USCAREA

Îndepărtarea umidităţii poate fi efectuată prin următoarele

grupe de metode:
• metode mecanice – presare, filtrare, centrifugare. Aceste
metode permit doar o îndepărtare parţială a umidităţii din
materiale.
• metode fizico-chimice – utilizează pentru adsorbţia
umidităţii diverse materiale higroscopice (clorura de calciu,
acidul sulfuric, silicagelul etc.). Metodele fizico-chimice sunt
relativ scumpe şi complicate şi din acest motiv se folosesc în
special la îndepărtarea umidităţii din gaze
• metode termice – se utilizează pentru prelucrarea
materialelor atunci când se impune îndepărtarea totală a
umidităţii.
 Uscarea
Uscarea este operaţia de îndepărtare a apei din materiale cu ajutorul energiei
termice, prin evaporarea umidităţii şi îndepărtarea vaporilor formaţi.
Conform acestei definiţii, uscarea este un proces de difuziune şi nu se
deosebeşte principial de evaporare. Trecerea umidităţii materialului în mediul
ambiant se realizează prin evaporarea superficială a apei şi difuziunea ei din
straturile interioare spre suprafaţa materialului. Procesul de uscare este
determinat în special de rezistenţa la difuziune a apei eliminate.
• Se deosebesc două forme de uscare: naturală şi artificială.
-uscarea naturală are loc în aer liber, fără încălzire artificială şi fără a se evacua
agentul de uscare. Metoda este caracterizată printr-o durată mare şi nu permite
reglarea procesului şi obţinerea unui material cu o umiditate controlată.
-uscarea artificială, adică uscarea cu ajutorul unui agent de uscare încălzit care
după preluarea umidităţii din material se evacuează cu ajutorul unor instalaţii
speciale de ventilaţie.
- Deoarece îndepărtarea umidităţii din materiale prin uscare implică consumuri
energetice mari şi este mai puţin economică decât îndepărtarea umidităţii prin
metode mecanice, se recomandă ca înaintea uscării să se micşoreze pe cât
posibil umiditatea materialului printr-o astfel de metodă.
 Uscarea
Aspecte importante: statica uscării şi cinetica procesului.
- Statica uscării stabileşte legătura dintre parametrii iniţiali şi finali ai substanţelor
care participă la operaţia de uscare (materialul şi agentul de uscare). Are la bază
ecuaţiile de bilanţ de materiale şi bilanţ termic şi permite determinarea compoziţiei
materialului, a consumului de agent de uscare şi a consumului de căldură.
-Cinetica uscării stabileşte legătura dintre variaţiile umidităţii materialului în timp şi
diverşi parametri ai procesului (proprietăţile şi structura materialului, dimensiunile
lui, condiţiile hidrodinamice din aparat etc). Pe baza ecuaţiei cinetice a procesului
de uscare se poate determina durata procesului.

Uscarea - proces de transfer simultan de căldură şi de masă, influenţat de de

factori:
- factori referitori la materialul supus uscării (debit, forma sub care se prezintă,
umiditatea iniţială şi finală, natura produsului şi comportarea acestuia în diferite
situaţii, sensibilitatea la temperatură, friabilitatea, deformarea sub acţiunea
variaţiei umidităţii etc.)
- factori referitori la agentul de uscare (temperatură, conţinut de umiditate,
umiditate relativă, presiune, conţinut de impurităţi etc.)
- factori referitori la operaţia de uscare propriu-zisă (temperatura admisibilă în
timpul uscării, modul de realizare a procesului : discontinuu, continuu;
 Uscarea – legarea umidității
Tipul legăturii între umiditate şi material condiţionează parametrii agentului
de uscare, influenţează durata uscării şi consumul de energie necesar
obţinerii produsului finit.
Legătura dintre umiditate şi material - trei tipuri: legătură chimică, legătură
fizico-chimică şi legătură mecanică.
Apa legată chimic reprezintă cantitatea de apă necesară formării produsului
finit. Ea participă la reacţiile chimice de formare în urma cărora apa ca atare
dispare şi intră în compoziţia substanţei nou create. O astfel de legătură nu
poate fi distrusă prin procedee obişnuite de uscare, ci numai prin încălzire la
temperaturi înalte.
Apa legată fizico-mecanic este apa legată prin adsorbţie, osmotic şi
structural. Umiditatea legată osmotic şi structural este de câteva ori mai
mare decât cea legată prin adsorbţie. Legătura ei cu materialul este relativ
slabă şi în procesul de uscare se poate îndepărta uşor.
Apa legată mecanic este constituită din umiditatea conţinută în interiorul şi
pe suprafaţa porilor şi capilarelor. Această formă de legătură a umidităţii se
realizează prin contactul direct sau prin adsorbţia şi condensarea vaporilor
de apă din aerul umed.
 Metode de uscare

