Biletul 1

1) Cernoziomurile – Tratare integrala

Elemente de diagnoză. Orizont Am care prezintă crome  2 în stare umedă; Orizont
intermediar (A/C, Bv, Bt) având cel puţin în partea superioară crome şi valori < 3,5 la
materialul în stare umedă, atât pe feţele cât şi în interiorul elementelor structurale. Orizont
Cca în primii 125 cm (sau în primii 200 cm în cazul texturii grosiere).

Răspândire.
La nivelul ţării ocupă peste 4.500.000 ha, adică 17,7% din suprafaţa ţării (Florea, 2004) fiind
răspândite în sud-estul Câmpiei Române şi nordul Moldovei, în Dobrogea Centrală şi de Sud
şi pe suprafeţe mai mici în Câmpia de Vest, Depresiunea Jijiei, Podişul Bârladului,
Depresiunea Transilvaniei.

Condiţii de formare.
Cernoziomurile s-au format pe diferite roci sedimentare cu textură poroasă şi cu conţinut
de carbonat de calciu, cum sunt loessul, depozite loessoide, nisipuri carbonatice (Bărăgan,
sudul Olteniei), pe depozite argiloase (Câmpia Moldovei, Depresiunea Transilvaniei),
depozite aluviale cu diferite texturi. 84

Relieful caracteristic este reprezentat de suprafeţe orizontale sau slab înclinate, mici
depresiuni, terase, podişuri şi piemonturi joase, situate la altitudini cuprinse între 15 şi
550m.

Clima
Dată fiind răspândirea mare a cernoziomurilor la nivelul ţării, caracteristicile climatice diferă
de la o zonă la alta. Astfel, în partea de est a Câmpiei Române şi Dobrogea, climatul este
temperat continental pronunţat cu ierni aspre şi veri călduroase.

În partea de vest, climatul temperat capătă nuanţe submediteraniene cu ierni blânde şi

umede. În estul ţării, climatul este mai răcoros şi cu nuanţe mai excesive. Temperaturile
medii anuale sunt cuprinse între 8,3 – 11,5 oC, precipitaţiile medii anuale între 380 – 600
mm, ETP = 650 – 700 mm, indicele de arididate frecvent cuprins între 20 şi 24.

Regimul hidric este periodic percolativ sau nepercolativ, deoarece aportul de apă din
topirea zăpezilor este scăzut din cauza vânturilor de iarnă care spulberă zăpada şi o depune
în locuri depresionare. Vegetaţia naturală sub care s-au format cernoziomurile este cu
precădere de stepă, în cazul cernoziomurilor tipice şi de silvostepă, în cazul cernoziomurilor
cambice şi argice. Speciile erboase sunt reprezentate predominant din graminee mezofite
din genurile Poa, Stipa, Carex, Festuca etc.
 În zonele de silvostepă şi în luncile şi depresiunile mai umede apar şi specii de arbori:
stejar pufos (Quercus pubescens), stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), cer (Quercus
cerris), gârniţă (Quercus frainetto), stejar pedunculat (Quercus robur). Procese
pedogenetice.

În cazul cernoziomurilor tipice, procesul de solificare caracteristic este bioacumularea

intensă şi acumularea unei cantităţi mari de materie organică humificată. Cantitatea mare de
materie organică, în condiţiile unui climat cald, este transformată predominant de către
bacterii în humus de tip ,,mull calcic’’, care se acumulează pe o adâncime mare (40 – 60 cm),
rezultând un orizont Am cu crome şi valori mai mici decât 2 la materialul în stare umedă.

Curentul descendent de apă care străbate solul a determinat o slabă levigare a

carbonaţilor, astfel încât aceştia încep să apară de la baza orizontului Am. În cazul
cernoziomurilor cambice şi argice, pe lângă procesul de bioacumulare şi humificare, este
prezent şi procesul de argilizare şi eluviere-iluviere. Argilizarea constă în alterarea
mineralelor primare după îndepărtarea CaCO3 şi formarea oxizilor şi hidroxizilor de fier care
imprimă orizontului Bv o culoare cu tentă mai roşcată.

Resturile vegetale lemnoase redate anual solului sub formă de litieră sunt mai bogate în
lignină şi substanţe tanate, iar prin humificare generează o cantitate mai mare de de acizi
fulvici. Humusul format cu caracter mai acid, precum şi mineralele argiloase, în condiţiile de
relief plan sau slab depresionar migrează parţial în orizontul inferior Bt.

Alcătuirea şi caracterizarea morfologică a profilului

Cernoziomurile tipice au următoarea succesiune de orizonturi pe profil : Am-AC-C sau Cca.
Spre deosebire de kastanoziomuri, care au aceeaşi succesiune de orizonturi pe profil,
cernoziomurile au un profil mai gros, orizonturile mai bine diferenţiate şi carbonaţii au fost
levigaţi din partea superioară a profilului de sol.

