Operații unitare

CURS 10
Rectificare
Rectificarea are loc într-un aparat de tip coloană,
prevăzut cu un condensator (total sau parțial) și un
refierbător parțial.
Lichidul rezultat in urma condensarii vaporilor V este
parțial reintrodus în coloană ca reflux L, debitul rămas
reprezentând distilatul, D.
Refierbătorul parțial generează vaporii V’, lichidul
rămas reprezentând produsul de blaz, W.
Vaporii produși de refierbător circulă ascendent, iar
lichidul curge descendent, parcurgand transversal
fiecare taler. In urma contactului dintre lichid si
vapori , componentul volatil trece preponderent în
faza de vapori iar cel greu volatil in lichid.
Efectul unui taler teoretic n poate fi reprezentat în
diagrama de fierbere
 Ecuatia dreptei de concentrare
rezultă din bilanțul de materiale pentru zona
superioară a coloanei. Pentru zona delimitată se pot
scrie următoarele ecuații de bilanț:

Considerând L/D raportul de reflux, R, rezultă

L = R·D și V = L + D = D·(R+1).
Facând înlocuirile

Ceea ce reprezintă ecuația unei drepte care trece prin

punctul de coordonate xD,xD și are ordonata la origine
xD/(R+1)
 Ecuația dreptei de stripare

rezultă din bilanțul de materiale pentru zona inferioară

a coloanei. Pentru zona delimitată se pot scrie
următoarele ecuații de bilanț:

în care

FL fiind fracția de lichid din alimentare, iar Fv fracția de vapori

 Aproximând fracția de lichid din alimentare cu q·F și fracția de vapori cu (1-q)·F

1 Pentru q = 1 (alimentare cu lichid saturant)

0.9

0.8

0.7

0.6

0.5

0.4

0.3

0.2

0.1

0
În care W = F-D iar F’ = F/D
0
xW 0.1 0.2 0.3 0.4
x0.5
F
0.6 0.7 0.8 0.9 1
 Ecuatia dreptei de stare termică a alimentarii
Parametrul q este definit ca raportul dintre energia necesara transformarii unui mol de
amestec din alimentare in vapori saturati si caldura molara de vaporizare
 Dreapta de stare termică a alimentării

Important !
Intotdeauna cele două
drepte de operare și
dreapta de stare termică a
alimentării se intersectează.
 Calculul cifrei minime de reflux
1

Operarea unei coloane de rectificare se poate face 0.9

pentru un domeniu de debite de reflux cuprinse 0.8

intre debitul minim de reflux si refluxul total. Pentru 0.7

debitul minim de reflux separarea impusa se 0.6

0.5
realizeaza cu un numar extrem de mare de talere.
0.4
Valoarea refluxului minim se poate deduce din panta 0.3
dreptei de concentrare: 0.2

0.1

0 xW
xF
0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1

Din care rezultă

Relația se poate utiliza doar atunci când alimentarea coloanei se face cu lichid la
temperatura de fierbere
 Reflux total – numar minim de talere

Diagonala diagramei reprezintă poziția dreptelor de 1.0

operare pentru reflux total. În aceste condiții, 0.9

0.8
numărul de talere teoretice necesar separării este
0.7
minim. Numărul minim de talere se poate obține pe 0.6
cale grafică, analitică sau se poate calcula direct 0.5

folosind ecuația Fenske. 0.4

y
0.3

0.2

0.1

0.0
0.0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1.0

In care α este valoarea medie a volatilității relative

 Refluxul optim
Creșterea refluxului are ca efect reducerea numărului de talere teoretice pentru un grad
impus de separare, sau îmbunătățirea separării pentru un număr dat de talere.
Dezavantajul constă în creșterea diametrului coloanei, a ariilor de transfer termic pentru
refierbatorul si condensatorul coloanei precum si a consumului de energie
Refluxul optim reprezinta refluxul cel mai economic, caruia ii corespunde un cost anual
minim al unitatii de produs.
O metoda simplificată pentru calculul refluxului optim este folosirea ecuației Woinaroski:

care optimizează refluxul de lucru in funcție de numărul minim de talere și de refluxul

minim.
 Determinarea numarului de talere teoretice

Metoda analitică simplificată Lewis - determină concentrațiile pe fiecare taler teoretic

aplicând succesiv relații de echilibru și de operare în intervalul de variație a concentrației
componentului ușor volatil în distilat și reziduu. Calculul începe și se termină cu o relație de
echilibru.
Se inițiază din vârful coloanei, unde se cunoaște concentrația vaporilor care părăsesc
primul taler y1=yD=xD sau din blazul coloanei unde se cunoaște xW aplicându-se, pe fiecare
zonă, relațiile de operare deduse anterior, punctul de schimbare al relațiilor de operare
fiind alimentarea coloanei.
Metoda grafică McCabe – Thiele calculează aceste mărimi prin transpunerea relațiilor
amintite în același grafic.
Determinarea numărului de talere teoretice prin
metoda grafică Mc Cabe - Thiele
1

