EVALUAREA IMPACTULUI

SI AUDITUL DESEURILOR

Conf.dr.habil. ing. Brindusa SLUSER

Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi” din Iasi
Facultatea Inginerie Chimica si Protectia Mediului
Departamentul Ingineria si Managementul Mediului
 Structura
◼ Termeni. Definitii si notiuni fundamentale.
◼ Tipuri de impacturi analizate printr-o procedura de EIM.
◼ Organizatiile si tipurile de personal implicate in EIM.
◼ Proceduri si indicatori pentru evaluarea impactului asupra mediului.
◼ Metodologia EIM. Structura si etapele procesului de evaluare a
impactului.
◼ Tipuri de metode si tehnici folosite in EIM. Metoda matricii de
evaluare rapida a impactului asupra mediului (MERI)
◼ Metoda matricii simple de interactiune (matricea lui Leopold).
◼ Metoda indicelui de poluare globala propusa de Rojanschi (1991) si
imbunatatita de Popa s.a. (2005).
◼ Metoda integrata de evaluare a impactului si riscului de mediu (SAB).
◼ Auditul de mediu: definitie si principii.
◼ Procesul de audit: obiective si etape
◼ Auditul evaluarii impactului asupra mediului
◼ Auditul de prevenire a poluarii.
 Definitii si notiuni fundamentale
◼ Acord de mediu – decizia autorităţii competente pentru
protecţia mediului, care dă dreptul titularului de proiect să
realizeze proiectul. Acordul de mediu este un act tehnico-juridic
eliberat în scris, prin care se stabilesc condiţiile de realizare a
proiectului, din punct de vedere al protecţiei mediului.

◼ Acord integrat de mediu – act tehnico-juridic emis de

autoritatea competentă pentru protecţia mediului, conform
dispoziţiilor legale în vigoare, care acordă dreptul de a stabili
condiţiile de realizare a unei activităţi încă din etapa de
proiectare, care să asigure că instalaţia corespunde cerinţelor
privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării.
Acordul poate fi eliberat poentru una sau mai multe instalaţii ori
părţi ale instalaţiilor situate pe acelaşi amplasament.
◼ Activităţi cu impact nesemnificativ asupra mediului – sunt
avute în vedere acele activităţi rezidenţiale, din gospodării
individuale sau dependinţe ale acestora destinate exclusiv
satisfacerii necesităţilor locuinţei şi/sau gospodăriei proprii şi
care nu sunt amplasate în zone cu regim special de protecţie,
precum şi acele activităţi pentru care, conform prevederilor
legale în vigoare, nu se emit autorizaţii de mediu.
◼ Activităţi cu impact redus asupra mediului – sunt activităţile
pentru care, în urma parcurgerii etapei de încadrare, s-a stabilit
că nu supun procedurii de evaluare a impactului asupra
mediului, precum şi alte activităţi incluse în această categorie
de alte prevederi legale în vigoare.
◼ Activităţi cu impact semnificativ asupra mediului –
activităţile care se supun procedurii de evaluare a impactului
asupra mediului, aşa cum sunt ele definite de legislaţia în
vigoare.
◼ Analiză de impact – evaluarea efectului unităţilor sau
activităţilor existente asupra mediului înconjurător în vederea
elaborării sau realizării Autorizaţiei de mediu.
◼ Apărarea împotriva dezastrelor – a) măsuri de prevenire şi
pregătire pentru intervenţii; b) măsuri operative urgente de
intervenţie după declanşarea fenomenelor periculoase cu
urmări deosebit de grave; c) măsuri de intervenţie ulterioară
pentru recuperare şi reabilitare.
◼ Arie naturală protejată – zonă terestră, acvatică şi/sau
subterană, cu perimetru legal stabilit şi avand un regim special
de ocrotire şi conservare, în care există specii de plante şi
animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice,
peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă
natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită.
◼ Aspect de mediu – element al activităţilor, produselor sau
serviciilor unei organizaţii care poate interacţiona cu mediul. Un
aspect de mediu semnificativ este acela care are sau poate
avea un impact semnificativ asupra mediului.
◼ Autorizare – parcurgerea etapelor procedurale avand drept scop obţinerea avizului,
acordului şi/sau autorizaţiei de mediu.

◼ Autorizaţie de mediu – act tehnico-juridic eliberat în scris de autorităţile competente

pentru protecţia mediului prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de
funcţionare ale unei activităţi existente sau pentru punerea în funcţiune a unei
activităţi noi pentru care anterior a fost emis acordul de mediu.

◼ Autorizaţie integrată de mediu – act tehnico-juridic emis de autorităţile competente

pentru protecţia mediului, conform dispoziţiilor legale în vigoare, care dă dreptul de a
exploata în totalitate sau în parte o instalaţie, în anumite condiţii care să asigure că
instalaţia corespunde cerinţelor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării
(OUG 34/2002 aprobata prin Legea 645/2002). Autorizaţia poate fi eliberată pentru
una sau mai multe instalaţii sau părţi ale instalaţiilor situate pe acelaşi amplasament
şi care sunt exploatate de către acelaşi titular.

◼ Aviz de amplasament – aviz conform obţinut din partea Companiei Naţionale “Apele
Române” în cazuri de excepţie de la interzicerea amplasării în zona inundabilă a
albiei majore de noi obiective economice sau sociale, inclusiv de noi locuinţe, emis
numai cu acordul riveranilor şi după realizarea anticipată a lucrărilor şi măsurilor
necesare pentru evitarea pericolului de inundare şi asigurarea curgerii apelor; nu
exclude obligaţia obţinerii avizului de gospodărire a apelor şi a celorlalte avize
necesare, potrivit legii.
◼ Avizul de mediu pentru planuri şi programe – act tehnico-juridic eliberat în scris
de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea
aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării.
◼ Bilanţ de mediu – procedură de a obţine informaţii asupra cauzelor şi
consecinţelor efectelor negative cumulate anterioare şi anticipate, care face parte
din acţiunea de evaluare a impactului asupra mediului.
◼ Cele mai bune tehnici disponibile (Best Available Techniques - BAT) principiul
de bază pentru domeniul prevenirii, reducerii şi controlului integrat al poluării şi
sunt definite ca cel mai eficient şi mai avansat stadiu în dezvoltarea activităţilor şi a
metodelor de operare care indică oportunitatea practică a tehnicilor specifice
pentru asigurarea în principal a bazei pentru valorile limită de emisie (ELV),
proiectate pentru a preveni şi, acolo unde nu este posibil, pentru a reduce, emisiile
şi impactul asupra mediului a întreg;
cele mai bune – tehnicile cele mai eficiente pentru atingerea unui nivel general
ridicat de protecţia mediului în ansamblul său; în determinarea celor mai bune
tehnici disponibile trebuie luate în considerare, prevederile OUG nr. 34/2002
privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării;
tehnici - atat tehnologia utilizată, cat şi modul în care instalaţia este
proiectată, construită, întreţinută, exploatată şi scoasă din funcţiune;
disponibile – acele tehnici care au înregistrat un stadiu de dezvoltare ce
permite aplicarea lor în sectorul industrial respectiv, în condiţii economice şi
tehnice viabile, luandu-se în considerare costurile şi beneficiile, indiferent dacă
acestea sunt sau nu utilizate ori produse sau nu în Romania, astfel încata titularul
activităţi să poată avea acces în condiţii rezonabile şi în conformitate cu
prevederile OUG nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al
poluării;
◼ Colectiv de Analiză Tehnică (CAT) – structura constituită la nivel central / local
prin Ordin al Autorităţii publice centrale de protecţia mediului/Ordin semnat de
Prefect şi compusă din reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale sau locale cu
atribuţii şi răspunderi specifice în domeniul prozecţiei mediului, care are rol
consultativ în procedura de emitere a acordului de mediu.

◼ Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare – W.C.E.D. constituită în anul

1984 pentru a strânge colaborarea în domeniul mediului şi al dezvoltării şi pentru a
propune noi forme de cooperare capabile să rupă barierele existente.

◼ Componente ale protecţiei mediului – pot fi deosebite şase componente ale

ansamblului activităţilor de protecţie a mediului: legislativă, administrativ –
instituţională, educativ – informativă, economico – tehnologică, socială, de
cooperare internaţională.

◼ Dezvoltare durabilă – dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără

a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a le satisface pe ale lor.

