Energie Regenerabila

ENERGIE REGENERABILA
1. Energie solară 5. Energia apei

2.Celule solare  Energia hidraulică
2. Energie eoliană  Energie potențială osmotică
3. Energie de biomasă  Energia mareelor
4. Energia geotermică
ඞ Colegiul National “Fratii Buzesti” clasa 9F

Grupa 1 professor indrumator “Matei Florin”
1.1.ENERGIE SOLARA
Energia solară este energia emisă de Soare, fiind o sursă de energie regenerabilă si poate fi folosita la:
1. genereze electricitate: prin celule solare (fotovoltaice)/centrale termice solare (heliocentrale)
2. încălzească clădiri(direct)/(prin pompe de căldură)
3. să producă apă caldă de consum prin panouri solare termice.
Casa cu panouri solare

Pentru o casă structurată pe parter plus etaj, cu suprafața de 80 de metri pătrați pe nivel, sistemul de panouri
solare cu boiler (exterior sau interior) costă între 500-2000 euro, cu perioadă de amortizare între 3-5 ani.
Economia lunară este, în medie, de aproximativ 60% din costul unei facturi normale de energie termică. Pentru
a evita scăderea randamentului sistemului, specialiștii sfătuiesc să fie efectuate periodic lucrări de curățare a
panourilor căci acestea își pot pierde eficiența chiar și cu peste 30%.
Comunitățile rurale africane folosesc energia solară pentru electricitate

Peste 450.000 de persoane din comunitățile rurale africane au acces la electricitate datorită energiei solare, o
alternativă la vechiul kerosen. Fundația Rurală pentru Energie, o organizație olandeză non-profit, a ajutat peste
450 000 de persoane din regiunea sub-sahariană a Africii să aibă acces la electricitate. Energia electrică
generată de panourile solare le permite copiilor să citească seara, să asculte radio, să se uite la televizor iar un
bec oferă mult mai multă lumină decât lampa cu petrol.
ඞ
1.2.ENERGIE SOLARA
Ecranul telefonului mobil, folosit ca încărcător solar
Wysips, o companie de origine franceză, a descoperit tehnologia prin care ecranul telefonului mobil sau al
smartphone-ului poate fi încărcat de la soare, cu ajutorul unei pelicule fotovoltaice. Pelicula fotovoltaică poate fi
integrată în ecranul telefonului și permite încărcarea completă a bateriilor, grație luminii solare, în numai 6 ore.
Procedeul este ieftin (prețul peliculei este de 1 euro), iar invenția companiei franceze a fost deja premiată la
Concursul de inventică de la Orlando, Florida, la categoria „Aplicații verzi în gestionarea energiei”. Descoperirea
aparține fondatorilor companiei, Ludovic Deblois și Joël Gilbert, care au demonstrat că „în șase ore se poate
încărca complet o baterie, de la soare, iar pentru 30 de minute de conversație este necesară doar o oră”.
Primele telefoane cu peliculă fotovoltaică Wysips urmează să apară în primul trimestru al anului 2012.
Primul avion propulsat doar cu energie solară care a zburat și noaptea
Primul avion propulsat doar de energia solară a efectuat un zbor experimental decolând din Payerne, în Elveția
și aterizând peste 15 ore pe aeroportul din Bruxelles. Astfel el a survolat Franța, Luxemburg, și Belgia, într-un
zbor de 15 ore, la 3600 de metri altitudine, cu viteza de 70 de kilometri pe oră. Aparatul a fost construit de
aeronautul și medicul elvețian Bertrand Piccard și a fost pilotat de Andre Borshberg.
Avionul, care poartă denumirea Solar Impulse, are o anvergură a aripilor de 64 metri, aproape cât al unui avion
uriaș, precum Airbus A340. Greutatea acesteia este, însă, comparabilă cu a unei limuzine - puțin peste o tonă și
jumătate. Zborul Solar Impulse a fost susținut de Comisia Europeană. Avionul solar a făcut istorie acum un an,
când a zburat neîntrerupt 24 de ore, propulsat doar de bateriile sale solare (ce cântăresc cca 500 kg). Aripile
aeronavei sunt acoperite cu 12 mii de celule foto-voltaice, care alimentează patru motoare electrice cu puterea
de 10 cai putere fiecare. Avionul poate ajunge la altitudinea maximă de 9500 m.
ඞ
1.3.ENERGIE SOLARA
Primul tren de mare viteză european alimentat cu energie solară
Primul tren din Europa alimentat cu energie produsă de panouri solare a fost trenul internațional
de mare viteză de pe ruta Paris-Amsterdam. Energia sa provine de la panourile solare instalate pe
tunelul care acoperă calea ferată. Tunelul, lung de 3,5 kilometri, situat lângă Antwerp, nordul
Belgiei, este acoperit cu 16 000 de panouri solare pe o suprafață de 50 000 metri pătrați. Instalația
solară produce 3300 de megawatt. Cantitatea de energie electrică ar putea acoperi consumul
mediu anual a 1000 de gospodării. Proiectul, denumit „Enfinity”, a implicat costuri de 15,6 milioane
de euro și reduce emisiile de CO2 cu 2400 de tone pe an.
Ambarcațiuni solare
Prima barcă solară practică a fost construită în Anglia, în 1975. În 1995 bărcile de
pasageri care posedau panouri solare începuseră deja să apară iar acum ele sunt
folosite pe scară largă. ,,Sun 21" a făcut prima traversare a Oceanului Atlantic în 2006-
2007. Nava a ajuns la New York pe 8 mai 2007, ora 3, după ce a străbătut 7000 mile
marine.
Cea mai mare navă cu propulsie solară
În septembrie 2010 cea mai mare navă cu propulsie solară din lume a părăsit portul
Monte Carlo, pentru o tentativă de ocol al lumii. Nava cu un deplasament de 60 de tone,
botezată "Planeta Solară", are un motor alimentat cu energie de celule fotovoltaice, cu
o suprafață de 540 de metri pătrați. Bateriile îi permit vasului să navigheze timp de trei
zile chiar și pe vreme noroasă.
ඞ
1.4.ENERGIE SOLARA
Mașini solare
Prima mașină solară a fost inventată de Ed Passerini în 1977 și numită “Bluebird”. Mașina era mică, ușoară și
costa relativ puțin A urmat Larry Perkins a inventat vehiculul “Quiet Achiever” în anul 1982.
Cea mai rapidă mașină solară

Cea mai rapidă mașină cu energie solară atinge 88 km/h. O mașină care
folosește aceeași cantitate de energie ca un prăjitor de pâine (1400 W) este cel
mai rapid autovehicul solar din lume. Numită ,,Sunswift", ea a fost creată de o
echipă de studenți de la Universitatea New South Wales din Sidney, Australia.
Aceasta a bătut un nou record această lună atingând viteza de 88 km/h, depășind
cu aproape 10 km/h recordul anterior care îi aparținea proiectului GM Sunraycer.
1.1.Energie solară la gătit

Studenții de la Facultatea de Știință și Tehnologia Materialelor a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, în cadrul unei
acțiuni ecologice „Materiale-responsabilitate-mediu” au prezentat tehnologii nepoluante, ecologice care pot fi folosite
pentru gătit în aer liber. Campania a fost una de responsabilizare pentru a aborda un stil de „viață verde”. „Aparatura”
folosită pentru a capta razele solare a constat într-o antenă de satelit acoperită cu vinil și umbrele acoperite cu folie de
aluminiu autocolantă. „Gătitul ține un pic și de soare și durează puțin mai mult, dar merită” a spus o studentă. În cadrul
demonstrațiilor respective studenții au prăjit cartofi și mititei cu ajutorul energiei solare. Folosind aceste tehnologii
temperatura în vas poate ajunge până la 1000 de grade. Se poate folosi orice obiect rotund și material reflectorizant
ඞ pentru a crea un „aragaz” ecologic. Antena care a fost folosită pentru prepararea cartofilor, avea circumferința de 2 metri
și cu ajutorul ei se poate prepara orice tip de mâncare.
1.5.ENERGIE SOLARA
Studenții de la Facultatea de Știință și Tehnologia Materialelor a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, în cadrul unei
acțiuni ecologice „Materiale-responsabilitate-mediu” au prezentat tehnologii nepoluante, ecologice care pot fi folosite
pentru gătit în aer liber. Campania a fost una de responsabilizare pentru a aborda un stil de „viață verde”. „Aparatura”
folosită pentru a capta razele solare a constat într-o antenă de satelit acoperită cu vinil și umbrele acoperite cu folie de
aluminiu autocolantă. „Gătitul ține un pic și de soare și durează puțin mai mult, dar merită” a spus o studentă. În cadrul
demonstrațiilor respective studenții au prăjit cartofi și mititei cu ajutorul energiei solare. Folosind aceste tehnologii
temperatura în vas poate ajunge până la 1000 de grade. Se poate folosi orice obiect rotund și material reflectorizant
pentru a crea un „aragaz” ecologic. Antena care a fost folosită pentru prepararea cartofilor, avea circumferința de 2 metri
și cu ajutorul ei se poate prepara orice tip de mâncare. Celelalte „aparate” mai mici, precum umbrelele, se folosesc pentru
prepararea lucrurilor simple, cum ar fi ochiurile de ou.
În aprilie 2009 un norvegian cu studii în Statele Unite (Berkeley, California) și care trăiește în Kenya, Jon Bohmer, a luat
un premiu „verde” de 75 000 de dolari (568 000 coroane norvegiene) pentru un cuptor solar foarte ieftin: costă doar 6,68
dolari (5 euro).Cu ajutorul cuptorului se poate găti mâncare în caserole, fierbe apă sau chiar coace pâinea. Este alcătuit
din două cutii, una în alta, acoperite cu un geam acrilic, care lasă radiația solară să intre, dar împiedică radiația din interior
să iasă. Cutia interioară este vopsită în negru iar folia argintie din exterior facilitează concentrarea căldurii, în timp ce un
strat de paie sau ziare dintre cele două asigură izolarea. Cuptorul se adresează celor trei miliarde de persoane care
folosesc lemne de foc pentru a găti în țările în curs de dezvoltare. Barbara Kerr and Sherry Cole au fost primii promotori
serioși ai cutiei solare de gătit în anii 70 iar planurile acesteia puteau fi găsite într-o carte publicată de Peace Corps în anii
60.
ඞ
1.6.ENERGIE SOLARA
Cuptoarele solare permit purificarea apei prin încălzirea acesteia. O apă încălzită la 65 grade
îndepărtează bolile întâlnite în cazul apei de proastă calitate, prezentă adeseori în țările în curs
de dezvoltare și responsabilă pentru milioane de decese. Pe de altă parte fumul degajat de
gătirea cu lemne dă naștere unor boli respiratorii responsabile de decesele a 1,6 milioane de
persoane/an în întreaga lume. De asemenea, prin folosirea cuptoarelor solare sunt evitate
despăduririle și emisiile de dioxid de carbon în atmosferă.
Obiceiul de a pune o cutie la soare pentru a coace pâine sau a prepara alte alimente. Era
întâlnit și în România (în special în sudul țării: Dobrogea, Bărăgan, Oltenia).
1.1Gadgeturi solare
Costum de baie cu panouri fotovoltaice
Andrew Schneider, absolvent al Universității din New York, a creat un costum de baie care
permite purtătorului să încarce un iPod sau o camera foto. El este confecționat din panouri foto-
voltaice, cusute cu fir conductor. Un astfel de costum de baie, proiectat de Schneider, este cusut
în aproximativ 80 de ore și poate costa mai mult de 120 de lire sterline, în fucție de mărimea
dorită. Pentru prototipul său, Schneider a folosit 40 de panouri foto-voltaice, unite între ele într-
un mod anume pentru a obține tensiunea și amperajul exact. Purtătorii costumului se vor putea
bucura fără probleme de apă, cu condiția ca niciun dispozitiv electric să nu fie conectat în timpul
înotului și ca, după baie, panourile să fie uscate atunci când se dorește conectarea la portul
USB.
ඞ
1.7.ENERGIE SOLARA
1.2.Gadgeturi solare
Jachetă cu panou solar
În 2008 creatorul de modă argentinian Julieta Gayoso a creat o jachetă dotată cu un mic panou
solar pe spate. Cu ajutorul acestuia se poate alimenta un telefon mobil sau Ipod. Un cablu în
interioul hainei, de culoare neagră, face transferul de energie către gadget-urile utilizatorului.
Genți, rucsaci, poșete cu panouri solare
Cercetătorii greci de la Universitatea din Salonic au creat o geantă solară, capabilă de a încărca
bateria unui telefon mobil sau a unui MP3 player. O versiune a genții solare era deja în producție
în octombrie 2010. Prețul era de 150 de euro. Acum gențile, rucsacii cu panouri solare, care pot
încărca telefoane mobile, IPOD-uri, etc sunt uzuale.
În mai 2011, firma daneză de design Diffus a scos pe piață o poșetă de lux cu panouri solare, în
care poate fi alimentat telefonul mobil. La proiect a participat și o companiă elvețiană de
broderie, Forster Rohner et Alexandra Institute, potrivit Green Report. Geanta are „brodate” pe
exterior 100 de panouri solare minuscule și poate capta energie solară, pe care o stochează într-
o baterie litiu-ion, ascunsă într-unul dintre buzunare. De la această baterie poate fi încărcat
telefonul mobil. În plus, atunci când poșeta se deschide, fibrele optice, fixate într-unul din
buzunarele interioare, se activează și iluminează interiorul accesoriului, permițând găsirea
diverselor lucruri din geantă. Invenția transformă energia solară în electricitate cu o eficacitate de
9%.
ඞ
1.8.ENERGIE SOLARA
1.2.Gadgeturi solare
Corturi solare
Armata Statelor Unite a decis să doteze corturile cu trei tipuri de panouri solare fotovoltaice în
incercarea de a optimiza și de a îmbunătăți eficienta soldaților aflați in misiune. Corturile vor
profita de condițiile solare favorabile în zonele de conflict pentru a alimenta dispozitivele
electronice atât de necesare soldaților pe teren. Capacitatea acestor panouri variază intre 200 si
300 de watti per cort. Sistemul va ușura situația soldaților, care nu vor mai fi nevoiți să-și care
peste tot baterii de rezervă.
În 2009 Orange în parteneriat cu firma americană Kaleidoscope au creat un concept ultra-
modern de cort. Acesta are o instalație de panouri solare prin care este captată suficientă
energie pentru ținerea în funcțiune timp de mai multe ore a câtorva aparate electrice personale
sau încărcarea bateriilor lor dacă utilizatorii au rămas fără acumulatori. Celulele își ajustează
singure poziția astfel încât să fie cât mai mult timp expuse razelor solare. Energia este stocată
până când utilizatorii decid să o folosească fie prin punerea în funcțiune a laptop-ul ui, a
telefonului sau a altor gadget-uri. O altă funcție utilă constă în sistemul "glo-cation" care
transmite un semnal către telefonul mobil, astfel încât poziția în care a fost amplasat cortul să
poată fi reperată. Cortul solar are, de asemenea, un display LCD flexibil care afișează energia
generată sau consumată și puterea semnalului de internet. În plus, sistemul permite încălzirea
interiorului dacă temperatura scade sub valoarea setată.
Producția de echipamente
În anul 2008, producția chineză de celule solare reprezenta doar 33% din cea mondială, dar din
ඞ anul 2011 ea reprezinta 57% din aceasta.

