Geografia solurilor Lp 2

Orizontul B

Orizontul B este un orizont mineral format în partea mediană a profilului de

sol, în urma proceselor de migrare a elementelor chimice şi mineralogice din partea
superioară a solului. Aici apar acumulări de argilă provenite din alterarea materialelor
minerale pe loc sau prin iluviere din orizonturile superioare. Se interpune între
orizonturile A (E) şi C. În funcţie de intensitatea eluvierii şi în funcţie de timpul
parcurs în evoluţie, orizontul B se împarte în mai multe tipuri.
Orizontul B cambic (Bv) are o grosime de minimum 10 cm, formându-se în
condiţiile unei pedogeneze slab până la mediu avansată. În condiţiile unui timp de
solificare mai scurt sau în condiţiile unui aport meteoric mai scăzut nu au loc migrări
(iluvieri) de minerale argiloase. Astfel iau naştere soluri cu orizont Bv (cambisoluri)
care nu prezintă orizont eluvial (E). În orizontul Bv nu apar migrări de minerale
argiloase pe verticală, plusul de argilă datorându-se unor procese de alterare pe loc a
mineralelor primare, care, în parte, se pot observa şi nealterate în masa orizontului.
Diferenţierea texturală (argilă în B / argilă în A, E sau C) dintre A şi Bv sau dintre Bv
şi C este mică sau poate fi absentă. Apare şi o îndepărtare parţială sau totală a
carbonaţilor şi a sărurilor uşor solubile. Structura acestui orizont este medie spre mare,
mai consistentă, de formă poliedrică. Când textura nu permite identificarea unui Bv se
utilizează metode cromatice; de aceea acest orizont se mai numeşte şi orizont B de
culoare, pigmentat în culori uşor gălbui – slab roşcate, culori ce sunt date de prezenţa
oxizilor de Fe, Al şi Mn rezultaţi în urma proceselor de alterare. Orizontul Bv este
puţin debazificat în zonele de câmpie şi mai puternic debazificat în zonele de munte şi
în cele tropicale umede, deci poate avea un grad de saturaţie în baze (V%) fie mai mic,
fie mai mare de 50%.
Orizontul Bv este specific cambisolurilor (Ao – Bv – C).
Orizontul B argiloiluvial sau argic (Bt) apare într-o fază mai avansată de
evoluţie a solurilor, fiind caracteristic solurilor mai mature decât cele cu Bv. Apare
într-un climat mai umed, unde apa meteorică preia din orizonturile superioare elemente
chimice disociate, săruri şi alte particule fine, le trece în soluţie sau suspensie, le
vehiculează şi apoi le depune la anumite adâncimi în funcţie de gradul de solubilitate şi
de mărime (ex. argila se depune la cca 80 cm, CaCO3 se depune la cca 120 cm, NaCl,

1
care este mai solubil, se depune la cca 150 cm, iar unii cationi nelegaţi, K, Na, Mg, Ca
pot fi depuşi la cca 200 cm). Secvenţa de la cca 80 cm, în care se acumulează argila,
reprezintă orizontul argic. Pentru ca să existe orizont Bt, cantitatea de argilă trebuie să
fie de cel puţin 1,2 ori mai mare decât cea din orizontul superior.
Grosimea orizontului Bt este de cel puţin 15 cm, culoarea este mai închisă
(brună, negricioasă, roşcată) decât cea a materialului parental, structura este mare şi
bine dezvoltată, prismatică, columnoidală, poliedrică sau masivă. Porozitatea acestui
orizont este redusă (densitatea aparentă este mare), porii iniţiali ai agregatelor
structurale sunt umpluţi treptat cu argilă, astfel că după o perioadă lungă de timp se
obturează. Din această cauză şi apa circulă foarte greu prin această secţiune, astfel
încât apar fenomene de stagnare a apei meteorice la suprafaţa orizontului Bt, stagnare
ce determină procese de reducere a compuşilor cu Fe şi Mn (fenomene de
pseudogleizare).
În cazul solurilor mai grosier texturate, apa încărcată cu argilă îmbracă
grăunţii de nisip în pelicule argiloase, numite cutane. Prin unire aceste pelicule pot
forma agregate structurale.
Orizontul Bt este specific luvisolurilor (Ao – Bt – C sau Ao – El – Bt – C),
planosolurilor (Ao – Eaw – E/BtW – BtW – C), podzoluvisolurilor (Ao – Ea – E+B –
Bt – C), precum şi solurilor din zona tropicală permanent umedă.
Orizontul B spodic (Bs, Bhs) este un orizont iluvial în care se acumulează
material amorf, în special sescvioxizi (oxizi de Fe şi Al) şi materie organică (aceasta în
cazul orizontului Bhs – humico-spodic). Apare la solurile dezvoltate în zonele cu o
umiditate sporită, montane şi tropicale umede. Dacă procesele de alterare a mineralelor
primare sunt mai rapide (în condiţii de umiditate şi temperaturi ridicate) vor rezulta
elemente chimice disociate (ioni), săruri, oxizi şi o cantitate mai mică de silicaţi
secundari (formaţi prin reorganizarea elementelor chimice rezultate din alterare).
Cationii bazici (Ca, Mg, K, Na), ce reprezintă importante punţi de legătură în reţelele
cristaline, parte sunt îndepărtaţi prin levigare, parte se reorganizează în hidroxizi. Ca
urmare a acestor procese sub orizonturile superioare Au şi Es se va forma un orizont
bogat în silice (cuarţ hidratat – SiO2 ∗ nH2O) şi sescvioxizi (Al2O3 · nH2O, Fe2O3 ·
nH2O), orizont ce poartă numele de B spodic (Bs). Datorită faptului că se formează
puţine minerale argiloase, Bs este mai grosier texturat (procentul maxim de argilă este
de 30 – 35 %). Sescvioxizii se acumulează predominant sub formă de aglomerări
subangulare sau rotunjite. Grosimea minimă a orizontului este de 2,5 cm. Culoarea este

2
cenuşie sau roşcată datorită prezenţei oxizilor de Fe, structura foarte slab dezvoltată,
pH-ul acid (< 5,5) şi gradul de saturaţie în baze (V) foarte scăzut.
Când spre profunzimea profilului de sol migrează şi o serie de compuşi
humici, care se acumulează în Bs, orizontul se va pigmenta în culori mai închise şi va
purta numele de orizont B humico-spodic (Bhs) sau orizont B humicoiluvial (Bh),
când predomină materia organică.
Orizontul Bs este specific podzolurilor (Au – Es – Bhs – Bs – C).
Orizont B criptospodic (Bcp)
Orizont B din soluri puternic acide care prezintă acumulare iluvială de
material amorf activ predominat humic şi aluminic şi mai puţin material amorf activ
feric, astfel că nu are şi coloritul mai roşcat specific orizontului spodic sau acesta este
mascat de conţinutul ridicat de materie organică (în genere peste 10%).
Prezintă caracterele mai sus menţionate la orizontul spodic. Culoarea poate fi
în nuanţa 10YR cu valori de 3 mai mici şi crome de 2 şi mai mici.
De regulă orizontul Bcp este situat sub un orizont A foarte humifer cu peste
20% materie organică slab mineralizată cu C:N peste 20 - 25 şi cu reflexe cenuşii în
partea inferioară (orizont E "înecat în humus").
Orizontul B natric sau Bt natric (Bna sau Btna) este un orizont B în al
cărui complex coloidal (adsorbtiv) se acumulează în exces ioni de Na+. Cationii de Na,
foarte mobili, au tendinţa de a substitui alţi cationi care satisfac sarcinile electrice din
reţelele silicaţilor secundari (mineralelor argiloase) sau din complexul coloidal al
solurilor. După o anumită perioadă de schimburi ionice între soluţia solului şi
complexul coloidal, cea mai mare parte din cationii acestuia pot fi de Na.
Pentru ca un orizont Bt să fie natric trebuie ca ionul de Na să reprezinte cel
puţin 15 % din T (capacitatea de schimb cationic = suma tuturor cationilor schimbabili
pe care-i poate adsorbi un sol). Sursa sărurilor cu Na sau a Na disociat este apa freatică
puternic mineralizată. Aceasta, dacă este poziţionată la adâncimi de la care poate fi
absorbită de căldura soarelui, în perioadele uscate va urca spre suprafaţă, favorizând
schimburile ionice în orizonturile superioare. Se observă astfel că orizontul Btna ia
naştere prin eluvierea Na din profunzime spre suprafaţa solurilor. Din această cauză şi
poziţia orizonturilor Bt natrice este superficială, 0 – 20 cm.
Grosimea orizontului Btna este de cel puţin 10 cm în primii 20 cm ai
profilului de sol. Structura este mare, columnară sau prismatică (columnele pot să aibă
lungimi de 20 – 30 cm şi lăţimi de 10 – 15 cm în stare uscată), dură în stare uscată. În

