
 Învierea inevitabilă/Îndumnezeirea evitabilă
 Îndumnezeirea: darul lui Dumnezeu – realizabil de
fiecare prin participare (Facere 5, 24).
 Asceza aspră nu e condiție sine qua non pentru
îndumnezeire – toți au aceleași șanse
 Îndumnezeirea este proces terapeutic (Larchet), liber, de
revenire în sine, încununat prin sălășluirea lui Dumnezeu
în materie.
 Este echivalentă cu mîntuirea pentru că implică voia
liberă a omului care intră în sinergie cu energia necreată
care îl preface pe om după modelul dintâi.