PREZENTAȚII ȘI POZIȚII

PERIOADELE ȘI TIMPII NAȘTERII

MECANISMUL NAȘTERII ÎN
PREZENTAȚIA CRANIANĂ
FLECTATĂ
PREZENTAȚII DEFLECTATE –
FACIALĂ, FRONTALĂ, BREGMATICĂ
PREZENTAŢIA
Prezentaţia reprezintă partea cea mai voluminoasă a
fătului care ia prima contact cu strâmtoarea superioară.
Prin prezentaţie se defineşte raportul dintre axul corpului
fetal şi axul principal al uterului.
Astfel deosebim prezentaţii longitudinale (99,5% din
totalitatea naşterilor), precum şi prezentaţii oblice şi
transversale (0,5% din naşteri).
Prezentaţiile longitudinale se subâmpart în prezentaţii
craniene şi pelviene.
POZIŢIA
Defineşte poziţia spatelui fetal în interiorul uterului:
- Stânga – spatele fetal este orientat spre partea stângă a
mamei.
- Dreapta - spatele fetal este orientat spre partea dreaptă a
mamei.
FLEXIA
– caracterizează poziţia capului în raport cu trunchiul.
Astfel craniul fetal poate fi flectat, deflectat sau indiferent.
În varietatea flectată, craniul va necesita spaţiul cel mai redus
la trecerea prin canalul de naştere.
• PREZENTAŢIILE POT FI: 3. Prezentaţiile pot fi clasificate şi după felul în care se poate termina
naşterea şi anume:
1. După axul corpului fetal :
- longitudinale: - prezentaţia eutocică – prezentaţia craniană flectată (occipitală) este
singura prezentaţie eutocică;
- craniene;
- pelvine. - prezentaţii distocice - acestea fac imposibilă naşterea pe cale
naturală la termen, sau se pot solda cu traumatisme grave materno-
- transverse şi
fetale:
- oblice. - prezentaţiile tansversale şi oblice;
2. În raport cu gradul de flectare sau deflecatre al - prezentaţiile frontale ;

capului, prezentaţia craniană poate fi :

- prezentaţii potenţial distocice, când naşterea pe căi naturale este
- flectată: - occipitală; posibilă, dar anomaliile mecanismului naşterii precum şi incidentele
- deflectată: - bregmatică; materno-fetale sunt semnificativ crescute:
- prezentaţiile faciale;
- frontală;
- prezentaţile bregmatice;
- facială. - prezentaţiile pelviene.
• Prezentaţia pelviană poate fi :
- completă;
- decompletă.
Prezentaţia pelviană decompletă
poate prezenta trei moduri şi
anume:
- modul feselor;
- modul genunchilor;
- modul picioarelor.
• Fiecărei prezentaţii i se descriu un punct de
reper şi un diamentru de angajare.
Punctul de reper este notat cu litera iniţială a
termenului respectiv. Astfel, acestea sunt:
(O) occiputul – în prezentaţia craniană
flectată (occipitală);
(F) fruntea - în prezentaţia bregmatică;
(N) nasul – în prezentaţia frontală;
(M) mentonul – în prezentaţia facială;
(S) creasta sacrului – în prezentaţia pelviană;
(A) acromionul – în prezentaţia transversală.
• Diametrul de angajare este cel mai mare
diametru cu care prezentaţia traversează
planul strâmtorii superioare.
• Circumferinţa de angajare este cea mai
mare circumferinţă cu care craniul fetal
traversează planul strâmtorii superioare,
ea definind şi aria de angajare a
craniului fetal.
• PREZENTAŢIA POATE FI:
- mobilă când punctul cel mai decliv(care
coboara in panta) se află deasupra planului
strâmtorii superioare;
- aplicată când punctul cel mai decliv a coborât
sub planul strâmtorii superioare;
- fixată când circumferinţa de angajare este în
planul strâmtorii superioare;
- angajată când circumferinţa de angajare a
coborât sub planul strâmtorii superioare;
- coborată când circumferinţa de angajare se află
în planul spinelor sciatice.
• Manevra cu ajutorul căreia
putem preciza diagnosticul de
angajare poartă numele lui Farabeuf:
• prin tuşeu vaginal, se introduc
degetele examinatoare în lungul
sacrului, spre promontoriu;
• => dacă între osul parietal posterior
al fătului şi faţa anterioară a sacrului
putem introduce cel mult un deget,
craniul fetal s-a angajat.
• Varietatea de poziţie reprezintă raportul
dintre reperul prezentaţiei şi reperele
strâmtorii superioare.
Reperele strâmtorii superioare sunt:
- eminenta ileopectinee - pentru varietăţile de
poziţie anterioare ;
- articulaţia sacroiliacă - pentru varietăţile de
poziţie posterioare ;
- mijlocul liniei nenumite - pentru varietăţile
de poziţie transversale.
Varietăţile de poziţie sunt definite doar din
momentul în care prezentaţia s-a fixat.
• MECANISMUL NAŞTERII ÎN GENERAL
Naşterea începe o dată cu instalarea contracţiilor uterine regulate şi se termină la 2 ore după
expulzarea placentei .