3
stare umedă structura columnară se transformă într-o pastă noroioasă, datorită
proprietăţii de dispersie rapidă a ionului de Na, dispersie ce va determina distrugerea
rapidă a liantului agregatelor structurale. Porozitatea acestor orizonturi este foarte mică
datorită obturării porilor cu săruri în exces; acest lucru va determina şi o permeabilitate
foarte mică.
Orizontul Btna este specific soloneţurilor (Ao – Btna – C).
Orizontul B oxic sau feralic (Bo) se formează în zonele ecuatoriale sau
tropicale, permanent umede. Formarea lui este condiţionată de procese intense de
alterare, de tip allitizate (lateritizare = îndepărtarea bazelor şi silicei şi formarea in situ
a oxizilor şi hidroxizilor de Fe şi Al). Solurile cu astfel de orizont prezintă deci o
eluviere pronunţată a sărurilor solubile şi a cationilor bazici.
Culoarea orizontului Bo este roşcată, datorită prezenţei oxizilor de Fe în
exces, grosimea este mai mare de 30 cm, gradul de saturaţie în baze (V) mai mic de 50
% (frecvent sub 10 %), iar capacitatea de schimb cationic mică. Textura orizontului Bo
este mai grosieră, cu toate că el conţine caolinit (caolinit = mineral argilos de culoare
albă cu nuanţe gălbui, brun-roşcate; este mineralul argilos dominant în solurile cu
alterare intensă din zona ecuatorială, dar poate apărea şi în climatele temperate
umede). Bo se remarcă printr-o cantitate redusă de elemente minerale nealterate, sub
10 %.
Orizontul Bo este specific feralsolurilor (Ao – Bo – C) şi plintisolurilor (Ao –
Bo - C), care se deosebesc de primele prin faptul că prezintă un orizont de plintit.
Plintitul este un orizont roşcat, alcătuit din minerale secundare argiloase îmbogăţite în
compuşi cu Fe. În condiţiile unei umidităţi permanente plintitul este moale, dar când se
uscă, materialul se întăreşte ireversibil prin dezhidratare şi recristalizarea parţială a
oxizilor de Fe. În această situaţie, orizontul va deveni impermeabil şi impenetrabil
pentru rădăcinile plantelor. Formarea plintitului apare în special la solurile care au
intrat în regim de savană prin defrişarea pădurilor ecuatoriale.
Orizontul B vertic (By) (vertic → “vertere” în latină = învârtire, indicând o
amestecare continuă a orizonturilor de sol) conţine minerale argiloase gonflante în
proporţie de minimum 30 % (argile smectice de tipul montmorillonitului). În reţeaua
cristalină tristratificată a acestor minerale argiloase distanţa dintre foiţele de tetraedri şi
octaedri este mai mare, fapt ce permite interpunerea între acestea a unor ioni de
dimensiuni mai mari (ex. H2O). Această configuraţie a reţelei cristaline determină
proprietatea argilelor smectice de a accepta sau pierde molecule de apă. Astfel, ele se