2.1. CELULĂ SOLARĂ
Introducere
O celulă solară este alcătuită din două sau mai multe straturi de material semiconductor, cel mai
întâlnit fiind siliciul. Aceste straturi au o grosime cuprinsă între 0,001 și 0,2 mm și sunt dopate cu
anumite elemente chimice pentru a forma joncțiuni „p” și „n”. Această structură e similară cu a unei
diode. Când stratul de siliciu este expus la lumină se va produce o „agitație” a electronilor din
material și va fi generat un curent electric.
Celulele, numite și celule fotovoltaice, au de obicei o suprafață foarte mică și curentul generat de o
singură celulă este mic dar combinații serie, paralel ale acestor celule pot produce curenți suficient
de mari pentru a putea fi utilizați în practică. Pentru aceasta, celulele sunt încapsulate în panouri
care le oferă rezistență mecanică și la intemperii.
1.1.Clasificare
Celulele solare pot fi clasificate după mai multe criterii. Cel mai folosit criteriu este după grosimea stratului materialului. Aici
deosebim celule cu strat gros și celule cu strat subțire.
Un alt criteriu este felul materialului: se întrebuințează, de exemplu, ca materiale semiconductoare combinațiile CdTe, GaAs
sau CuInSe, dar cel mai des folosit este siliciul.
După structură de bază deosebim materiale cristaline(mono-/policristaline) respectiv amorfe.
În fabricarea celulelor fotovaltaice pe lângă materiale semiconductoare, mai nou, există posibiltatea utilizării și a materialelor
organice sau a pigmenților organici.
ඞ
1.2.Clasificare
1.1.Materiale
1.Celule pe bază de siliciu
 Strat gros
a) Celule monocristaline (c-Si)
randament mare - în producția în serie se pot atinge până la peste 20 % randament energetic, tehnică de
fabricație pusă la punct; totuși procesul de fabricație este energofag, ceea ce are o influență negativă asupra
periodei de recuperare (timp în care echivalentul energiei consumate în procesul de fabricare devine egal
cantitatea de energia generată).
b) Celule policristaline (mc-Si)
la producția în serie s-a atins deja un randament energetic de peste la 16 %, cosum relativ mic de energie în
procesul de fabricație, și până acum cu cel mai bun raport preț – performanță.
 Strat subțire
a) Celule cu siliciu amorf (a-Si)
cel mai mare segment de piață la celule cu strat subțire; randament energetic al modulelor de la 5 la 7 %; nu
există strangulări în aprovizionare chiar și la o producție de ordinul TeraWatt
b) Celule pe bază de siliciu cristalin, ex. microcristale (µc-Si)
în combinație cu siliciul amorf randament mare; tehnologia aceeași ca la siliciul amorf
2.Semiconductoare pe bază de elemente din grupa III-V
 Celule cu GaAs
randament mare, foarte stabil la schimbările de temperatură, la încălzire o pierdere de putere mai mică decât la celulele
cristaline pe bază de siliciu, robust vizavi de radiația ultravioletă, tehnologie scumpă, se utilizează de obicei în industria
spațială (GaInP/GaAs, GaAs/Ge)
ඞ
1.3.Clasificare
1.2.Materiale
3.Semiconductoare pe bază de elemente din grupa II-VI
 Celule cu CdTe
utilizează o tehnologie foarte avantajoasă CBD(depunere de staturi subțiri pe suprafețe mari în mediu cu pH , temperatură
și concentrație de reagent controlate) ; în laborator s-a atins un randament de 16 %, dar modulele fabricate până acum au
atins un randament sub 10 %, nu se cunoaște fiabilitatea. Din motive de protecția mediului este improbabilă utilizarea pe
scară largă.
4.Celule CIS, CIGS
CIS este prescurtarea de la Cupru-Indiu-Diselenid produs în stație pilot la firma Würth Solar în Marbach am Neckar,
respectiv Cupru-Indiu-Disulfat la firma Sulfurcell în Berlin, iar CIGS pentru Cupru-Indiu-Galiu-Diselenat produs în stație
pilot în Uppsala/Suedia. Producătorii de mai sus promit trecerea la producția în masă în anul 2007.
5.Celule solare pe bază de compuși organici
Tehnologia bazată pe chimia organică furnizează compuși care pot permite fabricarea de celule solare mai ieftine.
Prezintă, totuși, un impediment faptul că aceste celule au un randament redus și o durată de viață redusă (max. 5000h).
Încă (ianuarie 2007) nu există celule solare pe bază de compuși organici pe piață.
6.Celule pe bază de pigmenți
Numite și celule Grätzel utilizează pigmenți naturali pentru transformarea luminii în energie electrică; o procedură ce se
bazează pe efectul de fotosinteză. De obicei sunt de culoare mov.
7.Celule cu electrolit semiconductor
De exemplu soluția: oxid de cupru/NaCl. Sunt celule foarte ușor de fabrict dar puterea și siguranța în utilizare sunt limitate.
8.Celule pe bază de polimeri
Deocamdată se află doar în fază de cercetare.
ඞ
1.4.Clasificare
Rezervele de materia primă
Ca materie primă de bază siliciul este disponibil în cantități aproape nelimitate. Pot apărea însă strangulări în aprovizionare
datorate capacităților de producție insuficiente și din cauza tehnologiei energofage.
La celulele solare ce necesită materiale mai speciale cum sunt cele pe bază de indiu, galiu, telur și seleniu situația se prezintă
altfel. La metalele rare indiu și galiu consumul mondial (indiu cca. 850 t, galiu cca. 165 t) depășește deja de mai multe ori
producția anulă (USGS Minerals Information). Deosebit de critică este situația datorită creșterii accentuate a consumului de
indiu în formă de indiu – oxid de zinc în ecranele cu cristale lichide și cele cu LED organic, precum și utilizării de galiu și indiu în
producția diodelor luminiscente (LED) care se comercializează în surse de lumină cu consum mic de energie respectiv ca sursă
de lumină de fundal în televizoare cu ecran plat.
Rezervele de indiu, estimate la 6000 tone (economic exploatabile 2800 tone), se presupune că se vor epuiza deja în acest
deceniu.
La seleniu și telur, care e și mai greu de găsit, situația pare mai puțin critică, deoarece ambii metaloizi se regăsesec în cantități
mici în nămolul anodic rezultat în urma procesului de electroliză a cuprului iar producătorii de cupru utilizează doar o parte din
nămolul rezultat pentru extragerea de telur și seleniu. Rezervele exploatabile economic la seleniu se estimează totuși la doar
82000 tone, iar la telur la doar 43000 tone, vizavi de cupru unde se estimează la 550 milioane tone.
Multe procese de producție utilizează galiu, indiu, seleniu și telur în mod neeconomic.
Spre deosebire de cupru, unde procesul de reciclare este pus la punct, la galiu, indiu, seleniu și telur procesul de reciclare nu
este posibil deoarece aceste elemente se găsesc incluse în structuri multistrat foarte fin distribuite de unde recuperarea, se
pare, nici în viitor nu va fi posibilă.
ඞ
1.5.Clasificare
Moduri de construcție
Pe lângă materia primă o importanță mare prezintă tehnologia utilizată. Se deosebesc diferite structuri și aranjamente în care
se depun electrozii de acoperire transparenți a căror rezistență nu este deloc neglijabilă.
Alte tehnici vizează mărirea eficienței asigurând absorbția unui spectru de frecvență cât mai larg prin suprapunerea mai multor
materiale cu diferite caracteristici de absorbție. Se încearcă selectarea materialelor în așa fel încât spectrul luminii naturale să
fie absorbit la maximum.
Actualmente celulele solare pe bază de materiale semiconductoare cele mai des comercializate sunt cel pe bază de siliciu.
Celulele solare pe bază de materiale semiconductoare utilizate pentru producerea de energie electrică sunt legate în module.
Pe un modul se află mai multe rânduri de celule solare conectate în serie între ele pe fața și pe reversul modulului permițând,
datorită tensiunii însumate, utilizarea unor conductori cu secțiune mai mică decât la legarea în paralel. Pentru protejarea unei
celule solare împotriva efectului de avalanșă în joncțiune, datorată potențialului mai mare (apărută de exemplu la umbrirea
parțială a modulului), trebuie incorporate paralel cu celulele solare diode de protecție(bypass).
Sistemele de panouri solare sunt înzestrate uneori cu mecanisme de orientare, panoul fiind în permanență direcționat pentru a
exploata la maximum energia solară incidentă.
Randamentul termodinamic maxim teoretic pentru producerea de energie din lumina solară este de 85 %. Acesta se
calculează din temperatura suprafeței soarelui(5800 °K), temperatura maximă de absorbție(<2500 °K, tempertura de topire a
materialelor greu fuzibile) și temperatura mediului înconjurător(300 °K).
Dacă se utilizează doar o porțiune din spectrul luminii solare, valoarea teoretică se reduce în funcție de lungimea de undă,
până la 5-35 %. Neutilizarea spectrului complet este una din dezavantajele celulelor solare față de centralele solare termice.
ඞ
1.6.Clasificare
1.1.Principiu de funcționare
Semiconductoare în principiu sunt construite ca niște fotodiode cu suprafață mare care însă nu se utilizează ca detectoare de
radiații ci ca sursă de curent.
Interesant la acest tip de semiconductoare este că prin absorbție de energie (căldură sau lumină) eliberează purtători de
sarcină (electroni și goluri). Este nevoie de un câmp electrostatic intern pentru ca din acești purtători să se creeze un curent
electric dirijându-i în direcții diferite.
Acest câmp electric intern apare în dreptul unei joncțiuni p-n. Pentru că intensitatea fluxului luminos scade exponențial cu
adâncimea, această joncțiune este necesar să fie cât mai aproape de suprafața materialului și să se pătrundă cât mai adânc.
Această joncțiune se creează prin impurificarea controlată. Pentru a realiza profilul dorit, în mod normal se impurifică „n” un
strat subțire de suprafață și „p” stratul gros de dedesubt în urma căruia apare joncțiunea. Sub acțiunea fotonilor apar cupluri
electron-gol în joncțiune, din care electronii vor fi accelerați spre interior, iar golurile spre suprafață. O parte din aceste cupluri
electron-gol se vor recombina în joncțiune rezultând o disipare de căldură, restul curentului putând fi utilizat de un consumator,
încărcat într-un acumulator sau prin intermediul unui invertor livrat în rețeaua publică. Tensiunea electromotare maximă la
bornele unei celule solare (de exemplu la cele mai utilizate, celulele de siliciu cristaline) este de 0,5 V.
Structura celulelor solare se realizează în așa mod încât să absoarbă cât mai multă lumină și să apară cât mai multe sarcini in
joncțiune. Pentru aceasta electrodul de suprafață trebuie să fie transparentă, contactele la acest strat să fie pe cât posibil de
subțiri, pe suprafață se va aplica un strat antireflectorizant pentru a micșora gradul de reflexie a luminii incidente. Acestui strat
antireflectorizant i se atribuie culoare negru-albăstruie a celulelor solare care fără aceasta ar avea o culoare gri-argintie.
ඞ
1.7.Clasificare
1.2.Principiu de funcționare
La celulele solare moderne se obține din nitrat de siliciu prin
procedeul PE-CVD(pe o suprafață încălzită se depun în urma unei
reacții chimice componente extrase dintr-o fază gazoasă) un stratul
antireflectorizant de cca 70 nm grosime (sfert de lungime de undă
la un coeficient de refracție de 2,0). Se mai utilizează straturi
reflectorizante din SiO2 și TiO2 ce se depun prin procedeul AP-
CVD.
Grosimea stratului influențează culoarea celulei (culoarea de
interferență). Grosimea stratului trebuie să fie cât se pote de
uniformă, deoarece abateri de câțiva nanometri măresc gradul de
reflexie. Celulele își datorează culoarea albastră realizării unei
grosimi ce corespunde lungimii de undă a culorii roșii, culorea cea
mai bine absorbită de siliciu. În principiu însă în acest mod se pot
realiza celule roșii, galbene, sau verzi la cerințe arhitectonice
deosebite, dar vor avea un randament mai slab. În cazul nitratului
de siliciu și a bioxidului de siliciu stratul antireflectorizant mai are și
un rol de a reduce viteza de recombinare superficială.
ඞ
1.1. Celule solare pe bază de siliciu
Materialul cel mai utilizat pentru fabricarea de celule solare pe bază de semiconductori este Siliciul. Dacă la început pentru
producerea celulelor solare se utilizau deșeuri rezultate din alte procese tehnologice pe bază de semiconductori, astăzi se
apelează la materiale special în acest scop fabricate. Pentru industria semiconductorilor siliciul este materialul aproape ideal.
Este ieftin, se poate produce întru-un singur cristal la un înalt grad de puritate, și se poate impurifica(dota) în semiconductor de
tip “n” sau “p”. Prin simpla oxidare se pot crea straturi izolatoare subțiri. Totuși lărgimea zonei interzise fac siliciul mai puțin
potrivit pentru exploatarea directă a efectului fotoelectric. Celule solare pe bază pe siliciu cristalin necesită o grosime de strat de
cel puțin 100 µm sau mai mult pentru a pute absorbi lumina solară eficient. La celulele cu strat subțire de tip semiconductor
direct ca de exemplu GaAs sau chiar siliciu cu structura cristalină puternic perturbată (vezi mai jos), sunt suficiente 10 µm.
În funcție de starea cristalină se deosebesc următoarele tipuri de siliciu:
 Monocristaline Celulele rezultă din așa numitele Wafer (plăci de siliciu dintr-un cristal). Aceste cristale reprezintă materia
de bază pentru industria de semiconductori și sunt destul de scumpe.
 Policristaline Celulele sunt din plăci care conțin zone cu cristale cu orientări diferite. Acestea pot fi fabricate de exemplu
prin procedeul de turnare, sunt mai ieftine și ca atare cele mai răspândite în producția de dispozitive fotovoltaice. Deseori ele
se numesc și celule solare policristaline.
 Amorfe Celulele solare constau dintr-un strat subțire de siliciu amorf (fără cristalizare) și din această cauză se numesc
celule cu strat subțire. Se pot produce de exemplu prin procedeul de condensare de vapori de siliciu și sunt foarte ieftine,
dar au un randament scăzut în spectru de lumină solară, totuși au avantaje la lumină slabă. De aceea se utilizează în
calculatoare de buzunar și ceasuri.
 Microcristaline Acestea sunt celule cu strat subțire cu structură microcristalină. Au un randament mai bun decât celulele
amorfe și nu au un strat atât de gros ca cele policristaline. Se utilizează parțial la fabricarea de panouri fotovoltaice, dar nu
sunt atât de răspândite.
ඞ
 Celule solare tandem sunt straturi de celule solare suprapuse, deobicei o combinație de straturi
policristaline și amorfe. Straturile sunt din materiale diferite și astfel acordate pe domenii diferite de
lungimi de undă a luminii. Prin utilizarea unui spectru mai larg din lumina solară, aceste celule au
un randament mai mare decât celulele solare simple. Se utilizează parțial la fabricarea de panouri
solare dar sunt relativ scumpe. O ieftinire apreciabilă se va obține prin utilizarea în combinație cu
sisteme de lentile, așa numitele sisteme de concentrare.
1.1.Fabricația având la bază blocuri sau bare de siliciu
Celulele solare obisnuite pot fi confecționate după mai multe metode de fabricație.
Materia primă siliciu este al doilea element chimic din compoziția scoarței terestre în privința cantitatății. Se regăsește în
compuși chimici cu alte elemente formând silicate sau cuarț. Siliciul brut numit și siliciu metalurgic se obține din quarț prin topire
în furnal. Reducera siliciului se petrece cu ajutorul carbonului la o temperatura de cca 1700 °C, rezultând la fiecare tonă de
siliciu metalurgic de puritate de cca 98-99 % în jur de 1,5 T de CO2. Prin acest procedeu în 2002 s-au produs 4,1 T siliciu. Mare
parte din acesta este utilizat de industrie la fabricare a oțelului și în industria chimică și numai o mică parte în microelectronică și
la fabricarea de celule fotovoltaice.
Din siliciul brut printr-un proces de fabricație în trepte bazat pe triclorsilan se obține siliciul policristalin de cea mai mare puritate.
Până în prezent (2006) în producție se recurge la o tehnologie Siemens bazat pe un procedeu de tip CVD condensare de
vapori de siliciu, procedeu elaborat și optimizat pentru ramura de microelectronică. În microelectronică cerințele de calitate sunt
total diferite de cele din fabricarea de celule fotovoltaice. Pentru fabricarea de celule solare este foarte importantă puritatea
plăcii de siliciu în toată masa ei pentru a asigura o cât mai mare durată de viață pentru purtătorii de sarcină, pe când în
microelectronică cerința de foarte înaltă puritate se rezumă în principiu la stratul superior până la o adâncime de 20-30 µm.
Deoarece între timp consumul de siliciu de înaltă puritate pentru fabricarea de celule fotovoltaice a întrecut pe cel pentru
microelectronică, actualmente se fac cercetări intense pentru elaborarea de procedee de fabricare speciale mai ieftine
ඞ optimizate pentru celule solare.
1.2.Fabricația având la bază blocuri sau bare de siliciu
Cu toate că procesul de producție a siliciului pur este foarte energofag, energia consumată la fabricareaa
celulelor solare, în funcție de tehnologia utilizată, se poate recupera în 1,5 până la 7 ani. Dacă se ia în
considerare că durata de viață a panourilor solare este de peste 20 ani bilanțul energetic rezultat este
pozitiv.
Siliciul pur în continuare poate fi prelucrat în mai multe feluri. Pentru celule policristaline amintim
procedeele de turnare Bridgman și EVG, pe când pentru cele monocristaline procedeul Czochralski. În
fiecare din acestea în procesul fabricare a blocurilor sau barelor se face simultan și impurificare cu Bor
(vezi mai jos).
Procedeul de turnare
Acesta se utilizează la fabricarea siliciului policristalin. Siliciul pur se topește într-un cuptor cu inducție
după care se toarnă într-un recipient de formă pătrată în care se supune la un proces de răcire cât mai lent
posibil în cursul căruia vor apare cristale cât mai mari posibil. Recipientul are dimensiunile 50*50 cm,
masa solidificată având înălțimea de 30 cm. Blocul astfel solidificat se taie în mai multe blocuri mai mici cu
lungimea de 30 cm. Un alt mod reprezintă turnare continuă, procedeu prin care materialul este turnat
direct pe support la dimensiunile cerute. Avantajul constă în eliminare pierderilor rezultate din tăiere.
Procedeul Bridgman
Procedeul numit după Percy Williams Bridgman este aplicat tot în procesul de fabricare a siliciului
policristalin. Siliciul pur se topește tot într-un cuptor cu inducție dar procesul de răcire în urma căruia în
masa topită se formează mari zone ocupate de câte un cristal are loc chiar în cuptor. Materialul se supune
unei încălziri progresive pornind de la bază astfel încât în momentul topirii stratului superior, la bază deja
ඞ
se produce întărirea materialului. Dimensiunile blocurilor obținute sunt mai mari (60*60 cm –70*70 cm) cu
înălțimea de 20–25 cm, și se procedează la tăierea lor în blocuri mai mici având lungimea de 20–25 cm.
Procedeul Czochralski
Este utilizat la fabricarea de bare lungi monocristaline. Înainte de tăierea plăcilor necesare celulelor, barele cilindrice rezultate se
ajustaează astfel încât să prezinte o secțiune pătrată.
Procedeul de topire zonală
Se mai numește și procedeu Float-Zone și se aplică tot la producerea monocristalelor de siliciu sub formă de bară. Puritatea
materialului obținut fiind superioară celei necesitate în confecționarea celulelor solare, și costurile fiind mari, prodedeul este rar
utilizat. Singura firmă ce utilizează acest procedeul este SunPower din Statele Unite.
Fabricare de waferi (discuri/plăci subțiri de siliciu)
Din barele de cristal vor fi secționate plăcuțe(wafer) cu un fierăstrău special constând dintr-o sârmă lungă pe care s-au aplicat
particule de diamant și care este înfășurată pe cilindri ce se rotesc. Un bloc este complet secționat în plăcuțe de cca 0,18…0,28
mm la o singură trecere. Praful rezultat în urma debitării este inutilizabil și reprezintă până la 50 % din material.
Pentru obținerea de plăcuțe de siliciu la început se utiliza materia primă excedentară rezultată din fabricarea de circuite integrate,
