SLAVII

PAVEL GEANINA
SERAL A-XIII-A
 Slavii au fost în antichitate o populaţie migratoare, alcătuită dintr-o mulţime de triburi şi foarte
numeroasă. Dintre toate popoarele migratoare care au trecut peste pământul Daciei, cel mai însemnat
rol în formarea poporului român l-au avut slavii. Ei au jucat în acestă parte de lume rolul pe care l-au
avut alte popoare migratoare în Europa în formarea naţiunilor actuale. Astfel, poporul român s-a format
din substratul dacic peste care s-a aşezat primul superstrat roman, apoi al doilea superstrat, cel slav. În
mod similar s-au format şi alte popoare europene, cum ar fi italienii, peste care s-a suprapus
superstratul longobard, deci germanic, francezii, la care pe substratul galic s-a suprapus superstratul
roman şi apoi franc, tot de origine germanică, la spanioli peste substratul iber s-a asimilat superstratul
roman, urmat de cel vizigot, din nou un neam germanic. Românii sunt un popor romanic cu influenţă
slavă, după cum francezii, italienii şi spaniolii sunt popoare romanice cu influenţă germanică.
Slavii ne-au influenţat sub aspectul limbii, organizării sociale şi de stat şi sub aspect
cultural şi bisericesc. Romanistul Ovid Densuşianu afirma că influenţa slavă "a fost mult
mai intensă şi mai variată decât aceea germanică asupra limbii italiene sau franceze".
Fără a minimaliza aceste spuse, trebuie ţinut cont că limba română modernă şi-a luat
cele mai pregnante caracteristici şi cele mai uzitate cuvinte din limba latină, cu
modificările specifice nouă, atestate de către specialiştii în lingvistică. Doar circa 16% din
cuvintele din limba română sunt de origine cert slavă. Nici aceste cuvinte de origine
slavă nu au intrat deodată în vocabularul limbii noastre, şi dacă o parte însemnată vor fi
fost intrate în limbaj în secolele VI-XI, o parte au continuat să fie asimilate până în
secolul al XIX-lea, deci sunt achiziţii relativ recente.
Stabilirea în Dacia
Slavii ajung pe teritoriul Daciei în număr foarte mare în secolul al VI-lea d. Hr. Nu este
exclus ca infiltrări slave în număr mai mic să fi existat şi înainte pe teritoriul Daciei, dar ca
şi importanţă a migrării, aceasta devine masivă doar în secolul mai sus menţionat.
Atestarea lor documentară pe teritoriul vechii Dacii vine pe vremea împăratului Iustinian
(527-565), când scriitorul bizantin Procop din Cezareea spune că avarii
, sclavinii şi anţii locuiau la nord de Dunăre, aproape de malurile ei. Avarii locuiau în
câmpia Tisei, sclavinii în Muntenia, iar anţii în Moldova şi pe coasta de nord a Mării Negre.
Slavii, fiind foarte numeroşi, s-au răspândit ulterior pe întreaga suprafaţă a fostei Dacii,
atât la câmpie, cât şi în zonele montane. O geografie armeană din anii 670-680 d. Hr.
spune că în Dacia au locuit înainte "douăzeci şi cinci de neamuri de neamuri de slavi".
Ulterior, o bună parte din aceştia au trecut Dunărea şi s-au aşezat acolo, unii ajungând
până în Ahaia şi Dalmaţia.
 Stabilirea în Peninsula Balcanică
Slavii au continuat să năvălească în Imperiul bizantin (din care făcea parte şi o bună parte
din teritoriul fostei Dacii) cam un secol şi jumătate, de pe vremea lui Iustin (518-527) şi
până în secolul al VII-lea, când aproape întreaga Peninsulă Balcanică ajunge să fie ocupată
de neamurile de origine slavă. Imperiul bizantin era o ţintă foarte tentantă pentru un popor
migrator precum slavii, care căutau să trăiască pe seama jafului şi erau atraşi de bogăţiile
romanilor. De altfel, atunci când supuneau un popor, slavii obişnuiau să le spună acestora:
"Semănaţi şi seceraţi; noi o să vă luăm numai o parte din produse".