4
dilată în perioadele cu exces de apă şi se contractă în perioadele secetoase prin
pierderea apei, determinând formarea în sol a unor crăpături de uscare, largi de 1 până
la 20 cm şi adânci de 20 până la 100 cm. Aceste crăpături formează o reţea poligonală
în plan, vizibilă la suprafaţa solurilor vertice. În perioadele cu exces de umiditate în sol
argilele se gonflează, iar fostele crăpături se vor astupa. În secvenţa de sol apar
presiuni foarte mari, care duc la alunecarea agregatelor structurale unele peste altele,
generând suprafeţe lustruite (de glisaj) cu înclinare de 10° – 60° faţă de orizontală. În
timpul gonflării argilelor are loc frământarea masei de sol, iar dacă presiunile nu
reuşesc să se echilibreze în interiorul solului, au loc expansiuni ale materialului spre
suprafaţă, cu formarea unor denivelări pozitive de cca 5 – 15 cm înălţime, numite
gilgai sau coşcove, între care se interpun mici depresiuni, axate de regulă pe traiectoria
fostelor crăpături de uscare.
Structura orizontului B vertic, cu agregate poliedrice angulare înclinate şi
planuri de glisaj, poartă numele de structură sfenoidală. Orizontul este foarte compact,
are o textură fină, datorită procentului ridicat de argilă, şi culoare de regulă mai
închisă, datorită amestecării părţii minerale cu cea organică aportată la suprafaţa
solului.
Orizontul By este specific vertisolurilor (Ay – By – Cy) sau solurilor zonale
vertice.

Orizontul C

Orizontul C este un orizont mineral situat în partea inferioară a profilului de

sol, constituit din materiale neconsolidate. Acest orizont constituie materialul parental
al majorităţii solurilor de pe Glob, excepţie făcând histosolurile, constituite
predominant din material organic (T sau H), şi leptosolurile, soluri subţiri, limitate în
grosime de roca compactă, situată la mai puţin de 30 cm adâncime.
Orizontul C este format din materialul clastic, friabil, care a rezultat din
dezagregarea şi alterarea rocilor dure. Formaţiunile geomorfologice care pot constitui
un orizont C sunt:
1. eluviile, depozite ce rezultă prin alterarea rocilor pe loc;
2. deluviile, depozite ce rezultă din alterarea rocilor dure, care sunt
transportate şi apoi redepuse în diferite sectoare ale versanţilor;
3. proluviile, depozite ce rezultă din activitatea de eroziune, transport şi
acumulare a torenţilor; apar sub forma conurilor de dejecţie simple sau

5
 îngemănate, întâlnite în zonele cu pantă redusă ale versanţilor;
4. coluviile, depozite ce apar în zona de racord dintre versant şi o bază locală
de eroziune (lunca râului, podul unei terase, o suprafaţă structurală plană
etc.), aduse aici de către scurgerea în pânză (peliculară) a apei de pe
versanţi;
5. aluviile, depozite rezultate în urma activităţii de eroziune, transport şi
acumulare exercitată de către râuri (ex. con aluvial, cuvertura unei terase,
grinduri longitudinale, ostroave, belciuge, depozite de luncă).
Orizontul C poate fi de mai multe tipuri:
Orizont C format din roci diverse din punct de vedere mineralogic (C),
friabile, carbonatate sau nu, cu diferite alcătuiri granulometrice;
Orizont C pseudorendzinic (Cpr), constituit din marne, marne argiloase sau
argile marnoase; acest orizont este specific pseudorendzinei (Am – A/C – Cpr); are cel
puţin 12 % CaCO3 şi un procent de argilă de minimum 30 – 35 %.
Orizontul C calcic sau calxic, carbonatoiluvial, carbonatoacumulativ
(Cca) apare sub orizontul B sau A. Este un orizont de acumulare a carbonaţilor de
calciu (CaCO3), având un procent de minimum 12% CaCO3 şi o grosime minimă de 15
cm; poate conţine sau nu şi alte săruri solubile (sulfaţi, cloruri). Orizontul Cca trebuie
să prezinte cu 5% mai mult CaCO3 faţă de orizontul C subiacent. Modul de dispunere a
carbonaţilor de Ca în orizontul Cca este diferit:
• sub formă de pungi cu calciu pulverulent moale (praf de calcit);
• dendrite de calcit (vinişoare subţiri de CaCO3);
• concreţiuni de forme diferite, de obicei goale în interior, formate prin precipitarea
CaCO3 în sol; popular poartă numele de păpuşi de loess.
Orizontul Cca poate apărea şi peste orizontul A sau B în climatele tropicale
uscate sau mediteraneene. C calcic este specific cernoziomurilor (Am – A/Cca – Cca – C).