• Deşi procesul naşterii reprezintă o unitate funcţională de sine stătoare, a intrat în rutina
împărţirea acesteia în perioade astfel:
- Perioada de dilataţie
- Perioada de expulzie a fătului
- Perioada de expulzie a anexelor fetale - DELIVRENŢA
- Perioada de consolidare a hemostazei (postpartum imediat).
0. PERIOADA DE PRETRAVALIU
Cuprinde ultimele săptămâni de gestaţie până la
începerea dilataţiei colului uterin.
Reprezintă o fază de tranziție în care
• contracţiile uterine cresc în intensitate şi devin
ritmice,
• colul se maturează şi se orientează în axul vaginului
şi se poate întredeschide (până la 1 -1 ,5 cm.).
Trecerea către perioada de dilataţie nu poate fi
întotdeauna foarte ferm delimitată.
Sunt considerate semne probabile ale iminenţei
declanşării naşterii:
- Pierderea dopului gelatinos;
- Diminuarea mişcărilor active fetale;
- Scăderea în greutate a gravidei;
- Polakiurie;
- Labilitate psihică;
- Insomnie;
- Senzaţie de presiune asupra vezicii urinare, rectului.
Declanşarea propriu-zisă a naşterii se produce însă:
- la instituirea contracţiilor uterine regulate;
- ștergerea și dilatarea progresivă a colului uterin.
• 1. PERIOADA DE DILATAŢIE
Perioada de dilataţie
• începe o dată cu ștergerea colului și instalarea unei ACTIVITĂŢI CONTRACTILE
regulate şi
• se termină o dată cu dilataţia completă a orificiului uterin.
Poate dura în medie 10-12 ore la primipare şi 6-7 ore la multipare.
Ruperea pungii apelor se produce în mod normal în timpul perioadei de dilataţie.
În cazul în care acest fenomen s-a produs înainte de începerea activităţii
contractile este vorba de o ruptură prematură a membranelor.
• 2. PERIOADA DE EXPULZIE A
FĂTULUI
• Perioada de expulzie începe din momentul dilataţiei
complete a orificiului uterin şi se termină o dată cu
naşterea fătului.
• Are o durată medie de 30 minute la primipare şi 20
minute la multipare.
• Presiunea mecanică exercitată de craniul fetal asupra
planşeului pelvian declanşează reflexul de expulzie.
• Contribuţia mamei prin acţiunea presei abdominale va
asigura în timpul contracţiilor uterine deplasarea fătului.
• Conduita în timpul expulziei
Perioada de expulzie reprezintă pentru făt etapa cea
mai dificilă. De aceea este indicat, să fie monitorizată
frecvenţa cordului fetal.
Parturienta va fi îndrumată corect pentru folosirea
eficientă a eforturilor expulzive.
Epiziotomia ( incizie chirurgicala a regiunii vulvare)
va fi efectuată profilactic pentru prevenirea distensiei şi
rupturilor necontrolate ale perineului. În plus
epiziotomia micşorează presiunea exercitată asupra
craniului fetal şi scurtează perioada de expulzie.
După naşterea umerilor şi a trunchiului se va face
toaleta oculară, aspiraţia secreţiilor din cavitatea bucală
şi faringe şi se va tăia cordonul ombilical.
• 3. PERIOADA DE EXPULZIE A
ANEXELOR FETALE- DELIVRENŢA
• Delivrenţa începe din momentul naşterii fătului şi se
încheie o dată cu expulzia placentei.
• Din cauza pericolului de sângerare, această perioadă
este cea mai periculoasă pentru mamă.
• Prin efectul contracţiilor uterine se micşorează aria
suprafeţei de inserţie placentară, astfel încât se produce
dezlipirea placentei în zona spongioasă.
• Ca urmare o parte a deciduei(mucoasă a uterului
gravidei care se expulzează după naștere) va
rămâne ataşată placentei, iar cealaltă de peretele uterin.
DELIVRENŢA SE POATE PRODUCE FIZIOLOGIC PRIN
DOUĂ MECANISME :
- Se produce întâi decolarea în zona centrală, iar sângele
provenit din vasele deciduale deschise formează un
hematom retroplacentar care va împinge placenta spre
înainte.
După decolarea completă placenta va fi expulzată din căile
genitale prezentându-se la vulvă cu faţa fetală. Acest
mecanism de decolare placentară a fost descris de
Baudeloque
- Celălalt mecanism descris de Duncan este reprezentat de o
sângerare moderată, exutero, până când placenta va apărea la
vulvă cu una dintre marginile sale inferioare – deci cu faţa
maternă.
• SEMNELE DECOLĂRII PLACENTARE
Clasic se descriu următoarele semne:
- Fundul uterului se află la două degete supraombilical, frecvent deviat spre dreapta
- Uterul are o formă globuloasă
- Cordonul ombilical a coborât prin orificiul vulvar cu aproximativ 10 cm.
- Presiunea exercitată suprasimfizar cu mâna de către obstetrician nu relevă retracţia cordonului ombilical prin vagin
(manevra Küstner).