care nu corespundea calitativ dar era potrivită pentru fabricarea celulelor solare. Datorită cererii mult crescute a producției de
[[Panou fotovoltaic|panouri solare]], această sursă are o importanță nesemnificativă.
Celulele monocristaline prezintă o suprafață omogenă, pe când la celulele policristaline se pot deosebi zone distincte cu cristale
având orientări diferite, ceea ce creează o imagine asemănătoare florilor de gheață.
În stadiul de plăcuță(wafer) fața și reversul plăcuței nu se deosebesc.
1.1.Prelucrarea plăcilor de siliciu
Plăcile debitate vor fi trecute prim mai multe băi de spălare chimică pentru a înlătura defectele de debitare și a pregăti o suprafață
potrivită captării luminii. Pentru aceasta s-au elaborat diferite procedee utilizate de fabricanți.
ඞ
1.2.Prelucrarea plăcilor de siliciu
În mod normal în această fază plăcile sunt deja impurificate cu bor. Aceasta înseamnă că se găsește deja un surplus de goluri
care pot capta electroni deci avem o impurificare tip “p”. Pe parcursul procesului de fabricare a celulei solare pentru crearea unei
joncțiuni “p-n” este necesar să impurificăm suprafața ei cu impurități de tip “n” ceea ce se poate realiza într-un cuptor într-o
atmosferă de fosfor. Atomii de fosfor pătrund în suprafață și vor crea o zonă de cca 1 µm cu un surplus de electroni.
Pasul următor va consta în adăugarea unui electrod transparent din SiNx sau TiO2 .
Urmează imprimarea zonelor de conact și a structurii necesare pentru colectarea curentului generat. Fața celulei este prevăzută
de cele mai multe ori cu două benzi pe care ulterior se vor fixa legăturile dintre mai multe celule. În afară de aceasta se va aplica o
grilă conductoare foarte subțire , care pe de o parte deranjează foarte puțin intrarea luminii, pe de altă parte micșorează rezistența
electrică a electrodei. Reversul plăcii de regulă este complet acoperit cu un material bun conductor de electricitate.
După procesare, celulele vor fi clasificate după proprietățile lor optice și electrice, mai apoi sortate și asamblate în panouri solare.
Fabricarea plăcilor semiconductoare în mod direct
În dorința de a se evita detașarea plăcilor din blocuri , se găsesc diferite alte modalități ce permit fabricarea celulelor solare.
Procedeul EFG
EFG este prescurtarea de la Edge-defined Film-fed Growth. Prin acest procedeu dintr-o cadă de grafit încălzită electric se trag în
sus tuburi octogonale de cca 6 până la 7 m cu o viteză de cca 1 mm/s. Lățimea unei fețe este de 10-12.5 cm, iar grosimea
peretelui atinge cca 280 µm. Apoi tuburile vor fi tăiate de-a lungul canturilor cu un laser NdYAG, după care fiecare fațetă pe baza
unei grile de-a latul. Astfel se pot realiza celule cu diferite dimensiuni (de exemplu 12.5*15 cm sau 12.5*12.5 cm). În acest fel se
obține o întrebuințare de 80 % a materialului disponibil. Celulele astfel realizate sunt deobicei policristaline, care la vedere se
deosebesc clar de cele debitate, printre altele suprafața lor este mai ondulată. Acest procedeu se mai numește și procedeu
octagonal sau de extrudare.
Procedeul EFG este utilizat de firma Schott Solar în Germania și a fost dezvoltat de firma ASE Solar din Statele Unite.
ඞ
Procedeul String-Ribbon
Mai există un procedeu dezvoltat de firma Evergreen Solar din Statele Unite care constă în tragerea cu ajutorul a două fire a unei
pelicule din siliciul topit. În cursul acestui proces rezultă mai puține deșeuri (șpan ce trebuie înlăturat) ca la procedeele uzuale.
Procedeul cu transfer de strat
La acest procedeu direct pe un substrat (corp subțire solid, deobicei cu o orientare cristalină predefinită) se crește un monocristal
de siliciu sub forma unui strat de cca 20 µm grosime. Ca material purtător se pot utiliza substraturi ceramice, sau siliciu supus unui
tratatament superficial. Placa(wafer) formată ca fi deprinsă de stratul purtător care în continuare va putea fi reutilizată.
Avantajele procedeului constau în consumul de siliciu semnificativ redus datorită grosimii mici, și lipsa deșeurilor din debitare
(pas ce nu mai mai apre în acest procedeu). Randamentul atins este mare și se situează în domeniul celulelor monocristaline.
Celule din siliciu „murdar“
Procesul de topire și impurificare zonală se poate aplica și în cazul suprafețelor plate/straturi. Principiul constă în faptul că
impurificarea, prin tratamentul termic (multiplă retopire prin deplasare laterală de exemplu cu ajutorul unui fascicol laser) al
siliciului, poate fi concentrată în câteve locuri.
1.1. Alte tipuri de celule solare
Celule solare cu strat subțire
Celulele solare cu strat subțire se găsesc în diferite variante după substrat și materialul
condensat având o varietate a proprietăților fizice și a randamentului pe măsură.
Celulele solare cu strat subțire se deosebesc de celulele tradiționale (celule solare
cristaline bazate pe plăci de siliciu) înainte de toate în tehnologia de fabricație și
grosimea stratului materialului întrebuințat. Proprietățile fizice ale siliciului amorf, care se
deosebesc de cele ale siliciului cristalin determină proprietățile celulelor solare. Anumite
ඞproprietăți nu sunt încă pe deplin clarificate din punct de vedere teoretic.
2.14.
CELULĂ SOLARĂ
Chiar și la celulele solare cristaline lumina este absorbită deja într-un strat superficial (de o adâncime de cca 10 µm). Ar fi deci
de preferat să se fabrice celulele solare cu un strat foarte subțire. În comparație cu celulele din plăci de siliciu cristalin celule cu
strat subțire sunt de 100 de ori mai subțiri. Celulele cu strat subțire se obțin de cele mai multe ori prin condensarea din fază
gazoasă direct pe un material purtător care poate fi sticlă, folie metalică, material sintetic, sau alt material. Procesul costisitor de
debitare a blocurilor de siliciu descris în capitolul anterior poate fi deci eliminat.
Cel mai întrebuințat material pentru celulele cu strat foarte subțire este siliciul amorf (a-Si:H). Modulele cu celule de acest tip au
o durată de viață lungă. Testele confirmă un randament stabil pe o perioadă de mai mult de 10 ani.
Alte materiale ce se mai pot întrebuința sunt siliciul microcristalin (µc-Si:H), arseniura de galiu (GaAs), teluriura de cadmiu
(CdTe) sau legături cupru-indiu-(galiu)-sulf-seleniu, așa numitele celule CIS, respective celule CIGS unde în funcție de tip S poate
însemna sulf sau seleniu.
Modulele pe bază de celule cu strat subțire CIS au atins deja un randament de 11-12 % vezi ) egal cu cel al modulelor
multicristaline cu siliciu.
Pentru producerea de curent electric este de dorit un randament mai mare, pe care parțial îl pot oferi și celulele cu strat subțire.
Se pot atinge randamente în jur de 20 % (de exemplu 19,2 % cu cellule CIS vezi ).
Totuși randamentul nu este singurul criteriu în alegere, de multe ori mai importante sunt costurile la care se poate produce curent
cu ajutorul panourilor solare, iar acestea sunt determinate de procedeul de fabricație utilizat și de prețul materiei prime.
Una din proprietățile avantajoase a celulelor cu strat subțire constă în fapul că nu necesită un substrat rigid ca de exemplu sticlă
sau aluminiu. La celulele solare flexibile ce pot fi fixate pe rucsac sau cusute pe haină, se acceptă un randament mai scăzut
deoarece factorul greutate este mai important decât transformarea optimă a luminii în energie electrică.
O altă proprietate avantajoasă a celulelor cu strat subțire, mai ales al celor din siliciu amorf este că ele au un mod de fabricație
mai simplu și pot avea o suprafață efectivă mai mare. Din acest motiv ele au un segment de piață semnificativ.
ඞ
2.15.
CELULĂ SOLARĂ
Utilajele de fabricație parțial sunt identice cu cele utilizate în fabricarea de ecrane plate, și se pot obține straturi cu o suprafață de
peste 5 m². Cu procedeul de fabricație bazat pe siliciu amorf se pot produce și straturi subțiri din siliciu cristalin, așa numitul siliciu
microcristalin combinînd proprietățile siliciului cristalin ca material pentru celule solare cu avantajele metodelor utilizate în tehnica
filmului subțire. Prin combinarea siliciului amorf și a celui microcristalin au fost obținute măriri substanțiale de randament în
ultimul timp.
Un procedeu de producere a celulelor cu strat subțire din siliciu este CSG (Crystalline Silicon on Glass); prin acesta se depune
un strat subțire de mai puțin de 2 µm direct pe o suprafață de sticlă; după un tratament termic se obține structura cristalină.
Circuitele pentru curentul electric se aplică cu ajutorul tehnicii laser și celei utilizate în imprimantele cu jet de cerneală. Pe baza
acestei tehnologii se construiește o fabrică în Germania, care ar trebui să producă primele module în 2006. (Sursa: CSG Solar)
Celule cu concentrator
La acest tip de celulă se economisește suprafață de material semiconductor prin faptul că lumina este concentrată pe o
suprafață mai mică prin utilizarea lentilelor, acestea fiind mult mai ieftine decât materialul semiconductor. În mare parte la acest
tip de celule se utilizează semiconductori pe bază de elemente din grupa III-V de multe ori aplicate în tandem sau pe trei straturi.
Din cauza utilizării lentilelor, panourile cu acest tip de celule trebuie orientate incontinuu perpendicular pe direcția razelor solare.
Celule solare electrochimice pe bază de pigmenți
Acest tip ce cellule se mai numesc și celule Grätzel. Spre deosebire de celulele prezentate pînă acum la celule Grätzel curentul
se obține prin absorbție de lumină cu ajutorul unui pigment, utilizându-se oxidul de titan ca semiconductor. Ca pigmenți se
utilizează în principiu legături complexe al metalului rar ruteniu, dar în scop demonstrativ se pot utiliza și pigmenți organici, de
exemplu clorofila, sau anthocian (din mure) (dar au o durată de viață foarte redusă). Modul de funcționare al acestui tip de celule
nu este încă pe deplin clarificat; este foarte probabilă utilizarea comercială, dar tehnologia de producție nu este pusă la punct.
ඞ
2.16.
CELULĂ SOLARĂ
Celule solare din compuși organici
Celule solare din compuși organici utilizează legături carbon-hidrogen care au proprietăți semiconductoare. În acești
semiconductori lumina excită goluri/electroni din legăturile de valență, care însă au un spectru de lungime de undă destul de
restrâns. De aceea deseori se utilizează două materiale semiconductoare cu nivele de energie puțin diferite pentru a împiedica
dispariția acestor purtători. Randamentul pe o suprafață de 1 cm² se cifrează la maximal 5 % (situația la nivel de ianuarie 2007).
Celule bazate pe fluorescență
Este vorba de celule solare, care mai întâi produc lumină de lungime de undă mai mare prin fenomenul de fluorescență, ca mai
apoi să o transforme la marginile plăcii.
1.1. Istorie
Deja și în Grecia antică se știa că energia luminii se poate utiliza, astfel se pare că la asediul Siracuzei în anul 212 înaintea erei
noastre grecii au concentrat lumina solară cu oglinzi și au îndreptat-o către flota asediatoare a romanilor, incendiind-o. Tot grecii
au fost și cei care au utilizat energia luminoasă în scop pașnic aprinzând cu ea flacăra olimpică. În 1839 Alexandre Edmond
Becquerel a descoperit că o baterie expusă la soare produce mai mult curent electric decât una neexpusă. Pentru acest
experiment a măsurat diferența de potențial dintre doi electrozi de platină situați unul pe fața luminată și celălalt pe fața umbrită a
recipientului și scufundați într-o baie de soluție chimică acidă . Când a expus această construcție la soare a observat trecerea
unui curent printre electrozi. Așa a descoperit efectul fotoelectric pe care însă nu îl putea explica încă. Mărirea conductivității
seleniului a fost demonstrată în 1873. Zece ani mai târziu a fost confecționat prima celulă fotoelectrică “clasică”. După încă zece
ani în 1893 a fost confecționat prima celulă solară care producea electricitate. În 1904 fizicianul german Philipp Lenard a
descoperit că lumina incidentă pe anumite suprafețe metalice eliberează electroni din suprafața acestuia și astfel a oferit prima
explicație referitoare la efectul fotoelectric. Totuși el nu știa încă de ce și la care metale se produce acest efect. Cu toate acesta
pentru această descoperire el a obținut premiul Nobel pentru fizică în anul 1905. Rezolvarea problemei a venit de la Albert
ඞ
Einstein în 1905 când cu ajutorul teoriei cuantice a explicat dualitate luminii ea fiind prezentă în același timp și ca particulă și ca
undă. Până atunci se credea că lumina este doar energie cu diferite lungimi de undă.
1.2. Istorie
Einstein în experimentele sale a constatat că lumina în unele situații se comportă ca o particulă, și că energia fiecărei particule sau
foton depinde doar de lungimea de undă. El a descris lumina ca o serie de gloanțe ce ating suprafața materialului. Dacă aceste
gloanțe au suficientă energie, un electron liber din metalul atins de foton se va elibera din structura acestuia. Totodată a constatat
că energia cinetică maximă a electronului este independentă de intensitatea luminii și depinde doar de energia fotonului care l-a
eliberat. Această energie depinde totodată numai de lungimea de undă respectiv frecvența luminii. Pentru lucrările sale privind
fenomenul fotovoltaic, a obținut premiul Nobel pentru fizică în anul 1921. Descoperirea în anul 1949 a joncțiunii p-n de către
William B. Shockley, Walther H. Brattain și John Bardeen a fost încă un pas mare în direcția celulelor. După această descoperire
fabricării celulei solare în forma cunoscută astăzi nu îi mai sta nimic în cale. Fabricarea primei celule solare în 1954 în
laboratoarele firmei americane Bell se datorează totuși unei întâmplări fericite. Angajații firmei sub conducerea lui Morton Price au
observat cînd cercetau un redresor cu siliciu, că acesta producea mai mult curent cînd era expus la soare. Ca urmare firma Bell
prin contribuția domnilor Chapin, Fuller și Pearson a dezvoltat în 1953 primele celule solare din siliciu impurificate cu arsen dar
care aveau un randament de doar 4 % care a fost mărit la 6 % prin schimbarea impurificării. În 1958 au fost testate celule solare
pentru prima dată pe sateliul Vanguard I dotat cu un panou solar având 108 celule solare pe bază de siliciu. Rezultetele obținute au
fost peste așteptări – până în ziua de azi sondele spațiale până dincolo de marte sunt alimentate cu curent produs de celulele
solare, iar în anul 2011 se va lansa sonda spațială Juno care va fi prima sondă spațială spre Jupiter alimentată cu curent produs de
celule solare. S-au atins în spațiu randamente de până la 10,5 %. Aceste rezultate nu se puteau realiza pe pămînt și datorită
condițiilor diferite din spațiu unde nu se regăsește ritmul zi-noapte și lumina naturală nu este absorbită parțial de atmosferă și nori,
totodată radiațiile cosmice conduc la o îmbătrânire mai rapidă a celulelor solare decât pe pământ. De aceea industria și cercetarea
încearcă obținerea unor randamente tot mai mari în paralel cu prelungirea duratei de viață. Randamentul teoretic pentru celule
solare pe bază de siliciu se consideră a fi de 29 % pentru condițiile de iradiație pe spectrul din zona de mijloc. Mandelkorn și
Lamneck au mărit durata de viață a celulelor solare în 1972 printr-o reflectare a purtătorilor de sarcină minoritari după ce au
ඞ
introdus un strat numit black surfaces field (BSF) în stratul impurificat “p”. În 1973 Lindmayer și Ellison au confecționat așa numita
celulă mov ce avea un randament de 14 %. Prin reducerea reflexiei în 1975 s-a mărit randamentul la 16 %.
1.3. Istorie
Aceste celule s-au numit celule CNR (Comsat Non Reflection; Comsat = Telefonsatelit ) și au fost concepute pentru sateliți Criza
de la începutul anilor 70 a condus la creșterea prețurilor produselor petroliere având ca rezultat creștere prețului energiei. Acest
lucru a impulsionat cercetările în domeniul celulelor solare. În 1980 s-a început organizarea de concursuri de automobile acționate
cu energie electrică obținută de la module solare. În 1981 un avion acționat de energie solară a traversat Canalul Mânecii. Între
timp Green precum și specialiștii de la Universitatea Stanford și cei de la Telefunken au dezvoltat cellule solare cu un randament în
jur de 20 %.
Forme și mărimi
La începutul comercializării panourilor solare, celulele aveau o formă rotundă, păstrând forma barelor de siliciu din care au fost
debitate. Această formă azi este rar utilizată locul ei fiind preluat de formele dreptunghiulare de cele mai multe ori pătrate având
colțurile mai mult sau mai puțin teșite. Până la sfârșitul anilor 1990 celulele solare aveau cel mai des mărimea de fabricație de
100*100 mm (în jargonul de specialitate numite celule de 4 țoli). După aceea au fost introduse pe scară tot mai largă celulele cu
latura de 125 mm, și de prin anul 2002 și celulele cu latura de 150 mm se utilizează tot mai des în modulele standard și se prevede
că nici celulele de 200*200 nu vor fi o raritate în viitor.
În procesul debitare rezultă și plăci de dimensiuni mai mici, care pot genera aceeași tensiune doar cu un curent mai mic datorită
suprafeței mai mici, și care își găsesc aplicația în aparatele cu consum mic.
Prin procedeul EFG rezultă și patrulatere cu laturi de lungimi diferite.
Îmbătrânirea
Prin îmbătrânire înțelegem modificarea parametrilor de funcționare a elementelor semiconductoare a celulelor solare în timp. În
cazul de față în special scăderea randamentului pe parcursul vieții acestora.
Perioada luată în considerare este de cca 20 ani, În condiții de utilizare terestră, randamentul scade cu cca 10 %, pe când în
spațiu acest procent se atinge într-un timp mult mai scurt datorită câmpurilor de radiații mult mai puternice.
ඞ
Îmbătrânirea
Pierdere de randament în utilizare se datorează în multe cazuri unor cause banale independente de celulele solare. Aici
enumerăm murdărirea suprafețelor sticlei de protecție a modulelor, mucegăirea pornind de la rama modulului, umbrirea modulelor
de către vegetația din jur crescută între timp, ingălbirea polimerilor care constituie materialul de contact între celulă și sticlă.
Celule solare cristaline
La celulele solare actuale randamentul este de cca 12 - 17 %. Adesea fabricantul acordă o garanție la randament de 80 - 85 %
(la puterea de vârf) după 20 ani. Rezultă deci după un timp de utilizare îndelungat pierderi destul de limitate, ceea ce îndreptățește
utilizarea sistemelor cu panouri solare.
Pentru îmbătrânirea propriu-zisă a celulelor solare răspunzător sunt defecte provenite din recombinare, ceea ce reduce durata de
viață a purtătorilor de sarcină cu cca 10 % față de valoarea inițială. În celulele fabricate după procedeul Czochralski îmbătrânire
este produsă de crearea de compuși complecși cu bor-oxigen.
Celule solare amorfe
Aceste celulea ating un grad avansat de îmbătrânire de până la 25 % în primul an de funcționare de aceea pentru acest tip de
panouri solare în caracteristicile tehnice din documentele de însoțire nu se dă puterea atinsă la fabricație ci puterea de după
procesul de îmbătrânire. Ca urmare acest tip de panouri au caracteristici mai bune la cumpărare decât cele din documente.
Îmbătrânirea se produce sub acțiunea luminii și este rezultatul așa numitului effect Staebler-Wronski(SWE). În cadrul acestuia
siliciul hidrogenat amorf (a-Si:H) metastabil trece printr-o fază de creștere concentrației defectelor cu un ordin de mărime, paralel
cu scăderea conductivității și deplasarea nivelului Fermi către mijlocul distanței dintre banda de valență și banda de conducție.
După cca 1000 ore de expunere la soare, celulele de siliciu amorf ating un grad de saturare stabil.
1.1.Caracteristici tehnice
Parametrii tehnici ai celulelor solare sunt dați pentru condiții standard (STC, Standard Test Conditions).:
 Intensitate luminoasă de 1000 W/m2 în zona panoului,
ඞ Temperatura celulei solare constant 25 °C,

