CIRCULAȚIA TURISTICĂ

 Factorii circulației turistice

 Turismul internațional. Forme de turism

 Metode de măsurare a circulației turistice

2.1 Factorii circulaţiei turistice
Mulţi teoreticieni şi practicieni au încercat de-a lungul timpului să clarifice probleme de genul:
conceptul de produs turistic, industria turismului, factorii creşterii circulaţiei turistice, identificarea
de noi nevoi şi produse turistice etc.
În încercarea de a răspunde la întrebarea „de ce se deplasează oamenii şi implicit de ce consumă
anumite produse turistice ?” specialistul Lovelock afirma că „toate serviciile aduc utilităţi”, iar în
turism acestea se pot limita la:
 utilitatea formei (elemente fizice: cameră, alimente, saună);
 utilitatea locului unde este amplasată oferta;
 utilitatea momentului (să ofere posibilitatea consumului în orice moment);
 utilitatea psihică (nevoia de relaxare, contact cu frumosul etc.);
 utilitatea monetară (valoarea produselor cumpărate).
Majoritatea specialiştilor grupează factorii cererii/circulaţiei turistice în: timp liber, venit, ofertă şi
motivaţie, deoarece se consideră că aceştia sunt absolut necesari pentru a determina deplasarea
persoanelor în afara localităţii de reşedinţă.
În practică, numărul factorilor care influenţează călătoriile turistice este mare; există o serie de
abordări atât a criteriilor de delimitare, cât şi a tipologiei acestora, ele diferenţiindu-se de la un
cercetător la altul în funcţie de scopul urmărit, ca de exemplu:
 studiul atracţiilor dintr-o zonă (mărime, natură, atractivitate);
 dezvoltarea pieţei (extindere, restrângere, menţinere);
 cercetarea clienţilor şi a motivaţiilor lor (de ce cumpără, comportament, preferinţe);
 studii economice (situaţii financiare, previziuni ale veniturilor şi încasărilor, analize de pre),
 studii de fezabilitate (cererea pentru anumite hoteluri, zone turistice, implicaţiile financiare ale
investiţiilor în turism) etc.
Pentru a evidenţia într-un mod sintetic natura factorilor ce determină circulaţia
persoanelor la un anumit moment de timp, este prezentată în continuare următoarea
structură:
1. În funcţie de natura lor:
 factori economici: venituri, preţuri şi tarife, ofertă turistică;
 factori tehnici: dotările mijloacelor de transport, a unităţilor de cazare,
alimentaţie, agrement etc.;
 factori sociali: urbanizarea, timpul liber, moda;
 factori demografici: numărul populaţiei, structura acesteia;
 factori psihologici: nivelul de instruire, educaţie, dorinţa de cunoaştere,
caracterul individual;
 factori naturali: aşezarea geografică, relieful;
 factori organizatorici şi politici.
2. După durata acţiunii lor în timp:
 factori cu acţiune permanentă sau de durată: creşterea populaţiei globului,
creşterea duratei timpului liber, sporirea veniturilor populaţiei, dezvoltarea
transporturilor;
 factori sezonieri: succesiunea anotimpurilor, structura anului şcolar, activităţile
agricole;
 factori conjuncturali cu acţiune în sens pozitiv/negativ: fenomenele
inflaţioniste, crizele economice, şomajul, dezechilibrele naturale.
3. După importanţa / rolul lor în determinarea fenomenului turistic:
 factori primari: oferta, preţurile, veniturile, timpul liber, creşterea
demografică;
 factori secundari: climatul internaţional, formalităţile de viză.
4. După direcţia de acţiune:
 factori exogeni / obiectivi: sporul natural, creşterea PIB, timpul liber,
creşterea gradului de urbanizare;
 factori endogeni, cu caracter economic, social, psihologic, care se referă la
modificările conţinutului activităţii la nivel de firmă (lansarea de noi
produse, diversificarea gamei de produse, nivelul preţurilor şi tarifelor,
pregătirea personalului) şi la modificările de comportament ale populaţiei
(modificări în structura cheltuielilor de consum, ponderea consumului de
servicii turistice, creşterea nivelului de cultură)
5. După orientarea influenţei lor asupra componentelor pieţei turistice:
 factori ai ofertei: calitatea serviciilor, baza materială, costurile;
 factori ai cererii: venituri, urbanizare, timp liber;
 factori ai confruntării cererii cu oferta: numărul de agenţii de voiaj,
infrastructura, sisteme legislative, facilităţi.
Veniturile – reprezintă condiţia principală a existentei circulaţiei turistice, influenţând
amploarea, intensitatea şi frecvenţa cu care se manifestă cererea turistică. Totodată, ele
determină:
 destinaţia de vacanţă;
 distanţele;
 durata sejurului;
 caracterul organizat sau neorganizat al vacanţelor.
În explicarea influenţei sporirii veniturilor asupra creşterii cheltuielilor turistice este necesar
să se prezinte structura consumului/„coşului zilnic”.
Astfel:
 veniturile populaţiei satisfac în principal nevoile vitale (consum obligatoriu);
 sporul de venit este orientat spre satisfacerea cerinţelor de confort;
 creşterea veniturilor determină creşterea cheltuielilor destinate timpului
liber/„consumuri libere”.
Structura de mai sus reprezintă o interpretare a legităţilor formulate de Ernst Engel, iar
potrivit acestora, creşterea veniturilor populaţiei determină creşterea cheltuielilor pentru
„consumurile libere”.
Comensurarea influenţei veniturilor se face cu ajutorul coeficientului de elasticitate.

