Sunteți pe pagina 1din 2

Prima extindere a CE (1973) La o prima privire asupra tratatelor fondatoare ale CE se poate constata ca UK este cea mai notabila

absenta in randul membrilor CEE. UK se percepea pe sine ca o putere mondiala in perioada postbelica, in continuarea unei epoci trecute in care fusese un mare imperiu. Aceasta situatie se schimba insa, iar episodul crizei Canalului de Suez din 1956 a jucat un rol important. Criza Canalului de Suez a fost declansata de nationalizarea canalului de catre Egipt sub conducerea presedintelui Nasser. Franta si UK au vrut sa rastoarne de la putere pe Nasser. Israel le-a sprijinit efortul, invadand Peninsula Sinai. Franta si UK ofera sprijin militar si ocupa Canalul Suez. Opinia publica internationala isi manifesta oprobriul, sub influenta SUA. Episodul accelereaza criza Republicii a 4-1 in Franta. Infruntarea de putere la scara internationala a aratat Marii Britanii ca pierduse din putere si ca va trebui sa-si reconsidere strategia. UK nu se alaturase celor 6 state europene in 1957 si pentru ca doreau sa fie independente si sub nicio forma sub dominatia franceza care se prefigura pe continentul european. UK nu era impotriva cooperarii ci era precauta la o apropiere prea mare ca aceea declarata de Monnet si mai ales nu voia o cooperare condusa de francezi. Rivalitatea franco-britanica este istorica. Pierderea puterii sale coloniale, temerea ca va ramane izolata si nu va fi parte a jocului de putere european au determinat marea Britanie sa fie foarte decisa in anii 60 sa devina membra a CE. Tarile mai mici din CE ar fi dorit intrarea UK pentru ca ar fi contrabalansat puterea celor mari, in principal a Frantei si a Germaniei. UK era interesata sa-i fie protejate interesele si legaturile cu Commonwealth-ul sau inclusiv cele comerciale. UK membra fondatoare a AELS (EFTA) alaturi de Austria, Danemarca, Elvetia, Norvegia, Portugalia, Suedia (1960). Dar AELS era doar o ZLS, si nu avea o structura institutionala asemanatoare CE. Doar Consiliu de ministri (IG) cu intalniri de 2-3 ori pe an. Desi au fost operate taieri de tarife interne AELS, organizatia aparea ca fiind ineficienta: membri AELS faceau mai mult comert cu tari CE decat intre ele. La inceputul anilor 60 devenise clar ca influenta politica era de partea CE. Daca nu intra UK risca izolarea. In august 1961 UK aplica pentru calitatea de membru . Irlanda si Danemarca aplica tot in 1961. Norvegia in 1962. Au si inceput negocieri cu UK in 1962. In 1963 s-a incheiat o Intelegere franco-germana. De Gaulle si Adenauer semneaza un Tratat de prietenie franco-german. In acest context Franta se opune aderarii UK la UE. Sunt respinse la pachet si aplicatiile venite din Danemarca si Irlanda. Marea Britanie reaplica in 1967. Din nou se izbeste de veto-ul francez. Este vorba despre teama francezilor de faptul ca UK ar fi reprezentat un concurent la pozitia dominanta a Frantei. Franta nu dorea intarirea rolului SUA in Europa, prin UK. In 1969 De Gaulle paraseste fotoliul prezidential francez. UK aplica din nou. Irlanda, Danemarca, Norvegia isi reinnoiesc candidaturile pentru calitatea de membru al CE.

Intrarea UK in CE a fost favorizata de venirea la presedintia Frantei a lui Georges Pompidou dar si de faptul ca Franta incepea sa aiba temeri ca puterea Germaniei a crescut atat de mult incat are nevoie sa contrabalanseze aceasta putere impreuna cu UK. Exista si temerea ca venirea la putere a social-democratilor in Germania si a lui Willy Brandt va insemna apropierea lui de est si va destabiliza CE. Pe acest fond, Marea Britanie, Irlanda si Danemarca devin membri ai CE in ianuarie 1973. Norvegia, in ciuda dorintei liderilor politici, a renuntat la candidatura in urma unui referendum organizat in septembrie 1972, cand cetatenii norvegieni ai respins-o. In urma acestei prime extinderi, Comunitatile Europene sunt alcatuite din 9 membri. Cei 9 in loc de cei 6. Ca performanta economica, cele trei noi membre, au scazut media CE de pana atunci. Este vorba in primul rand de Irlanda, care era o tara relativ saraca si de Marea Britanie, care era pe o panta descendenta, economic vorbind, in perioada postbelica. 1981: