Taoismul este cea de a doua mare religie traditionala a Chinei.

Din numeroasele scrieri sacre ale Chinei ne rezumam sa prezentam pe scurt cartea legendarului Laotze, intitulata Tao-Te-King, care impreuna cu Cartea lui Chuang-tzu, formeaza cheia sau cuplul fundamental al filozofiei chineze. La suprafata, Tao-Te-King s-ar parea a fi un tratat politic adecvat timpurilor respective, desi in adancimea nuantelor sale filozofice reprezinta totusi ceva mai mult decat un astfel de tratat. Mesajul acestei carti este foarte simplu si este repetat de mai multe ori sub forma de epigrama. Urmatoarele sunt ideile de baza ale acestei carti:

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

notiuni pri vind ritmul vietii, unitatea lumii si a fenomenelor umane, importanta pastrarii sim plitatii naturii umane, pericolul unei supra-guvernari si a interferentei cu viata sim pla a poporului, doctrina despre wu-wei sau "inactiune", influenta patrunzatoare a spiritului, pilde privind umilinta, linistea si calmul si despre nebunia puterii, mandriei si a afirmarii de sine.

Inca din timpul lui Hoshang Kung secolul al 11-lea i. Hr., aceasta carte a fost impartita in doua sectii: capitolele 1-37 trateaza in special probleme legate de no tiunea Tao, iar cele de la 38 pana la 81 cu notiunea Te. Cuvantul Tao, pronuntat intr-o singura silaba, inseamna, mai intai de toate, cale, drum sau carare. Metafizic el este cheia filozofiei chineze. Te, notiune destul de dificil de tradus, inseamna virtute si viata. Tao, caci acesta este cuvantul care ne intereseaza, ar fi calea care impune fie carui lucru un drum, un mers, o cale. De fapt, la temelia conceptiei sau conceptii lor introduse si continute in aceasta "Vocabula rezumativa", dupa cum o numeste filozoful roman Lucian Blaga, exista notiunile metafizice ale Ordinei, Totalitatii, Res ponsabilitatii si Eficacitatii. Numirea de King i-a fost data de imparatul Han King Ti (136-4140 i. d. Hr.), ca semn al cinstei pe care el o purta acestei carti si a faptului ca el personal o accepta. Tao-Te-King mai este cunoscuta si sub un alt nume alternativ Lao Tai. Datorita importantei pe care aceasta lucrare a lui Laotze o are pentru gandirea religioasa si filozofica, ea s-a bucurat de o tratare comparativa mai mult decat oricare alta scriere sacra, si aceasta datorita exponentilor cu care ea a fost comparata. Cea mai bun definiie a taoismului provine din pana lui Alan Watts. Redm i noi cteva fraze: "Diveri filozofi chinezi, scriind probabil n secolele 5-4 .C, au expus o sum de idei i un mod de via care au ajuns s fie cunoscute sub numele de taoism, calea cooperrii dintre om i tendina sau cursul lumii naturale; principiile acestei tendine pot fi descoperite n ritmurile regulate ale apei, gazelor i focului, ritmuri care snt ulterior ntiprite sau reproduse n cele din piatr i lemn i, mai trziu, n multe dintre formele artei." Dup cum vedem, taoismul este un mod de via inspirat din ritmurile fenomenelor naturale. Dar, oare, cum se poate inspira un mod de via omenesc din natur? Exemplul cel mai bun ni-l ofer artele mariale, care au mprumutat la origine elemente eseniale - atac, aprare, eschiv etc. - din imitarea micrilor corespunztoare ale animalelor slbatice. Avem astfel coli de arte mariale care poart nume pitoreti ca coala tigrului, coala maimuei etc. La fel i n viaa domestic de fiecare zi exist posibilitatea de a te

