TEMA 2.

Mecanismul și
sistemul financiar
1. Concept de mecanism financiar
2. Caracteristica sistemului financiar
3. Sistemul fondurilor de resurse financiare
4. Pîrghiile economico-financiare
5. Planificarea financiară
6. Organe cu atribuţii şi răspunderi în domeniul
finanţelor publice
7. Norme juridice privind problemele financiare
2.1. Concepte de mecanism si sistem
financiar
Mecanismul economic reprezintă
ansamblul metodelor şi instrumentelor de
conducere sau reglare a economiei
naţionale, de către factorii de decizie ai
societăţii, împreună cu obiectivele ce
guvernează această conducere sau reglare
şi întregul sistem organizaţional prin
intermediul căruia o efectuează.
Între mecanismele de funcţionare a economiei
naţionale din diferite ţări există condiţionări
istorice comune sau scopuri politico-
ideologice, sociale, economice sau de altă
natură asemănătoare:

 forma de proprietate predominantă (privată, cooperatistă sau de

stat) asupra mijloacelor de producţie;
 sistemul de conducere al economiei;
 sistemul de repartizare a rezultatelor muncii;
 regimul politico-ideologic (democratic, pluripartidic sau
totalitar, monopartidic) acceptarea unei singuri ideologii sau
tolerarea mai multor ideologii;
 participarea la alianţe politice, militare sau la uniuni cu caracter
economic.
Între mecanismele economice, există şi
deosebiri:
 nivelul forţelor de producţie, mărimea rezervelor de
care dispune economia naţională, condiţiile naturale
şi dimensiunea teritoriului;
 structura socială, gradul de maturizare a relaţiilor
sociale, de producţie şi a democratismului economiei;
 gradul de independenţă a economiei faţă de
străinătate (proporţia de acoperire a necesarului de
materii prime, resurse energetice, specialişti,
tehnologii şi capital din surse interne, precum şi de
desfacerea produselor (raportul dintre producţia
internă a ţării care se consumă pa plan naţional şi cea
care se exportă);
 obiectivele de politică economică urmărite pe termen
lung.
Mecanismul financiar este o componentă de structură
funcţională a mecanismului economic.

Mecanismul financiar are o structură complexă care

cuprinde sistemul financiar, pîrghiile financiare
utilizate de stat pentru influenţarea activităţii
economice; metodele administrative de conducere
folosite în domeniul finanţelor, cadrul instituţional
alcătuit din instituţii şi organe cu atribuţii în domeniul
finanţelor, cadrul juridic, format din legi, decrete,
hotărîri şi alte reglementări cu caracter normativ în
domeniul finanţelor.
 Mecanismului financiar are o
structură complexă care cuprinde:

 sistemul financiar;
 pârghiile economico-financiare;
 metode administrative de gestiune
financiară;
 cadrul instituţional;
 cadrul juridic.
 Conceptul de sistem financiar are un conţinut foarte
complex, poate fi interpretat sub mai multe aspecte,
şi anume:

 ca un sistem de relaţii economice, în expresie

bănească, prin care se vehiculează resurse financiare;
 ca un sistem de insituţii care participă la organizarea
relaţiilor, la consituirea şi distribuirea fondurilor,
precum şi elaborarea, executarea şi constrolul
planurilor financiare;
 ca un sistem de fonduri de resurse financiare ce se
constituie în economie la anumite eşaloane şi se
utilizează în scopuri precis determinate;
 ca un sistem de planuri financiare (instrumente de
conducere şi reglare), care reflectă anumite procese
prevăzute a se produce în economie, în cursul unei
perioade de timp determinate.
Prin prisma catedgoriilor financiare pe care
le desemnează sistemul financiar se
structurează pe următoarele subsisteme
principale:

 Finanţele întreprinderilor de stat.

În calitate de agenţi economici,
întreprinderile de stat participă direct la
procesul decizional. Prin deciziile lor, acestea
influenţează mărimea şi profilul investiţiilor,
mărimea fondurilor de acumulare.
 Bugetul administraţiei centrale de stat şi
bugetele locale. În cadrul economiei naţionale,
fondul bugetar reprezintă cel mai important
fond de resurse băneşti constituit la dispoziţia
societăţii.

 Asigurările sociale de stat. În economia de

piaţă producţia nu evoluează pe o linie
continuu ascendentă: ciclurile economice
cunosc perioade favorabile şi mai puţin
favorabile, perioade de recesiune, redresare şi
chiar de avînt economic.
 Asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă.
Printre factorii perturbatori şi dezechilibranţi ai procesului
reproducţiei sociale se numără şi calaminăţile naturale,
accidentele. Ele pot provoca distrugerea totală sau parţială a
unor bunuri, pierderi de vieţi omeneşti. În baza contractului
încheiat cu persoane juridice şi fizice, sau în virtutea obligaţiei
ce decurge din lege, acestea se angajează să acopere daune
suferite de bunurile cuprinse în asigurare sau să achite sumele
asigurate cuvenite persoanelor care au avut de suferit de pe
urma producerii riscurilor asigurate, în schimbul unei anumite
plăţi (primă de asigurare).