Cele mai cunoscute metode de îndepărtare a

umidităţii din materiale sunt:
- uscarea convectivă
- uscarea conductivă (prin contact)
- uscarea radiant-conductivă
- uscarea prin sublimare (liofilizare)
- metode speciale: uscarea cu curenţi de înaltă
frecvenţă şi uscarea în câmp sonor.
 Uscarea convectivă
- Uscarea convectivă – este cea mai răspândită metodă de uscare
datorită simplităţii procesului și posibilităţilor de a obţine în timp
scurt şi cu cheltuieli reduse un produs de calitate superioară.
Materialul umed vine în contact cu agentul de uscare, de la care
primeşte prin convecţie, aproape toată cantitatea de căldură necesară
procesului de uscare.
- Dintre agenţii de uscare, cel mai frecvent folosiţi sunt: aerul, gazele
de ardere, aburul supraîncălzit.
- Aerul umed este cel mai utilizat purtător de căldură pentru uscarea
la temperaturi medii. Aerul are rolul de a aduce cantitatea de căldură
necesară evaporării umidităţii materialului şi de a antrena şi evacua
din uscător umiditatea evaporată.
- Gazele de ardere se utilizează pentru uscarea la temperaturi înalte.
Utilizarea lor directă este posibilă într-un număr mare de instalaţii de
uscare. Când utilizarea directă nu este posibilă se foloseşte un purtător
de căldură sau o suprafaţă de transfer de caldură între gazele de
ardere şi materialul supus uscării.
 Aburul supraîncălzit

– utilizat în toate tipurile de uscătoare directe: cu strat fluidizat, cu

strat străpuns, cu pulverizare etc.
Avantajele utilizării la uscarea prin pulverizare şi uscarea în strat
fluidizat şi străpuns:
- presiunea de lucru în instalaţia de uscare poate fi ridicată până la 5
bari, rezultând dimensiuni reduse şi un abur uzat care poate fi utilizat
pentru alte scopuri;
- viteze mari de uscare pe totă durata procesului (se elimină rezistenţa
stratului limită la difuzia umidităţii evaporate; coeficienţii de transfer
de masă şi căldură sunt mai mari deoarece proprietățile termice ale
aburului supraîncălzit sunt aproape de 2 ori mai mari decât valorile
corespunzătoare aerului).
 Aburul supraîncălzit

- temperatura ridicată a produsului, de peste 100 C la presiunea

atmosferică, conduce la creşterea mobilităţii umidităţii;
- nu este posibilă nici o reacţie oxidativă, datorită lipsei oxigenului;
- nu există risc de explozie şi calitatea produsului uscat este mai
bună (se utilizează la uscarea lemnului, a cărbunelui, a hârtiei etc);
- uscarea cu abur supraîncălzit permite pasteurizarea, sterilizarea şi
dezodorizarea produselor alimentare;
- controlul procesului este relativ simplu, viteza de uscare şi
umiditatea finală pot fi uşor controlate prin monitorizarea
temperaturii aburului;
Aplicaţii industriale: uscarea noroaielor menajere în uscătoare cu
strat fluidizat sau cu pulverizare (Japonia); uscarea cărbunilor;
uscarea pulpei de sfeclă de zahăr; uscarea lemnului şi a deşeurilor
lemnoase; uscarea unor produse alimentare (asigură păstrarea
gustului, a aromei şi oferă posibilităţi de rehidratare).
 Parametrii aerului umed
p – este presiunea totală
pV  mRT p  pV  pa pv este presiunea parţială a vaporilor;
pa este presiunea parţială a aerului.

Principalii parametri ai aerului umed sunt:

1. temperatura aerului (temperatura termometrului uscat), T; Este temperatura
amestecului de vapori şi gaz, măsurată cu un termometru sau un senzor (uscat).
2. umiditatea relativă a aerului,  - este raportul între umiditatea absolută volumetrică
reală şi cea maximă posibilă (de saturaţie) la aceeaşi temperatură:
 V  pV p V ,s
    din ecuaţia de stare a gazelor ideale rezultă:

V  ,  V ,s 
  V ,s T R VT R VT

 pV 
   
 p V  p V ,s ,  1
 p V ,s T
3. conţinutul de umiditate, x – reprezintă masa vaporilor de lichid (apă) raportată la 1 kg
de gaz uscat (aer).
m
x , (kgVapă/ kg aer uscat),
ma
 Parametrii aerului umed
Se consideră că vaporii de apă şi aerul uscat ocupă acelaşi volum V,
la temperatura T. p V  m R T, p Vm R T
V V V a a a

mV pV R a pV MV 18 p V p
x     0,622 V
ma p a R V p  p V M a 28,9 p  p V p  pV

 pV    p V ,s pV pV
    x  0,622 xm   (mol vapori/mol aer
 p    p V ,s pa p  pV
 p V ,s T uscat)

Deoarece  variază între 0 şi 1, conţinutul de umiditate x va fi cuprins

între 0 şi valoarea maximă corespunzătoare saturaţiei:
p V ,s Dacă temperatura atinge o valoare egală cu temperatura de
x s  0,622 fierbere a lichidului, rezultă p=ps, şi pentru =1 faza gazoasă
p  p V ,s va fi alcătuită dintr-un singur component – vapori saturaţi.

T =14 grade , RH= 52%, x=? Pv,s = 12 mm Hg, ...x =0.622 x(0,52 x 12)/(760-0,52 x 12)=
0,00515 kg apa/ kg aer uscat
 Parametrii aerului umed
4. entalpia aerului umed – se determină ca sumă a entalpiilor aerului
uscat şi a vaporilor de apă. În calcule se raportează valoarea
mărimilor la o cantitate (1+x) de aer umed, formată dintr-un kg de aer
uscat şi x kg vapori de apă.
I  I a  x  I V  C pa T  x (C pV T  r )
- Ia este entalpia unui kg de aer uscat. Pe intervalul de temperatură 0 –
100 C căldura specifică a aerului poate aproximată cu 1 kJ/ kg K.
- IV – entalpia unui kg de vapori de apă supraîncălziţi la temperatura T.
Pentru estimări rapide se consideră că CpV = 2 kJ/ kg K;
- r – căldura latentă de vaporizare a apei. Considerând că vaporizarea are
loc la 0C, căldura latentă de vaporizare a apei se poate aproxima cu
2500 kJ/kg.
I  T  x (2500  2  T) kJ / kg I  (1  2 x )T  2500 x
 Parametrii aerului umed

5. punctul de rouă - dacă un gaz umed cu un conţinut de umiditate constant este

răcit treptat, la atingerea unei temperaturi bine determinate, care depinde de
conţinutul de vapori de apă din gaz, vaporii încep să condenseze.
Dacă se continuă răcirea atunci, urmare a condensării apei, gazul îşi va reduce
conţinutul de umiditate.
Temperatura la care gazul, prin răcire la un conţinut de umiditate constant,
devine saturat se numeşte temperatura punctului de rouă (sau punct de
rouă).
  p V ,s
Această temperatură este dată de ec. x  0,622 , în care  = 1. Rezultă:
p    p V ,s

xp Corespunzător valorii ps se citeşte din tabele valoarea

p V ,s 
0,622  x temperaturii punctului de rouă.

Tema
Calculati punctul de roua pentru aer cu temperature 30 grade C si RH = 0.6.
 Parametrii aerului umed
6. temperatura termometrului umed - dacă un gaz este adus în contact cu un lichid, în
condiţii adiabatice gazul se saturează cu vaporii lichidului, răcindu-se la entalpie
constantă. Răcirea va avea loc până la o temperatură corespunzătoare saturaţiei
complete ( = 1).
Temperatura la care gazul prin răcire la entalpie constantă devine saturat se numeşte
temperatura termometrului umed sau temperatura limită de răcire a corpurilor umede.

se determină cu ajutorul aşa numitului „termometru

umed” care are pe rezervorul cu mercur un manşon
textil, umezit continuu. Tija termometrului umed
primeşte curentul de aer, care trebuie să aibă o viteză de
4-10 m/s, pentru a se elimina erorile datorită radiaţiei
termice. Termometrul va arăta o temperatură Tum
Aparatul, format din două termometre, unul umed şi
unul uscat, se numeşte psihrometru (figura) şi permite
determinarea conţinutului de umiditate din gaz. Peste
cele două termometre circulă aer. Dacă aerul este saturat
cu vapori de apă, ambele termometre vor indica aceeaşi
temperatură. Dacă aerul este nesaturat, cele două
termometre indică temperaturi diferite.
Bilanţul de materiale al uscătorului cu aer
 Bilanţul de materiale al uscătorului cu aer

W  M mi u i  M mf u f

L  x1  W  L  x 2
W
L
x 2  x1
L 1
l  l – consum specific de aer, kg aer/kg apă îndepărtată.
W x 2  x1 În cazuri practice are valori cuprinse între 30 și 80.
 Bilanţul termic al uscătorului cu aer
- În operaţia de uscare se consumă o cantitate mare de energie.
- Bilanţul termic se întocmeşte în scopul determinării cantităţii de căldură necesară la
uscare, precum şi al consumului de agent termic de încălzire.
- Pe baza cantităţii de căldură şi a tipului de agent termic utilizat se alege sau se proiectează
bateria de radiatoare în care se încălzeşte aerul.
Bilanţul termic al uscătorului cu aer

Mmi Cpi = Mmf Cpf + W Cpw – principiul aditivitatii capacitatilor calorice

 Bilanţul termic al uscătorului cu aer
M mf  C pf  Ti  W  C pw  Ti  L  I 0  M t  C pt  Ti  Q b  Q s 

M mf  C pf  Tf  L  I 2  M t  C pt  Tf  Q p

Q  Q b  Q s  M mf  C pf (Tf  Ti )  L( I 2  I 0 ) 
 M t  C pt (Tf  Ti )  Q p  W  C pw  Ti

Se împart ambii membri ai ecuaţiei prin W şi se obţine consumul specific de căldură

(consumul de căldură necesar pentru îndepărtarea unui kg de umiditate):

q  q b  q s  q m  l(I 2  I 0 )  q t  q p  C pw Ti

M Mt Qp
q m  mf C pf (Tf  Ti ); qt  C pt (Tf  Ti ); q p  ;
W W W
 Bilanţul termic al uscătorului cu aer
1 I 2  I1
q b  l( I 1  I 0 )  ( I1  I 0 ) qs  qm   q t  q p  C pw Ti
x2  x0 x2  x0
I 2  I1 I2 – I0 = I2 – I1+I1 – I0)
 q s  C pw Ti  q m  q t  q p
x2  x0

  q s  C pw Ti  q m  q t  q p I 2  I1
se notază: sau: 
x2  x0
 reprezintă excesul de căldură care se introduce în uscător

x2  x0 semnul lui  este dat de semnul diferenţei I2 – I1

I 2  I1    0;
I 2  I1    0;
I 2  I 1    0.
I2 = I1 uscarea se realizează fără variaţia entalpiei
aerului în uscător - uscător teoretic (sau ideal).
Dacă   0 uscătorul este real.
Uscător teoretic
q b  l(I 2  I0 )  l(I1  I0 ),
I1  I 2  ct.
Se cunosc T0 şi I0 - starea aerului la
intrarea în caloriferul de bază.
La intersecţia dreptelor I0 =ct. şi T0 =ct.
se obţine punctul A.
Conţinutul de umiditate este x0.
La trecerea prin caloriferul de bază
temperatura aerului devineT1 .
La intersecţia verticalei x0 = ct. cu
izoterma T1 se găseşte punctul B căruia
îi corespunde entalpia I1.
Segmentul AB corespunde încălzirii
aerului în caloriferul de bază.
Cu parametrii corespunzători punctului
B aerul intră în uscător, iar punctul C
corespunde stării aerului la ieşirea din
uscător. BC – variația parametrilor
 Cinetica uscării
- studiază variaţia în timp a umidităţii şi a temperaturii materialului în uscare.
- pentru caracterizarea cineticii uscării se utilizează noţiunea de viteză de
uscare, w, definită prin cantitatea de umiditate care se îndepărtează din
materialul în curs de uscare, pe unitatea de timp şi pe unitatea de suprafaţă
supusă uscării:

M usc  du /
w (kg/m2s)
A  d
Curbele uscării
Rezultetele cercetărilor sunt reprezentate în grafice în următoarele sisteme
de coordonate:
- umiditatea materialului – durata uscării (curba de uscare);
- viteza de uscare – umiditatea materialului (curba vitezei de uscare);
- temperatura materialului în funcţie de umiditatea materialului (curba de
temperatură);
 Cinetica uscării

Curba de uscare Curba vitezei de uscare

 Durata uscării
a. Perioada de uscare cu viteză constantă
/
1
M usc
u cr
du / M usc
1  (u 1/  u cr/ )
0 d   A / w max A  w max
u 1

b. Perioada de uscare cu viteză descrescătoare

u 2/
M usc du /
A u/ w
2  
cr

  1   2
 Utilaje de uscare
• Uscarea materialelor - solide, lichide, paste – în scopul creşterii
duratei de stocare sau al reducerii costurilor de transport este
una dintre cele mai vechi şi cunoscute operaţii unitare
• Legile fizice care descriu uscarea au rămas aceleasi chiar dacă
maşinile şi utilajele în care se efectuează această operaţie s-au
modernizat considerabil. În zilele noastre, uscătoarele îsi
găsesc aplicaţii în multe ramuri industriale care includ procese
chimice, farmaceutice sau alimentare. Din cauza spectrului
larg sub care se prezintă diversele materiale există o gamă
diversificată de uscătoare.
• Alegerea corectă a unui uscator depinde de proprietăţile
materialului de alimentare şi de caracteristicile impuse
produsului finit.
 Uscătorul tunel https://www.youtube.com/watch?v=6SYwX5_OD1s

