CENTRU DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE

“RAISA PACALO”

Morfologia şi fiziologia organelor

genitale feminine.

CRISTNA COȘULĂ
profesor la disciplina
Anatomia şi fiziologia omului
• Organele genitale feminine se impart din punct
de vedere topografic in organe genitale externe
si organe genitale interne
• Organele genitale externe feminine compun
vulva si alaturi de vagin servesc functia
copulatorie
 Organele genitale externe
• Vulva – regiune cuprinsa intre pube, centrul perineului
si radacina coapselor
• Cuprinde :
• - muntele lui Venus
• - labiile mari
• - labiile mici
• - clitorisul
• - himenul
• - vestibulul
• - orificiul uretral
• - o serie de structuri glandulare si vasculare
 Organele genitale interne
• Vaginul
• Uterul
• Trompele uterine
• Ovarul
 Ovarele
• Ovarul – gonada
feminina, situata pe
peretele lateral al
pelvisului
• Este un organ
extraperitoneal de
forma ovoidala,
suprafata neteda,
cu mici depresiuni,
culoare albicioasa.
Două feţe:
• medială
• laterală
Două margini :
• liberă
• mezovarică (hilul
ovarului)
• două extremităţi:
• tubară
• uterină
 Structura ovarului
• Pe secţiune: la suprafaţă este acoperit de un
epiteliu, sub care se găseşte un înveliş
conjunctiv numit tunica albuginee .
Sub învelişuri se găsesc cele două zone–
• - corticala – de culoare galben-cenusie,
formata din stroma ovariana in care se afla
foliculii ovarieni in diferite stadii de evolutie
• - medulara – formata din tesut conjuctiv, fibre
elastice si vase sanghine
• Foliculii ovarieni – la nastere in ovare sunt
400.000 de foliculi, din care vor ajunge la
maturitate de la pubertate pana la menopauza
400 – 450 de foliculi
• Foliculul primordial – este forma initiala,
constituit dintr-un ovocit primar, inconjurat de o
coroana de celule epiteliale turtite
• Foliculul primar – ovocitul este central, inconjurat
de o coroana completa de celule epiteliale cubice,
asezate pe un singur strat
• Foliculul secundar – ovocitul creste, se inconjoara
de zona pellucida, epiteliul se pluristratifica si
este asezat pe o membrana bazala. Celulele
epiteliului prolifereaza, formand celulele
granuloase, intre care apare o cavitate plina cu
lichid folicular, ovocitul, inconjurat de zona
pellucida situandu-se la periferia acestei cavitati.
• Ultimul stadiu de dezvoltare a foliculului este
reprezentat de foliculul matur ( tertiar )
• Foliculul matur ( de Graaf ) – este de obicei unic,
proemina la suprafata ovarului si are un diametru
de 20 – 30 mm
• Dezvoltarea şi maturarea foliculilor ovarieni
cuprinde o serie de transformări succesive pe care
le suferă ovogoniile (celulele sexuale) şi celulele
foliculare (celulele satelite) până la eliberarea
unui ovocit prin fenomenul ovulaţiei.
• După ovulaţie, evoluţia foliculului ovarian este
încheiată. În cavitatea foliculară se va organiza o
nouă structură numită corpul galben. Atât
foliculul ovarian cavitar cât şi corpul galben au o
importantă funcţie endocrină.
• În timp ce foliculul ovarian are o dublă funcţie, la
nivelul său se desfăşoară procesele ovogenezei,
iar unele structuri ale sale elaborează şi hormonii
sexuali feminini sau estrogenii; corpul galben are
numai funcţie endocrină, el produce
progesteronul.
• Dezvoltarea şi maturarea foliculilor ovarieni şi
apoi constituirea în locul lor a corpilor galbeni
sunt procese ritmice periodice, care în mod
normal se desfăşoară într-un interval de 28 zile şi
constituie în totalitatea lor ciclul ovarian.
Raportate la un ciclu menstrual, succesiunea
aproximativă a fenomenelor este următoarea:
dezvoltarea şi maturarea foliculului ovarian se
petrece între zilele 1-a şi a 13-a; ovulaţia se
produce în ziua a 14-a; constituirea şi evoluţia
corpului galben au loc între zilele 15- 25; iar
între zilele 26-28 se produce degenerarea corpului
galben, care apoi v-a fi înlocuit cu ţesutul
cicatricial – corpul albicans.
 Salpingele
• Trompele uterine au
rol important în
captarea ovocitului
apoi în vehicularea
acestuia şi a
spermiilor. În treimea
sa laterală se petrece
fecundaţia.
• Tuba uterină are o lungime de 10 - 12 cm şi
prezintă 4 segmente:
• Infundibulul
• Porţiunea ampulară
• Istmul
• Porţiunea uterină
• Lumenul salpingelui comunică pe de o parte
cu cavitatea uterină prin orificiul
uterosalpingian, pe de altă parte se deschide
cu orificiul abdominal al salpingelui
Infundibulul salpingelui se termină cu nişte fimbrii
salpingiene. O fimbrie este mai lungă decât celelalte. Ea
ajunge până la ovar şi se fixează pe el , pentru care fapt e
numită fimbrie ovarică
• Infundibulul
salpingelui se
termină cu nişte
fimbrii salpingiene.
O fimbrie este mai
lungă decât celelalte.
Ea ajunge până la
ovar şi se fixează pe
el , pentru care fapt e
numită fimbrie
ovarică
• Peretele salpingelui din exterior e
prezentat de:
• tunica seroasă
• baza subseroasă.
• tunica musculară, (două straturi:
longitudinal şi circular).
• tunica mucoasă, formată din pliuri
longitudinale.
 Uterul
• Uterul este un organ muscular cav impar, în
care se dezvoltă embrionul şi se poartă fătul
• Uterul are forma unui trunchi de con turtit în
sens antero – posterior.
• În partea sa mijlocie, uterul conţine o îngustare
– istmul, care îl împarte în două porţiuni:
• una superioară – corp
• alta inferioară – colul.
• Extremitatea superioară a vaginei se înseră pe
col. Inserţia vaginei pe colul uterin, îl împarte
pe acesta în două părţi:
• porţiunea supravaginală
• porţiunea vaginală