,unde: C = cererea sau consumul turistic, V = veniturile,

∆c = variaţia cererii, ∆v = variaţia veniturilor.

Coeficientul de mai sus aparţine intervalului [+1,2 ; +1,4] şi semnifică o legătură directă şi
puternică între modificarea veniturilor şi cererea / consumul de servicii turistice.
Pentru ţările dezvoltate, unde veniturile variază foarte puţin, nivelul Ev este ~1; de
pildă, în Franţa se înregistrează o valoare de +1,04.
În România, ca urmare a scăderii veniturilor reale ale populaţiei în perioada de
după 1990, s-a înregistrat o diminuare a circulaţiei turistice, coeficientul de
elasticitate fiind cuprins în intervalul [+2,5; + 3,5], arătând o hipersensibilitate a
cererii pentru turism în funcţie de modificarea veniturilor.

Preţurile şi tarifele – reprezintă alt factor important al stimulării turismului.

În concepţia vânzătorilor, preţul nu este întotdeauna un motivator principal,
practica demonstrând că de multe ori un produs scump se vinde mai bine decât
unul ieftin cu aceleaşi utilităţi (un restaurant scump este deseori mai atractiv
pentru a sărbători evenimente speciale decât un altul mai ieftin).
În general, preţurile ridicate determină reducerea circulaţiei turistice (a numărului
de turişti, a duratei sejurului, a distanţei călătoriilor, a frecvenţei plecărilor în
vacanță etc.). În acelaşi timp, o scădere a preţurilor va conduce la creşterea cererii
turistice.
Pentru cuantificarea influenţei preţurilor se utilizează metoda coeficientului de elasticitate
care ia valori negative; în general, acesta este cuprins în intervalul [-0,7; -0,9].

,unde: c = variaţia cererii; C = cererea în perioada de

bază, p = variaţia preţului; P = preţul în perioada de
bază.

Totodată, în relaţia turism – preţuri, trebuie adăugat faptul că cererea pentru turism poate fi
influenţată de modificări ale preţului pe pieţele altor bunuri, determinând elasticitatea
încrucişată a cererii pentru turism în funcţie de preţurile altor bunuri (b).

,unde: PB = preţuri pentru automobile, carburanţi etc.,

pb = variaţia preţurilor altor bunuri
Oferta turistică este reprezentată de atracţii naturale şi antropice, echipamente, forţa
de muncă, acestea fiind elemente ce acţionează direct asupra consumului turistic şi
fenomenului în ansamblul său.
Pentru turism, existenţa resurselor naturale este esenţială, dar există şi zone cu
resurse mai modeste, cu valoare redusă, unde calitatea ridicată a echipamentelor
compensează aceste neajunsuri şi unde s-au dezvoltat forme de turism mai puţin
dependente de cadrul natural.
În acest context, trebuie amintit rolul guvernelor în facilitarea dezvoltării ofertei
ţărilor, prin îmbunătăţirea infrastructurii turistice a ţării, de pildă, prin construirea de
noi şosele, aeroporturi, furnizarea unor facilităţi de educare şi instruire, furnizarea
de stimulente investiţionale. În ceea ce priveşte ultimul aspect (investiţiile în
turism), trebuie subliniat că statul poate avea în principal trei scopuri:
 accelerarea realizării dezvoltării, deoarece prin stimulente investiţionale
guvernul poate obţine rezultate de ordin economic într-un mod mai rapid;
 satisfacerea obiectivului – profit (stimulentul financiar determină în unele
situaţii atingerea unor obiective care în condiţii normale nu s-ar fi atins);
 selectarea proiectelor – stimulentele pot fi folosite pentru creşterea
profitabilităţii dezvoltării turistice în anumite zone nefavorabile, relativ
puţin atractive, conducând în acest fel la reducerea supraaglomerării altor
destinaţii.
Evoluţia demografică
Factorii demografici sunt reprezentaţi de: sporul populaţiei, structura acesteia pe
vârste, dimensiunea populaţiei urbane etc.

