Operații unitare

CURS 6
 Uscarea
Uscarea reprezintă operația prin care umiditatea din materialele solide sau lichide
(suspensii sau soluții) este îndepărtată cu un agent de uscare gazos (aer, gaze de ardere,
azot, etc.), agent care are un dublu rol: de a furniza, total sau parțial, căldura necesară
evaporării lichidului și de a evacua vaporii formați.
Această definiție nu cuprinde uscarea gazelor și se referă numai parțial la uscarea fără agent
de uscare (uscare în vid, în curenți de inducție, prin înghețare, cu radiații infraroșii, etc.).
Uscarea se referă la îndepărtarea finală a umidității și de multe ori urmează după evaporare,
filtrare sau cristalizare.
În alegerea procedeului de uscare trebuie să se ţină cont de tipul produsului care trebuie
uscat, de proprietăţile dorite ale produsului final, de sensibilitatea termică a acestuia, de
pretratamente care sunt necesare înaintea uscării, de costurile de investiţie şi de exploatare
şi de protecţia mediului.
 Moduri de uscare
Procesul de uscare poate fi clasificat, într-un mod general, pornind de la modul în care se
îndepărtează apa din sistem. Din aces punct de vedere putem discuta despre:
 uscare termică,
 deshidratare osmotică şi
 îndepărtare mecanică a umidităţii.
În deshidratatrea termică aerul sau un alt gaz cald sau un mediu la presiune subatmosferică
sunt utilizate pentru îndepărtarea umidităţii dintr-un material. De aceea uscarea termică
poate fi reclasificată în: uscarea cu aer, uscarea în mediu cu mai puţin aer şi uscarea în
atmosferă de aer modificată.
În deshidratarea osmotică, un solvent sau o soluţie sunt utilizate pentru a îndepărta apa, în
timp ce în îndepărtarea mecanică a umidităţii se utilizează o separare în care se aplică o forţă
fizică, cum ar fi forţa centrifugă.
 Echilibrul material umed- agent de uscare
 Dacă materialul umed este expus unui gaz cu un anumit
conținut de umiditate, el poate pierde sau câștiga
umiditate până când se atinge echilibrul. Calitativ,
umiditatea de echilibru a unui material solid este funcție
de presiune, temperatură și umiditatea agentului de
uscare. Umiditatea de echilibru poate fi descrisă de
relațiile:

Dependența se determină experimental și se exprimă

grafic printr-o curbă
Materialele solide rețin umiditatea în diferite moduri, funcție de structura și proprietățile lor
fizico-chimice, putând ceda parțial sau, rareori, integral această umiditate unui agent de
uscare.
Umiditatea care poate fi îndepărtată prin uscare, umiditatea liberă, depinde atât de
umiditatea inițială a materialului cât și de umezeala relativă ϕ(u*) iar valoarea sa se
calculează ca diferența: ul=u-u*.
Un solid neporos și insolubil, ca nisipul sau caolinul are o umiditate de echilibru apropiată de
zero pentru toate umiditățile și temperaturile. Materialele organice ca lemnul, textilele sau
pielea prezintă variații mari ale umidității de echilibru. Umiditatea poate fi prezentă în două
forme:
Umiditate legată – reprezintă umiditatea reținută în așa fel încât prezintă o presiune de
vapori mai mică decât cea a substanței libere la aceeași temperatură. Această umiditate este
reținută capilare mici, poate fi adsorbită pe suprafața materialului sau poate exista ca soluție
în pereții celulari.
Umiditate liberă – care reprezintă excesul față de umiditatea la echilibru .
 Parametrii aerului umed
 Un număr foarte mare de uscări îndepărtează apa conținută de materiale cu ajutorul aerului
ca agent de uscare. De aceea sunt importante următoarele definiții privind sistemul aer-apă.
Umiditatea – masa de apă/masa de aer uscat

Umiditatea aerului saturat – cand presiunea vaporilor este egală cu presiunea de saturație
iar ϕ =1.

Gradul de saturație – raportul dintre umiditatea aerului și umiditatea aerului saturat

 Volumul aerului umed – în condiții ideale, la presiune atmosferică:
m3/kg
unde T este temperatura de lucru absolută.
Punctul de rouă este temperatura la care apare condensarea vaporiloratunci când aerul
este răcit.
Entalpia aerului umed – se calculează ca sumă a entalpiilor unui kilogram de aer uscat și a
x kilograme de apă consiterați vapori supraîncălziți.

Considerând căldurile masice constante se poate obține ecuația simplificată:

Temperatura de saturație, Ts, (punct de rouă) – temperatura la care aerul cu conținut de

umezeala x devine, prin răcire , saturat.
Temperatura termometrului umed, Tw, - temperatura aerului cu un conținut de umezeală
x umezit adiabat până la saturație.
La temperatura t aerul saturat conţine cantitatea maximă de umiditate sub formă de
vapori. Orice exces de umiditate rămâne sub formă lichidă, aşadar:

Aer saturat = aer uscat + vapori saturaţi uscaţi

Dacă, la presiunea pv a umidităţii, temperatura t a aerului este mai mare decât
temperatura de saturaţie, umiditatea din aer este mai mică decât cantitatea maximă,
aerul este nesaturat (cu vapori) starea acestora este de vapori supraîncălziţi, aşadar:

Aer nesaturat = aer uscat + vapori supraîncălziţi

Dacă temperatura aerului umed coboară sub temperatura de saturaţie a vaporilor cu
presiunea parţială pv, excesul de umiditate se condensează sub starea de apă saturată,
care poate fi înlăturată prin mijloace mecanice, aşadar:

Aer suprasaturat = aer uscat + vapori saturaţi uscaţi + lichid saturat

= aer uscat + vapori umezi
 Dacăun curent de aer este trecut rapid peste suprafața apei apare vaporizareadacă
temperatura apei este mai mare de punctul de rouă al aerului. Temperatura apei scade iar
căldura se transferă de la aer la apă. Dacă suprafața de contact este suficient de mică încât
starea aerului să nu se schimbe și dacă viteza aerului este mare, la echilibru apa ajunge la
temperatura termometrului umed.
Debitul de energie termică transferat:

Debitul masic de apă vaporizată:

Debitul de energie termică necesar pentru asigurarea vaporizării

La echilibru Q = Qvap

Se observă că Tw depinde doar de temperatura și umiditatea aerului .

Diagrama de stare H-x

Diagrama H-x se utilizează

pentru reprezentarea
procesului de uscare privit
numai din punctul de vedere
al variației parametrilor
aerului umed.
 Calculul operației de uscare
 Bilanțul
de materiale
Se poate realiza pentru debite masice totale și fracții masice sau pentru debite de inert și
rapoarte masice.

Debitul de material cu umiditatea finală ieșit din uscător este:

Debitul de apă evaporată

Debitul de solid anhidru

 Pentrudebite de inert și umiditatea exprimată ca rapoarte de masă bilanțul total de
materiale se reduce la bilanțul parțial pentru umiditate.

Debitul de aer necesar operației de uscare:

În relațiile anterioare
G1, G2 debite de material umed, kg/h
U debit de umiditate evaporată, kg/h
G, L debite de material anhidru, respectiv aer anhidru, kg/h
u1, u2 fracțiile masice ale apei în materialul solid
U1, U2 rapoartele masice ale apei în materialul solid
x1, x2 conținutul de umezeală al aerului
consumul specific de aer
 Pentru stabilirea bilanțului termic se consideră un uscător prevăzut atât cu un calorifer
exterior care furnizează debitul Qc de căldură cât și cu un sistem de încălzire interioară
care asigură debitul Qi, pierderile de căldură fiind notate cu Qp. Pentru transportul
materialului se folosesc dispozitivele de transport, cu debitul masic Gt . Indicii
entalpiilor se referă la materialul uscat, m, la dispozitivele de transport, t, sau la
umiditatea u.
Pentru funcționarea în regim staționar debitul de căldură necesar uscării este:

Primii doi termeni pot fi considerați Qm, debitul de căldură preluat de materialul cu
umiditatea finală.Dacă se raportează toți termenii la debitul de umiditate îndepărtată
se obține consumul specific de căldură.
 