 Era normal că bizantinii nu erau prea fericiţi având la graniţă astfel de popoare. Prin
urmare, împăratul Iustinian cedează sclavinilor oraşul Turris (în traducere Turnul),
pentru a împăca într-un fel pe slavi şi a-i opri să avanseze în imperiu. Oraşul Turris este
menţionat ca fiind aşezat pe malul stâng al Dunării, dar localizarea sa pe teren nu s-a
reuşit cu certitudine. Totuşi, slavii nu se opresc şi ocupând o bună parte din Balcani,
întreprind expediţii de pradă chiar până la Marea Egee.
Pentru a-i combate, bizantinii intră în legătură cu avarii şi aceştia din urmă se aliază cu
bizantinii pentru a-i ataca pe slavi. Atacul avarilor are loc în anul 581. Baza lor de plecare
e câmpia Tisei, dar ei nu trec prin teritoriul controlat de slavi în Transilvania, ci trec
oastea lor de 60.000 călăreţi înzăuaţi pe malul drept al Dunării pe la Viminacium şi merg
pe acest mal până în zona Brăilei, unde flota bizantină îi trece pe malul stâng. Aici avarii
intră în contact cu slavii, eliberează mai multe mii de prizonieri romani din mâinile
slavilor, dar până la urmă ajung la o înţelegere cu aceştia şi se întorc împotriva foştilor
aliaţi, bizantinii, care erau o ţintă mai tentantă de prădat.
 În vara anului 591 împăratul bizantin Mauriciu trimite împotriva slavilor o armată condusă de
generalul Priscus. Acesta îşi trece trupele în Muntenia pe la Durostorum, îl înfrânge pe Radogost,
o căpetenie slavă şi ia prizonier un alt şef slav, pe Musokios. A doua zi, trupe bizantine trec râul
Ilivachia, identificat cu Ialomiţa de azi, şi urmăresc pe slavi până în pădurile şi mlaştinile în care
aceştia se retrăseseră.
În anul 592 are loc o nouă campanie romană împotriva slavilor, condusă de generalul Petrus,
fratele împăratului Mauriciu. În timpul luptelor, duse iniţial în sudul Dunării, cade căpetenia
slavă Pirogost. Romanii trec la nord de Dunăre în urmărirea slavilor, dar datorită dificultăţilor
legate de teren, armata romană se vede nevoită să se retragă. Se pare că bizantinii încercaseră
să străbată zona actualului Teleorman.
În anul 600 are loc o nouă campanie bizantină pe teritoriul Daciei împotriva slavilor, de data
aceasta în vestul Daciei, în dreptul oraşului Viminacium. Tot generalul Priscus conduce trupele
romane, care intrând în teritoriul avarilor, câştigă mai multe bătălii contra gepizilor, avarilor şi
slavilor, luând peste 17.000 prizonieri. În anul 602 are loc o altă expediţie la nord de Dunăre a
romanilor, conduşi de generalul Petrus, expediţie încheiată cu victorie asupra slavilor.
Asimilarea slavilor de pe teritoriul Daciei

Asimilarea de către daco-romani a slavilor rămaşi pe teritoriul fostei Dacii are loc
pe parcursul a circa cinci secole. Dacă în preajma venirii ungurilor, populaţia
"ducatelor" din Ardeal era încă menţionată ca fiind alcătuită din români şi slavi, în
jurul anului 1000, pe vremea regelui Ungariei Ştefan cel Sfânt, asimilarea slavilor
era încă în desfăşurare, dar în jurul anului 1241 când are loc marea năvălire
tătară, procesul de asimilare se încheiase deja. Cronicile menţionează acum numai
pe români, nu şi pe slavi.