CURS 1

ORGANELE GENITALE ALE

FEMEII
Vulva

Vulva este formată din organele genitale externe ale femeii:

1.Muntele lui Venus (muntele pubelui) 
2. Labiile mari și mici 
3. Vestibulul vaginal
4. Clitorisul.
• Muntele pubelui (Muntele lui Venus) este o proeminenţă
situată anterior de simfiza pubiană. El prezintă superior
hipogastrul, de care se delimitează printr-un şant
orizontal ,iar inferior se continuă cu labiile mari.
• Este format din piele şi țesut adipos.
• Labiile (mari și mici) sunt două perechi de plici
tegumentare care delimitează vestibulul vaginei.
• Labiile mari se întind de la muntele pubelui până la
corpul perineal, delimitează fanta vulvară și sunt
unite la extremităţi prin comisuri( anterioară şi
posterioară) .
• Labiile mici sau nimfele, sunt două plici cutanate,
acoperite de labiile mari de care sunt delimitate prin
şantul nimfo-labial. Feţele lor mediale se ating în
mod obişnuit şi delimitează împreună un spaţiu
virtual, numit vestibulul vaginei.
• În structura lor labiile prezintă pielea , bogată în
glande sebacee şi sudoripare și țesutul celular
subcutanat .
Vestibulul vaginei este regiunea profundă vulvară şi
este delimitată anterior de comisura labiilor, posterior
de clitoris şi lateral de feţele mediale ale labiilor mici
unde se deschid: orificiul extern al uretrei, vaginul şi o
serie de glande vestibulare.
• Orificiul extern al uretrei (meatul urinar), este situat
la extremitatea anterioară a vestibulului, posterior de
clitoris şi anterior de vagină. Pe părţile laterale ale
acestui meat se deschid canalele glandelor Skene.
• Orificiul vaginei reprezintă deschiderea la exterior a
căilor genitale feminine. La femeia virgină acest
orificiu este mult îngustat de către himen. La femeia
care a avut raporturi sexuale, orificiul devine ovalar,
mărginit de resturile himenale (carunculi).
• Himenul este o membrană dispusă ca o diafragmă peste orificiul
vaginal. Himenul poate fi neperforat, producând,după apariția
menarhăi, retenţia sângelui menstrual în vagin (hematocolpos).
Himenul se rupe la primele raporturi sexuale prin deflorare.
După prima naștere are loc ruptura completă a acestuia cu
formarea carunculilor.
• Glandele vestibulare. La nivelul vestibulului se deschid
numeroase glande cu o secreţie mucoasă lubrifiantă pentru vulva
în cursul actului sexual.
• În porţiunea anterioară a vestibulului, periuretral se găsesc
glandele vestibulare mici ( Glandulae vestibulares minores), a
căror secreţie, împreună cu cea a glandelor sebacee şi cu celulele
epiteliale descuamate, formează un depozit albicios – smegma.
• Glandele lui Bartholin, au un duct excretor care se deschide în
şanţul nimfohimenal, dintre labiile mici şi himen.
• Organele erectile feminine sunt reprezentate de clitoris şi de
bulbii vestibulului.
• Clitorisul (Clitoris) este un organ median, nepereche, asemănător cu
corpul cavernos al penisului. Este situat în partea anterioară a vulvei,
posterior de comisura labială anterioară. Clitorisul este format din
două rădăcini, corp şi gland.
• Fiecare rădăcina a clitorisului se găseşte în loja bulboclitoridiană a
perineului, fiind însă inserată pe coxal (ramura ischiopubiană). Cele
două rădăcini se unesc pe linia mediană, imediat sub simfiza pubiană,
formând corpul clitorisului. Acesta are un traiect cotit, formând
genunchiul clitorisului şi se termină cu o extremitate rotunjită, uşor
bombată, glandul clitorisului. Doar glandul este vizibil, parţial acoperit
de preputiul clitorisului.
• Clitorisul este format din doi corpi cavernoşi cu o structură de ţesut
erectil. La nivelul corpului clitorisului, ei sunt separaţi de septul
corpilor cavernoşi şi sunt înveliţi în fascia clitorisului. Glandul este
format dintr-un nucleu conjunctiv, acoperit de un epiteliu ce conţine
numeroşi corpusculi senzitivi, genitali .
• Bulbii vestibulului sunt două formaţiuni erectile situate simetric pe
părţile laterale ale vestibulului vaginei, în loja bulboclitoridiană a
perineului

