MODIFICĂRILE

FIZIOLOGICE ALE
ORGANISMULUI MATERN
ÎN SARCINĂ
ECHILIBRUL HORMONAL
ÎN SARCINĂ
• Organismul matern suferă în timpul sarcinii o serie de modificări care îl fac
capabil să asigure creşterea şi dezvoltarea fătului. Aceste modificări
interesează principalele aparate şi sisteme, dar şi principalele metabolisme.

Modificările organismului matern debutează odată cu apariţia sarcinii şi

continuă, progresiv, tot timpul sarcinii.

Importanţa cunoaşterii acestor modificări este dată de faptul că uneori

trebuie să intervenim pentru a le corecta, iar, pe de altă parte, trebuie evitată
confuzia, din necunoaştere, a ceea ce este normal cu patologia sarcinii.
• Creşterea ponderală normală în sarcină variază între 12 kg +/- 3 kg.

Ritmul creşterii este mai mare după săptămâna a 20-a de sarcină (între
săptămâna a 20-a şi termen), când greutatea creşte cu 8-9 kg.

Uneori, se admit ca normale şi creşteri de până la 15 kg, dacă ritmul

creşterii este uniform, iar valorile tensiunii arteriale şi proteinuriei sunt
normale.
• Creşterea în greutate se face pe seama • APA este retenţionată în sarcină datorită
1. conţinutului uterin (făt, placentă, lichid amniotic), uterului şi modificărilor de hidratare a substanţei fundamentale a
glandelor mamare, precum şi ţesutului conjunctiv datorată steroizilor secretaţi în
2. creşterii masei sanguine şi retenţiei apei extravasculare în unitatea fetoplacentară. (estrogeni si progesteron)
legătură cu gradul edemelor ( factori care contribuie cu circa
Retenţia se face în principal pe seama
8 kg), dar şi a
compartimentului extracelular.
3. stocajului diferitelor rezerve, în special grăsimile ( care aduc
Intervin, de asemenea, şi scăderea presiunii
un surplus de circa 4 kg).
oncotice prin hemodiluţie şi scăderea albuminelor.
• Creşterea ponderală din timpul sarcinii şi mai ales edemele au
La termen, surplusul total de apă este de 7-8,5 litri,
fost considerate mult timp patologice. repartizaţi între ou (făt şi anexe) şi sectorul
• Tendinţa actuală este să se considere această creştere extracelular.
ponderală, chiar exagerată uneori, ca făcând parte din
modificările fiziologice ale sarcinii.
Se consideră patologică o creştere ponderală mai mare
Astăzi edemele pot fi socotite fără semnificaţie clinică, în timp
ce hipertensiunii induse de sarcină i se recunoaşte alt de 750g pe săptămână şi mai mică de 6 kg la termen!!!
mecanism şi altă importanţă practică.
• Edemele • Pentru a menţine balanţa de Na şi a evita depleţia sodică, intervine o
Nu le mai este acordată aceeaşi importanţă practică, dacă nu sunt creştere sensibilă a reabsorbţiei tubulare de Na.
însoţite de HTA şi/sau proteinurie.
Factorii care favorizează reabsrbţia sodată sunt:
Prevenirea lor cu regim desodat este iluzorie, la fel ca şi - sistemul renină – angiotensină – aldosteron,
- mineralocorticoizii (corticosteron şi derivaţii lui),
tratamentul diuretic.
- factori hormonali estrogenici.

Diureticele sunt chiar periculoase, deoarece în multe cazuri

Mai intervin şi HLP, prolactina, ACTH, catecolaminele, cortizolul,
hipovolemia este prezentă.
dar într-o proporţie mai redusă.

Unii consideră edemele posturale din ultimele luni de sarcină • Gravida normală reacţionează şi la creşterea şi la restricţia de Na ca un
drept fiziologice. subiect normal;

• METABOLISMUL SODIULUI (NA)

Balanţa sodică este pozitivă în sarcină; Stocul de Na este crescut cu
500-700 mEq; Gravida normală reţine numai sodiul conţinut în
În timpul sarcinii există factori care cresc sensibil excreţia renală
produsul de concepţie şi cel aflat în spaţiul extracelular, crescut în
de sodiu; aceşti factori sunt reprezentaţi de :
volum în timpul sarcinii.

