COLEGIUL TEHNIC ,,DANUBIANA’’ROMAN

PROIECT PENTRU EXAMENUL

DE CERTIFICARE A COMPETENŢELOR
PROFESIONALE –NIVELUL 4

CALIFICARE PROFESIONALĂ:TEHNICIAN ECOLOG

ŞI PROTECŢIA CALITĂŢII MEDIULUI

PROFESOR ȊNDRUMĂTOR: UNGUREANU DOINA

CANDIDAT: AGU ANCUŢA FABIANA
CLASA a- XII- a B
2021-2022
 DETERMINAREA INDICATORILOR
FIZICI AI SOLULUI
 CUPRINS

I. Tipuri de soluri
II. Formarea şi alcătuirea generală a solului
III. Formarea şi alcătuirea componenei minerale a solului
IV. Formarea şi alcătuirea componentei organice a solului
V. Propietăţile fizice ale solului
V.1 Culoarea solului
V.2 Alcătuirea granulometrică a solului. Textura solului
V.3 Structura solului
V.4 Densitatea şi densitatea aparentă a solului
V.5 Porozitatea solului
V.6 Umiditatea solului
VI. Anexe : Fişe de lucru: Determinarea umidităţii solului, Determinarea texturii

Argument

Pedologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul solului sub raportul alcătuirii şi morfologiei,
genzei ,evoluţiei , al propietăţilor şi al utilizării sale ȋn proporţie vegetală.

Stratul exterior al litosferei aflat sub incidenţa atmosferei şi avȃnd propietatea de fertilitate se
numeşte sol.

Solul prezintă 3 faze şi anume:

- faza solidă alcătuită dintr-o component mineral şi o componentă organică (capitolele III şi IV)
- faza lichidă alcătuită din soluţia solului ( apă cu substanţe nutritive )

- faza gazoasă
 CAPITOLUL I

TIPURI DE SOLURI

litosolul,
Protisolurile (solurile
neevoluate) regosolul, psamosolul, aluvisolul entiantrosolul

kastanoziom,
Cernisolurile (molisolurile) cernoziom calcaric cernoziom, cernoziom cambic, faeoziom cambic,
faeoziom argic, faeoziom greic, faeoziom marmic, rendzina.

nigrosolul,
Umbrisolurile
humosiosolul.

eutricambisolul,
Cambisolurile
terra rossa, districambisolul.

preluvisolul tipic,
Luvisolurile (argiluvisolurile)
preluvisolul roscat, luvosolul tipic, luvosolul albic, planosolul si alosolul.

prepodzolul,
Spodisolurile (spodosolurile)
podzolul, criptopodzolul.

pelosolul,
Pelisolurile (vertisolurile)
vertosolul.

Andisolurile andosolul.
stagnosolul,
Hidrisolurile (solurile
hidromorfe) gleisolul, limnisolul.

solonceacul,
Salsodisolurile (solurile
halomorfe) solonetul.

histosolul,
Histisolurile (solurile organice
sau histosolurile) folisolul.
 erodosolul,
Antrisolurile (solurile trunchiate
si desfundate) antrosolul.

1.LITOSOLURILE (LS) Litosolurile (gr. lithos – piatră, rocă dură) se definesc prin prezenţa orizontului
Ao sau O având cel puţin 5 cm grosime, urmat în primii 20 de cm de rocă compactă continuă (Rn),
material scheletic cu mai puţin de 10% pământ fin (Rp), orizont scheletic cu mai puţin de 25%
material fin care pot continua până la 50 cm adâncime sau material scheletic calcarifer cu peste 40 %
carbonat de calciu.

Răspândire şi condiţii naturale de formare. Litosolurile se întâlnesc pe suprafeţe mici în regiuni cu

relief accidentat şi roci consolidatecompacte (magmatice şi metamorfice), în zone montane sau
podiş având versanţi puternic înclinaţi sau culmi înguste. Formarea litosolurilor este influenţată
foarte mult de climatul umed şi răcoros care determină dezagregarea şi alterarea rocilor magmatice
şi metamorfice consolidate, favorizând dezvoltarea de muşchi, licheni, alge sau a vegetaţiei ierboase
şi uneori lemnoase.

2.REGOSOLURILE (RS) Regosolurile prezintă un orizont A (Am, Au, Ao) dezvoltat pe material parental
neconsolidat sau slab consolidat, apărut la suprafaţă în urma proceselor de eroziune geologică (cu
excepţia materialelor parentale nisipoase, fluvice sau antropogene).

Răspândire şi condiţii naturale de formare Se întâlnesc în regiunile de deal (Subcarpaţii de Curbură,

Dealurile Lipovei, etc.), de podiş fragmentat (Podişul Moldovei, Podişul Târnavelor, etc.) sau piemont
(Piemontul Getic), cu roci sedimentare neconsolidate, în condiţii climatice şi de vegetaţie
caracteristice zonelor de stepă, silvostepă şi pădure. Condiţiile naturale de formare, sunt strâns
legate de efectul eroziunii geologice, care contracarează procesele pedogenetice ce se desfăşoară în
mod natural.

3.PSAMOSOLURILE (PS) Psamosolurile (grec. psamos - sol nisipos) sunt soluri având orizont A (Am,
Au, Ao) urmat de material parental reprezentat de depozite nisipoase, depuse eolian, având pe cel
puţin 50 cm textură grosieră sau grosieră mijlocie (sub 12% argilă).

Răspândire şi condiţii naturale de formare Psamosolurile (nisipuri solificate) ocupă o suprafaţă de

circa 370.000 ha ceea ce reprezintă 1,6% din suprafaţa ţării. Se întâlnesc în Câmpia Olteniei în partea
stânga a Dunării şi Jiului în zona Călmăţuiului, a Ialomiţei şi a Buzăului şi Câmpia Tecuciului (Hanul
Conachi). În partea de vest a ţării, psamosolurile ocupă arealul localităţilor Voievozi (Bihor), Valea lui
Mihai, Foieni, Urziceni. Suprafeţe însemnate ocupate de psamosoluri sunt în Delta Dunării şi pe
litoralul Mării Negre. Pe suprafeţe restrânse mai apar în Câmpia Banatului şi în Depresiunea Bârsei.
Psamosolurile sunt răspândite în zona de stepă şi silvostepă, deci în zone cu precipitaţii scăzute, cu
vânturi de intensitate mare, de obicei în apropierea râurilor, lacurilor şi mării, pe unităţi de relief
joase (câmpii, lunci). Caracteristic pentru nisipuri este relieful de dune şi interdune, supus deflaţiei
eoliene. Ocupând areale diferite, condiţiile climatice sunt caracterizate prin precipitaţii medii anuale
cuprinse între 350-650 mm şi cu temperaturi medii de 7-110C. Vegetaţia naturală este constituită din
plante ierboase slab dezvoltate (Tribulus terrestris, Poligonum arenarium, Centaurea arenaria, etc.)
şi păduri de salcâm. Materialele parentale care au contribuit la formarea psamosolurilor sunt
reprezentate de depozite nisipoase eoliene de cel puţin 50 cm grosime .