Orizontul R

Orizontul R este un orizont mineral care reprezintă de fapt roca dură, rocă pe
seama căreia se formează, prin alterare, orizontul C (scoarţă de alterare în
geomorfologie) şi apoi întreg profilul de sol. Apare în baza profilului de sol, fiind
specific zonelor de munte şi podiş format pe roci dure. Conţinutul de schelet în acest
orizont depăşeşte 90 %. Din punct de vedere al rocilor din care este format, orizontul R
se împarte în:

6
 Orizont R specific tuturor rocilor acide şi intermediare (R), aici intrând
roci din categoria granitelor, granodioritelor, gnaiselor, şisturilor verzi, micaşisturilor,
şisturilor clorito-sericitoase, gresiilor şi conglomeratelor cu ciment silicios etc.;
Orizont R rendzinic (Rrz), format din roci dure bazice şi ultrabazice de tipul
calcarelor, dolomitelor, serpentinitelor, amfibolitelor, gabrourilor, diabazelor,
bazaltelor etc. Din alterarea acestor roci rezultă minerale argiloase fin texturate, mai
bogate în săruri solubile şi elemente bazice. Acest orizont este specific rendzinelor
(Am – Am/R – Rrz).

Orizonturi de hidromorfie

Proprietăţi acvice gleice, stagnice şi antracvice. Aceşti termeni se referă la

materialele de sol care, în cei mai mulţi ani sunt saturate cu apă1 la o anumită perioadă
din an sau tot timpul anului şi care prezintă manifestări ale proceselor de reducere şi de
segregare a fierului şi un colorit specific (gleic).
Orizonturile gleic (Gr) şi de gleizare (Go). Procesele de gleizare şi formare
a orizonturilor gleice şi de gleizare se datorează prezenţei apei freatice în exces, apă
care înlocuieşte aerul din sol. În aceste condiţii au loc procese de reducere în sol,
îndeosebi a compuşilor cu Fe şi Mn.
Oxidarea reprezintă trecerea unui element de la o valenţă inferioară la una
superioară, pozitivă sau negativă. Reducerea este fenomenul invers. La exces de apă
freatică, prin reducere, fierul feric (Fe2O3), care pigmentează solul în culoare roşie,
datorită pierderii de oxigen se transformă în fier feros (FeO), care pigmentează solul în
culori neutrale, cenuşii-albăstrui. Fierul din sol, în cazul în care mediul este oxidant
(circulă aer sau circulă rapid apă), se oxidează formând combinaţii de tipul Fe2O3, care
se pot depune sub formă de concreţiuni roşiatice, numite bobovine, sau pelicule şi
scurgeri ferice. Când apa freatică stagnantă înlocuieşte aerul dintr-o porţiune a solului,
compuşii ferici suferă procese de reducere, iar combinaţiile predominante ale fierului
sunt cele de tipul FeO, care imprimă o culoare neutrală (crome ≤ 1,5 în sistemul
Munsell) orizonturilor de sol.
Când într-un orizont de sol procesele de oxidare alternează cu cele de
reducere, secvenţa de sol se va pigmenta marmorat (pete roşcate de oxidare şi pete

1
Saturaţia de apă este caracterizată printr-o presiune zero sau pozitivă a apei din sol şi poate fi în
general determinată prin observarea apei libere într-un orificiu de sondă, necăptuşit.

