CLASA PROTISOLURI (PRO)

Această clasă de soluri (gr. protos = primul, întâiul), nou introdusă în Sistemul Român de Taxonomie al
Solurilor (2003), cuprinde soluri în stadiul incipient de formare, ce se caracterizează prin profil încă incomplet
diferenţiat, lipsit de orizonturi diagnostice, prezentând cel mult orizont A sau O, în general slab formate (sub
20 cm grosime), urmat de rocă (Rn sau Rp) sau material parental (orizont C). Nu prezintă orizont Cca. În
SRCS acestea erau denumite soluri neevoluate.
Succintă caracterizare morfogenetică. Protisolurile sunt soluri cu orizont O sub 20 cm grosime sau
orizont A în general slab dezvoltat sau ambele, fără alte orizonturi sau proprietăţi diagnostice; pot să
apară orizonturi hiposalic sau hiponatric; proprietăţi gleice (Gr) sub 50 cm adâncime, orizonturi salic
sau natric sub 50 cm adâncime şi orizont vertic asociat orizontului C.
Răspândire. Protisolurile apar pe suprafeţe discontinui, diseminate în areale mai mari sau mai mici fie în
regiunile cu relief accidentat, pe versanţi sau culmi înguste, fie în regiuni de dune sau în luncile râurilor
şi ariile de divagare actuală. În general, protisolurile se pot întâlni în orice zonă naturală, unde se
realizează condiţiile specifice formării lor.
Tipurile de sol incluse: Litosol (LS), Regosol (RS), Psamosol (PS), Aluviosol (AS).
1. LITOSOLURILE (LS)
Caracteristici morfogenetice principale. Litosolurile (gr. lithos = piatră, rocă dură) sunt soluri având
orizont Ao sau O de cel puţin 5 cm grosime, urmat din primii 20 cm de:
- roca compactă continuă (Rn);
- material scheletic cu sub 10% pământ fin (Rp) sau orizont scheletic cu sub 25% material fin (care
poate continua până la peste 50 cm adâncime);
- material (scheletic) calcarifer cu peste 40% carbonat de calciu echivalent.
Caracteristic pentru aceste soluri este prezenţa de la suprafaţă, sau foarte aproape de aceasta, a rocii dure
compacte sau sub formă de fragmente mari.
Răspândire şi condiţii naturale de formare. În România litosolurile sunt răspândite pe o suprafaţă de
95.000 ha, adică 0,4% (Florea N., 2004) din fondul funciar al României, întâlnindu-se pe suprafeţe mici în
regiuni cu relief accidentat şi roci consolidate-compacte. Sunt răspândite îndeosebi pe versanţi montani cu
denudaţie relativ activă, în diferite etaje, atât sub vegetaţie arborescentă, cât şi ierboasă. Frecvenţa acestor
soluri este mai mare în regiunile de munte, dar pot apărea şi în zone de deal, podiş sau piemont, de
regulă pe versanţi puternic înclinaţi sau pe culmi înguste. Condiţiile de relief, climă şi vegetaţie sunt cele
specifice zonelor în care sunt răspândite litosolurile.
Dintre condiţiile naturale de formare a acestor soluri o importanţă deosebită o are roca. Formarea
litosolurilor este condiţionată de existenţa la suprafaţă sau foarte aproape de suprafaţă a rocilor consolidate -
compacte reprezentate prin roci eruptive, metamorfice, gresii, pietrişuri (cu excepţia celor fluviatile recente).
Procese pedogenetice. Litosolurile cuprind solurile aflate în primul stadiu de pedogeneză, pe roci consolidate
compacte. În urma dezagregării şi alterării incipiente a rocii consolidate de la suprafaţă se formează un
profil scurt, grosimea lor nedepaşind 20 cm. Au orizont Rn sau Rp la mică adâncime, iar deasupra
acestuia un orizont scurt, A sau O, solificarea fiind slabă.
În situaţia în care, în urma procesului de solificare, a rezultat un strat de sol mai gros, cu orizont Rn sau
Rp cu limita superioară între 20 şi 50 cm, solurile constituie subtipuri litice ale altor tipuri de sol şi
prezintă pe profilul format orizonturile sau caracteristicile de diagnostic ale tipurilor respective.