VASCULARIZAŢIA ŞI INERVAŢIA
VULVEI.
•Arterele provin din artera femurală şi din
artera ruşinoasă internă.
•Venele vulvei conduc sângele spre venele
femurală şi ruşinoasă internă.
•Limfaticele conduc spre nodurile inghinale
superficiale, spre nodurile inghinale
profunde şi spre nodurile iliace externe.
•Inervaţia senzitivă este asigurată prin
ramurile genitale ale nervilor ilio-
hipogastric, ilioinghinal, genito-femural şi
de nervul ruşinos. Componenţa vegetativă
provine din plexul hipogastric inferior.
VAGINUL
•Vaginul este un organ tubular, musculo-conjunctiv, median, nepereche care se inseră
superior pe colul uterin şi se deschide inferior în vulvă.
•Vaginul este organul copulaţiei. Are forma unui conduct cilindric, turtit antero-
posterior, iar superior apare ca o cupolă, cu ostiumul uterin situat central.
•Este un organ extrem de elastic, putându-se dilata foarte uşor.
•Conformaţia interioară. Suprafaţa mucoasei este neregulată, cu numeroase plici
transversale. Pe ambii pereţi se găseşte câte o coloană longitudinală de pe care
pleacă de o parte şi de cealaltă o serie de plici vaginale transversale ( Rugae
vaginales).
•Coloanele şi plicele vaginului nu se suprapun, ci se alatură, formând astfel, în
condiţii fiziologice, într-un spaţiu virtual
•Vaginul este situat în partea inferioară a excavaţiei pelvine, în planul median,
străbătând planşeul perineal. Are raprturi anterior cu vezica urinară şi uretra,
posterior cu rect, lateral cu muşchii ridicători anali. Este orientat oblic, de sus în jos
şi postero-anterior
•Vaginul se inseră superior pe colul uterin, anterior aderă la vezica şi uretra, posterior
la rect, iar lateral este fixată de lamele fibroase ale spaţiului pelvisubperitoneal.
Principalul mijloc de fixare este centrul tendinos al perineului. Deasupra acestuia,
vaginul este fixat şi de către muşchii ridicători anali, fără a se insera pe ei.
• Extremitatea superioară a vaginei se inseră pe colul uterin. În jurul zonei de inserţie se formează un spaţiu, o
boltă, numită fornixul vaginei (Fornix vaginae) sau domul vaginal.
• Extremitatea inferioară se deschide la exterior în vulvă.
Structura vaginei. Peretele vaginal cuprinde în structura sa trei tunici :
• conjunctivă,
• musculară şi
• mucoasă, conţinând fibre colagene, elastice şi musculatură netedă.

• Tunica externă conjunctivă sau adventicea este de tip conjunctivo-elastic, conţinând numeroase vase sanguine.
• Tunica musculară este constituită dintr-o reţea de celule musculare netede în care se găseşte ţesut conjunctiv,
bogat în fibre elastice. Tunica mucoasă sau mucoasa vaginală are o culoare roz-pal, până la rosu-violaceu, în
timpul menstruaţiei. Ea este groasă elastică, rezistentă şi aderentă la musculară.
• Epiteliul este de tip pavimentos stratificat necheratinizat şi este lipsit de glande.
Vascularizaţia şi inervaţia vaginei.