 Spectrul luminii AM 1,5 global; DIN EN 61215, IEC 1215, DIN EN 60904, IEC 904.
Îmbătrânirea
Pierdere de randament în utilizare se datorează în multe cazuri unor cause banale independente de celulele solare. Aici
enumerăm murdărirea suprafețelor sticlei de protecție a modulelor, mucegăirea pornind de la rama modulului, umbrirea modulelor
de către vegetația din jur crescută între timp, ingălbirea polimerilor care constituie materialul de contact între celulă și sticlă.
Celule solare cristaline
La celulele solare actuale randamentul este de cca 12 - 17 %. Adesea fabricantul acordă o garanție la randament de 80 - 85 %
(la puterea de vârf) după 20 ani. Rezultă deci după un timp de utilizare îndelungat pierderi destul de limitate, ceea ce îndreptățește
utilizarea sistemelor cu panouri solare.
Pentru îmbătrânirea propriu-zisă a celulelor solare răspunzător sunt defecte provenite din recombinare, ceea ce reduce durata de
viață a purtătorilor de sarcină cu cca 10 % față de valoarea inițială. În celulele fabricate după procedeul Czochralski îmbătrânire
este produsă de crearea de compuși complecși cu bor-oxigen.
Celule solare amorfe
Aceste celulea ating un grad avansat de îmbătrânire de până la 25 % în primul an de funcționare de aceea pentru acest tip de
panouri solare în caracteristicile tehnice din documentele de însoțire nu se dă puterea atinsă la fabricație ci puterea de după
procesul de îmbătrânire. Ca urmare acest tip de panouri au caracteristici mai bune la cumpărare decât cele din documente.
Îmbătrânirea se produce sub acțiunea luminii și este rezultatul așa numitului effect Staebler-Wronski(SWE). În cadrul acestuia
siliciul hidrogenat amorf (a-Si:H) metastabil trece printr-o fază de creștere concentrației defectelor cu un ordin de mărime, paralel
cu scăderea conductivității și deplasarea nivelului Fermi către mijlocul distanței dintre banda de valență și banda de conducție.
După cca 1000 ore de expunere la soare, celulele de siliciu amorf ating un grad de saturare stabil.
ඞ Temperatura celulei solare constant 25 °C,

 Temperatura celulei solare constant 25 °C,
AM 1,5 global indică slăbirea luminii solare la suprafața pământului în funcție de latitudine datorită parcurgerii unei mase mai mari
de aer proporțional cu latitudinea (în acest caz se consideră latitudinea de 50°). Aceasta corespunde condițiilor de vară din Europa
centrală din nordul Italiei până în centrul Suediei. În iarnă condițiile corespund unor valori de AM 4 până la AM 6. Prin absorbție
atmosferică și spectrul luminii ce cade pe panou se deplasează. Global indică faptul că lumina este compusă atât din lumina difuză
cât și din cea directă.
Este de remarcat că în realitate îndeosebi vara la prânz, temperatura celulelor solare (în funcție de poziție, condiții de vânt etc.)
poate atinge 30 până la 60 °C ceea ce are ca urmare o scădere a randamentului. Din acest motiv se ia în calcul un alt parametru,
PNOCT care indică puterea la temperatura de funcționare normală (normal operating cell temperature).
Prescurtări utilizate:
 SC: Short Circuit - scurtcircuit
 OC: Open Circuit - mers în gol
 MPP: Maximum Power Point - punctul de putere maximă
 PR: Performance Ratio Qualitätsfaktor Factor de performanță, indică porțiunea în care panoul furnizează curentul la valori
nominale.
Caracteristicile unei celule solare sunt:
 Tensiunea de mers în gol UOC (sau VOC)
 Curentul de scurtcircuit ISC
 Tensiunea în punctul optim de funcționare UMPP (sau VMPP)
ඞ Curentul în punctual de putere mazimă IMPP
 Puterea maximă estimată PMPP
 Factor de umplere FF=
 Coeficient de modificare a puterii cu temperatura celulei
 Randamentul celulei solare la o suprafață iluminată A și intensitate luminoasă
Celulele solare deci pot ceda o putere de 160 W/ m². Incluse în module
puterea pe suprafață va fi mai scăzută pentru că între celule și marginea
modulului este o distanță.
Randamentul este raportul dintre puterea debitată de panou și putere
conținută în lumina incidentă totală. Semiconductoare cu zona interzisă
stabilă utilizează doar o parte a luminii solare. Randamentul teoretic maxim
ce poate fi atins în acest caz este de 33 %, pe când randamentul theoretic
maxim la sistemele cu mai multe benzi interzise care reacționează la toate
lungimile de undă a luminii solare este de 85 %.
Randamentul celulelor solare comerciale este de cca 20 %, iar modulele construite cu acestea ating un randament de cca 17 %.
Recordul pentru celulele fabricate în condiții de laborator este de 24,7 % (University of New South Wales, Australia), din care s-au
confecționat panouri cu un randament de 22 %. Prețul acestor module fabricate prin procedeul de topire zonală este de cca 200
Euro pe celulă la o suprafață a celulei de 21,6 cm2, corespunzând unui cost de 5-10 Euro/W. Sistemele GaAs au costuri de 5 până la
10 ori mai mari.
Îmbătrânirea conduce la scăderea randamentului cu cca 10 % în 25 ani. Fabricanții dau garanții pe cel puțin 80 % din puterea
maximă în 20 ani.
În spațiu constanta solară este mai mare decât iluminarea globală pe pămînt, totodată celulele solare îmbătrânesc mai repede.
Panourile pentru sateliți ating momentan (2005) un randament de 25 % la o durată de viață de 15 ani.
ඞ
Scheme de conectare
Semnul convențional pentru o celulă solară indică asemănător unei diode sau fotodiode prin interediul unei săgeți sensul
curentului pentru conectare. Caracteristica unei cellule solare se deosebește totuși de cea a unei fotodiode ideale. Pentru a modela
aceste diferențe, există mai multe scheme echivalente.
Schemă echivalentă simplificată
Schema este compusă dintr-o sursă de curent legată în paralel cu o diodă ideală. Această sursă produce un curent dependent de
intensitatea luminii și este modelat de fotocurentul I Ph .La valoare curentului total contribuie și curentul prin diodă I D la
1.1.Schemă echivalentă extinsă (Model cu una sau două diode)

