Hazardele naturale

Vulcanii
 La 20 februarie 1943,un fermier mexican a văzut cum
dintr-o fisură căscată pe terenul său se ridică gaze şi praf.
În timpul nopţii,fisura a erupt şi dimineaţa,un con înalt de
9 m azvârlea în aer cenuşă şi pietre. După un an,conul a
ajuns la 300 m şi îngropase satul învecinat,Paricutin. Lava
sa se scursese din noul vulcan şi înghiţise un oraş aflat la
10k m distanţă.
După 9 ani de distrugeri,vulcanul s-a stins şi de atunci
n-a mai dat niciun semn de activitate.
Vulcanul Paricutin a fost primul pe care specialiştii l-au
studiat aproape chiar din clipa formării sale. Ciclul său de
viaţă extrem de scurt îi conferă un loc aparte printre
vulcani,aceştia putând rămâne activi timp de milioane de
ani. Deoarece este aflat într-o zonă vulcanică,acesta poate
reveni la viaţă în orice moment.
 Vulcanii activi constituie cea mai spectaculoasă
dintre minunile lumii. Ei apar atunci când rocile se
topesc la mare adâncime în scoarţa terestră sau chiar
în manta, fiind apoi ridicate şi azvârlite la suprafaţă.
Forma unui vulcan depinde de lava pe care o
produce. Lava subţire,fluidă, se revarsă în strate şi se
acumulează într-o “movilă” largă, aplatizată,numită
vulcan scut. Lava groasă,vâscoasă,formează un con
mai înalt,ca Muntele Fuji. Lava fluidă constă din roci
topite ale mantalei; cea vâscoasă este scoarţă topită.
În lume există cam 1300 de vulcani activi,
majoritatea aflaţi de-a lungul marginilor plăcilor
tectonice.
 Vulcanii se pot forma şi în mijlocul plăcilor,
deasupra unor “puncte fierbinţi” din manta. Insulele
Hawaii constituie cel mai bun exemplu. Acest şir de
uriaşi vulcani scut s-au format atunci când placa
pacifică s-a deplasat deasupra punctului fierbinte.
Cel mai mare vulcan activ de pe Terra, Mauna
Loa din Hawaii,tocmai se “mută” de pe punctul
fierbinte. Spre sud-est,chiar deasupra punctului
fierbinte,se află vulcanul Kilauea,a cărui activitate
sporeşte pe măsură ce diminuează cea a lui Mauna
Loa. Celelalte insule din zonă s-au format din
vulcani mai vechi,pe care placa în derivă i-a dus
departe de punctul fierbinte.
 Toţi vulcanii din insulele Hawaii sunt constituiţi dintr-o
rocă dură şi întunecată numită bazalt,care s-a format din
materialul topit al mantalei superioare,fiind cel mai frecvent
tip de lavă. Cea din Hawaii este fluidă,iar vulcanii au luat
naştere dintr-o lungă succesiune de erupţii vulcanice. Lava
bazaltică este atât de fluidă,încât râurile sale fierbinţi se
deplasează uneori cu 100km/h. Unele provin din
răsuflătoarele centrale de pe vârful vulcanului,dar
majoritatea se scurg din fisurile lungi de pe versanţi.
Adesea fluxul de lavă dispare o vreme în subteran,
printr-un canal. Aceste canale se formează atunci când
partea superioară a râului de lavă se răceşte şi se
solidifică,dar interiorul rămâne încă fierbinte şi continuă să
curgă. Când erupţia încetează,în urma sa rămâne un tub
lung şi gol. Fluxurile ulterioare de lavă pot curge prin
acelaşi tub.
 Lava din Hawaii formează prin solidificare două tipuri
de bazalt. Primul este cunoscut sub numele hawaiian
pahoehoe,care se referă la suprafaţa netedă ce se formează
prin răcirea unui strat de lavă. Stratul superficial se
cutează uneori.
Celălalt tip de lavă,numit aa,are o crustă ceva mai
graosă de lavă topită,care se fisurează în urma deplasării
lavei topite de dedesubt,formând la suprafaţă blocuri de
lavă consolidată.