- creşterea fluxului plasmatic renal

De remarcat că concentraţia plasmatică a Na scade. Explicaţia este
- creşterea filtrării glomerulare
dată de hemodiluţia care se produce prin creşterea volumului
- factori hormonali (ca progesteronul)
plasmatic.
• Metabolismul K
Ca şi Na prezintă un bilanţ pozitiv,
• Atenţie
existând retenţie de K în sarcină.
Explicaţia :
1. asigurarea necesarului de K pentru
făt, placentă, lichid amniotic ,dar şi
pentru
2. dezvoltarea uterului şi sânilor,
3. creşterea volumului sanguin şi a
lichidului interstiţial.
Și la Na şi la K concentraţia
plasmatică scade mai ales în
ultimele săptămâni de sarcină
determinând o creştere a
excitabilităţii musculare şi în
special a celei miometriale
necesare CUD de travaliu.
• METABOLISMUL CA • METABOLISMUL
Bilanţul Ca e pozitiv.
Se retenţionează 30 – 32 g Ca, dintre care cel mai mult
FOSFORULUI
se depune evident pe sheletul fătului (90%), dar şi în
placentă. Urmează modificări paralele cu ale
Calcemia plasmatică scade prin următoarele mecanisme:
calciului.
- necesar crescut || (vezi mai sus),
- scăderea proteinelor care se leagă de Ca (albumine), Scheletul fetal dar şi organismul matern
- o dietă necorespunzătoare. au necesar crescut de fosfor.
Practic este imperios necesar un aport exogen suficient Modificările fosfo-calcice în sarcină sunt
de calciu, altfel Ca este “scos” din rezervele gravidei (oase;
influențate de estrogeni şi secreţia de
mai ales dinţi).
parathormon (care este crescută), în final
• Scăderea Ca plasmatic la gravide duce la creşterea asigurându-se un transfer crescut spre făt şi
excitabilităţii neuromusculare, traduse prin contracţii
o scădere a concentraţiei plasmatice.
musculare mai ales noaptea.
• METABOLISMUL GLUCIDELOR • Rezumând, se poate spune că în sarcină se realizează un nou echilibru metabolic, cerut de dezvoltarea
fătului şi de modificările generale prin apariţia unor factori diabetogeni, modificăi care duc la mărirea
Dezvoltarea produsului de concepţie solicită substanţe energetice de la progresivă a secreţiei de insulină printr-un hiperinsulinism reactiv.