◼ Documentele de referinţă privind cele mai bune tehnici disponibile (BREF) –

ghiduri de referinţă BAT – documente publicate de către Comisia Comunităţii
Europene rezultate din schimbul de informaţii dintre Statele Membre referitor la
BAT;
◼ Efluent – orice formă de deversare în mediu, emisie punctuală sau
difuză, inclusiv prin scurgere, jeturi, injecţie, inoculare, depozitare,
vidanjare sau vaporizare;
◼ Emisie – evacuarea directă sau indirectă,de la surse punctiforme ori
difuze ale instalaţiei, de suibstanţe, vibraţii, căldură sau de zgomot în
aer, apă ori sol.
◼ Evaluarea de mediu – elaborarea raportului de mediu, consultarea
publicului şi a autorităţilor competente implicate în implementarea
anumitor planuri şi programe, luarea în considerare a raportului de
mediu şi a rezultatelor acestor consultări în procesul decizional şi
asigurarea informării asupra deciziei luate, conform legislaţiei în
vigoare.
◼ Evaluarea impactului asupra mediului – face parte din procedura
de autorizare fiind un proces menit să identifice, să descrie şi să
stabilească, în funcţie de fiecare caz în parte şi în conformitate cu
legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte, sinergice,
cumulative, principale şi secundare ale unui proiect asupra sănătăţii
oamenilor şi mediului
◼ Fond naţional de mediu – fond special, extrabugetar, destinat realizării
obiectivelor strategiei naţionale în legătură cu reducerea poluării şi
reconstrucţia ecologică a mediului deteriorat.
◼ Impact asupra mediului – efecte asupra mediului, ca urmare a desfăşurării
unei activităţi antropice.
◼ Impact semnificativ asupra mediului – efecte asupra mediului determinate
ca fiind importante prin aplicarea criteriilor referitoare la dimensiunea,
amplasarea şi caracteristicile proiectului, sau referitoare la caracteristicile
anumitor planuri şi programe avandu-se în vedere calitatea preconizată a
factorilor de mediu.
◼ Mediul înconjurător – ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei:
aerul, apa, solul şi subsolul, toate straturile atmosferei, toate materiile
organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în
interacţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile
materiale şi spirituale.
◼ Norme de calitate a mediului – un ansamblu de cerinţe care trebuie
satisfăcute la un moment dat, pentru un element de mediu dat sau ale unei
părţi specifice a acestuia, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
◼ Obiectiv – o unitate industrială, comercială, socială, economică ş.a. cu
impact sau risc de mediu asupra calităţii factorilor de mediu.
◼ Poluant – orice substanţă solidă, lichidă, sub formă gazoasă sau de vapori sau sub
formă de energie (radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii)
care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al
organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale. Peste anumite limite tolerabile,
periclitează echilibrul ecologic; îngreunează activitatea economică sau atacă
sănătatea, confortul fizic şi moral al omului.
◼ Poluare – orice emisie rezultata in urma unei activitati umane care poate fi nociva
pentru sanatatea omului sau pentru calitatea mediului, care poate cauza daune
omului sub orice forma, rezultand periclitarea proprietatii materiale sau care
deterioreaza sau interfera cu dimensiunea estetica a mediului sau cu alte utilitati
legitime ale acestuia, sau, asa cum este definita poluarea de catre prevederile OUG
OUG 152/2005 aprobata prin Legea 84/2006 „introducerea directa sau indirecta in
aer, apa sau sol, ca rezultat al activitatii umane, a substantelor, vibratiilor, caldurii
sau zgomotului, care ar putea fi daunatoare sanatatii umane sau calitatii mediului
inconjurator, rezultate in dauna proprietatii materiale, sau, care afecteaza sau
impiedica confortul si alte utilitati indreptatite ale mediului”.
◼ Prejudiciu – efect cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii oamenilor,
bunurilor sau mediului provocat de poluanţi, activităţi dăunătoare sau dezastre.
◼ Program pentru conformare – plan de măsuri cuprinzând etape care trebuie
parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile Autorizaţiei de mediu, de
către autoritatea competentă, în scopul respectării reglementărilor privind protecţia
mediului.
◼ Proiect – execuţia lucrărilor de construcţie, sau alte instalaţii sau amenajări, alte
intervenţii asupra cadrului natural şi peisajului, inclusiv cele care implică extragerea
resurselor minerale. Termenul de proiect definit în OG 91/2002 se referă atat
proiectele de investiţii noi cat şi la cele pentru modificarea semnificativă a
proiectelor existente /realizate, inclusiv proiectele de dezafectare.
◼ Reconstrucţia ecologică – activitate umană îndreptată în direcţia refacerii
echilibrului ecologic din ecosistemele deteriorate (prin cauze naturale sau
artificiale), ori de amenajare a unor noi ecosisteme, cu echilibru şi structură diferite
de cele existente anterior. Se urmăreşte maximalizarea funcţiilor de bază ale
ecosistemelor: de producţie, de protecţie, de suport, a celei informaţionale ori
sano-genetice etc., în concordanţă cu comandamentele sociale ale unei perioade
istorice date. În reconstrucţia ecologică se utilizează “amenajamentul ecologic”,
operaţie multi- şi interdiciplinară, extrem de actuală în ţările puternic industrializate,
dar foarte necesară în ţările lumii a treia care, însă, nu dispun de fondurile
necesare.
◼ Reziduu – în sensul normelor sanitare veterinare, orice substanţă, inclusiv derivaţii
şi metaboliţii săi care, în mod natural, nu se găseşte în organismul animal sau în
produsele de origine animală, dar care poate fi regăsită ca urmare a încorporării ei
în mod conştient sau accidental şi care, prin depăşirea limitelor admise, poate
constitui un factor de risc pentru sănătatea publică.
◼ Risc ecologic potenţial – probabilitatea producerii unor efecte negative asupra
ecosistemelor, care pot fi prevenite pe baza unui studiu de evaluare.
◼ Standarde de mediu (Environmental Quality Standard / EQS) –
standard de calitate a mediului:
❑ o specificcatie care trebuie indeplinita la termenul stabilit de catre o
componenta de mediu asa cum este prevazut in legislatia in vigoare;
❑ o specificatie sau un obiectiv intern care poate fi relevant in determinarera
BAT.
◼ Studiu de evaluare a impactului asupra mediului (studiu EIM) –
lucrarea elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform
legii, prin care se cuantifică cauzele şi efectele negative asupra
mediului ale unor proiecte cu impact semnificativ, în cadrul procesului
de evaluare a impactului asupra mediului.
◼ Titularul activităţii – persoana fizică sau juridică răspunzătoare legal
pentru desfăşurarea unei activităţi, prin drepturi de proprietate,
concesiune sau altă formă de împuternicire legală asupra dreptului
de folosinţă a amplasamentului şi/sau instalaţiilor supuse procedurii
de autorizare.
◼ Titularul proiectului – solicitantul autorizării pentru un anumit proiect
sau autoritatea publică ce iniţiază un proiect; titularul de proiect poate
fi atat persoană fizică cat şi juridică.
◼ Utilizare durabilă – folosirea resurselor regenerabile într-un mod şi o rată care să nu
conducă la declinul pe termen lung al acetsora, menţinând potenţialul lor în acord cu
necesităţile şi aspiraţiile generaţiilor prezente şi viitoare.
◼ Valoare - limită de emisie – masa, exprimată în funcţie de parametrii specifici,
concentraţia şi/sau nivelul unei emisii care nu poate fi depăşită în cursul uneia sau mai
multor perioade de funcţionare. Valorile – limită de emisie pot fi, de asemenea, fixate
pentru anumite grupe, familii sau categorii de substanţe, în special cele considerate
substanţe poluante relevante. Valorile – limită de emisie a substanţelor se aplică la
punctele de evacuare a emisiilor din instalaţie, fiind exclus orice proces de diluţie la
stabilirea acestora. În cazul evacuărilor indirecte în apă se ia în considerare la
stabilirea valorilor – limită de emisie ale instalaţiei efectul unei staţii de
preepurare/epurare, cu condiţia ca aceasta să asigure un nivel echivalent cu valoarea –
limită de emisie pentru protecţia mediului în întregul său, prevăzut de normativele şi
standardele de calitate, şi de a nu se ajunge la o încărcare cu poluanţi mai ridicată în
mediu, fără a se încălca dipoziţiile legale în vigoare .
◼ Zonă de protecţie sanitară cu regim de restricţie – teritoriul din jurul zonei de protecţie
sanitară cu regim sever, astfel delimitat încât prin aplicarea de măsuri de protecţie, în
funcţie de condiţiile locale, să se elimine pericolul de alterare a calităţii apei. Limitele
acestei zone vor fi marcate prin borne sau semne vizibile, cu menţiunea: zonă de
protecţie sanitară.
◼ Zonă inundabilă – suprafaţa de teren din albia majoră a unui curs de apă, delimitată de
un nivel al oglinzii apei, corespunzătoare anumitor debite în situaţii de ape mari.
◼ Zonă umedă – zonă cu exces de umiditate care include mlaştini, regiuni inundabile,
limane, estuare şi lagune.
 Obligaţiile de bază ale titularului unei
activităţi industriale
◼ luarea tuturor măsurilor de prevenire eficientă a poluării, în special prin
recurgerea la cele mai bune tehnici disponibile;
◼ luarea măsurilor care să asigure că nicio poluare importantă nu va fi cauzată;
◼ evitarea producerii de deşeuri, iar în cazul în care aceasta nu poate fi evitată,
valorificarea lor, iar în caz de imposibilitate tehnică şi economică, neutralizarea
şi eliminarea acestora, evitându-se sau reducându-se impactul asupra
mediului;
◼ utilizarea eficientă a energiei;
◼ luarea măsurilor necesare pentru prevenirea accidentelor şi limitarea
consecinţelor acestora;
◼ luarea măsurilor necesare, în cazul încetării definitive a activităţilor pentru
evitarea oricărui risc de poluare şi pentru aducerea amplasamentului şi a
zonelor afectate într-o stare care să permită reutilizarea acestora.
Indicatori de Dezvoltare Durabilă în România
(IDDR), conform INS (1)
◼ Indicatorii urmăresc obiectivele ţintă şi modalităţile de acţiune la orizontul anilor:
2013, 2020, 2030, stabilite prin Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă şi sunt
construiţi pe baza informaţiilor care sunt disponibile în Institutul Naţional de Statistică,
Ministerul Mediului şi Pădurilor şi instituţiile în subordinea sau coordonarea acestuia şi a
metodologiilor care sunt armonizate cu cele ale Uniunii Europene.
◼ Principala funcţiune a indicatorilor este de a răspunde cerinţelor de monitorizare,
pe care Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă le exprimă, asociate cu
termenele ţintelor propuse, care la rândul lor reprezintă angajamente politice legate de
obiectivele strategice ale dezvoltării durabile.
◼ Setul de indicatori de dezvoltare durabilă pentru România este structurat pe obiectivele
Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă, cu ierarhizare pe trei niveluri:
❑ nivelul 1: indicatori principali (de bază);
❑ nivelul 2: indicatori complementari, utilizabili pentru monitorizarea şi revizuirea
programelor de dezvoltare durabilă;
❑ nivelul 3: indicatorii de progres ai Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a
României, acoperind pachetul de politici pe care aceasta le generează, inclusiv a
celor ce nu sunt cuprinse în Strategia UE.

Institutul National de Statistica

Indicatori de Dezvoltare Durabilă în România
(IDDR), conform INS (2)
◼ Sistemul IDD pentru România este armonizat şi congruent cu sistemul de indicatori
utilizat la nivelul UE, urmărind pilonii de bază:
❑ arhitectură: structură ierarhică pe teme, sub-teme, domenii de intervenţie;
❑ concepte, definiţii, clasificări şi nomenclatoare asociate;
❑ metode de calcul.

◼ Sistemul integrează, într-o structură piramidală indicatori economici, sociali şi de

mediu, utilizabili pentru evaluarea tridimensională a dezvoltării durabile în România.

◼ Baza de date (IDDR) include 103 indicatori, cu seriile de date disponibile în sistemul
statistic naţional începând din anul 2000, ierarhizaţi, astfel: 19 indicatori de nivel 1,
37 indicatori de nivel 2 şi 47 indicatori la nivelul 3.
◼ Baza de date va fi actualizată şi completată cu alţi indicatori, pe măsura dezvoltării şi
disponibilizării acestora, in functie si de feed-back.

Institutul National de Statistica

 Tipuri de impacturi analizate printr-o procedura de
EIM si sfera de cuprindere a acestora
“Impactul în mediu” - alterarea mediului fizic, eveniment care conduce la
declanşarea demersului privind EIM.

Este necesar să fie evaluat:

• impactulul direct,

• impactul indirect,

• impactul cumulativ

• impactul sinergic

al activităţii propuse (în fiecare alternativă)

asupra mediului biofizic şi socio - economic.
 Tipuri…
◼ Efecte “directe” sunt acelea
provocate de acţiuni care se produc
în acelaşi timp şi în acelaşi loc.
◼ Efectele “indirecte” sunt definite ca
Receptorii…
cele “care sunt provocate de acţiune
şi apar mai târziu în timp sau în
a. Medii receptoare (apă, aer,
spaţiu, dar sunt totuşi în mod raţional
previzibile”. sol);
◼ Impactul cumulativ este: “impactul b. Fiinţele vii receptoare care
în mediu rezultat din acumularea trăiesc în aceste medii
impactelor unei acţiuni când ea se (oamenii, flora, fauna);
adaugă altor acţiuni trecute, prezente
c. Mediul amenajat (structuri,
sau în mod rezonabil previzibile
clădiri, monumente).
pentru viitor.
Exemplu de impact direct/indirect/cumulativ/sinergic
Exemplu de impact direct/indirect/cumulativ/sinergic
Organizatiile si tipurile de personal implicate in EIM
Titularul proiectului Autorităţile Consultanţii
sau al activităţii competente

❑ Firme de consultanta
❑ Managerii de vârf. ❑ Factorii de decizie,
❑ Conducătorii ❑ Experti de mediu,
❑ Specialistii
compartimentelor specialisti
compartimentelor
administrative ❑ Manageri
❑ Personalul tehnic
❑ Personalul tehnic
❑ Universitati, alte
❑ Alte categorii
institutii