O problemă importantă rămâne cea a evitării pierderilor de sânge importante.

Limita superioară acceptată fiziologic pentru pierderile de sânge este de 500 ml.
Foarte importanta rămâne examinarea cu atenţie a placentei şi membranelor în ceea ce priveşte integritatea lor. Resturile
placentare restante pot duce la sângerări importante sau la infecţii puerperale.
De aceea în cazul unor placente cu lipsuri cotiledonale sau membranare se va efectua control manual şi / sau instrumental
al cavităţii uterine.
Aproape la orice naştere se produc leziuni ale părţilor moi. Pentru a fi diagnosticate se impune ca după delivrenţă să fie
efectuată o inspecţie a colului, vaginului, vulvei şi perineului şi eventualele rupturi să fie suturate.
• 4. PERIOADA A IV –A DE CONSOLIDARE A HEMOSTAZEI

• În aceste prime două ore după expulzia placentei pacienta va beneficia de o supraveghere
atentă a sângerării (cantitate, aspect, coagulabilitate, puls, TA) și a retracției uterine.

• Hemostaza uterină se va produce în prima fază prin compresia şi torsionarea vaselor deschise
(“ligaturile vii” descrise de Pinard) şi apoi definitiv prin procese locale de trombozare.

• În prima linie rămâne aşadar decisivă pentru hemostaza postpartum contracţia musculaturii
uterine. Fundul uterin va fi palpat în această perioadă subombilical.
TIMPII NAŞTERII
Pentru a defini procesele mecanice care se desfăşoară în timpul naşterii putem împrumuta principiul fizic “al minimei rezistenţe”, astfel încât
mecanismul naşterii poate fi privit ca un fenomen în care există o permanentă adaptare la formele existente.