mamă.
Hiperinsulinismul gestaţional este necesar organismului pentru că, prin efectul său hipoglicemiant,
Dintre acestea, glucoza este cel mai important constituent folosit de făt.
stimulează apetitul şi aportul alimentar, iar prin activitatea anabolică activează sinteza proteică,
Ca atare, se impune asigurarea unui aport suficient de glucoză gravidei.
glicogenică şi lipidică.
Glucoza trece la făt prin 2 mecanisme cunoscute:
• În sarcina avansată există de asemenea o tendinţă la hiperglicemie postprandială; glicemia rămâne
- difuziunea simplă, în funcţie de gradientul de concentraţie şi
crescută un timp mai îndelungat decât în afara sarcinii.
- difuziunea aşa-zis facilitată.
Aceasta se explică prin existenţa unei modificări a sensibilităţii la insulină în sensul diminuării acesteia.
Glicemia fetală reprezintă cu 10-20 % mai puţin decât glicemia maternă.
Hiperglicemia postprandială duce la o creştere a transferului glucozei către făt, factor favorabil creşterii şi
În sarcina avansată, nevoile nutritve ale fătului cresc, deci nevoia de dezvoltării acestuia.
material energetic (glucoză) creşte.
Necesitatea unui aport optim de glucoză duce, astfel, la rearanjarea mecanismelor reglatoare ale
• Totodată, în sarcina avansată, se secretă hormoni hiperglicemianţi –
homeostaziei glicemiei.
antagonişti ai insulinei;
• Principalul hormon antagonist al insulinei este HLP, hormon INSULINA NU TRECE BARIERA PLACENTARĂ.
asemănător hormonului de creştere. • Sarcina poate fi socotită ca un stres diabetogen; Ea poate duce la un diabet gestaţional, sau decompensa
Placenta are, de asemenea, un efect de degradare a insulinei, printr-o un diabet preexistent.
acţiune de potenţare a insulinazei.
În sarcină se secretă de asemeni hormoni potenţial diabetogeni (în În sarcină apare frecvent GLICOZURIA.
exces) şi anume cortizolul, estrogenii şi progesteronul. Explicaţia apariţiei gicozuriei în sarcină este dată de creşterea filtartului glomerular şi scăderea pragului
Tot în această perioadă, insulina este degradată mai activ de către de eliminare tubulară a glucozei.
Glicozuria de sarcină dispare după naştere, dar aceata nu înseamnă că nu trebuie luate toate măsurile de
rinichi.
investigare şi supraveghere a gravidei.
• METABOLISMUL LIPIDELOR
Hiperlipidemia este una din modificările cele mai importante
ale parametrilor biochimici în sarcină.
Concentraţia lipidelor totale în sarcină creşte de la 600
mg/100ml la 1000 mg / 100 ml, la sfârşitul sarcinii.
• Această creştere începe la sfârşitul primului trimestru sau la
începutul celui de al doilea şi este diferită în funcţie de fiecare
componentă lipidică.
- Trigliceridele cresc cu 250-300 mg / 100 ml.
- Beta-lipoproteinele cresc de 4 ori.
- Alfa-lipoproteinele scad uşor.
- Colesterolul creşte de la 160 mg / 100 ml la 180 mg / 100
ml.
- Fosfolipidele cresc cu 35-100%.
Metabolismul energetic matern este deviat prioritar spre
consumul de lipide, iar 20% din acizii graşi circulanţi sunt
deviaţi la făt.
• Metabolismul lipidic în sarcină este dependent de modificările
hormonale:
-ESTROGENII intervin asupra diferitelor fracţiuni
lipoproteice; ei produc scăderea LDL şi creşterea HDL
- HLP este un hormon lipolitic. La sfârşitul sarcinii, acest
hormon stimulează lipoliza trigliceridelor şi creşterea acizilor
graşi liberi. Are un rol important în asigurarea nevoilor
energetice ale mamei.
• Grăsimile sunt stocate în organism.
Înaintea săptămânii a 30-a de sarcină sunt stocate circa 3,5 kg
