INTERVIUL PSIHIATRIC

Ramane cheia de bolta a investigatiei psihiatrice, aducand fata in fata doua personae: psihiatrul si pacientul sau ce se interactioneaza reciproc, actionand transferential si terapeutic. Relatia medic-pacient poate imprumuta unul din modelele de tip relational si cu implicatii si conotatii diferite: - Modelul activ-pasiv constand in pasivitatea totala a pacientului, medical asumandu-si rolul active si responsabilitatea deciziilor - Modelul professor-student doctoral este dominant, paternalist nepermitand pacientului decat o postura de dependent, obedient si renuntare la orice initiative - Modelul participarii mutuale imposibilitate intre medic si pacient cu intelegerea responsabilitatilor ce revin fiecaruia pt reusita actului medical - Modelul intimitatii ireverentioase care este dysfunctional si lipsit de deontologie professional, produs al unei nevoi emotionale deturnate de medicul aflat el insusi intr-o situatie de dificultate sau de criza sufleteasca. Folosirea pacientului ca o sursa de satisfacere a unor nevoi affective si emotionale duce la esec terapeutic si abandon din partea pacientului sau chiar la derutarea si agravarea starii acestuia. La un alt pol se situeaza atitudinea de defense a medicului care prevede in orice pacient o potential amenintare sau o provocare la demonstrarea capacitatii sale profesionale. Raportul relational medic-pacient este profund influentat de tipul de transfer sau contratransfer ce se dezv in cadrul acestui binom relational medicpacient, cu implicatii deosebit de semnificative in sens pozitiv/negativ intereselor pacientului si actului terapaeutic. Complianta pacientului este f importanta chiar si cu pacientii psihotici ceea ce cere tact, rabdare si forta morala , exceptand cazurile pacientilor cu stari de disturbare mental severa. Nu trebuie omise din aceasta ecuatie relationala problemele de ordin moral, material, personalitatea si disponibilitatea medicului, durata si frecventa examenelor successive, continuitatea actului terapeutic pana la vindecarea pacientului/ajutarea acestuia pt a-si rezolva singur problemele sale specific.

Scopul interviului psihiatric este sa stabileasca contactul dintre medic si pacient ce poate fi interactive si creator permitand trecerea in cursul aceleasi intrevederi cu pacientul la anamneza, istoricul bolii si al antecedentelor personale si colaterale si in final la exam starii psihice actuale a pacintului pe cat posibil toate contribuind in mod ideal la o formulare diagnostic si chiar prezumtiva, in aceasta etapa de prim contact. Relatia medic-pacient vizeaza 2 obiective la fel de import. Si care nu se exclud, ci se desfasoara pe 2 planuri concomitente: - Stabilirea unui raport contact uman bazat pe simpatie, deschidere , accesibilitate si ascultare atenta din partea medicului - Obiectiv ethnic: investigarea pe cat posibil neostentativa a interlocutorului si colectarea a cat mai multor date relevante pt examenul psihitatric (evaluare) o data cu prima impresie care poate sa fie intotdeauna si cea corecta.