Vârful porţiunii vaginale este perforat de

un orificiu – ostiul uterin, care conduce în
cavitatea uterină.
• Dimensiunile uterului. La femeia
adultă, nulipară sunt următoarele:
lungimea = 6 cm, lăţimea la nivelul
fundului = 4 cm, grosimea = 2 cm.
La multipare aceste dimensiuni cresc
cu aproximativ 1cm.
• Aparatului de fixarea a uterului:
• peritoneul
• ligamentele late ale uterului
• ligamentele rotunde ale uterului ş.a.
Cavitatea uterului este
divizată în două
compartimente:
• cavitatea corpului
• canalul cervical
Peretele uterului este
formată din trei tunici:
• Seroasă-perimetrul

• Musculară-miometrul

• Mucoasă-endometrul
 Vaginul
• Vaginul este organul copulației. El mai
servește și la eliminarea fluxului menstrual și
la trecerea (expulsia) fătului și a anexelor sale
în timpul nașterii.
• La vagin deosebim doi pereți: anterior și
posterior.
• Suprafața mucoasei vaginei este neregulată,
încrețită și conține plici vaginale transversale
• Principalul mijloc de fixare al vaginei este însă
centrul tendinos al perineului.
• Extremitatea superioară a vaginei se inseră pe
colul uterin. Datorită acestei inserții se
formează o boltă numită fornixul vaginei.
• Extremitatea inferioară răspunde orificiului
vaginei și se deschide în vulvă
 Structura vaginului
Peretele vaginal conține numeroase celule
musculare netede, fibre colagene și mai ales
elastice, care îi conferă o mare elasticitate astfel
încât să permită cu ușurință trecerea fătului în
decursul nașterii.
În structura vaginei intră trei tunici:
• - conjunctivă = adventiția
• - musculară
• - mucoasă
 Vulva - vulva
Sub denumirea de vulvă se cuprind toate
organele genitale externe ale femeii.
• Se compune din:
• muntele pubelui (Venus)
• formațiunile labiale, care mărginesc un spațiu-
vestibulul vaginei
• aparatul erectil
 Muntele pubelui (Venus)
• Muntele pubelui se continuă înapoi cu labiile
mari, iar în sus cu regiunea abdomenului,
fiind separat de aceasta printr-un șanț al
pielii - centura sau plica Venerei. În structura
muntelui pubian întră pielea și un voluminos
corp adipos.
 Formațiunile labiale