Alcătuirea şi descrierea morfologică a profilului de sol. Profilul litosolurilor este de tipul A-R sau O-A-
21
R (Fig. Nr. 6).
Orizontul A: este de maxim 20 cm grosime; alcătuit dintr-un amestec de humus, resturi organice slab
humificate şi material mineral în diferite stadii de degradare, uneori cu fragmente de rocă; textura
diferită, de cele mai multe ori grosieră; nestructurat, sau cu structură grăunţoasă sau poliedrică, slab
dezvoltată; poros; mediu compact sau afânat.
Orizontul R: se situează în primii 20 cm grosime şi este reprezentat prin roci compacte (Rn), sau, uneori, prin
fragmente ale acestora (Rp). Pe profil nu se întâlnesc neoformaţiuni specifice.
Prezenţa rocii dure aproape de suprafaţă determină valori foarte mici ale porozităţii de aeraţie, permeabilităţii,
capacităţii de apă utilă etc.
În ceea ce priveşte proprietăţile chimice, litosolurile au, în general, rezerve mici de humus şi substanţe
nutritive, sunt saturate în baze, uneori carbonatice, cu reacţie slab alcalină sau neutră. Litosolurile din regiuni
umede sunt de regula nesaturate în baze şi acide, cu excepţia celor dezvoltate pe calcare care pot fi saturate
în baze şi cu reacţie neutră.
Subtipuri. În funcţie de condiţiile de mediu se pot întâlni următoarele subtipuri: distric (di), prezintă
proprietăţi districe cel puţin în orizontul superior (grad de saturaţie în baze sub 53%); eutric (eu), prezintă
proprietăţi eutrice cel puţin în orizontul de suprafaţă (grad de saturaţie în baze peste 53%); rendzinic (rz),
format pe roci dure sau pietrişuri calcaroase; scheletic (qq), format pe materiale cu peste 75% schelet;
histic (tb), prezintă orizont O în primi 20 cm.
Fertilitate şi folosinţă. De regulă litosolurile sunt scheletice, conţinutul de schelet crescând spre
contactul cu roca. Din această cauză au limitări severe de volum edafic şi nu pot fi utilizate în cultură.
Litosolurile au o fertilitate scăzută. În mod natural fiind ocupate de pajişti sau păduri, dacă este clima
favorabilă. Este de menţionat marea susceptibilitate a acestor soluri la activitatea antropică
(suprapăşunat, exploatare forestieră neraţională), astfel că necesită o mare atenţie la valorificare.
2. REGOSOLURILE (RS)
Caracteristici morfogenetice principale.
Regosolurile (gr. rhegos = înveliş) sunt soluri având un orizont A (Am, Au, Ao) dezvoltat pe material
parental neconsolidat sau slab consolidat cu excepţia materialelor parentale nisipoase, fluvice sau
antropogene. Nu prezintă alte orizonturi sau proprietăţi diagnostice (sau sunt prea slab exprimate).
Pot fi însă prezente proprietăţi hipostagnice (w), orizont hiposalic, sau chiar salic sub 50 cm, sau pot
avea un orizont O. Denumirea de regosol are semnificaţia de înveliş subţire sau sol tânăr, neevoluat.
Răspândire şi condiţii naturale de formare. Suprafaţa ocupată de acest tip genetic de sol este de 100.000
ha (Florea N., 2004). Suprafeţe mari cu regosoluri se întâlnesc în zonele cu relief accidentat, supus eroziunii
geologice: versanţi şi culmi, îndeosebi din regiunile de deal-podiş-piemont, dar şi în zonele de câmpie şi
munte.
Dintre condiţiile pedogenetice, caracteristice sunt cele determinate de manifestarea eroziunii geologice, adică
eroziunea datorată unor procese lente ce acţionează pe o perioadă lungă de timp, în absenţa influenţei omului.
În astfel de condiţii solificarea nu poate avansa, ritmul pedogenezei fiind mai lent sau egal cu cel al eroziunii.
Regosolurile se formează în condiţii foarte diferite de relief, climă şi vegetaţie. Sub aspectul reliefului, aceste
soluri se întâlnesc în toate marile unităţi geomorfologice din ţara noastră, ocupând însă numai suprafeţele
supuse eroziunii geologice (versanţi, culmi, pante cu alunecări etc.).