inspira din evenimentele lumii naturale. Dac acorzi studiului acestor fenomene un interes constant, descoperi indicaii preioase privind conduita cea mai potrivit pentru diferite situaii de via. De pild, taoitii au luat imaginea apei ca simbol al aciunii consecvente care strpunge toate obstacolele nu n mod direct, prin for, ci indirect, prin maleabilitate i fluiditate. n I-ching simbolismul apei este folosit n mod pregnant n hexagrama 29 - Abisul, apa - una ea este simbolul atitudinii umane care se adapteaz condiiilor sau mprejurrilor de via ntr-o manier fluid i fr a-i denatura substana, autenticitatea interioar. Sursele taoismului Sursele principale ale acestui mod de via numit "taoism" snt lucrrile clasice ale corifeilor taoismului ca de pild: Tao Te Ching, Chuang-tzu i Lieh-tzu. Temele care abund n aceste cri se pot grupa n jurul ctorva idei de baz: tao, vidul (wu), nonaciunea (wu-wei), adaptarea la condiiile exterioare. Am vzut deja c taoismul se axeaz pe concordana dintre activitile umane i ritmurile cosmosului. n Scriptura vidului perfect, autorul, Lieh-tzu, descrie relativitatea punctelor noastre de vedere, a regulilor de via, a prejudecilor care se doresc absolute, ntr-o mic povestioar care rezum o ntmplare de via. Adaptarea la condiiile exterioare Este vorba de o familie al crui fiu talentat i instruit s-a prezentat la curtea suveranului pentru ai solicita un post. Suveranul i-a zis: este timp de pace, iar iscusina acestui tnr mi-ar putea fi de folos, aa c l voi angaja. Desigur c un asemenea privilegiu, de a face parte din suita suveranului, aducea multe avantaje att materiale, ct i sociale. Un alt tnr, din alt familie, dotat cu aceleai caliti ca i primul, s-a gndit s procedeze i el la fel. Numai c situaia se schimbase. Suveranul i-a zis de ast data: trim vremuri grele, rzboiul bate la u, iscusina acestui aspirant mi-ar aduce numai pagub, aa c s i se taie capul! Morala ntmplrii este concentrat n cteva cuvinte: nu exist n aceast lume un principiu de aciune care s fie valabil n toate mprejurrile. Activitatea uman trebuie s in cont de jocul circumstanelor. De aici accentul pus pe fler, mai degrab dect pe o activitate intelectual riguroas ndreptat spre scop.(3) Punctul de vedere surprins aici trimite la unul din conceptele centrale ale taoismului, citat mai sus, acela de adaptare la condiiile temporale. nclinaia noastr natural de a adopta o inut corespunztoare condiiilor meteorologice exterioare este, fr ndoial, exemplul cel mai elocvent al acestui principiu tradus n viaa cotidian. Este evident c adaptarea la condiii exclude normele de conduit impuse dinainte, prestabilite, valabile n orice mprejurare. ntr-adevr, taoismul pune accentul pe suplee, la fel ca n parabola pinului i a salciei acoperii de zpad. Ramura de pin, pentru c este rigid, se rupe sub greutatea zpezii. Ramura de salcie se ndoaie i zpada cade de pe ea fr a-i pricinui nici un neajuns. Poziia amoral a taoismului La nivel moral, adaptarea la condiii i supleea conduitei sugereaz o poziie amoral adoptat de taoist. De aici sentimentul de neutralitate, de rezerv, de pruden, uneori excesiv, care rezult din povestirile taoiste cu personaje anonime sau chiar maetri. Absena taoistului nu este, ns, expresia unui vid emoional - cum ar crede unii, sub influena ideologiei monastice

cretine -, a cultivrii detarii i indiferenei n chip deliberat. Ea este n legtur cu nclinaia sa de a-i forma o vedere de ansamblu, lipsit de prejudeci, asupra situaiei cu care se confrunt, i o consecin logic a raportrii juste la o situaie concret de via care nu solicit intervenia sa implicit. Natura omului in Taoism

La baza antropologiei taoiste sta conceptul de yin yang. Yin este principiul feminin, ale carui atribute sunt intunericul si inactivitatea. Yang este principiul masculin al tariei, al duritatii si activitatii. Yin este asociat cu pamintul, iar yang cu cerul. Cele doua principii reprezinta fortele creatoare ale intregului univers.

