Geografia solurilor Lp 6

Orizonturile de tranziţie
Orizonturile de tranziţie sunt secvenţe ce apar între orizonturile dominante din
sol. Ele au în partea superioară caracteristicile orizontului supraiacent, iar în cea
inferioară caracteristicile orizontului subiacent.
Există două tipuri de orizonturi de tranziţie:
• orizonturi de tranziţie obişnuite (propriu-zise) la care tranziţia se face treptat de la
proprietăţile unui orizont la proprietăţile celuilalt orizont şi se notează cu cele două
litere majuscule corespunzătoare orizonturilor respective (de ex: AB, BC, EB, CR în
SRTS sau A/B, B/C, E/B, C/R, notaţii folosite în SRCS etc.);
• orizonturi de tranziţie mixte (de întrepătrundere); sunt acele orizonturi în care se
întrepătrund proprietăţi ale celor două tipuri de orizonturi principale, trecerea între
orizonturi fiind neregulată sau în limbi (glosică). Se notează cu două litere mari între
care apare semnul (+) de ex.: E+B; B+R; C+R.
Tranziţia de tip glosic (trecere glosică sau albeluvică notată cu “gl”). În
climatele temperate cu sezoane alternante, în perioadele secetoase, solul este străbătut
de o serie de fisuri pe aliniamentul cărora pătrund în orizonturile inferioare particule
din orizonturile superioare, A sau E. Procesul se repetă anual, conducând la
individualizarea unor scurgeri de materiale sub formă de limbi. Acest orizont de
tranziţie poartă denumirea de orizont glosic. Când scurgerile de materiale se produc
din orizontul A, proprietăţile solurilor tind să se îmbunătăţească.
Notarea orizontului dintre A sau E şi B, în situaţia tranziţiei de tip glosic, se
face după anumite reguli, şi anume:
• A+B, A+E, E+B → când predomină scurgerile de materie din orizonturile
superioare, A sau E;
• B+A, E+A sau B+E → când predomină particulele din orizontul inferior, B sau E.
În FAO, pentru scurgerile subţiri, caracterul glosic poartă denumirea de
interdigitaţie.
Orizontul glosic este specific solurilor de subtip glosic în SRCS sau
podzoluvisolurilor în FAO, numite şi glosisoluri (Ao – Ea – E+B – Bt – C).
Tranziţia de tip planic (schimbare texturală abruptă notată cu “pl”).
Caracterul planic apare în cazul unei schimbări texturale abrupte între orizontul A sau
E şi Bt. Schimbarea texturală abruptă se defineşte atunci cănd textura solului se

1
modifică pe o secvenţă foarte scurtă a profilului de sol. Când schimbarea texturală
abruptă se realizează pe o secvenţă cuprinsă între 7,5 şi 15 cm, caracterul planic este
definit la nivel de subtip, fiind specific solurilor zonale de subtip planic (ex. luvisol
planic). Când schimbarea texturală abruptă dintre A sau E şi Bt se realizează pe o
secvenţă de sub 7,5 cm grosime (sub 5 cm în FAO), caracterul planic este definit la
nivel de tip, fiind specific planosolurilor (Ao – Eaw – E/BW – BtW – C). Aceste
soluri apar în zona temperată umedă, în general pe forme de relief plane, unde
circulaţia verticală a apei în profilul de sol este accentuată şi au loc migrări de argilă în
profunzime.
Caracterului planic poate apărea:
• când schimbarea texturală abruptă se conturează prin procese pedogenetice de
alterare şi permanentă migrare a constituenţilor minerali alteraţi, fapt ce determină
dezvoltarea şi extinderea spre suprafaţă a orizontului Bt în defavoarea orizonturilor de
tranziţie;
• cănd schimbarea texturală abruptă se conturează prin procese de sedimentare
eoliană sau fluvială peste soluri argiloase, iar apoi are loc integrarea materialului
sedimentat în profilul de sol.
Orizonturile de asociere
Pe orizonturile principale din sol (A, B, E, C) sau pe cele de tranziţie, se pot
grefa o serie de alte orizonturi, formate în urma unor procese pedogenetice specifice.
Acest fapt complică definirea orizonturilor dintr-un profil de sol şi determină separarea
orizonturilor de asociere, care din punct de vedere pedogenetic sunt mai complexe:
AW (orizont A pseudogleic), Aw (orizont A pseudogleizat), Ay (orizont A vertic),
Amsa (orizont A molic salic), Aosa (orizont A ocric salic), Aosana (orizont A ocric
salic natric), BW (orizont B pseudogleic), Bty (orizont B argiloiluvial vertic), Btysc
(orizont B argiloiluvial vertic salinizat), BvX (orizont B cambic fragipanic), CGosa
(orizont C gleizat salic) etc.
Caracterele diagnostic
Caracterele diagnostic sunt particularităţi pedologice care servesc la
identificarea orizonturilor de sol şi la definirea tipurilor, subtipurilor sau varietăţilor de
sol. Ele se pot defini cantitativ sau calitativ.