• Sub această denumire înțelegem două perechi de plice

tegumentare care delimitează vestibulul vaginului.
• După dimensiunile și forma lor, se disting labiile mari
și labiile mici.
• În vestibulul vaginal se deschid:
• - orificiul extern al uretrei;
• - orificiul vaginal prevăzut cu himenul
sau cu resturile lui;
• - o serie de glande vestibulare.
 Himenul
• este o membrană dispusă ca o diafragmă între canalul vaginal
și vestibulul vaginal. Himenul este ușor vizibil la nou-născută,
după aceea el e progresiv acoperit de labii. După conformația
orificiului, se descriu forme variate ale himenului. Cele mai
frecvente sunt:
• - semilunar
• - inelar
• - labient
• Structura himenului. Acesta este format dintr-o cută a
mucoasei. Între cele două lame mucoase se găsește un strat
subțire de ţesut conjunctivo - elastic; uneori poate fi destul de
gros încât să facă deflorarea dificilă sau imposibilă. Himenul
se rupe la primele raporturi sexuale - deflorarea. Rupturile se
produc în 4-5 locuri. Consecutiv are loc o hemoragie, iar
himenul este divizat în caruncule himenale. Aceștia persistă
până la prima naștere, când se produce o nouă - adevărată
ruptură a membranei.
 Clitorul
• Este omologul corpilor cavernoși ai penisului și este
alcătuit din două rădăcini, corp și gland. Rădăcinile se
unesc formând corpul, care se termină cu glandul
clitorului.
• Clitorul este format din doi corpi cavernoși, care sunt
separați prin septul corpilor cavernoși.

Bulbul vestibulului
• Este analogul corpului spongios al penisului. Este situat
între orificiul extern al uretrei și clitor. Bulbul vestibular
este alcătuit dintr-o rețea venoasă densă, venele căruia
sunt încorsetate în țesut conjunctiv și celule musculare
netede.
 Uretra feminină - urethra feminina
• Este un organ impar, care începe de la vezica urinară prin orificiul
intern al uretrei și se termină cu orificiul extern, care se termină
anterior și superior de orificiul vaginal. Pe traiectul său uretra
feminină concrește cu peretele anterior al vaginului.
• În peretele uretrei feminine distingem tunicile mucoasă și
musculară.
• Tunica mucoasă comportă pliuri longitudinale și lacune uretrale,
iar în profunzimea ei conține glande uretrale.
• În tunica musculară distingem straturile longitudinal și circular.
Stratul circular concrescut cu tunica musculară a vezicii urinare
încorsetează orificiul intern al uretrei, alcătuind sfincterul involuntar
al acesteia. În porțiunea inferioară la nivelul penetrării prin
diafragmul urogenital uretra feminină este circumcintă în fascicule
de fibre musculare care formează sfincterul voluntar.
 Glanda mamară - mamma
• În centrul glandei se află mamelonul, cu orificii
punctiforme pe vârful lui, prin care se deschid în
exterior 10-15 canale lactifere. O porțiune
circummamelonară a pielii formează areola
mamară, care ca și mamelonul e puternic
pigmentată; la fete areola e de culoare roză, iar
la femeile care au născut - de culoare brună.
Pielea areolei este rugoasă, pe ea se văd colicule
mici, pe suprafața cărora se deschid canalele
glandelor areolare. În pielea mamelonului și
areolei mamare există fascicule de celule
musculare netede. Contractarea acestor mușchi
încordează mamelonul.
Corpul glandei mamare este
alcătuit din 15-20 de lobi, separați
unul de altul de straturi
intermediare de țesut adipos
penetrat de fascicule de țesut fibro
- conjunctiv lax, care au fost
denumite ligamente suspensorii
ale glandei mamare. Lobii sunt de
structură alveolotubară, se dispun
radial față de mamelon, fiecare
deschizându-se prin canalul său
lactifer pe vârful mamelonului
glandei mamare. În drum spre
mamelon (la baza acestuia) fiecare
canal are o dilatație numită sinus
lactifer.