HISTISOLURILE (HIS)

Solurile din clasa histisoluri prezintă orizont folic (O) sau turbos (T) în
partea superioară a solului de peste 50 cm grosime, sau numai de 20 cm
dacă este situat pe orizontul R.
Succintă caracterizare morfogenetică. Histisolurile sunt soluri cu material
organic (orizont folic, O sau orizont turbos, T) cu grosime de peste 50 cm în
primii 100 cm ai solului şi care începe din primii 50 cm, sau cu grosime de
peste 20 cm în cazul situării orizontului (materialului) organic pe un orizont
R.
Din această clasă fac parte două tipuri de soluri: histosolul şi foliosolul.

Histosolurile (TB)
Soluri constând din material organic hidromorf (T) cu o grosime de cel puţin
50 cm în primii 100 cm ai solului, orizontul T începând în primii 50 cm de la
suprafaţă.
Orizont turbos (T) este un orizont organic hidromorf de suprafaţă sau de
subsuprafaţă, dar apărând la mică adâncime, alcătuit din material organic
care este saturat cu apă mai mult de o lună pe an în cei mai mulţi ani (cu
excepţia cazurilor când solul a fost drenat). Grosimea minimă este de 20
cm. După gradul de descompunere al materiei organice, orizontul turbos
(hidromorf) poate fi slab descompus sau fibric, mediu descompus sau
hemic şi intens descompus sau sapric. În materialul turbos fibric peste 2/3
din volumul materialului organic este alcătuit din resturi vegetale puţin
transformate, încât se recunosc ţesuturile de plante. În materialul turbos
sapric nu se mai recunosc ţesuturi de plante sau acestea ocupă cel mult
1/6 din volumul materialului. Materialul turbos hemic reprezintă situaţia
intermediară între cel fibric şi cel sapric.
Orizontul turbos limnic (sau materialul organic limnic) reprezintă un orizont
organic (hidromorf) alcătuit din turbă sedimentară acumulată pe fundul
lacurilor; în general, este slab plastic, dar neadeziv.
Turbăriile sunt cunoscute popular sub diverse denumiri locale cum ar fi:
“tinoave" în Depresiunea Dornelor, “bahne" în nordul Moldovei, “mocire" în
Munţii Apuseni, “mirşiţe" în sudul Transilvaniei sau “rogoaze" în Ţara

135
Bârsei.
Răspândire şi condiţiile naturale de formare. Histosolurile ocupă în
România o suprafaţă de circa 5000 ha (Florea N., 2004) fiind răspândite pe
areale restrânse în depresiuni intracarpatice (Oaş, Maramureş, Dorna,
Bilbor, Borsec, Gheorghieni, Miercurea Ciuc, Braşov) şi în arealele
mlăştinoase ale unor câmpii (Câmpia Leşului, Câmpia Crişurilor, Câmpia
Timişului) sau lunci (Lunca Dunării, Lunca Oltului Făgăraşan), lacuri, bălţi
sau foste chiuvete ale acestora (Barbu N., 1987).
Roca suport pe care se formează histosolurile din zona montană este
reprezentată de andezite, bazalte, gresii silicioase, şisturi cristaline.
Histosolurile se pot forma şi pe soluri evoluate specifice zonei montane şi
pe sedimentele de pe fundul lacurilor şi bălţilor, din alte zone climatice.
Clima. Condiţiile climatice de formare ale histosolurilor sunt foarte variate,
fiind de la cele mai scăzute la cele mai ridicate din ţară, specifice fie
depresiunilor intramontane, cât şi câmpiilor, luncilor şi deltei.
Formarea histosolurilor este determinată de prezenţa unui mediu
permanent saturat cu apă şi a vegetaţiei specifice unui astfel de mediu,
reprezentată de muşchi (Sphagnum sp.), Cyperaceae, Juncaceae şi alte
plante hidrofile. Etapele formării histosolurilor pot fi observate în lacurile
parţial colmatate. Astfel, în zona marginală a lacului se formează materialul
turbos din rogoz şi pipirig, în zona imediat următoare, către mijlocul lacului
se dezvoltă stuful şi papura, specii care înaintează treptat spre zona
centrală odată cu colmatarea treptată a acestuia cu material organic şi cel
mineral care este adus din zonele învecinate de către apele de suprafaţă.
Între histosolurile din zona marginală a lacului şi zona solurilor
semihidromorfe şi automorfe uneori se instalează speciile lemnoase de
Salix caprea, Alnus glutinosa etc. (Teşu, 1972, citat de Blaga, 2005).
Compoziţia chimică, gradul de mineralizare a apei freatice, influenţează
atât dezvoltarea anumitor specii de plante cât şi proprietăţile chimice ale
histosolurilor (conţinutul de săruri solubile, compoziţia anionică şi cationică
a sărurilor solubile, natura ionilor din complexul adsorbtiv, valoarea pH
etc.). Excesul de umiditate provine din apa din precipitaţii, din pânza
freatică, din scurgerile de pe versanţi sau din inundaţii.
Procese de formare. Mediul saturat în apă şi vegetaţia hidrofilă bogată
determină manifestarea unui proces continuu de turbificare al resturilor
organice. Acestea se acumulează progresiv an după an, în diferite stadii de