4.ALUVIOSOLURILE (AS) Aluviosolurile se definesc prin prezenţa unui orizont A (Am, Au, Ao) format
pe materiale parentale constituite din depozite fluviatile, fluvio-lacustre sau lacustre recente, de cel
puţin 50 cm grosime.

Răspândire şi condiţii naturale de formare Aluviosolurile ocupă suprafeţe importante în luncile

râurilor, care nu mai sunt sub influenţa inundaţiilor sau aceste terenuri sunt inundate la intervale
mari de timp cum sunt Lunca şi Delta Dunării. Aluviosolurile apar de asemenea în câmpiile de
subsidenţă actuale din Câmpia Română de est, Câmpia Banatului, Câmpia Crişurilor etc. Totodată,
sunt răspândite în zonele cu teritorii eliberate de apă cum sunt Balta Ialomiţei, Balta Brăilei unde
ocupă suprafeţe importante. Aluviosolurile se pot întâlni pe suprafeţe reduse şi în regiunile cu relief
frământat din zonele de deal, piemont şi podiş unde versanţii au fost supuşi eroziunii hidrice.
Materialul parental care a contribuit la formarea acestor soluri este constituit din depozite fluviatile,
fluvio-lacustre sau lacustre, care prezintă o mare heterogenitate în ceea ce priveşte textura atât pe
verticală cât şi pe orizontală. Unele aluviosoluri apar şi pe material parental fluvic coluvial nehumifer,
de peste 50 cm grosime, pe versanţi sau la baza versanţilor. În afara texturii prezintă o mare
diversitate din punct de vedere chimic, deoarece unele depozite pot fi carbonatice iar altele
salinizate. Vegetaţia naturală caracteristică este reprezentată de plante ierboase cum sunt: Agrostis
alba, Poa pratensis, Alopecurus pratensis, Lolium perenne şi specii lemnoase: Salix alba, Populus
alba, Populus nigra etc.

5.ENTIANTROSOLURILE (ET) Soluri în curs de formare, dezvoltate pe materiale parentale

antropogene, având o grosime de cel puţin 50 cm sau numai de minim 30 cm dacă, materialul
parental antropogen este scheletic (pe această grosime), fără orizonturi diagnostice în afară de un
orizont Ao (cu excepţia celor copertate care pot avea orizont A molic sau A umbric).

Răspândire şi condiţii naturale de formare Răspândirea şi formarea entiantrosolurilor în România

este influenţată de activităţile antropice din jurul exploatărilor miniere (exploatări carbonifere la zi),
în ariile cu lucrări de excavare, de-a lungul canalelor de drenaj din Delta Dunării, şi depunerile de
reziduuri provenite din diferite ramuri industriale. Toate aceste materiale sunt depozitate pe
suprafeţe plane de teren şi conduc la scoaterea din circuitul agricol a acestor soluri, totodată
producând şi poluarea lor cu diferiţi compuşi organici toxici sau metale grele.
6.CERNOZIOMURILE (CZ) Soluri având A molic (Am) cu crome ≤ 2 la umed (sau mai mici de 3 la
materialul în stare umedă, în cazul cernoziomurilor nisipoase cu orizont B), orizont intermediar (AC,
Bv, Bt) având culori cu crome şi valori sub 3,5 (la umed) cel puţin în partea superioară (pe cca. 10-15
cm), cel puţin pe feţele agregatelor structurale şi orizont Cca sau concentrări de pudră friabilă de
CaCO3 (carbonaţi secundari) în primii 125 cm (200 cm în cazul texturii grosiere) sau soluri având
orizont A molic forestalic (Amf) orizont intermediar (AC sau Bv) indiferent de culoare şi orizont Cca
care începe din primii 60-80 cm de la suprafaţă.

Răspândire şi condiţii naturale de formare Cernoziomurile sunt răspândite pe suprafeţe plane sau
uşor înclinate care nu depăşesc altitudini mai mari de 550 m. Cele mai mari suprafeţe sunt în Câmpia
Română, Dobrogea, colinele Tutovei, Dealurile Fălciului şi câmpia Moldovei, Câmpia de Vest (culoarul
Mureşului) şi partea sudică a Câmpiei Transilvaniei. Condiţiile climatice, sunt caracterizate prin
temperaturi cuprinse între 8-11,50C iar precipitaţiile cresc de la 380 mm din zona Dobrogei până la
600-650 mm în Câmpia de Vest. Vegetaţia naturală de stepă este caracterizată prin specii ierboase
Festuca valesiaca, Stipa lessingiana, Stipa capilata, Agropyron cristatum, Poa bulbosa, Bothrichloa
ischaemum, iar în zona de antestepă şi silvostepă pe lângă speciile de plante ierboase predomină
specii lemnoase de Quercus pedunculiflora şi Quercus pubescens şi diferiţi arbuşti de Acer tataricum,
Crataegus monogyna, Lygustrum vulgare. Materialul parental pe care s-au format cernoziomurile
este alcătuit din löess, depozite löessoide, iar pe suprafeţe restrânse unele cernoziomuri s-au format
pe depozite argiloase (Câmpia Moldovei şi Câmpia Transilvaniei) şi nisipuri (sudul Olteniei şi
Bărăganul central).

7. FAEOZIOMURILE (FZ) Faeoziomurile sunt caracterizate prin prezenţa orizontului A molic (Am) şi
orizont subiacent (AC, Bv sau Bt) având culori cu crome şi valori mai mici de 3,5 cel puţin în partea
superioară şi cel puţin pe feţele agregatelor structurale şi fără orizont Cca sau concentrări de
carbonaţi secundari în primii 125 cm sau 200 cm în cazul texturii grosiere.

Răspândire şi condiţii naturale de formare Faeoziomurile sunt răspândite în zonele mai înalte din
Câmpia Română, Câmpia Banatului, Câmpia Tecuciului, Moldova (Podişul Sucevei, Podişul Bârladului,
depresiunea Neamţ, depresiunea Cracăului, terasele Siretului) în Transilvania (podişul Transilvaniei,
depresiunea Braşov, Târgu Secuiesc, Ciuc, Sibiu şi în estul Câmpiei Transilvaniei) în Subcarpaţi şi
podişul Getic. Faeoziomurile ocupă areale cu clima mai umedă decât cernoziomurile, precipitaţiile
având valori cuprinse între 500-700 mm, temperaturi de 7-90 C, iar evapotranspiraţia 600-650 mm.
Vegetaţia naturală este reprezentată prin pajişti mezohidrofile sau păduri de stejar în amestec cu tei,
carpen şi arţar. Materialele parentale sunt constituite din depozite löessoide, luturi, argile, marne şi
marne argiloase.