Lavă pahoehoe
Mauna Loa

Lavă aa
Kilauea
 Crestele care se întind pe fundul oceanelor,
delimitând plăcile tectonice,sunt împânzite de
vulcani. Tăcute şi nevăzute de ochii oamenilor,ele
eliberează lavă continuu. Aceasta se răceşte rapid
în apă şi capătă o crustă la suprafaţă,formând
ghemotoace de dimensiunile unei mingi de
fotbal,care se aşează una deasupra alteia;această
structură le-a atras numele de “lavă-pernă”.
Uneori vulcanii din adâncul oceanelor sunt
suficient de înalţi pentru a-şi scoate “creştetul” din
apă,constituind insule. Islanda este o îngrămădire
de astfel de vulcani,apăruţi chiar pe creasta din
mijlocul Atlanticului.
 În 1963,în largul Islandei,a apărut o nouă insulă,
Surtsey. Născută pe fundalul aburului,al gazelor şi
al lavei,Surtsey a fost o ilustrare a uriaşului “motor”
termic ce acţionează scoarţa terestră. Pe măsură ce
fundul oceanului se deplasează,Surtesey va
“călători” până la marginea crestei; în cele din urmă
vulcanul se va stinge,iar valurile îl vor eroda,aşa
cum vulcanii din Hawaii sunt măcinaţi de Oceanul
Pacific.
 Inelul de foc
Regiunea din jurul Oceanului Pacific este numită “inelul
de foc” datorită vulcanilor de pe ţărmurile sale. Aceştia sunt
printre cei mai violenţi din lume,formaţi deasupra zonelor de
subducţie,unde plăcile oceanelor aluncecă pe sub cele
continentale. Vulcanii aruncă în aer cenuşă,lavă şi
gaze,produse prin topirea scoarţei continentale ajunse în
străfundurile fierbinţi ale planetei.
Majoritatea vulcanilor din inelul de foc sunt munţi
conici,clasici,cu un canal central şi eventual câteva fisuri pe
versanţi. Lava lor este mai groasă decât cea bazaltică a
vulcanilor oceanici,deoarece conţine o cantitate mai mare de
silice din scoarţa continentală topită. Lava fluidă din Hawaii
are un conţinut mult mai mic de silice. Combinaţia dintre
lava groasă şi masele de cenuşă şi resturi din erupţii
acumultae conferă acestor vulcani forma lor conică.
 Cel mai înalt vulcan din lume se află în inelul de foc.
Ojos del Salado se înalţă până la 6887m în Anzi,la graniţa
dintre Argentina şi Chile.
Vulcanii din inelul de foc sunt mai violenţi decât
vulcanii oceanici,deoarece aburul nu poate ieşi din lava
groasă; prins în masa acesteia ca bulele de aer în
şampanie,poate exploda dând naştere unei lave poroase
numită piatră ponce.
Dacă un vulcan a fost inactiv timp de mulţi ani,lava
răcită din anterior acţionează ca un dop,menţinând în
interior restul lavei şi gazele. Presiunea creşte pe măsură
ce tot mai multă lavă se acumulează,versanţii vulcanului
dilatându-se uşor. În cele din urmă vulcanul va atinge
punctul critic şi erupţia care urmează poate fi atât de
violentă,încât distruge o parte a muntelui.
 Pe 18 mai 1980,vârful şi unul dintre versanţii
Muntelui St.Helens,din statul Washigton,SUA,au
explodat,distrugând o suprafaţă vastă în jur. Un nor
negru de cenuşă,gaze şi abur s-a ridicat până la 25
km în aer. Dar aceasta a fost o erupţie modestă în
istoria vulcanilor.
Când Tambora,din Indonezia,a erupt în aprilie
1815, a aruncat în aer 165kmc de rocă şi
lavă,formând un crater de 11km în diametru.
Tambora a fost însă un biet foc de artificii
comparativ cu erupţiile care în trecut au lăsat
numeroase cicatrice pe faţa Terrei,precum caldera
Yellowstone din Wyoming,care acoperă 2500kmp.
 Cele mai grave erupţii din lume
VULCAN ŢARA ANUL ERUPŢIEI MORŢI

Tambora Indonezia 1815 92.000

Krakatoa Indonezia 1883 36.000
Mt.Pele Martinica 1902 30.000
Nevado del Ruiz Columbia 1985 22.000
Etna Sicilia 1669 20.000
Vezuviu Italia 79 16.000
Etna Sicilia 1169 15.000
Unzen-Dake Japonia 1792 10.400
Laki Islanda 1783 10.000
Kelut Indonezia 1919 5.000
 Întocmit de:
Prof.învăţământ primar :Şuteu Simona-Cristina
Şcoala Generală cu clasele I-VIII Tăureni
Jud. Mureş