CLASIC, MECANISMUL NAŞTERII COMPORTĂ TREI TIMPI:

1. ANGAJAREA (pătrunderea în micul bazin).
Craniul fetal aflat în poziţie indiferentă datorită contracţiilor uterine de travaliu efectuează două mişcări: se ORIENTEAZĂ şi se
FLECTEAZĂ.
Prin orientare craniul fetal se aşează cu sutura sagitală oblic în diametrul oblic al strâmtorii superioare.
2. COBORÂREA (străbaterea micului bazin).
În timpul progresiunii craniului fetal, acesta îşi accentuează flexia, având drept urmare “suprapunrea planului suboocipito-bregmatic aproximativ
rotund, la nivelul micului bazin.
Totodată se produce o rotaţie de 45 a occiputului spre înainte (ROTAŢIA INTERNĂ).
3. DEGAJAREA (mecanismul de ieşire).
Craniul fetal în diametrul antero-posterior trece prin pasajul strâmtorii inferioare, menţinându-şi poziţia de flexie, străbate părţile moi în sens
caudal.
De-abia în acest moment craniul fetal va suferi o mişcare de DEFLEXIE, astfel încât se vor naşte succesiv occiputul, fruntea şi apoi faţa.
După degajare, craniul fetal execută o ROTAŢIE EXTERNĂ de 90.
• Mecanismul de naştere al umerilor și pelvisului urmăreşte acelaşi traseu prin canalul de naştere ca şi capul.
PREZENTAŢIA CRANIANĂ FLECTATĂ
(OCCIPITALĂ)
Este întâlnită în 95% din naşteri.
Varietare de poziţie cea mai frecventă este OISA
(ociputo-iliacă-stângă-anterioară).
Craniul fetal se prezintă la strâmtoarea superioară
complet flectat, cu bărbia în piept.
Punctul cel mai decliv este occiputul.
Diametrul de angajare este cel suboccipito-bregmatic
( 9,5 cm).
În varietatea de poziţie OISA craniul fetal se
orientează cu diametrul de angajare în diametrul oblic
stâng şi cu occiputul anterior.
Flectarea completă a craniului fetal în momentul
angajării permite traversarea planului strâmtorii
superioare cu diametrul suboccipito-bregmatic.
• Dupa angajare, craniul parcurge excavaţia pelvină, concomitent suferind o
rotaţie de 45 grade în sens antiorar, astfel încât occiputul să se plaseze în spatele
simfizei pubiene unde ia punct fix.
• Datorită rotaţiei interne craniul fetal depăşeşte diametrul transvers al strâmtorii
medii (diametrul bisciatic) cu diametrul biparietal de 9-9,5 cm.
Pentru degajare (traversarea planului strâmtorii inferioare), craniul fetal ia punct
fix cu subocciputul sub simfiza şi printr-o mişcare de deflexie se degajă bolta
craniului, fruntea, faţa, mentonul.
• Pentru degajarea umerilor, centura scapulară se dispune cu diametrul biacromial
în diametrul oblic opus celui în care s-a angajat craniul (pentru OISA în
diametrul oblic drept). Diametrul biacromial de 12 cm se poate reduce prin
tasare la 9-9,5 cm, astfel încât să străbată planul strâmtorii superioare.
• Prin rotaţia internă de 45 grade în sens orar şi diametrul biacromial se dispune în
diametrul antero-posterior al excavaţiei pelvine, iar degajarea umerilor va avea
loc în diametrul antero-psterior al strâmtorii inferioare, umărul anterior coborând
sub marginea inferioară a simfizei unde ia punct fix în jurul lui pivotând
diametrul biacromial, umărul posterior coborând şi degajându-se.