Yin (Chinez: /; pinyin: yn; se traduce literal prin "loc ntunecos, pant (deal) nordic, mal (ru) sudic; noros, sumbru"este elementul ntunecat; el este trist, pasiv, sobru, femi, introvertit, intim, i corespunde nopii. Yang (/; yng; "loc nsorit, pant (deal) sudic, mal (ru) nordic; strlucire solar") este elementul luminos; este fericit, plin de vitalitate, activ, strlucitor, masculin i corespunde zilei. Yin este adeseori simbolizat de ap i de pmnt, n timp ce Yang este simbolizat de foc i vnt.

Natura umana era considerata ca avand un caracter dualist; omul fiind o fiinta compusa din puterile cerului si ale pamantului. La prima vedere am fi inclinati sa consideram acest dihotomism al naturii umane ca fiind asemanator cu cel orfeo-platonic, gnostic care concep fiinta umana ca fiind formata din spirit si materie. Acest lucru este, insa, strain taoismului. Lao Tze concepe uni versul ca o unitate din care omul este parte integranta. Suprema fericire pentru taoisti este realizarea unei vieti indelungate sau a ne muririi in aceasta lume. Pentru atingerea unui astfel de scop, trupul trebuie trans format prin diferite practici mintale si fizice complicate. Exista si o alchimie a nemu ririi, in baza acestei alchimii, se crede ca mancand aur si cinabru (sulfat de mercur), poti da corpului durabilitatea aurului, iar adaptabilitatea chimica a cinabrului inlatura batranetea si moartea. O alta metoda de realizare a nemuririi este "respiratia embrionica", despre care se crede ca inverseaza procesul ce duce la moarte, de degene rare a trupului, prin producerea unui embrion care in clipa mortii este eliberat de trup ca de o teaca. Acest embrion este numit Floarea de Aur (Chin-Hua). Procesul respiratiei embrionice poate fi obstructionat de catre demoni sau alte spirite rele. In taoismul clasic, starea de nemurire era acceptata, insa, numai in contextul familiei si legata de cultul stramosilor. La moarte, nobilii deveneau pentru o perioada scurtashen, adica isi mentineau individualitatea, pentru ca apoi sa fie si ei inclusi in masa amorfa a kuei-lor.

Sub influenta budismului mahayana, taoismul a imprumutat ideea unei retributii dupa moarte, aceasta avand loc intr-o serie aproape nesfarsita de raiuri si iaduri. Aceasta tendinta pastreaza, insa, in esenta idei specific chineze. Dupa moarte, viata omului este considerata ca fiind in permanenta primejdie din partea spiritelor rele care pot fi controlate prin acte sau ritualuri magice. Insa nici universul si nici om nu primeste o semmnificatie precisa in contextul gindirii taoiste.

Zeii Panteonul daoist cuprinde printre divinitatile sale principale:

1. Lao-tzi si 2. Iu-huan-san-ti ("divinul, veneratul, supremul stapan").

Sunt apoi un numar nesfarsit de zei, reprezentand diferite elemente ale naturii sau ocupatii ale oamenilor, precum si nenumarate spirite si genii de tot felul. Printre acestea, cele mai venerate sunt spiritele personificate in cei opt "literati", care au trait realmente. Temple Cultul daoist are temple, dar acestea sunt folosite rar, in restul timpului avand si alte intrebuintari. Sacerdotiul daoist are ca intemeietor pe Djan Tao-lin, nascut in anul 34 d. Hr. Acesta este considerat ca marele patriarh al daoismului, ai carui descendenti directi sunt capeteniile religioase ale daoismului.

Preotii

Preotii daoisti traiesc de obicei pe la casele lor, nedeosebindu-se in felul lor de viata de ceilalti oameni, sau in comunitati, la fel cu preotii budisti, ducand in acest caz viata de celibatari. Dintre indatoririle preotilor daoisti amintim pe aceea de a nu consuma anumite feluri de carne, mai ales de bivol, deoarece se pretinde ca Lao-tzi a mers in Vest calare pe un bivol. Preluand unele practici populare samaniste, preotii daoisti au ajuns ghicitorii si vrajitorii, pretinzand, de exemplu, ca o bautura pe care o pregateau ei, un fel de elixir, ar fi prelungit viata si ar fi daruit nemurirea.
https://sites.google.com/site/marilereligiialelu/daoism