 Creditul.
Lărgirea activităţii economice prin metode extensive sau
intensive de lucru presupune dezvoltarea de mai mare
amploare, capitalul social al întreprinderilor în funcţiune
devine insuficient şi atunci acestea sînt silite să apeleze la
credite bancare, la emisiuni de acţiuni sau obligaţiuni.
 Sistemul financiar este format
din:

 sistemul financiar public;

 sistemul financiar privat.

 Sistemul financiar public cuprinde:

 BS şi BL;
 BASS;
 Bugetele instituţiile publice autonome;
 B. instituţiilor publice finanţate integral sau parţial
din BS, BL sau BASS;
 B. instituţiilor publice finanţate integral din veniturile
proprii;
 B. Trezoreriei Statului;
 B. fondurilor externe rambursabile;
 B. creditelor externe nerambursabile;
 Creditul public.
 Sistemul financiar privat cuprinde:

 Creditul bancar;
 Asigurări de bunuri, persoane şi
răspundere civilă;
 Finanţele întreprinderilor.
 2.3. Sistemul fondurilor de resurse
financiare

Structura sistemului de fonduri

financiare stă la baza derulării
fluxurilor băneşti în orice economie,
dar, la rândul său, ea decurge din
concepţia asupra mecanismului
financiar-monetar, având la bază o
anumită politică financiar-monetară.
 O imagine de ansamblu asupra acestui sistem
poate fi realizată prin gruparea acestora după
mai multe criterii:

1) după nivelul la care se constituie distingem următoarele

fonduri:
 - la nivel central sau macroeconomic, care se constituie şi se
administrează de către autorităţile sau instituţiile centrale,
presupunând, în principiu, realizarea unor obiective de interes
macroeconomic sau social (fondul bugetar al administraţiei
centrale de stat; fondurile asigurărilor sociale; fondurile de
creditare);
 - la nivel mediu sau intermediar (fondurile bugetare ale
raioanelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor);
 - la nivel microeconomic (fondurile proprii ale întreprinderilor,
instiruţiilor), avân ca scop satisfacerea nevoilor de funcţionare
şi dezvoltare a acestora.
 2) după destinsţia dată resurselor din fondurile
financiare:
 - fonduri de înlocuire şi dezvoltare, printre care se regăsesc
fondurile proprii ale întreprinderilor destinate activităţii producţie,
comerţ, investiţii, precum şi fondurile împrumutate pentru
activităţile curente sau de investiţii, fondurile speciale extrabugetare
folosite pentru lucrări cu caracter de investziţii;
 - fonduri de consum, din care fac parte: fondurile bugetare şi
extabugetare pentru consumul curent, fondurile de asigurări socale,
anumite părţi din fondurile proprii ale întreprinderilor destinate
acţiunilor cu caracter social sau stimulări materiale a salariaţilor,
precum şi partea din resursele băneşti ale populaţiei destinată
consumului curent;
 - fonduri de asigurare, care sunt destinate, în principal, asigurărilor
sociale, asigurări de bunuri, persoane, răspundere civilă, fie pentru
consumul curent, fie pentru activităţi de investiţii;
 - fonduri de rezervă, care se constituie la dispoziţia anumitor
entităţi economice şi sociale şi sunt destinate finanţării unor nevoi
imprevezibile.
3) după forma de proprietate în care sunt
administrate fondurile financiare:

- fonduri financiare publice (fondul bugetar al

administraţiei centrale de stat; fondul
asigurărilor sociale de stat);

- - fonduri financiare private (fondurile

aparţinînd societăţilor comerciale, bancare, de
asigurare şi reasigurare cu capital privat sau
mixt, resursele băneşti ale populaţiei).
4) după titlul cu care se fac prelevările:

 - prelevări cu titlu definitiv şi caracter

obligatoriu (impozite, taxe);

 - prelevări cu titlu rambursabil şi

caracter facultativ (depuneri la bănci);

 - transferuri externe rambursabile sau

nerambursabile (dotaţii, ajutoare).
 2.4. Pârghiile economico-financiare
Pârghiile economico–financiare reprezintă instrumente
de natură economică sau financiară, cu ajutorul cărora
statul acţionează asupra interesului economic al unei
colectivităţi determinate (ramură sau subramură
economică, grup socio-profesional, zonă geografică) sau
al membrilor acesteia luaţi în mod individual (producători,
consumatori, salariaţi) pentru realizarea unui obiectiv
anumit sau stimulând evoluţia în direcţiile dorite .
În cadrul mecanismului de autoreglare, caracteristic
economiei de piaţă, pârghiile financiare contribuie la
rezolvarea unor probleme ce nu se pot soluţiona prin
funcţionarea obişnuită a mecanismului respectiv.
 Folosirea pârghiilor economico-financiare nu
exclude necesitatea utilizării, în completare, a
unor metode administrative şi anume:

 întocmirea de prognoze, programe economice şi planuri;

 ţinerea evidenţei contabile;
 stabilirea de către stat a unor preţuri şi tarife;
 reglementarea împrumuturilor din fondurile publice;
 reglementarea regimului valutar;
 supravegherea importului şi exportului,
 sancţionarea speculei ilicite şi a evaziunii fiscale.
 Preţ  Împrumuturi
 Tarif  Subsidii
 Cost
 Profit  Subvenţii
 Rentabilitate  Investiţii
 Curs valutar  Transferuri
 Curs al hârtiilor de
valoare  Burse
 Dobânda  Pensii
 Rata scontului
 Curs de revenire  Indemnizaţii
 Amenzi  Emisiunea monetară
 Penalităţi
 Impozite
 Sisteme de retribuţie
 Taxe  Sisteme de uzură
 Sisteme de fonduri
Pârghiile economico-financiare ocupă un
loc important în mecanismul de
funcţionare al economiei şi se comportă
ca metode economice de conducere.

Folosirea pârghiilor economico-

financiare nu exclude necesitatea
utilizării, în completarea a unor metode
administrative.
 2.5. Planificarea financiară

Cu prilejul elaborării programelor de

dezvoltare a economiei naţionale se întocmesc
balanţe financiare de sinteză care cuprind
resursele financiare. Separat de aceasta se
întocmesc planuri financiare publice cu
caracter executoriu: bugetul administraţiei
centrale de stat, bugetul asigurărilor sociale de
stat etc. Înterprinderile private îşi întocmesc
propriile lor bugete de venituri şi cheltuieli,
după modelul stabilit de Ministerul Finanţelor.
 Indicatorii utilizaţi în practica financiară exprimă:
 încasări din activitatea desfăşurată de unităţile economice de stat;
 rezultatele financiare ale activităţii desfăşurate;
 vărsăminte la bugetul de stat;
 venituri ale bugetului de stat;
 necesar de resurse financiare la nivel de întreprindere;
 credite bugetare;
 credite bancare;
 atragerea disponibilităţilor băneşti de pe piaţă în circuitul economic;
 încasări şi plăţi privind operaţiunile de asigurări şi reasigurări;
 eficienţa fondurilor utilizate şi, respectiv, consumate de întreprinderile
de stat;
 eficienţa fondurilor utilizate de instituţiile publice din sfera
nematerială;
 gradul de dezvoltare a acţiunii de economisire şi a eficienţei
plasamentelor efectuate;
 gradul de dezvoltare a asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere
civilă realizate prin societăţile de stat şi eficienţa lor.
 Organe cu atribuţii şi răspunderi în
domeniul finanţelor publice

La soluţionarea problemelor financiare participă

o mulţime de organe care fac parte din
sistemul democraţiei reprezentative:
Parlamentul şi consiliile raionale, municipiile
orăşeneşti şi comunale. Sub îndrumarea
directă a acestor organe funcţionează organele
administraţiei de stat, centrale şi locale:
Guvernul, ministerele, perfecturile, primăriile.
Din categoria instituţiilor financiare specializate fac parte:
Ministerul Finanţelor, băncile, societăţi de asigurări şi
reasigurări, fonduri de investiţii etc.

 Parlamentul, ca organ reprezentativ al ţării şi unică legiuitoare,

dezbate şi acceptă programul Guvernului care trasează liniile
directoare ale politicii economice şi financiare şi controlează aplicarea
acestora, aprobă legea finanţelor publice, aprobă prin lege impozitele
şi taxele, şi alte venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale
bugetului administraţiei centrale de stat; legea privind organizarea şi
funcţionarea ministerelor, legea privind organizarea şi funcţionarea
Curţii de Conturi etc.

 Guvernul, ca organ suprem al administraţiei de stat, elaborează

proiectul bugetului administraţiei centrale de stat, al bugetului
asigurărilor sociale de stat şi al contului general anual de execuţie a
bugetului şi le supune spre aprobare Parlamentului; aprobă şi
răspunde de realizarea prevederilor bugetare; exercită conducerea
generală a activităţii executive în domeniul finanţe.
 Ministerul Finanţelor, în calitate de organ de
specialitate al administraţiei publice centrale,
aplică strategia şi programul Guvernului în
domeniul orientării economiei şi al finanţelor
publice.

 Primarul asigură executarea deciziilor

consiliului local al unităţii administrativ-
teritoriale şi: pregăteşte proiectul bugetului
local. Este ordonator principal de credite.