Urmează apoi fără probleme degajarea trunchiului, pelvisului şi
membrelor inferioare.
PREZENTAŢIA BREGMATICĂ
Este întâlnită în aproximativ 0,1% din totalul naşterilor.
Este o formă particulară a prezentaţiei frontale.
Fontanela mare (bregma), de formă romboidală, traversează prima
planul strâmtorii superioare şi coboară prima în excavaţie.
La tuşeul vaginal bregma se palpază în centrul excavaţiei.
Gura şi mentonul nu se palpează în prezentaţia bregmatică.
Punctul de reper este fruntea (F).
Diametrul de angajare este cel fronto-occipital (12,5 cm), craniul
• În cazul naşterii pe cale joasă, craniul se angajează cu diametrul fronto-
fetal fiind într-o atitudine intermediară între flexie şi deflexie,
occiputul şi mentonul fiind situate în acelaşi plan .
• Reducerea dimensiunilor craniului se face prin modelare, încălecări de
• Pe parcursul travaliului, în general, prezentaţia bregmatică se transformă
în occipitală sau facială, rar rămânând definitivă.MODELAREA
Naşterea pe cale naturală sau joasă poate avea loc în aproximativ 75%
din cazuri în situaţia unor feţi nu prea mari şi bazine normale.
Epiziotomia largă este obligatorie.
În cazul în care craniul se blochează în excavaţie, naşterea se poate
termina prin aplicaţie de forceps.
În lipsa angajării craniului fetal se impune operaţia cezariană.
occipital într-unul din diametrele oblice sau în diametrul transversal al
strâmtorii superioare.
suturi şi fontanele.
Craniul se alungeşte (craniu deformat „în turn”), traversează planul
strâmtorii superioare, coboară şi rotează, astfel încât rădăcina nasului să
ajungă sub simfiza pubiană.
Se degajă apoi bregma şi occiputul prin flectarea craniului, fruntea jucând
rol de balama sub simfiza.(FLEXIE+DEFLEXIE)
Prin deflexie se degajă apoi fruntea, faţa şi mentonul.
Maxilarul inferior poate suferi o mişcare de retropulsie, gura deschizându-
se în timpul degajării feţei, fătul părând că „musca simfiza mamei”.
• PREZENTAŢIA FRONTALĂ:
Prezentaţia frontală este o prezentaţie distocică,
naşterea la termen pe căi naturale nefiind posibilă.
Incidenţa este de aproximativ 0,25%.
Craniul fetal se prezintă la strâmtoarea superioară într-
o atitudine intermediară între flexie şi deflexie.
->Punctul de reper este nasul (N).
->Diametrul de angajare este diametrul supraoccipito-
mentonier (13,5 cm), sau diametrul occipito-mentonier
(13 cm), pentru care nu există diametre compatibile ale
micului bazin.
Prezentaţia frontală este o prezentaţie de travaliu.
Apare datorită unor factori
-materni (multiparitatea, oblicitatea excesivă a uterului, modificările de bazin),
-fetali (dolicocefalia),
-anexiali (hidramnios, cordon scurt).
Diagnosticul pozitiv se pune în travaliu, când membranele s-au rupt şi craniul fetal s-a angajat.
Palparea abdominală pune în evidenţa craniul sus situat, şanţul de separare dintre occiput şi
spatele fetal, mandibula de forma unei potcoave aflată de partea opusă occiputului.
Focarul de auscultaţie maximă este situat paraombilical, de partea spatelui fetal.