22
 Fig. nr. 2 – Răspândirea regosolurilor 51

Regosolurile se formează în condiţii foarte diferite de climă şi vegetaţie, de la cele corespunzătoare zonelor de
stepă până la cele specifice etajului alpin.
Procese pedogenetice. Spre deosebire de litosoluri, ce se formează pe roci dure, regosolurile sunt soluri
în stadiul iniţial de pedogeneză, pe roci neconsolidate sau slab consolidate. Procesul de pedogeneză pe
aceste soluri se derulează într-un ritm nesemnificativ datorită fie temperaturilor joase, fie aridităţii prelungite
sau este contracarat de procesul de denudaţie (pe pante), materialul aflat în diferite grade de solificare este
permanent transportat pe pantă de apa ce se scurge la suprafaţă. Din această cauză solificarea nu poate
avansa, orizontul de acumulare al humusului se menţine slab conturat, iar sub acesta nu se evidenţiază
alte orizonturi (Fig. nr. 3). Regosolurile se pot forma şi pe suprafeţele cu rupturi sau alunecări de pantă,
care determină ivirea la suprafaţă a materialelor parentale.

51
Fig. nr. 3 – Peisaj cu regosoluri

Alcătuirea şi descrierea morfologică a profilului de sol. Profilul este slab dezvoltat şi lipsit de orizonturi
23
de diagnostic bine precizate. Urmare a condiţiilor specifice de formare şi evoluţie, regosolurile nu prezintă alt
orizont diagnostic în afară de orizontul A (cel mai adesea Ao), urmat de materialul parental, C (Fig.nr. 6).
Orizontul Ao: este slab conturat; culoare deschisă, gălbui-cenuşie; textura diferită, în funcţie de natura
materialului parental, de la grosieră la fină; nestructurat, sau cu structură grăunţoasă, uneori poliedrică,
slab dezvoltată; fin sau mediu poros; mediu compact; trecere treptată spre materialul parental.
Orizontul C: reprezentat prin materiale parentale dezagregate şi alterate (roci sedimentare); culoare mai
deschisă; textura diferită, de la grosieră la fină; uneori face efervescenţă sau poate să nu conţină
carbonaţi.
Textura este foarte variată (în funcţie de materialul parental) şi nediferenţiată pe profil. Celelalte proprietăţi
fizice şi fizico-mecanice depind de textură, fiind extrem de variate. Însuşirile lor depind mult de cele ale materialului
parental din care provin şi de condiţiile climatice în care apar. Sunt sărace în humus şi nutrienţi şi au o reacţie
neutră ori slab acidă, în funcţie de caracterul materialului parental şi condiţiile pluviometrice.
Subtipuri. În funcţie de condiţiile de formare se pot întâlni următoarele subtipuri: distric (di), prezintă în
primul orizont caractere districe; eutric (eu), prezintă în primul orizont caractere eutrice; calcaric (ka),