Orizontul Am are grosimea medie de 40-60 cm, mai negricios decât al kastanoziomurilor
(crome  2 la materialul umed), structură gromelulară bine formată. Orizontul AC, cu o
grosime de 20-25 cm, are caracter de tranziţie, cu un conţinut ridicat de humus cu valori şi
crome <3,5; conţine carbonaţi.

Orizont Cca, de acumulare a carbonaţilor, are culoarea gălbuie albicioasă, cu separaţii

vizibile de CaCO3 şi începe de la adâncimea de 60-80 cm. Orizontul C este alcătuit din loess,
depozite loessoide, marne, argile, etc.

Proprietăţi
Cernoziomurile sunt soluri cu textură nediferenţiată pe profil, de obicei lutoasă. Conţinutul
de humus variază între 3-6% (4%), este de tip mull-calcic, cu raport C/N în jur de 12, iar pe
adâncimea de 50 de cm rezerva de humus ete de 160-200 t/ha, adică mare.
 Complexul coloidal este saturat în cea mai mare parte în cationi bazici, ionii de Ca şi Mg
reprezintă peste 85% din T. Solurile sunt eubazice cu V>90 % în Am şi 100% în AC şi au
reacţie neutră slab alcalină (pH=7,2-8,7). Activitatea microbiologică este foarte intensă; sunt
soluri afânate, permeabile, cu o bună capacitate pentru aer şi apă şi bine aprovizionate cu
elemente nutritive.

Subtipuri
psamic: Am-AC-Cca / pelic: Am-AC-Cca / vertic: Am-ACy-Cca / gleic: Am-AGr-Cca(Gr) / aluvic:
Am-AC-Cca / calcaric: Am-AC-Cca / kastanic: Am-AC-Cca / cambic: Am-Bv-Cca / argic: Am-
Bt-Cca / argic: Am-Bt-Cca / greic: Am-Ame-Bt-Cca / greic: Am-Ame-Bt-Cca / salinic: Amsc-
ACsc-Cca / sodic:Amac-ACac-Cca / litic: Am-AC-R

Fertilitate, folosinţă, ameliorare.

Cernoziomurile sunt solurile cele mai fertile din ţara noastră. Singurul factor limitativ al
fertilităţii îl constituie deficitul de umiditate din perioada de vară. De aceea, pentru sporirea
fertilităţii, sunt necesare irigaţii şi, uneori, îngrăşăminte. Sunt soluri folosite pentru culturi de
câmp.

2) Procesul de podzolire humicoferiiluviere si orizonturile ce le

genereaza
Podzolirea humico-feriiluvială este un proces complex tipogenetic, care constă în principal în
distrucţia silicaţilor secundari ai argilei în mediu foarte acid, în orizonturile superioare ale solului,
eluvierea puternică a acestor orizonturi şi migrarea produşilor rezultaţi, îndeosebi a hidroxizilor de
fier şi de aluminiu, sub acţiunea acizilor fulvici într-un orizont inferior.

Drept rezultat, sub orizontul humifer scurt, se formează un orizont eluvial spodic (Es) sărăcit în
coloizi organici şi minerali şi îmbogăţit rezidual în particule grosiere de silice iar sub acesta un orizont
humico-feriiluvial (Bhs) sau numai feriiluvial (Bs) îmbogăţit în humus şi hidroxizi de fier şi aluminiu.

Podzolirea humico-feriiluvială este favorizată de climatul rece şi umed şi de prezenţa unor substrate
uşoare, sărace sau sărăcite în minerale uşor alterabile şi a unei vegetaţii alcătuită predominant din
specii acidofile.

În aceste condiţii, resturile organice de la suprafaţa solului sărace în baze şi proteine şi bogate în
lignină şi răşini, se descompun lent, predominant sub acţiunea ciupercilor şi formează humus acid
alcătuit în cea mai mare parte din acizi fulvici.

Acizii fulvici în absenţa bazelor rămân în mare parte neneutralizaţi, fapt ce face ca pH-ul soluţiei
solului să scadă foarte mult, până la valori de 4,5-4,0 şi chiar mai reduse. La aceste valori ale pH-ului,
acizii fulvici şi alţi acizi organici din soluţia solului au o acţiune complexantă asupra fierului şi
aluminiului din hidroxizii de fier şi aluminiu din sol sau din silicaţii primari în curs de alterare.
 Totodată, mediul acid şi excesul periodic de umiditate şi anaerobioză favorizează procesele de
reducere a fierului din compuşii săi oxidaţi şi complexarea lui prin anionii acizilor organici sub forma
uşor mobilă şi relativ stabilă. Aceşti compuşi complecşi nou formaţi, fiind solubili în apă migrează din
orizonturile superioare într-un orizont inferior B care se îmbogăţeşte astfel în compuşi amorfi
alcătuiţi din acizi humici şi hidroxizi de fier şi aluminiu, fapt pentru care se numeşte orizont B humico-
feriiluvial (Bhs) sau humicosescvioxidic.