8.HUMOSIOSOLURILE (HS) Soluri având orizont A umbric (Au) cu crome < 2 (la umed), conţine
materie organică humificată segregabilă de partea minerală silicatică, urmat de orizont intermediar
(AC, AR, B), cu grad de saturaţie în baze mai mic de 53% şi culori cu crome şi valori sub 3,5 (la umed)
în partea inferioară.
 Răspândire şi condiţii naturale de formare Humosiosolurile sunt caracteristice etajului alpin fiind
răspândite în zona pajiştilor alpine la altitudini de peste 1800 m din Carpaţii Meridionali şi Carpaţii
Orientali. Clima este umedă şi rece, caracterizându-se prin temperaturi medii anuale foarte scăzute
de 0 şi –20C iar precipitaţiile sunt foarte ridicate cu valori cuprinse între 1200-1400 mm. Vegetaţia
naturală este constituită din plante ierboase cum sunt: Carex curvula (coarnă), Festuca supina
(păruşcă), Nardus stricta (ţepoşica) şi plante lemnoase Salix Herbacea (salcie pitică), Rhododendron
kotschyi (smirdan), Vaccinum myrtillus (afin), Juniperus communis (ienupăr) etc. Materialele
parentale sunt alcătuite din produsele de dezagregare a rocilor consolidate, acide magmatice,
metamorfice şi sedimentare.

CAPITOLUL II

FORMAREA ŞI ALCĂTUIREA GENERALĂ

A SOLULUI
Solul este partea superioară,afȃnată a litosferei ,care se află ȋntr-o continuă evoluţie sub
influenţa factorilor pedogenetici, reprezentȃnd stratul superficial al Pămȃntului, ȋn care se
dezvoltă viaţa vegetală. Stratul fertile al solului conţine nutrienţi şi este alcătuit din humus şi
loess.

Un sol lipsit de o cantitate suficientă de nutrienţi se numeşte oligotrofic.

CAPITOLUL AL III-LEA
 FORMAREA ŞI ALCĂTUIREA COMPONENTEI MINERALE A SOLULUI

Partea minerală, care alcătuieşte ȋmpreună cu cea organic material solidă a solului,este
alcătuită din minerale şi secundare provenite din rocile scoarţei terestre prin procese de
dezagregare şi alterare. Ȋn urma acesor procese de natură fizică şi chimică rocile devin
permeabile ,capătă capacitatea de a reţine apă din precipitaţii şi eliberează elemente
minerale nutritive ȋn soluţie. Scoarţa terestră determină formarea părţii minerale a solulrilor
prin compoziţia sa chimică,mineralogică şi pertrografică.

Se poate constata deci ca in litosfera se gasesc toate elementele chimice cunoscute, dar in proportii
foarte diferite. Astfel:

-0, Si si Al componentele principale ale silicatilor sunt cele mai raspandite din scoarta terestra
(82,58%);

-elementele fundamentale (esentiale) care intra in componenta organismelor in proportie de circa

99% - C, H, N, P, S, O - cu exceptia oxigenului, se gasesc in cantitati reduse;

-elementele secundare - Mg, Ca, K, Na, CI - se gasesc in cantitati relativ mari;

-microelementele indispensabile pentru plante - Fe, Mn, Mo, Cu, Zn, Co, I, Se, la care unii autori
mai adauga F, Ba, B si Sr - cu exceptia Fe, se gasesc de asemenea in cantitati relativ mici.

Mineralele primare din rocile litosferei au fost împărţite pe clase ,ȋn funcţie de compoziţia
chimică şi structura lor :

a-elemente native

b-sulfuri,sufosăruri şi compuşi ȋnrudiţi

c-compuşi halogenaţi

d-oxizi şi hidroxizi

e-nitraţi,carbonaţi,boraţi

f-sulfaţi,cromaţi,molibdaţi,wolfranţi

g-fosfaţi,arseniaţi,vanadaţi

h-silicaţi

Elementele native reprezintă circa 0,1 % din masa scoarţei (Au, Ag, Pb, S, C, etc.) însă multe
se găsesc sub forma de combinaţi i chimice omogene, formȃnd minerale. Acestea au fost
grupate în patru clase in funcţie de compoziţia chimică şi structura cristalină astfel:
Clasa sulfuri si sulfosăruri, care include combinatii ale sulfului cu diferite metale si metaloide
din scoarta. Cel mai raspandit este sulfura de fier care se gaseste sub mai multe forme: pirita
(FeS2), marcasita (FeS), galena (PbS), blenda (ZnS).

Clasa saruri haloide, grupeaza combinatii naturale ale halogenilor cu diferite metale: sare
gema (NaCl), fluorina (CaFl2), silvina (KCl) reprezentand 0,5 % din greutatea litosferei.

Clasa oxizi si hidroxizi, include diferite combinatii ale metalelor si metaloidelor cu oxigenul si
gruparea OH-, reprezentand circa 17 % din greutatea scoartei. Aici, se pot prezenta:

- oxizii siliciului care se gasesc sub trei forme: cristalizat (cuartul), fin cristalizat (calcedonie) si
amorf (silex);

- oxizii fierului, incepand cu hematitul (Fe2O3) pana la limnit (Fe2O3 n H2O);

- oxizii si hidroxizii aluminiului, reprezentati de: corindon, hidrargilit si diaspor;

- oxizii de mangan, avand ca reprezentant principal, piroluzita (MnO2).

Clasa saruri oxigenate care au fost grupate in:

• saruri cu radicali RO3 (carbonati, nitrati si borati);

Nitratii, sunt saruri ale acidului azotic, mai recunoscuti fiind nitratul de sodiu (NaNO 3) sau
salpetru de Chile si nitratul de potasiu (KNO3) sau salpetru de India.

Carbonatii, sunt saruri ale acidului carbonic, cu raspandire mai mare (cca. 7% din greutatea
scoartei) avand ca reprezentant principal carbonatul de calciu (CaCO 3) care in natura se
gaseste sub forma ce calcit si aragonit, fiind utilizat ca amendament pentru corectarea
reactiei acide a solurilor.

• saruri oxigenate cu radicali RO4 (fosfati, sulfati, cromati etc.).

