STUDII ALE FRAGMENTELOR DE CERAMICĂ ANTICĂ

DIN REGIUNEA DOBROGEA, ROMÂNIA, FOLOSIND Numе Prеnumе

DIFRACȚIA NEUTRONILOR, TOMOGRAFIA ȘI
SPECTROSCOPIA RAMAN
De fiecare data cand un material este creat, dezvoltat sau produs,
proprietatile acestuia reprezinta o preocupare centrala. Experienta
arata faptul ca proprietatile si performanta asociate unui material sunt
legate de compozitia si structura sa la toate nivelurile, incluzand pe
cele la care atomii sunt prezenti și pe cele care ne arata dispunerea în
material, și că această structură este rezultatul sintezei, prelucrarii și
fabricarii. Materialul final trebuie să îndeplinească anumite cerinte și
trebuie să facă acest lucru într-un mod economic și social acceptabil.
Structurogeneza Dobrogei, începută încă din Proterozoic (acum 1,7-
1,8 mild. ani), când a fost definitivat soclul sud-dobrogean, s-a
încheiat imediat după mişcările chimerice (acum 140-150 mil. ani),
timp în care şi ţinuturile nord- dobrogene au devenit stabile, intrând
în regim de cratogen. În tot acest mare interval de timp, datorită
fragmentării şi mişcărilor tectonice verticale, teritoriul Dobrogei a
fost în mai multe faze total sau numai parţial acoperit de apele
marine, când s-au acumulat formaţiuni sedimentare cu faciesuri
diferite, acestea fiind mai mult sau mai puţin faliate, dislocate sau
ondulate.
Ca urmare, ulterior, procesele reliefogene realizate de agenţii externi
s-au desfăşurat nu numai pe un fond petrografic şi structural foarte
diferit, dar au acţionat în raport cu nivele de bază temporar diferite şi
în raport cu mişcările de înălţare sau coborâre, produse neuniform în
cuprinsul podişului. Este şi motivul pentru care relieful Podişului
Dobrogei, ce pare relativ uniform în ansamblul său, este mult
diversificat regional şi local, atât sub raport morfogenetic, cât şi sub
raport altimetric.
Având în vedere aceste diferenţieri regionale, în cuprinsul său au fost
separate trei mari unităţi, care, în general, corespund celor
geostructurale: Dobrogea de Nord, Dobrogea Centrale (Podişul
Casimcei) şi Dobrogea de Sud. Unităţile nordică şi centrală
reprezintă resturile unor vechi munţi caledonici şi hercinici supuşi
unei îndelungate modelări subaeriene, pe când Dobrogea de Sud este
un podiş structural, cu straturi aproape orizontale, depuse în mai
multe cicluri de sedimentare peste prelungirea estică a Platformei
Moesice."
Netezimea mare a culmilor şi menţinerea acestora sub formă de
platouri pe mari întinderi, înlăturarea pe grosimi mari a formaţiunilor
paleozoice, dar mai ales mezozoice, şi aducerea la zi a unor roci mai
vechi, presupune un proces îndelungat de eroziune care a condus la
formarea unui relief nivelat relativ uniform, cu martori de eroziune
păstraţi în rocile mai dure şi cu amplitudini hipsometrice reduse. În
ansamblul său, Dobrogea este o întinsă „câmpie de eroziune”,
interpretată frecvent ca peneplenă . sau ca o asociaţie de pedimente şi
inselberguri, recunoscute mai ales în Dobrogea de Nord .
Interpretarea genetică a treptelor de relief s-a realizat în majoritatea
situaţiilor în contextul urmăririi de către diferiţii cercetători a
evoluţiei unei anumite părţi a Dobrogei. În acest sens, treptele
superioare, la nivelul interfluviilor, au fost incluse în grupa
suprafeţelor de eroziune precuaternare, iar cele inferioare din lungul
văilor au fost considerate terase. Mai mult, vecinătatea mării a
condus, uneori, la o încercare de paralelizare cu treptele din scara
„Dépèré”, impunând indirect eustatismul ca factor determinant în
apariţia lor.
Cea mai mare parte a provinciei istorico-geografică, Dobrogea, este o
regiune de podişuri, în cuprinsul cărora, uneori, fragmentarea a
condus la dezvoltarea unor forme de tipul culmilor deluroase, la
culoare de văi largi şi depresiuni.
Ele însumează cca 10 400 km2, adică 4,3% din teritoriul României,
şi se caracterizează morfologic prin altitudini reduse (doar în câteva
vârfuri în nord-vest depăşesc 400 m; 89% se află la sub 200 m),
energie de relief frecvent sub 100 m, valori ale fragmentării
orizontale de 0,5-1 km/km2, impuse îndeosebi de văi cu scurgere
semipermanentă, şi două categorii de pante evidente (0-5º –
dominant pe platouri, glacisuri, lunci – şi peste 30º pe abrupturi
structurale, petrografice şi faleze).
