privind stabilirea i sancionarea contraveniilor la normele de prevenire i stingere a incendiilor EMITENT: GUVERNUL ROMNIEI PUBLICAT N: MONITORUL OFICIAL NR. 395 din 12 iunie 2007
n temeiul art. 108 din Constituia Romniei, republicat, i al art. 45 alin. (3) din Legea nr. 307/2006 privind aprarea mpotriva incendiilor,
Guvernul Romniei adopt prezenta hotrre.
ART. 1 Constituie contravenii la normele de prevenire i stingere a incendiilor urmtoarele fapte i se sancioneaz dup cum urmeaz: 1. cu amend de la 100 lei la 500 lei: a) exploatarea instalaiilor, echipamentelor i aparatelor electrice n condiii n care se genereaz supracureni sau suprasolicitri din cauza racordrii unor consumatori care depesc puterea nominal a circuitelor, existenei contactelor imperfecte la conexiuni i legturi, strpungerii ori lipsei izolaiei la mbinri sau la capetele conductoarelor; b) folosirea mijloacelor de iluminat electric, cum sunt lanternele, proiectoarele, lmpile de control i altele asemenea, defecte ori neprotejate corespunztor, precum i a mijloacelor de iluminat cu flacr, cum sunt felinarele, lmpile, lumnrile, faclele, chibriturile, brichetele i altele asemenea, n locuri care prezint pericol de incendiu sau explozie stabilite i marcate ca atare; c) nesupravegherea copiilor de ctre persoanele n grija crora se afl acetia, dac prin aceasta s-a cauzat producerea de incendii; d) depozitarea cenuii fierbini sau a jraticului n alte locuri dect cele special amenajate, precum i neluarea msurilor pentru stingerea acestora n condiii de vnt; e) pstrarea n locuine a carburanilor sau a altor lichide inflamabile n cantiti mai mari dect cele admise prin reglementrile tehnice, n ambalaje neconforme ori neetane, n locuri neventilate sau neprotejate fa de sursele de cldur ori fa de razele solare; f) accesul salariailor sau al altor persoane n spaii cu risc mare de incendiu, stabilite ca atare n scenariile de securitate la incendiu, cu alt echipament tehnic i de lucru dect cel prevzut n instruciunile specifice, dac acesta poate genera explozii sau incendii; g) neasigurarea msurilor corespunztoare de aprare mpotriva incendiilor n timpul n care activitatea normal este ntrerupt; 2. cu amend de la 500 lei la 1.000 lei: a) exploatarea instalaiilor i sistemelor de captare i scurgere la pmnt a descrcrilor electrice atmosferice, n alte condiii dect cele prevzute n reglementrile tehnice; b) folosirea sobelor i a altor mijloace de nclzire cu defeciuni, improvizaii sau n condiii care nu asigur protecia la foc, potrivit reglementrilor tehnice, fa de materialele i substanele combustibile din spaiul n care sunt utilizate; c) neluarea msurilor pentru prevenirea producerii scnteilor electrostatice ori nemeninerea n stare de funcionare sau la parametrii prevzui de reglementrile tehnice a instalaiilor i sistemelor de captare i scurgere la pmnt a sarcinilor electrostatice; d) nerespectarea msurilor de aprare mpotriva incendiilor, stabilite prin reglementri specifice, la colectarea, transportul, separarea, reutilizarea, recuperarea sau distrugerea deeurilor, reziduurilor, scurgerilor de lichide inflamabile i a depunerilor de praf sau de pulberi combustibile; e) lipsa planificrii unor controale interne sau neexecutarea de controale interne periodice n scopul depistrii i cunoaterii oricror stri de pericol care pot favoriza producerea ori dezvoltarea incendiilor; f) neparticiparea salariailor la exerciii sau la aplicaii tactice de aprare mpotriva incendiilor, organizate potrivit dispoziiilor legale; g) folosirea n spaii ori n locuri cu pericol de incendiu sau de explozie, stabilite i marcate ca atare, a mainilor, dispozitivelor, aparatelor, uneltelor ori a sculelor care pot produce scntei mecanice prin frecare, lovire sau pe timpul funcionrii; h) folosirea