136
transformare ducând, pentru început, la separarea unui strat şi apoi a unui
orizont turbos individualizat şi la creşterea grosimii histosolului. Pe măsura
îngroşării orizontului turbos, covorul vegetal pierde contactul cu substratul
mineral, solul fiind alcătuit practic dintr-un strat de turbă, iar dezvoltarea
sistemului radicular al plantelor are loc numai în materialul organic. Are loc
înălţarea suprafeţei depozitului de material organic, care poate ajunge la 8
– 10 m (mai frecvent 2-3 m) şi colmatarea treptată a lacurilor şi a bălţilor cu
material vegetal, amestecat cu particule minerale, aduse de către apele de
scurgere, de pe terenurile învecinate.
În zonele montane, pe materiale parentale sau roci acide, se formează
astfel un material organic turbos caracteristic turbăriilor înalte, relativ afânat
sărac în substanţe minerale şi puternic acid. Turbificarea materialului
vegetal duce la formarea acizilor fulvici. Aceşti acizi colorează şi acidifică
puternic soluţia histosolurilor (CHIRIŢĂ, 1974). Actual, astfel de soluri, cu
gradul de saturaţie în baze mai mic de 53%, sunt denumite histosoluri
districe.
În zonele de stepă şi silvostepă, ce se formează în condiţii de climă caldă,
ape bogate în săruri minerale şi vegetaţie hodrofilă eutorfă, iau naştere
histosolurile eutrice (denumite local bahne).
În turbăriile eutrofe are loc şi acumularea carbonatului de calciu în condiţiile
evaporării apei în sezonul uscat (evaporare urmată de suprasaturarea apei
cu săruri solubilizate) şi a procesului de fotosinteză care determină
micşorarea concentraţiei în dioxid de carbon şi precipitarea carbonatului de
calciu:
Ca2 + 2HCO3 → CaCO3 + CO2 +H2O
Histosolurile formate se menţin numai în condiţiile unei umeziri excesive
întrucât ,,turbele se formează în apă şi trăiesc în apă" (Florea N., 1980).
Astfel, desecarea mlaştinilor şi exploatarea ca arabil a histosolurilor
determină intensificarea eroziunii eoliene şi mineralizarea materialului
organic având ca efect „subsidenţa" (micşorarea cotei) terenului.
Alcătuirea şi descrierea morfologică a profilului. Atât histosolurile
eutrice, cât şi cele districe sunt alcătuite dintr-o succesiune de orizonturi
organice hidromorfe (T – turboase), aflate în diferite stadii de
descompunere (fibric, hemic sau sapric), orizonturi a căror grosime
depăşeşte 50 cm. Orizonturile constituite din material sapric şi hemic, fiind

137
mai intens transformate, au o culoare mai închisă, cu valori şi crome mai
mici decât orizonturile cu material organic fibric (Fig nr. 33). Culori ale
orizonturilor constitutive ale histosolurilor districe şi eutrice sunt redate în
tabelul nr. 6.
Culoarea orizonturilor pedogenetice ale histosolului distric şi eutric
(după Stângă, citat de Blaga, 2005)
Tabelul nr.6
Tipul Adâncime Oriz. Culoare Tipul Adâncime Oriz. Culoare
de sol (cm) ped. de sol (cm) ped.
TB 0-25 T1 2,5Y 4/4 TB 0-23 T1 10YR 2/1
distric 25-50 T2 2,5Y 5/4 eutric 23-55 T2 5Y2/1
50-80 T3 2,5Y 5/6 55-80 T3 5Y3/1
80-150 T4 2,5Y 6/6 80-155 T4 5Y3/1
150-200 T5 2,5Y 6/8 155-200 T5 5Y3/1
TB - Histosol; T1... 5 - orizonturi turboase; 2,5Y 5/4 şi 5/6-culoare brun oliv deschis; 2,5Y
6/8 - culoare galben oliv; 5Y 2/1 - culoare neagră; 5Y 3/1 - culoare cenuşie foarte închisă;
10YR 2/1 - culoare neagră

