BILETUL 1

1. Cernoziomurile- tratare integrala.

Elemente de diagnoză. Orizont Am care prezintă crome Orizont
intermediar (A/C, Bv, Bt) având cel puţin în partea superioară crome şi
valori < 3,5 la materialul în stare umedă, atât pe feţele cât şi în interiorul
elementelor structurale. Orizont Cca în primii 125 cm (sau în primii 200
cm în cazul texturii grosiere).
Răspândire. La nivelul ţării ocupă peste 4.500.000 ha, adică 17,7% din
suprafaţa ţării (Florea, 2004) fiind răspândite în sud-estul Câmpiei
Române şi nordul Moldovei, în Dobrogea Centrală şi de Sud şi pe
suprafeţe mai mici în Câmpia de Vest, Depresiunea Jijiei, Podişul
Bârladului, Depresiunea Transilvaniei.
Condiţii de formare. Cernoziomurile s-au format pe diferite roci
sedimentare cu textură poroasă şi cu conţinut de carbonat de calciu, cum
sunt loessul, depozite loessoide, nisipuri carbonatice (Bărăgan, sudul
Olteniei), pe depozite argiloase (Câmpia Moldovei, Depresiunea
Transilvaniei), depozite aluviale cu diferite texturi.
Relieful caracteristic este reprezentat de suprafeţe orizontale sau slab
înclinate, mici depresiuni, terase, podişuri şi piemonturi joase, situate la
altitudini cuprinse între 15 şi 550 m.
Clima. Dată fiind răspândirea mare a cernoziomurilor la nivelul ţării,
caracteristicile climatice diferă de la o zonă la alta. Astfel, în partea de est
a Câmpiei Române şi Dobrogea, climatul este temperat continental
pronunţat cu ierni aspre şi veri călduroase. În partea de vest, climatul
temperat capătă nuanţe submediteraniene cu ierni blânde şi umede. În
estul ţării, climatul este mai răcoros şi cu nuanţe mai excesive.
Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 8,3 – 11,5 oC,
precipitaţiile medii anuale între 380 – 600 mm, ETP = 650 – 700 mm,
indicele de arididate frecvent cuprins între 20 şi 24. Regimul hidric este
periodic percolativ sau nepercolativ, deoarece aportul de apă din topirea
zăpezilor este scăzut din cauza vânturilor de iarnă care spulberă zăpada
şi o depune în locuri depresionare.
Procese pedogenetice. În cazul cernoziomurilor tipice, procesul de
solificare caracteristic este bioacumularea intensă şi acumularea unei
cantităţi mari de materie organică humificată. Cantitatea mare de
materie organică, în condiţiile unui climat cald, este transformată
predominant de către bacterii în humus de tip ,,mull calcic’’, care se
acumulează pe o adâncime mare (40 – 60 cm), rezultând un orizont Am
cu crome şi valori mai mici decât 2 la materialul în stare umedă. Curentul
descendent de apă care străbate solul a determinat o slabă levigare a
carbonaţilor, astfel încât aceştia încep să apară de la baza orizontului Am.
În cazul cernoziomurilor cambice şi argice, pe lângă procesul de
bioacumulare şi humificare, este prezent şi procesul de argilizare şi
eluviere-iluviere. Argilizarea constă în alterarea mineralelor primare
după îndepărtarea CaCO3 şi formarea oxizilor şi hidroxizilor de fier care
imprimă orizontului Bv o culoare cu tentă mai roşcată.
Alcătuirea şi caracterizarea morfologică a profilului. Cernoziomurile
tipice au următoarea succesiune de orizonturi pe profil : Am-AC-C sau
Cca. Spre deosebire de kastanoziomuri, care au aceeaşi succesiune de
orizonturi pe profil, cernoziomurile au un profil mai gros, orizonturile mai
bine diferenţiate şi carbonaţii au fost levigaţi din partea superioară a
profilului de sol.
Orizontul Am are grosimea medie de 40-60 cm, mai negricios decât al
2 la materialul umed), structură gromelulară binekastanoziomurilor
(crome formată.
Orizontul AC, cu o grosime de 20-25 cm, are caracter de tranziţie, cu
un conţinut ridicat de humus cu valori şi crome; contine carbonati.
Orizont Cca, de acumulare a carbonaţilor, are culoarea gălbuie
albicioasă, cu separaţii vizibile de CaCO3 şi începe de la adâncimea de 60-
80 cm.
Orizontul C este alcătuit din loess, depozite loessoide, marne, argile,
etc.
Proprietăţi. Cernoziomurile sunt soluri cu textură nediferenţiată pe
profil, de obicei lutoasă. Conţinutul de humus variază între 3-6% (4%),
este de tip mull-calcic, cu raport C/N în jur de 12, iar pe adâncimea de 50
de cm rezerva de humus ete de 160-200 t/ha, adică mare.
Complexul coloidal este saturat în cea mai mare parte în cationi bazici,
ionii de Ca şi Mg reprezintă peste 85% din T. Solurile sunt eubazice cu
 V>90 % în Am şi 100% în AC şi au reacţie neutră slab alcalină (pH=7,2-
8,7).
Activitatea microbiologică este foarte intensă; sunt soluri afânate,
permeabile, cu o bună capacitate pentru aer şi apă şi bine aprovizionate
cu elemente nutritive.
Fertilitate, folosinţă, ameliorare. Cernoziomurile sunt solurile cele mai
fertile din ţara noastră. Singurul factor limitativ al fertilităţii îl constituie
deficitul de umiditate din perioada de vară. De aceea, pentru sporirea
fertilităţii, sunt necesare irigaţii şi, uneori, îngrăşăminte. Sunt soluri
folosite pentru culturi de câmp.