Publicul

ONG, cetateni, formatori EIM, centre EIM, mass media,

alte agentii
Actorii implicati în procesul EIM şi
interacţiunile dintre acestia
 Indicatori pentru evaluarea impactului de mediu
◼ Obiectivele (obligaţii) de mediu minim acceptate cuprind un set de obiective stabilite
de autoritatea de mediu competentă, în baza unui bilanţ de mediu realizat anterior cu
ocazia schimbării proprietarului. Acestea se referă la obiectivele calitative şi cantitative
minime de mediu şi durata maxim admisibilă pentru conformarea cu cerinţele de mediu,
precum şi orice alte cerinţe ce pot fi identificate de autoritatea de mediu competentă.
◼ Pragul de alertă reprezintă concentraţii de poluanţi în aer, apă, sol sau în
emisii/evacuări, care au rolul de a avertiza autorităţile competente asupra unui impact
potenţial asupra mediului şi care determină declanşarea unei monitorizări suplimentare
şi/sau reducerea cantităţilor de poluanţi din emisii/evacuări.
◼ Pragul de intervenţie corespunde concentraţiilor de poluanţi în aer, apă, sol sau în
emisii/evacuări la care autorităţile competente vor dispune executarea studiilor de
evaluare a riscului şi reducerea concentraţiilor de poluanţi din emisii/evacuări.
◼ Poluare potenţial semnificativă există atunci când concentraţiile de poluanţi în mediu
depăşesc pragurile de alertă, iar poluare semnificativă atunci când concentraţiile de
poluanţi depăşesc pragurile de intervenţie prevăzute în reglementările privind evaluarea
poluării mediului.
 Indicatori pentru evaluarea impactului de mediu

IPPC OMMA

PREVENIRE CONTROL REMEDIERE

MC – concentratia determinata a indicatorului de calitate, in mediu

CMA – concentratia maxim admisa a indicatorului de calitate, conform legislatiei in vigoare
 Prevenirea și controlul poluării
Types of pollution
- Protecția mediului (apă, aer, sol, MANAGEME PREVEN
NT IRE
managementul deșeurilor): autorizarea și
monitorizarea activităților de productie,
constructii.
DEZVOLTARE
ECONO DURABILA /
MIE CONTR
PROTECTIA
- Sisteme de management de mediu (seria CIRCUL
MEDIULUI
OL
ARA
ISO 14000),
- Sănătate, securitate in muncă (Standard
OHSAS 18001 sistem de management al
POLITICI
REMEDI
sănătății și securității ocupaționale), DE
ERE
MEDIU
- BAT (ind. ceramicii -2007, cimentului, varului
si oxidului de magneziu – 2013, producerea
panourilor pe baza din lemn - 2015).
http://eippcb.jrc.ec.europa.eu/reference/
 Programe pentru evaluarea impactului asupra mediului:
Programul pentru conformare
Plan de măsuri propus de titularul unei activităţii existente, cuprinzând
etape care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin
prevederile autorizaţiei de mediu, de către autoritatea competentă, în
scopul respectării reglementărilor privind protecţia mediului.

Programul de conformare poate avea două secţiuni:

1. Măsurile pentru reducerea efectelor prezente şi viitoare ale
activităţilor asupra mediului;

2. Măsurile de remediere a efectelor activităţilor anterioare asupra

mediului.

Programul de conformare este necesar pentru orice obiectiv care continuă sau care
încetează activitatea şi care aduce prejudicii mediului prin funcţionarea curentă sau
anterioară. Evaluarea prejudiciilor se realizează prin bilanţul de mediu, raportând starea
mediului şi măsurile necesare de remediere la standardele şi reglementările în vigoare.
Programul stabileşte măsurile de conformare, etapele, termenele,
costurile şi responsabilităţile necesare realizării acestora.
Elaborarea programului de conformare ia în considerare:

◼ concluziile Bilanţului de Mediu;

◼ constatările şi sarcinile stabilite de autorităţile de control care

răspund de protecţia factorilor de mediu, porecum şi de alte
organe de specialitate ale administratiei publice centrale;

◼ datele deţinute de titularul activităţii şi de autorităţile administraţiei

publice locale privind emisia şi imisia poluanţilor în mediu;

◼ studiile, ofertele, diversele materiale de documentare etc.,

◼ sugestiile şi propunerile primite de la populaţie şi de la asociaţiile

neguvernamentale cu ocazia dezbaterii publice.
Etapele unui proces de evaluare a impactului asupra mediului
 Metode si tehnici de cuantificare a impactului de mediu
Reprezentări grafice
◼ Aceste metode presupun reprezentarea separată a diferiţilor indicatori sau parametrii de mediu,
în funcţie de alţi parametrii sau indicatori caracteristici proiectului. Hărţile ecologice ale zonei pot
fi suprapuse pe harta amplasamentului proiectului şi a zonei afectate pentru a evidenţia
amploarea şi specificul impactului. În prezent, această metodă se realizează prin Sistemul de
Informaţii Geografice (GIS).
Liste de control
◼ În acest caz se folosesc liste cu impacturi potenţiale pregătite pe baza experienţei acumulate în
timp. Scopul este, înainte de toate, de a compara diferitele alternative (tehnologice şi de
amplasament). Listele de control mai complexe vor acoperi impacturile pe termen lung sau scurt,
efectele reversibile sau ireversibile, impacturile locale sau exterioare.
Matrici de impact
◼ Reprezintă una din metodele cele mai utilizate într-un proces de EIM. Metoda matricilor de
impact implică construirea unei matrici în care pe o coordonată sunt specificate activităţile
evaluate, iar pe cealaltă coordonată sunt prezentaţi factorii ecologici potenţial afectaţi. La
intersecţia activităţilor cu factori ecologici sunt cuantificate intensitatea şi importanţa impactului.
◼ Folosirea acestei metode permite analizarea tuturor relaţiilor posibile, ceea ce face evaluarea
totală mai obiectivă. De subliniat că metoda permite evaluarea atât a impactului direct cât şi a
celui indirect. De obicei, în matricile de evaluare a impactului se folosesc scări şi grile de bonitate
pentru diferenţierea rolurilor diferitelor tipuri de activităţi şi factori ecologici, ceea ce conferă un
caracter complex metodei.
Scheme (diagrame) sau grafuri
◼ Aceste tehnici pun în relaţie cauzele unui impact cu efectele lui. Pot fi implicate atât efectele de
ordinul întâi (impactul direct), cât şi cele de ordinul doi sau trei (impactul indirect). Avantajul
acestor tehnici îl constituie faptul că asigură reprezentarea grafică a rezultatelor, care poate fi nu
foarte complicată, deci uşor de dezbătut cu comunitatea locală sau cu autorităţile.
Metoda indicelui de poluare globala
proposa de Rojanschi (1997) si
imbunatatita de Popa (2005) - (Ipg)
Indicele de poluare globala - calcul
Si – area figurii geometrice ce descrie starea ideala a mediului,
Si Sr - area figurii geometrice ce descrie starea reala a mediului

I PG = (situatia evaluata).

1997
Sr 4
3
10 10
0 Si
2005
100
IPG = 2 10 10
Sr
b 1
2

- Media notelor de bonitate acordate tuturor indicatorilor

b considerati in procesul de evaluare
 Clasificarea impactului

IPG b Clasa Starea de sănătate a mediului

IPG = 1 10 A Mediu natural neafectat de activitatea umană
1 I PG  2 9,999 – B Mediu supus efectului activităţii umane în limite admisibile
7,072
2  IPG  3 7,071 – C Mediu supus efectului activităţii umane, provocând stare de
5,774 disconfort formelor de viaţă
3  IPG  4 5,773 – D Mediu afectat de activitatea umană, producând tulburări
5,001 formelor de viaţă
4  IPG  6 5 – 4,083 E Mediu grav afectat de activitatea umană. Periculos formelor de
viaţă
peste 6 ≤ 4,082 F Mediu degradat, impropriu formelor de viaţă
Avantaje
◼ Oferă o imagine globală a stării de sănătate a mediului, a calităţii
acestuia, la un moment dat;
◼ Permite compararea între ele a unor zone diferite cu condiţia ca
acestea să poată fi analizate pe baza aceloraşi indicatori;
◼ Permite compararea stării unei zone în diferite momente în timp,
oferind posibilitatea urmăririi evoluţiei atât a calităţii diferiţilor
factori de mediu cât şi a calităţii globale a mediului în zona
respectivă.
- Rezultatele finale despre starea globală a calităţii mediului pot fi
obţinute calculând numai media aritmetică a notelor de bonitate
acordate fiecărei componente de mediu evaluate.
- Starea de sănătate, respectiv de poluare a mediului poate fi
evaluată folosind doar 2 componente de mediu, în timp ce
calcularea indicelui de poluare globală prin metoda lui Rojanschi
se poate realiza dacă sunt analizate minim trei componente de
mediu.
Metoda matricii de evaluare rapidă a
impactului asupra mediului (MERI)
Metoda matricii de evaluare rapidă a impactului asupra
mediului (MERI) - ecuatii

( a1 ) x ( a 2 ) = aT (aT) x (bT) = ES
(b1 ) + (b 2 ) + (b 3 ) = bt
(a1), (a2) sunt notele (valorile) acordate criteriilor individuale pentru grupa
(A);
(b1), (b2), (b3) sunt notele (valorile) acordate criteriilor individuale pentru
grupa (B);
aT este rezultatul înmulţirii tuturor notelor (A);
bT este rezultatul însumării tuturor notelor (B);
ES este scorul de mediu pentru factorul analizat
Criterii de evaluare a scorurilor de mediu
Criteriul Scala Descrierea
A1 4 Important pentru interesele naţionale/internaţionale
Importanţa condiţiei 3 Important pentru interesele regionale/naţionale
2 Important numai pentru zonele aflate în imediata
1 apropiere a zonei locale
0 Important numai pentru condiţia locală
Fără importanţă
A2 +3 Beneficiu major important
Magnitudinea +2 Îmbunătăţire semnificativă a status quo-ului
scimbării/efectului +1 Îmbunătăţirea status quo-ului
0 Lipsă de schimbare/status quo
-1 Schimbare negativă a status quo-ului
-2 Dezavantajele sau schimbări negative semnificative
-3 Dezavantajele sau schimbări majore
B1 1 Fără schimbări
Permanenţă 2 Temporar
3 Permanent
B2 1 Fără schimbări
reversibilitate 2 Reversibil
3 Ireversibil
B3 1 Fără schimbări
Cumulativitate 2 Ne-cumulativ/unic
3 Cumulativ/sinergetic
Conversia scorurilor de mediu în categorii
Scorul de mediu Categorii Descrierea categoriei
+72 la +108 +E Schimbări/impact pozitiv majore
+36 la +71 +D Schimbări/impact pozitiv semnificativ
+19 la +35 +C Schimbări/impact pozitiv moderat
+10 la +18 +B Schimbări/impact pozitiv
+1 la +9 +A Schimbări/impact uşor pozitiv
0 N Lipsa schimbării/status quo/nu se aplică
-1 la -9 -A Schimbări/impact uşor negativ
-10 la -18 -B Schimbări/impact negativ
-19 la -35 -C Schimbări/impact negativ moderat
-36 la -71 -D Schimbări/impact negativ semnificativ
-72 la 108 -E Schimbări/impact negativ major
Matricea simpla de interactiune
- Matricea lui Leopold
 Matricea lui Leopold
Metoda matricei de interacţiune dezvoltată de Leopold şi
alţii (1971) (cunoscută sub numele de matricea lui
Leopold) va fi folosită ca un exemplu de matrice simplă.

O „matrice simplă de interacţiune” afişează acţiunile

proiectului sau activităţile de-a lungul unei axe, cu
ordonare de-a lungul celeilalte axe a matricei, a factorilor
de mediu adecvaţi.