conţine carbonaţi în orizontul de la suprafaţă; salinic (sc) prezintă orizont salinizat (sc); stagnic (W), prezintă
orizont hipostagnic (w); molic (mo), prezintă orizont molic (Am); umbric (um), prezintă orizont umbric (Au);
pelic (pe), prezintă textura foarte fină cel puţin în primii 50 cm; litic (li), prezintă orizont R între 20-50 cm;
scheletic (qq), format pe materiale cu peste 75% schelet.
Fertilitate şi folosinţă. Datorită îndeosebi conţinutului de humus şi de substanţe nutritive, de obicei
redus, regosolurile au o fertilitate scazută. De regulă sunt ocupate de pajişti şi vegetaţie forestieră. În
zonele favorabile viticulturii şi pomiculturii, regosolurile sunt mult folosite pentru cultura pomilor şi a viţei de
vie (Drăgăşani, Ştefăneşti-Argeş, Miniş etc.) (Blaga Gh. 2005).
3. PSAMOSOLURILE (PS)
Caracteristici morfogenetice principale.
Psamosolurile (solul nisipos, de la gr. psammos = nisip) sunt soluri având orizont A (Am, Au, Ao) care
trece în material parental nisipos, remaniat eolian, având pe cel puţin primii 50 cm textura grosieră
sau grosieră mijlocie (sub 12% argilă). Nu prezintă alte orizonturi diagnostice (sau sunt prea slab
exprimate). Se pot asocia proprietăţi salsodice (orizont hiposalic, hiponatric sau chiar salic sau natric
sub 50 cm adâncime) şi proprietăţi gleice (orizont Go) sub 50 cm adâncime.
Răspândire şi condiţii naturale de formare. Nisipurile şi solurile nisipoase ocupă în ţara noastră o suprafaţă
de aproximativ 450.000 ha. Cele mai întinse zone se întâlnesc: în sudul Olteniei aproximativ 200.000 ha
(80.000 în stânga Jiului şi 120.000 în lunca Dunării); în vestul ţării, în zona Carei-Valea lui Mihai,
aproximativ 30.000 ha; sudul Moldovei, zona Hanul lui Conachi, aproximativ 15.000 ha; estul
Bărăganului, aproximativ 50.000 ha; Dobrogea, Delta Dunării şi litoralul Mării Negre, aproximativ 90.000
ha (Florea N., 2004). Pe suprafeţe mai reduse se întâlnesc şi în alte zone.
Din punct de vedere climatic psamosolurile se întâlnesc în zone foarte diferite, caracterizate prin
precipitaţii medii cuprinse între 350 până la 650 mm şi cu temperaturi medii de 7-11°C.
Relieful zonelor nisipoase este specific, alcătuit din dune şi interdune, orientate perpendicular pe direcţia
vânturilor dominante din zonele respective.
În general vegetaţia zonelor nisipoase este rară şi reprezentată prin specii ierboase şi lemnoase foarte
diferite, în funcţie de condiţiile de climă, compoziţia materialului parental, nivelul apei freatice etc. Este
alcătuită din ierburi slab dezvoltate, fiind semnalată perezenţa pădurilor de stejar pedunculat (Oltenia).