Schema extinsă ține cont de parametrii reali ai elementelor componente
care apar în procesul de fabricație. Prin aceasta se încearcă modelarea cît
mai exactă din punct de vedere electric a celulei solare.
Față de schema echivalentă simplificată la cea extinsă cu o diodă, schema
se întregește cu o rezistență legată în parallel și una legată în serie.
 Rezistanța în paralel Rp ia în considerare defectele de cristal, impurificări
neomogene și defecte de material prin care apar curenți de pierdere care
traversează joncțiunea p-n. La celule solare bine construite această
rezistență este relativ mare.
 Cu rezistența în serie Rs se iau în considerare efectele în urma cărora
crește rezistența totală a elementelor componente. Acestea sunt în
principal rezistența semiconductorului, rezistența contactelor și a
legăturilor. La celulele solare această rezistență trebuie să fie cât se
poate de mică.
ඞ
1.2.Schemă echivalentă extinsă (Model cu una sau două diode)
Formula pentru curentul total în acest model este o funcție recursivă și arată astfel:
Față de cea anterioară aceastei scheme i se mai adaugă o diodă cu alți parametri pentru a evidenția funcționarea în regim de
tensiune inversă. Formulele pentru această schemă conțin referiri la conductivitatea gb, tensiunea de străpungere Ub și coeficientul
exponențial de avalanșă și arată astfel: nb:
Amortizarea energetică și eficiența energetică
Amortizarea energetică este momentul în care energia consumată pentru fabricarea celulei fotovoltaice este egalată de cea
produsă în timpul exploatării. Cel mai bine se prezintă din acest punct de vedere celulele cu strat subțire. Un panou solar (fără
cadru) cu astfel de celule se amortizează în 2-3 ani, Celulele policristaline necesită până la amortizare cca 3-5 ani, pe când cele
monocristaline 4-6 ani. Deoarece un sistem cu panouri solare include și suporții de montare, invertor etc. durata de amortizare
energetică se mărește cu cca 1 an.
Protecția mediului
În fabricarea de celule solare se utilizează parțial și materiale dăunătoare sănătății și mediului. Exemplu în acest sens prezintă
celulele cu strat subțire CdTe și arseniura de galiu și mult discutatele celule solare de tip CIS și CISG. Producția în masă și
utilizarea pe suprafețe extinse a acestora trebuie bine cântărită. Dar și producția de celule cu siliciu tradiționale ascunde pericole
pentru mediu. Pentru persoane neavizate aceste riscuri ce sunt legate de procesul de fabricație nu sunt vizibile. Aici intervine
cerința de a promova selectiv tehnologiile de fabricare a celulelor solare ce nu distrug mediul și care pe baza progreselor
tehnologice promit avantaje concurențiale.
ඞ
3.1. ENERGIE EOLIANĂ
Introducere
Energia eoliană este energia cinetică intrinsec asociată mișcării aerului (vânt), o formă de energie
regenerabilă. La început energia vântului era transformată în energie mecanică. Ea a fost folosită de la
începuturile umanității ca mijloc de propulsie pe apă pentru diverse ambarcațiuni iar ceva mai târziu ca
energie pentru morile de vânt. Morile de vânt au fost folosite începând cu secolul al VII-lea î.Hr. de perși
pentru măcinarea grăunțelor. Morile de vânt europene, construite începând cu secolul al XII-lea în Anglia
și Franța, au fost folosite atât pentru măcinarea de boabe cât și pentru tăierea buștenilor, mărunțirea
tutunului, confecționarea hârtiei, presarea semințelor de in pentru ulei și măcinarea de piatră pentru
vopselele de pictat. Ele au evoluat ca putere de la 25-30 KW la început până la 1500 KW (anul 1988),
devenind în același timp și loc de depozitare a materialelor prelucrate. Morile de vânt americane pentru
ferme erau ideale pentru pomparea de apă de la mare adâncime.
Turbinele eoliene moderne transformă energia vântului în energie electrică producând între 50-60 KW
(diametre de elice începând cu 1m)-2-3MW putere (diametre de 60-100m), cele mai multe generând între
500-1500 KW. Puterea vântului este folosită și în activități recreative precum windsurfingul. La sfârșitul
anului 2010, capacitatea mondială a generatoarelor eoliene era de 194 400 MW. Toate turbinele de pe
glob pot genera 430 Terawațioră/an, echivalentul a 2,5% din consumul mondial de energie. Industria
vântului implică o circulație a mărfurilor de 40 miliarde euro și lucrează în ea 670 000 persoane în
întreaga lume.
Țările cu cea mai mare capacitate instalată în ferme eoliene sunt China, Statele Unite ale Americii,
Germania și Spania. La începutul anului 2011, ponderea energiei eoliene, în totalul consumului intern era
de 24% în Danemarca, 14% în Spania și Portugalia, circa 10% în Irlanda și Germania, 5,3% la nivelul
UE; procentul este de 3% în România la începutul anului 2012. La aceeași dată în România existau
ඞ peste o mie de turbine eoliene, jumătate dintre ele fiind în Dobrogea.
Repere cronologice
Morile de vânt persane
Morile de vânt persane aveau palete făcute din mănunchiuri de trestie, care se învârteau în jurul unei
axe verticale și erau folosite la măcinarea grăunțelor. Ele au început să fie folosite de perși din secolul al
VII-lea î.Hr.
Morile de vânt medievale europene
Primele mori de vânt din Europa au fost construite în sec al 12-lea în nordul Franței și în sudul Angliei,
ele s-au răspândit apoi în Belgia, Germania și Danemarca. În Olanda ele au fost folosite pentru a drena
(asana) zonele mlăștinoase pentru a le face locuibile de către Jan Leegwater și inginerii danezi care i-au
urmat.
Morile de vânt europene erau folosite atât la măcinarea grăunțelor cât și la tăierea buștenilor,
mărunțirea tutunului, confecționarea hârtiei, presarea semințelor de in pentru ulei și măcinarea de piatră
pentru vopselele de pictat.
Europenii au dezvoltat mori de vânt cu rotoare care se învârteau în jurul unor axe orizontale, spre
deosebire de perși care mergeau pe principiul unor axe verticale.
Morile de vânt europene tipice aveau patru palete, unele aveau cinci și ocazional mai existau și cu șase.
Treptat multe din aceste mori de vânt europene au ajuns să aibă două sau trei nivele interioare unde
bunurile (grăunțele, vopseaua, tutunul) puteau fi stocate.
La început morile de vânt europene erau capabile de a produce 25-30 kW de putere mecanică dar la
momentul de vârf al evoluției lor, sfârșitul sec al 19-lea, ele au ajuns să producă aproximativ 1500 MW.
Acest nivel nu a fost depășit până în 1998.
ඞ
Morile de vânt americane pentru ferme
Morile de vânt americane pentru ferme se foloseau pentru pomparea de apă de la mare adâncime, fiind folosite în agricultura
americană în vestul Statelor Unite.
Eficiența rotorului s-a dublat grație îmbunătățirilor paletelor- acum din metal- realizate de inginerul american Thomas Perry, la
sfârșitul anilor 1800. Omul de afaceri american La Verne Noyes a construit cea mai de succes moară de vânt pentru ferme,
Aermotorul, grație unor palete de metal foarte speciale. Aceasta s-a dovedit așa eficientă încât a revoluționat morile de vânt
pentru ferme și se folosește și în zilele noastre.
Morile de vânt americane au rămas memorabile prin siguranța și eficiența lor în capacitatea de a pompa apă de la mare
adâncime. Totuși ele produc aproximativ o zecime din puterea unei turbine eoliene echivalente ca mărime. Astfel ele nu sunt
potrivite pentru generarea de electricitate.
Morile de vânt pentru ferme au fost în vogă în prima parte a sec. al 20-lea. Mai mult de 1 milion de asemenea mori sunt încă în
funcțiune în lume.
Între 1850- 1970 au fost construite peste 6 milioane în Statele Unite ale Americii.
Turbinele eoliene moderne