Când o acţiune sau activitate dată se aşteaptă să cauzeze

o schimbare a factorului de mediu, aceasta este notată
la punctul de intersecţie în matrice şi descrisă în funcţie
de magnitudinea acesteia şi de consideraţiile mai
importante.
Matricea simplă de interacţiune - Leopold
Dezavantajul metodei

◼ constă în nota de subiectivitate generată de încadrarea

pe scara de bonitate şi care depinde în primul rând de
experienţa şi exigenţa evaluatorului, precum şi de
posibilitatea aprecierii limitelor pentru toţi indicatorii ce
caracterizează mediul la un moment dat şi a ponderii
acesteia în determinarea stării generale de calitate a
mediului.
 Metoda de evaluare integrata a
impactului si riscului de mediu (SAB)
Principii de lucru

◼ Noţiunea de importanţă acordată componentei de mediu evaluată,

precum şi modul de calculare al acesteia.
◼ Sistemul de evaluare a mediului (Environmental Evaluation System)
cuprinde estimarea şi cuantificarea impactelor de mediu evaluate în
termeni de unităţi măsurabile ca fiind “unităti de importanţă de
mediu” (UI).
◼ Scorurile de impact de mediu acordate în evaluările de impact asupra
mediului au la bază două componente: magnitudinea impactelor de
mediu şi importanţa.
Principii …
◼ Calitatea componentei de mediu evaluată este determinată ca fiind raportul
dintre concentraţia maximă admisă, conform legislaţiei în vigoare şi concentraţia
determinată în mediu la un moment dat pentru un anumit poluant. Când acest
parametru notat Q are valori care tind spre zero, atunci se consideră calitatea
componentei de mediu foarte “săracă”, iar când are valori apropiate de unu sau
mai mari, atunci calitatea componentei de mediu este bună spre foarte bună.

◼ Valorile indicatorilor de calitate pentru componentele de mediu din zona evaluată

trebuie să fie conform standardelor naţionale (sub limita maximă admisă). Exista,
totuşi, un anumit stress, perceput ca posibil impact, hazard asupra calităţii
componentelor de mediu, atunci când se ating valorile pragului de alertă (70% din
concentraţia maximă admisă), ceea ce face să apară un risc pentru
componentele de mediu evaluate.
Cuantificarea integrata a impactului şi riscului de
mediu
◼ Într-o primă etapă se stabilesc componentele de mediu considerate în
evaluarea impactului şi a riscului, în acest caz: apa de suprafaţă, apa
subterană, solul şi aerul. După care se atribuie gradul de importanţă, de
la 0 la 1, fiecărei componente de mediu considerate în procesul de
evaluare. Pentru a se reduce din gradul de subiectivitate în calcularea
unităţilor de importanţă, se foloseşte metoda matricii de calcul, obţinându-
se mai întâi scoruri normate şi apoi unităţile de importanţă pentru fiecare
componentă de mediu.
◼ Calitatea componentei de mediu evaluată este determinată ca fiind
raportul dintre concentraţia maxim admisă, conform legislaţiei în vigoare şi
concentraţia determinată la un moment dat pentru un anumit indicator de
calitate, specific componentei de mediu evaluate.
Cuantificarea integrata a impactului şi riscului de
mediu
◼ Importanţa este acordată de către evaluatorul de mediu pe o scară de la 0 la
1, unde valoarea 1 reprezintă “importanţa maximă”. Ulterior aceste valori sunt
calculate folosind matricea. Calcularea importanţei fiecărei componente de
mediu evaluate se bazează pe opinia şi experienţa evaluatorilor şi funcţie de
specificul activităţii/instalaţiei evaluate.
◼ Magnitudinea impactelor de mediu depinde de parametrul calitatea mediulu,
depinde în mod direct de concetraţia poluantului în mediu. Astfel, impactul
indus asupra fiecărei componente de mediu evaluate este dat de raportul
dintre unităţile de importanţă obţinute de fiecare componentă de mediu şi
calitatea componentei de mediu.
◼ Fiecărui impact de mediu calculat în funcţie de indicatorul de calitate “i”, îi
este asociat un risc de mediu. Odată ce au fost cuantificate impactele induse
asupra fiecărei componente de mediu, se calculează riscurile asociate acestor
impacturi.
Calitatea componentei de mediu evaluată

CMA
Q=
Cdet
◼ CMA – concentraţia maxim admisă pentru indicatorul de calitate ce
caracterizează componenta de mediu evaluată;
◼ Cdeter – reprezintă concentraţia determinată pentru indicatorul de
calitate ce caracterizează componenta de mediu evaluată, la un
moment dat.
Calcularea importanţei fiecărei componente de mediu

Apa subt. Apa suprf. Aer Sol

Componenta
Apa subt. 1.0 1.25 2.0 1.1
Apa suprf. 0.8 1.00 2.0 0.8
Aer 0.5 0.50 1.0 0.5
Sol 0.9 1.25 2.0 1.0
rezolvând matricea pe coloana, se obţin “unităţile de importanţă”
Scoruri normate Unităţi de importanţă
Componenta
Apa subt. 0.308 308
Apa suprf. 0.255 255
Aer 0.143 143
Sol 0.294 294
Total (verificare) 1.000 1000
Cuantificarea impactului de mediu

UI UI  C det er
IM = =
Q CMA
◼ impactul indus asupra fiecărei componente de mediu
evaluate este dat de raportul dintre unităţile de importanţă
obţinute de fiecare componentă de mediu şi calitatea
componentei de mediu.
 Cuantificarea riscului de mediu

RMj,i = IMj,i x Pj
Descrierea probabilităţii

Unităţi de
Probabilitate Descriere probabilitate
cu siguranta se realizează în 99% din cazuri 0.91-1.0
aproape sigur s-ar putea realiza în 90% din cazuri 0.61-0.9
probabil se poate întampla în 50% din cazuri 0.31-0.6
putin probabil se întamplă uneori, în 10% din cazuri 0.05-0.3
se poate întampla în cazuri excepţionale, <0.05
rar 1%
 Calcularea automata a parametrului calitate,
impactului si riscului de mediu
Comp. de
Nr. Indicator de calitate CMA1 CM2 Q3 IM4 RM5
mediu
1
APAsuprf. 1 CCO-Cr, mg O2/l 25 28,90 0,87 187,60 46,32
n
APA subt. 1 CCO-Cr, mgO2/l 5,00 13,51 0,37 100,33 27,87
2 CBO5, mgO2/l 5,00 3,75 1,33 361,45 100,40
3 NO3-,mg/l 50,00 131,82 0,38 102,82 28,56
AER 1 NOx mg/mc 350 57,8 6,06 1459,12 324,25
2 COV mg/mc 50 30,5 1,64 395,02 87,78
3 Pulberi susp. mg/mc 5 8,7 0,57 138,48 30,77
SOL 1 subst.extract, mg/kg 2000 3462 0,58 156,61 43,50
2 Cu, mg/kg 500 29,53 16,93 4589,98 1275,0
3 Ni, mg/kg 500 40,37 12,39 3357,50 932,64
4 Cd, mg/kg 10 4,65 2,15 582,98 161,94
5 Cr total mg/kg 600 50,58 11,86 3215,71 893,25
 Clasificarea impactului şi riscului de mediu
Impact de Descriere Risc de mediu Descriere
mediu
<100 mediu neafectat de activităţile <100 riscuri neglijabile/
umane/calitate naturala nesemnificative
100-350 mediu supus efectelor activităţilor 100-200 riscuri minore, dar trebuie avute
umane în limite admisibile în vedere/monitorizate

350-500 mediu suspus efectelor activităţilor 200-350 riscuri medii la un nivel

umane provocand stari de acceptabil, trebuie
disconfort monitorizate

500-700 mediu supus efectelor activităţilor 350-700 riscuri medii la un nivel

umane provocând tulburări inacceptabil, sunt necesare
formelor de viată masuri de prevenire şi
control
700-1000 mediu grav afectat de activităţile 700-1000 riscuri majore, sunt necesare
umane masuri de prevenire, control
şi remediere
>1000 mediu degradat, impropriu formelor >1000 Riscuri catastrofale, toate
de viata activitatile ar trebui încetate
Dependenţa impact – risc de mediu
1600.00 1491.68
1363.84
1400.00

1200.00

1000.00

800.00

600.00 430.84 407.12 423.01

400.00
177.63
128.61
200.00 34.47

0.00
Surface water Ground water Soil Air

Environmental impact Environmental risk

 Avantajele si dezavantajele evaluarii integrate

◼ uşor de aplicat, fără să depindă în mod expres de experienţa

evaluatorului de mediu;

◼ impactul şi riscul de mediu sunt calculate plecând de la

concentraţiile poluanţilor, determinate în mediu la un moment dat,
ceea ce face să reflecte realitatea într-un mod obiectiv;

◼ facilitează procesul decizional de monitorizare, prevenire poluare

sau închidere instalaţie.

◼ nu este o metodă subiectivă.

 Avantajele si dezavantajele evaluarii integrate
◼ Algoritmul propus pentru calcularea impactului şi riscului de
mediu, elaborat în programul Excel, poate fi aplicat pentru diferite
instalaţii/activităţi.

◼ Programul este flexibil, rezultatele finale nefiind influenţate de

experienţa evaluatorului.

◼ Metoda poate fi extinsă sau restrânsă la mai multe, respectiv mai

puţine componente de mediu condiderând mai mulţi sau mai
puţini indicatori de calitate pentru caracterizarea componentelor
de mediu evaluate.

◼ Metoda este ideala pentru situatii în care impactul deşi este în

limite admisibile, riscul are valori care îl încadrează la riscuri
medii spre majore.
 Matrice pentru evaluarea calitativa a riscului de
mediu - exemplu

Agent Pericol Sursa Cale Tinta Atingere Importanta Necesitate

poluant sursă riscului lucrari
remediere
Pulberi toxic Depozit Emisii Aer Da medie Da
deşeuri, inhalare om Da medie Da
manipulări
SO2 toxic Proc. Degajari Aer Da medie Da
fermentaţie inhalare om Da medie Nu
CO fitotoxic Proc. Degajari Aer Da medie Da
fermentaţie inhalare om Da medie Nu
NO2 fitotoxic Proc. Degajari Aer Da medie Da
fermentaţie inhalare om Da medie Nu
COVNM fitotoxic Proc. Degajari Aer Da medie Da
fermentaţie inhalare om Da medie Nu
Hidrocarb fitotoxic rezervoare Deversari Apa Da medie Nu
petroliere/ CLU Scurgeri om Nu mica Nu
subst.extrct Scurgeri sol Da medie Da
Deşeuri, toxic platforme Infiltraţii Sol, Da medie Da
levigat, subsol Da medie Da
ape uzate Aer Da medie Da
apa Da medie Da
Diagrama arbore - exemplu
 Auditul de mediu
Definitie:
Auditul este un proces de
evaluare umană pentru
determinarea gradului de
respectare a unor norme
prescrise (criterii, standarde) şi
care se finalizează cu o
constatare, recomandare.
- examinare oficială
sistematică;
- verificare prin mărturii şi
documente justificative;
- auditul implică atât persoane
cât şi date înregistrate.
Caracteristicile principale:
-Termeni de referinţă clari şi precişi;
-Examinare oficială sistematică;
-Verificare prin mărturii şi documente
justificative;
-Realizare de către o echipă de audit
ai căror membri sunt obiectivi,
profesionişti şi de preferat
independenţi;
-Confidenţialitate în privinţa
informaţiilor furnizate;
-Concentrare asupra identificării şi
definirii problemelor.
Instrumentul de audit poate fi folosit pentru a evalua un obiectiv
(organizaţie sau o parte a acesteia) concentrandu-se pe:
Auditul de mediu a fost introdus - Managementul financiar;
pentru a denumi procesul de - Managementul operaţional;
inspecţie în scopul identificării - Sisteme manageriale de calitate;
abaterilor – existente sau posibile
– de la lege sau normative. - Managementul de siguranţă.

- caută să elimine cauzele poluării prin regândirea continuă a produselor,

modificarea proceselor de fabricaţie, reproiectarea echipamentului de
producţie şi managementul deseurilor, reciclarea produselor secundare.