24
Această vegetaţie, slab reprezentată, lasă în sol şi la suprafaţă o cantitate redusă de resturi organice.

Fig. nr. 4 - Răspăndirea psamosoluirlor 51

Factorul hotărâtor în formarea psamosolurilor îl reprezintă materialul parental alcătuit din depozite
nisipoase, în cea mai mare parte eoliene, sărace în materiale fine şi cu o textură grosieră.
Procese pedogenetice. Procesul de diferenţiere a profilului de sol începe din momentul în care depozitele
nisipoase au fost fixate de vegetaţie şi se derulează treptat, paralel cu evoluţia sau succesiunea formaţiilor
vegetale ierboase sau forestiere. În unele cazuri vegetaţia forestieră a fost introdusă de om pentru fixarea
nisipurilor. Resturile organice puţine, lăsate de vegetaţia ierboasă şi lemnoasă, se descompun în condiţii
excesiv aerobe, de aceea se formează şi se acumulează puţin humus (psamosolurile fiind solurile cu
procentul cel mai scăzut de humus) (Puiu Şt., 1983).

25
 51
Fig. nr. 5 – Peisaj cu psamosoluri

Materialul nisipos fiind sărac în elemente nutritive, cu capacitate redusă de reţinere a apei, lipsit de
coeziune şi spulberat de vânt, nu oferă condiţii favorabile pentru dezvoltarea vegetaţiei, deci a solificării.
În astfel de condiţii, în partea superioară se formează un orizont A slab conturat, urmat de materialul
parental.
Alcătuirea şi descrierea morfologică a profilului de sol. Psamosolurile tipice prezintă un profil slab
evoluat, de tipul Ao-C (Fig. nr. 6).
Orizontul Ao: 10-30 cm; culoare deschisă brună, brun-cenuşie; textura grosieră şi/sau grosieră mijlocie, sunt
nestructurate sau prezintă o structură grăunţoasă slab dezvoltată, cu proprietăţi fizico-mecanice, hidrice şi de
aeraţie puţin favorabile (porozitate prea mare, nu reţin apa, necoezive) fiind sensibile la secetă şi uşor spulberate de
vânt.
Sunt sărace în humus (circa 1%) şi în substanţe nutritive, cu complex adsorbtiv foarte slab reprezentat, eu-
mezobazice (V de la 100% până la 60 – 70%), reacţie de la moderat acidă până la bazică.
Orizontul C: reprezentat prin depozite nisipoase de grosimi diferite (uneori de ordinul metrilor); de culoare
mai deschisă; cu un conţinut scăzut în material fin şi cu mulţi grăunciori de cuarţ de diametru mare. Pe
întreaga grosime a profilului se întâlnesc fluturaşi de mică albă şi mai puţin de mică neagră.
Subtipuri: distric (di), proprietăţi districe; eutric (eu), proprietăţi eutrice; calcaric (ka), conţine carbonaţi
în orizontul de la suprafaţă; molic (mo), prezintă orizont molic (Am); umbric (um), prezintă orizont
umbric (Au); gleic (gc), prezintă proprietăţi gleice (orizont Gr); sodic (ac), prezintă orizont alcalizat sau
hiposodic (ac); salinic (sc), prezinta orizont salinizat (sc).
Fertilitate şi folosinţă. Datorită texturii grosiere, psamosolurile se lucrează foarte uşor, în orice condiţii
de umiditate. Datorită faptului că nu reţin apa şi elementele nutritive, psamosolurile au o fertilitate naturală
foarte scazută. Pentru a putea fi cultivate necesită măsuri radicale de ameliorare prin:
 aplicarea irigaţiilor pentru completarea deficitului mare de umiditate. Pe solurile nisipoase se
recomandă norme mici de apă şi aplicate des;
 fertilizarea organică, pentru creşterea conţinutului de humus. Gunoiul de grajd se recomandă a
se încorpora la 30-40 cm adâncime, pentru a se evita descompunerea aerobă rapidă;
 fertilizarea chimică, pentru completarea deficitului de elemente nutritive. Deoarece psamosolurile
au o putere de reţinere a elementelor nutritive foarte redusă, se recomandă aplicarea
îngrăşămintelor chimice în cantităţi mici şi în mai multe reprize, pentru evitarea levigării acestora spre
pânza freatică;
 combaterea deflaţiei eoliene (spulberării) prin perdelele de protecţie, culturi în culise, paranisipuri,
udări de protecţie primavara etc.
În urma aplicării acestor lucrări, capacitatea productivă a nisipurilor creşte mult, putându-se obţine
producţii mari şi eficiente economic. După ameliorare se pretează pentru toate culturile: grâu, orz,
porumb, floarea soarelui, soia, viţa de vie, pomi, cartofi timpurii, pepeni verzi etc. Totuşi pentru nisipuri
sunt specifice anumite plante ca: pepeni verzi, cartoful timpuriu, viţa de vie; unele specii de pomi (caisul, piersicul)
etc.
4. ALUVIOSOLURILE (AS)
Caracteristici morfogenetice principale. Soluri constând din material parental fluvic pe cel puţin 50
cm grosime şi având cel mult un orizont A (Am, Au, Ao). Nu prezintă alte orizonturi sau proprietăţi
diagnostice, în afară de cel mult orizont vertic asociat orizontului C, proprietăţi salsodice (orizont

