Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tiberiu Brilean, Politici economice conjuncturale, Iai, Editura Junimea, 2006, pp. 44-45. Petru P. Condrea, op. cit., pp. 162-163.
70% pentru cei care au finalizat cursurile unei instituii de nvmnt superior, i de 60% n ceea ce privete celelalte categorii. 2. Acordarea de subsidii pentru ocuparea forei de munc. Aceast msur are ca scop pstrarea locurilor de munc a persoanelor care lucreaz n domeniul aprrii naionale i a ordinii publice, pn n momentul privatizrii sau a restructurrii industriei de aprare. Aceast iniiativ a fost luat lund n calcul importana strategic a acestei ramuri, dar i nivelul ridicat de calificare necesar n acest domeniu, de aceea fora de munc nu trebuie pierdut. 3. Cursuri de calificare, recalificare i de perfecionare a omerilor, organizate de direciile judeene de munc i protecie social. Pentru acoperirea cheltuielilor aferente se aloc pn la 20% din fondul de omaj. Aceste cursuri pot fi organizate la cererea agenilor economici, sau la cererea persoanelor interesate. Rezultatele economice i sociale ale acestei msuri nu sunt spectaculoase i imediate, ns exist efecte pe termen lung deoarece permit un anumit grad de mobilitate de piaa muncii. 4. n anul 1995 a fost introdus o msur de acordare de credite avantajoase angajailor. Aceste credite cu dobnd subvenionat n proporie de 50% sunt acordate din fondul de omaj i sunt destinate nfiinrii de ntreprinderi mici i mijlocii, n condiiile angajrii a cel puin 50% din personal din rndul omerilor. Dac beneficiarul creditului
disponibilizeaz persoanele angajate nainte de trei ani de la ncadrare, are obligaia s angajeze n loc tot omeri. Perioada maxim de creditare este de trei ani, i, n cazul n care se dorete solicitarea unui nou credit, aceste se acord doar dup achitarea n totalitate a celui anterior.