Audit de conformare Audit proactiv

Definitie
PROCES DE VERIFICARE SISTEMATICĂ ŞI DOCUMENTATĂ
A DOVEZILOR DE AUDIT, OBŢINUTE ŞI EVALUATE ÎN MOD
OBIECTIV, PENTRU A DETERMINA DACĂ ACTIVITĂŢILE,
EVENIMENTELE, CONDIŢIILE, SISTEMELE DE
MANAGEMENT DE MEDIU STABILITE SAU INFORMAŢIILE
ASUPRA ACESTORA SUNT ÎN CONFORMITATE CU
CRITERIILE DE AUDIT ŞI DE COMUNICARE A
REZULTATELOR ACESTUI PROCES, CLIENTULUI.
 AUDITUL DE MEDIU

RASPUNDERI ACTIVITATI

- CONFORMARE
- AMPLASAMENT,
- RISC OPERAŢIONAL
- DEŞEURI
- ACHIZIŢIE
- PRODUSE
- SĂNĂTATE PERSONAL
- TRANSPORT
- SIGURANŢA MUNCII

MANAGEMENT

ÎNTREPRINDERE / SISTEME / POLITICI/STRATEGII /

PROBLEME PUNCTIFORME

Diagrama informaţională folosită pentru a defini auditul de

mediu
Principiul auditului de mediu
- analiză sistematică a impactului activităţii
companiei asupra mediului;
- o evaluare sistematică, documentată, periodică şi
obiectivă pentru a stabili cât de bine funcţionează
organizatia, dotările de mediu, scopul fiind
protecţia calităţii mediului prin: control managerial
al practicilor de mediu şi evaluarea conformării cu
politicile companiei, care implică satisfacerea
cerinţelor legislative.
Principiul auditului de mediu
Practic, auditul de mediu este o procedură prin
care o persoană sau o echipă compară activităţile
de mediu specificate (inclusiv energia, evenimente,
condiţii, sistemele manageriale ca o entitate) cu o
referinţă specifică legată de mediu (de exemplu,
legislaţia de mediu, autorizaţia de mediu, sistemul
managerial) şi raportează constatările (diferenţa
dintre activităţile, evenimentele etc. studiate şi
cerinţele de referinţă) clientului.
Principiul şi structura de bază a procedurii auditului de mediu
Tipuri de audit de mediu
a. Audit intern - Organizaţia verifică ea însăşi în ce măsură funcţionează
în limitele cerinţelor la care aderă. În acest caz clientul şi subiectul
auditului se află în cadrul aceleiaşi organizaţii.
b. Audit de secundă parte – O organizaţie (a clientului) doreşte să
verifice în ce măsură o altă organizaţie definită îşi desfăşoară activităţile
în limitele cerinţelor asupra cărora s-a căzut de acord de ambele părţi
(ar putea fi orice cerinţă legată de mediu). De exemplu, auditul efectuat
de client asupra unui furnizor sau potenţial furnizor (de materii prime, de
servicii, etc.).
c. Audit de terţă parte sau audit de certificare – Organizaţia este
verificată de către o organizaţie independentă (terţă parte), de obicei
acreditată ca organism de certificare, în scopul certificării clientului.
Tipuri de audit de mediu bazate pe relaţia dintre client şi subiectul auditat
Auditul intern. Rolul auditorului intern
Se realizeaza in cadrul organizatiei, de catre auditorul intern/angajat al
organizatiei, care poate face recomandări şi da sugestii. Deoarece
auditorii interni fac parte din propria structură a organizaţiei, conducerea
se poate opune în a lua în considerare recomandările acestora.

a. Identificarea punctelor tari şi slabe ale sistemului

b. Evaluarea obiectivă a sistemului
c. Evaluarea conformării sistemului la legislaţia în vigoare şi
asigurarea feedback-ului pentru îmbunătăţire
d. Evaluarea consecvenţei organizaţiei în menţinerea
sistemului de management de mediu. Evaluarea
îmbunătăţirii performanţelor de mediu.
Auditul de secundă parte
În cazul auditurilor de secundă parte, există posibilitatea ca numai
un singur element al sistemului să fie auditat.
De exemplu conformarea unei organizatii/filiale cu un anumit set
de cerinţe ale clientului (ref. la produs sau de ambalaj); sau
Companiile mari, multinaţionale impun o serie de elemente de
politică de mediu, filialelor lor. În acest caz, unei organizaţii i se
poate solicita să trimită rapoarte scrise sau să se supună unor
audituri din partea firmei mamă, pentru a demonstra că
îndeplineşte acele elemente ale politicii stabilite la nivelul grupului.
Auditul de terţă parte
Auditul de terţă parte se realizează atunci când
organismul de certificare evaluează conformitatea
Sistemului de Management de Mediu în vederea
certificării acestuia.
Raportul auditorului de terţă parte se referă numai la
neconformităţile sistemului şi nu include recomandări
– aceasta pentru a păstra caracterul de
independenţă al auditului de terţă parte şi pentru a
preveni ca acest audit să devină un audit de
consultanţă.
Clasificarea tipurilor de audit

− obiectul auditului (limitat la Auditul de raspunderi;

produs, filială, flux tenologic etc.);
− obiectivul său într-un context
precis (vanzare, tranzacţie etc.); Auditul de
management;
− metoda sa (modul de operare,
câmpul de investigaţie, procesul
de analiză, prezentarea
Auditul de activitati
rezultatelor, urmărirea auditului).
a. AUDIT DE RĂSPUNDERI
Auditurile de răspunderi (Liability audits) reprezintă un mijloc care
demonstrează că o companie îndeplineşte cerinţele legale (prezent,
viitor). Referinţa auditului trebuie stabilita înainte de execuţia acestuia
pentru a evita discuţiile referitoare la constatările din faza de raportare.
Auditurile de conformare (Compliance audits) - reprezintă un
proces de verificare prin care compania stabileşte în ce măsură se
conformează cu legislaţia de mediu, cu limitele impuse pentru emisii şi
imisii prin autorizaţia de mediu, cu autorizaţiile de construcţie etc. (de
ex. Bilanturile de mediu).
Auditurile de achiziţie şi de înstrăinare (Acqusition audits) – este o
formă de audit aplicata atunci când se achiziţionează terenuri sau
clădiri; estimează răspunderile asociate cu vânzarea sau cumpărarea
unor intreprinderi, cu unele servicii sau investiţii. Se pot efectua si în
raport cu solurile şi apele subterane contaminate sau cu justificarea
unor cheltuieli pentru controlul respectării standardelor de mediu.
a. AUDIT DE RĂSPUNDERI
Audituri de probleme – vizează aspecte ecologice de importanţă cheie
ca impactul activităţii desfăşurate de o organizaţie asupra stratului de
ozon, asupra pădurii (ploile acide), încălzirea globală, contaminarea
solului.
Audituri de sănătate şi securitate – evaluează efectele expunerii forţei
de muncă şi a populaţiei locale la poluare şi la alte disconforturi precum
mirosul şi zgomotul.

Auditurile de produs (auditul ciclului de viaţă) – examinează impactul

asupra mediului ale unor produse sau servicii, privite din perspectiva
ciclului de viaţă, de la sursa de materie primă până la eliminarea finala a
deseurilor.
a. AUDIT DE RĂSPUNDERI
Auditul de proces – acest audit necesită o analiză a proceselor
specifice. Pentru evaluarea performanţei conform standardelor şi se
utilizează capacitatea de observare a participanţilor. Abaterile de la
proceduri sunt notate în vederea unei acţiuni de corectare. Participarea
muncitorilor (operatorilor) poate responsabiliza şi îmbunătăţi
performanta de mediu.

Auditul secţiei – în unele programări de rutină ale fabricii, trebuie

evaluate incinta fabricii şi instalaţiile de producţie pentru verificarea
conformării cu cerintele de mediu. Un astfel de audit trebuie realizat de
către contractanţi ca, de exemplu, operaţiile de depozitare a deşeurilor.
 a. AUDIT DE RĂSPUNDERI
Auditul fabricii – evaluările fabricii pot fi oficiale sau neoficiale.
- Un audit oficial respectă un protocol care include o listă de întrebări
referitoare la conformarea la proceduri şi reglementări, precum adeziunea la un
sistem de management. Aceste evaluări pot fi efectuate la diferite niveluri din
organizaţie, în funcţie de dimensiunea şi complexitatea fabricii. Poate fi similar cu
analiza conducerii pentru evaluarea globală a performanţelor de mediu. Cel mai
eficient este dacă auditul este împărţit pe zone de proces, astfel încât auditorii să se
poată concentra pe diferite operaţii. Echipa tipică poate include: un specialist de
mediu, un supraveghetor de zonă, un inginer tehnolog, un chimist de produs etc.
- Auditurile neoficiale pot fi efectuate de fabrică sau de supraveghetorul
de zonă, folosind o listă de verificare a punctelor pe care le consideră importante.
Deoarece protocolul este foarte flexibil şi raportarea este, de obicei, minimă, aceste
evaluări ar trebui făcute frecvent (zilnic).

Auditul incrucisat - tehnica utilizării membrilor echipei de audit care nu

lucrează în fabrica evaluată, este o metodă eficientă pentru obţinerea unui
raport nepărtinitor privind conformarea. Nu se vor face doar observaţii ci şi
soluţiile identificate.
b. AUDIT DE MANAGEMENT
Auditul sistemelor de management al mediului:
Auditul de politică – politica de mediu trebuie revizuită şi reevaluată
în mod regulat în lumina evoluţiilor care au loc în interiorul cât şi în afara
companiei.
Auditul sistemului – sistemele care au fost elaborate şi aplicate
pentru conducerea programelor specifice trebuie evaluate în mod
obişnuit pentru a se asigura că ele sunt respectate şi întrunesc nevoile
preconizate. Chiar şi procedura de audit necesită un audit de rutină al
sistemului; este necesară o analiză periodică pentru a determina dacă
obiectivele sunt atinse şi pentru a adapta angajamentul conducerii
organizaţiei.
b. AUDIT DE MANAGEMENT
Auditul evaluării impactului asupra mediului:
Un audit al evaluării impactului asupra mediului (EIM) evaluează
performanţele (eficienţa) EIM comparând impactul efectiv cu ceea ce a
fost prezis.
Un astfel de audit are două obiective:
Unul ştiinţific – de verificare a exactităţii predicţiilor şi de explicare a
erorilor astfel încât metodele ce vor fi folosite în viitoarele EIM-uri să fie
mai obiective, cu rezultate valide;
Unul de management – de evaluare a succesului modurilor
implementate pentru minimizarea impacturilor, astfel încât să se poată
lua decizii mai eficiente referitoare la viitoarele acţiuni de management.
b. AUDIT DE MANAGEMENT
Audit de mediu şi audit de siguranţă
Auditul de mediu este în primul rând un proces de verificare pentru
a determina în ce măsură operaţiile legate de mediu ale unei organizaţii,
se conformează cu criteriile stabilite.
Auditul de siguranţă se concentrează asupra aspectelor de siguranţă
ale instalaţiilor, echipamentelor şi operaţiilor companiei. Cu toate că
referinţa pentru audit poate fi diferită (referinţe orientate către mediu
respectiv siguranţă), structura şi metodologia de conducere a unui audit
este aceeaşi.

