Victoria nvturii de Jean de la Fontaine Dup cum o s vedei, Zice-se c ar fi fost, Mai demult, Doi trgovei: Un bogat-seme i prost

i-un srac,- biat iste. Stnd de vorb pe o dreav, Se trezir la glceav. Cel bogat, om certre Pretindea c-i mai de pre i se cade ca oricine Cu respect s i se-nchine (Banii au i ei un rost: Merite dau celui prost!) - Prietene, ascult-m pe mine, Eu socotesc c nu i se cuvine S fii cinstit ca om de rangul meu. Poi tu s dai ospee cum dau eu? Te vd citind. La ce-i servete n viaa, Cnd ai palatul n pod - o chichineai vara pori, ca iarna, aceeai hain sumbr, Iar ca lacheu statornic ai propria ta umbr?

Republicii nu-i trebuiesc golanii, Ci cei ce tiu s-i cheltuiasc banii. Cu mesele i luxul, eu risipesc comori. Pe urma mea triesc, cum tii prea bine, Atia meseriai i negustori i cte un prlit de scrip, ca tine... I-ar fi rspuns sracul aa cum se cuvine, Dar a tcut, avnd prea mult de spus. i iat c rzboiul l-a rzbunat mai bine, Cci fr mil, Marte, oraul le-a distrus. n alt ora sracul, om cult i renumit, Fu gzduit, cinstit i rspltit, n timp ce bogtaul, acum srac i prost, Rmase fr adpost... Pania a limpezit glceava: Vrtejul soartei spulber doar pleava Lsnd pe loc grunele de aur. nvtura-i pururi un tezaur.