TULBURĂRILE DE

STATICĂ PELVINĂ
TULBURĂRILE DE STATICĂ PELVINĂ
• La realizarea staticii genitale normale concură:
- mijloace de suspensie – lamele conjunctive sacro-recto-genito-
pubiene (lig.rotunde, lig.sacrate, lig. utero-ovariene)

- sistemul de susţinere – planşeul pelviperitoneal reprezentat de

muşchii ridicători anali .
TULBURĂRILE DE STATICĂ PELVINĂ
• RETRODEVIAŢIILE UTERINE sunt întâlnite la
aprox. 20% din femei:
- Cele congenitale se pot asocia cu hipoplazia
uterină
- Cele dobândite apar după traumatismul obstetrical.
Retrodeviaţiile fixe apar în urma unor:
- complicaţii infecţioase postpartum şi postabortum,
- a unei patologii tumorale sau
- a endometriozei.
Corecţia chirurgicală a retroversiei uterine este indicată
în cadrul unor intervenţii cu indicaţii complexe
(sindroame algice pelvine, prolapsuri ale nuliparelor
etc).
• PROLAPSUL GENITAL este o anomalie de statică
ce se caracterizează prin coborârea în axul vaginului
a pereţilor vaginali şi a uterului cu exteriorizarea lor
prin orificiul vulvar.
În patogenia prolapsului sunt reuniţi mai mulţi
factori:
- constituţionali
- traumatismul obstetrical
- carenţa estrogenică în climacteriu.
• Simptomatologia
- poate lipsi,
- se poate limita doar la senzaţia de apăsare sau
tracţiune în pelvis, sau
- poate fi reprezentată de semne funcţionale de
vecinătate (tulburări de micţiune, de defecaţie).
PROLAPSUL GENITAL
• Examenul clinic evidenţiază: • Profilaxia prolapsului genital
- beanţa vulvară poate fi realizată prin:
- cistocelul
- uretrocelul
- rectocelul - adoptarea unei conduite
- prolapsul utero-vaginal cu 3 grade. corecte la naştere
- I – orificiul extern al colului coboară
până în planul spinelor sciatice - excluderea unor
- II – colul se exteriorizează la vulvă
- III – colul depăşeşte fanta vulvară
circumstanţe favorizante : tuse
( prolaps total când pereţii vaginali sunt cronică, constipaţie .
complet ptozaţi prin orificiul vulvar, în
interiorul tumorii aflându-se uterul).
PROLAPSUL GENITAL
• TRATAMENTUL CHIRURGICAL
Reprezintă singura metodă
curativă a prolapsului .
Pentru alegerea procedeului se
are în vedere:
- vârsta femeii,
- necesitatea de a procrea,
-dorinţa conservării funcţiei
sexuale,
-alte eventuale leziuni asociate,
-starea biologică a femeii,
-tipul prolapsului.
• În general este preferată calea vaginală:
– colporafie anterioară cu colpoperineorafie
posterioară la femeia în plină activitate
sexuală
- operaţia de la Manchester în prolapsul de
grd I sau la asocierea elongaţiei hipertrofice
a colului uterin
- histerectomia totală pe cale vaginală în
prolapsurile de grd III la femeile ce au
depăşit perioada de procreare
- colpocleizis la femei în vârstă.
INCONTINENȚA URINARĂ DE EFORT
• DEFINIŢIE si CONSIDERAŢII FIZIOLOGICE.
I.U.E. este o pierdere involuntară de urină,
neprecedată de nevoia de a urina, care survine în
condiţiile creşterii intempestive a presiunii
intraabdominale.
Pierderea de urină este redusă doar la câteva
picături şi este concomitentă cu efortul. Este
controlată imediat de către bolnavă prin
contracţia voluntară a sfincterului striat.
Urina, produsă în mod continuu de către
rinichi, se acumulează în vezica urinară de unde
se evacuează periodic. Actul micţional este
controlat voluntar, necesitând contracţia reflexă
a detrusorului vezical concomitent cu relaxarea
voluntară a sfincterului striat al uretrei.
• Pentru menţinerea continenţei
vezicale presiunea din interiorul uretrei
trebuie să fie constantă, superioară
presiunii în interiorul vezicii urinare.
În momentul micţiunii se produce
inversarea acestui gradient presional.
Incontinenţa vezicală apare când
presiunea vezicală o depăşeşte pe cea
din colul vezical.
La femeie orice anomalie de
depozitare, secundară creşterii presiunii
reziduale sau scăderii presiunii colului
vezical, determină incontinenţă urinară.
DIAGNOSTICUL POZITIV AL IUE
• Se stabileşte pe baza simptomatologiei descrise de pacinentă.