Sulfatii, constituie sarurile acidului sulfuric, cel mai cunoscut fiind gipsul (CaSO 4 2H2O) utilizat
ca amendament pentru corectarea reactiei alcaline a solurilor.

Fosfatii, sunt reprezentati de saruri ale acidului fosforic iar ca minerale specifice mai
importante se pot aminti: apatita si vivianitul.

• saruri oxigenate cu radicali SiO4 (silicati), care reprezinta aproximativ 35 % din totalul

mineralelor si circa 75 % din greutatea litosferei. Sunt componenti principali ai tuturor
rocilor, prezinta structura cristalina, la baza retelei fiind tetraedrul de siliciu. In functie de
dispunerea tetraedrilor, au fost separate 5 categorii de silicati:

- silicati cu tetraedri independenti (olivina, epidotul etc.);

- silicati cu grupe finite de tetraedri, cel mai raspandit fiind turmalina;

- silicati cu lanturi infinite de tetraedri, care cuprind doua grupe: cu lanturi simple (piroxeni
– augitul) si cu lanturi duble (amfiboli – hornblenda);

- silicati cu straturi infinite de tetraedri, avand ca reprezentanti principali: mica alba

(muscovitul) si mica neagra (biotitul);

- silicati cu retele in spatiu, caz in care tetraedrii sunt asezati in toate directiile si cuprind
doua grupe: feldspati (ortoza, albitul si anortitul) si feldspatoizii (sodalitul).

2. Compozitia petrografica a scoartei

Petrografia este o ramura a stiintelor geologice, care se ocupa cu studiul, clasificarea si

descrierea rocilor, acestea fiind o asociere de doua sau mai multe minerale care iau parte la
alcatuirea litosferei. Dupa origine si modul de formare acestea pot fi:

Roci magmatice (eruptive, vulcanice) care s-au format prin consolidarea magmei (topitura de
silicati si oxizi saturata cu vapori si gaze) la diferite adancimi in scoarta. Ex: granit, sienit,
trahit, andezit, gabrou, bazalt, diorit etc.

Roci metamorfice, care s-au format prin transformarea rocilor preexistente (magmatice,
sedimentare sau chiar metamorfice) in conditii diferite de presiune, temperatura si chimism,
ca urmare a ascensiunii topiturii magmatice sau a unor miscari tectonice. Ex: filite, gnaisuri,
sisturi, micasisturi, marmura, cuartitul etc.

Rocile sedimentare, care provin din sedimentarea materialului rezultat din dezagregarea si
alterarea celorlalte categorii de roci, continand uneori in masa acestora resturi de animale
sau plante fosile. Volumul litosferei este constituit in proportie de 95 % din roci magmatice si
metamorfice si 5 % din roci sedimentare. La suprafata globului insa, predomina rocile
sedimentare circa 75 % si restul de 25 % reprezinta rocile magmatice si metamorfice.

In functie de compozitie, locul si modul de formare, cestea pot fi: detritice, de precipitare
fizico-chimica si biogene (organogene). Rocile detritice sunt diferentiate in functie de
dimensiunea particulelor componente (pietris, nisip, praf, argila) rezultand: conglomerate,
gresii, loess, lehm, marne, argile etc.).

Rocile de precipitare fizico-chimica, s-au format in diverse conditii de sedimentare (lacuri,

balti) cu formarea de calcare, creta etc.

Rocile biogene (organogene) sunt asemanatoare celor de precipitare insa contin in masa
acestora urme de vietuitoare (frunze, cochilii etc.).

3. Procese de formare a partii minerale a solului

Datorita agentilor atmosferei, hidrosferei si biosferei mineralele si rocile au fost supuse
anumitor transformari prin care acestea trec in forme mai simple, accesibile organismelor si
microorganismelor. Aceste procese sunt de natura fizica (dezagregarea), care consta intr-o
maruntire a acestora si de natura chimica (alterarea), ce consta in transformarea mineralelor
in compusi mai simpli.

1 Dezagragarea, este un proces fizico-mecanic sau/si bio-mecanic de maruntire a

mineralelor si rocilor in fragmente mai mici, fara a suferi modificari chimice. Aceste procese
au loc sub influenta agentilor atmosferici (variatiilor de temperatura si vant (regim eolian).

Variatiile de temperatura. Datorita conductibilitatii reduse a rocilor si mineralelor, acestea se

incalzesc mai repede si mai intens la suprafata, fata de interior, fapt pentru care straturile de
la suprafata se desprind de cele interioare. Cand temperatura scade, fenomenul are loc
invers producandu-se fisuri perpendiculare pe suprafata rocii.

Regimul eolian. Se manifesta prin sfaramarea mecanica a rocilor, datorita fortei de izbire a
vantului (300-400 kg/cm2), actiune care cuprinde trei procese: erodare, transport si
sedimentare. (vezi Babele si Sfinxul). Transportul materialelor se face fie prin rostogolire, fie
prin antrenarea lor aeriana in functie de puterea de transport a vantului.

Hidrosfera, actioneaza prin intermediul apei din fisuri si pori, a apei de siroire si torentilor, a
apelor curgatoare, a apei sub forma de zapada si ghetari. Apa poate patrunde prin fisuri si
pori exercitand o presiune de 1,5 respectiv 1500 kg/cm 2. Apele de siroire, torentii si apele
curgatoare, pot disloca mari cantitati de material solid care este maruntit permanent prin
lovire si rostogolire.

Biosfera, actioneaza prin activitatea organismelor vegetale si animale. Organismele vegetale

actioneaza prin radacinile plantelor care exercita presiuni de 30-50 kg/cm 2. Organismele
animale, pot provoca maruntirea materialului solid, prin galeriile, canalele sau cuiburile
sapate de acestea pentru procurarea hranei.

Gravitatia. Pe marginile prapastiilor, abrupturilor, se pot desprinde blocuri mari de stanca, ce

pot actiona si alte fragmente, care prin cadere, frecare, izbire, acestea se  maruntesc.

Alterarea

Spre deosebire de dezagregare, care determina o simpla maruntire a mineralelor, alterarea

consta in transformarea mineralelor cu formare de noi compusi. Alterarea, are loc pe cale
chimica si biologica sau biochimica. Se produce concomitent cu dezagregarea, fiind procese
care se compenseaza.

Alterarea, se manifesta printr-o serie de procese chimice mai simple, insa, importanta mai
mare prezinta hidratarea, dizolvarea, hidroliza, carbonatarea si oxido-reducerea.
Hidratarea, este un proces fizico-chimic de atractie a apei in stare moleculara sau sub forma
de OH- la suprafata particulelor minerale (hidratare fizica) si de patrundere a apei in reteaua
cristalina a mineralelor (hidratare chimica).