Timpul liber – este unul dintre factorii cei mai importanţi, el condiţionând, alături
de venituri, participarea oamenilor la consumul turistic, prin întinderea sa şi prin
distribuţia de-a lungul anului.
Ex.: Ponderea plecărilor în vacanţe din totalul populaţiei:
 Suedia, Norvegia, Elveţia – 70-80%;
 SUA, Canada, Anglia – 65-70%;
 Spania, Franţa – 60%.

Factorii psihosociali cuprind în principal: moda, tradiţiile, dorinţa de cunoaştere şi

instruire etc. Psihologii consideră că cererea de vacanţe este generată de două
categorii de necesităţi: biologice şi psihologice. Cele psihologice se referă la
nevoia de echilibru manifestată prin comportamentul individului care constă în:
 dorinţa de instruire, de cunoaştere, de a intra în contact cu alte
civilizaţii;
 dorinţa de a fi original, de a se deosebi de consumul colectivităţii;
 dorinţa de a se integra într-o comunitate/de imitare etc.
2.2 Turismul internaţional; forme de turism

Sintetic, în prezent, rolul economic al turismului la nivel mondial, poate fi

cuantificat astfel:
 economia turismului şi a călătoriilor se aşteaptă să contribuie la PMB cu 9,6%
(7.291,3 mld. USD), având o creştere estimată la 10,2% (14.575,9 mld. USD)
pentru anul 2024;
 angajările sunt estimate la la 346.901.000 pentru 2024, respectiv la 10,2% din
total;
 contribuţia turismului la totalul exporturilor este estimată la 5,1% (2.616,5
mld. USD) pentru 2024.
La nivel de regiuni turistice, principalii indicatori ce caracterizează industria turismului şi a
călătoriilor se prezintă astfel:
Indicatori ce caracterizează industria turismului şi a
călătoriilor

Contribuţia Creşterea
Angajările în Contribuţia
industriei economică a
industria turismului la
Nr. turismului la PIB industriei
Regiunea turismului (%) exporturi (%)
crt. (%) turismului (%)

2013 2023 2013 2023 2013 2023 2013 2023

Uniunea
1. 3,2 3,5 4,0 4,6 0,8 2,5 5,5 5,6
Europeană
Europa Centrală şi
2. 3,0 3,2 3,0 3,5 1,4 2,7 5,2 5,5
de Est
3. Caraibe 4,3 4,5 3,6 3,9 2,1 2,9 17,5 18,2
4. America Latină 3,2 3,5 2,8 3,2 3,7 3,7 4,6 5,3
5. America de Nord 2,7 2,9 4,2 4,5 2,6 3,6 6,9 6,2
6. Africa de Nord 5,6 5,6 5,2 5,4 -5,6 4,2 9,8 10,0
7. Orientul Mijlociu 2,4 2,7 2,5 2,5 3,4 3,9 4,5 4,6
8. Asia de Nord-Est 2,6 2,8 2,9 3,2 5,1 4,7 3,9 3,4
9. Oceania 2,8 3,0 4,4 4,4 2,7 3,3 8,8 8,4

Sursa: www.wttc.org
Forme de turism
În definirea termenului „turist” sunt vizaţi călătorii care au o serie de scopuri, iar în funcţie de
acestea se pot identifica în principal următoarele categorii:
 vacanţe (loisir) ( ~ 68% din totalul călătoriilor);
 călătorii de afaceri ( ~ 20% );
 vizite la rude şi prieteni şi diverse alte scopuri (12%).