Procedurile de audit ar putea fi folosite la fel de bine pentru a efectua audituri

de siguranţă. Acesta este motivul pentru care sunt efectuate din ce în ce mai
multe audituri integrate (Mediu, Siguranţă şi Sănătate).
c. AUDIT DE ACTIVITĂŢI
Auditul de prevenire a poluării determină în ce măsură auditatul
foloseşte echipamentul şi aplică practici ce sunt în conformitate cu
principii cum ar fi ALARA (minimul ce poate fi realizat rezonabil) sau
EVABAT (aplicaţie economică viabilă, a celei mai bune tehnologii
disponibile). Aceste principii nu sunt standardizate pe plan internaţional
deoarece ele depind de contextul economic în care acestea sunt folosite.
Termenii “rezonabil” şi “viabil” se referă la situaţia economică a unei
regiuni sau ţări sau la viabilitatea măsurilor dintr-un anumit sector al unei
industrii.
Auditul de amplasament – auditul complex al unui amplasament este
un audit de mediu. Evaluarea iniţială a propriului amplasament constituie
o parte a auditului complex al amplasamentului.
c. AUDIT DE ACTIVITĂŢI
Auditul de deşeuri – există două tipuri principale de audituri de
deşeuri: primul identifică sursele şi cuantifică fluxurile de deşeuri şi este
un precursor atât al programelor de minimizare a deşeurilor, cât şi al
ţinerii unei evidenţe a efectelor asupra mediului; cel de-al doilea
evaluează practicile de gospodărire a deşeurilor şi cuprinde un audit al
firmei specializate în deşeuri.
Audituri de aprovizionare – măsoară performanţa de mediu a
furnizorilor de servicii, de componente şi materii prime.
Auditul pentru activităţi învecinate – pentru audit pot fi alese
activităţi care depăşesc graniţele secţiilor sau ale unităţilor implicate în
aprecieri. Transportul poate fi un exemplu în ceea ce priveşte auditul de
aprovizionare.
Auditul de mediu se impune:
1. Când există o relaţie între două părţi (pot să fie şi două
părţi din cadrul aceleiaşi companii) în care o parte datorează
responsabilitate celeilalte părţi;
2. Când partea solicitantă nu se află în poziţia de a realiza ea
însăşi o investigaţie, datorită lipsei de cunoştinţe specifice
sau a lipsei de timp;
3. Când problema ce urmează a fi evaluată este privită în
general ca o problem importantă;
4. Când obiectul supus auditului sau criteriile auditului sunt
complexe;
5. Când autenticitatea informaţiilor urmează a fi demonstrată;
6. Când este cerută o părere obiectivă şi independentă.
Eco – auditul (EMAS)
- Participarea voluntară a întreprinderilor din sectorul industrial la un
sistem de management de mediu şi audit numit curent eco-audit (Eco-
management and Audit Scheme-EMAS).
- Instrument de piaţă dezvoltat cu scopul de a introduce în
managementul mediului politici de piaţă prin promovarea de principii
ecologice:
- Prevenirea riscurilor poluării;
- Integrarea conceptului de dezvoltare durabilă cu cel de
management al mediului din perspectiva ameliorării continue a
performanţelor de mediu;
- Informarea obiectivă a publicului cu privire la impacturile
activităţii sitului asupra mediului.
Eco – auditul (EMAS)
Obiectivul sistemului este să promoveze îmbunătăţirea continua a
rezultatelor în materie de mediu în cadrul activităţilor industriale, să
asigure stabilirea şi punerea în aplicare de către intreprinderi a
politicilor, programelor şi sistemelor de management al mediului.

Evaluarea este necesar a fi efectuată sistematic şi periodic şi trebuie

să fie urmată de o informare a publicului asupra rezultatelor.
Organizatiile care au implementat EMAS primesc dreptul folosirii

Declaraţiei de Eco-audit (câştigarea prestigiului de către firma care se

dovedeşte prietenoasă faţă de mediu pe piaţa concurenţială).
Pentru a putea solicita marca Eco-audit, o întreprindere trebuie să
facă o analiză globală şi aprofundată a problemelor, a efectelor şi a
performanţelor de mediu ale activităţile desfăşurate.
EMAS impune abordarea urmatorelor
aspecte:
- influenţa activităţii asupra calităţii mediului;
- consumul de energie şi resursele energetice;
- alegerea, gestionarea şi transportul materiilor prime;
- gestionarea apei;
- gestionarea deşeurilor (reducere, reciclare, reutilizare,
transport şi eliminare);
- prevenirea şi reducerea accidentelor;
- informarea şi instruirea personalului;
- comunicare externă, informarea publicului.
Etape în auditul de mediu
1. Pregătirea auditului propriu-zis - desfăşurarea activităţilor
de pre-audit.
2. Analiza impactului activităţii întreprinderii (organizaţiei)
asupra mediului sau auditul de mediu (Environmental Audit).
Auditul nu reprezintă altceva decât o analiză sistematică a
activităţii privind impactul asupra mediului.
3. Post-audit - componentele cele mai importante sunt:
realizarea şi implementarea planului de acţiuni corective.
Avantajele auditului de mediu
◼ Problemele potenţiale sunt identificate înainte de apariţia incidentelor,
evitându-se atingerea calităţii mediului. Verificarea regulată a tehnicii şi
organizării joacă un rol central în reducerea riscului, mai ales în cazul firmelor
care sunt supuse unor prevederi cu durată lungă ale Legii răspunderilor în
materie de mediu;
◼ Înlocuirea substanţelor periculoase pentru mediu cu materiale inofensive;
◼ Utilizarea durabilă a resurselor prin eliminarea produselor cu ciclu de viaţă
scurt, generatoare de deşeuri la încheierea ciclului de viaţă;
◼ Conformarea la standardele de emisie şi imisie. Cerinţele ce trebuie respectate
şi gradul lor de înfăptuire sunt actualizate cu regularitate. Prin aceasta este
micşorat pericolul nerespectării prescripţiilor şi legilor în situaţii complexe;
◼ Dezvoltarea de produse noi acceptate pe scară mai largă;
◼ Evitarea problemelor de mediu la produsele noi;
◼ Pregătirea întreprinderilor pentru investitori sau pentru oportunităţi de asociere;
◼ Conformarea la presiunile comunităţii;
Avantajele auditului de mediu
◼ Identificarea necesităţilor de instruire şi perfecţionare a personalului;
◼ Protecţia resurselor naturale şi asigurarea unui mediu curat pentru generaţiile
viitoare;
◼ Creşte competenţa salariaţilor în legătură cu problemele de mediu;
◼ Identifică posibilităţi de economisire a unor materiale şi utilităţi;
◼ Identifică situaţii care pot determina producerea, scurgerea sau pierderea de
poluanţi în mediu;
◼ Oferă date pentru solicitări de asigurări sau finanţări suplimentare;
◼ Măreşte credibilitatea întreprinderii cu privire la eforturile vizând asigurarea
calităţii mediului şi îmbunătăţeşte imaginea publică, cu avantaje în planul
competitivităţii.
◼ Oferă baza de date pentru luarea deciziilor şi permite îmbunătăţirea practicilor
manageriale.
◼ Oferă posibilităţi pentru stabilirea responsabilităţilor privind evenimentele
trecute;
◼ Asigură stabilirea cauzelor şi proporţiile daunelor din trecut;
◼ ....
 PROCESUL DE AUDIT DE MEDIU
- Obiective -

Obiectivul general al auditului de mediu îl

constituie identificarea aspectelor de mediu
asociate cu procesele de fabricaţie, prelucrare,
operare sau prestări de servicii, înainte ca
acestea să se transforme în răspunderi (penale,
amenzi etc.).
Aspecte de mediu

Organizaţia trebuie să aibă în vedere toate aspectele de

mediu ale activităţilor, produselor sau serviciilor sale şi
să decidă, pe baza criteriilor prevăzute în legislaţia
naţională, care dintre acestea au un impact semnificativ
asupra mediului pentru stabilirea obiectivelor şi ţintelor
de mediu.
Organizaţia trebuie să ia în considerare atât aspectele de
mediu directe,cât şi cele indirecte ale activităţilor,
produselor sau serviciilor sale.
Aspecte de mediu directe
Se referă la activităţile unei organizaţii asupra cărora aceasta are control
managerial şi pot include:
◼ emisiile în aer;

◼ deversările în apă;

◼ evitarea, reciclarea, reutilizarea, transportul şi eliminarea deşeurilor

solide sau de alt tip, în special a deşeurilor periculoase;
◼ utilizarea şi contaminarea terenului;

◼ utilizarea resurselor naturale şi a materiilor prime (inclusiv a energiei);

◼ probleme locale (zgomot, vibraţii, mirosuri, praf, alte probleme care pot
fi percepute vizual etc.);
◼ probleme de transport, (atât al bunurilor şi al serviciilor, cât şi al

◼ angajatilor);

◼ riscurile de accidente de mediu şi impactul, care rezultă sau pot rezulta

în urma incidentelor, accidentelor sau posibilelor situaţii de urgenţă;
◼ efectele asupra biodiversităţi.
Aspecte de mediu indirecte
Se referă la activităţile, produsele şi serviciile unei organizaţi, din care
rezultă aspecte de mediu semnificative, asupra cărora organizaţia nu
are intregul control şi pot include:
◼ probleme legate de produse (design, dezvoltare, ambalaj, transport,
utilizare şi recuperare/eliminare a deşeurilor);
◼ investiţii de capital, acordarea de imprumuturi şi servicii de asigurări;

◼ noi pieţe;

◼ alegerea serviciilor şi natura acestora (de exemplu, activităţi de

transport sau de catering);
◼ decizii administrative şi de planificare;

◼ compoziţia gamei de produse;

◼ performanţa de mediu şi practicile contractanţilor, subcontractanţilor şi

furnizorilor.
Etapele de identificare a aspectelor şi
impacturilor de mediu
a. Alegerea unei activităţi/produs/serviciu:
• Elaborarea schemei bloc;
• Identificarea intrărilor şi ieşirilor;
• Identificarea fluxului subproduselor şi a
produselor.
b. Identificarea aspectelor de mediu ale
activităţii/produsului/serviciului;
c. Identificarea impacturilor asupra mediului;
d. Evaluarea semnificaţiei impacturilor.
 Corelaţia aspecte - impacturi de mediu

CAUZA EFECT

ASPECT DE IMPACT DE
MEDIU MEDIU

EXEMPLU
Deversare ape uzate Poluare apa de
cu continut de suprafata (emisar)
hidrocarburi petroliere Impact negativ asupra
in emisar ecosistemelor acvatice
 Aspecte de mediu şi impactul asociat

Sursa generatoare Aspect de mediu Impact de mediu asociat

Activitate: manipulare Posibile scurgeri Contaminare sol, ape

produse petroliere intr-un accidentale subterane
depozit PECO

Produs: proiectare Reducerea volumului Conservarea materiilor

produs nou acestuia prime

Serviciu: Revizie Emisii de gaze Poluarea aerului

centrale termice
Auditul de mediu – obiective specifice

◼ Asigurarea conformării cu legislaţia şi standardele de

mediu;
◼ Satisfacerea cerinţelor investitorilor, băncilor şi
companiilor de asigurare;
◼ Învingerea opoziţiei sectorului public faţă de acţiunile
organizatiei;
◼ Confirmarea menţinerii şi funcţionării la un nivel
corespunzător a sistemului de management de mediu.
Etapele auditului de mediu

◼ Faza de pre-audit
◼ Auditul propriu-zis
◼ Faza post-audit. Raportul
auditului de mediu
Pre-audit
Sunt efectuate toate aranjamentele necesare pentru pregătirea
execuţiei auditului actual la locul amplasamentului.
Acţiuni importante sunt pregătirea planului de audit în consultare cu
clientul şi auditatul, aranjamente logistice şi de obicei o vizită
preliminară a amplasamentului pentru a pregăti un proces verbal al
auditului şi pentru a obţine asigurarea pentru disponibilitatea
informaţiilor.
Sunt culese, în mod sistematic, toate datele şi informaţiile relevante
asupra situaţiei existente a societăţii în domeniile:
◼ gestiunea (managementul) mediului;

◼ organizarea protecţiei mediului în cadrul societăţii;

◼ nivelul tehnic, de exemplu în privinţa instalaţiiilor de producţie,

depozitării, transportului şi al eliminării materialelor periculoase.
Auditul propriu zis
Execuţia auditului cuprinde întâlnirea de deschidere, revizuirea
documentaţiei, intervievarea personalului relevant şi inspecţiei,
documentaţia constatărilor şi întâlnirea de încheiere.

