rei fluturi, buni prieteni, se jucau pe câmpie, într-o frumoasă

zi de vară; unul avea aripile albe, celălalt galbene-aurii, iar

aripile celui de-al treilea erau roşii.
fi zis că-s trei flori vii, care se leagănă pe florile de pe câmp
Dar iată că, în vreme ce fluturii se jucau de-a prinselea,
se porni deodată o ploaie repede de vară. Cei trei fluturaşi se
grăbiră să-şi caute un adăpost. Întâlniră în drum o margaretă
albă, care-şi clătină floarea sub picăturile de ploaie.
ună margaretă, primeşte-ne sub petalele florii tale! Noi sunte
aripile noastre-s tare gingaşe, picăturile grele de apă ni le d
eţi prea mulţi, le răspunse margareta. Eu aş putea primi numa
fluturele alb, care seamănă cu mine ca un frate cu sora lui.
Ceilalţi doi mergeţi mai departe şi căutaţi-vă adăpost!
 Dar fluturele alb zise prietenilor săi:
- Să zburăm mai departe! Mai degrabă voi lupta cu ploaia,
decât să mă despart de voi!
Şi flutureşii au pornit mai departe toţi trei, sub ploaia neîndură
În calea lor zăriră o lalea galbenă aurie.
-Dragă lalea, adăposteşte-ne în căsuţa florii tale!
-Dacă ne alungi, vom muri sub ploaia asta rece şi repede.
-Sunteţi prea mulţi, le răspunse şi laleaua. Tu, frumosule fluture
galben, rămâi la mine, dar ceilalţi să-şi caute de drum!

Fluturele galben însă îi răspunse, ca şi

fluturele alb,
şi iar zburară tustrei mai departe,
supăraţi şi plouaţi.
 Şi iată că-n faţa lor se ivi un mac roşu, cu petale mari şi
strălucitoare. L-au rugat şi pe el să-i primească, fiindcă li
s-au făcut aripioarele grele de ploaie şi abia mai puteau
zbura.
-Nu vă pot primi pe toţi; să rămână doar fluturele roşu!
ceilalţi doi mergeţi şi vă căutaţi alt adăpost!

Însă nici fluturele roşu nu

voi să se despartă de prietenii săi
şi o luară iară toţi la drum.
 eodată se ivi în faţa lor Curând ploaia se
n plop înalt şi frumos, opri şi cei trei fluturaş
are-i primi pe toţi trei în După ce mulţumiră
frunzişul lui bogat. plopului pentru
era frig şi aripioarele lor omenoasa lui
nu mai erau aşa de găzduire, îşi luară
umoase şi strălucitoare, zborul în văzduhul
dar ei erau fericiţi şi cald şi limpede.
ândri, căci cunoscuseră
puterea adevăratei
prietenii şi bucuria
ospitalităţii.
Prietenul adevărat la nevoie se cunoaște!