Vacanţele
Vacanţele reprezintă în ansamblu cea mai importantă „afacere” din industria turismului. Acestea
se caracterizează prin:
 libertatea de alegere a destinaţiei de către fiecare turist;
 modul de călătorie (organizat, neorganizat, semiorganizat);
 concurenţa strânsă între diferite segmente ale industriei turismului (firme turistice
care îşi fixează acelaşi segment de clienţi pe o anumită piaţă);
 turistul poate selecta dintr-o gamă largă de destinaţii, preţul fiind foarte important în
decizia de cumpărare.
Turiştii care efectuează călătorii în scop de „losir” pot fi clasificaţi în două principale categorii:
 conservatorii, care tind să efectueze acelaşi tip de călătorie an de an, revenind deseori
în aceeaşi ţară/localitate turistică, odată ce au descoperit-o pe cea care le place cel mai
mult;
 cei care iau în considerare riscul şi doresc să încerce o experienţă nouă în materie de
climă, cultură, relief etc.
Călătoriile de afaceri
Călătoriile de afaceri pot fi cu caracter intern sau extern şi se structurează în:
 turism general de afaceri – activităţi ale persoanelor în afara locului de muncă obişnuit
pe o perioadă scurtă de timp (reprezentanţi de vânzări, ziarişti etc.);
 participarea la conferinţe, simpozioane, congrese; turismul de simpozioane, congrese
se află pe primul loc (exemplu, Europa = 61% din totalul mondial; în clasamentul pe
ţări: SUA, Franţa, Marea Britanie, Germania; pe oraşe: Paris, Londra, Bruxelles, Viena);
 târguri şi expoziţii – stimulează două categorii de persoane: expozanţii şi vizitatorii, de
aici rezultând două motivaţii, de agrement şi afaceri propriu-zis;
 călătoriile stimulent – vacanţe scurte, cu un nivel de confort foarte ridicat, oferite
anumitor categorii de angajaţi, ce pun accent pe distracţie, relaxare, ca recompensă
pentru rezultatele deosebite; mai nou se adresează şi clienţilor fideli.
O formă specială a turismului de afaceri este călătoria efectuată pentru conferinţe, congrese,
acestea având în multe situaţii loc chiar în cadrul hotelurilor. Specialistul american Frial
(1989) identifică o serie de criterii care sunt considerate a fi necesare pentru a asigura
succesul unei conferinţe:
 hotelul să aibă condiţii variate pentru întâlniri;
 să existe condiţii de cazare de foarte bună calitate;
 locul întâlnirii să fie atrăgător pentru participanţi;
 trebuie să existe loialitate şi responsabilitate faţă de participanţi;
 să existe coordonare în serviciile puse la dispoziţia participanţilor la conferinţe.
 Călătoriile de afaceri – tendințe

 2017 → mai multe telefoane mobile decât persoane

 dezvoltarea economiilor emergente → oportunități și
provocări
 segmentul corporate → satisfacerea cerințelor angajaților
cu privire la călătorii VS. Eficiență economică

 Generația Y → exigențe tehnologice tot mai mari

 telefonul mobil → potențial uriaș
 „Big Data“ → noi oportunități
Vizitele la rude, prieteni sau cu alte scopuri
Statisticile demonstrează că turiştii care merg în vizite la rude sau prieteni tind
să cheltuiască mai mult decât cei care apelează la organizatorii de vacanţe,
deoarece chiar dacă nu apelează la serviciile unui hotel, vor cheltui pentru
servicii de genul: transport, restaurant, agrement etc.

În ceea ce priveşte călătoriile cu „alte scopuri”, din punct de vedere al

motivaţiilor, pot cuprinde: recuperarea capacităţii fizice şi intelectuale,
cumpărăturile, participarea la evenimente sportive, studiul etc.

Alături de formele de turism prezentate mai sus, o importanţă din ce în ce mai

mare se acordă turismului rural.
Turismul rural este o consecinţă a dezvoltării turismului ecologic / ecoturism /
turism verde / turism blând / turism durabil. Nu este o formă total nouă de
turism, el afirmându-se începând cu anii 1970, fiind generat de dorinţa de
reîntoarcere la natură, obiceiuri tradiţionale.
Definiţii
turismul rural = petrecerea vacanţei în spaţiul rural;
agroturismul = petrecerea vacanţei în spaţiul rural, consumând produse agricole din
gospodăria ţărănească (actualmente se impune şi un procent de ~20%), la care se
adaugă şi participarea turiştilor la activităţile gospodăreşti.
satul turistic = aşezare rurală, pitorească, bine constituită, situată într-un cadru natural
nepoluat, păstrătoare de tradiţii şi cu un bogat trecut istoric, care în afara funcţiilor
politico-administrative, economice, sociale şi culturale, îndeplineşte temporar funcţia de
primire şi găzduire a turiştilor. Localităţile rurale se pot grupa în sate: etnofolclorice, de
creaţie artistică şi artizanală, peisagistice şi climatice, viti-pomicole, pescăreşti-
vânătoreşti, pastorale, pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Avantaje ale turismului rural:
 costuri mai mici comparativ cu alte forme de vacanţă;
 sezonalitate mai redusă;
 ineditul, originalitatea călătoriilor;
 absenţa aglomeraţiei;
 stimularea economiilor zonelor rurale;
 crearea de noi locuri de muncă;
 obţinerea de venituri din valorificarea excedentului de produse agricole;
 protejarea mediului şi conservarea tradiţiilor.
 Turismul de ski la nivel mondial
 la nivel global  80 de țări unde se practică schiatul  70 dintre
acestea oferă pârtii de ski în aer liber, celelalte 10 oferind doar facilități
de tip indoor
 aproximativ 2.110 stațiuni de ski la nivel mondial (cu toate acestea,
există în jur de 5.000-6.000 de zone în care se poate schia)
 cele mai noi destinații pentru turism de ski  Europa de Est și China