Dizolvarea, este procesul prin care o substanta trece in solutie fara a-si modifica natura
chimica. Actioneaza in principal asupra mineralelor solubile prin trecerea ionilor in solutie
dar si asupra celor insolubile prin desfacerea legaturilor si dispersia ionilor.

De asemenea, prin dizolvare, sunt indepartate produsele rezultate prin alte procese de
alterare, apa actionand in continuare asupra particulelor minerale primare.

Hidroliza, reprezinta procesul de descompunere a unei sari sub actiunea apei in acidul si baza
din care s-a format. Constituie principalul proces prin care se altereaza silicatii, acestia fiind
considerati saruri ale unui acid slab (acidul silicic) cu baze tari (NaOH, KOH, Ca(OH) 2 etc.

Carbonatarea, este determinata de prezenta CO2 dizolvat in apa, care actioneaza asupra

mineralelor si rocilor cu formarea de carbonati. Asadar, prin debazificarea silicatilor rezulta
hidroxizi care pot reactiona cu dioxidul de carbon formand carbonatii.

2KOH + CO2 + H2O = K2CO3 + 2H2O

2NaOH + CO2 + H2O = Na2CO3 + 2H2O

Ca(OH)2 + CO2 + H2O = CaCO3 + 2H2O

Mg(OH)2+ CO2 + H2O = MgCO3 + 2H2O

Oxido-reducerea, proces prin care o substanta se combina cu oxigenul. Poate avea loc atat
prin acceptare de oxigen cat si prin pierdere de hidrogen. Reducerea este procesul invers
oxidarii. Procesele de oxidare sunt aerobe iar cele de reducere sunt anaerobe. Cele mai
frecvente procese de oxidare care au loc in masa solului pot fi intalnite la compusii fierului,
sulfului si manganului, elemente care se gasesc in compozitia diverselor minerale.

De exemplu, fierul prin oxidare trece in hematit (Fe2O3), manganul trece in piroluzita (MnO2)
etc.

4. Produsi rezultati prin procese de dezagregare si alterare

Produsii rezultati in urma dezagregarii si alterarii se pot diferentia dupa gradul de maruntire
si compozitia chimica. Principalii produsi rezultati in urma acestor procese sunt reprezentati
de: saruri, oxizi si hidroxizi, silice coloidala, minerale argiloase, praf, nisip, pietris etc.

Sarurile, rezulta in urma reactiei dintre baze cu diferiti acizi, (neutralizare) si pot fi: usor
solubile, mijlociu solubile, greu solubile si foarte greu solubile .
● Cele mai frecvente saruri usor solubile sunt sarurile acidului azotic (azotati de Na, K, Ca);
sarurile acidului clorhidric (cloruri de Na, K, Mg, Ca); saruri ale acidului sulfuric (sulfati de Na,
K, Mg), fosfati ferosi; Acestea pot fi usor levigate pe profilul de sol.

● Sarurile mijlociu solubile, sunt reprezentate de sulfatul de calciu (gips),  care in regiunile

umede poate fi levigat pana in apa freatica.

● Sarurile greu solubile sunt reprezentate de carbonat de calciu si magneziu, care de regula
influenteaza pozitiv proprietatile fizico-chimice ale solului. Acestea pot deveni solubile in apa
incarcata cu CO2, devenind bicarbonati.

● Sarurile foarte greu solubile sunt reprezentate de fosfatii de fier si aluminiu, frecvent
intalnite in solurile acide rezultate prin combinarea acidului fosforic cu fierul si aluminiul.

Oxizii si hidroxizii, mai raspanditi din masa solului sunt cei de fier, mangan aluminiu si siliciu
care se formeaza prin alterarea silicatilor.

Oxizii si hidroxizii de fier, provin prin alterarea mineralelor care contin ioni de fier in reteaua
cristalina. Fierul este scos din retea sub forma de hidroxid de fier care prin deshidratare
trece in sescvioxizi (hematit, goethit, limonit sau limnit.

Oxizii si hidroxizii de aluminiu, ca si fierul provin din alterarea diferitilor silicati ce contin acest
element. Hidroxidul de aluminiu se transforma in sescvioxizi de aluminiu (hidrargilit, diaspor
sau corindon) in functie de gradul de hidratare.

Oxizii si hidroxizii de mangan, se intalnesc in cantitati mici in sol si pot fi pusi in evidenta in
solurile umede, sub forma de pete brun-inchise sau concretiuni (bobovine).

Silice coloidala sau silice hidratata (SiO2 . nH2O), rezulta in sol prin alterarea silicatilor sub
forma de pulbere fina de culoare albicioasa. Prin deshidratare, se poate transforma in
particule fine de cuart secundar.

Mineralele argiloase, cuprind o serie de silicati secundari rezultati prin alterarea silicatilor
primari. In functie de structura interna a acestora, pot fi: minerale argiloase cu foite
bistratificate (caolinit si halloysit) si cu foite tristratificate care se impart in doua grupe: grupa
smectitului (montmorillonit, beidellit, nontronit) si grupa micelor hidratate (illit, vermiculit,
glauconit).

Praful, este constituit din particule cu diametrul cuprins intre 0,02 si 0,002 mm. Spre
deosebire de argila, praful prezinta aceeasi compozitie mineralogica cu cea a rocii sau
mineralului din care provine. Prin cimentarea acestor particule se formeaza anumite roci
sedimentare (loess, depozite loessoide etc.).

Nisipul reprezentat prin particule mai grosiere cu diametrul cuprins intre 2-0.2 mm (nisip
grosier) si 0.2-0.02 mm (nisip fin). Prin dezagregare se poate transforma in praf sau se poate
mentine ca atare.
Pietris, pietre, bolovani, constituite din fragmente de roci sau minerale cu diametrul de
peste 2 mm. Aceste fragmente constituie scheletul solului, pot fi formate dintr-un singur
mineral sau pot avea o compozitie heterogena. Prin dezagregarea si alterarea acestora, pot
rezulta alte produse.
 FORMAREA SI ALCATUIREA COMPONENTEI ORGANICE

A SOLULUI

Surse de materie organica

Materia organica reprezinta un amestec extrem de complex de substante foarte diferite in

ce priveste originea si structura chimica. Cea mai mare parte a materiei organice este de
natura vegetala la care se adauga materia organica de origine animala si cea rezultata din
corpul microorganismelor. In cazul celor doua tipuri de vegetatie naturala din tara noastra,
pajisti si paduri, cantitatea de resturi organice si locul de cantonare al acestora este foarte
diferit. Astfel, pajistile din zona de stepa lasa anual in sol o cantitate de 10-20 t/ha ponderea
fiind data de radacini prin distributia acestora pe o adancime de peste 100 cm cu o
concentrare in primii 40-50cm. Sub paduri, predomina resturi organice sub forma de litiera
cu grosimi variabile functie de tipul speciilor lemnoase, in general fiind de 1-3 cm sub
padurile de rasinoase si de 3-6 cm sub padurile de foioase. Cantitatea de masa organica
lasata de padurile din zona temperata este de 3-4 t litiera/ha.

