nvttura Ortodox despre Biseric si unitatea ei

O sintez eclesiologic a printelui prof. Dumitru Stniloae alctuit de Mihail Pruteanu

1. Fiinta Bisericii Mntuirea oamenilor se realizeaz prin ncorporarea si cresterea lor n Hristos, pn la "msura brbatului desvrsit", care este Hristos (Ef. 4, 13). Hristos este cel care-i mntuieste pe oameni ntruct se extinde n ei, ntruct i ncorporeaz n Sine si ntruct i asimileaz treptat cu omenitatea Sa nviat. Biserica este tocmai aceast extindere a lui Hristos n oameni, acest laborator n care se realizeaz treptat asimilarea oamenilor cu Hristos cel nviat. Dac credinciosii snt adunati n acelasi Hristos, dac El este Cel care-i ncorporeaz pe toti cei ce se mntuiesc, ridicndu-i la starea umanittii sale, prin energia harului ce o transmite din Sine - mntuirea nu se poate obtine n izolare. Mntuirea se obtine numai n Biseric si numai ea este cmpul de actiune al energiei harului ce tsneste din Hristos, adic al Duhului Snt care slsluieste deplin n umanitatea lui Hristos cea nviat si din ea ni se comunic nou. Biserica, n esenta sa, este "trirea comun a oamenilor cu Sfnta Treime", participarea n comun a lor la viata lui Dumnezeu, e "o societate de persoane umane cu persoane divine, e viata care este de la nceput n snul Tatlui si care, fecundat n taina lui Dumnezeu, se comunic nou si ne face s trim cu Hristos, n Dumnezeu, o viat care e viata familiei Tatlui nsusi". Deci n Dumnezeu gsim temeiul etern al Bisericii n ambele ntelesuri: a) ntruct Treimea e comuniunea perfect de Persoane si b) ntruct Fiul e locasul n care se afl rdcinile tuturor fpturilor si n care snt chemate toate s se adune. Prin urmare Hristos, att ca persoan a Sfintei treimi, ct si ca Dumnezeu devenit Om, este principiul Bisericii, capul Bisericii (Ef. 1, 22), pe care "a iubit-o si S-a dat pe Sine pentru Ea, ca s-o sfinteasc, curtind-o cu baia apei prin cuvnt. Si ca s-o nftiseze Siesi Biseric slvit, neavnd pat sau zbrcitur ori altceva de acest fel, ci ca s fie snt si fr de prihan" (Ef. 5, 25-27). Biserica nu este, prin urmare, o institutie n sensul unui sistem de norme lipsit de Hristos si supravegheat de o autoritate impersonal, nu e o institutie ce desparte pe oameni de Hristos, ci o institutie plin de Hristos Cel iubitor, care i priveste si i ascult pe toti, dar, n acelasi timp, o institutie plin de Hristos Cel neschimbat n bunurile pe care le ofer si n poruncile ce le cere mplinite de la oameni ca mijloc de desvrsire al lor. Aceast comuniune ntre Hristos si Biseric se bazeaz pe participarea Bisericii la Patima nvierii Domnului si se activeaz n ea. Aceasta ns se mplineste mai nti sacramental n Taine, n Botez (Romani ca. 6), apoi prin Euharistie, pe care Clement Alexandrinul o numeste "hrana Bisericii si a membrilor ei". Aceast putere sacramental a Bisericii izvorste desigur din taina personei lui Hristos, lucru enuntat si de Origen n "Cuvnt asupra genezei" (Omilia 1) cnd spune c "dup cum luna ia lumina de la soare, pentru ca prin aceasta s poat fi luminat chiar si noaptea, tot astfel si Biserica lund lumin de la Hristos, lumineaz pe toti cei ce snt cufundati n noaptea nestiintei". Biserica, n calitate de Trup tainic, fiind ncredintat de Mntuitorul cu administrarea Sfintelor Taine, ca organe ale harului, si cu pzirea si propovduirea nealterat a nvtturii revelate, este singurul cmp n care se cstig n mod ordinar mntuirea, si este nzestrat cu infailibilitate. 1

Sfintii Printi au asemnat Biserica cu corabia lui Noe, care singur scap de la pierzanie. Iar pierderea ereticilor si schismaticilor anatemei, au nteles-o ca o predare a lor satanei, dup cuvntul Sf. Apostol Pavel (1 Cor. 5, 5). Desigur, Biserica a fcut aceasta cu durere, dar a trebuit s-o fac pentru aprarea corpului credinciosilor de infectare, iar expresia "Extra Ecclesiam nulla salus" s-a nteles n sensul c "singur Biserica este calea ornduit de domnul spre mntuire, pe cnd erezia si schisma nu snt laboratoare de aceeasi putere ale mntuirii rnduite de Dumnezeu. Cine se altur lor nu ajunge sigur la mntuire. Ele amgesc pe om cu false lumini, l ndeprteaz de la adevrul revelat si deci, l ndeprteaz de la mntuire. "De aici nu urmeaz c toti cei din afar de Biseric (Ortodox) se pierd fr deosebire". Desigur, ntrebarea cine din cei din afar se mntuieste nu poate fi decis de oameni, care amestec elemente personale ntr-o asemnea discutie si nu cunosc tainele sufletelor cum le cunoaste Dumnezeu. n ce priveste pe cei excomunicati din Biseric, este evident c "Biserica nu vrea s-i lipseasc pe acestia de viata vesnic, ci s-i aduc la cunostint si ndreptare. Soarta sufletului lor rmne n seama lui Dumnezeu, deoarece Biserica nu cunoaste ce s-a ntmplat n ultimele clipe ale vietii lor" (Hristu Andrutsos, Simbolica). Iar cei nscuti n afar de Biseric si stpniti fr voia lor de nestiint, pot s fie judecati mai blnd. "Si precum revelatia lui Dumnezeu n natura extern duce pe multi la o cunoastere mai dreapt a Lui, tot asa, si cu att mai mult, adevrul pe care-l propovduiesc cei din afar, n msura n care judec drept, si desigur conformarea vietii lor cu acest adevr, poate s le foloseasc drept baz de viat si comunicare supranatural cu "Lumina care lumineaz pe tot omul ce vine n lume" (Ioan 1, 9). Aceasta cu att mai mult, cu ct multi, desi snt dornici s mbrtiseze nvttura cea dreapt si s vin la Biserica cea adevrat, snt mpiedicati de o nestiint de nenvins", iar nestiinta e scuzat oarecum naintea lui Dumnezeu. Astfel "extra Ecclesiam nulla salus" nseamn c "purttorul ordinar si ornduit al conditiilor mntuirii e numai Biserica". Dar prin aceasta, dup cum spune teologul grec H. Andrutsos, nu se exclud vehicolele extraordinare ale harului la cei ce petrec fr vin n rtcire, nici nu se limiteaz atotputernicia lui Dumnezeu. Minunile snt posibile si n ordinea natural si n cea supranatural. n general, putem zice c afar de Biseric nu exist mntuire, "dar e adevrat de asemenea c, Dumnezeu printro minune a harului Su dispune duhurile si inimile unor persoane ce nu apartin Bisericii n exterior, insuflndu-le cunostinta si dragostea lui Hristos. Aceasta nu desfiinteaz dogma "extra Ecclesiam nulla salus", deoarece numai printr-o minune n ordinea supranatural se poate mntui cineva dintre cei ce nu apartin Bisericii celei Una si Adevrate". Dar ntruct numai Dumnezeu stie n cine lucreaz astfel harul dumnezeiesc si la cine e o nestiint nevinovat si la cine una vinovat, chestiunea n concret cine n afar de Biseric se mntuieste, nu o poate decide nici un om. Nou ne este de ajuns s stim c numai Biserica Adevrat (Ortodox) este organul ordinar si sigur al mntuirii, pentru cel ce trieste n conformitate cu nvttura Ei. 2. nsusirile Bisericii. Simbolul niceo-constantinopolitan i atribuie Bisericii patru nsusiri. Ele constituie notele, prin care trebuie s se caracterizeze adevrata Biseric. a. UNITATEA. Biserica este una. Aceasta n ntelesul de "unic" si n ntelesul de "unitar". n primul nteles exist o unic Biseric, pentru c unul este Iisus Hristos. "Este un singur trup si un singur duh, dup cum ati fost chemati la o singur ndejde... Este un singur Domn, o credint, un botez, un Dumnezeu si Tat al tuturor" (Ef. 4, 4-6). Unitatea Bisericii este o comunicare si o extensiune a unittii lui Dumnezeu. "Oare S-a mprtit Hristos?" ntreab Sf. Apostol Pavel n fata tendintelor din Corint de a se constitui diferite grupuri (1 Cor. 1, 13). Dintre diferitele biserici crestine, care prezint adevrul revelat schimbat n diferite feluri, numai una poate fi cea adevrat, cci Dumnezeu-Adevrul 2

este Unul si nu Se poate contrazice cu Sine nsusi. Si anume Biserica cea Unic este aceea n care s-a pstrat adevrul revelat neschimbat. "Ortodoxia este acea Biseric unic si adevrat, care pstreaz continuitatea vietii bisericesti, adic a unittii traditiei" (Serghei Bulgakov, Ortodoxia). "Celelalte confesiuni crestine, care se pretind si ele adevrata Biseric, nu reprezint nici una deplintatea Bisericii, ci au pstrat ceva din fiinta Bisericii numai n msura n care au rmas fiecare ntr-un real contact cu profunzimile Bisericii celei una" (Ibidem). b. SFINTENIA. Aceasta este o calitate esential a Bisericii. Sfintenia Bisericii este sfintenia lui Hristos nsusi. Sfintirea ei, fcut prin Sngele lui Hristos, a fost mplinit de Duhul Sfnt care locuieste n ea. "Biserica este marele laborator de sfintire a membrilor ei. Ea a dat si d nenumrati sfinti. n ea se petrece un necontenit proces de sfintire a oamenilor. Dac n-ar fi sfnt prin puterea ei, prin mijloacele ei, n-ar putea sfinti; iar prezenta oamenilor pctosi n ea, nu desfiinteaz sfintenia Bisericii. Un lac vindector nu nceteaz a fi izvor de sntate prin faptul c se scald si bolnavii n el. c. UNIVERSALITATEA (SOBORNICITATEA SAU CATOLICITATEA). A treia nsusire recunoscut Bisericii de Sinodul niceo-constantinopolitan este universalitatea (). Aceasta are mai nti un sens extensiv: Biserica e universal ntruct e destinat tuturor popoarelor, nu numai unui popor ales, ca Sinagoga iudaic. Dar universalitatea are si un alt nteles: ea indic Biserica de peste tot si de totdeauna, spre deosebire de erezie care are o existent local si trectoare. Cnd aprea ntr-o localitate vreo erezie, membrul comunittii crestine spunea ereticilor: "Noi sntem Biserica Universal; comunitatea noastr e n legtur cu Biserica din tot trecutul si de pretutindeni! Voi snteti o aparitie local si trectoare". Universalitatea n acest nteles exprim ideea c Biserica "rmne n tot timpul si n tot locul aceeasi si nesurpat, n opozitie cu bisericile eretice locale" (H. Andrutsos, op. cit.). Traducerea slav a Simbolului de Credint a redat termenul "" prin "". Acest termen arat c Biserica st pe temelia Soboarelor Ecumenice Universale, spre deosebire de confesiunile care s-au rupt de Biserica Ortodox si care nu mai stau pe baza Sinoadelor Bisericii din vremea cnd cuprindea toat crestintatea. Deci numai Biserica Ortodox este continuatoarea Bisericii Universale. Tankov observ c termenul grecesc " " nseamn "un ntreg care nu se schimb n fiinta lui prin mprtire", ca, de exemplu, focul si scnteia, marea si rul. E un ntreg care si n cea mai mic parte pstreaz aceeasi fiint. nc din primele veacuri s-a dat Bisericii atributul de catolic (soborniceasc) si anume de Sf. Ignatie Teoforul (Epistola ctre Smirnieni, 8, 2), n baza c "aceast comunitate e un ntreg, o plenitudine sfnt si totodat o unitate desvrsit, cu alte cuvinte, sfnta comuniune general", "umplut ntreag cu puterea aceleeasi iubiri divino-cosmice, nnoitoare si formatoare, de aceeasi prezent unificatoare a lui Hristos. El este n toti membrii Bisericii regionale (locale) ca principiu unificator, fcndu-i pe toti si pe toate, prti organice si nedesprtite ale Bisericii celei Una" (D. Stniloaie). d. APOSTOLICITATEA. nsusirea aceasta arat c Biserica adevrat este numai aceea care a pstrat nvttura Domnului Iisus Hristos asa cum au comunicat-o Apostolii, martorii Lui, primele organe crora li S-a mprtsit, Proorocii Dumnezeului ntrupat. Biserica aceasta este cea Ortodox, care n-a schimbat si n-a omis nimic din nvttura scris si oral a Apostolilor si aceasta reprezint semnul distinctiv esential al Bisericii Ortodoxe (M. P. Bratsiotis). Biserica noastr n-a introdus nnoiri ca cea Romano-catolic, spre exemplu. Ea st pe temelia Apostolilor, Hristos fiind "piatra cea din capul unghiului" (Ef. 2, 20). A sta pe temelia Apostolilor nseamn a pzi nu numai revelatia cuprins n Sf. Scriptur, 3

ci si pe cea predat oral de Sf. Apostoli, conform poruncii Acelora (2 Tes. 2, 15); 1 Cor. 11, 2; 2 Tim. 2, 2; 2 Tim. 3, 14). De aceea apostolicitatea st n strns legtur cu persistenta Bisericii Ortodoxe pe lng Sf. Traditie. Apostolicitatea Bisericii Ortodoxe se arat si prin succesiunea apostolic a ierarhiei datorit creia, harul episcopiei precum si nvttura nealterat snt transmise, fr ntrerupere, de la Apostoli, prin episcopii timpurilor trecute, pn la cei de azi. Prin urmare, aceste patru nsusiri snt cele care caracterizeaz o adevrat Biseric. Adunarea care nu are mcar una din nsusiri este o fals biseric. Mai mult dect att, pierderea unei singure nsusiri duce la desprinderea de integritatea Trupului Tainic al lui Hristos Cel nedesprtit si la pierderea tuturor celorlalte nsusiri. Dup cum spune arhiepiscopul rus Serafim (Sobolev), nici nu poate fi numit biseric acea grupare care s-a desprins de adevrata biseric; acea grupare care a eliminat sfintenia prin excluderea preotiei si a unui sir ntreg de Sfinte Taine fr de care nu ne putem mntui. De asemenea nu poate fi vorba de o biseric Protestant sau RomanoCatolic atunci cnd este vorba de cineva care a nclcat hotrrile Sinoadelor Ecumenice prin dogma eretic "Filioque", sau a mutilat si chiar a eliminat Sf. Traditie. Nu putem vorbi de o biseric Protestant pretins si Apostolic, nici atunci cnd citim Faptele Apostolilor si vedem c Apostolii hirotoneau (6, 6), spovedeau (19, 18), fceau Taina Sf. Maslu (19, 12) etc. Noi nu putem pune nicidecum toate inovatiile apusene pe seama Sf. Apostoli, deci: nici biserica Romano-Catolic, nici cea Protestant nu snt apostolice, nici sobornicesti, nici sfinte si prin urmare nu fac parte din Biserica cea Una ntruct s-au rupt din ea. 3. Necesitatea refacerii Unittii Bisericii Refacerea Unittii Bisericii este o datorie si o misiune, pentru c aceasta o vrea nsusi Mntuitorul atunci cnd se roag: "Ca toti s fie una, dup cum Tu, Printe, ntru Mine si eu ntru Tine, asa si acestia n Noi s fie una, ca lumea s cread c tu M-ai trimis" (Ioan 17, 21). Dezbinarea Bisericii este condamnat si de Sf. Apostol Pavel de nenumrate ori: Ef. 4, 4-6; Filip. 2, 2-4; etc. Despre Unitatea Bisericii avem nenumrate referiri si la Sfintii Printi, n special la Sf. Ignatie Teoforul, Policarp al Smirnei, Irineu de Lion si Ciprian al Cartaginei. Cel din urm spune astfel: "Mireasa lui Hristos este curat si neprihnit, nu poate fi adulter, o singur cas cunoaste, cu o cast pudoare pzeste jurmntul unui singur pat (Os. 1, 1-2)". Cine preseste Biserica lui Hristos nu va avea rsplat de la El, cci devine un strin, un profan, un dusman. "Cine nu are ca mam Biserica nu poate avea ca Dumnezeu ca tat" (Sf. Ciprian, Despre Unitatea Bisericii Universale, cap. 6); si tot el nvat n continuare: "Cmasa Domnului Iisus Hristos n-a fost tiat si mprtit n mai multe bucti, ci s-a tras sorti pentru ea, ca s fie primit ntreag si cel ce se mbrac cu ea s-o aib fr vreo lips si nemprtit cu altcineva. Cci spune Sf. Scriptur: "Iar cmasa, fiindc nu era cusut, ci fcut de sus pn jos dintr-o singur testur, au zis ntre ei: s n-o sfsiem, ci s tragem sorti pentru ea, si cui va cdea a lui s fie" (Ioan 19, 23-24). Ea avea acea unitate venind de sus n jos: adic venind de la Tatl ceresc si nu putea fi sfsiat de ctre cel ce avea s-o foloseasc, fiindc era una si indivizibil prin formatia ei. Nu poate mbrca ves-mntul lui Hristos cine scindeaz si divide Biserica lui Hristos" (Ibidem, cap. 7). Deci, Dumnezeu vrea ca Biserica s fie Una, Dar aceast unitate oamenii o privesc diferit. Unii zic c si biserica Romei face parte din Biserica Una si separatia lor este doar la suprafat. Aceast prere este sustinut de un sir ntreg de teologi rusi ca: Alexei Homeacov, Nicolai Afanasiev, Gheorghii Florovski si Alexandr Smemann. Alti teologi, precum arhiepiscopul Serafim (Sobolev) si teologul Alexandr Gusev sustin c 4

Biserica a fost dintotdeauna una si unitar si niciodat n-a existat vreo dezbinare n corpul ei, ci a avut loc doar o "desprindere de organismul ei a unor elemente strine [eretice], exact cum se ntmpl n permanent n trupul nostru" (A. Gusev, "Starocatoliceskii otvet"). O adevrat lmurire a acestei probleme aduce printele prof. Dumitru Stniloae, atunci cnd spune: "Mdularul este egal totului, dar numai n cadrul totului. Se poate merge mai departe: mdularul nu e mai putin necesar totului dect totul mdularului, dar se ntelege nu n sensul c fr unul sau mai multe mdulare ar nceta s mai fie un tot, ci n sensul c totul nu poate exista fr mdulare n principiu, aceasta se arat n faptul c nici totul nu exist naintea mdularelor, nici mdularele naintea totului, ci ambele ncep s existe odat, asa cum oul, orict de nediferentiat la nceput, cuprinde n sine virtual toat diversitatea sa. Cnd a luat nastere la Ierusalim prima comunitate, ea a avut caracterul totului. Dar ndat ce s-au nscut nc dou-trei comunitti, ele aveau nevoie de unitatea totului (comuniune) pe care l constituiau si totul avea nevoie de ele". Prin urmare, "Universalitatea Bisericii ntemeiat pe recapitularea tutror n acelasi Hristos si pe lucrarea aceluiasi Duh n toti se manifest empiric prin mrturisirea aceleeasi credinte, pstrate neschimbate de la Apostoli. n acest sens totul eclesial "rmne ca orice organism, continuu fidel" sie nsusi. n aceasta se arat nu numai unitatea si integritatea Bisericii dintr-o localitate, ci unitatea Bisericii de pretutindeni si de totdeauna" (D. Stniloae, Biserica Universal si soborniceasc, n "Ortodoxia" 2/1966). Din aceast nvttur de credint a pr. D. Stniloae desprindem dou lucruri: 1. Biserica este Una de la Cincizecime. Dac cineva se alipeste acestei unitti sau se dezlipeste de ea, Unitatea n Sine nu este afectat. 2. Dezlipirea de unitatea Bisericii se produce automat atunci cnd se denatureaz nvttura de credint a Bisericii Celei Una, iar alipirea la Biserica Cea Una se poate realiza doar prin renuntarea la nvttura gresit si conformarea cu adevrul universal al Bisericii. Acelasi lucru l desprindem si din forma simbolului de credint. n el avem mai nti expus despre Tatl, Fiul Cel de o fiint cu tatl si nscut din tatl si Sf Duh Purces numai din Tatl, nu si din Fiul, cum zic apusenii; si numai dup aceea se spune Si ntru Una Sfnt, Soborniceasc si Apostoleasc Biseric, deci este nevoie ca mai nti s avem aceeasi cu privire la persoanele Sfintei Treimi si numai atunci putem avea o singur biseric, cci nvttura de credint sau mrturisirea aceleasi credinte apostolice, luat n totalitatea ei declarativ-practic este criteriul Bisericii universale adevrate. nvttura identic, spune pr. D.Stniloae, e un inel de legtur universal. Acesta e criteriul empiric vizibil cel mai cuprinztor n care se cuprinde nssi Biserica. Cci biserica nu se poate defini numai ca comunitate ce se mprtseste de Domnul (dup cum credea n mod gresit N. Afanasiev), chiar dac aceasta ar reprezenta momentul culminant al ei, ci si ca comunitatea celor ce s-au botezat pe baza aceleeasi credinte apostolice n Cuvntul lui Dumnezeu cel ntrupat, rstignit si nviat, nltat la ceruri, care va veni s judece viii si mortii, trecnd pe cei drepti dup nvierea lor cu trupul n mprtia Cerurilor (Ibidem). Deci nu ne putem uni, ba nici nu ne putem ruga, spune canonul 33 de la Laodiceea, cu cei ce nu mrturisesc acelasi adevr neschimbat si care a fost dat sfintilor odat pentru totdeauna (Iuda 3). n ce priveste primirea sau excomunicarea eterodocsilor din snul Bisericii, Sf. Printi sau folosit att de acribia (strictetea ) canoanelor, ct si de iconomia lor. n prezent, prin avntul pe care l-a luat miscarea Ecumenic, nu se prea tine cont de prevederile stricte ale Sf. Printi si aceasta este n primul rnd o nclcare a canoanelor, iar n al doilea rnd duce la sminteala mdularelor slabe ale Bisericii. Desi biserica foloseste principiul 5

iconomiei, iar Biserica Ortodox nici nu reboteaz, nici nu rehirotoneste pe romanocatolicii ntorsi la ortodoxie, Tainele lor, afirm pr. Prof. D. Stniloae, nu snt valabile, adic nu au har lucrtor, pn ce acestia nu se ntorc la Biserica-Mam. (Dogmatica, vol.3). Hotrrea privind aplicarea iconomiei la ntoarcerea romano-catolicilor, a fost luat la o ntrunire a ortodocsilor de la Constantinopol n 1718 sub patr. ecum. Ieremia al III-lea, dar acest lucru era fcut la Kiev nc din 1646 sub mitropolitul Petru Movil. Si aceasta tocmai n scopuri misionare, dar nu pentru agravarea sau evidentierea rupturii ce s-a fcut. O adevrat claritate n ce priveste pozitia ce ar trebui s-o aib Biserica ortodox n legtur cu aceasta, o aduce patr. Serghie al Moscovei prin publicatiile sale din anii treizeci. Pe atunci el spunea: Biserica nu consider pe eterodocsi ca ceva de sine stttor si cu totul strin pentru ea, n rnd cu cei de alte religii, c eterodocsii snt n esent o categorie de czuti si penitenti; czutii snt scosi de la comuniunea n taine (deci nu le pot primi pn nu se ntorc), iar unii si n rugciuni, dar totusi ei se afl nc n biseric si sub lucrarea ei. Eterodocsii snt mai nstrinati de Biseric, desigur, dect cei czuti; ei nu numai c pctuiesc, ci si contest biserica si lupta mpotriva ei. Cu toate acestea, relatia Bisericii cu ei rmne aceeasi ca si n general cu cei czuti, scosi de la Sf. mprtsanie si de la comuniunea rugciunii, dar nu cu totul strini pentru biseric. Calea spre restabilirea comuniunii pierdute si prin aceasta si mntuirea vesnic, e pentru cei czuti din comuniune aceeasi ca si pentru orice czut. Ei trebuie nu numai s-si recunoasc gresalele naintea Bisericii (adevrate), ci si s primeasc iertare de la Biseric, care singur are putere de a lega si a dezlega (Patr. Serghie, Jurnal Moscovscoi Patriarhii nr. 23-24/ 1934). Din cele relatate conchidem c Biserica ortodox trebuie s mrturiseasc adevrul ortodox si n spatiul crestin eterodox, dar trebuie s-si pstreze n acelasi timp identitatea Bisericii celei Adevrate si una. Chiar dac putem trece cu vederea unele lucruri ce tin de formele exterioare si care, dup cum spune teologul S. Bulgacov, Snt create de oameni si pentru oameni, nu putem trece peste dogme, punnd adevrul nostru alturi de orice minciun eretic. Desigur, unii spun c romano-catolicii (sau chiar protestantii), nu snt eretici, ci doar schismatici, afirmatie fcut destul de des n cadrul, (sau n afara) conferintelor Miscrii ecumenice, dar aceasta nu e nici pe departe asa. Schisma nseamn rupere, dar care nu are n vedere si alterarea adevrului dogmatic, ci este vorba mai mult de orgoliu si principii care ar putea fi depsite prin dragoste si ntelegere; dar din moment ce latinii au oficializat dogma eretic Filioque (lzon, 1274), apoi multe alte nvtturi gresite la conciliul din trident, ei au devenit eretici, de rnd cu macedonenii care de asemenea greseau n privinta Persoanei Sfntului Duh; ei s-au opus n contradictie att cu Traditia Bisericii, ct si cu Sf. Scriptur, lucru pe care nici un Sf. Printe nu l-ar fi accepat ca fiind normal si posibil de trecut cu vederea. n prezent, sub masca unei false iubiri crestine si n baza unui moralism occidental lipsit de spirit autentic crestin, se cam trece peste dogme si mai ales peste formularea concret si strict a lor. Se ncearc , printr-un nalt spirit speculativ, de a se da asanumitele declaratii comune privind anumite nvtturi de credint crestin, fr a se accentua prea mult deosebirile att de mari dintre aceste confesiuni crestine. Totul se bazeaz pe o formulare ct mai scolastic a nvtturii, nct s poat mpca toate taberele. Pn la sfrsit nu se rezolv nimic, cci Dumnezeu nu vrea o realizare a unirii crestine bazat pe relativism si interese politice sau materiale. N-a vrut o astfel de unire nici la Sinodul de la Constantz (1414-1418), nici la cel de la Ferara-Florenta (1438-1439). Cci si atunci, ca si acum, se uit de faptul c Adevrul nu este conciliabil! (S. Bulgakov, Lumina neinserat). Poate c ar trebui s avem mai mult trie a credintei si mai mult brbtie pentru a 6

apra ceea ce au aprat si Sfintii, adic credinta Apostolilor. Nimic nu trebuie s ne momeasc: nici cltoriile n occident, nici dolarii occidentalilor. n acelasi timp, nu trebuie s fim nici absurzi si nici exclusivisti. Noi detinem credinta adevrat, dar avem n acelasi timp, datoria sfnt de a o mprtsi si altora, cci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mrturiseste spre mntuire (Rom. 10, 10). Fie ca Dumnezeul pcii si al iubirii care are vointa vesnic ca tot omul s se mntuiasc si la cunostinta adevrului s vin (1 Tim. 2,4), s ne ajute pe toti crestinii s ne iubim unii pe altii, ca ntr-un gnd s mrturisim: pre Tatl, pre Fiul si pre Sfntul Duh, Treimea cea de o fiint si nedesprtit.