• Arterele provin din artera vaginală, ram al arterei uterine, din artera vezicală anterioară, ram al
arterei hipogastrice şi din artera rectală mijlocie, precum și ramuri din artera ruşinoasă internă.
• Venele formează pe laterale plexurile vaginale, care comunică cu plexurile vecine şi apoi se varsă
în vena iliacă internă.
• Limfaticele se îndreaptă spre nodurile iliace interne, spre nodurile sacrate sau spre nodurile
inghinale superficiale.
• Inervaţia vaginei provine din plexul utero-vaginal, iar în partea inferioară primeşte şi fibre
somatosenzitive de la nervul ruşinos.
Organele sexuale interne
• Vagin
• Uter
• Trompele uterine
• Ovarele
•Uterul este un organ unic, muscular, cavitar, aşezat median.
•Este locul de implantare și dezvoltare a embrionului.
•Forma, dimensiunile şi raporturile lui variază în funcţie de vârsta femeii,
diferitele stări funcţionale şi graviditatea.
• Uterul are formă de pară, turtit antero-posterior, orientat cu vârful în jos. În
porţiunea sa medie există o îngustare circulară denumită istm, care îl împarte
într-o porţiune superioară – corpul uterin şi o porţiune inferioară – colul uterin.
•Corpul uterului este turtit antero-posterior şi prezintă : două feţe (vezicală şi
intestinală), două margini (dreaptă şi stângă), fundul şi două coarne tubare.
•Colul uterin (Cervix uteri) este cilindric, uşor bombat la mijloc. Extremitatea
superioară a vaginei se inseră pe col de-a lungul unei linii circulare, oblice de
sus în jos şi postero-anterior. Prezintă un orificiu extern, punctiform la virgine,
devenind o despicatură transversală la multipare. Consistenţa uterului este
fermă, elastică. În timpul sarcinii ele devine moale, pastos.
• Uterul se află în centrul cavităţii pelviene, posterior de vezica urinară, anterior
de rect, deasupra vaginei şi sub planul strâmtorii superioare a pelvisului, pe
care nu o depăşeşte decât în sarcină sau în unele procese tumorale mari.
•Direcţia uterului se descrie pe baza a 3 elemente de referinţă : raportul dintre
colul şi corpul uterin ; raportul dintre uter şi vagină ; raportul dintre uter şi
excavaţia pelvină.Este situat astfel în ante-verso-flexie.
•Uterul este un organ cavitar,
musculos, contractil, ce servește
ca recipient și hrănitor al oului în
tot cursul sarcinii, iar apoi prin
contracțiile sale din travaliu
expulzează produsul de concepție.
•Forma acestuia este de pară răsturnată sau mai exact de trunchi de con cu
vârful orientat inferior şi baza superior. În partea sa mijlocie prezintă o
îngustare semicirculară numită istmul uterului care împarte uterul în
două porţiuni diferite: corpul uterin şi colul uterin.
•La nivelul corpului are loc inserţia tubelor uterine prin cornul uterin.
Cornul uterin reprezintă un orificiu prin care trompele uterine pătrund în
uter.
•Colul uterin are formă de butoiaş şi prezintă, spre vagin, orificiul uterin
care diferă în funcţie de femeie; la cele care nu au mai avut o sarcină este
punctiform, iar la femeile care au mai fost însărcinate și au născut pe
cale vaginală are formă de fantă transversală cu diametrul de 1 cm.
•Tot la nivelul colului se inseră și vaginul, la un unghi de aproximativ 90-
100 grade.
•Uterul este fixat în poziţia sa din centrul pelvisului prin mai multe
structuri: peritoneu, liagmente, fascii, aponevroze.
MIJLOACELE DE FIXARE ALE UTERULUI:
Mobilitatea uterului este asigurată de un dublu sistem de fixare : prin mijloace de suspendare, care îl ancorează de peretele excavaţiei pelviene şi prin
mijloace de susţinere care îl sprijină de jos în sus.

• MIJLOACELE DE SUSPENDARE sunt :

Peritoneul cu ligamentele largi şi ligamentele rotunde.
• Ligamentele largi sunt două cute peritoneale de forma patrulateră, situate între pereţii laterali ai uterului şi pereţii laterali ai excavaţiei pelvine. Ele cuprind,
la limita lor superioară, în interiorul lor tubele uterine.
• Ligamentul rotund este un cordon conjunctivo-vascular pereche, care pleacă de la unghiul tubar al uterului, trece prin ligamentul larg, canalul inghinal şi se
termină în ţesutul grasos al muntelui pubelui şi al labiilor mari. Este constituit dintr-un ax conjunctivo-elastic, care este înconjurat de numeroase fibre
musculare netede şi striate.

• MIJLOACELE DE SUSŢINERE - sunt reprezentate de aderenţele la organele învecinate, prin lamele sacrorectogenitopubiene şi conexiunile cu perineul.
• Aderenţele la lamele sacrorectogenitopubiene. Aceste lame sunt condensări ale ţesutului conjunctiv, organizate pe traiectul vaselor hipogastrice. Ele aderă la
rect, la porţiunea cervico-istmică a uterului, la domul vaginal şi la baza vezicii, apoi se inseră pe oasele pubiene.
• Porţiunea lor posterioară formează ligamentele uterosacrate, în a căror constituţie intră şi o serie de fibre musculare netede care constituie muşchiul
rectouterin. Cele două ligamente uterosacrate formează plicile rectouterine.
• Porţiunea anterioară a lamelor leagă porţiunea cervico-istmică de bază vezicii şi de oasele pubiene, formând ligamentele pubo-uterine.
• PERINEUL este cel mai important mijloc de susţinere al uterului. Uterul se sprijină pe planșeul format de muşchii ridicători anali şi de centrul tendinos al
perineului. Integritatea şi acestuia menţine poziţia normală a uterului.
RAPORTURILE UTERULUI :
• Faţa anterioară (vezicală), vine în raport cu faţa posterioară a vezicii urinare de care este separată prin fundul de sac vezico-uterin.
• Faţa posterioară (intestinală) vine în raport cu faţa ampulei rectale, de care este separată prin cavumul retrouterin, în care se pot găsi
ansele intestinului subţire, tubele cu ovarele şi uneori colonul sigmoid.
• Marginile laterale sunt în raport tubele uterine. La acest nivel se inseră ligamentele largi.
• Fundul uterului vine în raport cu ansele intestinului subţire şi cu colonul sigmoid.
• Colul uterin are o porţiune supravaginală şi o porţiune vaginală.
• Porţiunea supravaginală prezintă raporturi anterior cu vezica urinară, iar lateral cu ureterele şi cu artera uterină.
• Porţiunea intravaginală proemină în interiorul vaginului, în jurul lui formându-se fornixul vaginal.
• Uterul prezintă la interior o cavitate virtuală care ocupă atât corpul cât şi colul uterin.
• Cavitatea uterului este divizată printr-o strangulare la nivelul istmului, rezultând doua regiuni: cavitatea uterină şi canalul cervical.
• Pe secţiune frontală, cavitatea uterină are formă triunghiulară, cu baza spre fundul uterin şi vârful spre canalul cervical. Ea are doi
pereţi (anterior şi posterior), trei margini (una superioară şi două laterale) şi trei unghiuri. Unghiurile superioare corespund
ostiumurilor tubare, iar unghiul inferior reprezintă orificiul intern al canalului cervical.
• Canalul cervical are aspect fusiform şi prezintă două orificii: un orificiu superior spre cavitatea uterină şi un orificiu inferior care se
deschide în vagin
Peretele uterin este alcătuit din 3 tunici:
• Tunica seroasă sau perimetrul, constituită din foiţa viscerală a peritoneului care îmbracă uterul.
• Tunica musculară sau miometrul ,este format din fibre musculare netede. Miometrul este format din trei straturi:
• Stratul extern este format din fibre longitudinale
• Stratul mijlociu plexiform
• Stratul intern este reprezentat din fibre longitudinale.

• Tunica mucoasă sau endometrul care aderă strâns la miometru.

• Mucoasa uterină este supusă unor importante modificări ciclice, ea fiind puternic hormonodependentă.Sub influenţa
hormonilor ovarieni, mucoasa uterină se pregăteşte lunar în vederea nidării zigotului. Daca nidaţia nu are loc, stratul
superficial al endometrului se elimină împreună cu o cantitate de sânge, sub forma menstruaţiei. Regenerarea endometrului
se face din glandele situate la nivelul membranei bazale.
• Mucoasa canalului cervical este formată din epiteliu cilindric cu numeroase glande cervicale care secretă glera cervicală.
• Mucoasa exocolului este de tip pavimentos. Celulele straturilor superficiale sunt bogate în glicogen. Mucoasa exocolului
suferă împreună cu mucoasa vaginală, o descuamare permanentă.
VASCULARIZAŢIA ŞI INERVAŢIA UTERULUI :
• Vascularizația uterului este realizată de artera uterină (ram din artera iliacă internă), artera ovariană şi artera
ligamentului rotund.
• Din plexurile venoase uterine sângele ajunge fie în venele uterine, apoi venele iliace interne, fie în venele
tubare şi ovariene, apoi în vena cavă inferioară în dreapta şi în vena renală în stânga.
• Limfaticele se strâng reţeaua subseroasă, apoi ajung la nodurile limfatice iliace, la nodurile sacrate şi
lombare şi nodurile lombare.
• Inervaţia uterului este simpatică şi parasimpatică. Aceasta provine din plexul aortico-abdominal şi coboară
alături de artera ovariană aducând fibre simpatice pentru tubă şi ovar. Unele din aceste fibre ajung şi la uter.
De asemenea, o mică parte a nervilor provine şi din plexul ovarian.
• Principala contribuţie la inervaţia uterului o are însă plexul uterovaginal, acesta provenind din plexul
hipogastric inferior (sau plexul pelvian).
TROMPA UTERINĂ
• Trompele uterine sunt un conduct musculo-membranos cu rolul de a capta şi de a transporta ovulele de la ovare la uter; la nivelul acestora, în
treimea laterală, se produce fecundaţia. Tot aici, după fecundaţie, au loc primele diviziuni ale zigotului, acesta migrând apoi spre cavitatea uterină
pentru a se implanta.
• Fiecare trompă uterină are o lungime de aproximativ 10 cm şi diametru de 0,7 cm și prezintă 4 segmente:
• infundibulul
• porţiunea ampulară
• istmul
• porţiunea uterină.

• Infundibulul este segmentul incipient, cu formă de pâlnie care se deschide în cavitatea peritoneală. Această deschidere este marginită de 10-15
fimbrii. Fimbria ovariană mai lungă, formează o conexiune între terminaţia trompei şi ovar.
• Ampula este segmentul cel mai lung, cu o lungime de 7-9 cm, şi un diametru de 6-10 mm lângă infundibul, îngustându-se spre istm.
• Istmul este o porţiune mai îngustă care pătrunde în cornul uterului, între ligamentul rotund şi ligamentul propriu al ovarului.
• Porţiunea uterină sau interstiţială, este cea mai îngustă porţiune a trompei situată în interiorul peretelui uterin, la nivelul ostiului tubar. Are cca 1
cm lungime şi 1 mm diametru.
• Peretele trompei este format din 3 tunici :
• mucoasă (epiteliul de tip cilindric ciliat care conține celule secretorii )
• musculară (celule musculare netede dispuse în mai multe straturi – longitudinal, circular, longitudinal)
• seroasă.
• Ovarul, organ pereche, este principala glandă sexuală a femeii,
fiind cea care determină caracterele sexuale primare. El prezintă
un rol dublu: produce ovulele şi are un important rol de glandă
endocrină, prin secreţia hormonilor sexuali.
• Alături de tube şi ligamentele largi, ovarele sunt numite de clinicieni
anexele uterului.
• Forma ovarului este ovoidă, puţin turtită. Este dispus vertical,
prezentând două feţe (medială şi laterală), două margini (liberă şi
mezovariană) şi două extremităţi (tubară şi uterină).
• Ovarul e suspendat de ligamentul larg. El este fixat prin pediculul
sau vasculo-nervos şi prin patru ligamente:
-ligamentul suspensor,
-ligamentul propriu al ovarului (utero-ovarian),
-ligamentul tuboovarian şi mezovarul.
Laxitatea acestor formaţiuni imprimă o mare mobilitate ovarului.
Astfel, el se poate deplasa împreună cu uterul antero-posterior, sau
faţă de ligamentul larg în sens medial-lateral.
Ovarul prezintă două feţe, două margini şi două extremităţi:
• Faţa laterală priveşte spre peretele excavaţiei pelviene corespunde
fosei ovariene, sub bifurcaţia arterei iliace comune.
• Faţa medială, tubară este acoperită de trompa uterină şi
mezosalpinge. Această faţă se află în raport cu ansele ileonului, în
dreapta şi cu cecul şi apendicele vermiform, iar în stânga cu
colonul sigmoid.
• Marginea mezovariană , îndreptată anterior, este legată prin
mezovar de foiţa posterioară a ligamentului larg. Aici se gaseşte
hilul ovarului pe unde trec elementele vasculo-nervoase ale
ovarului.
• Marginea liberă sau posterioară vine în raport cu ansele
intestinului subţire.
• Extremitatea tubară sau superioară este rotunjită, pe ea înserându-
se ligamentele suspensor şi tuboovarian.
• Extremitatea uterină sau inferioară este ascuţită. Pe ea se inseră
ligamentul propriu al ovarului.
Ovarul
• Acesta reprezintă glanda sexuală feminină şi realizează două
funcţii:
1. Ovogenetică
2. Endocrină
• Ovogeneza este reprezentată de formarea ovocitelor (celule
sexuale feminine) aflate la nivelul foliculilor ovarieni.
• Femeile se nasc cu un număr de aproximativ 2 milioane de
ovocite, la pubertate rămânând cu numai 400.000.
• Aceasta pentru că, din numărul inițial de ovocite şi automat,
de foliculi ovarieni, doar 480 vor deveni foliculi de Graaf
(folicul ajuns la maturaţie, capabil să elimine ovocitul în
ziua 14 a ciclului menstrual);
• Restul, adică 99,9%, vor suferi un proces numit ,,atrezie’’,
ceea ce înseamnă că involuează și nu ajung să ovuleze
niciodată.
• Ovarul este constituit din două zone : medulara şi corticala. Aceste zone
sunt acoperite la suprafaţă de un epiteliu, sub care se găseşte un înveliş
conjunctiv.
• Corticala ovarului are o culoare galben-cenuşie şi conţine foliculi ovarieni
în diferite faze de evoluţie sau involuţie. Forma iniţială o reprezintă
foliculii primordiali. Urmează o serie de forme evolutive: foliculii primari,;
foliculii secundari plini şi apoi cavitari şi în fine foliculii terţiari maturi
de Graaf.
• Dezvoltarea şi măturarea foliculilor ovarieni este reprezentată de
transformările succesive pe care la suferă ovogoniile (celule sexuale) şi
celule foliculare (celule satelite), până la eliberarea unui ovul prin ovulaţie.
• După ovulaţie evoluţia foliculului ovarian este încheiată. În cavitatea
foliculară se va organiza o nouă structură numită corpul galben .Atât
foliculul ovarian cavitar cât şi corpul galben au şi o importantă funcţie
endocrină. Foliculul ovarian cavitar elaborează prin unele structuri ale
sale estrogenii, iar corpul galben produce progesteronul.
Ovarele
• Începând cu pubertatea, lunar sunt recrutaţi mai multi
foliculi care încep să creascaă, din care doar 5-25 o să se
poată matura şi doar unul o sa fie selectat pentru ovulaţie.
• Ovulația reprezintă procesul de eliminare a ovocitului din
folicul în ziua a 14-a unui ciclu menstrual normal de 28
zile.