Plantele cultivate, lasa in sol cantitati variabile functie de tipul culturii, insa, majoritatea
plantelor cultivate lasa in sol circa 3-4t/ha radacini si resturi vegetale. De remarcat faptul ca
o cultura de lucerna sau trifoi poate aduce in fiecare an 3-12 t/ha radacini.

Microflora solului (bacterii, ciuperci, actinomicete) reprezinta o alta sursa de materie

organica cu un aport deosebit, la care se adauga fauna si microfauna solului prin dejectiile
respective si prin corpurile acestora care aduc un aport de cateva sute de kg anual (400-600
kg/ha, anual).

Materia organica existenta in sol, este permanent supusa proceselor de descompunere si

variaza foarte mult din punct de vedere cantitativ si calitativ in functie de ecosistemul
respectiv.

2. Compozitia resturilor organice din sol si transformarea acestora

Resturile organice din sol contin 75-90 % apa si diferiti compusi organici alcatuiti din C, H, O
sau C, H, O, si N la care se adauga in cantitati reduse Ca, Mg, Fe, K, P, S etc. Substanta uscata
cuprinde o serie de compusi organici reprezentati de substante proteice, hidrati de carbon,
lignina, lipide si substante tanante. Proportia acestor substante precum si cantitatea de
cenusa rezultata (K, Na, Ca, Mg, Fe, Al, P, S, etc.) variaza in functie de originea materiei
organice.  

Ajunsa pe sol sau in sol, materia organica este intr-o continua transformare datorita
proceselor biochimice de descompunere si de sinteza sub influenta microorganismelor
(bacterii, ciuperci, actinomicete).
Bacteriile, sunt fiinte unicelulare de dimensiuni mici, cu raspandire foarte mare in masa
solului (aprox. 2 mld./g sol uscat, dupa Clark). In functie de modul de nutritie, bacteriile pot
fi:

- heterotrofe, care isi procura atat dioxidul de carbon cat si energia prin oxidarea
substantelor organice;

- autotrofe, care isi procura dioxidul de carbon din aer iar energia prin oxidarea substantelor
anorganice.

Ciupercile, sunt microorganisme heterotrofe, cu un metabolism dominant aerob si spre

deosebire de bacterii se dezvolta in conditii de mediu acid, asociindu-se cu vegetatia
lemnoasa (padure).

Actinomicetele, sunt organisme heterotrofe, aerobe sau facultativ aerobe, se dezvolta in

conditii de reactie acida – alcalina si spre deosebire de bacterii si ciuperci au mare capacitate
de descompunerea substantelor organice, in special lignine.

Procesul de descompunere a materiei organice are loc in trei etape: hidroliza, oxido-reducere

si mineralizare totala.

Substantele organice complexe, prin hidroliza trec in substante organice mult mai simple,
care apoi sunt supuse proceselor de oxido-reducere, transformandu-se in substante organice
si mai simple sau compusi minerali. Cele trei etape ale procesului de descompunere.

3. Alcatuirea acizilor humici

Materia organica existenta in masa solului este alcatuita din substante humice specifice (acizi
huminici, acizi fulvici, humine) cu o pondere ridicata de circa 80-90 % si substante organice
nespecifice (resturi vegetale si animale, rasini, ceruri, lignine etc), de aproximativ 10-15 %.

Acizii huminici, provin din descompunerea resturilor vegetatiei ierboase bogate in substante
proteice si prezenta cationilor bazici (Ca, Mg, K), sub actiunea directa a florei bacteriene. Au
o mare capacitate de schimb cationic (T = 600 me/100 g sol).

Acizii fulvici, provin din descompunerea resturilor organice de natura lemnoasa, cu continut
redus de substante proteice si elemente bazice, sub actiunea preponderenta a ciupercilor.
Au capacitate redusa de schimb cationic (T<300 me/100 g sol).

Huminele, reprezinta fractiunea cea mai stabila a humusului fiind insolubile in solutii alcaline
(NaOH si pirofosfat), fiind strans legata de partea minerala a solului .

Acizii humici prezinta o compozitie elementara complexa, in structura carora gasindu-se

toate elementele chimice care intra in alcatuirea micro- si macroorganismelor: C, H, O, N. Si,
Al, Fe, Ca, Mg, K, Na, Mn, S, P etc. Dintre acestea, ponderea mai mare o au C, H, O si N, ale
caror valori variaza in limite foarte largi: C = 40-68 %; H = 3-6 %; O = 31-48 %; N = 2-8 %.

Proprietatile acizilor humici

Principalele proprietati ale acizilor humici sunt:

Capacitatea de adsorbtie si de schimb cationic Acizii humici contin la periferia moleculelor,

diferite grupari functionale cum ar fi: hidroxilice (-OH), carboxilice (-COOH) etc. Cationii de
H+ din aceste grupari sunt usor inlocuiti cu alti cationi prezenti in sol (Ca, Mg, K, Na). Aceasta
proprietate a acizilor humici de a avea cationi adsorbiti si de a-i schimba cu altii din solutia
solului este cunoscuta sub numele de capacitate de adsorbtie sau schimb cationic.

Capacitatea de schimb cationic (T) este mult mai ridicata in cazul acizilor humici comparativ
cu mineralele argiloase care nu depasesc 150 me/100 g sol in schimb acizii humici prezinta
valori de pana la 300 me/100 g sol (acizii fulvici) si pana la 600 me/100 g sol (acizii huminici).

Interactiunea acizilor humici cu partea minerala a solului. Acizii humici pot reactiona cu

partea minerala a solului formand combinatii organominerale de diferite tipuri:

● Combinatii ale acizilor humici cu cationii metalelor alcaline si alcalino-teroase, care se

formeaza prin inlocuirea H+ cu cationii alcalini Na, K, Ca, Mg, rezultand sarurile respective.

● Combinatii ale acizilor humici cu fierul si aluminiul, rezultand produse organo-minerale de

tipul: fero-humati, alumino-humati etc., specifice solurilor bogate in oxizi de fier si aluminiu.

● Combinatii ale acizilor humici cu argila, caz in care se presupune ca actiunea reciproca

dintre acizii humici si mineralele argiloase se produc prin intermediul cationilor de Ca, Mg,
Fe, Na, K, interpusi intre foitele (straturile) silicatilor.