 turismul de ski  în plină dezvoltare în țări ca Algeria, Cipru, Grecia,

India, Iran, Israel, Liban, Lesotho, Maroc, Noua Zeelandă, Pakistan,
Africa de Sud, Turcia
 peste 6 mil. de locuri de cazare în zonele montane, concentrate în
principal la nivelul regiunilor industrializate
 Stațiunile de ski și infrastructura specifică

1. Distribuția stațiunilor de ski la nivel mondial

 mai mult de o treime dintre stațiuni sunt localizate în Alpi

* Europa de Est și Asia Centrală

Sursa: 2017 International Report on Snow & Mountain Tourism

 Stațiunile de ski și infrastructura specifică

2. Distribuția stațiunilor majore* de ski la nivel mondial

 48 de stațiuni, dintre care mai mult de 75% localizate în Alpi

* stațiuni în care se înregistrează mai mult de un milion de vizite ale schiorilor într-un sezon de iarnă

Sursa: 2017 International Report on Snow & Mountain Tourism

 Stațiunile de ski și infrastructura specifică

3. Distribuția instalațiilor pe cablu la nivel mondial

 26.819 instalații la nivel mondial, majoritatea în Alpi

* Europa de Est și Asia Centrală

Sursa: 2017 International Report on Snow & Mountain Tourism

 Tendințe și provocări pentru turismul de ski
 eforturi susținute la nivelul destinațiilor pentru a atrage și turiștii care nu
schiază
 fidelizarea turiștilor  inovație (în special în ceea ce privește instalațiile pe
cablu și structurile de cazare) și managementul relațiilor cu clienții (CRM) 
servicii personalizate
 surprinzător, Internetul și Social Media nu funcționează ca instrumente de
marketing pentru turismul de ski (de exemplu, cele mai cunoscute stațiuni de ski
din lume abia au 100.000 de prieteni pe Facebook, în condițiile în care atrag
peste un milion de schiori anual)
 Internetul reprezintă, de fapt, un competitor pentru turismul de ski  statul
în fața calculatorului versus schiatul
 pe viitor, din punct de vedere al turismului de ski, se vor dezvolta regiunile
Asia-Pacific și Europa de Est (pe piețele tradiționale, de altfel, nu au apărut
stațiuni noi în ultima perioadă)
 până în anul 2020, se estimează că numărul de vizite ale schiorilor la nivel
mondial va atinge pragul de 420 de milioane
 Turismul de litoral
 unul dintre cele mai importante segmente ale turismului la nivel mondial
 dezvoltare accentuată o dată cu dezvoltarea turismului de masă
 dependent de resursele naturale (climat, peisaje, ecosisteme) și culturale
(patrimoniu cultural și istoric, tradiții, artă etc.)
 condițiile de mediu sunt esențiale  dezvoltarea turismului de litoral
poate fi afectată de condiții climatice sau evenimente neprevăzute (ex.:
proliferarea algelor, furtuni de nisip, tsunami-uri etc.)
 presupune activități specifice, ce nu pot fi desfășurate decât în anumite
zone și în anumite condiții (de exemplu, surf-ul nu poate fi practicat decât
într-o zonă de litoral și necesită existența valurilor)
 două categorii principale de activități specifice zonei de litoral:
• consumatoare de resurse (ex.: pescuitul, colecționatul scoicilor)
• neconsumatoare de resurse (ex.: înot, scufundări, surf, snorkeling)
 Impactul turismului de litoral
 de regulă, deciziile privind dezvoltarea turismului de litoral au la bază doar
criterii financiare  dezvoltare nesustenabilă  impact negativ asupra
mediului înconjurător și asupra societății  pe termen lung, impact negativ
asupra economiei globale (prin distrugerea bazei activității turistice din zonele
de litoral)
 principala problemă  conflictul dintre beneficiile aduse de turismul de
litoral economiei și societății globale și impactul său asupra mediului
înconjurător și a societății (extinderea urbană, presiune exercitată asupra
zonelor sensibile, producerea de deșeuri, fragmentarea mediului social prin
pierderea identității și a valorilor socio-culturale etc.)
 impact pozitiv  locuri de muncă noi, dezvoltarea infrastructurii, venituri
suplimentare, creșterea siguranței etc.
 impact negativ  modificarea peisajului natural, distrugerea ecosistemelor,
poluare etc.
 planificarea strategică  element esențial pentru dezvoltarea turismului de
litoral
 Etapele planificării strategice pentru
dezvoltarea durabilă a turismului în zonele de litoral