Trecerea de la histosol către stratul mineral îngropat, pe care turba s-a

format, este tranşantă şi se realizează printr-un orizont Gr cu un colorit
uniform cenuşiu- oliv, fără pete de oxidare.
Aşa cum este specificat şi în definiţia acestora, histosolurile pot prezenta
orizont T începând din primii 50 cm de la suprafaţă. Aceasta înseamnă că
şi turbele, peste care s-a depus prin colmatare un strat de material mineral,
mai subţire de 50 cm, iar orizonturile turboase sunt formate până la
adâncimea de 1m şi au o grosime mai mare de 50 cm, se încadrează tot la
tipul histosol.
Proprietăţi. Fiind alcătuite aproape în exclusivitate din material organic, la
histosoluri nu se fac referiri în ceea ce priveşte textura sau structura
solului.
Din punct de vedere fizic, histosolurile sunt caracterizate printr-un exces
foarte mare de apă şi o aeraţie foarte redusă. Densitatea aparentă are
valori mici (0,15-0,5 g/cm3), capacitatea materialului organic de a reţine
apa este de circa 650-800 g/100 g material turbos uscat în etuvă la 105°C.
Porozitatea drenantă şi rezistenţa la penetrare au valori mici, drenajul
intern fiind defectuos. Capacitatea de apă accesibilă este extrem de mare
şi favorizează dezvoltarea şi menţinerea vegetaţiei ierboase şi în sezonul
uscat (ex. Delta Dunării). Regimul termic este deficitar caldura specifică a

138
apei şi a materialului organic este mare şi împiedică încălzirea şi răcirea
solului, implicit fluctuaţiile mari ale valorilor de temperatură (după Filipov,
2004).
Din punct de vedere chimic, în histosoluri predomină materialul organic: 50-
95% la histosolurile eutrice şi 94-98% la histosolurile districe.
Materialul turbos distric are un conţinut de cenuşă foarte mic (1,5-3%),
reacţie puternic şi foarte puternic acidă (pH = 4-4,9), conţinut scăzut în
baze (21-30 me/100 g sol).
Materialul turbos eutric are un conţinut mai mare de cenuşă (15-16%),
reacţie slab acidă până la slab alcalină (pH = 5,8-8,3) predominând cationii
bazici. Este mai bogat în elemente nutritive.
Subtipurile: distric (histosol cu proprietăţi districe); eutric, (histosol cu
proprietati eutrice); salinic (histosol cu orizont hiposalic în primii 100 cm sau
orizont salic între 50-100 cm); teric (histosol cu orizont mineral de peste 30
cm grosime şi situat în primii 100 cm); tionic (histosol cu orizont sulfuratic
în primii 125 cm).
Fertilitate şi folosinţă. Histosolurile sunt, în general, improprii cultivării şi
sunt folosite ca pajişti, de slabă calitate (speciile tolerate la condiţiile cu
exces de umiditate au o valoare furajeră scăzută).
Materialul turbos poate prezenta însă alte întrebuinţări: folosirea lui la
confecţionarea ghivecelor nutritive, ca îngrăşământ organic mai ales pentru
solurile din sere şi răsadniţe. Materialul fibric al histosolurilor acide este
folosit ca amendament în solurile din sere pentru corectarea conţinutului
excesiv de săruri solubile şi a reacţiei alcaline.
De asemenea, turbele atent uscate mai pot fi folosite ca material absorbant
pe terenurile poluate cu petrol, aplicarea acestora îmbunătăţind regimul
aerohidric al solului poluat şi activitatea microorganismelor ce descompun
produsele petroliere.
În Delta Dunării, unele suprafeţe cu histosoluri au fost exploatate ca arabil,
după aplicarea lucrărilor de desecare-drenaj. Sa constatat intensificarea
mineralizării materiei organice, mobilizarea elementelor nutritive, cât şi o
serie de consecinţe negative asupra proprietăţilor chimice ale solului. De
exemplu, „reacţia solului în orizonturile organice drenate ale histosolurilor
din Delta Dunării devine puternic acidă din cauza oxidării piritei (FeS2) şi

139
formării acidului sulfuric” (Munteanu I., 1994). Luarea în cultură a
histosolurilor prezintă şi pericolul de autoaprindere şi ardere a materialului
turbos (Florea N., 2004). În Delta Dunării s-au pierdut prin ardere peste 200
milioane m3 de turbă şi plaur, respectiv peste 60 milioane tone materie
organică (Munteanu I., 1994).
Cea mai indicată folosinţă a histosolurilor rămâne cea actuală (de pajişti),
atât pentru menţinerea ecosistemelor naturale, cât şi pentru prevenirea şi
combaterea aridizării zonelor de stepă, în care acest fenomen a început să
se manifeste, fapt remarcat de Munteanu I. (1996) în Lunca şi în Delta
Dunării.
2. FOLIOSOLURILE (FS)
Foliosolurile sunt soluri organice constituite din material organic (orizont
organic nehidromorf sau orizont folic (O), cu grosime de cel puţin 50 cm,
sau de minimum 20 cm dacă este situat direct pe rocă (R).