de grăsimi.
Pentru a asigura fătului un flux constant energetic, organismul
matern deviază metabolismul, pentru nevoile mamei, spre
folosirea grăsimilor, oxidând lipidele.
Stocajul de lipide in primele luni de sarcina ar fi datorat
PROGESTERONULUI.
Fatul depune lipide in ultima parte a sarcinii (invers ca la
mama). El utilizeaza acizii grasi transferati de la mama,
transplacentar.
• METABOLISMUL PROTEINELOR
• Nevoile de proteine cresc în sarcină datorită:
- transferului de aminoacizi la făt
- dezvoltării uterului şi anexelor fetale
- mamogenezei.
• Proteinele plasmatice au fost mult studiate în timpul
sarcinii. Concentarţia lor variază în plus sau în minus
după tipul de proteină.
• Scăderea albuminelor plasmatice produce scăderea
presiunii coloidosmotice, cu repercursiuni asupra funcţiei
renale şi a metabolismului apei.
Majoritatea aminoacizilor scad în timpul sarcinii, dar
în proporţii diferite.
• RETENŢIA AZOTATĂ
Reneţia azotată creşte din primele luni
de sarcină; Ea este cu atât mai mare cu cât
sarcina este mai avansată. (valorile
aminoacizilor crescute)
Mecanismul acestei retenţii este
reprezentat de efectul anabolizant al
estrogenilor şi progesteronului în principal
şi reducerii excreţiei azotate urinare;
• Anabolismul se intensifică.
• SÂNGELE
Volumul sanguin total este format din volumul plasmatic şi volumul eritrocitar. În
mod normal, volumul plasmatic se situează în jurul a 2600 ml; în sarcină creşte cu
4o%.
Volumul eritrocitar, situat, în mod normal, în jurul a 400 ml, creşte cu circa 15%,
iar volumul sanguin total este de circa 4000 de ml.
Volumul eritrocitar creşte mai puţin decât volumul plasmatic;
• Numărul de hematii scade la 3.700.000/ml în săptămâna a 30-a de sarcină.
Diminuarea (relativă) a numărului de hematii debutează de la începutul sarcinii.
• Concentraţia de hemoglobină scade de la valori de 14 g la 10-11g/l.
• Hematocritul urmează exact variaţiile hemoglobinemiei.
Creşterea volumului plasmatic este superioară creşterii masei sanguine şi astfel,
prin hemodiluţie, se explică aşa-zisa „anemie de sarcină”, mai accentuată spre
finele sarcinii, anemie manifestată printr-o scădere a hemoglobinei şi
hematocritului.
• Leucocitele cresc în timpul sarcinii până la valori de 9.400/ml în trimestrul al II-lea
şi 10.300/ml în trimestrul al III-lea.
În timpul travaliului, leucocitoza se accentuează şi scade progresiv în lăuzie.
Ca atare, trebuie să interpretăm cu prudenţă leucocitoza apărută în primele zile după
naştere.
• ERITROPOEZA este crescută în timpul sarcinii.
Argumente în acest sens sunt creşterea reticulocitelor (de la
1% la 2-6%), hiperplazia medulară şi creşterea volumului
hematiilor.
Creşterea eritropoezei duce la folosirea mai accentuată a
fierului şi a acidului folic, nevoile de fier în cursul sarcinii
fiind crescute.
• Transferul fetal de fier se face prin simpla difuziune, dar mai
ales printr-u n proces activ (în ultimele luni) contra
gradientului de concentraţie.
Nevoile de fier ale organismului matern sunt crescute în
sarcina gemelară, la femeile care au pierdut sânge în cursul
sarcinii sau au avut infecţii, parazitoze, tulburări digestive;
Rezervele de fier sunt reduse şi la multiparele mari sau la
gravidele la care sarcinile au apărut la intervale reduse.
• În concluzie, eritropoeza este accentuată în sarcină.
Ea este dependentă de numeroşi factori, cum ar fi fierul,
acidul folic, vitamina B6 şi vitamina B12, dar şi de acţiunea
hormonală estro-progestativă.