7
cenuşii-albăstrui de reducere). Culorile neutrale reprezintă în acest caz sub 50 % din
culoarea de bază a orizontului de sol (matricea solului). Un astfel de orizont se
formează de regulă în zona de oscilaţie a nivelului apelor freatice şi poartă denumirea
de orizont gleizat sau de oxido-reducere (Go).
Cu cât timpul de stagnare a apei în sol este mai îndelungat, cu atât procesele
de reducere sunt mai intense. Când peste 50 % din culoarea de bază a orizontului de
sol (matricea solului) este reprezentată de culorile neutrale, gleizarea este foarte
puternică sau excesivă, iar secvenţa de sol poartă numele de orizont gleic, de glei sau
de reducere (Gr).
În funcţie de ponderea culorilor neutrale, în SRCS, orizonturile de sol cu
procese de gleizare pot fi clasificate astfel:
1. orizonturi gleice (Gr)
– > 75 % culori neutrale → gleizare excesivă (G6);
– 50 – 75 % culori neutrale → gleizare foarte puternică (G5);
2. orizonturi gleizate (Go)
– 30 – 50 % culori neutrale → gleizare puternică (G4);
– 15 – 30 % culori neutrale → gleizare moderată (G3);
– 5 – 15 % culori neutrale → gleizare slabă (G2);
– < 5 % culori neutrale → gleizare foarte slabă (G1).
În funcţie de adâncimea la care se întâlnesc orizonturile gleice (G6 sau G5), în
SRCS se vor defini o serie de varietăţi de soluri:
1. soluri hidromorfe (gleisoluri):
– orizont gleic între 0 – 50 cm → gleizare excesivă (gz6);
– orizont gleic între 50 – 125 cm → gleizare foarte puternică (gz5);
2. varietăţi gleizate ale solurilor zonale:
– orizont gleic între 125 – 150 cm → gleizare puternică (gz4);
– orizont gleic între 150 – 200 cm → gleizare moderată (gz3);
– orizont gleic între 200 – 300 cm → gleizare slabă (gz2);
– orizont gleic între 300 – 500 cm → gleizare foarte slabă (gz1);
– orizont gleic la peste 500 cm → procesul nu se ia în considerare.
Când orizonturile gleice se întâlnesc la adâncimi cuprinse între 125 – 500 cm,
intensitatea gleizării se va adăuga ca şi adjectiv la denumirea tipului de sol, indicând
varietatea (ex. cernoziom slab gleizat – are orizont gleic între 200 – 300 cm).

8
 În sistemul FAO de clasificare a solurilor gleisolurile au peste 50 % culori
neutrale, într-o secvenţă situată în primii 50 cm ai solului.
Orizonturile gleizate (Go) sunt specifice solurilor zonale de subtip gleizat,
care prezintă un nivel al apei freatice situat între 1 şi 3 m adâncime. Orizonturile gleice
(Gr) sunt specifice gleisolurilor, care prezintă un nivel superficial al apei freatice,
poziţionat la adâncimi mai mici de 1,5 m.
Caracterul gleic sau de gleizare poate dispărea dacă solul este drenat artificial,
dar revine dacă nu se mai asigură drenajul.
Orizonturile Go şi Gr se grefează pe alte orizonturi de sol (A, C, B).