2. Procesul de podzolire humicoferiiluviala si orizonturile
ce le genereaza.
Podzolirea humico-feriiluvială este un proces complex tipogenetic,
care constă în principal în distrucţia silicaţilor secundari ai argilei în
mediu foarte acid, în orizonturile superioare ale solului, eluvierea
puternică a acestor orizonturi şi migrarea produşilor rezultaţi, îndeosebi
a hidroxizilor de fier şi de aluminiu, sub acţiunea acizilor fulvici într-un
orizont inferior.
Drept rezultat, sub orizontul humifer scurt, se formează un orizont
eluvial spodic (Es) sărăcit în coloizi organici şi minerali şi îmbogăţit
rezidual în particule grosiere de silice iar sub acesta un orizont humico-
feriiluvial (Bhs) sau numai feriiluvial (Bs) îmbogăţit în humus şi hidroxizi
de fier şi aluminiu.
Procesul de podzolire humicoferiiluviala genereaza urmatoarele
orizonturi:
-orizontul eluvial spodic Es de culoare cenuşie albicioasă (crome peste 2)
sărăcit în baze şi sescvioxizi şi îmbogăţit în cuarţ şi silice coloidală este
lipsit de structură (de unde şi denumirea de E spodic (spodos = cenuşă).
Orizontul humifer Ao este foarte subţire, cu humus de tip moder sau
humus brut.
-orizontul Bs formează sub un orizont A umbric sau Es prin acumulare de
material amorf constituit din materia organică şi sescvioxizi şi are culoare
în nuanţe de 7,5 YR şi mai roşii este nestructurat sau cu structură slab
dezvoltată şi grosime minimă de 2 cm.
 -orizontul Bhs conţine şi humus iluvionat alături de sescvioxizi şi are
culori mai închise în partea superioară (asemănătoare cafelei arse) şi mai
deschise în partea inferioară (asemănătoare cafelei prăjite).
3. Conditiile de formare la: districambosoluri, gleiosoluri si
luvosoluri.
DISTRICAMBOSOL:
Districambosolurile s-au format pe materiale parentale provenite din
dezagregarea şi alterarea rocilor acide cu un conţinut ridicat de cuarţ,
granite, granitodiorite, cuarţite, micaşisturi, gresi silicioase,
conglomerate silicioase etc. Aceste materiale parentale imprimă solurilor
formate un caracter oligobazic.
Relieful este de tip montan, caracterizat prin versanţi cu înclinări şi
expoziţii variabile, la altitudini în genereal cuprinse între 800-1300 m.
Districambosolurile pot fi întâlnite şi la altitudini mai mici, dar numai pe
versanţii nordici şi roci foarte acide.
Climatul este umed şi răcoros, cu temperaturi medii anuale de 3-6 0C,
precipitaţii anuale 800-1200 mm, indice de ariditate de peste 45, regim
hidric repetat percolativ.
Vegetaţia naturală este alcătuită din păduri de fag, amestecuri de
răşinoase cu fag şi molidişuri pure cu floră acidofilă.
GLEIOSOL:
Materialul parental este predominant de origine fluviatilă sau fluvio-
lacustră şi are o textură, de obicei, fină sau mijlociu-fină. Spre deosebire
de subtipul cernic, subtipul tipic s-a format pe materiale parentale sărace
sau lipsite de calciu, luturi, argile, depozite fluviatile şi lacustre. Factorul
determinant al formării gleiosolurilor îl constituie apa freatică situată la
mică adâncime (1–2 m) favorizând majoritatea proceselor de gleizare.
Relieful este reprezentat de lunci joase, terase, câmpii joase şi
depresiuni.
Climatul. Gleiosolurile s-au format în climate diferite, de la cele cu
bilanţ hidroclimatic mediu annual deficitar pănă la cele cu bilanţ
hidroclimatic excedentar.
Subtipurile molice şi cernice (fostele lăcovişti) s-au format în climat de
stepă şi silvostepă, caracterizat prin temperaturi medii anuale de 8-10
0C, precipitaţii medii 400-700mm, regim hidric exudativ.
 Subtipurile tipice s-au format în climate mai răcoroase cu temperaturi
medii anuale de 6-7 0C şi precipitaţii medii anuale de peste 700mm.
Vegetaţia. Gleiosolurile s-au format şi au evoluat sub vegetaţie de
fâneaţă sau făneaţă umedă alcătuită din plante higrofite ca: Alopecurus
sp. (coada vulpii), Agrostis alba (iarba câmpului), Typha sp. (papură),
Juncus sp. (pipirig), Carex sp. (rogoz).
LUVOSOL:
Luvosolurile s-au format pe materiale parentale sărace în minerale
calcice şi feromagneziene reprezentate prin luturi, argile, conglomerate
şi gresii cu ciment silicios, precum şi depozite loessoide puternic
decarbonatate.
Relieful caracteristic este de deal, piemont şi podiş, luvosolurile ocupă
în general terenuri plane şi depresiuni cu drenaj global defectuos, uneori
versanţi slab înclinaţi.
Climatul este caracteristic de deal şi podiş, relativ umed şi rece, cu
temperaturi medii anuale cuprinse între 6 – 9 oC şi precipitaţii medii de
600 – 900 mm. Indicele de ariditate este cuprins între 35 – 60,
evapotranspiraţia mai mică de 600 mm, iar regimul hidric variază de la
tipic percolatic la repetat percolativ.
Vegetaţia naturală sub care s-au dezvoltat luvosolurile este alcătuită
din păduri de cvercinee, goruneto-făgete, făgete de dealuri şi montane
sau chiar amestecuri de răşinoase cu fag, în general cu floră mai acidofilă.