Sunteți pe pagina 1din 2

Procese de eluviere și iluviere

Acțiunea acestor procese determină o diferențiere pe verticală a profilului de sol.Eluvierea și


iluvierea sunt procese generale, cu acțiune interdependentă, determinate în special de transportul în
soluție sau în suspensie a unor constituent ai solului, prin intermediul apei (curentulul descendent și
ascendent). Cele două procese se desfășoară cu intensitate variabilă, determinată de condițiille de
solificare (în special de condițiile climatice). Deplasarea pe profil a unor constituenți, poate fi determinată
și de activitatea organismelor și microorganismelor, de alternanța fenomenelor de îngheț-dezgheț și
contracție gonflare,etc.
Eluvierea, se manifestă prin acțiunea de spălare, migrare, eluviere, îndepărtare, deplasare sub
acțiunea apei, din partea superioară a profilului, a constituenților cu solubilitate mare și medie, aflați în
suspensie, pe fondul îndepărtării CaCO3, a debazificării complexului coloidal și acidifierii
solului.Datorită eluvierii, se formează orizonturi sărăcite în componentei eluviale, respectiv orizonturi
eluviale. În funcție de intensitatea de manifestare a eluvierii, se evidențiază pe profil, orizonturi de tip El,
Ea, Es. Începutul eluvierii este indicat de formarea la suprafața profilului de sol, a unui orizont care
evidențiază atît caractere de eluviere, cît și de bioacumulare,respectiv un orizont Ame, caracteristic
faeoziomurilor greice. Eluvierea moderată,determină formarea unui orizont de tip El, iar orizontul Ea se
formează în urma eluvierii intense, pe fondul unei debazificări și acidifieri accentuate, determinînd o
acumulare reziduală puternică de grăunți de cuarț dezbrăcați de pelicula coloidal și alte particule minerale
rezistente la alterare. În zona montană, în condiții de alterare și levigare foarte puternică, pe fondul unei
reacții intens acide, are loc eluvierea sescvioxizilor de fier și aluminiu (Fe2O3, Al2O3), rezultai prin
alterarea silicaților primari, care sunt desfăcuți în silice și secsvioizi, cu formarea unui orizont
caracteristic de eluviere, respectiv Es, de culoare cenușiu deschis Acest tip de orizont se găsește situat, în
mod obligatoriu, supraiacent unui orizont de tip Bs sau Bhs.Eluvierea constituenților existenți sau formați
prin solificare, este diferită.
Sărurile sunt ușor spălate, deoarece în prezența apei dispersează în ioni, formînd
soluții adevărate. Următoarele săruri au solubilitate mare: NaCl, KCl, CaCl2,MgCl2, Na2SO4, K2SO4,
Na2CO3, K2CO3. Gipsul (CaSO4 * 2H2O) prezintă solubilitate mijlocie. CaCo3 și MgCO3 sunt săruri
greu solubile.Substanțele coloidale (argila, humus, sescvioxizi de fier și aluminiu), nu sunt solubile în
apă, dar migrează sub formă de particule foarte fine, numai în condițiile unui climat umed și rece, pe
fondul debazificării și acidifierii. Ex:eluvierea coloidului de argilă are loc în condițiile unui pH cu valori
cuprinse între 5 și 7 unități și în lipsa sărurilor.
Iluvierea este procesul de depunere la nivelul unor orizonturi subiacente, a constituenților proveniți
din eluvierea orizonturilor supraiacente, respectiv îmbogățirea orizonturilor subiacente în constituenți
proveniți din eluvierea orizonturilor superioare ale profilului de sol. Datorită iluvierii se formează

1
orizonturi iluviale, îmbogățite în constituenți depuși la nivelul unor orizonturi inferioare (Bt, Bs, Bhs,
Cca).Prin iluviere are loc o acumulare de argilă la nivelul orizontului subiacent,cu formarea unui orizont
de tip Bt, de culoare mai închisă (roșiatică sau gălbuie) decît culoarea materialului parental, cu structură
prismatică și care evidențiază pelicule de argilă pe fețele și în interiorul elementelor structurale.
Îmbogățirea orizonturilor subiacente în sescvioxizi de fier și aluminiu, în condițiile unui climat umed și
rece, determină formarea de orizonturi de tip Bs, care prezintă culoare ruginiu portocalie, datorită
amestecului oxizilor de fier de culoare roșie, cu hidroxizii de fier de culoare galbenă și componenți
minerali de culoare albă sau cenușie.
Migrarea pe profil a unei părții din acizii humici, alături de sescvioxizii menționați anterior,
determină apariția pe profil a orizontului Bhs, de culoare cafenie. Asocierea orizonturilor Es cu Bs sau
Bhs este caracteristică podzolurilor și este cunoscută sub denumirea de podzolire feriiluvială sau
humicoferiiluvială.

S-ar putea să vă placă și