HEMOSTAZA
Factorii coagulării sunt modificaţi diferit în timpul
• Plasminogenul scade şi el.
sarcinii, cât şi în timpul travaliului, naşterii,
delivrenţei şi post partumului imediat.
În timpul sarcinii, asistăm la o creştere a factorilor
care produc coagularea:
• fibrinogenul,
• factorii VII, VIII, IX şi X şi
• o diminuare a activităţii fibrinolitice;
Se produce, astfel, o „hipercoagulabilitate”, care nu
• Circulaţia suferă modificări profunde în sarcină; doar un
este, însă, patologică, în condiţii normale. Aceste
modificări se produc ca un mecanism adaptativ în
vederea naşterii, delivrenţei şi perioadei iniţiale de
post partum.
• În primele ore de travaliu, fibrinogenul şi factorul VII cresc,
pentru a scădea în delivrenţă.
Activitatea fibrinolitică, redusă în travaliu, revine rapid la
normal.
Creşterea factorilor de coagulare şi diminuarea activităţii
fibrinolitice în cursul sarcinii sunt reacţii fiziologice
protectoare care permit folosirea crescută a acestor factori în
momentul delivrenţei.
Acest echilibru este, însă, precar şi poate duce la apariţia
unui CID în condiţii patologice, cum sunt hematomul
retroplacentar sau embolia amniotică, avortul provocat.
aparat cardiovascular indemn poate face faţă în mod
corespunzător nevoilor impuse de sarcină, in timp ce un cord
cu o rezervă funcţională redusă se poate decompensa în
timpul sarcinii şi naşterii.
• CORDUL
În ultima parte a sarcinii, uterul împinge diafragmul,
scăzând înălţimea cutiei toracice şi crescându-i
circumferinţa.
Cordul se deplasează în sus, spre stânga şi înainte,
suferind şi o rotaţie în jurul axului sagital.
Inima la gravide nu se dilată, ci creşte doar umplerea
diastolică; diametrul transversal creşte cu aproximativ 1 cm.
• Factorii ce determină modificările cardiovasculare în sarcină
sunt:
- Creşterea necesarului de oxigen prin prezenţa sarcinii
- Prezenţa circulaţiei placentare (creează condiţii similare
cu o fistulă arterio-venoasă)
- Compresiunea vaselor mari abdominale de către uterul
gravid
- Retenţia hidrosalină datorată hormonilor estrogeni şi
corticosuprarenalieni.
• SISTEMUL CIRCULATOR trebuie să acopere şi circuaţia
maternă, crescută în sarcină, ca şi cea uterină.
• Pentru a asigura necesarul, volumul sanguin creşte.
Pentru a propulsa acest volum sanguin sporit (36 l/min),
creşte debitul cardiac şi scade rezistenţa periferică (şi prin
hemodiluţie de sarcină).
Creşterea vitezei de circulaţie şi creşterea masei
sanguine sunt mecanisme compensatoare.
• RITMUL CARDIAC
Creşte în timpul sarcinii. Valorile ritmului cardiac cresc
cu 10-15 bătăi pe minut. Aceste valori apar în orice poziţie
a mamei.
Ritmul cardiac creşte în sarcina incipientă, valorile
cresc progresiv odată cu dezvoltarea sarcinii. Ritmul
cardiac la femeia gravidă poate atinge astfel valori de 88-
90 de bătăi pe minut.
•APARATUL RESPIRATOR
Tractul respirator este de multe ori sediul unei congestii
a întregii mucoase, în acelaşi timp există şi o secreţie
accentuată datorită progesteronului, uneori fiind interesat
şi laringele. Aceste modificări pot explica schimbarea de
tonalitate a vocii şi dificultatea de respiraţie nazală.
Diafragmul este ascensionat, iar baza toracelui este
evazată. Respiraţia este de tip costal inferior.
Femeia gravidă prezintă o hiperventilaţie datorită
acţiunii centrale a progesteronului.
•Volumele şi capacităţile pulmonare
Volumul curent creşte, şi este egal cu volumul de aer
expirat sau inspirat în cursul unui ciclu ventilator.
Valoarea sa creşte în sarcină cu 40%.
Volumele expiratorii scad în timpul sarcinii. Volumul de
rezervă expiratorie scade cu 15%, iar cel rezidual cu 20%.
•Frecvenţa respiratorie
Creşte uşor, de la 16-18 respiraţii/min, dar nu este în legătură cu
dispneea care apare după săptămâna a 12-a.
Această dispnee ar fi de fapt o hiperventilaţie compensatorie, pentru a
suplinii diminuarea capacităţii de difuziune.
•Schimburile alveolocapilare
Ventilaţia alveolară creşte, progresiv, tot timpul sarcinii.
Scăderea rezistenţei căilor aeriene datorate relaxării musculaturii
netede a arborelui traheobronşic, creşterea ventilaţiei alveolare,
consecinţă a creşterii frecvenţei respiratorii şi a volumului curent,
diminuarea volumului rezidual, duc la o distribuţie şi la un schimb mai
activ al aerului în plămân.
• CO2 este mai uşor eliminat şi concentraţia sa alveolară scade, ceea ce
duce la diminuarea presiunii arteriale şi venoase, a CO2 (pCO2).
PROGESTERONUL acţionează la nivelul centrilor respiratori,
producând polipnee şi hipocapnie maternă.
Această hipocapnie este benefică pentru făt, deoarece facilitează
difuziunea gazului din sângele fetal în sângele matern.
