Sunteți pe pagina 1din 7

Cetatea Soroca

Elev:Zmuncila Eduard
Clasa ,,X’’-R
Profesor:Railean Alina
Cetatea Soroca --
Cetatea de la Soroca a fost înălțată de Ștefan
cel Mare în ultimul sfert al secolului al XV-
lea. O spune tradiția locală, care-i explică
numele prin faptul că domnul a pus soroc
(termen de clădire). Cetatea Soroca a fost
ănălțatî împotriva cetelot tătare de pradă,
care prin vadurile Nistrului, își croiau drum
în Moldova. Soroca n-a fost o cetate mare,
cu două rînduri de ziduri, ca Suceava
Cetatea Albă sau Hotinul, ci o
fortăreațămică, un castel pentru adăpostul
unei străji de pază împotriva tătarilor.
Scopul si actiuni
Scopul principal proiectului
este dezvoltarea personala
istorică Pasii urmati
Am cautat imagini corespunzatoare

M-am informat despre Cetatea soroca

M-am interesant in privinta la istoria Republici Moldova


Istorie

Între 2013 și 2015 a avut loc restaurarea cetății


în cadrul Proiectului transfrontalier „Bijuterii
Medievale”: Cetățile Hotin, Soroca și Suceava,
realizat de Programul operațional comun
România – Ucraina – Republica Moldova 2007–
2013, finanțat de Unirea Europeană. Partenerii
proiectului sunt Primăria Soroca (R. Moldova),
municipiul Suceava (România) și Rezervația de
Stat de Istorie și Arhitectură – Cetatea Hotin.
Din cele trei milioane de euro, care este
valoarea totală a proiectului, două milioane de
euro i-au revenit Cetății Soroca.
Dimensiuni

Cetatea are o formă circulară cu diametrul curţii


interioare de 30,5 m,5 turnuri, 4 circulare şi unul
prizmatic cu pasajul de intrare, toate amplasate la
distanţe egale. Zidurile incintei, de 3,05 m grosime în
toate elementele sale, au o înălţime de 21 m.Partea
superioară a cetăţii, dominată de turnurile ce se
ridicau deasupra curtinelor cu 4m, este înzestrată cu
creneluri. În interiorul cetăţii trei rînduri de galerii de
lemn, erau destinate apărătorilor cetăţii.
Concluzie
In concluzie as putea spune ca
cetatea isi are si o avut un rol
important in istoriea Moldovei,
este cea mai frumoasa
construire istorica din Republica
Moldova.Cetatea servea
frontiera politica la marginea
tarii pe portiunea crearii unei
frontier politice la margine de
tara,pe portiunea de rau
Naslavcea – Vadu-Rascu.
Va multumesc pentru atentie

S-ar putea să vă placă și