26
hiposalic, hiponatric sau chiar salic sau natric sub 50 cm adâncime) şi proprietăţi gleice (orizont Gr)
sub 50 cm adâncime.
Aluviosolurile sunt soluri în curs de formare caracteristice luncilor inundabile ale râurilor şi fluviilor, dezvoltate
pe sedimente aluviale recente, mai mult sau mai puţin stratificate.
Răspândire şi condiţiile naturale de formare. Pe o suprafaţă de cca. 2,2 mil. ha aluviosolurile se
întâlnesc în luncile şi terasele joase ale râurilor şi în ariile de divagare recente, astfel că a par în cele mai
variate condiţii climatice. Suprafeţe însemnate ocupă în Lunca şi Delta Dunării, în luncile celorlalte râuri
din ţara noastră (Siret, Olt, Mureş, Argeş, Someş, Prut, Jiu s.a), precum şi în aproprierea unor lacuri sau
zone de foste lacuri, pe terenuri frecvent inundate.
Prezenţa materialelor aluviale este legată mai ales de existenţa luncilor, care sunt unităti de relief tinere,
formate sub influenţa apelor curgătoare prin acţiunea de eroziune, transport şi sedimentare. Aluviosolurile
se formează, de asemenea şi pe terenurile frecvent inundate din apropierea unor lacuri sau zone de foste
lacuri (deci pe depozite recente fluvio-lacustre sau lacustre).
Luncile sunt alcătuite din materiale transportate şi depuse de apele curgătoare, denumite depozite
fluviatile sau aluviale şi caracterizate printr-o mare variaţie texturală şi mineralogică. Astfel, textura
depozitelor aluviale este din ce în ce mai fină spre zona de vărsare a râului; de asemenea, este mai
grosieră în apropierea albiei şi din ce în ce mai fină spre terasă. Neo mogenitatea texturală a
depozitelor fluviale se manifestă şi pe verticală, în acelaşi loc, pe adâncime, întâlnindu-se adesea
straturi cu textură şi grosimi foarte diferite.
Compoziţia mineralogică şi chimică a depozitelor aluviale depinde de natura materialului antrenat de
ape din bazinul hidrografic respectiv. Dacă materialul antrenat este necarbonatat, salifer etc. depozitele
respective vor avea şi ele acelaşi caracter (Crăciun C., 2000). În ţara noastră depozitele aluviale sunt,
de obicei, bogate în carbonat de calciu şi, mai rar, necarbonatate (în cazul râurilor Someş, Argeş etc.,
cu bazin de recepţie alcătuit din roci cristaline), sau conţin săruri solubile (Buzău, Călmăţui etc.).
Luncile prezintă condiţii specifice şi din punct de vedere hidrologic şi hidrogeologic. Sub aspectul
hidrologic se deosebesc lunci inundate frecvent (anual sau la câţiva ani), lunci inundate periodic (la
intervale mari de timp) şi lunci neinundate (ieşite practic de sub influenţa revărsărilor). Hidrogeologic, luncile
fiind unitati de relief joase şi situate în aproprierea cursurilor de apă, au adesea pânze freatice
mineralizate sau nemineralizate, aproape de suprafaţă sau la adâncime mică.
Luncile, deşi se găsesc în zone foarte variate (de la câmpie până la munte), datorită îndeosebi regimului
specific de umiditate, prezintă o vegetaţie naturală caracteristică, cu specii ierboase valoroase (graminee
şi leguminoase); adesea în lunci se întâlnesc şi zăvoaie (alcătuite din plante lemnoase de esenţă
moale), precum şi rogozuri, papură, stuf etc.
Procese pedogenetice. Caracteristic pentru aluviosoluri este repetarea periodică a procesului de
inundare şi aluvionare care conduce la o acreţie (creştere sau înălţare) continuă prin sedimente noi
depuse la inundaţii, care întrerup procesul de solificare.
În conditiile terenurilor frecvent inundate solificarea este foarte slaba din cauza revărsărilor care
împiedică dezvoltarea vegetaţiei, întrerup procesul de solificare, determină acoperirea stratelor vechi cu
material nou. În astfel de situaţii abia se conturează un orizont superior subţire şi cu humus puţin (Ao).
În cazul inundaţiilor rare se creează condiţii pentru instalarea şi dezvoltarea unei vegetaţii mai bogate, ceea
ce duce la acumularea de humus şi la formarea unui orizont A mai gros şi mai bine conturat (Am sau Au).
Alcătuirea şi descrierea morfologică a profilului sol. Ca orizont diagnostic prezintă un orizont A ocric,