autovehiculelor de transport sau a mainilor i utilajelor agricole fr dispozitive ori site parascntei, n situaiile n care reglementrile tehnice prevd aceasta; i) neexecutarea verificrii, reparrii i currii periodice, cel puin o dat pe an, a courilor pentru evacuarea fumului, precum i nerealizarea elementelor de izolare termic a acestora; j) neasigurarea msurilor de aprare mpotriva incendiilor la folosirea focului deschis pe timpul spectacolelor i concertelor, la restaurante, baruri, cluburi, discoteci sau altele asemenea; k) fumatul n locurile cu pericol de incendiu, stabilite prin regulamente interne; 3. cu amend de la 1.000 lei la 2.500 lei: a) neelaborarea ori netransmiterea, la cererea inspectoratului pentru situaii de urgen judeean sau al municipiului Bucureti, de ctre administratorul operatorului economic, de ctre conductorul instituiei ori, dup caz, de ctre primar a fiei obiectivului sau a localitii, potrivit normelor generale de aprare mpotriva incendiilor; b) neelaborarea, neaprobarea sau nedifuzarea deciziilor prin care se stabilesc rspunderi pe linia aprrii mpotriva incendiilor, precum i a documentelor specifice, potrivit normelor generale de aprare mpotriva incendiilor; c) neefectuarea, potrivit normelor de prevenire i stingere a incendiilor, a analizei capacitii de aprare mpotriva incendiilor; d) nerealizarea de ctre administratorul operatorului economic ori de ctre conductorul instituiei, potrivit normelor generale de aprare mpotriva incendiilor, a unui sistem operativ de observare i anunare a incendiului sau de alertare n cazul producerii unui astfel de eveniment; e) lsarea n funciune a sistemelor, instalaiilor, dispozitivelor i echipamentelor tehnice, aparatelor, mainilor i utilajelor fr supraveghere, atunci cnd instruciunile de utilizare o interzic; f) neasigurarea selectivitii la scurtcircuit i la suprasarcin a elementelor de protecie a instalaiilor ori a consumatorilor electrici prin nlocuirea siguranelor, releelor de protecie i a ntreruptoarelor automate cu altele supradimensionate sau decalibrate; g) pstrarea sau depozitarea produselor i substanelor cu pericol de autoaprindere fr luarea msurilor de control i de mpiedicare a fenomenului de autonclzire ori de aprindere spontan; h) depozitarea, amplasarea, pstrarea produselor, materialelor i substanelor combustibile sau inflamabile n apropierea surselor de cldur, fr a se asigura msurile de protecie necesare evitrii aprinderii acestora; i) nestabilirea i nemarcarea de ctre persoanele n drept a locurilor n care sunt interzise utilizarea focului deschis, efectuarea lucrrilor de sudare, tiere, lipire sau a altor asemenea operaiuni cu pericol de incendiu; j) nedelimitarea, nemarcarea i nedotarea locurilor special amenajate pentru fumat, n condiiile legii; k) depozitarea produselor i substanelor cu pericol de incendiu n poduri, subsoluri, garaje sau case ale scrilor din construcii civile; l) blocarea sau nentreinerea n bune condiii a drumurilor, a platformelor i a cilor speciale de acces pentru autospeciale, utilaje i alte mijloace, precum i pentru personalul de intervenie n caz de incendiu; m) blocarea accesului la instalaiile, echipamentele, mijloacele i accesoriile de stingere a incendiilor; n) nentreinerea de ctre cei n drept n bun stare de funcionare a sistemelor de decomprimare sau de etanare la fum i gaze fierbini, precum i a elementelor de limitare a propagrii focului ori de izolare termic din compunerea construciilor i instalaiilor; o) nerealizarea tratrii sau protejrii, conform reglementrilor tehnice, a elementelor de construcie i a materialelor cu substane de termoprotecie ori ignifuge, precum i executarea operaiunilor respective de ctre persoane neatestate sau utilizarea n acest scop de produse necertificate; p) neefectuarea lucrrilor de ntreinere i de reparare a mijloacelor tehnice de aprare mpotriva incendiilor, conform normelor tehnice specifice; q) neafiarea i neactualizarea, dup caz, conform reglementrilor tehnice specifice, a planurilor de intervenie, a instruciunilor de aprare mpotriva incendiilor, a planurilor de depozitare, precum i a planurilor de evacuare n caz de incendiu; r) arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deeurilor i a altor materiale combustibile, fr obinerea permisului de lucru cu foc i fr luarea msurilor pentru mpiedicarea propagrii focului la vecinti; s) amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis n condiii i la distane care favorizeaz propagarea focului la construcii, depozite, culturi agricole, pduri, plantaii i alte vecinti; t) reducerea dimensiunilor cilor de evacuare, ncuierea ori blocarea uilor sau a altor ci destinate evacurii ori nefuncionarea iluminatului de siguran; u) nemontarea, deteriorarea sau neasigurarea vizibilitii indicatoarelor de securitate la incendiu; 4. cu amend de la 2.500 lei la 5.000 lei: a) exploatarea sau utilizarea sistemelor, instalaiilor, dispozitivelor i echipamentelor tehnice, aparatelor, mainilor i utilajelor de orice categorie n condiii care creeaz risc de incendiu, din cauza nerespectrii instruciunilor de funcionare sau de aprare mpotriva incendiilor; b) folosirea mijloacelor prevzute la lit. a) cu defeciuni sau improvizaii ori n condiii care nu asigur protecia la foc fa de materialele i substanele combustibile din spaiul n care sunt utilizate; c) neorganizarea de ctre administratorul operatorului economic sau de ctre conductorul instituiei ori persoana responsabil a interveniei n caz de incendiu; d) neadoptarea de ctre cei n drept a instruciunilor de aprare mpotriva incendiilor la locul de munc; e) nereglementarea de ctre persoanele abilitate a modului de execuie a lucrrilor cu foc deschis; f) executarea lucrrilor de sudare, tiere, lipire sau a altor asemenea lucrri n locuri n care acestea sunt interzise prin reglementri tehnice sau prin dispoziii interne, fr permis de lucru cu foc ori fr a fi asigurate toate msurile i condiiile menionate n permisul de lucru cu foc; g) introducerea sau utilizarea, n slile aglomerate ori n incinte amenajate pentru activiti cu public, a produselor i substanelor inflamabile sau a mijloacelor care pot produce incendii ori explozii, n alte condiii dect cele stabilite prin reglementrile tehnice specifice; h) nerespectarea instruciunilor care reglementeaz amplasarea, pstrarea i utilizarea gazelor naturale sau a gazelor petroliere lichefiate; i) neasigurarea punerii n aplicare a planurilor de intervenie i de evacuare a persoanelor n caz de incendiu, precum i neparticiparea la exerciiile tactice de intervenie, organizate potrivit dispoziiilor legale; j) efectuarea reparaiilor la mijloacele tehnice de aprare mpotriva incendiilor, la instalaiile de protecie la incendii ori la autospeciale i utilaje de intervenie, fr luarea msurilor alternative de aprare mpotriva incendiilor; k) neorganizarea i nedesfurarea de activiti de instruire n domeniul aprrii mpotriva incendiilor cu personalul angajat permanent ori temporar, precum i cu persoanele din afara operatorului economic sau instituiei care au acces n locuri cu risc de incendiu; l) nerespectarea distanelor de securitate la incendiu ori neasigurarea unor msuri alternative la amplasarea depozitelor de furaje i plante tehnice, pentru a mpiedica propagarea incendiilor la vecinti; m) nentocmirea registrului de control al sistemelor i instalaiilor de semnalizare, alarmare, alertare, limitare i stingere a incendiilor sau neprezentarea acestuia la solicitarea organului de control; 5. cu amend de la 5.000 la 10.000 lei: a) scoaterea