Orizontul O organic nehidromorf) este un orizont format prin acumulare de

material organic depozitat la suprafaţa solului, care nu este saturat cu apă
mai puţin de o lună de zile pe an; este deci un orizont organic nehidromorf.
Fracţia minerală se găseşte în proporţie mică, în general mai puţin de
jumătate din greutate.
Orizontul O se dezvoltă la partea superioară a solurilor minerale formate
sub pădure orizontul O nu include orizontul format prin descompunerea
intensă de rădăcini de sub suprafaţa solului mineral, caracter specific
orizontului A). Orizontul O poate fi întâlnit şi la o anumită adâncime de
suprafaţă dacă este îngropat. Un orizont format prin iluvierea materiei
organice în profilul de sol nu este un orizont O deşi, uneori, un astfel de
orizont poate avea conţinuturi considerabile de materie organică.
În solurile cu vegetaţie lemnoasă este constituit din:
Ol - litiera, constând din material organic proaspăt, nedescompus sau
foarte puţin descompus;
Of -orizont de fermentaţie format din materie organică incomplet
descompusă, în care se recunosc cu ochiul liber sau cu lupa mărire
 10) resturi vegetale cu structură caracteristică;
Oh - orizont de humificare în care materialul organic este într-un stadiu
foarte avansat de descompunere, încât nu se mai recunosc cu ochiul

140
 liber, ci numai cu lupa, resturi vegetale cu structură caracteristică.
Când depăşeşte grosimea de 20 cm, orizontul O poartă denumirea de
orizont folic.
Răspândire şi condiţii naturale de formare. Formarea şi evoluţia acestor
soluri este determinată de prezenţa vegetaţiei lemnoase. Astfel de soluri se
întâlnesc pe areale restrânse, de regulă în depresiuni situate în zone cu
clima răcoroasă şi umedă, sub păduri de conifere (Blaga Gh., 2005).
Aceste specii, în special molidul şi pinul, determină acidifierea solurilor
organice şi intensificarea alterării părţii minerale a substratului pe care s-au
format; bradul are acţiune acidifiantă mai redusă din cauza înrădăcinării
mai profunde şi a conţinutului mai mare de cationi bazici în materialul
organic.
Orizonturi organice se formează şi în alte zone forestiere, sub orice tip de
vegetaţie lemnoasă, însă grosimea orizontului O este mai mică, sub 50 de
cm, respectiv 20 cm, dacă materialul organic se acumulează direct pe rocă.
Procese pedogenetice. Formarea acestor soluri are loc ca urmare a
acumulărilor succesive de material organic alcătuit predominant din frunze
ale speciilor forestiere şi din alte categorii de material acumulat prin
intermediul apelor, care antrenează, transportă şi depun materialul organic
în arealele depresionare, cu caracter acumulativ (Florea N., 2004).
În urma descompunerii lente a materialului organic rezultă anumite cantităţi
de acizi fulvici solubili care imprimă solurilor o reacţie acidă. Zonele relativ
umede în care se formează şi reacţia acidă a substratului duc la o încetinire
a descompunerii materialului organic. Compuşii organici rezultaţi din
alterare sunt antrenaţi de apa care percolează stratul organic spre
substratul de formare al foliosolurilor, o parte din aceşti compuşi pătrund în
orizonturile minerale subiacente, iar o altă parte se acumulează deasupra
acestora într-un strat cu grosimea de 5-15 cm. Astfel, la suprafaţa
foliosolurilor se găsesc resturi vegetale nedescompuse sau slab
descompuse (orizont Ol), apoi materie organică incomplet descompusă
(orizont Of), iar la bază se formează orizontul de humificare (Oh) în care
materialul organic este într-un stadiu foarte avansat de descompunere,
încât nu se mai recunosc cu ochiul liber.
Alcătuirea şi descrierea morfologică a profilului. Profilul foliosolurilor
este constituit din următoarea succesiune de orizonturi: Ol-Of-Oh-C sau R.

141
Grosimea minimă a orizonturilor organice (Ol, Of şi Oh) a foliosolurilor este
de 50 cm.
Proprietăţi. Caracteristicile fizice şi chimice ale orizonturilor organice
variază în funcţie de tipul de vegetaţie, de subtratul pe care se formează şi
de condiţiile climatice în care se formează foliosolurile. Substanţele nutritive
rezultate din alterarea materialului organic şi antrenate către partea
minerală a solului sunt refolosite în nutriţia minerală a speciilor forestiere.
Subtipuri: distric (foliosol cu proprietăţi districe), eutric (foliosol cu
proprietăţi eutrice), litic.
Fertilitate şi folosinţă. Foliosolurile se formează numai sub vegetaţie
forestieră, fiind deci utilizate în silvicultură. Fertilitatea lor este influenţată de
însuşirile stratului mineral şi de gradul de descompunere al materialului
organic.

142
Fig. nr. 33 – Histosoluri 51

143