27
molic sau umbric, slab exprimat, uneori un orizont organic (turbos). Aluviosolul are, de obicei, profilul alcătuit
din următoarele orizonturi: Ao-C (Fig. nr. 6).
Orizontul Ao: are o grosime mai mică de 20cm; culoare brun-cenuşie sau uneori brun-negricioasă; textură
diferită, de la grosieră la fină, de cele mai multe ori cu variaţii pe verticală; este slab sau mediu structurat;
fin sau mediu poros; mediu compact sau compact; activitate biologică mijlocie.
Orizontul C: reprezentat prin depozite fluviatile, fluvio-lacustre sau lacustre, recente, adesea sub forma de
straturi diferite ca grosime, textură, compoziţie chimică etc.
Textura aluviosolurilor poate fi uniformă pe adâncimea profilului, de la nisipoasă până la argiloasă, sau
contrastantă (straturi cu texturi diferite). Sunt în general nestructurate sau prezintă în partea superioară o
structură graunţoasă sau poliedrică, slab până la moderat dezvoltată. Capacitatea de apă utilă,
permeabilitatea, porozitatea de aeraţie etc. variază în limite largi, în funcţie îndeosebi de textură. Chiar dacă
nu mai sunt supuse revărsărilor, în perioadele ploioase sau cu debit mare de apă pot prezenta surplus de
umiditate.
Au un conţinut de humus până la 2-3% sau chiar 5% iar aprovizionarea cu substanţe nutritive este diferită,
în funcţie îndeosebi de natura materialelor aluvionate şi de conţinutul de humus.
Subtipuri: distric (di), proprietăţi districe; eutric (eu), proprietăţi eutrice; calcaric (ka), conţine carbonaţi în
orizontul de la suprafaţă; molic (mo); prezintă orizont molic (Am); umbric (um), prezintă orizont umbric (Au);
entic (en), prezintă un orizont A foarte slab dezvoltat (sub 20 cm grosime); vertic (vs), prezintă orizont
vertic y la baza orizontului A; gleic (gc), prezintă proprietăţi gleice; sodic (ac), prezintă orizont alcalizat sau
hiposodic (ac); salinic (sc), prezintă orizont salinizat (sc); psamic (ps), prezintă textură grosieră cel puţin
în primii 50 cm; pelic (pe), prezintă textura foarte fină cel puţin în primii 50 cm; coluvic (co), format pe
materiale coluviale acumulate la baza versanţilor, în grosime de peste 50 cm.
Fertilitatea şi folosinţa. Aluviosolurile sunt mult folosite îndeosebi ca păşuni sau pajişti, dar şi pentru
culturi, de regulă mai târzii, existând pericolul de inundare în primăvară, dacă lunca nu este îndiguită. Se
pot iriga cu multă uşurinţă, astfel că sunt intens cultivate în condiţii de irigaţie, în regiunile aride (ex. Insula
Mare a Brăilei). Apar, de asemenea, suprafeţe întinse cu păduri sau zăvoaie.
Fertilitatea naturală a acestor soluri este relativ bună. Valorificarea cât mai bună a aluviosolurilor este
conditionată de rezolvarea numeroaselor probleme pe care le ridică. Principala problemă în utilizarea acestor
soluri este controlul inundaţiilor şi drenajul excesului de apă din arealele joase. Prin urmare, prima masură ce
se impune este indiguirea. Aceasta are ca efecte principale: introducerea în circuitul agricol a unor noi
suprafeţe de teren; apărarea culturilor de influenţa negativă sau catastrofală a inundaţiilor; reglarea
regimului aerohidric; crearea unor conditii mai bune pentru creşterea plantelor; obţinerea unor producţii mari
şi stabile de la an la an.
Un rol deosebit de important îl are irigarea, a cărei aplicare este mult uşurată de prezenţa în apropiere a
sursei de apă. Irigarea trebuie făcută cu multă atenţie, pentru a evita ridicarea nivelului pânzei freatice.
Deşi aluviosolurile sunt, în general, bogate în substante nutritive (în regiunile umede chiar mai bogate
decât solurile zonale evoluate din zona respectivâ), răspund foarte bine la aplicarea îngrăşămintelor
organice şi minerale (cu azot, fosfor şi potasiu). Necesitatea de îngrăşăminte creşte, în mod deosebit,
în urma îndiguirii (datorită încetării aportului de material aluvial în substanţe nutritive) şi a irigării
(culturile irigate consumă cantităţii mai mari de substanţe nutritive). Aluviosolurile cu reacţie acidă au
nevoie şi de amendamente calcaroase.
La obţinerea unor recolte ridicate concură şi aplicarea unei agrotehnici adecvate. Aşa de exemplu, în
cazul aluviosolurilor cu textură fină, se recomandă arături mai adânci, o mobilizare mai energică a

28
patului germinativ etc.
Sortimentul de culturi ce pot fi cultivate cuprinde aproape întreaga gamă de plante specifice condiţiilor din
ţara noastră: porumb, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, cartof, orez, grâu, plante de nutreţ, legume, pomi,
etc. În mod deosebit se recomandă cultura porumbului, a sfeclei de zahar, a orezului (în zonele cu
condiţii climatice propice acestei culturi) şi a legumelor.

29
 Litosol 30

Regosol 51 Psamosol 51

Aluviosol 51 Entiantrosol

Fig. nr. 6 - Protisoluri

30