Sursa: „Sustainable Coastal Tourism: An integrated planning and management approach“, UNEP, 2009
 Turismul de litoral la nivel global
 deși nu există statistici recente referitoare strict la turismul de litoral,
se consideră că, la nivel mondial, aceasta este forma de turism cu cea mai
rapidă expansiune în ultimele decenii
 în Statele Unite ale Americii, turismul de litoral genera 640 mld. USD
anual, reprezentând 85% din veniturile încasate din turism
 UNWTO  în top 15 al destinațiilor la nivel mondial, 12 dintre
acestea erau zone de litoral
 UNWTO  zonele de litoral ale Mării Mediterane au găzduit 250
mil. de turiști; se estimează că numărul acestora va atinge pragul de 312
mil. până în anul 2025
 INRA Europe  63% dintre turiștii europeni preferau destinațiile de
litoral
 Contribuția economică a turismului de litoral
la nivel mondial

Marea Marea Oceanul Marea Marea

Total
Baltică Nordului Atlantic Mediterană Neagră
Valoare Turism de
11,7 20,8 26 62,3 1,3 122,1
totală litoral
adăugată
brută (mld. Turism de
1,7 1,9 1,8 9,0 0,0 14,4
euro) croazieră

Nivelul Turism de
226 401 502 1.203 25 2.357
angajărilor litoral
(mii locuri Turism de
de muncă) 36 83 28 155 1 303
croazieră

Sursa: http://www.eubusiness.com/topics/tourism/coastal-maritime

 Marea Mediterană  cea mai importantă regiune la nivel mondial din punct
de vedere al turismului de litoral
 Distribuția
locurilor de
cazare
în zonele de
litoral din
Uniunea
Europeană,
în funcție de
bazinul
maritim
 Profilul zonelor de litoral la nivel european
Clasificare Eurostat:
 clasa 1  presiune demografică mare, concentrarea populației la mai puțin
de 50 km de mare, preponderent populație cu vârsta mai mare de 65 de ani
(seniori), densitate mare a structurilor de cazare, flux mare de turiști 
zonele de litoral din Danemarca, Suedia, Belgia, Olanda, coasta
mediteraneană din sud-estul Franței și nord-vestul Italiei, sudul extrem al
Spaniei
 clasa 2  mai puțini turiști, amploare redusă a transportului maritim de
pasageri, orientare către industrie și nu către sectorul serviciilor  zonele de
litoral din Polonia, Letonia, Lituania, Estonia, nord-vestul Franței, nordul și
estul Spaniei, coasta adriatică a Italiei
 clasa 3  accent pe sectorul primar (agricultură, pescuit etc.), predomină
populația cu vârsta peste 65 de ani  zone de litoral din Grecia și Bulgaria
 clasa 4  număr redus de regiuni, populație predominant tânără,
specializată în turism și servicii  Insulele Baleare, Kerkyra și Irakleio
(Grecia), zone de litoral din Portugalia (Grande Porto, Tâmega)
 clasa 5  rată a șomajului mai mare decât media națională, mai puțini
seniori  zone de litoral din sudul Italiei (Sicilia)
 Turismul de croazieră
 în continuă dezvoltare la nivel mondial  generează aproximativ 100 mld.
USD și 750.000 de locuri de muncă la nivel global

Sursa: Carnival Corporation & plc

 Distribuția
fluxului de turiști
de croazieră în
zonele de litoral
din Uniunea
Europeană
 Turismul și cultura…
 corelație puternică între turism și cultură  turismul în sine este un fenomen
cultural  întrepătrundere a culturilor
 relație bivalentă:
• patrimoniul cultural  una dintre cele mai vechi și importante surse
generatoare de turism
• turismul  formă a „consumului“ de cultură
 turismul și cultura – două segmente care au înregistrat o expansiune
puternică în secolul al XX-lea  combinarea acestora și apariția turismului
cultural  cea mai viabilă variantă de dezvoltare la nivel mondial
 turismul cultural  informații și experiențe noi menite să satisfacă nevoile
culturale ale turiștilor
 Turismul cultural
 turismul cultural în sens larg  obiective culturale și manifestări artistice
și culturale
 turismul cultural în sens restrâns  obiecte de artizanat, gastronomie,
muzică, arhitectură, religie, valori, tradiții, moduri de viață etc.
 nu presupune numai vizitarea unor
destinații sau obiective cu o anumită
semnificație, ci le oferă turiștilor și
oportunitatea de a interacționa cu alte
culturi
 deși Europa a deținut pentru mult timp
primul loc în ceea ce privește turismul
cultural la nivel global, în prezent noi
regiuni încep să se remarce din acest
punct de vedere (de exemplu, Asia)
 Turismul cultural – formă a turismului alternativ?