Știind că

Se obține

Mărimea Δ semnifică excesul

de căldură din uscător, și este
utilizată pentru calculul
operației de uscare folosind
caracteristicile aerului umed.
 Când Δ = 0 adică H2 = H1 procesul de uscare decurge
izentalpic, astfel de cazuri fiind foarte rare.
Uscătoarele reale sunt caracterizate de valori Δ ≠ 0 .
Valoarea entalpiei aerului la ieșirea din uscător, H2 se
calculează cu relația :
Viteza de uscare
În decursul uscării trebuie îndepărtată umiditatea de
la suprafață dar și din interiorul materialului. Dacă se
reprezintă schimbarea în conținutul de umiditate
pentru un material ca funcție de timp, se obține o
curbă din care se poate evalua viteza de uscare la
orice concentrație de umiditate. Forma curbei pentru
viteza de uscare variază în funcție de structura și tipul
de material. Curba 1 prezintă două zone bine
definite: AB unde viteza de uscare este constantă și
BC unde se constată o scădere a vitezei de uscare pe
măsură ce conținutul de umiditate scade.
Conținutul de umiditate la sfîrșitul perioadei de uscare cu viteză constantă este
reprezentat de punctul B, conținutul de umiditate critic. A doua curbă prezintă trei
etape, DE, EF și FC. Etapa DE reprezintă o perioada cu viteză constantă de uscare, iar
EF și FC sunt etape cu viteză descrescătoare dar diferită. Porțiunea EF indică o
dependență uniform descrecătoare a vitezei de uscare în timp, în care procesul este
guvernat tot de transferul de masă în faza gazoasă însă suprafața umezită a
materialului se reduce pe măsură ce materialul se usucă. În ultima porțiune procesul
este controlat de difuzia internă iar viteza de uscare scade neuniform in timp.
Uscarea săpunului prezintă o curbă de tipul 1 iar cea a nisipului o curbă de tip 2.
Curbele de uscare sunt specifice fiecărui material iar durata de condițiile de operare.
 Perioada cu viteză de uscare constantă
În timpul etapei de uscare cu viteză constantă se presupune că uscarea are loc de la
suprafața saturată a materialului prin difuzia vaporilor printr-un strat staționar de aer
către curentul de aer. Pentru a calcula viteza de uscare în aceste condiții se folosesc
relațiile prezentate deja pentru difuzia vaporilor de la o suprafață lichidă către un gaz.
Cea mai simplă ecuație pentru variația umidității în timp este

Deoarece viteza de transfer depinde de viteza curentului de aer se poate considera că

viteza masică a evaporării umidității este
unde ps este presiunea de vapori a apei iar pv este presiunea vaporilor de apă în curentul
de aer.
Din punct de vedere al transferului de căldură
 Viteza de evaporare depinde și de forma geometrică a suprafeței.

Pentru valori ale vitezei aerului v=1-3 m/s:

kg/s
Pentru valori ale vitezei v < 1 m/s:
kg/s

Unde L și sunt lungimea, respectiv lățimea suprafeței.

Dacă temperatura suprafeței este mai mare decât temperatura curentului de aer presiunea
de vapori în aer se poate ușor apropia de presiunea de saturație a aerului în acele condiții.
Capacitatea aerului de a prelua umiditate se apropie de zero, deoarece forța motrice a
procesului este diferența dintre presiunea de saturație la temperatura suprafeței și
presiunea de vapori în curentul de aer.
Perioada de uscare cu viteză uniform descrescătoare

Punctele B și E reprezintă situația în care suprafața nu mai este capabilă să

furnizeze destulă umiditate liberă pentru a satura aerul aflat în contact cu ea.
În aceste condiții viteza de uscare depinde foarte mult de mecanismul prin care
umiditatea aflată în material este transferată la suprafață.
Perioada de uscare cu viteză neuniform descrescătoare
La sfârșitul primei perioade de uscare cu viteză descrescătoare se poate considera că
suprafața este uscată și că planul de separare s-a mutat în interiorul solidului.
În acest caz, evaporarea are loc în interiorul soliduluiți vaporii ajung la suprafață prin
difuzie moleculară prin material. Viteza de uscare este determinată de forțele care
controlează difuzia vaporilor care sunt independente de condițiile din afara
materialului.
 Durata uscării
Dat fiind dublul aspect al uscării, operație termică și de difuzie, calculul acesteia se
poate face utilșizând alături de relațiile de conservare și de echilibru, relații de cinetică
a transferului termic, când acesta este procesul determinant, fie relații de cinetică a
transferului de masă.
Durata uscării, sumă a duratelor celor trei perioade, se poate calcula diferit în funcție
de regimul de funcționare:
Pentru uscătoarele cu funcționare discontinuă perioadele vitezei de uscare se succed în
timp operația desfășurându-se în condiții constante și în regim nestaționar.
La uscătoarele cu funcționare continuă succesiunea are loc în lungul utilajului, durata
uscării permițâns determinarea lungimii uscătorului în funcție de debitele de operare și
suprafața specifică a materialului.
 Perioada de uscare cu viteză constantă
 Întimpul acestei perioade de reducere a conținutului de umezeală de la valoarea
inițială la umiditatea critică, viteza de uscare este constantă și timpul de uscare se
poate calcula fie în funcție de cinetica transferului de masă

Sau în funcție e cinetica transferului termic

Ku este viteza de uscare /suprafață expusă

 Perioada de uscare cu viteză descrescătoare
 În
timpul acestei perioade viteza de uscare este aproximativ direct proporțională cu
conținutul de umiditate liberă.

Prin separarea variabilelor separarea variabilelor și integrare conduce la :

 Durata totală de uscare
 Durata totală de uscare de la u1 la u este t = t1+t2

Relația permite pe lângă calculul duratei de uscare determinarea pe cale experimentală a

coeficientului parțial de transfer de masă kx.