● Combinatii ale acizilor humici cu materialele allofane, care pot fi intalnite mai rar,
indeosebi in zonele montane pe seama andosolurilor.

6. Tipuri de humus

In functie de particularitatile de solificare, provenienta materiei organice si conditiile de

formare, s-au stabilit mai multe tipuri si subtipuri de humus, dupa cum urmeaza:

Mullul, reprezinta materia organica complet humificata si intim amestecata cu partea

minerala a solului. Este caracteristic solurilor cu un regim aerohidric favorabil, cu o intensa
activitate a microorganismelor unde se realizeaza o descompunere completa a resturilor
organice. In functie de locul si modul de formare, se pot distinge doua tipuri de mull:

Mull calcic, puternic saturat cu cationi bazici, predominant calciu. Prezinta nuante brun-
negricios pana la negru cu reactie neutra pana la slab alcalina. Raportul C/N este in jur de 10.
Mull forestier, se formeaza intr-un mediu slab saturat in cationi bazici, paduri de foioase, sub
actiunea ciupercilor, prezinta nuante mai deschise, raportul C/N in jur de 12-15. Reactia solurilor
este slab spre moderat acida.

Moderul, reprezinta materia organica mai slab humificata si partial legata de partea minerala a
solului. Se formeaza in soluri slab aerate, in prezenta unei microflore sarace cu activitate redusa.
Raportul C/N este mai ridicat, cu valori de 15-25, ceea ce denota ca mineralizarea materiei
organice este lenta si incompleta. In functie de conditiile de solificare, acest tip de humus poate
fi:

Moder forestier, acid, oligotrofic, predominant in padurile de rasinoase si de amestec.

Moder de pajiste, specific pajistilor alpine, cu caracter acid.

Moder calcic sau rendzinic, caracteristic solurilor formate pe calcare, in conditii de clima

umeda si rece.

Moder hidromorf, intalnit la soluri cu exces prelungit de apa stagnanta.

Morul (humus brut), format predominant din resturi organice slab humificate, putin
maruntite si transformate biochimic, nelegat de partea minerala a solului. Este caracteristic
solurilor din zona montana (jnepenisuri, pajisti alpine etc.) cu conditii nefavorabile
proceselor de humificare.

Turba, se formeaza intr-un mediu saturat cu apa, pe seama resturilor organice provenite de
la vegetatia hidrofila (genurile: Carex, Typha, Juncus, Phragmites etc.). Se pot deosebi doua
tipuri de turba: eutrofa (calcica) si oligotrofa (acida).

Turba eutrofa se formeaza pe terenurile joase cu apa freatica bogata in Ca, avand reactie
neutra spre slab alcalina (pH = 7.0-7.5, raportul C/N < 30.

Turba oligotrofa este specifica regiunilor montane cu climat rece si umed, cu substrat acid,
formata pe seama vegetatiei acidofile (muschi, licheni etc.). Raportul C/N > 40, puternic
acida, avand pH de 4-5.

6 Importanta humusului din sol

Humusul, component esential al solului, care alaturi de materia organica reprezinta rezerva
permanenta de elemente nutritive usor accesibile plantelor asigurand fertilitatea acestuia.
Impreuna cu materia organica, constituie un substrat favorabil activitatii si dezvoltarii
microorganismelor din sol.

Contribuie la imbunatatirea insusirilor fizice ale solului (formarea structurii glomerulare,

imprima solului nuante inchise, favorizand adsorbtia radiatiilor calorice si gradul de incalzire.

In combinatie cu argila, retine si atenueaza levigarea anumitor cationi din solutia solului (Ca,
Mg, K, Na, NH4), iar indirect, asigura permeabilitate, consistenta si capacitate mai mare de
retinere a apei.
Humusul contribuie la imbunatatirea insusirilor fizice ale anumitor soluri, in sensul ca:
reduce coeziunea solurilor argiloase si mareste permeabilitatea pentru apa si aer iar in cazul
solurilor nisipoase fenomenul este invers (mareste coeziunea si scade permeabilitatea
pentru apa si aer.
 CULOAREA SOLULUI

Culoarea solului

Culoarea este o caracteristica fundamentala a aspectului morfologic al

solului, constituie un criteriu indispensabil pentru studiul si idenfificarea
genetica solurilor.

Componentele solului prezinta culori diferite, pe care le imprima si

solului respectiv, in masura mai mare sau mai mica, in functie de
proportia lor. De exemplu, humusul imprima solului culori inchise, de la
brun pana la negru ; silicea, carbonatul de calciu, sarurile usor solubile,
culori albicioase, oxizii si hidroxizii ferici, colorit de la rosu la galben;
compusii ferosi, culori verzui-albastrui-vinetii etc. Prin combinarea
culorilor date de componentele respective rezulta alte numeroase culori,
caracteristice diferitelor soluri si orizonturi.

Exprimand compozitia solului, culoarea constituie criteriul principal

de separare a orizonturilor pe profil de recunoastere si
denumire a majoritatii solurilor. Pentru inlaturarea subiectivismului si
exprimarea in termeni universal-valabili, cu semnificatii precise, culoarea
solurilor se determina cu ajutorul sistemului Munsell. Aplicat in toate
domeniile in care este necesara determinarea si denumirea culorilor,
sistemul Munsell stabileste intreaga gama de culori posibile, in functie de
trei variabile: nuanta, valoare si croma.

Nuanta exprima culoarea dominanta spectral. Pentru stabilirea

nuantei posibile, sistemul Munsell porneste de la roza prezentata in figura
5.1. in care, central este asezat cenusiul neutral N, considerata culoare
neutra, de referinta, iar radial 5 culori de baza si 5 intermediare in
ordinea: R (red = rosu), YR (yellow-red = galben-rosu), Y (yellow =
galben), GY (green-yellow = verde-galben), G (green = verde), BG (blue-
green = albastru-verde), B (blue = albastru), PB (purple-blue =violet-
albastru), P (purple =violet) si RP (red-purple = rosu-violet).