2
 Adâncimea de situare a unui orizont sau caracter diagnostic
În definiţiile diferitelor secvenţe de sol apar frecvent menţionate condiţiile de
adâncime la care sunt prezente unele caractere. Când condiţia de adâncime nu este
specificată, elementul diagnostic respectiv se extinde pe întreaga secţiune de control.
Culoarea solului
Nuanţele, valorile şi cromele orizonturilor de sol A, E, B şi C, exprimate în
sistemul Munsell, sunt folosite drept caracter diagnostic calitativ în separarea
orizonturilor dintr-o secţiune de control.
Caracterul holoacid
Caracterul holoacid reprezintă o situaţie de debazificare a profilului de sol şi
îndeosebi a orizontului B argiloiluvial pe care se grefează. Gradul de saturaţie în baze,
în acest caz, este de sub 50 %. Acest caracter este aproximativ similar cu cel distric din
FAO. Cauza apariţiei caracterului holoacid este legată fie de roca de solificare acidă,
fie de un climat umed care favorizează îndepărtarea bazelor prin levigare.
Caracterul lamelar
Acest caracter apare în solurile grosier texturate (psamosoluri sau arenosoluri)
şi se defineşte prin prezenţa unor benzi înguste mai argiloase care toate însumate pot
forma un orizont B argiloiluvial (Bt). Aceste benzi sunt constituite din acumulări de
argilă, baze şi humus, acumulări realizate prin iluviere. Ca să se poată defini un orizont
Bt, benzile trebuie să fie mai groase de 1 cm fiecare, iar însumate până la adâncimea
de 150 cm să totalizeze o grosime de peste 15 cm.
Caracterul luvic slab
Caracterul luvic slab se grefează pe orizonturile A ocrice şi reprezintă faza
incipientă de conturare a orizonturilor eluviale (E). Marchează o fază intermediară de
evoluţie între un sol nepodzolit, fără orizont E, şi unul podzolit, cu orizont E luvic.
Caracterul apare în urma proceselor de îndepărtare a fracţiunilor granulometrice fine
(argiloase) din orizontul A şi depunerea lor înspre profunzime. Orizontul A va deveni
mai grosier texturat, mai deschis la culoare, mai acid şi va avea o structură mai slab
dezvoltată, deoarece împreună cu argila sunt îndepărtate şi elementele bazice.
Caracterul apare în cazul solurilor brune argiloiluviale şi a celor cenuşii din SRCS, sau
în cazul griziomurilor din FAO (soluri cu o formulă de tipul Aoe – A/B – Bt – C).

3
 Caracterul melanic
Acest caracter indică o culoare închisă în unele secvenţe ale orizontului Bt.
Caracterul melanic poate lua naştere fie în condiţii de îngheţ-dezgheţ, fie în condiţiile
existenţei unor izvoare de coastă, aceste împrejurări determinând o umectare a
orizonturilor de sol. După dispariţia acestor condiţii genetice, solul influenţat de
excesul de apă poate fi acoperit cu materiale proluviale, deluviale, coluviale sau
aluviale, procesul de pedogeneză dezvoltându-se în materialul acoperitor. În această
situaţie fostul orizont hidromorf, care este mai închis la culoare, este îngropat în
profilul de sol şi va fi definit ca orizont melanic. În România asemenea caractere apar
la solurile de pe versanţii zonelor piemontane.
Caracterul relict
Caracterul relict defineşte o secţiune de sol, de regulă în treimea inferioară a
profilului de sol, a cărei însuşiri au fost determinate de procese care au încetat să mai
funcţioneze datorită unor modificări intervenite în conjunctura factorilor de solificare.
O situaţie care poate determina apariţia unui caracter relict este aceea când apa freatică
este coborâtă rapid în profilul de sol, iar vechile caracteristici hidromorfe rămân
relicte, datorită dispariţiei cauzei care le-a generat.
Adâncimea la care apare un sol îngropat
Solul poate fi îngropat sub acţiunea apelor de inundaţie sau a unor procese
geomorfologice gravitaţionale. În pedologie se utilizează următoarele clase de
adâncime a îngropării solurilor:
1. adâncime mică → solul este îngropat la 50 – 75 cm;
2. adâncime moderată → solul este îngropat la 75 – 100 cm;
3. adâncime mare → solul este îngropat la 100 – 150 cm.
Adâncimea la care apare orizontul B natric
În funcţie de adâncimea la care se întâlneşte orizontul B natric se disting mai
multe clase:
1. B natric superficial poziţionat (formează soloneţuri cu crustă) → la adâncime
mai mică de 2 cm;
2. adâncime mică de poziţionare a orizontului B natric → între 2 – 6 cm;
3. adâncime moderată de poziţionare a orizontului B natric → între 7 – 14
cm;
4. adâncime mare de poziţionare a orizontului B natric → între15 – 25 cm;

4
 5. adâncime foarte mare de poziţionare a orizontului B natric → la peste 25
cm adâncime.
Caracterul cumulic
Caracterul cumulic este specific orizontului A şi se realizează pe forme de
relief depresionare, prin procese de acumulare de material humifer, provenit din areale
supuse eroziunii. Grosimea minimă a orizontului A în cazul caracterului cumulic este
de 75 cm. În această situaţie orizontul A nu se îngroapă, ci numai se îngroaşă.
Caracterul distric (specific FAO)
Caracterul distric indică soluri intens debazificate, cu un grad de saturaţie în
baze (V) mai mic de 50 %. Este similar cu caracterul oligobazic din SRCS.
Caracterul eutric (specific FAO)
Caracterul eutric indică soluri cu un grad de saturaţie în baze (V) mare, mai
mare de 50 %. Apare la solurile formate pe roci bazice şi intermediare sau în zone cu
precipitaţii mai reduse în timpul unui an.
Caracterul fragipanic
Caracterul fragipanic apare în orizonturile B argiloiluviale (Bt) şi se datorează
prezenţei unor oxizi de Fe, care în combinaţie cu silicea realizează o compactizare.
Orizonturile respective vor dobândi o consistenţă foarte mare, îndeosebi în stare
uscată. În secţiune orizontală structura va avea aspectul unei reţele de poligoane. Tenta
de culoare a secvenţei fragipanice este roşcată datorită prezenţei oxizilor de Fe. La
umiditate moderată agregatele structurale sunt casante, deci nu pot fi modelate în
palmă.