- Este un uscător de tip convectiv, cu funcţionare continuă, frecvent utilizat la scară

industrială. Materialul, aşezat pe rafturile unor vagoneţi, se deplasează în lungul
unei camere schimbând caldură şi umiditate cu agentul de uscare.
- Pentru reducerea consumului de energie şi accelerarea procesului de uscare se
recirculă o parte din agentul de uscare. Pentru a se evita o serie de neregularităţi
care apar la circulaţia în echicurent a agentului de uscare şi pentru realizarea
unei uscări uniforme, canalele au lungime mare (30 - 40) m, iar circulaţia aerului
se face transversal faţă de direcţia de deplasare a vagoneţilor.
 Uscătoare
cu bandă

- un transportor a cărui bandă orizontală serveşte pentru transportul materialului.

Agentul de uscare (aer fierbinte, gaze de ardere, abur supraînc.) poate circula în echicurent,
contracurent sau curent încrucişat, prin materialul supus uscării. Clasificare:
- uscătoare cu bandă cu circulaţia agentului de uscare prin stratul de material depozitat pe o
bandă perforată;
- uscătoare cu bandă, prin convecţie, la care banda este impermeabilă la agentul de uscare,
iar circulaţia agentului de uscare are loc pe deasupra materialului;
-uscătoare cu bandă, de contact, la care banda perforată se depalsează deasupra unei
suprafeţe fierbinţi.
Uscatoare prin pulverizare (atomizare)

- Se utilizează pentru uscarea rapidă a unor

suspensii, soluţii sau paste cu consistenţă
redusă. Materialul supus uscării este
dispersat în interiorul utilajului în care se
trimite agent de uscare încălzit.
-Timpii de uscare sunt foarte scurţi, de
ordinul secundelor, iar solidul rezultă sub
formă de pulbere care se acumulează la
partea inferioară a utilajului. Deoarece
agentul de uscare epuizat antrenează
particule solide, dupa iesirea din uscător,
acesta este trecut printr-un ciclon. Datorită
timpilor de uscare foarte scurţi aceste
uscatoare se utilizează pentru materiale
care necesită condiţii speciale de uscare
(detergenţi, coloranţi minerali, produse
alimenatare etc).
https://www.gea.com/en/products/conventional-spray-dryer.jsp
 Uscătoare tubulare

Sunt asociate producţiei de mare tonaj şi pot fi utilizate la uscarea unor materiale cu
diferite forme şi marimi. Principalele surse de energie termică sunt petrolul, gazele
naturale şi cărbunele. Temperatura la intrare a gezelor de ardere este de circa 650 C.
- materialul supus uscării vine în contact direct cu gazele de combustie.
https://www.gea.com/en/products/rotary-cooler.jsp
 Uscătoare pneumatice
https://www.youtube.com/watch?v=Z8jI7wma8lE
Aceste tipuri de uscătoare
prezintă siguranţă în funcţionare,
iar costurile sunt reduse.
Se utilizează pentru uscarea
materialelor cu granulaţie fină şi
cristaline, care se usucă repede.
Uscătorul pneumatic cel mai
simplu este alcătuit dintr-o
conductă cu lungimea de 15-20
m, prin care trece un amestec de
gaze fierbinţi şi material supus
uscării.
Uscătorul mai este prevăzut cu
un sistem de introducere a
materialului solid, cu un sistem
utilaj de separare gaz-solid
(ciclon, filtru cu saci) şi eventual
cu un focar pentru obţinerea
gazelor fierbinţi.
 Uscătoare în strat fluidizat
Uscătorul are în componenţă camera de uscare propriu-zisă, de formă tronconică,
dispozitivul de alimentare-dozare a materialului şi un sistem de separare a
particulelor antrenate. La uscătoarele cu funcţionare continuă se poate prevedea un
sistem de evacuare a produsului. Materialul este susţinut pe o sită sau placă
perforată, care are şi rolul de distribuţie uniformă a agentului de uscare. Ca agent de
uscare se poate utiliza aer - transportat cu un ventilator şi încălzit într-un calorifer -
sau gaze de ardere, produse într-un focar.