În baza acestor elemente, este greu de presupus că în aceste unităţi
există forme de relief care să aibă caracter structural sau petrografic
tipic. Prezenţa lor a fost determinată însă de evoluţia complexă
realizată pe o durată mare de timp, care s-a exercitat pe un fond
structural variat şi în condiţiile unei neotectonici cu impulsuri
limitate ca intensitate.
Cunoașterea trecutului poate oferi informații pentru a proteja viitorul,
iar potențialul dezvoltării tehnologice în științele analitice poate fi
aplicat cu succes pentru studiul și conservarea obiectelor culturale. În
acest context, în lucrarea de față propunem o metodologie analitică
pentru caracterizarea a șapte mostre de obiecte ceramice antice .
Probele au fost analizate cu ajutorul microscopiei optice, iar toate
probele au prezentat o inomogenitate puternică la suprafață, așa cum
sugerează diferitele culori ale ceramicii.
Rezultatele fluorescenței cu raze X relevă o compoziție relativ
eterogenă a probelor, precum și diferențe puternice între diferitele
suprafețe ale fiecărei probe. Prin analiza comparativă a
difractogramelor înregistrate pentru ambele părți ale acelorași probe
s-au observat unele diferențe, în special în ceea ce privește
concentrația relativă a mineralelor componente și, cu un conținut mai
mic, în ceea ce privește noile faze prezente în probe.
Rezultatele coroborate obținute prin difracția cu raze XRF și XRF au
oferit informații cu privire la compoziția mineralogică a probelor:
pentru unele dintre ele fazele analfabete/muscovite și plagioclase
sunt prezente în cantități mai mari sau cu un conținut mai mic de
cuarț. Prezența acestor componente a fost confirmată de analiza
spectroscopiei în infraroșu cu transformată Fourier .
Analiza termică completează investigarea analitică a probelor
ceramice. Comportamentul termic al probei a fost realizat la unele
explicații cu privire la diferențele observate, datorită materiilor prime
sau factorilor de mediu în timpul îngropării lor în sol.
Încă de când sunt cunoscute inscripțiile privind activitatea umană,
ceramica a fost folosită ca materiale care servesc la gătit, depozitare,
transport, construcție sau prelucrare pirotehnică (Hein și Kilikoglou,
2018). Inițial, aceste obiecte au fost realizate ca instrumente practice
pentru obiceiurile zilnice, iar mai târziu au fost dezvoltate în opere de
artă (Sun et al., 2020). Studiul acestor obiecte sporește orizonturile
cunoașterii tradițiilor umane și a istoriei regionale (Fierascu et al.,
2020) și permite, de asemenea, obținerea unei caracterizări
mineralogice a materiilor prime (Drebushchak et al., 2018).
Prin analiza comparativă a diffractogramelor înregistrate pentru
ambele părți ale acelorași probe, se pot observa unele diferențe, în
special în ceea ce privește concentrația relativă a mineralelor
componente și, în ceea ce privește conținutul mai mic, în ceea ce
privește noile faze prezente în probe. Astfel, pentru eșantionul 1,
diferența majoră este reprezentată de intensitatea diferită a vârfului
care apare la aproximativ 29,4° , care, coroborată cu rezultatele
prezentate în tabelul 2, se datorează, cel mai probabil, prezenței
calcitului în eșantionul 1a, respectiv absenței sale în eșantionul 1b.
Acesta este, de asemenea, cazul probei 3, pentru care partea concavă
prezintă vârfuri bine definite asociate fazei de calcit, în timp ce proba
3b prezintă vârfuri mai puternice, asociate cu mica și proba 5, în
care faza de calcit este prezentă și pe partea concavă . Aceste
constatări sunt, de asemenea, susținute de diferențele puternice dintre
conținutul de calciu . Proba 2 prezintă o compoziție relativ uniformă ,
diferențele de intensitate înregistrate, corelate cu rezultatele XRF
sugerând diferențe în ceea ce privește conținutul de calcit .
Dacă evenimentele majore și evoluțiile generale ale celor mai reprezentative
situri sunt deja relativ bine cunoscute, studiile privind cultura materială
specifică LBA în această regiune cheie a Bazinului Carpatic sunt insuficiente.
Recent, a fost publicata o serie de analize privind evolutia stilistica a
ceramicii in Muresul de Jos. Pentru a realiza o caracterizare mai exacta a
ceramicii din regiunea mentionata, analizele stilistice , trebuie dublate de
studii de arheometrie, care ofera arheologilor noi posibilitati de interpretare
asupra artefactelor. În acest context, șapte probe ceramice datate din epoca
bronzului târziu din două situri au fost analizate folosind un set complex de
tehnici analitice . Ordinea de prezentare a rezultatelor obținute a fost aleasă
din două motive: în primul rând, să se propună o metodologie analitică pentru
acest tip de probe și, în al doilea rând, rezultatele complexe pot fi prezentate
numai dacă sunt obținute prin tehnici diferite care oferă informații reciproc.
Având în vedere forma specifică a pieselor ceramice și condițiile de
înmormântare, toate probele au fost analizate pe ambele părți, pe suprafața
concavă , respectiv pe suprafața convexă .
VĂ MULŢUMESC!