• APARATUL URINAR
• În sarcină apar importante modificări morfofuncţionale ale
aparatului urinar.
Modificările anatomice
Cele mai importante sunt la nivelul cavităţilor pielo-
caliceale şi al ureterelor. Ureterele sunt dilatate, cu mişcările
peristaltice diminuate.
Aceste modificări apar din săptămâna a 10-a de sarcină
şi sunt mai frecvente în ultimul trimestru , când ating circa
90% dintre gravide.
Această dilataţie este produsă de compresiunea dată de
uterul gravid hipertrofiat şi de compresiunea dată de plexul
venos periureteral.
Dilataţia duce la stază, răspunzătoare de frecvenţa mai
mare a infecţiilor urinare şi a bacteriuriei asimptomatice din
sarcină.
• Modificări funcţionale
Debitul plasmatic renal (DPR) creşte în timpul sarcinii cu
20-40%. Filtrarea glomerulară renală (FGR) creşte şi ea cu 15-
70%.
Explicaţia creşterii acestor parametri renali este creşterea
debitului şi volumului sanguin, modificările hormonale
(aldosteronul, prolactina, cortizolul, HLP, dar mai ales
progesteronul în cantitate mare în sarcină şi modificările în plus
ale volumelor lichidiene extracelulare, şi în relaţie inversă cu
presiunea oncotică (care este scăzută).
• Creşterea filtrării glomerulare renale duce la creşterea
clearenceului creatininei şi ureei, care au drept rezultat o
scădere a concentraţiei serice a acestor produşi.
• Funcţia tubulară renală arată o creştere impotantă a excreţiei
unor produşi importanţi cum ar fi glucoza, aminoacizii,
proteinele, vitaminele. Glicozuria de sarcină poate fi de 9-10 ori
superioară unei femei negravide,fără ca aceasta să fie
considerată patologică.
• Echilibrul acido-bazic
• Rata de eliminare a CO2 din plămân este crescută, şi astfel
concentraţia sa alveolară scade, ducând la o diminuare a pCO2
arteriale şi venoase;
Astfel, în timpul sarcinii apare o tendinţă la ALCALOZĂ
RESPIRATORIE.
Această modificare este compensată prin diminuarea
reabsorbţiei tubulare a bicarbonaţilor serici, astfel că pH se
menţine în limite cvasi-normale.
• În timpul naşterii, de cele mai multe ori, apare o
ACIDOZĂ METABOLICĂ;
• Această acidoză este produsă de excesul de acid lactic şi acid
piruvic, prin oxidarea anaerobă a glucidelor, din timpul
contracţiilor musculaturii uterine şi a presei abdominale.
Producerea în exces de acid lactic şi acid piruvic duce la
scăderea bicarbonaţilor, şi astfel pH scade.
• În fine, pH scade şi datorită formării de corpi cetonici, la
pacientele cu travaliu lung, deshidratate sau care nu se
alimentează.
Acidoza metabolică maternă este responsabilă de suferinţa
fetală de la sfârşitul travaliului.
• Acidul uric
Importanta acidului uric este ca factor predictiv al
preeclampsiei.
Acidul uric rezulta din metabolismul purinic.
• IN TIMPUL SARCINII CLEARENCE-UL ACIDULUI
URIC CRESTE.
S-a postulat ca o crestere a uricemiei ar putea fi un indicator
predictiv al instalarii preeclampsiei.
• APARATUL DIGESTIV
Esofagul
Gravida prezintă pirozis după trimestru II, pirozis care se
agravează în trimestrul III.
Golirea stomacului este mai înceată şi asistăm de multe ori
chiar la un reflux gastro-esofagian favorizat de hipotonia
cardiei.
• Stomacul
Apar de multe ori epigastralgii. Motilitatea şi tonusul
gastric sunt diminuate. Cefaleea, care poate aparea, ar putea fi
datorată acestor modificări.
În timpul travaliului, din contră, presiunea intragastrică este
mai mare şi evacuarea gastrică este mai rapidă.
Secreţia gastrică este scăzută în primele trimestre de sarcină,
pentru a reveni la normal şi a creşte în ultimul trimestru.
Aciditatea gastrică pare scăzută, pe când mucusul ar fi în
cantitate crescută. Timpul de golire al stomacului este crescut.
Acest lucru are importanţă pentru gravidele care trebuie operate
cu anestezie generală.
• Intestinul subţire şi gros
Motilitatea este redusă în timpul sarcinii. Aceasta
explică constipaţia, agravată şi de reabsorbţia crescută de
apă şi Na, cât şi de acţiunea relaxantă a progesteronului
asupra muşchilor netezi.
• Ficatul şi căile biliare
Anatomia şi histologia ficatului nu par modificate în
sarcină.
În timpul sarcinii normale modificările funcţionale
hepatice sunt minime. Aceste mici modificări reprezintă
un răspuns al unei creşteri a solicitărilor metabolice din
timpul sarcinii. De asemenea, creşterea activităţii celulare
ar putea explica toxicitatea crescută a anumitor
medicamente în timpul sarcinii.
Vezica biliară participă şi ea la atonia întregului aparat
digestiv. Vezica biliară apare atonă, globuloasă, se
evacuează mai greu.
• Echilibrul endocrin al gravidei
Din punct de vedere endocrin, la femeia gravidă se pot identifica 2 mari perioade :