Orizonturile pseudogleic (SRCS), stagnogleic (SRTS) (W) şi

pseudogleizat (SRCS), stagnogleizat (SRTS) (w) apar în aceleaşi condiţii ca şi
orizonturile gleice, dar apa stagnantă, care determină procesele de reducere (procese de
pseudogleizare), provine din apa pluvială care stagnează în şi la suprafaţa orizonturilor
argiloase impermeabile (Bt). Pseudogleizarea depinde atât de umiditatea zonei, cât şi
de impermeabilitatea orizonturilor de sol. Orizontul B argic (Bt) reprezintă o limită de
la care, înspre pofunzime şi suprafaţă, pseudogleizarea scade. Cel mai afectat de
pseudogleizare este orizontul de deasupra de Bt.
În funcţie de ponderea culorilor neutrale, în SRCS, orizonturile de sol cu
procese de pseudogleizare pot fi clasificate astfel:
1. orizonturi pseudogleice (W):
– > 75 % culori neutrale → pseudogleizare excesivă (W6);
– 50 – 75 % culori neutrale → pseudogleizare foarte puternică (W5);
2. orizonturi pseudogleizate (w):
– 30 – 50 % culori neutrale → pseudogleizare puternică (w4);
– 15 – 30 % culori neutrale → pseudogleizare moderată (w3);
– 5 – 15 % culori neutrale → pseudogleizare slabă (w2);
– < 5 % culori neutrale → pseudogleizare foarte slabă (w1).
În funcţie de adâncimea la care se întâlnesc orizonturile pseudogleice (W5 sau
W6), în SRCS se vor defini o serie de varietăţi de soluri:
1. soluri pseudogleice:
– orizont pseudogleic între 0 – 20 cm → pseudogleizare excesivă (pz6);
– orizont pseudogleic între 20 –50 cm → pseudogleizare foarte puternică (pz5);
2. varietăţi pseudogleizate ale solurilor zonale:

9
 – orizont pseudogleic între 50 – 75 cm → pseudogleizare puternică (pz4);
– orizont pseudogleic între 75 – 100 cm → pseudogleizare moderată (pz3);
– orizont pseudogleic între 100 – 125 cm → pseudogleizare slabă (pz2);
– orizont pseudogleic la peste 125 cm → pseudogleizare foarte slabă (pz1).
Când orizonturile pseudogleice (W6 sau W5) apar la adâncimi mai mari de 50
cm, solurile se împart la nivel de subtip, iar pseudogleizarea se adaugă ca adjectiv la
denumirea solurilor zonale (ex. argiluvisol pseudogleizat slab – are orizont pseudogleic
între 100 – 125 cm).
În sistemul FAO de clasificare a solurilor, procesele de pseudogleizare nu
sunt definite la nivel de tip, ci doar la nivel de subtip. Astfel, la denumirea tipurilor
zonale de soluri, pentru a evidenţia procesele de pseudogleizare, se adaugă adjectivul
stagnic (ex. luvisol stagnic).
Orizonturile pseudogleic (W) şi pseudogleizat (w) se grefează pe orizonturile
A, E sau B şi se notează prin combinarea simbolurilor (ex. BW, Bw, AW, Aw, EW,
Ew).
Proprietăţi antracvice, orizontul antracvic (aq). Aceste proprietăţi apar în
solurile folosite ca orezării sau intens irigate, spre ex. cele din sere. Pe lângă saturaţia
cu apă, permanent sau în cea mai mare parte a anului, solurile cu proprietăţi antracvice
prezintă, în plus, următoarele condiţii:
a. un strat arat de suprafaţă, urmat, imediat, de un strat slab permeabil care este
saturat cu apă peste 3 luni în cei mai mulţi ani şi prezintă o matrice cu crome de
2 sau mai mici;
b. un suborizont de subsuprafaţă cu una sau mai multe din următoarele însuşiri:
- pete de sărăcire în fier având culori cu valori 4 şi croma 2 în macropori, sau
- concentrări (pete, concreţiuni) de oxizi de fier, sau
- un conţinut de fier (extras în citrat - ditionit) de două ori mai mare decât în stratul
arat.
Proprietăţile antracvice se notează cu simbolul aq adăugat orizontului în care apar:
Apaq, Anaq, Bvaq.
Proprietăţi criostagnice, orizontul criostagnic (cr). Se referă la materiale ale căror
proprietăţi stagnice sunt determinate de saturaţia cu apă stagnantă temporar în partea superioară a
solului, deasupra unui strat îngheţat (şi deci impermeabil) în primăvară. Fenomenul se întâlneşte
în solurile din regiunea montană înaltă la noi în ţară (proprietăţi altocriostagnice).

10