La tuşeul vaginal în centrul excavaţiei se palpează fruntea. Nu se poate palpa mentonul.
Diagnosticul diferenţial se face cu
-prezentaţia facială (mentonul poate fi palpat),
-prezentaţia bregmatică (în centrul excavaţiei se palpează bregma),
-prezentaţia pelviană (se palpează pliul interfesier, orificiul anal, piramida sacrată),
-malformaţii fetale (anencefalii, hidrocefalia).
Nu se poate vorbi de un mecanism al naşterii, diametrele de angajare nu sunt compatibile cu
diametrele micului bazin.
Evoluţia spontană a travaliului se face spre inclavarea craniului fetal în porţiunea superioară a
excavaţiei.
Poate apărea suferinţa fetală, iminentă de ruptura uterină sau chiar ruptura uterină.
Atitudinea este operaţia CEZARIANĂ şi se stabileşte după ruperea membranelor în travaliu şi
stabilirea diagnosticului.
• PREZENTAŢIA FACIALĂ:
Prezentaţia facială se întâlneşte în proporţie de 0,1-
0,2% din totalul naşterilor.
Craniul se prezintă la strâmtoarea superioară în
defelexie maximă, occiputul fiind în contact cu
spatele fetal.
Faţa fătului este prima care va traversa planul
strâmtorii superioare, va cobora şi se va degaja.
Punctul de reper este mentonul (M).
Diametrul de angajare este cel submento-bregmatic
( 9,5 cm).
• Sunt descrise următoarele varietăţi de poziţie: MIDP,MISA, MIDA, MISP.
Prezentaţia facială poate fi determinată de cauze
-materne (multiparitatea, modificări de bazin, tumori, placenta praevia), cauze
-fetale (feţi macrosomi, dolicocefalia, tumori ale regiunii cervicale),
-ovulare (hidramnios, placenta praevia, cordon scurt).
Datorită situaţiei sale înalte craniul fetal este uşor accesibil la palparea abdominală. Se palpează unghiul dintre occiput şi
spatele fetal ca o depresiune adâncă „în lovitura de secure”.
Focarul de auscultaţie maximă a bătăilor cordului fetal e situat paraombilical, de partea toracelui fetal.
La tactul vaginal se pot evidenţia: fruntea, arcadele orbitare, globii oculari, piramida nazală, gura, mentonul. Nu se palpează
bregma.
Diagnosticul diferenţial se face cu:
- prezentaţia pelviană (anusul poate fi confundat cu gura, iar piramida nazală cu sacrul;
- prezentaţia frontală (se poate palpa bregma, în timp ce mentonul nu este decelabil).
Naşterea pe cale naturală este posibilă în cazul bazinelor eutocice şi a lipsei de suferinţă fetală.
EPIZIOTOMIA este obligatorie.
Craniul se orientează cu diametrul submento-bregmatic într-unul din diametrele oblice, de obicei stâng, accentuându-şi
deflexia.
Faţa traversează prima planul strâmtorii superioare. După angajare, craniul rotează cu mentonul în dreptul simfizei
pubiene( rotaţia este precoce, înaltă, cu mentonul înspre anterior).
Degajarea se face în mento-pubiană prin flectarea capului (invers decât în prezentaţia occipitală), primul exteriorizându-se
mentonul care ia punct fix sub simfiza. Se degajă faţa, bosele parietale şi occiputul.
În cazul apariţiei complicaţiilor (lipsa de angajare a craniului la dilataţie completă, rotarea posterioară a craniului cu
inclavarea lui în excavaţie) se impune operaţia CEZARIANĂ.