Unicul simptom al IUE este reprezentat de pierderile involuntare de

urină, de obicei reduse cantitativ, care apar concomitent cu efortul,
care nu sunt precedate de nevoia de a urina şi sunt imediat controlate
de pacientă prin contracţia voluntară a sfincterului striat.
3 GRADE IUE
• Au fost definite 3 grade de iue:
- gradul i (forma uşoară) – pierderile involuntare de urină apar
numai la eforturi mari (tuse, strănut) ;
- gradul ii – incontinenţa apare la un efort moderat (mers,
schimbarea poziţiei din clinostatism în ortostatism, creşteri ale
presiunii intraabdominale chiar în clinostatism)
- gradul iii (forma severă) – incontinenţa este aproape continuă
când femeia este în picioare, sau la orice schimbare de poziţie.
• Examenul clinic are drept obiective:
- identificarea pacientelor la care tratamentul chirurgical este sortit eşecului
datorită preexistenţei unei presiuni crescute în detrusor sau a unei disfuncţii
uretrale (alte entităţi clinice ce se pot afla la originea patologiei micţionale (ex:
vezica neurogenă);
- diagnosticul unor afecţiuni cronice care afectează starea generală a femeii şi
pot contraindica tratamentul chirurgical;
depistarea unor entităţi clinice care antrenează la creşteri repetate şi importante
ale presiunii intraabdominale asociate cu tusea cronică, constipaţia;
- diagnosticarea prolapsului genital asociat cu IUE (3/4 din femeile cu IUE) şi
evaluarea troficităţii mucoasei genitale;
- identificarea IUE mascate (latente) de prolapsul genital care poate deveni
manifestă clinic după corecţia chirurgicală a prolapsului;
- stabilirea gradului incontinenţei pentru a decide asupra procedeului
terapeutic adecvat.
• Diagnosticul diferenţial al IUE se face cu:
-Afecţiuni neurologice în care există atonie vezicală şi incontinenţă prin prea plin
- Incontinenţa din fistulele uretero-vezico-vaginale: istoricul, caracterul continuu
al pierderilor urinare şi examenul clinic stabilesc diagnosticul
- Micţiunile imperioase din inflamaţiile căilor urinare joase: uretrite, cistite,
trigonite.
- Instabilitatea detrusorului (vezica neurogenă), când pierderea de urină succede
nevoii imperioase de a urina, pierderea de urină este importantă, pacienta
nereuşind să stopeze emisia urinii odată declanşată.
- Ureter ectopic, malformaţie congenitală în care implantarea ureterului se face
în vagin sau uretră, manifestându-se prin asocierea incontinenţei urinare
permanente fără efort cu micţiuni normale
- Diverticul uretral, afecţiune congenitală care poate determina retenţie de urină
şi evacuarea între micţiuni
- Afecţiuni vezicale, excluse de cisto-uretro-scopie
- Enurezisul, manifestat prin pierderi de urină spontane în timpul somnului.
• Tratamentul:
Tratamentul medical se adresează
formelor uşoare sau bolnavelor la care
tratamentul chirurgical este
contraindicat.
Administrarea locală de estrogeni
îmbunătăţeşte închiderea uretrală, ca şi
integritatea mucoasei. Creşte şi numărul
receptorilor α la nivelul uretrei.
Administrarea de substanţe α
mimetice se pare că determină o creştere
a presiunii intrauretrale îmbunătăţind
mecanismul de închidere vezical.
• Pentru menţinerea continenţei vezicale
presiunea din interiorul uretrei trebuie
să fie constantă, superioară presiunii în
interiorul vezicii urinare.
În momentul micţiunii se produce
inversarea acestui gradient presional.
Incontinenţa vezicală apare când
presiunea vezicală o depăşeşte pe cea
din colul vezical.
La femeie orice anomalie de
depozitare, secundară creşterii presiunii
reziduale sau scăderii presiunii colului
vezical, determină incontinenţă urinară.
• Tratamentul chirurgical:
Este tratament de elecţie al IUE.
Obiectivul tratamentului
chirurgical al IUE este ridicarea
vezicii şi uretrei proximale la
nivelul poziţiei anatomice iniţiale ,
în „incinta manometrică
abdominală”.
Rata succesului tratamentului
chirurgical este de 60 - 85% în
condiţiile unei selectări corecte a
pacientelor şi a unei tehnici
corespunzătoare.
Alte metode de tratament utilizate :
• Sfincterul artificial este o alternativă pentru
tratamentul disfuncţiilor sfincteriene intrinseci.
• Injectările periuretrale în scopul crearii unei
„căptuşeli submucoase” pentru a creşte
rezistenţa uretrală. Substanţa trebuie să aibă
un volum suficient pentru a căptuşi uretra, să
fie uşor de injecat, să rămână la locul injectării
o perioadă nedefinită şi să nu fie dăunătoare în
cazul în care migrează.
Se injectează sub anestezie locală sau
generală:
- politetrafluoretilen (teflon),
- colagen sau mai nou
- grăsime.