Nimeni şi nimic nu se schimbă

- Nu pot.
- De ce nu poţi ? Eşti destul de mare pentru a lua decizii de una singură. Nu ?
- Mda... Am 18 ani. Ca vârstă da. Sunt destul de mare pentru a hotărî singură asupra vieţii
mele. Dar... ştii... viaţa e complicată... diferită... Nimic nu e simplu... nimic nu e aşa cum
ar trebui...
- Aşa e. Înţeleg.
- Serios ? Înţelegi ?
- Da.
- Mă bucur... Pentru că nu toată lumea înţelege asta.
- Ba nu e adevărat. Toţi înţelegem. Doar că uneori nu vrem să înţelegem...

Noi singuri ne complicăm viaţa. Noi, oamenii, ne facem viaţa grea, cu mâinile
noastre. Singuri ne facem morală... ne învinui şi dezvinovăţim... în funcţie de propriile
idei şi principii.
Toate lucrurile trebuie făcute într-o ordine, să fie ca la carte. Dar ce înseamnă
„perfect” ? „Perfect” nu există. Nu există perfecţiune, iar dacă există nimeni nu a reuşit să
o ajungă. Totuşi, cu toţii aspirăm la o „viaţă perfectă”. Pâna la urmă, dacă noi ne simţim
fericiţi şi împliniţi în general, putem considera că am avut o viaţă destul de perfectă.
Pentru fiecare acest cuvânt are o materializare proprie. La sfârşitul vieţii poţi considera că
ai avut o viaţă perfectă, cu diferite greutăţi şi suferinţe, dar... te simţi împlinit... Totuşi,
vecinul tău, care a avut o viaţă asemănătoare ca a ta nu simte acelaşi lucru. Nu poţi aspira
la viaţa altcuiva, pentru că aceea a fost una fericită. Tu nu vei simţi acelaşi lucru, nu îţi va
lăsa acelaşi gust peste ani... Nu poţi copia pe ceilalţi. Pentru fiecare persoană acest cuvânt
are un sens diferit. „Viaţa perfectă” e reprezentată de împlinire, fericire. Se ajunge la
această aspiraţie prin mai multe mijloace, comportamente, sentimente. Nu a existat un
şablon, o formulă... Nu există. Şi nu va exista vreodată. Dar noi, fiinţele umane avem
nevoie să ne ghidăm după ceva. Avem nevoie de modele. Trebuie să ştim de ce anume
este reprezentat „binele” şi de ce anume „răul”. Şi medităm... Ceea ce vreau să fac... e
bine sau e rău ? În loc să mă întreb : Ceea ce fac... mă va face fericit sau nu ?
Oamenilor le place să-şi dea cu părerea. Să vorbească despre ceea ce a făcut o
anumită persoană. Să o analizeze pe ea şi faptele ei. De parcă ei ar putea şti ce înseamnă
„fericire” pentru acea persoană ! Fiecare o vede cu alţi ochi. O simte într-un alt mod. Unii
au nevoie de dragoste... de cineva alături, care să le ţină mâna într-a lor. Alţii au nevoie de
bani, pentru a-şi cumpăra tot felul de lucruri. Alţii au nevoie de faimă, să se simtă în
lumina reflctoarelor, să fie admiraţi de ceilalţi. Alţii au nevoie de o familie, de copii pe
care să îi vadă cum cresc sub ochii lor. Alţii au nevoie să-şi împărtăşească sentimentele
prin diferite moduri : muzică, pictură, scris. Alţii au nevoie să afle întotdeauna răspunsuri,
să înţeleagă toate fenomenele. Cu toţii avem nevoie de aproape toate aceste lucruri şi
poate încă multe altele pentru a avea o „viaţă perfectă”. Dar numai un singur motiv ne
ghidează în luarea deciziilor importante, deciziilor care ne fac fericiţi. Doar o singură
dorinţă predomină în sufletul nostru... şi ar trebui să o exploatăm măcar pe aceasta.
Pentru că numai o singură nevoie ne aduce fericire tot timpul.
*
- Îmi place cum gândeşti acum.
- Serios ? Dar nu mi-am schimbat gândirea. Să-ti spun ceva. Întotdeauna am gândit astfel.
Poate nu ţi-am arătat sau nu ai văzut tu. Dar eu sunt aceeaşi. Eu sunt eu. Nimic nu s-a
schimbat. Aşa cum... Să-ţi dau un exemplu. Oamenii întotdeauna înţeleg. Înţeleg orice.
Doar că uneori ei nu vor să înţeleagă. Nu vor să accepte anumite lucruri. Pur şi simplu nu
vor să înţeleagă acele lucruri. Pentru că în sufletul lor nu vor să fie aşa... şi-ar dori ca totul
să fie diferit... E vorba despre ce vrem noi în diferite momente ale vieţii noastre. E vorba
despre ce vrem să vedem şi cum vrem să vedem. E vorba despre sentimentele noastre. E
simplu. Întotdeauna ştim de existenţa lor... doar că am vrut să uităm de ele... să le
ignorăm... să ne prefacem că nu există... să credem că totul e o farsă... că nimic nu e
adevărat... Întotdeauna am gândit astfel. Indiferent dacă am lăsat sau nu să se vadă asta.
Indiferent dacă ţi-am lăsat ţie să vezi sau nu. Nimic nu se schimbă. Oamenii nu se
schimbă.