Fiecare dintre cele 10 domenii de nuante mai sus amintite este

gradat de la 0 la 10, cifrele respective fiind asezate inaintea simbolurilor
(de exemplu, 0YR 5YR10YR). Cu cat cifrele cresc, cu atat nuanta este mai
apropiata de culoarea care urmeaza si cu cat acestea scad, cu atat nuanta
este mai apropiata de culoarea precedenta. De exemplu, 10 YR inseamna
culoare intermediara intre galben si rosu, dar cu evolutie spre galben
(10YR = 0Y); 0YR, culoare, de asemenea, intre galben si rosu dar cu
evolutie spre rosu (0YR = l0R); 7,5 este mai putin galben si deci mai rosu
decat l0YR ; 5 YR este mai putin galben si deci mai rosu decat 7,5 YR; 2,5
YR este mai rosu decat 5YR etc.
Pentru fiecare nuanta in parte (de exemplu, 2,5YR, 5YR, 7,5YR, l0YR,
2,5Y, 5Y etc.) a fost stabilita si trecuta pe cate o plansa intreaga gama de
culori a nuantei respective. Fiecare plansa are notat simbolul nuantei in
coltul din dreapta sus (de exemplu, l0YR). Culorile intr-o anumita nuanta,
deci de pe o anumita plansa, sunt aranjate sistematic, in functie de
valoare si croma

Valoarea compartimenteaza plansa de jos in sus in 10 trepte,

notate cu cifre de la l la 10 si arata gradul de stralucire (luminozitate) a
culorii respective; valorile mici arata culori inchise (l =negru pur teoretic),
iar valorile mari culori deschise (10 = alb pur teoretic).

Roza culorilor in sistemul Munsell

 Croma compartimenteaza plansa de la stanga la dreapta, se
noteaza cu cifre de la l la 20 (pentru cazul special al solurilor de l la 8) si
indica in cadrul fiecarei valori intensitatea (saturatia) culorii. Valorile si
cromele, care impart plansa in compartimente, se noteaza sub forma de
fractie (2/1, 3/5 etc.), numaratorul aratand valoarea, iar numitorul croma
Fractia adaugata simbolului nuantei (10 YR, 5Y etc.) constituie notarea
completa a culorii respective, notare ce se foloseste la denumirea culorii
solului in text (de exemplu, culoare l0YR 1/1, ceea ce inseamna culoare
neagra). Cu cat valorile si cromele sunt mai mari, cu atat culorile sunt mai
deschise si mai putin intense (valorile si cromele cele mai mari indica
culori apropiate de nuanta tipica a plansei respective) si cu cat sunt mai
mici, cu atat culorile sunt mai inchise si mai intense (valorile si cromele
cele mai coborate indica, practic, culoarea neagra) In cazul special al
determinarii culorii solului s-a constatat ca sunt suficiente 8 planse, 7
generale si una combinata ( pentru solurile cu gleizare, ce au culori
specifice), care alcatuiesc Atlasul Munsell de culori pentru soluri. Cele
sapte planse generale sunt, in ordine urmatoarele: 10R; 2,5YR; 5YR;
7,5YR; 10 YR; 2,5 Y si 5 Y intrucat majoritatea solurilor din tara noastra
au culori ce se incadreaza in plansa (nuanta) 10 YR, aceasta este
prezentata in fig. 5.2., in alb-negru, pentru a exemplifica
compartimentarea, notarea valorilor si cromelor, precum si denumirile
culorilor respective. Cea de-a opta plansa este o plansa combinata, care
cuprinde culorile in nuantele 5Y, 5GY, 5G, 5BG si 5 B, intalnite la solurile
cu fenomene de gleizare (culori cenusii, cenusii-verziu, cenusii-albastrui si
verzui).

Atlasul Munsell inlatura subiectivismul si permite exprimarea culorii

in termeni universali valabili, cu semnificatii precise, dand posibilitatea de
definire parametrica a unor soluri si orizonturi. Diferitele soluri si
orizonturi in actualul sistem de clasificare din tara noastra se definesc,
intre altele, si prin culoarea exprimata in sistemul Munsell.
 2.Neoformatiile

Componente esentiale si de multe ori indispensabile ale solului

neoformatiile au luat nastere in timpul procesului de solificare, dar care se
deosebesc de masa orizonturilor prin forma, culoare, compozitie chimica etc. In
functie de modul cum s-au format pot fi de natura chimica (minerala) si de
natura biologica.

Neorformatiile chimice rezultate din acumularea de saruri solubile se

intalnesc la solurile cu fenomene de eluviere-iluviere, au culoare albicioasa si
sunt reprezentate prin: pseudomicelii (depuneri fine, cu aspect de micelii de
ciuperci), eflorescente (depuneri cu aspect de inflorescente), vinisoare (depuneri
alungite, pe traseul radacinilor descompuse), tubusoare (mai groase decat
vinisoarele), pete (depuneri pe fetele agregatelor structurale sau pe peretii
crapaturilor), pungi sau cuiburi (acumulari de saruri solubile); pete si concretiuni
de carbonat de calciu, numite papusi de loess. Neoformatiile de saruri solubile
sunt caracteristice orizonturilor saraturate, iar cele de carbonat de calciu
orizonturilor Cca.

Neoformatiile, rezultate din acumularea oxizilor, sunt reprezentate

prin depuneri si separatii de oxizi de fier si oxizi de mangan, sub forma de
pete (precipitari de oxizi pe fetele elementelor structurale sau pe peretii
crapaturilor) si bobovine (concretiuni de fier si mangan, de culoare bruna-
negricioasa, de marimea bobului de mazare). Aceste neoformatiuni se
intalnesc in solurile umede, cu fenomene de migrare a oxizilor, cu procese
de reducere si oxidare a acestora. Sunt caracteristice orizonturilor gleice si
gleizate, stagnice si stagnogleizate si a unor orizonturi spodice.

Neoformatiile rezultate din acumularea argilei se intalnesc la solurile

cu fenomene de eluviere-iluviere a argilei. Argila migrata din partea
superioara a solului se depune mai jos pe profil, sub forma de pelicule in
jurul grauntilor de nisip sau pe fetele agregatelor structurale. Peliculele de
argila sunt caracteristice orizonturilor argiloiluviale Bt.

Neoformatiile reziduale se intalnesc la solurile cu fenomene intense

de eluviere a coloizilor (argila, sescvioxizi, humus) si sunt reprezentate
prin graunti de nisip, fara pelicula coloidala, prin pudrari de silice (pete
albicioase de pudra de silice la suprafata agregatelor structurale sau a
particulelor grosiere de sol) si prin aglomerari de particule de sol,
'dezbracate' de pelicula coloidala. Sunt caracteristice orizonturilor (EI, Ea),
Ame, E+B.

Neoformatiile biogene, sunt rezultatul actiunii din sol a

organismelor animale si a radacinilor plantelor. Ele sunt reprezentate prin:
coprolite (aglomerari rezultate din actiunea ramelor asupra solului);
crotovine (vechi galerii de cartite, harciogi, popandai etc, de obicei
umplute cu material din alt orizont); cervotocine (canale de rame sau alte
animale mici); culcusuri sau lacasuri de larve si cornevine (canale mari de
radacini lemnoase). Neoformatii biogene se gasesc, practic, in toate
solurile. Frecventa si natura lor difera de la sol la sol.