Dragos Vicol POEZII * Si ploaia vine alb...

Si ploaia vine alba, densa, calda Pe culmi, peste poieni, peste genuni Stau arborii cu palmele intinse Si-un fosnet larg prin cetinis rasuna. Alunecind printre nervuri si aripi Ploaia patrunde-n sufletul padurii Si ceturi albe se preling din piscuri Si-n ceata, insetati, rotesc vulturii. Si vine-un ceas cnd umbrele pasesc Printre copaci, ca vulpile roscate Cnd peste ramuri ploua cu-nstelari Si totul iese din singuratate Un ceas cnd muschiul fumega usor, Cnd lemnul viu, lovit de stele, suna, Cnd cerului i este dor de munti, Iar muntilor le este dor de luna... ******