De fiecare dată înţelegem, credem aceleaşi lucruri şi în aceleaşi lucruri.

Întotdeauna vedem cu aceeaşi ochi, aceleaşi obiceiuri, dorinţe, temeri, iluzii, gânduri,
credinţe... Ceilalţi nu înţeleg asta. Nu înţeleg că şi noi vedem aceleaşi lucruri ca şi ei.
Doar că pe unele le încuiem într-un loc întunecat din mintea noastră pentru a nu le mai
vedea, pentru a uita de ele. Sperând că au pierit... că au dispărut... că s-au şters... Dar nu e
aşa. Toată viaţa vom avea aceleaşi obsesii, ticuri, comportamente. Aceeaşi personalitate.
Aceeaşi gândire. Gândeşti altfel acum ? Doar ai lăsat celorlalţi să vadă mai mult din
tine... sau lor li s-au deschis ochii şi încearcă să vadă mai mult din tine. Dar, până la
urmă... totul porneşte de la tine... şi se sfârşeşte cu tine...
*
- Oamenii sunt egoişti. Se gândesc numai la ei. În orice situaţie e vorba mai întâi de ei şi
apoi de ceilalţi...
- Da. Ce e aşa şocant... ? Nu ai realizat asta până acum ?!

Până şi actele de caritate sunt acte de egoism. De ce fac oamenii acte de caritate ?
Din mai multe motive personale. Depinde. Unii pentru a-şi obţine mântuirea. Ajută
oamneii pentru aşa-zisele „fapte bune”, pentru rezervarea unui loc în rai. Alţii, pentru că
atunci când ajută pe cineva se simt mai bine. Li se oferă o senzaţie de bine, ce îi ajută să-
şi continue viaţa. Se simt fericiţi, împliniţi. Au nevoie de fericire şi astfel o obţin. Totul se
rezumă la ei, la persoana fiecăruia. Alţii, pentru a-şi câştiga faimă. Pentru a arăta celorlali
cât sunt de buni. Pentru a-şi câştiga un renume. Acesta e doar un exemplu. Astfel se
întâmplă cu tot ceea ce facem.... Motivul principal suntem noi... Uneori poate nici noi nu
intelegem asta... Dar dacă vom analiza... vom descoperi.
Dacă ne vom deschide minţile şi vom abandona această existenţă distrugătoare,
dacă vom încerca să nu ne mai pese de toate lucrurile mărunte, cum ar fi părerile
celorlalţi... poate... vom reuşi... Dacă vom încerca să ne bucurăm de viaţă, să o trăim
realizându-ne dorinţele şi să punem în practică pasiunile.
Acesta e doar un vis. Dar oamenii au nevoie de vise, de speranţă... Fără speranţe
nu putem trăi... nu putem supravieţui... Dar... depinde... 1: Oamenii nu se schimbă. 2:E de
ajuns doar să supravieţuim ? 3: Ce e mai important pentru noi ? Să supravieţuim 100 de
ani degeaba ? Sau să trăim câţiva ani fericiţi şi împliniţi ? 4: Avem doar o şansă de care
trebuie să profităm. Iar dacă există mai multe... e bine.... doar că după cum se vede... nu
ne mai amintim de celelalte... 5: Aşadar ?