- primul trimestru de sarcină caracterizat prin existența a 2 surse principale de hormoni steroizi :
- TROFOBLASTUL OVULAR sintetizează
- hormoni proteici
- hormoni steroizi
- CORPUL GALBEN GESTAȚIONAL

- trimestrul II și III de sarcină

- PLACENTA principala sursă de sinteză a hormonilor
- CORPUL GALBEN se poate menține anatomic până la termen, dar își încetează activitatea hormonală de la sf.
trim. I.
• Hipofiza maternă
Crește în dimensiuni (în special prin proliferarea
celulelor prolactinosecretoare).
Dintre hormonii secretați de hipofiză:
- FSH și LH sunt secretați la niveluri scăzute
- Secreția de prolactină crește progresiv
- ACTH crește nesemnificativ
- LPH (hormon lipotrop) crește
• Doar 0,04%din T4 și 0,5% dinT3 circulă liber și intervin prin
- MSH (hormon melanostimulant) crește – determină
modificări pigmentare
- HGH (hormon de creștere) se menține neschimbat
- Vasopresina scade ușor la începutul sarcinii, apoi revine la
valorile inițiale
- Oxitocina crește progresiv
• Tiroida
Crește ușor în dimensiuni, dar nu apar manifestări clinice
caracteristice hipertiroidismului. Putem deci spune că femeia gravidă
este o eutiroidiană .
Hormonii tiroidieni, T3 (triiodotironina) și T4 (tiroxina) circulă în
sânge legați de proteine plasmatice :
- TBG – thyroide binding globuline
- TBPA – o fracțiune prealbuminică
- Albumina.
mecanisme de feed-back în reglarea secreției și descărcării hormonilor
tiroidieni.
Estrogenii determină în sarcină o creștere a secreției de TBG și îi
măresc capacitatea de legare a T3, T4, deci fracțiunea lor liberă nu crește
în sarcină.
Placeta are un rol important în reglarea activității tiroidiene :
- captează iodul și îl transferă în compartimentul fetal,
- produce tireotropina corionică (HCT),
- barieră pentru:
- TSH-ul matern și fetal
- Hormonii tiroidieni legați de proteine
- Hormonii tiroidieni liberi.
 • Creşterea fracţiunii libere a cortizolului ar fi responsabilă
•Suprarenalele
de modificările metabolismului glucidic, în sensul scăderii
Funcţia glandei suprarenale este semnificativ toleranţei la glucide, ce apare în sarcină.
crescută în sarcină, atât în ceea ce priveşte secreţia
hormonilor glucocorticoizi, cât şi a hormonilor Producţia de mineralocorticoizi creşte de asemenea în
mineralocorticoizi. sarcină. Secreţia de aldosteron creşte în timpul sarcinii cu
În timpul gravidităţii are loc o creştere a nivelului valori semnificativ mai mari în concentraţia plasmatică.
proteinei transportoare a corticotropinei, CBG
Această creştere începe foarte devreme, la 2 săptămâni
(Corticosteroid binding globulin), în aşa fel încât la
după concepţie.
sfârşitul sarcinii nivelul ei să se dubleze; în acelaşi
timp se observă şi o creştere a fracţiunii libere,
În timpul sarcinii se observă de asemenea o creştere a
neconjugate a cortizolului.
concentraţiei testosteronului şi androstendionului, dar nu
În ciuda acestei modificări, la femeile fără afecţiuni
apar semne de masculinizare la făt, din cauza creşterii
declarate nu s-a observat nici un semn de sindrom concomitente a capacităţii de legare de proteinele
Cushing deoarece fracţiunea ce creşte cel mai mult
plasmatice sub efectul estrogenilor.
este a cortizolului fixat pe proteine, deci biologic
inactiv, iar reactivitatea celulară este diminuată.