ATENTIE! ca echipa de audit sa functioneze ca un tot, nu un

membru va decide dacă există sau nu conformare cu referinţa
folosita - este o decizie a echipei !
Membrii echipei de audit nu trebuie să aducă la cunoştinţa
reprezentantului obiectului auditat constatările lor, înainte de
întâlnirea de închidere.
Toate informaţiile trebuie tratate în regim de confidenţialitate.
Auditul propriu-zis cuprinde:

◼ vizitarea amplasamentului;
◼ colectarea dovezilor;
◼ tehnici de audit;
◼ verificarea conformităţilor;
◼ înregistrarea neconformităţilor;
◼ comunicarea neconformităţilor (sedinta de
inchidere).
Colectarea dovezilor - tipuri
a. dovezi fizice, care se obţin prin:
◼ observare directă;
◼ dezvoltarea aptitudinilor de a observa şi analiza critic zonele
susceptibile ecologic;
◼ dovezi documentate, care se obţin prin: verificare prin sondaj a
procedurilor, documentelor şi înregistrărilor.
b. dovezi verbale, care se obţin prin:
◼ interviuri; este necesar a fi susţinute de dovezi fizice,
documentate sau dovezi verbale suplimentare de la o altă sursă;
c. dovezi circumstanţionale:
◼ coroborate cu informaţii suplimentare.
 Comunicarea si organizarea timpului
Comunicarea:
− întruniri/discutarea
constatărilor;
− împărtăşirea
informaţiilor între membrii
echipei de audit;
− asigurarea că activităţile
planificate sunt
îndeplinite.
Organizarea timpului:
− să ştiţi când să vă
opriţi;
− evitaţi subiectele
“domestice”;
− fiţi punctuali,
aşteptarea irită !
Şedinţa de închidere
◼ aprecieri pentru ajutorul acordat de auditat;
◼ rezumat al scopului auditului;
◼ clarificarea motivelor, obiectivelor şi metodelor folosite pe parcursul auditului;
◼ reluarea prezentării echipei (dacă este cazul);
◼ declaraţie prin care se menţionează că sunt prezentate în raport numai
neconformităţile, nu şi ceea ce era conform. De asemenea o declaraţie că nu toate
neconformităîile existente au fost descoperite;
◼ rugămintea de a lăsa discuţiile şi întrebările pentru final;
◼ prezentarea de către fiecare membru al echipei a neconformităţilor pe elemente şi
/sau zone auditate (doar fapte);
◼ concluzie care să cuprindă recomandările pe care conducătorul echipei de audit le va
face către organizaţie (opţional);
◼ invitaţie către reprezentanţii auditatului pentru discuţii specifice;
◼ obţinerea acordului asupra datelor pentru acţiuni corective;
◼ explicare, unde este necesar, a acţiunilor de supraveghere;
◼ furnizarea tuturor neconformităţilor în parte şi a datei de prezentare a raportului final
(dactilografiat/editat).
Faza post audit
Activitatea de după audit cuprinde întocmirea şi finalizarea
raportului pentru a fi prezentat clientului.

Raportul de audit este pregătit sub îndrumarea liderului auditor

(auditor şef) şi trebuie să conţină constatările auditului sau un sumar al
acestora cu referiri la dovezile care le vin în sprijin.
Auditorul şef este responsabil pentru acurateţea şi pentru faptul că
raportul este semnat. Subiectele prezentate în raportul de audit trebuie să
fie acelea stabilite în planul de audit. Părţile interesate trebuie să cadă de
acord asupra oricăror schimbări dorite în momentul pregătirii raportului;
acesta va fi datat şi semnat de către auditorul şef.
Raportul de audit
Include:
❑ Detalii ale tuturor neconformităţilor găsite;
❑ Elemente pozitive sau detalii despre progresul înregistrat
de la data ultimului audit.
❑ Auditurile interne şi de secundă parte pot avea rapoarte
mai detaliate, conţinând inclusiv recomandări pentru
îmbunătăţiri. Dacă s-a căzut de acord cu clientul înainte de
execuţia auditului, raportul poate fi extins cu formularea
recomandărilor. Ar trebui totuşi să se înţeleagă faptul că
funcţia auditului este în primul rând de a identifica şi de a
defini clar problemele şi nu să furnizeze soluţii.
❑ Raportul auditorului este în mod obişnuit un raport concis
care exprimă în primul rând constatările auditului şi
concluziile legate de acestea.
Auditul propriu zis
Execuţia auditului cuprinde întâlnirea de deschidere, revizuirea
documentaţiei, intervievarea personalului relevant şi inspecţiei,
documentaţia constatărilor şi întâlnirea de încheiere.

ATENTIE! ca echipa de audit sa functioneze ca un tot, nu un

membru va decide dacă există sau nu conformare cu referinţa
folosita - este o decizie a echipei !
Membrii echipei de audit nu trebuie să aducă la cunoştinţa
reprezentantului obiectului auditat constatările lor, înainte de
întâlnirea de închidere.
Toate informaţiile trebuie tratate în regim de confidenţialitate.
Raportul de audit – continut (1)
1. Introducere. Identificarea organizaţiei auditate. Include numele clientului şi
al auditatului, scopul şi planificarea.
2. Obiectivele, scopurile şi planurile de audit convenite. Criteriile convenite,
inclusiv o listă de documente de referinţă, conform cărora are loc auditul.
Copiaţi obiectivul şi scopul din termenii de referinţă.
3. Descrierea pe scurt a obiectivului/auditatului. Descrierea obiectivului ar
trebui să fie cât se poate de concisă (o pagină). Specificaţi principalele
produse, personalul angajat, principalele instalaţii de producţie, emisiile
principale ale obiectelor şi fluxurilor de deşeuri, etc.
4. Perioada acoperită de audit şi data (datele) la care a avut loc auditul.
5. Identificarea reprezentanţilor organizaţiei auditat care participă la audit.
6. Echipa de audit. Specificaţi numele membrilor echipei de audit, expertiza şi
responabilităţile lor în cadrul auditului. Faceţi o declaraţie a confidenţialităţii
raportului şi a confidenţialităţii informaţiilor care au fost înaintate membrilor
echipei de audit.
7. Lista de distribuţie pentru raportul de audit.
Raportul de audit – continut (2)
8. Rezumat al procesului de audit, inclusiv orice obstacole întâlnite.
9. Constatări. În acest capitol sunt exprimate una câte una constatările auditului.
Menţionaţi numai acele fapte descoperite de echipa de audit. Constatările
sunt în mod obişnuit facute folosind criteriile de referinta stabilite (reglementări
sau standarde). Nu menţionaţi generalităţi şi declaraţii vagi.
10. Aspecte de preocupare (opţional). Pe lângă constatările oficiale există şi
aspecte sau observaţii relevante în context care sustin constatările sau
concluziile. Aceste aspecte sunt notate separat constituind "aspecte de
preocupare".
11. Evaluare (opţional). Se pot evalua constatările individuale, relaţia posibilă
dintre o constatare şi o altă constatare, impactul constatărilor luând în
considerare performanţa de mediu şi poate furniza o imagine de ansamblu a
constatărilor legate de referinţa auditului.
12. Concluzii. O declaraţie scurtă şi rezumativă de câteva rânduri care exprimă
ideile principale ale constatărilor.
13. Recomandari (opţional). Recomandările se fac numai la cererea specială a
clientului. În acest caz auditorul va indica la modul general doar direcţia
modului de rezolvare a problemei identificate sau a domeniilor problemei.
Etapele parcurse în certificare

1. Alegerea organismului 2. Transmitere 3. Analiza

de certificare criterii de certificare contract

4. Preaudit de
certificare

7. Audit de
5. Audit de
supraveghere
certificare

6. Obtinerea
certificarii
 AUDITUL EVALUARII IMPACTULUI
ASUPRA MEDIULUI (EIM)
Scop: evalueaza performantele (eficienta) evaluarii impactului asupra
mediului comparand impactul efectiv cu ceea ce a fost estimat
(prezis).
Obiective:
◼ Stiinţific – de verificare a exactităţii predicţiilor şi de explicare a
erorilor astfel încât metodele ce vor fi folosite în viitoarele EIM-uri
să fie mai apropiate de realitate (obiective).
◼ Management – de apreciere a succesului atenuării în reducerea
impacturilor, astfel încât să se poată lua decizii mai eficiente
referitoare la viitoarele acţiuni de management
Caracterisiticile metodelor de audit de EIM
Elemente ale unui audit ştiinţific:

◼ Un inventar cantitativ extensiv al condiţiilor (situaţia de fond)

dinainte de proiect;
◼ Predicţii sub formă de ipoteze nule cantitative formulate în
termeni de întindere spaţială şi temporală, timp (moment) de
apariţie, probabilitate şi semnificaţie a impacturilor;
◼ Desemnarea locurilor de referinţă sau a punctelor de control
experimentale pentru colectarea curentă a datelor;
◼ Testarea ipotezelor nule prin comparaţii statistice riguroase ale
datelor de după realizarea proiectului cu datele situaţiei de fond şi a
datelor din zona/zonele proiectului cu datele din zona/zonele de
referinţă.
Caracterisiticile metodelor de audit de EIM
Probleme ale auditurilor ştiinţifice:

◼ De obicei proiectele sunt prea complexe pentru a fi tratate în mod

eficient ca experimente de mediu.
◼ În momentul efectuării unei EIM, descrirea proiectului este adesea
incompletă şi sunt puţine proiectele care sunt executate şi
exploatate exact aşa cum au fost proiectate.
◼ Predicţiile din EIM nu sunt făcute în vederea unei prognoze precise
ci pentru a permite comparaţii de compromis între variante şi ca
urmare rareori se impune ca ele să fie riguroase din punct de vedere
ştiinţific şi precise din punct de vedere cantitativ.
Caracterisiticile metodelor de audit de EIM
◼ Diferenţă între impacturile prezise şi cele efective poate să reflecte
abordarea folosită în EIM ca şi atunci când se folosesc ipoteze de
cazul cel mai nefavorabil pentru a supraevalua în mod deliberat
efectele negative aşteptate ale proiectului.
◼ În principiu trebuie monitorizate toate predicţiile de impact, ceea ce
nu este posibil în practică; aceasta poate însemna că unele predicţii
importante nu sunt verificate.
◼ Impacturile cumulative nu pot fi evaluate cu uşurinţă prin auditarea
unui singur proiect şi de aceea, în mod obişnuit nu sunt abordate de
un audit ştiinţific.
◼ În cazul multor impacturi, limitările metodelor de predicţie ale EIM
restrâng capacitatea de a specifica ipoteze nule, riguroase şi/sau de
a face testări statistice.
Principiile unei proceduri de auditare
◼ Procedeul neconvenţional de a afla greşelile este un tip de audit pentru EIM.
Limitarea acestei proceduri neconvenţionale de audit este că nu este nici
cuprinzătoare, nici sistematică.
◼ Enumerarea principalelor elemente ale procesului neconvenţional care a
funcţionat în realitate şi apoi compararea sa cu auditul ştiinţific ideal care n-a
funcţionat.
◼ Auditul neconvenţional este că se bazează pe rapoarte sau observaţii asupra
impacturilor efective ulterioare realizării unui proiect şi confruntă acele impacturi
cu predicţiile EIM. În contrast cu aceasta, auditul ştiinţific încearcă să stabilească
un program complex de monitorizare înainte de realizarea proiectului. Auditurile
ştiinţifice pot fi calificate “predicţiile în prim plan” pentru că întregul concept de
audit este elaborat în momentul în care documentul EIM îşi face predicţiile sale.
◼ Auditurile neconvenţionale sunt cu “impacturi ulterioare”: pot fi începute oricând
după realizarea efectivă a proiectului şi se concentrează pe ceea ce se constată
că s-a întâmplat în realitate în zona proiectulu. Faptul că auditurile
neconvenţionale se ocupă cu impacturi selectate postfactum face ca aceste
audituri să fie mai practice.
 Compararea procedurilor de audit de
EIM (practic/stiintific)
Auditul neconvenţional (practic)
Începe cu observarea efectelor reale ale
proiectului.
Studiază numai impacturile efective sau
probabile
Studiile se bazează pe observaţii uşor
accesibile.
Este disponibil amplasamentul de referinţă.
Tehnicile statistice sunt folosite rareori.
Se concentrează pe identificarea erorilor din
predicţiile EIM.
Programul de EIM profită pentru că
experţii învaţă din greşelile anterioare.
Poate fi privit ca orientat pe “impacturi
ulterioare” pentru că vizează impacturi
efective, raportate.
Auditul ştiinţific (ideal)
Începe cu predicţiile EIM formulate ca ipoteze nule.
Studiază toate impacturile prezise sau subsetul
predeterminat de astfel de impacturi.
Studiile au nevoie de datele situaţiei de fond şi stabilirea
de protocoale experimentale de anticipare a
impacturilor.
Pentru rigoarea ştiinţifică a metodei sunt importante
amplasamentele de control (neafectate de proiect).
Tehnicile statitice constituie miezul metodei.
Se cioncentrează pe îmbunătăţirea înţelegerii legăturilor
reale cauză-efect.
Programul de EIM profită pentru că are loc o evoluţie a
ştiinţei predicţiei impactului asupra mediului.
Structurat după principiul “predicţiile în prim plan”, în
acelaşi mod ca un experiment ştiinţific care concepe
monitorizarea pentru a testa ipoteze.
Etape ale unui audit de EIM