Dorința de electrificare a gospodăriilor de-a lungul Great Plains din anii 30 a impulsionat dezvoltarea de turbine eoliene battery-
charging. Așa-numitele windchargers au premers turbinelor eoliene cu 2 sau trei palete actuale, folosite pentru furnizarea de
electricitate pentru reședințele îndepărtate și pentru a asigura electricitate satelor din țările în curs de dezvoltare.
Criza petrolului din anii 1970 a fost un stimulent pentru preocupările de valorificare a energie eoliene ca o sursă verde,
alternativă de electricitate. Turbinele de vânt uzuale moderne generează între 250-300KW putere, aproape de 10 ori mai mult ca
turbinele tradiționale europene de aceeași mărime.
ඞ
Turbine Maglev
Turbinele Maglev folosesc o tehnologie inventată de savantul Nikola Tesla și perfecționată de cercetătorii americani,
presupunând utilizarea magneților permanenți pentru rotirea paleților morii de vânt. Americanii au precizat că, în principiu, este
vorba de un sistem asemănător funcționării celebrelor trenuri Maglev care merg pe pernă magnetică .„Este o tehnologie unică în
lume care are foarte multe avantaje și aproape niciun dezavantaj. Eficiența este de 95%, centrala produce de la o viteză a
vântului de 1,5 m/s până la viteze foarte mari de 40 m/s, iar noi garantăm o cantitate constantă de energie produsă lunar. Plus o
garanție de 25 de ani pe instalație în care vom repara orice problemă ar putea să apară”, a declarat Milorad Savkovik,
reprezentantul pentru Balcani al companiei americane Strong Sales. Un MW instalat al turbinelor Maglev va costa aproximativ la
fel ca un MW al unei eoliene clasice – 1,7 milioane de euro. Un prototip de 5 MW funcționează în statul New York. Mai există
însă și o centrală de 100 de MW făcută pentru Pentagon, dar Armata Americană păstrează secretul asupra rezultatelor ei.
Potrivit estimărilor făcute de Autoritatea pentru Energie din SUA, în următorii 10 ani o cincime din energia Americii va fi produsă
în centrale Maglev. Principiul după care se ghidează centrala este levitația magnetică care face ca paleții agregatului eolian să
plutească în aer, fără rulmenți. Turbinele funcționează datorită fluxului magnetic permanent. Acești magneți permanenți sunt
compuși dintr-un metal rar denumit "neodim", care nu-și pierde energia prin frecare, fiind utilizat pentru rezonanța magnetică iar
de către NASA în zborurile spațiale .
1.1.Aspecte tehnico-ecologice
Fundamentul energiei eoliene moderne
Vânturile se formează deoarece soarele nu încălzește Pământul uniform, fapt care creează mișcări de aer. Energia cinetică a
vântului poate fi folosită pentru a roti turbine capabile de a genera electricitate.
ඞ
1.2.Aspecte tehnico-ecologice
Mărimea turbinelor eoliene
Turbinele eoliene pot fi împărțite în trei clase: mici, medii și mari. Turbinele eoliene mici sunt capabile de generarea a 50-60 KW
putere și folosesc rotoare cu diametru între 1–15 m. Se folosesc în principal în zone îndepărtate, unde există un necesar de
energie electrică dar sursele tradiționale de electricitate sunt scumpe sau nesigure. Unele mici turbine sunt așa compacte că pot
fi cărate în locații îndepărtate pe spatele calului.
Cele mai multe dispozitive eoliene sunt turbinele de dimensiune medie. Acestea folosesc rotoare care au diametre între 15–60
m și au o capacitate între 50-1500 KW. Cele mai multe turbine comerciale generează o capacitate între 500KW-1500KW..
Turbinele eoliene mari au rotoare care măsoară diametre între 60–100 m și sunt capabile de a genera 2-3 MW putere. S-a
dovedit în practică că aceste turbine mastodont sunt mai puțin economice și mai puțin sigure în raport cu cele de dimensiune
medie Turbinele eoliene mari produc până la 1,8 MW și pot avea o paletă de peste 40 m, ele fiind plasate pe turnuri de 80 m.
Unele turbine pot produce 5 MW, deși aceasta necesită o viteză a vântului de aproximativ 5,5 m/s, sau 20 de kilometri pe oră.
Puține zone pe pământ au aceste viteze ale vântului, dar vânturi mai puternice se pot găsi la altitudini mai mari și în zone
oceanice.
1.1.Siguranța energiei eoliene
Energia eoliană este o energie curată și regenerabilă dar este intermitentă, având variații în timpul zilei și al anotimpului, și chiar
de la un an la altul. Turbinele eoliene funcționează cam 60% din an în regiunile cu vânt. Prin comparație, uzinele de cărbune
funcționează la circa 75-85% din întreaga capacitate.
Majoritatea turbinelor produc energie peste 25 % din timp, acest procent crescând iarna, când vânturile sunt mai puternice.
În cazurile în care turbinele eoliene sunt conectate la mari rețele de electricitate, caracterul intermitent al energiei eoliene nu
afectează consumatorii. Zilele fără vânt sunt compensate prin alte surse de energie cum ar fi uzinele de cărbune sau uzinele
ඞ hidroelectrice care sunt conectate la rețea.
1.2.Siguranța energiei eoliene
Energia eoliană este o energie curată și regenerabilă dar este intermitentă, având variații în timpul zilei și al anotimpului, și chiar
de la un an la altul. Turbinele eoliene funcționează cam 60% din an în regiunile cu vânt. Prin comparație, uzinele de cărbune
funcționează la circa 75-85% din întreaga capacitate.
Majoritatea turbinelor produc energie peste 25 % din timp, acest procent crescând iarna, când vânturile sunt mai puternice.
În cazurile în care turbinele eoliene sunt conectate la mari rețele de electricitate, caracterul intermitent al energiei eoliene nu
afectează consumatorii. Zilele fără vânt sunt compensate prin alte surse de energie cum ar fi uzinele de cărbune sau uzinele
hidroelectrice care sunt conectate la rețea.
Oamenii care locuiesc în locuri îndepărtate și care folosesc electricitatea de la turbinele eoliene utilizează adesea baterii sau
generatoare de rezervă pentru asigurarea energiei în timpul perioadelor fără suficient vânt.
Cele mai multe turbine eoliene comerciale sunt offline (pentru întreținere sau reparații) mai puțin de 3 % din timp, fiind, așadar,
la fel de sigure ca și uzinele convenționale de energie.
Turbinele eoliene au reputația de a fi longevive. Multe turbine produc energie de la începutul anilor 80. Multe mori de vânt de
fermă americane sunt folosite de generații întregi. Unele mori de vânt tradiționale europene ating venerabila vârstă de 300 de
ani.
1.1. Potențialul mondial al energiei eoliene
Se crede că potențialul tehnic mondial al energiei eoliene poate să asigure de cinci ori mai multă energie decât este consumată
acum. Acest nivel de exploatare ar necesita 12,7 % din suprafața Pământului (excluzând oceanele) să fie acoperite de parcuri
de turbine, presupunând că terenul ar fi acoperit cu 6 turbine mari de vânt pe kilometru pătrat. Aceste cifre nu iau în considerare
îmbunătățirea randamentului turbinelor și a soluțiilor tehnice utilizate.
ඞ
Creșterea ponderii energiei eoliene în lume
Energia eoliană este folosită extensiv în ziua de astăzi, și turbine noi de vânt se construiesc în toată lumea, energia eoliană
fiind sursa de energie cu cea mai rapidă creștere în ultimii ani. În ultimii 10 ani, utilizarea energiei eoliene a consemnat un
progres deosebit. Astfel, între 1995 – 2005, rata anuală de creștere a fost de cca 30%, conducând la o putere instalată totală
nouă de 32.000 MW, adică dublu decât în domeniul energiei nucleare din aceeași perioadă.
Top țări energie eoliană
China a ajuns lider mondial în ceea ce privește capacitatea instalată în ferme eoliene, devansând Statele Unite, potrivit unui
raport al Wind Energy Association (Asociația Energiei Eoliene-nr) și citat de Reuters, la 11 iunie 2011. La această dată China a
ajuns la circa 45.000 MW instalați în mori de vânt, după ce în 2010 a adăugat 18.900 MW. În SUA s-au adăugat doar 5.116 MW
iar totalul a ajuns la 40.000 MW, de ajuns cât să furnizeze energie pentru 10 milioane de locuințe. În 2009 Statele Unite
devansase Germania la producția de energie eoliană.[12] În lume cele mai mari producătoare de energie eoliană sunt: China
(44.733 MW), Statele Unite (40.180 MW), Germania (27.215 MW), Spania (20.776 MW), India (13.065 MW), Italia (5.797 MW),
Franța (5.560 MW), Marea Britanie (5.203 MW), Canada (4.008 MW), Danemarca (3.734 MW).
La sfârșitul anului 2010 prețul unei turbine eoliene chinezești nu depășea 600.000 de dolari pe MW, în timp ce turbinele de
proveniență occidentală ajungeau la peste 800.000 de dolari pe MW.
Cea mai mare fermă eoliană din lume (2010) este The Roscoe Wind Complex (Statele Unite, Texas), cu o capacitate de 781
MW, capabilă de a oferi electricitate pentru 230 000 gospodării. Ea are 627 turbine, a costat 1 miliard de dolari, construcția ei a
început în 2007 și se întinde pe 100 000 acri de teren Prin comparație o uzină de cărbune generează în medie 550 MW.
ඞ
Energia eoliană în Europa
Deși încă o sursă relativ minoră de energie electrică pentru majoritatea țărilor, producția energiei eoliene a crescut practic de
cinci ori între 1999 și 2006, ajungându-se ca, în unele țări, ponderea energiei eoliene în consumul total de energie să fie
semnificativ: Danemarca (23%), Spania (8%), Germania (6%). Ponderea energiei eoliene, în totalul consumului intern era, la
începutul anului 2011, de 24% în Danemarca, 14% în Spania și Portugalia, circa 10% în Irlanda și Germania și 5,3% la nivelul
UE, iar în România de numai 1,6%.
La nivelul Uniunii Europene, capacitatea totală de producție energetică a turbinelor eoliene era la finele anului 2010 de 84.074
MW. Potrivit datelor de la finele anului 2010 Germania are cea mai mare capacitate de producție de energie eoliană din UE, de
27.214 MW, urmată de Spania, cu 20.676 MW, iar apoi, la mare distanță, de Italia (5.797 MW) și Franța (5.660 MW).
În martie 2011, energia eoliană a devenit, pentru prima dată, tehnologia cu cea mai mare producție electrică din Spania, potrivit
Rețelei Electrice din Spania (REE), cu 21 % din totalul cererii de electricitate din Spania. Pe locurile următore: energia nucleară
(19%), energia hidraulică (17,3%), ciclurile combinate (17,2%), termocentralele pe cărbune (12,9%) și energia solară (2,6%).
Mulțumită aportului energiei eoliene, s-a evitat importarea de hidrocarburi în valoare de 250 de milioane de euro și emisia de 1,7
milioane de tone de CO2, adică echivalentul plantării a 850.000 de copaci.
În anul 2011, pentru construcția unei capacități de producție energetice eoliene de 1 MW, este necesară o investiție de 1,5 – 1,7
milioane de euro.
În prezent, parcul eolian Whitelee din Scoția este cel mai mare parc eolian terestru din Europa.
ඞ
Energia eoliană în România
În sectorul eolian din România au investit CEZ (Cehia), ENEL (Italia), Energias de Portugal (Portugalia) și Iberdrola Renovables
(Spania).
CEZ a instalat 115 turbine la Fântânele, județul Constanța, 90 dintre ele fiind deja legate la rețeaua națională de energie
electrică.[23][24] Eolienele au cca 100 m înălțime. Turbinele pentru parcul eolian construit de CEZ sunt livrate de către gigantul
industrial american General Electric.
Energias de Portugal (Portugalia), al treilea cel mai mare investitor în energie eoliană la nivel mondial, a terminat construcția
unui parc eolian de 69 MW la Cernavodă, în mai 2011. Energia poate alimenta 70 000 de gospodării și a costat 200 milioane de
dolari. La această dată în Dobrogea sunt construite deja parcuri eoliene care însumează 600MW.
în 2009 erau instalați doar 14 MW. În 2010, în centralele eoliene erau instalați în total 462 MW. România a ajuns, în 2011, la
850 MW instalați în total în eolian (adică o putere mai mare decât cea a unui reactor nuclear de la Cernavodă). Un MW instalat
costă 1,6 milioane de euro.
La începutul anului 2012, în Dobrogea există peste 500 de turbine eoliene.[29] Cehii de la CEZ, portughezii de la EDP sau
italienii de la Enel au investit în energie eoliană în Dobrogea.
În România, la începutul anului 2012, există peste 1000 de turbine eoliene care produc 3% din totalul de energie.[31] Investițiile
în eoliene au creat până acum 1000 de locuri de muncă.
Eolienele din România produc, în medie 150 - 200 de megawați-oră. Costul energie eoliene este de 170 de euro pe
megawatt/oră, de aproape trei ori mai mult față de energia produsă de hidrocentrale.
ඞ
Potrivit hărții energiei "verzi", potențialul României cuprinde 65% biomasă, 17% energie eoliană, 12% energie solară, 4%
microhidrocentrale, 1% voltaic + 1% geotermal. În România, cu excepția zonelor montane, unde condițiile meteorologice dificile
fac greoaie instalarea și întreținerea agregatelor eoliene, viteze egale sau superioare nivelului de 4 m/s se regăsesc în Podișul
Central Moldovenesc și în Dobrogea. Litoralul prezintă și el potențial energetic deoarece în această parte a țării viteza medie
anuală a vântului întrece pragul de 4 m/s. În zona litoralului, pe termen scurt și mediu, potențialul energetic eolian amenajabil
este de circa 2.000 MW, cu o cantitate medie de energie electrică de 4.500 GWh/an.
Pe baza evaluării și interpretării datelor înregistrate, în România se pot monta instalații eoliene cu o capacitate de până la
14.000 MW, ceea ce înseamnă un aport de energie electrică de aproape 23 000 GWh/an. Potrivit unui studiu al Erste Group,
potențialul eolian al țării, estimat la 14.000 de MW, este cel mai mare din sud-estul Europei și al doilea din Europa.
Transelectrica a avertizat că în sistemul național pot fi preluate turbine eoliene de maximum 4.000 de MW, în contextul în care a
primit cereri de racord la rețea pentru proiecte de peste 30.000 de MW, din care 8.000 de MW au deja contracte semnate.
1.1.Energia eoliană în Republica Moldova
În România, Bulgaria, Ungaria, Austria, Germania, turbine eoliene de mari dimensiuni pot fi văzute, practic, peste tot.
În Moldova, acestea pot fi întâlnite doar la Edineț, grație lui Oleg Lozovanu, cel care care a adus energia eoliană în țara noastră.
Proprietarul Stației de producere a energiei electrice ecologice SC „ELTEPROD” SRL este cel care, deși s-a confruntat cu o
mulțime de probleme, nu a renunțat și a reușit să instaleze o turbină eoliană pe extravilanul satului Brătușeni, raionul Edineț,
singura de acest fel care produce energie electrică în baza vântului. Antreprenorul spune că activează în domeniul energetic
încă din 2004, dar ideea producerii energiei din surse regenerabile a putut să fe pusă în practică abia în 2012. Un an mai târziu,
a fost dată în exploatare turbina propriu-zisă. Investițiile s-au ridicat la 500 de mii de euro. Instalația este fabricată
în Germania și are o înălțime de peste 60 de metri. Diametrul pilonului este de 5,4 metri, iar lungimea elicelor de 27 de metri. O
turbină de acest fel are puterea de 1100 kW și poate asigura cu energie electrică două localități. Montată pe un câmp agricol al
satului Brătușeni, Edineț, turbina a fost conectată la rețea în aprilie 2013 și produce zilnic 1 100 KW energie.
ඞ
3.11. ENERGIE
EOLIANĂ
Anual turbina produce 1,5 mln.kwh de energie electrică, livrată în rețeaua de distribuție regională – SA „RED Nord-Vest”. Pe
traseu, la doar câțiva km distanță, se văd alte câteva turbine – două la ieșirea din orașul Cupcini, patru pe teritoriul fabricii de
zahăr de la Cupcini, alte două la ieșirea din municipiul Edineț. În total, în acest raion sunt nouă turbine, toate investiții private, cu
capacitate de 9,6 MW. Opt turbine eoliene au fost instalate în 2017 la Edineț, alte două sunt în proces de montare. Municipiul
Edineț are 18 mii de locuitori, iar turbinele instalate deja produc cu 3 MW mai mult decât consumul energetic real.
Ecologistul Grigore Musteață, președintele ONG-ului local „Colaborare”, spune că interesul pentru energia eoliană, dar și alte
tipuri de energie regenerabilă, se datorează campaniei de educare și informare pe care o desfășoară de mai mulți ani. „Astăzi,
Edineț ocupă locul întâi la producerea energiei verzi. Suntem mândri că am putut convinge oamenii să investească în acest
domeniu. Astfel, reducem emisiile de CO2 în atmosfera și contribuim la îmbunătățirea calității vieții oamenilor”, remarcă Grigore
Musteață. Regretul ecologistului este lipsa unui tarif verde în R. Moldova. Astfel, agenții economici livrează energia eoliană la un
preț mai mic decât cel de piață. Totuși, nordul Moldovei nu dispune de potențialul eolian cel mai mare. Viteza medie anuală a
vântului este cuprinsă între 6,5 și 8,0 m/s, condiții mai bune de vânt fiind la sud. O viteză a vântului mai mare de 8 m/s nu a fost
identificată în R. Moldova. Potrivit specialiștilor, la acești parametri, sunt potrivite turbinele de clasa a III-a (viteza medie anuală
6,0-7,5 m/s), cu înălțimea turnului de 100 metri.
Expertul Ion Sobor, profesor universitar, Facultatea de Energetică a Universității Tehnice din Moldova,spune că situația în
electroenergetică este la nivel critic în R. Moldova – producem doar 18% din consumul energetic și aproape 80% vine din auto-
proclamata Republica Moldovenească Nistreană. Dacă se întâmplă că Transnistria stopează livrarea energiei electrice, ca
urmare a înrăutățirii conflictului cu Chișinăul, Moldova poate rămâne fără energie. Iată de ce, dezvoltarea surselor de energie
regenerabilă este o necesitate stringentă pentru R. Moldova. Potrivit calculelor efectuate de experți, în R. Moldova aria
suprafețelor cu potențial eolian este de circa 1830 km2 – adică mai puțin de 6% din suprafața totală. Capacitate totală care
poate fi instalată este de 9151 MW. Aceasta, însă, nu ar putea fi valorificată pentru că depășește capacitățile tehnice ale
sistemului electroenergetic și consumul actual al R. Moldova. ඞ
3.12. ENERGIE
EOLIANĂ
Ilie Mitriniuc, director al companiei de construcție, spune că acum câțiva ani nu s-ar fi gândit la prestarea unor astfel de servicii
– construcția fundațiilor pentru instalarea turbinelor. Astăzi, investitorii nu mai apelează la serviciile specialiștilor din străinătate,
dar semnează contractele de instalate cu compania locală. Firma are la activ nouă fundamente pentru turbinele date în
exploatare în 2017 și trei fundamente în construcție în acest an. Această stație eoliană va avea capacitatea de 1,6 MW.
„Atlasul resurselor energetice eoliene al RM” – o nouă realizare marca UTM Lansat de cadrul Expoziției internaționale
„Moldenergy” (martie 2017), „Atlasul resurselor energetice eoliene al Republicii Moldova”, elaborat de o echipă de cercetători de
la Universitatea Tehnică a Moldovei (Ion SOBOR, Andrei CHICIUC, Vasile RACHIER), în cadrul Proiectului „Servicii științifice și
tehnice în inginerie privind realizarea campaniei de măsurări a caracteristicilor vântului, elaborarea și editarea Atlasului
resurselor energetice eoliene al RM”, a constituit un pionierat pentru domeniul resurselor energetice eoliene din RM, având un
ecou local, dar și internațional pe măsură. Prezentând Atlasul, dr. Ion SOBOR, conferențiar la Universitatea Tehnică a Moldovei,
unul dintre autorii lucrării, a menționat că, în baza cercetărilor efectuate de UTM în comun cu AWS TruePower și WindPower
Energy din România, s-a constatat că aproximativ 5,5% din teritoriul Republicii Moldova are potențial pentru instalarea turbinelor
eoliene. Avem potențial eolian, doar că nu este valorificat. Morile de vânt ar micșora din dependența de energie importată.
Cercetările arată că aria suprafețelor cu potențial eolian bun și excelent este de circa 1 830 de km2. Au fost identificate 7 zone
cu potențial pronunțat, printre care Colinele Tigheciului, Platoul Moldovei – amplasat la nord și Podișul Central. Aceste zone
plate ar permite construcția unor parcuri eoliene cu zeci de mori de vânt. „Energia vântului reprezintă peste 80 la sută din toate
achizițiile de energie electrică în Europa. Statele UE au ținte stabilite pentru anul 2020 referitor la conversia la energii
regenerabile. Moldova ca membru al Comunității Energetice Europeană a început să depună eforturi în direcția implementării
aquisului comunitar și a obiectului de a avea cel puțin 17% din energie produsă prin metode eco până în 2020”, a declarat
Viktoriya KERELSKA, consilier în afaceri publice în cadrul Asociației Energiei Eoliene din Europa „WindEurope”.
ඞ
3.13. ENERGIE
EOLIANĂ
Reprezentanta WindEurope a menționat că pentru a dezvolta industria energiei eoliene țară este necesară ajustarea legislației
și a sugerat Guvernului Republicii Moldova să se consulte cu reprezentanți din industria eoliană în elaborarea cadrului normativ
și legislativ. De partea sa, WindEurope poate veni cu expertiza necesară. „Noile tehnologii au fost din tot timpul o forță motrice
pentru sectorul energetic și construcțiilor, la scară globală. Pentru consolidarea pieței autohtone, companiile locale sunt chemate
să se conecteze la dezvoltarea metodelor de utilizare și inovare a domeniilor respective. Strategia energetică a Republicii
Moldova are la bază inovația tehnologică, ce permite cu sprijinul autorităților și a partenerilor de dezvoltare, să asigure creșterea
sustenabilă a sectorului”, a declarat în cadrul evenimentului de prezentare a potențialului energetic eolian Ion COZMA, drd.
UTM, director-adjunct al Agenției pentru Eficiență Energetică (AEE). Potențialul resurselor energetice eoliene al RM a fost
prezentat în forma unei hărți interactive. Studiul este unul din principalele instrumente de atragere a investitorilor pentru
implementarea proiectelor în domeniul surselor de energie regenerabile în Moldova. Investitorii sunt gata să cumpere vântul din
Republica Moldova, doar că așteaptă susținere din partea statului. Pentru a putea pune în practică cercetările, experții așteaptă
intrarea în vigoare la finele lunii martie a Legii privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. Proiectul a fost