• Funcția endocrină ovariană este reprezentată de secreția

de hormoni ovarieni, principalii fiind estrogenii și
progesteronul cu roluri importante la nivelul întregului
organism.
• Dezvoltarea şi maturarea foliculilor ovarieni şi apoi constituirea în locul lor a corpilor galbeni sunt procese periodice, care în mod
normal se desfăşoară într-un interval de 28 de zile şi constituie în totalitatea lor ciclul ovarian. Fenomenele care caracterizează
ciclul ovarian (creşterea şi maturarea foliculilor, formarea şi evoluţia corpilor galbeni) se găsesc sub control hipotalamo-hipofizar.
• Constituirea corpului galben se desfăşoară de obicei în trei zile. La aproximativ zece zile de la ovulaţie începe involuţia lui, iar la
14 zile activitatea sa endocrină încetează brusc. Fostele celule foliculare şi tecale se dezintegrează. În locul lor apare un ţesut de
granulaţie. Acesta, la rândul lui se hialinizează, devine albicios, formând corpul albicans .
• Această evoluţie scurtă a corpului galben survine în împrejurările obişnuite, în care fecundaţia nu a avut loc şi deci nu s-a instalat
sarcina (corpul galben menstrual).
• În cazul când ovulul este fecundat, se formează corpul galben de sarcină) . Structuralizarea lui este completă în luna a III-a, iar
involuţia lui începe din luna a IV-a, cand funcţiile lui sunt preluate de placentă.
• Funcţia endocrină a ovarului se instalează la pubertate şi durează până la climacteriu. Această funcţie se desfăşoară sub
dependenţa hormonilor gonadotropi adenohipofizari (FSH si LH), aceştia la rândul lor fiind controlaţi prin factorii eliberatori
hipotalamici.
• Hormonii secretaţi de ovar sunt estrogenii şi progesteronul.