1. Alegerea proiectului de auditat

Se concentrează studiul şi se limitează
costurile alegând câteva proiecte
reprezentative care au funcţionat destul timp
pentru a fi produs impacturi efective şi pentru
care există cel puţin câteva informaţii asupra
perioadei ulterioare realizării proiectului.
Etape ale unui audit de EIM
2. Identificarea impacturilor probabile
Se cercetează literatura şi se stabilesc relaţii
extinse cu experţii de la agenţii, administraţii
locale şi grupuri de cetăţeni care sunt
familiarizaţi direct cu efectele proiectelor
alese sau aletele similare.
Etape ale unui audit de EIM
3. Analiza initiala
Se analizează EIM pentru a identifica erorile
posibile de predicţie sau insuccese de
atenuare; acestea cuprind impacturile la care
însăşi EIM a menţionat incertitudinea şi
impacturile prezise prin metode îndoielnice.
Această etapă asigură linia generală a
aspectelor ce vor fi examinate în audit.
Etape ale unui audit de EIM
4. Prioritizarea impacturilor

Impacturile alese pe baza: magnitudinii erorii

aparente (mai ales subevaluării ale
impacturilor pentru programele agenţiei,
gradului de controversă publică şi/sau
incertitudine ştiinţifică; uşurinţei studierii).
Etape ale unui audit de EIM.
5. Pregatirea pentru investigarea de teren

Se elaborează un plan de studiu

detaliat pentru evaluarea fiecărui
impact prioritar.
Etape ale unui audit de EIM.
6. Identificarea impacturilor efective

Se folosesc metodele specifice pentru

a determina ce s-a întâmplat de fapt
în zona proiectului, inclusiv
identificarea corelaţiilor cauză-efect
care ar putea explica impacturile
efective.
Etape ale unui audit de EIM.
7. Compararea impacturilor

Se face o evaluare a EIM pentru a stabili

dacă a intervenit o eroare. Ipoteza nulă
este că EIM este presupusă corectă
atâta vreme cât nu este în mod clar
eronată. Etapele 8/9 se aplică erorilor
identificate în etapa 7.
Etape ale unui audit de EIM.
8. Identificarea erorilor
Se explică de ce o predicţie nu a fost corectă.
Aceasta necesită de obicei să se determine
de ce s-a produs un impact (analiza cauză-
efect). Erorile nu pot proveni din cauza
limitării sferei EIM precum şi din modificarea
proiectului după elaborarea EIM. Alte surse
de erori sunt datele necorespunzătoare,
metodele de prognoză neadecvate şi/sau
proasta utilizare a unor date şi metode bune.
Etape ale unui audit de EIM.
9. Imbunatatire

Rezultatele auditului se folosesc pentru

modificarea procesului de EIM folosit în
lucrările ulterioare. Erorile neînsemnate
pot fi corectate printr-o conştiinciozitate
mai mare a practicanţilor; erorile majore
pot necesita o instruire specială, o nouă
clasificare şi/sau noi cercetări.
 AUDITUL DE PREVENIRE A
POLUARII
Conceptul de prevenire a poluarii
Prevenirea poluării presupune diminuarea eforturilor privitor la tratarea şi
îndepărtarea emisiilor şi multiplicarea preocupărilor pentru reducerea şi
eliminarea produselor nedorite acţionându-se asupra însuşi procesului
de producere.
În mare, prevenirea poluării prin minimizarea emisiilor generate şi
utilizarea tehnologiilor mai curate este mult mai costisitoare decât
metodele tradiţionale de control al poluării. Prevenirea poluării se aplică
oricărui proces producător de bunuri şi variază de la modificări minore
ale operaţiilor şi practicilor de bună gospodărire, la modificări majore
precum înlocuirea substanţelor toxice, implementarea tehnologiilor
curate şi dotarea cu echipamente dintre cele mai performante.
Prevenirea poluarii ….
Toate ieşire dintr-o unitate producătoare pot fi împărţite în două categorii: produs
sau deşeu. Ceea ce plăteşte clientul este produsul, iar cu ceea ce rămâne
unitatea înseamnă deşeu, chiar dacă este sau nu reglementat prin legislaţia de
mediu. Ideal, unităţile producătoare de bunuri ar trebui să genereze zero
deşeuri. În realitate, industria încearcă să reducă cantitatea de deşeuri generate
în procesul de producere deoarece acestea reprezintă o utilizare ineficientă a
resurselor şi aşa insuficiente.
Prevenirea reprezintă acţiunea prin care se iau măsuri anticipative contra ceva
posibil sau probabil. Prevenirea este de obicei în contradicţie cu controlul sau
remedierea. Dacă realizăm produse de calitate, putem să şi prevenim defectele,
dar acest nu înseamnă că eliminăm deşeurile sau poluarea. Inspecţia, pe de
altă parte ne dă posibilitatea să controlăm defectele.
De aici, calitatea, inspecţia şi prevenirea sunt concepte şi termeni cheie în
implementarea practicilor de prevenire a poluării.
Prevenirea poluarii consta in orice activitate
care:
◼ Reduce cantitatea de substanţe nedorite, poluanţi, sau de deşeu
contaminant, recirculat, sau eliminat altfel în mediu înainte de a fi
recirculat, tratat sau depozitat;
◼ Reduce riscurile pentru sănătatea publică şi a mediului asociate
cu eliminarea unor astfel de substanţe, poluanţi sau
contaminanţi;
◼ Reduce sau elimină posibilităţile de generare a poluanţilor prin
creşterea eficienţei utilizării materiei prime şi protecţia resurselor
naturale prin conservare.
Prevenire a poluării este orice acţiune care reduce sau elimină
posibilitatea generării poluanţilor şi a deşeurilor la sursă, realizată prin
activităţi care promovează, încurajează şi necesită schimbări în
structura de bază a diferitelor ramuri industriale.
Auditul de prevenire a poluarii …..
◼ Auditul de prevenire a poluării reprezintă un concept care a
evoluat din conceptul de "audit de mediu“.
◼ Auditurile de mediu se referă în cele mai multe cazuri la ceea ce
trebuie corectat în vederea reducerii riscurilor de mediu, fără însă
a lua în consideraţie cele mai bune tehnologii.
◼ Un "audit de prevenire a poluării" nu se bazează pe conceptele
de grijă şi precauţie, deoarece pentru a respecta un standard de
mediu se pot aplica de exemplu, tehnologii de tratare "la capătul
conductei"; în schimb, auditul de prevenire a poluării se
concentrează asupra acelor practici şi tehnologii care ori evită
poluarea (şi deci elimină costrurile de conformare) ori se
bazează pe o similitudine cvasitotală a costurilor în comparaţie
cu tehncile convenţionale de control a poluării. Aşadar, auditul de
prevenire a poluării are în vedere beneficiile financiare sau mai
exact acele recomandări care reduc costurile de operare.
 Principiile Managementului Total al
Calitatii Mediului (TQEM)
Prevenirea poluării oferă industriei următoarele
avantaje:
◼ Nevoie mai mică de echipamente scumpe de
control a poluării;
◼ Concordanţă cu reglementările în vigoare;

◼ Mai puţin rapoarte şi posibilitatea

recomandărilor;
◼ Mai puţine operaţii de menţinere a
echipamentului de control a poluării.
TQM - dezvoltat pentru a realiza o calitate ridicată
a serviciilor şi produselor; elementele de
management includ:
◼ Urmărirea atentă a realizării solicitărilor
clientului (beneficiar);
◼ Îmbunătăţirea continuă;
◼ Munca de echipă;
◼ Angajament managerial total.

TQEM reprezintă o metodă logică pentru implementarea

practicii de prevenire a poluării.
Elementele TQEM: atenţia acordată clientului,
imbunătăţirea continuă şi munca de echipă
Se aplică într-adevăr şi problemelor de mediu. Elementul
angajamentul managerial - este poate cel mai important. Nici un
program TQEM nu va avea succes fără angajamentul
managerilor la vârf.
Managerii la vârf trebuie să înţeleagă că atât aşteptările
beneficiarilor interni cât şi a celor externi includ un acord cu
mediul înconjurător a proceselor şi produselor. Aceştia trebuie să
vadă avantajele aplicării TQEM pentru identificarea cauzelor
responsabile de producerea deşeurilor şi să creeze echipe de
diferiţi specialişti care să încerce să îmbunătăţească procesul de
producţie şi să implementeze soluţii tot mai "curate".
Masurile de prevenire a poluarii conduc la
economii:
◼ Compania poate economisi materii prime şi energie;
◼ Compania poate economisi pe baza costului muncii;
◼ Cheltuielile de evacuare a deşeurilor pot fi reduse
sau eliminate;
◼ Companie poate obţine economii prin antrenarea
muncitorilor la colectarea şi depozitarea deşeurilor;
◼ Scăderea cantităţii de materii prime toxice utilizate.
 Avantaje TQEM
◼ TQEM vizează minimizarea generării deşeurilor. Operatorii şi
inginerii de proces sunt responsabili de identificarea şi eliminarea
cauzelor care duc la producerea de deşeuri. Obiectivul "zero
deşeuri" este la fel de importat ca şi obiectivul "zero defecte".
◼ Ca rezultat al proiectelor TQEM, calitatea produselor adesea se
îmbunătăţeşte odată cu reducerea deşeurilor.
◼ Eforturile TQEM determină angajaţii să devină mai familiari cu
aspectele procesului; când urmăreşti deşeurile din proces, pot
rezulta şi îmbunătăţiri ale calităţii.
◼ Un effort concentrat face ca toţi factorii de mediu să fie avuţi în
vedere.
 Evaluare Analiza
impact intiala

Audit

E – 4K; 50% examen 10% test + 40% proiect