din funciune sau dezafectarea mijloacelor tehnice de aprare mpotriva incendiilor n alte situaii dect cele admise de reglementrile tehnice specifice ori neasigurarea funcionrii acestora la parametrii proiectai; b) transportul, manipularea i depozitarea substanelor i a produselor combustibile, precum i a celor cu tendin de autoaprindere, fr a ine seama de proprietile lor fizico-chimice, sau n ambalaje neconforme ori neinscripionate corespunztor pentru identificarea riscurilor de incendiu sau explozie i pentru stabilirea procedeelor de stingere, precum i neasigurarea substanelor specifice de stingere ori de neutralizare; c) neasigurarea de ctre transportatori a msurilor de aprare mpotriva incendiilor pentru asigurarea condiiilor de siguran n trafic; d) depirea nivelurilor riscului de incendiu sau a densitii sarcinii termice stabilite prin reglementri ori n documentaiile tehnice de proiectare i execuie n construciile publice civile, de producie sau de depozitare; e) mpiedicarea n orice mod a personalului serviciilor profesioniste, voluntare sau private pentru situaii de urgen s i exercite drepturile i obligaiile legale n domeniul aprrii mpotriva incendiilor. ART. 2 (1) Sanciunile contravenionale se aplic persoanelor fizice sau juridice, dup caz. (2) Contravenientul poate achita pe loc sau n termen de cel mult 48 de ore de la data ncheierii procesului-verbal ori, dup caz, de la data comunicrii acestuia, jumtate din minimul amenzii prevzute la art. 1, agentul constatator fcnd meniune despre aceast posibilitate n procesul-verbal. ART. 3 (1) Constatarea contraveniilor i aplicarea sanciunilor se fac de ctre personalul inspeciilor de prevenire a incendiilor cu atribuii de ndrumare, control, intervenie i constatare a nclcrilor legii n domeniul aprrii mpotriva incendiilor, desemnat conform legii. (2) Primarii pot constata contraveniile i aplica sanciunile pentru faptele prevzute la art. 1 alin. (1) lit. a) - e) i lit. g), alin. (2) lit. a), b), f), h), i), alin. (3) lit. g) - m), s) i t), alin. (4) lit. l) i alin. (5) lit. e). ART. 4 Dispoziiile referitoare la contraveniile prevzute la art. 1 se completeaz cu prevederile Ordonanei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraveniilor, aprobat cu modificri i completri prin Legea nr. 180/2002, cu modificrile i completrile ulterioare. ART. 5 Prezenta hotrre intr n vigoare la 60 de zile de la data publicrii. ART. 6 Pe data intrrii n vigoare a prezentei hotrri se abrog Hotrrea Guvernului nr. 678/1998 privind stabilirea i sancionarea contraveniilor la normele de prevenire i stingere a incendiilor, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 384 din 9 octombrie 1998, cu modificrile ulterioare.
PRIM-MINISTRU CLIN POPESCU-TRICEANU
Contrasemneaz: Ministrul internelor i reformei administrative, Cristian David
p. Ministrul economiei i finanelor, Sebastian Teodor Gheorghe Vldescu, secretar de stat
HOTARARE Nr. 1.490 Din 9 Septembrie 2004 Pentru Aprobarea Regulamentului de Organizare Si Functionare Si A Organigramei Inspectoratului General Pentru Situatii de Urgenta
SPORURI ŞI INDEMNIZAŢII INDIVIDUALE CARE POT FI ACORDATE PERSONALULUI DIN MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR, SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII, SERVICIUL DE INFORMAŢII EXTERNE, SERVICIUL DE PROTECŢIE ŞI PAZĂ, SERVICIUL DE TELECOMUNICAŢII SPECIALE ŞI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR CU DEPĂŞIREA COTEI DE 30% DIN SOLDA FUNCŢIEI DE BAZĂ, SALARIUL FUNCŢIEI DE BAZĂ, SALARIUL DE BAZĂ SAU, DUPĂ CAZ, INDEMNIZAŢIA LUNARĂ DE ÎNCADRARE
WWW - Cnpromania.ro - Index - HTM - Files - HG 1822 Din 2004 Privind Stabilirea Locurilor de Munca Si Activitatilor Cu Conditii Deosebite, Speciale Si Alte Condiitii Specifice Pentru Politisti