Paleogeografia Cuaternarului LP.

Prelevarea probelor dendrocronologice şi pregătirea lor pentru

măsurătoare
1. Selectarea siturilor şi prelevarea probelor
Probele de inele de arbori sunt colectate în teren prin folosirea unui burghiu
cilindric, gol în interior, cu un diametru de aproximativ 5 mm, care se răsuceşte în
trunchiul arborelui, de-a lungul razei acestuia (fig. 1). Acolo unde este posibil (ex.
arbori morţi, lemn fosil, lemn din construcţii) se pot preleva secţiuni transversale de
trunchiuri, care au o valoare mai mare, deoarece oferă o imagine completă asupra
structurii şi aspectului inelelor.

Fig. 1. Metodologia de prelevare a probelor dendrocronologice

În funcţie de provenienţa şi vârsta lor, probele dendrocronologice se împart

în trei grupe:
Eşantioanele din arbori aflaţi în viaţă (fig. 2 în stânga) (cronologia
arborilor aflaţi în viaţă):
• vârsta scoarţei este cunoscută (anul prelevării probei) şi reprezintă punctul de
plecare în datare;
• după interdatarea eşantioanelor ce provin de la arborii aflaţi în viaţă,
dendrocronologii pot extinde datarea în trecut până în anul 1500 e.n.
Eşantioanele din arbori morţi (cronologia copacilor morţi):
• aici intră buturugi rămase pe loc sau buşteni căzuţi, aşa cum este rămăşiţa de
Pinus ponderosa din New Mexico - imaginea de mai jos, în mijloc;
• au trăit mult timp şi au murit demult;
• dacă arborii morţi au trăit o perioadă de timp împreună cu arborii aflaţi azi în
viaţă, inelele de la exteriorul arborilor morţi se pot corela cu inelele din interiorul
(dinspre măduvă) arborilor aflaţi în viaţă; dendrocronologii pot astfel extinde
datarea mai mult în trecut, ca de exemplu până în anul 1200 e. n.

1
 Fig. 2. Tipuri de probe dendrocronologice (imagini oferite de J. H. Speer şi H. D. Grissino-Mayer)
Eşantioanele dendroarheologice (cronologia probelor arheologice):
• cuprind probele prelevate din grinzile şi stâlpii de lemn ale ruinelor arheologice,
ca de exemplu Tonto Ruin, din Arizona (fig. 2 în dreapta);
• dacă lemnul din ruinele arheologice a trăit o anumită perioadă împreună cu copacii
morţi de astăzi, unele inele de la exteriorul lemnului arheologic pot fi corelate cu
inele din interiorul lemnului (dinspre măduva) copacilor morţi; dendrocronologii
pot să extindă datarea şi mai mult în trecut, de exemplu până în anul 800 e. n; se
poate face reconstrucţia şi analiza comportamentului uman din trecut.
Nu toate speciile de arbori şi arbuşti oferă informaţii de calitate în
dendrocronologie. De-a lungul timpului au fost încercate peste 500 de specii, fapt ce
la determinat pe H. D. Grissino-Mayer să alcătuiască o listă cu acestea, listă care a
fost publicată în volumul 53 al periodicului „Tree-Ring Bulletin” şi se află on-line pe
internet la adresa http://web.utk.edu/~grissino/species.htm (fig.3).

Fig. 3. Lista Globală a Plantelor din ITRDB (International Tree-Ring Data Bank)

2
 Cum se foloseşte această listă:

• Tabelul are patru coloane: CDI, Cod, Denumirea ştiinţifică şi autoritatea

şi Denumirile populare;
• CDI este indicele de interdatare, unde:
o „0” indică speciile la care nu este posibilă interdatarea inelelor
din diferite perioade sau nu există informaţii privitoare la acest
lucru;
o „1” indică o specie cunoscută pentru interdatarea seriilor de inele
în şi între arbori (au importanţă minoră în dendrocronologie);
o „2” indică o specie cunoscută pentru interdatarea seriilor de inele
în cuprinsul unei regiuni (au o importanţă majoră în
dendrocronologie).
• Codul este o abreviere standard din patru litere a speciilor folosită pentru
construirea unei bănci de date internaţionale referitoare la inelele de
creştere (International Tree-Ring Data Bank - ITRDB); aceasta poate fi
accesată la adresa http://www.ngdc.noaa.gov/paleo/ftp-treering.html şi
conţine date dendrocronologice din peste 2000 de situri şi şase
continente;
• Un asterisc (*) lângă cele patru litere ale codului indică faptul că specia
respectivă are măsurători de inele de creştere şi cronologii înregistrate
într-o bancă de date internaţională a inelelor de creştere;
• Numele latin reprezintă genul şi specia sau o varietate (subspecie);
Autoritatea este persoana care a identificat sau stabilit corect specia;
• Denumirile populare provin din surse variate;
• Dacă pentru o specie nu este dat indexul de corelare „CDI” sau codul,
înseamnă că avem de-a face cu un sinonim pentru o specie din tabel;
numele după semnul „=” furnizează denumirea corectă a speciei.
Notă: pentru a găsi o specie din acest tabel on-line, se poate folosi funcţia Find din meniul Edit al
browserelor Netscape sau Internet Explorer, prin tastarea totală sau parţială a denumirii populare
(comune) sau latine a speciei.

Investigatorul selectează situl în aşa fel încât să maximizeze unele schimbări

de mediu înregistrate de arbori (vezi principiul selectării sitului din LP 1). De
exemplu, un abrupt stâncos, cu expoziţie sudică, poate fi selectat pentru a găsi arbori
sub stress maxim din punct de vedere al apei, astfel încât rata lor de creştere poate fi
influenţată puternic de precipitaţii. Deci, este esenţial să fim familiarizaţi cu
caracteristicile sitului, la fel şi cu factorii ce influenţează creşterea arborilor, în aşa fel
încât interpretarea rezultatelor să se facă corect. Din acest motiv fiecare probă trebuie
etichetată şi introdusă într-un formular, unde sunt consemnate cât mai multe date
despre sit şi despre starea lemnului din care s-a extras proba (fig. 4).
Pentru o analiză statistică de încredere sunt necesare minim 10 probe, în timp
ce un număr de 20 de probe sau mai multe, este optim. Dintr-un arbore sunt în general
colectate două probe, pentru a uşura corelarea secţiunilor şi datarea corectă a inelelor
anuale. Eşantioanele se extrag de la o înălţime de cca 1-1,5 m de la sol, pe un
aliniament care trebuie să fie, pe cât posibil, perpendicular pe linia de cea mai mare
pantă, acest lucru deoarece este bine să se evite lemnul de compresiune (inele
înghesuite) care apare în astfel de situaţii (fig. 1).
În figura 4 se află un exemplu de formular ce poate fi folosit în teren atunci
când culegem probele de carote dendrocronologice. Acest formular poate fi folosit

3
atât pentru colectarea carotelor dendrocronologice cât şi pentru colectarea secţiunilor
transversale (feli) de trunchiuri. Este bine să complectăm formularul cu cât mai multe
informaţii posibile, deoarece acest lucru ne va uşura munca de laborator, atunci când
încercăm să datăm eşantioanele. Când colectăm eşantioanele, fiecare poate fi
identificat prin trei coduri:

• un cod pentru sit (o abreviere din trei litere a locului; ex. pt Munţii Parîng – PRG);
• numărul arborelui, în mod uzual se folosesc trei numere (ex. 013);
• litera eşantionului (ex. A, B, C etc).
De exemplu notaţia PRG004B reprezintă eşantionul “B” prelevat din
arborele nr. 004, care se află în situl “PRG” (Munţii Parâng).

Fig. 4. Exemplu de formular pentru prelevare de probe dendrocronologice

2. Prelucrarea primară a probelor în laborator

Probele sunt aduse în laborator, unde sunt pregătite pentru măsurarea
grosimii inelelor anuale şi pentru corelarea între secţiuni.
Într-o primă fază carotele dendrocronologice trebuiesc uscate. După uscare
sunt montate în dispozitive speciale care au rolul de a le menţine drepte pe parcursul
operaţiei de şlefuire (fig. 5).
Operaţia de şlefuire reprezintă tot secretul prelucrării primare de laborator.
Dacă o probă nu este şlefuită foarte fin, limitele dintre inele nu se disting bine şi nici
alte caracteristici morfologice ale acestora nu pot fi distinse (ex. cicatrici mecanice
sau de incendiu, canale rezinifere vătămate etc.).
Şlefuirea carotelor se efectuează manual sau cu ajutorul unui şlefuitor

4
electric. Secţiunile transversale de trunchiuri, întrucât au suprafeţe mai mari, se pot
şlefui doar cu maşini electrice. Se foloseşte o suită de 3 – 4 tipuri de hârtii abrazive, în
funcţie de granulaţie, de la cca 80 până la 800. Pentru obţinerea unei calităţii
deosebite, după trecerea la o granulaţie mai fină, şlefuirea se va efectua pe o
traiectorie perpendiculară cu cea de la hârtia anterioară. În final proba poate fi
lustruită cu ajutorul unei pâsle.
Dacă după şlefuire, inelele nu se disting foarte bine, probele pot fi tratate cu
ulei de in, soluţie ce are ca scop creşterea contrastului între lemnul târziu şi cel
timpuriu şi implicit o delimitare mai clară a inelelor.

Fig. 5. Monturi pentru prelucrarea carotelor în laborator

Măsurarea grosimii inelelor, pornind de la scoarţă spre măduvă, se poate

efectua prin două metode:
1. Softuri de măsurare. Acestea sunt nişte programe specializate care
măsoară grosimea inelelor de creştere cu o precizie de 0.1 – 0.001 mm.
Pentru aplicarea acestei metode carotele şi secţiunile trebuiesc în
prealabil scanate. Rezoluţia scannerului, cuprinsă între 600 şi 1200 dpi,
oferă imagini de calitate, pe care se disting uşor limitele inelelor.
Carotele şi secţiunile vor fi obligatoriu scanate la 100%, aceasta pentru a
nu se denatura dimensiunea reală a inelelor. Fişierele de imagine (.jpg
sau .bmp) care rezultă, permit măsurarea şi datarea semiautomată a
inelelor. În cadrul laboratoarelor de cuaternar vor fi folosite programele
Carota 2.2 şi CooRecorder 2.3 pentru aceste operaţii.
2. Laboratorul dendrocronologic (fig. 6) este un sistem de măsurare care
conţine componente hard şi soft necesare pentru obţinerea măsurătorilor
de inele din carote, secţiuni transversale de lemn, precum şi imagini
scanate. Este compus dintr-o bancă de măsurare manuală, uşor de folosit,
ce conţine un sistem magnetic de măsurare , un ecran digital şi o interfaţă

5
 RS232 pentru orice PC care rulează sub Win9x/NT4.0. Elementul central
este alcătuit din softul DendroControl care este capabil să configureze
componentele hard şi să captureze măsurătorile, înregistrate în baze de
date MicrosoftAccess în vederea utilizării ulterioare. De asemenea, softul
însăşi oferă filtrarea, vederea, printarea şi plotarea măsurătorilor. Întregul
sistem costă cca 3650 $ USA.

Fig. 6. DendroLab 470 oferit de firma elveţiană „IEH-Elektronik GmbH”

Unii cercetători, pe lângă grosime, măsoară şi densitatea lemnului, deoarece

în unele cazuri se pot descoperi semnale interesante în creşterea arborilor în funcţie de
acest parametru. Procedeul este însă foarte costisitor, deoarece un scanner cu raze X,
pentru analize densinometrice costă cca 50 000 €.
Depistarea şi măsurarea inelelor trebuie făcută cu mare atenţie deoarece
probele provenite de la unii arbori pot prezenta anomalii de creştere, ceea ce înseamnă
că nu întotdeauna inelele de creştere sunt şi anuale. Situaţiile anormale ce pot fi
întâlnite sunt prezentate mai jos:
a. Un singur inel local absent – ocazional un inel poate să nu fie generat într-
un an; acesta este numit inel local absent sau absent pentru acel an (fig. 7);
în partea de jos a figurii sunt 4 inele întregi în timp ce în partea de sus a
acestei imagini sunt doar 3 inele întregi; inelul sub formă de pană din partea
de jos a imaginii este un inel local absent pentru partea de sus a aceleaşi
imagini; această probă este interdatabilă, dar nu doar printr-o simplă
numărare a inelelor.
b. Mai multe inele local absente – imaginea din figura 8, obţinută dintr-un
eşantion de lemn roşu de coastă (Sequoia giganteum) cuprinde multe inele
sub formă de pană, inele ce lipsesc în restul eşantionului; acest eşantion

6
 probabil că nu este interdatabil; important de reţinut din exemplu este că nu
toate probele sunt interdatabile şi atunci trebuiesc eliminate din analiză.

Fig. 7. Un singur inel local absent Fig. 8. Mai multe inele local absente
(imagine – P.R. Sheppard) (imagine – H.C.Fritts)

c. Inele false – ocazional mai multe inele pot fi generate în cursul unui an,
acestea numindu-se inele false pentru acel an. Inelele false pot fi uşor de
distins sau greu de distins. Figura 9 cuprinde o imagine cu 2 inele întregi,
inelul din stînga având o bandă falsă. Banda falsă cu celule de lemn târziu
negru se deschide la culoare, din nou, în lemn timuriu (inel fals uşor de
distins). În figura 10 imaginea cuprinde două inele întregi, inelul din dreapta
având o bandă falsă, în dreptul canalului rezinifer (inel fals greu de distins).
Eşantioanele din cele două figuri sunt interdatabile, dar nu doar printr-o
simplă numărare.

Fig. 9. Inel fals uşor de distins Fig. 10. Inele false greu de distins
(imagine – C.H. Baisan) (imagine – C.H. Baisan)

În funcţie de selectarea sitului, eşantioanele dendrocronologice se împart în

două mari categorii: complacente şi senzitive.
Creşterea complacentă a arborilor se caracterizează prin (fig. 11):
• grad scăzut al variaţiilor anuale;
• inelele sunt aproximativ la fel de groase mulţi ani consecutiv;
• factorii de limitare a creşterii nu variază de la an la an;
• este întâlnită în mod special în siturile favorabile/blânde (ex. solul profund, cu
pantă redusă favorizează creşterea complacentă din punct de vedere al umidităţii);
• inelele de creştere complacente pot fi greu de interdatat;
• construirea modelelor ce cuprind grosimea şi îngustimea relativă a inelelor într-o
secţiune de arbore este mai greu de făcut atunci când nu există multe variaţii.
Creşterea senzitivă a arborilor se caracterizează prin (fig. 12):
• un grad mare al variaţiilor anuale;
• inelele groase şi cele subţiri se succed neregulat de-a lungul anilor;
• factorii de limitare a creşterii (ex. precipitaţiile) variază foarte mult de la an la an;

7
• este întâlnită în mod special în siturile cu condiţii aspre (abrupturi, locuri
stâncoase pentru senzitivitatea inelelor la umezeală);
• creşterea senzitivă rezonabilă a inelelor este bună pentru construirea uşoară a
modelelor grafice ale inelelor groase şi înguste din structura unui arbore şi scoate
în evidenţă variaţii ample.

Fig. 11. Serie de inele complacente Fig. 12. Serie de inele senzitive

Se poate concluziona că în dendrocronologie este de preferat să se lucreze cu

eşantioane senzitive care să nu prezinte anomalii de creştere. Acest lucru este
imposibil deoarece condiţiile de mediu şi gradul de adaptare al arborilor la acestea
sunt foarte diferite, din relaţia lor rezultând serii de inele diverse, ce pot prezenta
numeroase anomalii de creştere.
Selectarea siturilor care conţin arbori cu inele senzitive, precum şi depistarea
anomaliilor de creştere, se fac prin dobândirea de experienţă în timp şi prin utilizarea
metodelor statistice. Există softuri specializate care compară seriile de inele dintr-un
sit, calculează coeficientul de corelare dintre acestea şi oferă operatorului posibilitatea
de depistare a anomaliilor de creştere.
Pentru cele mai multe situri cuprinse în ITRDB (International Tree-Ring
Data Bank) o evaluare statistică a interdatărilor a fost făcută cu ajutorul programului
COFECHA, program ce se găseşte în biblioteca de programe ITRDB.