DEZVOLTAREA

PSIHANALIZEI
 CINE A FOST HEINZ KOHUT ȘI CUM A
CONTRIBUIT LA DEZVOLTAREA PSIHANALIZEI
• Heinz Kohut (1923-1981)a fost un psihanalist care a oferit o viziune foarte diferită asupra experienței
umane, ce este în concordanță cu temele majore din literatura și analiza socială a finalului de secol
XX. El nu a vorbit despre lupte, ci despre izolare- adică despre sentimentele dureroase ale alienării
personale, ale experienței existențiale anticipate și surprinse într-o manieră atât de de impresionantă
în Metamorfoza lui Kafka, în care un om este separat într-un mod îngrozitor de sentimentul propriei
umanități și ajunge să se simtă pe sine ca fiind o monstruozitate umană.
• În viziunea lui Kohut, persoana ce se confruntă cu probleme nu este măcinată de sentimente de
vinovăție în raport cu dorințe interzise. Este o persoană care se deplasează prin viață fara niciun sens.
Golit de acea dorință de viață care aduce o notă de farmec lucrurilor ordinare, acest om arată și se
comportă ca o ființă umană, însă își privește viața ca pe o muncă anevoioasă cu realizări goale. Sau
este captiv într-un montagne-rousse emoțional, în care exploziile exuberante de energie creativă
alternează cu sentimente dureroase de inadecvare drept răspuns la perceperea tulburătoare a eșecului.
• Procesul creativ este scurtcircuitat. Strădaniile creative desfid realizarea. Acest om caută
relațiile cu ardoare și chiar cu disperare, dar le abandonează în mod repetat,ceea ce îi
sporește pesimismul în raport cu posibilitatea de a mai primi vreodată de la celălalt ceea ce
are nevoie cu adevărat. Omul descris de Kohut este categoric tragic.
• •       La fel ca Hartmann, Kohut a ajuns la concluzia că e posibil ca ființele umane să fie
făcute în asemenea manieră încât să înflorească într-un anumit tip de mediu uman. Acest
mediu trebuie cumva să pună la dispoziție acele experiențe necesare care-i permit unui copil
să crească nu numai în termenii de a fi om, ci și în termenii de a se simți om, adică un
membru cu vitalitate, conectat la comunitatea umană. Kohut a încercat să identifice aceste
condiții ale mediului crucial din primii ani de viață ai copilului.
• Și totuși, scrierile lui Kohut nu au fost simple extensii și elaborări ale ideilor dezvoltate de
predecesorii lui. Așa cum s-a întâmplat în cazul multor inovatori din domeniul psihanalizei,
transformările specifice gândirii lui Kohut s-au născut în principal ca reacție la întâlnirea cu
probleme clinice care păreau opace și netratabile în cadrul conceptual al teoriei existente în
acel moment.
 TULBURARILE NARCISE DE
CARACTER
• Contribuțiile inițiale ale lui Kohut au fost prezentate în termenii unei reformulări radicale a conceptului
freudian de narcisism. Freud consideră că  întreaga energie libidinală a bebelușului era la început
orientată către sine- o stare pe care el a numit-o narcisism primar. În acești termeni, prima experiență a
bebelușului este magică și fantastică. Prins în ceea ce Freud a numit omnipotența gândirii, bebelușul se
simte ca fiind perfect și autoputernic. Primele situații de frustrare a autogratificării prin intermediul
acestor fantasme de omnipotența și grandoare întrerup egotismul narcisistic al bebelușului.
•
•Incapabil să-și asigure gratificarea pe această cale, bebelușu își întoarce energia libidinală către exterior,
către ceilalți, căutând o satisfacere palpabilă, chiar dacă este imperfectă. În cadrul acestui proces,
libidoul narcisic se transformă în mod normal în libido obiectal, iar copilul îi va lua pe părinți drept
obiecte esențiale ale iubirii în această perioadă de sugar. Acest atașament față de părinți, precum și
fantasmele oedipiene care se dezvoltă în cadrul lui impun următoarea dificultate psihică:În cazul în care
copilul nu poate să renunțe la aceste fantasme oedipiene, libidoul său ajunge să se fixeze asupra
obiectelor iubirii lui infantile și astfel individul devine nevrotic.
• Ulterior, când intră ca adult în tratamentul psihanalitic, transferul acestor atașamente infantile durabile
asupra persoanei analistului permite ca ele să fie trăite cu o mare intensitate, dar și să fie disponibile
interpretării analitice curative. Libidoul narcisic și libidoul obiectal au fost conceptualizate ca fiind
invers proporționale. Freud a comparat rezervorul libidoului cu protoplasma amibei:cu cât protoplasma
se concentrează mai mult în corpul central al amibei, cu atât mai puțin va rămâne pentru pseudopode și
viceversa. Cu alte cuvinte, cu cât preocuparea de sine a unei persoane este mai intensă, cu atât mai
puțină energie rămâne disponibilă pentru atașamente față de ceilalți, din nou, viceversa este valabilă.
•  •Freud a privit stările schizofrenice ca fiind rezultatul unei retrageri masive a libidoului dinspre obiecte
către o stare de narcisism secundar.  Narcisismul secundar îl propulseaza înapoi în timp pe individ, chiar
înainte de atașamentele lui infantile față de părinți, la starea de egotism magic ce caracterizează primele
luni de viață. De aici, individul nu-și poate transfera atașamentele libidinale față de părinți asupra
persoanei analistului deoarece nu au mai rămas niciun fel de atașament care ar putea să fie transferate.