 în prezent, însă, dezvoltarea tot mai accentuată a turismului cultural conduce la

transformarea rapidă a acestuia într-o formă a turismului de masă

Sursa: János Csapó – „The Role and Importance of Cultural Tourism in Modern Tourism Industry“
 Expansiunea turismului cultural la nivel global
 determinată de mutații:
• la nivel social  accentul nu se mai pune pe satisfacerea nevoilor de bază, ci
pe satisfacerea unor nevoi superioare, cum ar fi cea de cultură (de exemplu,
statutul social devine tot mai important)
• la nivelul producției  economia bazată pe producția de bunuri și servicii
este înlocuită treptat cu o economie specializată în oferirea de experiențe
• la nivelul industriei turismului  în contextul extinderii rapide a turismului
de masă, care determină supraaglomerare, probleme de mediu sau degradarea
culturilor locale, turismul cultural devine o formă de turism dezirabilă
(impactul asupra mediului înconjurător și a comunităților locale este scăzut; în
plus, persoanele care practică turismul cultural sunt considerate a avea un nivel
de educație superior și, prin urmare, sunt acceptate mai ușor de populațiile
indigene)
 Conexiuni…
 produsele turistice asociate cel mai frecvent în mod direct cu turismul
cultural: turismul rural (tradiții, mod de viață, gastronomie locală),
turismul vini-viticol, ecoturismul
Rolul turismului cultural în economia globală

Efecte pozitive Efecte negative

• Dezvoltarea culturii la nivel
regional
• Comercializarea culturii
• Protejarea habitatului natural
• Distrugerea mediului
• Accentuarea delimitării înconjurător
regiunilor turistice
• Investiții excesive în turism
• Consolidarea tradițiilor și a cu impact negativ
culturii locale
• Arhitectură ce nu
• Prelungirea sezonului turistic corespunde specificului local
(reducerea sezonalității)
• Sursă de conflicte
• Poate reprezenta o formă a
turismului durabil
 Forme ale turismului cultural
 turism de patrimoniu (heritage tourism)  patrimoniul natural și
cultural (ex.: situri arheologice, situri de patrimoniu cultural și mondial,
monumente istorice, elemente imateriale ca literatura sau arta)
 trasee tematice (cultural thematic routes)  trasee spirituale,
gastronomice, industriale, arhitecturale, artistice, lingvistice etc.
 turism urban (cultural city tourism)  vizitarea obiectivelor turistice
 turism etnic (ethnic tourism)  bazat pe diversitate etnică și tradiții
locale
 turism de evenimente (event tourism)  evenimente culturale,
festivaluri, concerte etc.
 turism religios (religious tourism)  situri religioase (motivație
religioasă sau nu  doar pentru arhitectură și importanță culturală),
pelerinaje
 turism creativ (creative tourism)  activități culturale și artistice
tradiționale
 Turismul creativ
 deși este o formă a turismului cultural, are caracteristici complet
diferite
 capătă o amploare tot mai mare pe fondul mutațiilor survenite la
nivelul cererii  turiștii caută experiențe noi, iar accentul cade pe
autenticitate, pe valorile culturale locale
 are la bază dorința turiștilor de autoeducare în afara mediului
educațional
 înglobează idei, valori, simboluri, moduri de viață
 participare activă a turiștilor în cultura comunităților-gazdă 
workshop-uri interactive și experiențe informale de învățare
 cunoașterea culturii specifice destinației turistice
 creează o conexiune între turiști, populația indigenă și cultura
locală
 elementele-cheie  experimentare, participare, învățare
Turismul creativ versus turismul cultural – caracteristici principale
Turism creativ
Bazat pe capitalul creativ local;
orice proces artistic sau creativ
Resurse
poate constitui resursă a turismului
creativ
Grupuri restrânse și individuali cu
Segmente-țintă
interese specifice (nișe)
Beneficii pentru Participare nedistructivă,
patrimoniul responsabilitate a vizitatorilor,
cultural creare de patrimoniu cultural nou
Foarte ridicată – turismul creativ se
Durabilitate bazează pe un proces continuu de
creație
Turism cultural
Bazat pe resursele de patrimoniu
cultural existente, cu
caracteristici predeterminate
(ex.: clădiri importante,
monumente, mega-evenimente
culturale)
Grupuri de mari dimensiuni și
individuali interesați de cultură
la modul general
Turismul cultural de masă
reprezintă deja o amenințare
pentru anumite situri
Limitată – în cele mai multe
cazuri, resursele culturale nu
sunt regenerabile
 Profilul persoanelor care practică turism cultural*

 vârsta cuprinsă între 20 și 29 de ani și între

39 și 59 de ani
 studii superioare
 venituri peste medie
 mediul urban
 în general, pentru alegerea destinației, utilizează ca surse principale
de informare recomandările prietenilor și cunoștințelor (45%) și
Internetul (33%)
 caută experiențe cât mai variate și intense