0.9

0.8

0.7

0.6

0.5

0.4

0.3

0.2

0.1

0
0x W 0.1 0.2 0.3 0.4 x 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1
F
 Calculul coloanei reale de rectificare

Dimensionarea tehnologică a coloanei implică determinarea numărului de talere reale, a

inaltimii si diametrului coloanei.
Pentru determinarea numarului de talere reale aspectele privind cinetica transferului de
masa se considera prin intermediul noțiunii de eficiență. De multe ori se calculează o
eficiență globală a coloanei, E, reprezentând raportul dintre numărul de talere teoretice și
numărul de talere reale al coloanei.
Relatia Drickamer și Bradford:

În care viscozitatea medie molara a lichidului de alimentare la temperatura de saturație

este exprimată în cP.
Curbe reziduale
O curbă reziduală descrie schimbarea compoziției fazei
lichide a unui amestec în timpul evaporării continue în
condițiile echilibrului lichid vapori. Mai multe curbe
reziduale pentru un singur sistem descriu o diagramă
de curbe reziduale.
Curbele reziduale permit testarea fezabilității unei
separări și reprezintă o unealtă valoroasă în proiectarea
proceselor de distilare. Curbele reziduale sunt folosite
de obicei pentru analiza amestecurilor ternare care se
pot separa mai dificil fie din cauza punctelor de
azeotrop fie a volatilităților relative prea mici.
 Caracteristici
 Curbele reziduale pornesc de la compoziția alimentării și se îndreaptă către
componenții puri sau punctele azeotrope cu temperaturi mai mari de fierbere
(condiție izobară) sau cu presiuni de vapori mai joase (condiție izotermă).
Aceasta se întâmplă deoarece substanțele ușor volatile sunt vaporizate în
cantitate mai mare decât cele cu temperatură de fierbere mai mare și astfel
concentrația componenților greu volatili crește în faza lichidă. O curbă reziduală
poate fi construită de asemeni în sens invers, și apoi să se îndrepte către
punctul de azeotrop sau compusul cu presiune de vapori mai mare sau punct
de fierbere mai jos.
 Punctele de azeotrop pot crea așa numitele regiuni de separare separate
prin linii de graniță de alte regiuni. Dacă compoziția alimentării se găsește
într-o anumită regiune curba rezifuală nu poate traversa linia de graniță și
rămâne în regiunea sa inițială. Pentru o coloană de rectificare asta
înseamnă că nu se pot obține compușii puri la parte de jos și la partea de
sus a coloanei. Cel puțin la unui din capetele coloanei se va obține un
azeotrop.

 Aceeași concluzie și pentru componenții puri. Daca sunt în regiuni diferite

de distilare, acești componenți puri nu pot fi separați prin distilare simplă.

 Regiunile de distilare și nodurile reprezintă topologia amestecului.

Componenții puri și punctele de azeotrop sunt noduri. Există trei tipuri de noduri:
Nod stabil: componentul pur sau azeotropul cu
cea mai mare temperatură de fierbere și cea mai
mică presiune de vapori dintr-o regiune de
distilare. Toate curbele reziduale se termină cu
noduri stabile.
Nod instabil: componentul pur sau azeotropul cu
cea mai mică temperatură de fierbere și cea mai
mare presiune de vapori dintr-o regiune de
distilare. Nici o curbă reziduală nu ajunge la un
punct instabil.
Șa: componenții puri sau puncte de azeotrop cu
temperaturi de fierbere și presiuni de vapori
intermediare. Curbele reziduale merg spre și
dinspre nodurile șa, dar nodurile șa nu sunt
niciodate puncte finale.
Procesele de separare sunt complicate de prezența azeotropilor, de multe ori în
cazul amestecurilor cae cuprind produși organici oxigenați:
 alcooli
 cetone
 eteri
 acizi
 apă
În aceste cazuri zonele de distilare limitează compoziția compușilor, o coloană
de rectificare neputând funcționa decât într-o singură zonă de distilare.
 Obținerea curbelor reziduale se face, așa cum s-a arătat deja, prin evaporarea continuă
a unui amestec inițial, asimilat cu o distilare simplă.
Bilanțurile de materiale pentru specia j:

Prin rearanjare :
 Se trec componenții puri în vârfurile
diagramei împreună cu temperatura de
fierbere
 Se trec pe diagramă toate punctele de
azeotrop împreună cu temperatura de
fierbere
 Se trasează curbele reziduale conectând
toți azeotropii, azeotropii și vârfurile și în
final componenții puri, sensul sageților
fiind către creșterea temperaturilor de
fierbere.
Curbele reziduale se pot genera folosind Aspen sau Aspen+ și alegând un pachet de
proprietăți potrivit pentru compușii care trebuie separați (UNIFAQ, NRTL). Curbele
reziduale arată dacă pachetul de proprietăți ales este cel corect.
Folosirea curbelor reziduale

Se trec punctele reprezentând compozițiile

dorite pentru produsul de blaz și pentru
distilat.
Linia care unește aceste compoziții trebuie
să traverseze curba reziduală în două
locuri.