Chiar și în prezent, analiști contemporani continuă să apeleze la această teorie a narcisismului pentru a
explica anumite dificultăți clinice pe care le întâmpină
• Eduardo, un bărbat homosexual cu puțin trecut de douăzeci de ani, a apelat la tratamentul psihanalitic din cauza unui
sentiment de depresie vag, pervaziv și din cauza unui sentiment de neîmplinire. Se pare că nu reușesc să mă regăsesc,
spunea el. Eduardo absolvise de curând facultatea și avea o exuberanță și și-a descris ambiția de a fi milionar. Cu toate
că în acel moment nu avea o slujbă și nici prea multă experiență în câmpul muncii, Eduardo acorda puțină atenție
dezvoltării ariei lui de interese sau planurilor pe termen lung prin care să atingă acest scop. Părea să nu aibă nicio idee
despre dificultatea sarcinilor pe care și le propusese. Atunci când se pregătea pentru un interviu în vederea obținerii
unui loc de muncă, Eduardo manifesta un optimism pesant. Discuta despre planurile lui de a ajunge în vârful
companiei respective, fără să ia în calcul posibilitatea că ar fi putut să nu fie angajat sau că, odată angajat, ajungerea
într-o poziție de conducere nu era automată, ci necesita un mare efort.
• •La începutul analizei viața socială a lui Eduardo era subiectul cel mai frecvent al discuțiilor. Cu toate că era un bărbat
atrăgător, el căuta în permanență relația cu un celălalt perfect, un bărbat frumos și musculos, cu un penis mare care,
spunea el, să mă împlinească și să mă facă puternic. Stările lui depresive erau în strânsă legătură cu această dorință.
Disforia lui se risipea atunci cand era la agățat, atunci cand se simțea că este activ în căutările lui și că părea să-și atingă
ținta. Dar atunci cand nu reușea să dobândească trofeul dorit, avea un sentiment mohorat de vid și fragilitate. Astfel de
dezamăgiri îl făceau să se retragă. Își pierdea orice interes față de compania altor oameni și petrecea multe seri în
singuratate, în apartamentul lui,adesea masturbandu-se.
• Eduardo era un bărbat arătos, deosebit de inteligent și elocvent, iar originile lui latine îi confereau o aură
oarecum exotică. Toate acestea îi făceau atrăgător în ochii multor bărbați. Cu toatea acestea, el disprețuia
atenția pe care ei i-o ofereau. Nu o privea ca având o anumită însemnătate, ca reprezentând posibilitatea
dezvoltării unei legături sau a împărtășirii unui interes comun. Toate acestea erau pentru Eduardo doar niște
trofee cu o valoare neînsemnată pe care să le colecționează pe drumul către scopul lui în permanență eluziv.
Eduardo privea relațiile ca și cum ar fi fost un joc de dame. Oamenii care se arătau interesați de el erau săriți
și îndepărtați de pe tablă în drumul către încoronarea finală.
• •Dacă analista încerca să pună în cuvinte și să exploreze aceste tipare, se lovea în mod repetat de același
răspuns. Eduardo asculta în tăcere, întotdeauna politicos, pană în momentul în care analista termina să-și
expună ideile. Apoi el își relua șirul ideilor ca și cum conținutul cuvintelor ei nu ar fi niciun fel de
semnificație. Intervențiile analistei erau privite doar ca o întrerupere pe care el o îndura cu răbdare pană
cand ea se oprea din vorbit și își relua poziția de auditor atent. Acest tipar a fost abandonat o singură dată în
timpul ședințelor preliminare, într-un moment în care Eduardo a făcut o pauză chiar în mijlocul discursului
său. Pentru un moment, el a studiat tăcut chipul analistei lui, privind-o ca și cum ceva i-ar fi captat atenția.
• Apoi, privirea lui nedumerită s-a schimbat și a comentat Știți, culoarea gri nu prea vă
prinde...Albastrul v-ar avantaja mai mult. Iar când analista s-a arătat interesată să exploreze
observația lui, Eduardo a ignorat întrebarea ei și a comentat că ea a citit prea mulți cărți și că făcea
prea mult caz de ceea ce fusese, de fapt, o remarcă superficială. Apoi, Eduardo și-a reluat discursul
din locul din locul în care îl întrerupsese inițial.
• •În aceste prime ședințe analista s-a simțit incapabilă să-i ofere ceva care să-l ajute, iar cu trecerea
timpului a devenit, în general, tăcută. A început, în schimb, să-și conștientizeze reveriile din
momentele în care era cu el. Își închipuia că se ridică și părăsește tăcută încăperea în care se aflau. În
fantezia ei, atata vreme cat ar fi reușit să reapară la finalul ședinței și să-i spună la revedere, el nici
măcar nu ar fi observat că ea lipsise. Și totuși, analista avea un sentiment și mai tulburător, și anume
că devenise invizibilă, ca și cum nu ar fi existat. În mod evident, transferul, așa cum era la conceput
în termeni clasici, nu se petrecea. Prin urmare, analista a trăit o adevărată surpriză în momentul în
care Eduardo s-a mâniat și a devenit depresiv atunci când ea a fost nevoită să anuleze o ședința.