* Conform unui studiu ATLAS Association for Tourism and Leisure Education
 Turismul gastronomic – o formă emergentă de turism
 mâncarea reprezintă mai mult de o treime din cheltuielile totale ale turiștilor 
gastronomia  element important în definirea experienței turistice
 turismul gastronomic  „călătorie într-o regiune geografică renumită pentru
gastronomia sa, în scop recreativ sau pentru divertisment, care include vizite la
producători de produse alimentare, festivaluri gastronomice, târguri de produse
alimentare, evenimente sau piețe gastronomice, spectacole și demonstrații de gătit,
degustarea diferitelor produse culinare specifice regiunii și orice altă activitate
turistică legată de gastronomie“ (UNWTO)
 experiența culinară și turismul gastronomic pot sprijini dezvoltarea la nivel local 
prelungirea sezonului turistic
Experiențe noi Specialități culinare
Culturi diferite
 Turismul gastronomic
 turiști și vizitatori pentru care experimentarea gastronomiei locale constituie
principala motivație în planificarea și alegerea vacanțelor
 trasee gastronomice
 destinații a căror imagine este legată, mai mult sau mai puțin, de gastronomie 
Spania, Franța, Italia, Grecia, Belgia, Portugalia, Brazilia, Peru, Mexic, Noua
Zeelanda, Africa de Sud, Australia, Chile, Malaezia, Japonia, Indonezia, Bali, China,
Singapore
 dieta mediteraneană specifică Spaniei, Greciei, Italiei și Marocului  lista
patrimoniului imaterial UNESCO (din noiembrie 2010)
 Turismul gastronomic – caracteristici
 piața turismului gastronomic este în creștere  cel mai dinamic segment
 profilul turiștilor:
• persoane aflate în căutarea autenticității, dornice să experimenteze cultura locală prin
intermediul produselor culinare
• privesc gastronomia ca pe un mod de socializare, de împărtășire a experiențelor cu
ceilalți
• exigenți, apreciază valoarea și calitatea
• caută experiențe noi, evită monotonia  produse turistice „cu personalitate“
• efectuează cheltuieli mai mari decât media
 conversia teritoriului într-un „peisaj culinar“ reprezintă o provocare pentru orice destinație
 înglobează istorie, valori, culturi, tradiții
 turismul gastronomic nu poate exista în lipsa resurselor culturale
 dezvoltare durabilă  sprijinirea comunităților locale
 cooperare între principalii actori de la nivelul destinației turistice
 Turismul enogastronomic în cifre
Europa
 cererea primară pentru turismul enogastronomic este estimată în prezent la
600.000 de călătorii, iar cea secundară, la 20 mil. de călătorii anuale
 în viitor, se estimează că cererea pentru această formă de turism va crește cu 7-
12% pe an
Spania
 la nivelul anului 2011, din cei 56,7 mil. de turiști străini, peste 5 mil. au afirmat că
enogastronomia a reprezentat una dintre principalele motivații în alegerea
destinației de vacanță
 industria alimentară și agricultura reprezintă 7,6% din PIB
 în prezent, 13,8% dintre turiștii care vizitează Țara Bascilor aleg această destinație
pentru gastronomia locală
Portugalia
 industria vinului reprezintă 17% din producția totală a sectorului de agricultură
(900 mil. Euro pe an)
 Inițiativă la nivel european
Euro-toques
 organizație recunoscută de Uniunea Europeană,
fondată la Bruxelles în 1986
 peste 3.500 de bucătari din 18 țări
 obiective principale: să protejeze patrimoniul
culinar al Europei, să promoveze producția artizanală
de alimente, să încurajeze combinațiile naturale și să
„apere“ produsele netratate, să solicite etichetarea
corectă a produseor alimentare (informarea
consumatorilor)
 „tradițiile locale pot fi păstrate și adaptate
cerințelor moderne“
 model de destinație gastronomică  diversitate a
tradițiilor, diversificare la nivel regional, produse
culinare de calitate, rețete tradiționale 
 unul dintre cele mai importante proiecte 
elaborarea unei hărți gastronomice a Spaniei
(produsele tradiționale specifice fiecărei provincii și
fiecărui oraș, eventual însoțite de rețete)