Sunteți pe pagina 1din 12

NOȚIUNEA DE

FRACȚIE
• Noţiunea de fracţie se introduce în clasa a IV-a, după ce în clasa a
II-a, în cadrul studierii operaţiei de împărţire, s-au format şi ulterior
au fost dezvoltate reprezentările despre unitatea fracţionară
(jumătate, a doua parte; treime, a treia parte; sfert etc.).
• Elevii ajung să înţeleagă faptul că:
• - pentru a afla a n-a parte dintr-un număr, se împarte acel număr la n;
• - a n-a parte dintr-un număr este de n ori mai mică decît acel număr.
• În clasa a IV-a aceste reprezentări se generalizează,
conducând progresiv elevii la înţelegerea noţiunii de fracţie.
În acest scop se va folosi un material intuitiv bogat şi
sugestiv, se vor utiliza metode didactice care vor activiza
conduita intelectuală a elevilor.
• Procesul introducerii noţiunii de fracţie urmează dinamica:
• O fază acţională în care:
 întregul se concretizează printr-un obiect real (măr, foaie de hârtie), iar
operaţia de fracţionare a întregului este, de asemenea, concretă (tăierea
mărului, decuparea sau plierea foii de hârtie în părţi egale);
 întregul se concretizează printr-o mulţime de obiecte concrete (de exemplu,
cuburi), iar operaţia de fracţionare a întregului constă în clasificarea mulţimii
în submulţimi echivalente (formarea de stâlpuşoare din acelaşi număr de
cuburi);
• O fază semiabstractă (a reprezentărilor), în care:
•  întregul se reprezintă prin figuri geometrice (segment,
dreptunghi etc.), iar operaţia de fracţionare a întregului se
reprezintă prin trasare de linii care împart figura în părţi
egale şi haşurarea sau colorarea părţilor luate în considerare;
•  întregul se reprezintă printr-o mulţime de figuri
geometrice, iar operaţia de fracţionare a întregului se
reprezintă prin încercuirea submulţimilor echivalente în care
se clasifică mulţimea de figuri;
• o fază abstractă, în care întregul constituie un număr natural, iar operaţia de
fracţionare a întregului se înţelege ca împărţirea acelui număr în părţi egale.
• De fiecare dată se atenţionează elevii la:
•  numărul de părţi egale în care a fost împărţit întregul: numitorul fracţiei;
•  numărul de părţi egale luate în considerare în fracţie: numărătorul fracţiei.

• Definiţie: m părţi luate din întregul împărţit în n părţi egale se numeşte


fracţie n m , m şi n sînt numere naturale, n diferit de 0.
MODEL DE ACTIVITATE DIDACTICĂ

TEMA: Formarea, scrierea și citirea fracțiilor


• http://educatieonline.md/Video?class=4&discipline=6

S-ar putea să vă placă și