• PARATIROIDELE
Au o activitate mai intensă în sarcină.
Metabolismul calciului în sarcină
Calciul total seric scade în sarcină până la valori
de 8,5 mg/100 ml, pentru a creşte uşor în timpul
naşterii, la valori de 9,90 mg/100 ml.
Se observă, de asemenea, o scădere a calciului
legat de proteine, pentru că acestea scad (serum
albuminele), pe când calciul ionic nu se modifică.
Transferul calciului pentru făt se face printr-un
mecanism activ, dar şi printr-un mecanism pasiv,
prin diferenţa de concentraţie dintre calciul
matern şi fetal.
Decalcifierea oaselor şi dinţilor ar avea un rol în
asigurarea calciului fetal. Totuşi se crede că ar
creşte şi turn-overul calciului osos.
• Fosforul
Fosforul anorganic scade progresiv până în săptămâna a 30-a de sarcină, pentru
a creşte apoi uşor la valori de 2,60-3 mg/ml.
Estrogenii inhibă mobilizarea calciului şi produc (prin hipocalcemie) o creştere
compensatorie a secreţiei de parathormon (PTH).
Când nevoile de calciu fetale cresc, creşte şi secreţia de PTH (care creşte din
săptămâna a 28-a până la termen). Secreţia de PTH se dublează faţă de femeia
negravidă.
• Dar şi calcitonina creşte la dublu faţă de negravidă, ca un efect compensator
destinat să limiteze efectul osteolitic al parathormonului.
Parathormonul şi calcitonina nu trec bariera placentară.
Fătul răspunde la hipercalcemia maternă prin diminuarea secreţiei de PTH
sau/şi creşterea calcitoninei, realizând astfel o situaţie ideală pentru creşterea
scheletului său.
Vitamina D trece placenta; nivelurile fetale par asemănătoare cu cele materne.
• MODIFICĂRILE TEGUMENTARE ÎN SARCINĂ
Pielea este mai destinsă şi mai lucioasă, din cauza hipervascularizaţiei de sarcină.
Pigmentaţia este crescută: apare cloasma(pete de forme neregulate inchise la culoare), se
pigmentează (sau se hiperpigmentează) areolele mamare, se pigmentează linia albă şi ombilicul,
precum şi cicatricile preexistente.
Mecanismul acestor modificări este reprezentat de hormonul melanostimulant (MSH), crescut în
sarcină.
O altă manifestare de sarcină sunt vergeturile. Acestea apar la blonde în 90-95% din cazuri. Sunt
violacee (recente), iar după naştere devin albe-sidefii.
Epidermul, subţiat în urma ruperii reţelei de colagen subiacent, lasă să se vadă dermul, ale cărui
papile prezintă o bogată reţea sanguină.
• STATICA GRAVIDEI • SÂNII
Sânii cresc în volum, apare o senzaţie de
Se modifică din cauza deplasării centrului
tensiune, au loc modificări de pigmentaţie, iar în
de greutate (înspre anterior şi superior), şi
final se evidenţiază producerea de colostru.
creşterii laxităţii centurii pelvine (prin
contribuţia hormonilor steroizi placentari şi a
• Apar tuberculii Montgomery, care sunt glande
relaxinei). sudoripare modificate.
În sarcină, creşte lordoza lombară şi corpul
• Apare reţeaua Haller, venoasă.
se deplasează uşor spre posterior. Clasic, se
• Pot aparea mici glande mamare ectopice, mărite de
descrie atitudinea mândră, cambrată.
volum în sarcină.
Echilibrul modificat solicită muşchii dorsali
ai trunchiului şi extensorii membrelor • Din luna a III-a, la exprimarea mamelelor poate
inferioare; apar dureri în lombe, membre. aparea colostrul, galben-opac.
• Modificările organelor genitale în sarcină

• Modificările organelor genitale induse de sarcină sunt expresia

adaptării la nevoile de volum ale sarcinii aflate în creştere; totodată
aceste modificări contribuie şi la pregătirea procesului de naştere.
• Astfel uterul cunoaşte o creştere în greutate de la 50 g în starea de
negraviditate la 1000 g.
Creşterea în greutate se datorează în prima parte a sarcinii creşterii
active a musculaturii uterine. Aşadar pe lângă hipertrofia de până la 10
ori a fibrelor musculare şi lărgirea de până la 3 ori se produce şi o
hiperplazie a acestora.
Grosimea peretelui uterin atinge 2, 5 cm.
În a doua jumătate a sarcinii, creşterea în dimensiuni a uterului se
produce preponderent printr-o dilatare pasivă, consecinţă a creşterii
presiunii amniotice precum şi a fătului.
Grosimea peretelui uterin va scădea drept urmare la 0,5 – 1 cm.
• Factorii de stimulare sunt în principal estrogenii, progesteronul şi HPL.
• În paralel cu dezvoltarea miometrului, se produce şi o hipertrofie şi hiperplazie a vaselor, în
special a arterelor spiralate.
TROMPELE UTERINE părăsesc în luna a IV-a micul bazin, devin rectilinii şi se
produce o hipertrofie a elementelor musculare şi conjunctive din componenta acestora.
În ceea ce priveşte ovarele, dacă în primul trimestru de sarcină se produce o mărire prin
formarea corpului galben de sarcină, în trimestrul al doilea ele revin la dimensiunile
anterioare.
Vulva, vaginul şi colul capătă o coloraţie specifică, datorită accentuării vascularizaţiei în
micul bazin. Prin hipertrofia celulelor musculare, vaginul va creşte în dimensiuni;
concomitent ţesutul conjunctiv devine mai lax.
• Aceste modificări servesc pregătirii naşterii pentru facilitarea trecerii mobilului fetal.
Celula miometrială în sarcină şi în afara sarcinii