• PREZENTAŢIA PELVIANĂ
Incidenţa este de 3-4% din numărul
total al naşterilor.
În această prezentaţie pelvisul fătului
se prezintă primul la strâmtoarea
superioară.
Prezentaţia pelviană poate fi:
- Prezentaţie pelviană completă
- Prezentaţia pelviană decompletă –
cu cele 3 moduri:
- Modul feselor –Diametrul de
angajare este cel bitrohanterian (9 cm).
- Modul genunchilor
- Modul picioarelor
• Punctul de reper îl reprezintă osul sacru.
Diametrele de angajare sunt
• bitrohanterian (prezentaţia pelviană decompletă, modul feselor), sau
• sacro-pretibial (în pelviana completă).
• Au fost descrise 4 varietăţi de poziţie: SISA, SIDP, SISP, SIDA.
Apariţia prezentaţiei pelviene se datorează unei perturbări a acomodării de poziţie a fătului în
uter.
Fătul aflat în prezentaţie pelviană în lunile VII-VIII realizează CULBUTA(miscare de intoarcere a fatului in uter)
odată cu inversarea raportului dintre dimensiunile craniului şi pelvisului.
• Focarul de ascultaţie maximă a bătăilor cordului fetal este supra şi paraombilical, de partea
spatelui.
Diagnosticul pozitiv se pune prin palparea abdominală, tuşeu vaginal, ecografie şi radiografie.
Diagnosticul diferenţial se face cu
• prezentaţia craniană, facială,
• transversală şi
• prezentaţiile compuse.
Fiecare parte voluminoasă a fătului (pelvis, umeri, cap) comportă mecanisme bine
individualizate ale naşterii, cu timpi şi subtimpi specifici.
Se poate afirma că naşterea fătului în prezentaţie pelviană este alcătuita din trei naşteri
succesive: a pelvisului , a trunchiului şi a capului.
• PREZENTAŢIILE TRANSVERSALE ŞI
OBLICE
Sunt prezentaţiile în care fătul se dispune cu
axul sau longitudinal perpendicular pe axul
longitudinal al uterului.
Incidenţa prezentaţiei transversale este de 0,5-
1%.
Sunt utilizate 2 notaţii pentru a defini poziţiile şi
varietăţile de poziţie şi anume:
- în raport cu dispunerea
capului(dreapta/stânga) şi orientarea spatelui fetal
spre anterior/posterior;
- în funcţie de raportul acromionului cu osul
iliac drept/stâng.
• Au fost definite 4 varietăţi de poziţie:
- Prezentaţia cefalo-iliacă dreaptă dorso-anterioară
(acromio-iliacă dreaptă a umărului stâng – AID-US),
- Cefalo-iliacă dreaptă dorso-posterioară (acromio-
iliacă dreaptă a umărului drept – AID-UD),
- Cefalo-iliacă stângă dorso-anterioară (acromio-iliacă
stângă a umărului drept – AIS-UD),
- Cefalo-iliacă stângă dorso-posterioară (acromio-iliacă
stângă a umărului stâng – AIS-US).
• Prezentaţia transversală este eminamente distocică,
naşterea pe cale vaginală nefiind posibilă decât în mod
excepţional (feţi prematuri morţi, eventual maceraţi).
Conduita în prezentaţia transversală constă în: operaţie
cezariană, versiune externă, versiune internă,
embriotomie (în situaţia de moarte a fătului).
• MECANISMUL NAŞTERII ÎN PREZENTAŢIA
CRANIANĂ FLECTATĂ
Prezentaţia craniană flecatată este întâlnită în aproape 95% din naşteri.
În 2/3 din cazuri, prezentaţia se angajează în varietatea stângă anterioară
: OISA ( occipito-iliacă stângă anterioară ).
Craniul fetal se orientează cu diametrul oblic stâng, cu occiputul
anterior, în dreptul eminenţei ileopectienee stângi. Prin accentuarea
(„completarea”) flexiei, diametrul suboccipito-frontal de 10,5 cm este
înlocuit cu un diametru de angajare mai mic, suboccipito-bregmatic de
9,5 cm.
Apoi, craniul fetal se angajează: planul de angajare al craniului fetal
traversează planul strâmtorii superioare.
Flectarea este explicată prin intervenţia legii pârghiilor. Articulaţia
atlanto-occipitală, prin intermediul căreia forţa de propulsie imprimată
trunchiului fetal se transmite craniului, este mai apropiată de occiput.
Contrapresiunea pe care o exercită pereţii excavaţiei face ca în condiţiile
braţelor inegale ale pârghiei, craniul fetal să se flecteze.
După ce s-a angajat, craniul fetal parcurge excavaţia pelviană
(coborârea). Concomitent suferă o rotaţie de 45º în sens antiorar,
astfel că occiputul se plasează înapoia simfiziei pubiene.
Factorii ce asigură rotaţia internă nu sunt bine precizaţi. Rotaţia
internă s-ar datora îngustării transversale a excavaţiei pe care o
determină spinele sciatice.Rotând, capul va depăşi diametrul
bisciatic ( diametrul transversal al strâmtorii medii ), cu diametrele
mici ale sale ( diametrul biparietal de 9-9,5 cm la termen ).
O altă explicaţie o conferă dispoziţia muşchilor ridicători anali.
Aceştia formează un „jgheab” cu o butonieră centrală de formă
ovoidală, având axul lung dispus antero-posterior.
Degajarea presupune traversarea planului strâmtorii inferioare de
către craniul fetal.
Craniul fătului ia punct fix cu subocciputul sub simfiză. Apoi,
printr-o mişcare de deflexie, planul strâmtorii inferioare va fi
dapăşit succesiv de bolta craniului, frunte, faţă şi în final de către
menton.
Mecanismul naşterii în prezentaţia occipito-anterioară
stângă (OISA) :
• 1) orientarea ;
• 2) flectarea ;
• 3) coborârea ;
• 4) rotația internă ;
• 5) deflectarea ;
• 6) rotația externă ;
• 7) degajarea umărului anterior ;
• 8) degajarea umărului posterior.