Acest orizont are o culoare mai roşcată decât 10 YR şi valori şi crome de la 5/6, 4/4, 3/2 sau 2/1/ În
solurile cu textură uşoară, orizontul Bhs îşi schimbă nuanţa, croma sau valoarea culorii pe o distanţă
de câţiva centimetri. (C. Păunescu, 1975).

Orizontul eluvial spodic Es de culoare cenuşie albicioasă (crome peste 2) sărăcit în baze şi sescvioxizi
şi îmbogăţit în cuarţ şi silice coloidală este lipsit de structură (de unde şi denumirea de E spodic
(spodos = cenuşă). Orizontul humifer Ao este foarte subţire, cu humus de tip moder sau humus brut.

Orizontul Bs formează sub un orizont A umbric sau Es prin acumulare de material amorf constituit
din materia organică şi sescvioxizi şi are culoare în nuanţe de 7,5 YR şi mai roşii este nestructurat sau
cu structură slab dezvoltată şi grosime minimă de 2 cm.

Orizontul Bhs conţine şi humus iluvionat alături de sescvioxizi şi are culori mai închise în partea
superioară (asemănătoare cafelei arse) şi mai deschise în partea inferioară (asemănătoare cafelei
prăjite).

Solurile care rezultă în urma acestui proces au profile O-Ao-Es-Bhs-C(R) se numesc podzoluri
(podzoluri humico-feriiluviale).

3) Conditiile de formare la : Districambosoluri , Gleiosoluri si

Luvosoluri

Luvosolurile s-au format pe materiale parentale sărace în minerale calcice şi

feromagneziene reprezentate prin luturi, argile, conglomerate şi gresii cu ciment silicios,
precum şi depozite loessoide puternic decarbonatate. Relieful caracteristic este de deal,
piemont şi podiş, luvosolurile ocupă în general terenuri plane şi depresiuni cu drenaj
global defectuos, uneori versanţi slab înclinaţi.

Climatul este caracteristic de deal şi podiş, relativ um ed şi rece, cu temperaturi medii

anuale cuprinse între 6 – 9 oC şi precipitaţii medii de 600 – 900 mm. Indicele de ariditate
este cuprins între 35 – 60, evapotranspiraţia mai mică de 600 mm, iar regimul hidric
variază de la tipic percolatic la repetat percolativ. Vegetaţia naturală sub care s-au
dezvoltat luvosolurile este alcătuită din păduri de cvercinee, goruneto-făgete, făgete de
dealuri şi montane sau chiar amestecuri de răşinoase cu fag, în general cu floră mai
acidofilă, Luzula albida, Poa nemoralis, Calamagrostis arundinacaea.
 Districambosolurile s-au format pe materiale parentale provenite din
dezagregarea şi alterarea rocilor acide cu un conţinut ridicat de cuarţ, granite,
granitodiorite, cuarţite, micaşisturi, gresi silicioase, conglomerate silicioase etc. Aceste
materiale parentale imprimă solurilor formate un caracter oligobazic.

Relieful este de tip montan, caracterizat prin versanţi cu înclinări şi expoziţii variabile, la
altitudini în genereal cuprinse între 800-1300 m. Districambosolurile pot fi întâlnite şi la
altitudini mai mici, dar numai pe versanţii nordici şi roci foarte acide.

Climatul este umed şi răcoros, cu temperaturi medii anuale de 3-6 0C, precipitaţii
anuale 800-1200 mm, indice de ariditate de peste 45, regim hidric repetat percolativ.

Vegetaţia naturală este alcătuită din păduri de fag, amestecuri de răşinoase cu fag şi
molidişuri pure cu floră acidofilă.

Gleiosolurile materialul parental este predominant de origine fluviatilă sau fluvio-

lacustră şi are o textură, de obicei, fină sau mijlociu-fină. Spre deosebire de subtipul
cernic, subtipul tipic s-a format pe materiale parentale sărace sau lipsite de calciu, luturi,
argile, depozite fluviatile şi lacustre. Factorul determinant al formării gleiosolurilor îl
constituie apa freatică situată la mică adâncime (1–2 m) favorizând majoritatea
proceselor de gleizare.

Relieful este reprezentat de lunci joase, terase, câmpii joase şi depresiuni. Climatul.
Gleiosolurile s-au format în climate diferite, de la cele cu bilanţ hidroclimatic mediu
annual deficitar pănă la cele cu bilanţ hidroclimatic excedentar

Subtipurile molice şi cernice (fostele lăcovişti) s-au format în climat de stepă şi

silvostepă, caracterizat prin temperaturi medii anuale de 8-10 0C, precipitaţii medii 400-
700mm, regim hidric exudativ.

Subtipurile tipice s-au format în climate mai răcoroase cu temperaturi medii anuale de
6-7 0C şi precipitaţii medii anuale de peste 700mm.

Gleiosolurile s-au format şi au evoluat sub vegetaţie de fâneaţă sau făneaţă umedă
alcătuită din plante higrofite ca: Alopecurus sp. (coada vulpii), Agrostis alba (iarba
câmpului), Typha sp. (papură), Juncus sp. (pipirig), Carex sp. (rogoz).