adoptat încă în 2016, însă Guvernul a cerut amânarea aplicării legii, motivând că nu suntem încă pregătiți la nivel de cadru legal.
La evenimentul de lansare a Atlasului, organizat de AEE, au participat potențiali investitori, autorități publice centrale și locale,
reprezentanți ai întreprinderilor din domeniul energetic, misiunilor diplomatice și asociațiilor din domeniu.
ඞ
3.14. ENERGIE
1.1. Comparații cu alte resurse energetice
EOLIANĂ
Avantaje
În contextul actual, caracterizat de creșterea alarmantă a poluării cauzate de producerea energiei din arderea combustibililor
fosili, devine din ce în ce mai importantă reducerea dependenței de acești combustibili.
Energia eoliană s-a dovedit deja a fi o soluție foarte bună la problema energetică globală. Utilizarea resurselor regenerabile se
adresează nu numai producerii de energie, dar prin modul particular de generare reformulează și modelul de dezvoltare, prin
descentralizarea surselor. Energia eoliană în special este printre formele de energie regenerabilă care se pretează aplicațiilor la
scară redusă.
Principalul avantaj al energiei eoliene este emisia zero de substanțe poluante și gaze cu efect de seră, datorită faptului că nu se
ard combustibili.
Nu se produc deșeuri. Producerea de energie eoliană nu implică producerea nici unui fel de deșeuri.
Costuri reduse pe unitate de energie produsă. Costul energiei electrice produse în centralele eoliene moderne a scăzut
substanțial în ultimii ani, ajungând în S.U.A. să fie chiar mai mici decât în cazul energiei generate din combustibili, chiar dacă nu
se iau în considerare externalitățile negative inerente utilizării combustibililor clasici.
În 2004 prețul energiei eoliene ajunsese deja la o cincime față de cel din anii 1980, iar previziunile sunt de continuare a scăderii
acestora deoarece se pun în funcțiuni tot mai multe unități eoliene cu putere instalată de mai mulți megawați.
Costuri reduse de scoatere din funcțiune. Spre deosebire de centralele nucleare, de exemplu, unde costurile de scoatere din
funcțiune pot fi de câteva ori mai mari decât costurile centralei., în cazul generatoarelor eoliene, costurile de scoatere din
funcțiune, la capătul perioadei normale de funcționare, sunt minime, acestea putând fi integral reciclate.
ඞ
3.15. ENERGIE
1.2. Comparații cu alte resurse energetice
EOLIANĂ
Dezavantaje
Principalele dezavantaje sunt: resursa energetică relativ limitată, inconstanța datorată variației vitezei vântului și numărului
redus de amplasamente posibile. Puține locuri pe Pământ oferă posibilitatea producerii a suficientă electricitate folosind energia
vântului. La început, un important dezavantaj al producției de energie eoliană a fost prețul destul de mare de producere a
energiei și fiabilitatea relativ redusă a turbinelor. În ultimii 25 de ani, eficacitatea energetică s-a dublat, costul unui kWh produs
scăzând de la 0,70 euro la circa 0,32 euro în prezent. Un alt dezavantaj este și "poluarea vizuală" - adică faptul că au o apariție
neplăcută - iar altul ar fi faptul că produc "poluare sonoră" (sunt prea gălăgioase). De asemenea, se afirmă că turbinele
afectează mediul și ecosistemele din împrejurimi, omorând păsări și necesitând terenuri mari virane pentru instalarea lor.
Argumente împotriva acestora sunt că turbinele moderne de vânt au o apariție atractivă stilizată, că mașinile omoară mai multe
păsări pe an decât turbinele[4] și că alte surse de energie, precum cărbunele, sunt cu mult mai dăunătoare pentru mediu,
deoarece creează poluare și duc la efectul de seră.
De asemenea, există un risc mare de distrugere în cazul furtunilor.
Mașini eoliene
Doi inventatori germani au călătorit 5.000 de km de-a lungul Australiei, într-o mașină-prototip ce se încarcă cu ajutorul vântului.
Călătoria de 3 săptămâni de la Perth la Sydney i-a costat doar 16 dolari australieni, echivalentul a 50 de RON. Autovehiculul
numit Wind Explorer poate parcurge 100 km cu jumătate din cantitatea de curent electric necesară funcționării unei mașini de
spălat. Cei doi inventatori spun că mașina lor este primul autovehicul autonom pe bază de vânt. Mașina funcționează cu baterii
de litiu-ion ce se încarcă cu ajutorul unei turbine mobile folosite noaptea. De asemenea, pentru acumularea de energie
suplimentară, cei doi au folosit și zmeie. Wind Explorer cântărește 200 de kg și poate atinge viteze de 88.5 km/h. Grație acestui
test, Wind Explorer a devenit primul vehicul eolian ce a traversat un continent.
Richard Jenkins, un inginer britanic, a stabilit un nou record mondial pentru mașini eoliene care se deplasează pe pământ:
126 mph (202,9 km/h) cu mașina sa numită Greenbird. Fostul record aparținea lui Bob Schumacher cu 116 mph, în 1999, cu
mașina Iron Duck. Jenkins a spus că i-au trebuit zece ani să construiască mașina. Vehiculul cântărește 600 kg.
Introducere
4. ENERGIE DE BIOMASĂ
Energia înglobată în biomasă se eliberează prin metode variate, care însă, în cele din urmă, reprezintă procesul chimic
de ardere (transformare chimică în prezența oxigenului molecular, proces prin excelentă exergonic).
Biomasa
Biomasa este partea biodegradabilă a produselor, deșeurilor și reziduurilor din agricultură, inclusiv substanțele vegetale și
animale, silvicultură și industriile conexe, precum și partea biodegradabilă a deșeurilor industriale și urbane. (Definiție cuprinsă
în Hotărârea nr. 1844 din 2005 privind promovarea utilizării biocarburanților și a altor carburanți regenerabili pentru transport).
Biomasa reprezintă resursa regenerabilă cea mai abundentă de pe planetă. Aceasta include absolut toată materia organică
produsă prin procesele metabolice ale organismelor vii. Biomasa este prima formă de energie utilizată de om, odată cu
descoperirea focului.
Biocarburanți
Forme de valorificare energetică a biomasei (biocarburanți):
Arderea directă cu generare de energie termică.
Arderea prin piroliză, cu generare de singaz (CO + H2).
Fermentarea, cu generare de biogaz (CH4) sau bioetanol (CH3-CH2-OH)- în cazul fermentării produșilor zaharați; biogazul se
poate arde direct, iar bioetanolul, în amestec cu benzina, poate fi utilizat în motoarele cu ardere internă.
Transformarea chimică a biomasei de tip ulei vegetal prin tratare cu un alcool și generare de esteri, de exemplu metil esteri
(biodiesel) și glicerol. În etapa următoare, biodieselul purificat se poate arde în motoarele diesel.
Degradarea enzimatică a biomasei cu obținere de etanol sau biodiesel. Celuloza poate fi degradată enzimatic la monomerii săi,
derivați glucidici, care pot fi ulterior fermentați la etanol.
ඞ
Introducere
5.1. ENERGIE GEOTERMICĂ
Energia geotermică este o formă de energie regenerabilă, obținută din căldura aflată în interiorul Pământului. Apa fierbinte și
aburul, captate în zonele cu activitate vulcanică și tectonică, sunt utilizate pentru încălzirea locuințelor și pentru producerea
electricității.
Tipuri de centrale geotermale
Există trei tipuri de centrale geotermale care sunt folosite actual pe glob, pentru transformarea energiei apei geotermale în
electricitate: uscat, flash și binar, iar acestea depind de starea fluidului: vapori sau lichid, sau după temperatura acestuia.
• centralele uscate au fost primele tipuri de centrale construite. Acestea utilizează abur din izvorul geotermal.
• centralele flash sunt cele mai răspândite centrale de azi. Ele folosesc apa la temperaturi de 182 °C, injectând-o la presiuni
înalte în echipamentul de la suprafață.
• centralele cu ciclu binar diferă față de primele două prin faptul că apa sau aburul din izvorul geotermal nu vine în contact cu
turbina, respectiv generatorul electric. Apa folosită atinge temperaturi de până la 200 °C.
Islanda
Radu Dimeca, președintele Rosenc, a declarat: „Islanda este cea mai importantă țară din lume care folosește energia
geotermală. La 500 de metri extrag apă de 150 °C de grade Celsius, iar la 1000 de metri, 300 grade Celsius. Ei au început
exploatarea de 60–70 de ani. Au realizat că, în loc să aibă cenușa toxică de la termocentrale, mai bine folosesc apa caldă de
sub ei. Acum, 80 % din energia lor este din surse geotermale, iar 12 % din alte resurse regenerabile. Aproape toate locuințele din
întreaga insulă sunt încălzite cu apa termală. De acolo vine și apa caldă menajeră. Acesta se realizează prin centrale de tratare
a apei, deosebit de bogată în minerale, îndeosebi sulf, de unde este trimisă prin magistrale către localități și distribuită până la
calorifere. De asemenea, energia electrică este obținută tot din resurse geotermale, prin folosirea căldurii și a aburilor”.
ඞ
România
5.2. ENERGIE GEOTERMICĂ
În Bazinul Panonic, care în România include Banatul și vestul Munților Apuseni, există zăcăminte geotermale. Județele Timiș,
Arad și Bihor ar putea beneficia. În Timișoara există apă termală de până la 80 °C. Conform unor calcule făcute de cei de la
ADETIM, un foraj nou costă între 2–3 milioane de euro, însă studiile pentru foraj sunt mult mai costisitoare. Echipamentul pentru
un oraș precum Jimbolia, unde specialiștii islandezi au făcut deja o vizită, ar costa peste șase milioane de euro, iar soluțiile cele
mai eficiente pentru atragere de fonduri sunt prin programe europene.
ඞ
6.1. ENERGIA APEI
1. Energie hidraulica
2. Energie potențială osmotică
3. Energia mareelor
ඞ
6.2. ENERGIA APEI
1.1.Energie hidraulică
(introducere)
În Bazinul Panonic, care în România include Banatul și vestul Munților Apuseni, există zăcăminte geotermale. Județele Timiș,
Arad și Bihor ar putea beneficia. În Timișoara există apă termală de până la 80 °C. Conform unor calcule făcute de cei de la
ADETIM, un foraj nou costă între 2–3 milioane de euro, însă studiile pentru foraj sunt mult mai costisitoare. Echipamentul pentru
un oraș precum Jimbolia, unde specialiștii islandezi au făcut deja o vizită, ar costa peste șase milioane de euro, iar soluțiile cele
mai eficiente pentru atragere de fonduri sunt prin programe europene.
Istoric
Energia hidraulică a fost folosită încă din antichitate. În India se foloseau roțile hidraulice la morile de apă. În Imperiul Roman
morile acționate de apă produceau făină și erau folosite de asemenea la acționarea gaterelor pentru tăierea lemnului și a pietrei.
Puterea unui torent de apă eliberată dintr-un rezervor era folosită la extracția minereurilor, metodă descrisă încă de Pliniu cel
Bătrân. Metoda era folosită pe larg în evul mediu în Marea Britanie și chiar mai târziu la extracția minereurilor de plumb și staniu.
Metoda a evoluat în mineritul hidraulic, folosită în perioada goanei după aur din California.
În China și în extremul orient, roți hidraulice cu cupe erau folosite la irigarea culturilor. În anii 1830, în perioada de vârf a
canalelor, energia hidraulică era folosită la tractarea barjelor în sus și în josul pantelor pronunțate. Energia mecanică necesară
diverselor industrii determina amplasarea acestora lângă căderile de apă.
În prezent utilizarea curentă a energiei hidraulice se face pentru producerea curentului electric, care este produs în acest caz cu
costuri relativ reduse, iar energia produsă poate fi utilizată relativ departe de surse.
ඞ
6.3. ENERGIA APEI
Fenomene naturale
Din punct de vedere al hidrologiei, energia hidraulică se manifestă prin forța apei asupra malurilor râului și a bancurilor. Aceste
forțe sunt maxime în timpul inundațiilor, datorită creșterii nivelului apelor. Aceste forțe determină dislocarea sedimentelor și a
altor materiale din albia râului, cauzând eroziune și alte distrugeri.
Descriere cantitativă
Resursa hidroenergetică poate fi evaluată prin puterea (energia în unitatea de timp) care se poate obține. Puterea depinde de
căderea și cu debitul sursei de apă.
• Căderea (engleză head) determină presiunea apei, care este dată de diferența de nivel dintre suprafața liberă a apei și a turbinei,
exprimată în metri.
• Debitul de curgere (engleză flow rate) este cantitatea de apă care curge în unitatea de timp care curge prin conducta de
aducțiune într-o anumită perioadă de timp, exprimată în metri cubi/secundă.
Cantitatea de energie E care se obține prin coborârea în câmp gavitațional a unui obiect de masa m cu o diferență de înălțime ℎ este:
E=mgh unde g este acceleratia gravitationala
Energia hidraulică disponibilă într-un lac de acumulare se poate extrage prin coborârea intenționată a nivelului apei.
În acest caz, puterea depinde de debitul masic al apei.
Deoarece fractia este tocmai puterea P si exprimand în membrul din dreapta fracția în funcție de debitul volumic de curgere
și de densitatea apei, se obține forma uzuală: ;Pentru a obtine P in wati, p trebuie exprimata in kg/m³ în m³/s, si h in m.
Unele dispozitive, ca roțile hidraulice extrag energie din curgere fără a fi necesar ca apa să-și schimbe înălțimea, caz în care se
exploatează doar energia cinetică a curentului de apă: unde v este viteza apei.
Cu unde A este secțiunea pin care trece apa:
Roțile cu aducțiune superioară pot extrage ambele tipuri de energie, atât cea potențială, cât și cea cinetică. ඞ
6.4. ENERGIA APEI
Moduri de exploatare a energiei hidraulice
Roți hidraulice
O roată hidraulică utilizează energia râurilor pentru a produce direct lucru mecanic.
• La debite mici se exploatează în principal energia potențială a apei. În acest scop se folosesc roți pe care sunt montate
cupe, iar aducțiunea apei se face în partea de sus a roții, apa umplând cupele. Greutatea apei din cupe este forța care
acționează roata. În acest caz căderea corespunde diferenței de nivel între punctele în care apa este admisă în cupe,
respectiv evacuată și este cu atât mai mare cu cât diametrul roții este mai mare.
• La debite mari se exploatează în principal energia cinetică a apei. În acest scop se folosesc roți pe care sunt montate palete,
iar aducțiunea apei se face în partea de jos a roții, apa împingând paletele. Pentru a avea momente cât mai mari, raza roții
trebuie să fie cât mai mare. Adesea, pentru a accelera curgerea apei în dreptul roții, înaintea ei se plasează un stăvilar
deversor, care ridică nivelul apei (căderea) și transformă energia potențială a acestei căderi în energie cinetică suplimentară,
viteza rezultată prin deversare adăugându-se la viteza de curgere normală a râului.
Hidrocentrale
O hidrocentrală utilizează amenajări ale râurilor sub formă de baraje, în scopul producerii energiei electrice. Potențialul unei
exploatări hidroelectrice depinde atât de cădere, cât și de debitul de apă disponibil. Cu cât căderea și debitul disponibile sunt
mai mari, cu atât se poate obține mai multă energie electrică. Energia hidraulică este captată cu turbine.
Potențialul hidroenergetic al României era amenajat în 1994 în proporție de cca. 40 %. Centrale hidroelectrice aveau o putere
instalată de 5,8 GW, reprezentând circa 40% din puterea instalată în România. Producția efectivă a hidrocentralelor era în 1994
de aproape 13 TWh, reprezentând circa 24 % din totalul energiei electrice produse. Actual puterea instalată depășește 6 GW iar
producția este de cca. 20 TWh pe an. Cota de energie electrică produsă pe bază de energie hidraulică este de cca. 22 - 33 %.
ඞ
6.5. ENERGIA APEI
Microcentrale și picocentrale hidraulice
Prin microcentrală hidraulică se înțelege o hidrocentrală cu puterea instalată de 5 - 100 kW, iar o picocentrală hidraulică are o
putere instalată de 1 - 5 kW. O picocentrală poate alimenta un grup de câteva case, iar o microcentrală o mică așezare.
Deoarece consumul de curent electric are variații mari, pentru stabilizarea funcționării se pot folosi baterii de acumulatori, care
se încarcă în momentele de consum redus și asigură consumul în perioadele de vârf. Datorită faptului că curentul de joasă
tensiune produs de generatorul microcentralei nu poate fi transportat convenabil la distanță, acumulatorii trebuie plasați lângă
turbină. Este nevoie de toate componentele unei hidrocentrale clasice - mai puțin barajul - adică sistemul de captare, conductele
de aducțiune, turbina, generatorul, acumulatori, regulatoare, invertoare care ridică tensiunea la 230 V, ca urmare costul unei
asemenea amenajări nu este mic și soluția este recomandabilă doar pentru zone izolate, care nu dispun de linii electrice.
Microcentralele se pot instala pe râuri relativ mici, dar, datorită fluctuațiilor sezoniere de debit ale râurilor, în lipsa barajului
debitul râului trebuie să fie considerabil mai mare decât cel prelevat pentru microcentrală. Pentru o putere de 1 kW trebuie
pentru o cădere de 100 m un debit de 1 l/s. În practică, datorită randamentelor de transformare, este nevoie de un debit aproape
dublu, randamentul uzual fiind puțin peste 50 %.
Centrale mareomotrice
O centrală mareomotrică recuperează energia mareelor. În zonele cu maree, acestea se petrec de două ori pe zi, producând
ridicarea, respectiv scăderea nivelului apei. Există două moduri de exploatare a energiei mareelor:
• Centrale fără baraj, care utilizează numai energia cinetică a apei, similar cum morile de vânt utilizează energia eoliană.
• Centrale cu baraj, care exploatează energia potențială a apei, obținută prin ridicarea nivelului ca urmare a mareei.
Deoarece mareea în Marea Neagră este de doar câțiva centimetri, România nu are potențial pentru astfel de centrale.
ඞ
6.6. ENERGIA APEI
Instalații care recuperează energia valurilor
Pentru recuperarea energiei valurilor se pot folosi scheme similare cu cele de la centralele mareomotrice cu baraj, însă, datorită
perioadei scurte a valurilor aceste scheme sunt puțin eficiente.
Un obiect care plutește pe valuri execută o mișcare cu o traiectorie eliptică. Cea mai simplă formă de valorificare a acestei
mișcări pentru recuperarea energiei valurilor sunt pontoanele articulate. O construcție modernă este cea de tip Pelamis formată
din mai mulți cilindri articulați, care, sub acțiunea valurilor au mișcări relative care acționează niște pistoane. Pistoanele
pompează ulei sub presiune prin motoare hidraulice care acționează generatoare electrice.
ඞ
6.7. ENERGIA
Energie potențială osmotică (introducere)
APEI
Energia potențială osmotică sau energia gradientului de salinitate este o formă de energie disponibilă din diferența de
concentrație de sare între apa de mare și apa de râu. Este o energie regenerabilă. Două metode practice pentru acest lucru sunt
electrodializa inversă (EDI) și osmoza întârziată de presiune (OÎP).
Ambele procese se bazează pe osmoza cu membrane ion-specifice. Produsul rezidual cheie este apa salmastră. Acest produs
secundar este rezultatul forțelor naturale care sunt exploatate: curgerea apei dulci în apa mărilor, sărată.
Procedeele au fost confirmate în condiții de laborator. Acestea sunt dezvoltate în utilizarea comercială în Olanda (EDI) și
Norvegia (OÎP). Costul membranei a fost un obstacol. Membrane noi, ieftine, din polietilenă modificată electric, au făcut ca
aceste procedee să fie rentabile .
Alte metode au fost propuse și sunt în prezent în curs de dezvoltare. Printre ele, o metodă bazată pe tehnologia condensatorilor
cu stratul dublu electric al lui D. Bragioli și o metodă bazată pe diferența de presiune de vapori.
În lume, prima uzină osmotică cu o putere instalată de 4 kW a fost deschisă de Statkraft la 24 noiembrie 2009, în Tofte,
Norvegia. Această uzină folosește o membrana poliimidică, și este capabilă să producă 1W / m² de membrană. Această putere
se obține la 10 l pe secundă de apă care curge prin membrană la o presiune de 10 bar. Atât creșterea presiunii, precum și
debitul de apă ar permite să crească puterea obținută.
Fundamente
Exploatarea energiei osmotice e bazată pe "diferența de presiune osmotică între apa dulce și apa de mare".
Metode
Statkraft a construit prima centrala osmotică prototip pe fiordul Oslo, care a fost deschis de Alteța Sa Regală Prințesa Moștenitoare
Mette-Marit a Norvegiei pe 24-11-2009. Aceasta are ca scop producerea de electricitate suficientă pentru a lumina si încălzi un mic
oraș pe termen de cinci ani, prin osmoză. La început va produce 4 kilowați - suficient pentru a incalzi un ceainic electric de mari
dimensiuni, dar până în 2015 obiectivul este de 25 de megawați - la fel ca unei ferme eoliene de mici dimensiuni.
Metode
Efectul ecologic principal e dat de apa salmastră rezultată. ඞ
6.8. ENERGIA APEI
1.5.Energie mareelor
Energia mareelor este energia ce poate fi captată prin exploatarea energiei potențiale rezultate din deplasarea pe verticală a
masei de apă la diferite niveluri sau a energiei cinetice datorate curenților de maree. Energia mareelor rezultă din forțele
gravitaționale ale Soarelui și Lunii, precum și ca urmare a rotației terestre.
Este o formă de energie regenerabilă.
ඞ
VA MULTUMIM PENTRU ATENTIA
ACORDATA!
Participanti:
Balan Bogdan Gasparini Dinu Dorin Mirica Dragos Constantinescu Radu Rotaru Razvan
Roberto
Fuiorea Serban

Energie Regenerabila

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Energie Regenerabila

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ENERGIE REGENERABILA

1. Energie solară 5. Energia apei

ඞ Colegiul National “Fratii Buzesti” clasa 9F

Casa cu panouri solare

Comunitățile rurale africane folosesc energia solară pentru electricitate

Cea mai rapidă mașină solară

1.1.Energie solară la gătit

ඞ anul 2011 ea reprezinta 57% din aceasta.

ඞ Temperatura celulei solare constant 25 °C,

ඞ Temperatura celulei solare constant 25 °C,

1.1.Schemă echivalentă extinsă (Model cu una sau două diode)

Turbinele eoliene moderne

2. Energie potențială osmotică

S-ar putea să vă placă și