Cap.

10 MANAGEMENTUL
RISCULUI ÎN PROCESUL DE
SCHIMBARE
7.1. Riscul în procesul de schimbare
7.2. Managementul riscului
7.1. Riscul în procesul de schimbare

• Riscul se defineşte drept un element

incert dar posibil ce apare permanent în
procesul evenimentelor tehnice,
umane, sociale, politice, reflectînd
variaţiile distribuirii rezultatelor
posibile, probabilitatea de apariţie cu
valorile subiective şi obiective, având
efecte posibil păgubitoare şi
ireversibile”[1].
• [1] C. Opran, L. Paraipan, Managementul riscului, Editura Comunicare.ro Bucureşti, 2008, pag. 8
 În funcţie de modul lor de producere:

• Riscuri previzibile - ce sunt legate de deciziile

ce se iau în cadrul unei companii sau în cadrul
unui proiect de investiţii, fiind evenimente cu o
mare probabilitate de apariţie, dependente de o
serie de factori externi ce influenţează aceste
procese.
• Riscuri neprevizibile - consecinţe ale unor
evenimente accidentale ce nu pot fi prevăzute
(uragane, cutremure, incendii, inundaţii,
războaie, atentate etc.).
 În funcţie de mărimea şi evoluţia organizaţiei:

• Macroriscuri, ca rezultat al evoluţiei sau

conducerii într-un anumit sens a unei instituţii,
structuri organizatorice sau al unui proiect.
• Microriscuri, determinate de către factori
specifici sectorului de activitate a instituţiei,
structuri organizatorice şi/sau de insuficienta
corelare între particularităţile activităţii instituţiei,
structuri organizatorice sau a proiectului şi
limitele impuse de cadrul general al proiectului.
 După locul în care se produc:

• Riscuri interne:
Riscuri legate de management, care derivă
din ambiguitatea obiectivelor sau a
priorităţilor, datorate incoerenţei caietelor de
sarcini, inconsecvenţei în derularea licitaţiilor,
impreciziei definirii unor
responsabilităţi/activităţi concrete în cadrul
companiei, de acţiune greşită sau de
inacţiune, mai pe scurt riscuri generate de un
management deficitar.
 Riscuri interne:
• Riscuri tehnologice, de producţie, de inovaţie –
modernizare sau tehnice, generate de
incompatibilitatea între tehnologiile vechi şi noi,
aplicarea greşită a rezultatelor inovatoare de
modelare-simulare, de folosirea cu reţineri a
tehnologiei informaţiei.
• Riscuri în gestionarea resurselor umane:
incompetenţă, depăşirea competenţei, exces de
putere, mentalitatea, cultura, educaţia
persoanelor implicate în afacere.
 Riscuri interne:
• Riscuri în gestionarea resurselor materiale,
aprovizionare şi desfacere. Orice afacere implică
resurse. Resursele afacerii trebuie să fie accesibile
atunci când ai nevoie de ele, să fie în cantităţi
suficiente, de calitate foarte bună şi la un preţ
accesibil. Resursele trebuie să fie disponibile tot
timpul, mai ales atunci când sunt evidenţiate riscuri
care ameninţă distribuţia, se înregistrează fluctuaţii de
preţ, apar variante alternative.
• Riscurile economico-financiare conduc, de obicei, la
adaptarea greoaie la competitivitate. Aici se pot
evidenţia riscul de preţ, riscul valutar, riscul de transfer
valutar, riscul de aplicare TVA şi riscul de impozit.
 Riscuri interne:
• Riscul economic este influenţat de riscul financiar,
inflaţie si de transfer financiar. Economia este ciclică,
cu fluctuaţii potenţiale mari în activitate. Oricum,
trecerile şi schimbările de piaţa, se întâmplă foarte
repede, lasând de cele mai multe ori pierderi
ireparabile.
• Riscurile operaţionale, concurenţiale şi cele de
penetrare a sistemului informatic se combină
producând riscul de firmă/companie. Riscul
operaţional poate fi dat de: abundenţa de informaţii şi
viteza lor; timpul de interpretare, întotdeauna
considerat prea scurt; nevoia supravegherii continue;
dependenţa de sisteme automate; dependenţa de
specialiştii în calculatoare, care au schimbat cultura
locului de muncă
 Riscuri interne:
• Riscul conjunctural apare în condiţiile
pieţei, utilizând în special tehnologia
informaţiei şi proceduri juridice, în afara
sferei de control a acţionarilor. Putem
prezenta drept exemplu des întâlnit
riscurile datorate contractelor încheiate şi
întîrziate sau neonorate, care depind de
forma legală a afacerii, de legislaţia
relevantă şi practicile comerciale.
 Riscuri externe:
• a. Competiţia
• b. Riscurile politice
• c. Riscurile comerciale
• d. Riscurile comunitare induse de întreruperea
serviciilor esenţiale – apă, electricitate
• e.Riscuri de mediu generate de condiţii climatice
grave: caniculă, valuri de frig, furtuni, cutremure.
• f. Riscul de ţară este inerent în tranzacţiile cu un
stat, riscul de suveranitate al statului sau alte
afaceri în străinătate, riscul dat de instabilitatea
legislaţiei, regimul neclar al investiţiilor
 Manifestarea riscului
• Gradul de manifestare al riscului este direct legat
de probabilitatea sa de realizare şi ca urmare se face
o clasificare a gravităţii riscurilor în funcţie de
probabilitatea lor de realizare.
• „În timp ce pentru risc se pot face anumite anticipări
ale evenimentelor ce se pot produce cât şi asupra
probabilităţilor asociate producerii lor, în cadrul
incertitudinii, decidentul nu poate identifica toate sau
chiar nici unul din evenimentele posibile a se produce
şi cu atât mai puţin să estimeze probabilitatea
producerii lor .
• Conform DEX, riscul este posibilitatea de a suferi
pierderi.
 Percepţia riscului
• Există patru imagini ale riscului care apar în percepţia
publicului:
• a) Pericolul iminent („Sabia lui Damocles”). Riscul este
considerat o ameninţare care poate lovi în orice moment şi
poate determina un dezastru, sursa de risc fiind artificială.
Pericolul constă în imposibilitatea de a prevedea momentul
accidentului. Un exemplu pertinent ar fi percepţia publicului că
centralele nucleare pot provoca în orice clipă catastrofe.
• b) Risc invizibil („Cutia Pandorei” – Slow Killers). Riscul este o
ameninţare invizibilă la sănătatea sau bunăstarea publicului.
Efectele apar cu întîrziere şi nu sunt de natură catastrofală.
Publicul nu are acces direct la informaţie, depinde de surse
externe. Credibilitatea sursei de informare este crucială. Riscul
este minor, însă tendinţa de învinovăţire a celor implicaţi este
puternică. Un exemplu ar fi conservanţii, aditivii alimentari,
legumele supuse ingineriei genetice etc.
 Percepţia riscului
• c) Raportul Costuri – Beneficii („Balanţa Atenei”). Publicul
percepe riscul ca diferenţa dintre ceea ce câştigă şi ceea ce
pierde. Percepţia riscului este limitată la cîştiguri sau pierderi
financiare. În aceste situaţii funcţionează gîndirea
probabilistică. Exemplul clasic ar fi jocurile de noroc.
• d) Risc voluntar (Riscul de dragul riscului – „Mitul lui Hercules”).
Riscul este dorit şi exploatat în mod activ, expunerea la risc
fiind voluntară. Există percepţia că subiectul poate controla
riscul cu ajutorul îndemânării. Consecinţele nu sunt în mod
necesar catastrofale. Acest lucru este evident în cazul
sporturilor mai mult sau mai puţin extreme. Optăm pentru un
astfel de sport, chiar dacă riscul accidentelor există, luăm în
calcul în primul rând avantajele, sănătatea şi posibilitatea de a
răspunde unui atac neaşteptat.
 7.2.Managementul de risc
Procesul managementului de risc include patru paşi:
• • Evaluarea riscurilor – Căutarea sistematică a factorilor de risc
în interiorul evenimentului de realizat. Identificarea fiecărui risc
în funcţie de tipul şi gradul său de gravitate pentru evenimentul
analizat şi găsirea unei strategii adecvate de răspuns pentru
fiecare caz în parte. Strategiile de răspuns conţin schimbări în
ceea ce priveşte responsabilităţile în cadrul evenimentului, a
căilor de comunicare între elementele componente, a
modificării scopurilor evenimentului sau a specificaţiilor ce
intervin asupra rezultelor finale stabilite.
• • Monitorizarea şi controlul riscurilor – Implementarea
strategiilor de răspuns şi monitorizarea efectelor pe care aceste
schimbări le pot aduce în cadrul evenimentului analizat.
Strategiile de control ale riscului trebuie însă ajustate în funcţie
de efectele pe care le produc, având grijă ca toate părţile
implicate în derularea evenimentului să fie de acord cu aceste
modificări. Riscul nu trebuie înţeles ca fiind un element
distrugător.
• Transferul riscului este o soluţie deseori gândită
şi aplicată de manageri. Astfel au obiect de
activitate societăţile de asigurări, băncile. Se
practică transferul riscului către parteneri, către
firme care subcontractează şi chiar către
antreprenori, firme de top. Toate acestea au
aplicabilitate pe baze legale, contracte oficiale,
ferme.
• Controlul riscului începe cu un management
strategic de calitate.
 7.3 Managerul de risc
Asumarea riscului
Teoriile moderne apreciează existenţa a trei motivaţii esenţiale în
asumarea factorilor de risc calculat:

•succesul unei decizii manageriale este indispensabil legat de

asumarea unor riscuri;
•factorii de risc reprezintă pentru manageri elemente obligatorii de
luat în consideraţie, asumarea acestora ţinând mai mult de natura
profesională decât de înclinaţia personală a individului spre acest
capitol;
•asumarea factorilor de risc de către manageri, implică un conţinut
emoţional deosebit, datorită anxietăţii, fricii, excitării şi bucuriei,
dar şi a pericolului pe care îl resimte persoana decidentă.
• Există trei categorii de atitudini manageriale, distincte faţă de
concepţiile clasice aplicate în teoria riscului:

• 1) Credibilitatea redusă în estimările probabilistice – are la

bază neîncrederea managerilor în estimări pe care nu le înţeleg
sau pe care practic nu le utilizează. În general, această
categorie de manageri se prevalează de caracterul statistic al
previziunilor şi de determinare grosieră a probabilităţilor, ca
pretext în favoarea excluderii acestora din structura teoriei
decizionale. Greşeala fundamentală care apare în cadrul
acestei abordări constă tocmai în ignorarea rezultatelor
posibile, a căror probabilitate de realizare este insignifiantă,
fără a se ţine cont de evoluţia ulterioară a acestora. Astfel, când
o probabilitate slabă iniţială se combină cu evenimente ce
prezintă consecinţe importante, se poate ajunge în situaţii de
criză pentru instituţii sau proiectele care se derulează, de multe
ori cu consecinţe catrastofale.
• 2) Importanţa preferinţelor manageriale în asumarea riscurilor
– rezultă din studiile de specialitate efectuate în domeniu, prin
care se evidenţiază că preferinţele în asumarea riscului
variază în funcţie de context, alegerea unei opţiuni riscante de
către decident depinzând de relaţia dintre pericolele şi
oportunităţile pe care le prezintă opţiunea, pe de-o parte, şi
obiectivele pe care managerul de risc le-a fixat, pe de altă
parte. În cadrul acestei abordări manageriale se consideră că
decidentul îşi concentrează atenţia în mod exclusiv pe o
valoare critică, de exemplu pe pragul care separă reuşita
subiectivă de eşecul subiectiv. Termenii cei mai des utilizaţi de
către managerii de risc în aceste situaţii sunt: reuşită, eşec şi
dispariţie.
• 3) Asumarea diferenţiată a riscului de către manageri –
este unul dintre cele mai sensibile aspecte ale atitudinii
manageriale datorită permanentei preocupări a persoanelor din
conducere de a-şi păstra reputaţia neştirbită în domeniu. În
fond, asumarea unor decizii de către manageri prezintă
conotaţii şi interpretări diferite în funcţie de personalitatea şi
experienţa în domeniu a fiecăruia dintre decidenţi. Este bine
cunoscut faptul că un bun manager este cel care îşi asumă
riscuri în mod conştient şi nu joacă la ruleta norocului. În fond,
managerii competenţi sunt capabili să aleagă „riscurile bune” (a
căror adoptare conduce către succes) şi să evite „riscurile rele”
(ce conduc către eşecul investiţiei) în condiţii de incertitudine,
putând astfel să rezolve într-un mod anumita incoerenţă a
normelor sociale care cer în paralel asumarea riscurilor şi
reuşită asigurată.
Psihologia riscului
• Deoarece în cadrul activităţii manageriale şi în special în
mangementul de risc elementul decizional este prezent într-o
proporţie determinantă, este foarte important studiul psihologiei
riscurilor. Un manager de risc trebuie să decidă corect, să facă
alegerile care duc la succes.

• Având în vedere principalele aspecte ale comportamentului

decizional în condiţii de risc, se evidenţiază în continuare câteva
riscuri rezultate din maniera în care elementele decidente îşi
asumă deciziile de acţiune sau de implicare în proiect.
• Printre cele mai întâlnite riscuri se menţionează absenţa luării
deciziei sau întârzierea comunicării deciziei adoptate. Aceste
riscuri apar atunci când persoana implicată în actul decizional
conştientizează importanţa hotărârii şi amână cât de mult
posibil asumarea unei responsabilităţi.

Dintre cei mai importanţi astfel de factori, se menţionează:

• insuficienta încredere în sine a persoanei ce îşi asumă decizia,
• experienţă profesională redusă în domeniu,
• nivelul de exigenţe foarte crescut al evaluatorilor,
• valori proprii sau motivaţii personale deosebite,
• obligativitatea justificării în mod sistematic a deciziilor adoptate
faţă de conducerea societăţii sau a organizaţiei.
• Un alt risc întâlnit îl reprezintă analiza incompletă a situaţiilor
decizionale.

• Acesta se manifestă cu precădere atunci când elementele

decizionale nu cunosc îndeajuns de bine detaliile problemei, au
informaţii insuficiente sau eronate, iar timpul efectiv necesar
efectuării unei analize riguroase este insuficient. În aceste
situaţii, persoana decidentă nu poate avea la îndemână
întreaga descriere a situaţiei propuse, de cele mai multe ori
adoptând decizii eronate sau parţiale cu un posibil impact
negativ în derularea ulterioară a proiectului.
• În sfârşit, neconştientizarea consecinţelor deciziilor pentru
fiecare obiectiv al proiectului, datorată nivelului de incertitudine
pe care l-ar presupune abordarea acestora, fac ca deciziile să
fie luate, de cele mai multe ori, în condiţii de neglijare a
circumstanţelor pe care acestea le-ar putea avea pentru fiecare
dintre obiectivele proiectului.

• A aborda şi a gestiona riscul în afaceri este o funcţie a

conducerii oricărei afaceri. Începând cu managementul
strategic al afacerii, riscul este analizat, iar posibilele lui
efectele negative sunt controlate.
 7.4. Strategia antirisc în afaceri

Identificarea şi planificarea factorilor de risc

Identificarea factorilor de risc se materializează în opt factori
care influenţează adoptarea strategiei antirisc în organizaţii, astfel:
•a. Strategia de risc, adoptată la specificul afacerii.
•b. Planificarea acţiunii împotriva factorilor de risc se face cu
includerea integrării acestora în planul tactic al afacerii.
•c. Accesul la informaţie şi obţinerea de informaţii relevante, în
timp util, din întreaga organizaţie, permit evaluarea riscurilor cu
care se poate confrunta organizaţia, stabilirea priorităţilor,
evaluarea costului riscurilor suportate de organizaţie.
•d. Educaţia şi instruirea (trainning-ul) sunt factori esenţiali pentru
eficienţă care se manifestă prin simularea situaţiilor de risc şi prin
instruirea specifică pentru aplicarea strategiilor de gestionare a
riscurilor
• e. Procesul şi structura planurilor de risc trebuie să cuprindă
proiectarea structurii afacerii în aşa fel încât să suporte
procesele de gestionare a riscurilor, existenţa unei structuri
formale de gestionare a riscului astfel încât aceasta să poată fi
uşor accesată de către management.
• f. Evenimentele precedente care implică riscul şi bazele de date
ale cazurilor specifice pot ajuta la identificarea mai uşoară a
categoriilor de risc, la îmbunătăţirea recunoaşterea şi
minimizarea riscurilor în timp cât mai scurt.
• g. Gestionarea riscului cuprinde procesul de decizie prin care
se stabileşte dacă riscul ar trebui să fie rezolvat în interiorul
afacerii sau transferat unui al treilea partener.
• h. Asigurarea riscului reprezintă un factor care presupune
existenţa auditului specializat pe probleme de risc şi
managementul acestuia, precum şi relaţia dintre funcţia de
audit şi procesul de management de risc.
Planificarea acţiunilor antirisc presupune asocierea unor
elemente cheie în planificare cum sunt:

•direcţia în care vrem să ne îndreptăm, resursele ce ne trebuie ca

să realizăm scopurile,

•implementarea procesului prin care ajungem la rezultatul propus,

•măsurarea performanţei cu instrumente adecvate,

•îmbunătăţirea afacerii,

•crearea condiţiilor pentru un nivel superior al performanţei.

Strategii de reducere a riscurilor
În funcţie de situaţiile caracteristice în care pot fi aplicate, sunt
cinci categorii de strategii distincte de reducere a riscurilor:
1. Acceptarea riscurilor – se referă la modul în care managerul
înţelege riscul şi probabilitatea sa de realizare, deopotrivă
împreună cu consecinţele estimate ce decurg de aici şi ia decizia
de a nu acţiona pentru îndepărtarea acestuia. O astfel de
strategie este utilizată de obicei atunci când probabilitatea de
apariţie a unei categorii de riscuri este foarte mică iar
consecinţele acestora pentru derularea ulterioară a activitatii sunt
nesemnificative.
2. Evitarea riscurilor – reprezintă cea de-a doua strategie utilizată
în anumite condiţii în cadrul minimizării riscurilor. Această
strategie este utilizată în general în situaţia schimbării scopului,
sau anulării unei părţi din proiect, situaţii ce pot produce mari
perturbaţii atât în cadrul activităţilor estimate cât şi a rezultatelor
finale aşteptate.
• 3. Monitorizarea riscului şi pregătirea planului pentru situaţii
imprevizibile. Acest proces are la bază alegerea unui set de
indicatori şi urmărirea evoluţiei acestora pe întreaga durată.
Planurile pentru situaţiile imprevizibile au apărut ca o alternativă
la situaţiile de risc, prin pregătirea unei strategii de răspuns
înainte de manifestarea acestora. În general aceste planuri sunt
axate pe identificarea unor strategii de răspuns în situaţii de risc
financiar (depăşirea bugetului, costuri neprevăzute etc) sau de
risc tehnologic (avarii neprevăzute ale instalaţiilor sau
echipamentelor, inadvertenţe de ordin tehnologic etc.).
• 4. Transferul şi distribuţia riscurilor. Acest proces este practic
un transfer al riscurilor către o altă instituţie specializată în
asigurări, ce posedă în mod evident competenţe superioare în
monitorizarea şi controlul riscurilor.
• 5. Reducerea sistematică a riscurilor – reprezintă practic un
complex de metode şi strategii menite să diminueze în mod
sistematic riscurile până la stabilirea acestora în cadrul unui
prag acceptabil.
Monitorizarea şi controlul riscului
Strategiile de monitorizare şi control ale riscurilor includ
identificarea magnitudinii de producere a riscurilor pe baza
calculelor probabilistice, înregistrarea acestora şi inspectarea
periodică a evoluţiei lor pe baza controalelor de rutină.

O metodă sigură de a identifica riscurile în orice afacere este

chestionarea următoarelor variante:
•care sunt alegerile posibile?
•care sunt riscurile?
•care sunt oportunităţile?
•care sunt probabilităţile acestor oportunităţi şi riscuri?
•care este procesul pentru a alege decizia corectă?
•cum se face evaluarea fiecărei alternative, dar evaluarea
revizuirii?