Crearea Crucii Rosii - Henry Dunant

Cel care a avut principalul rol in crearea Crucii Rosii a fost Henry Dunant (1828-1910) care s-a nascut la Geneva, in Elvetia, intr-o familie calvinista, practicanta a caritatii. Acesta s-a lansat in afaceri si in 1853 se afla in Algeria unde conducea colonia elvetiana de la Setif. Pentru afacerile sale, el a cautat sa obtina sprijinul imparatului Frantei, Napoleon al III-lea. In 1859 s-a deplasat in Lombardia in Penisula Italica, unde Napoleon al III-lea conducea armatele franco-sardiniene impotriva tupelor austriece, in cadrul procesului care se va incheia prin unificarea Italiei. Dunant a asistat la sfarsitul bataliei de la Solferino, incheiata cu victoria trupelor franco-sardiniene si a ramas profund impresionat de suferintele militarilor raniti in batalie si de numarul de decese inregistrate in randul acestora din cauza lacunelor manifestate in activitatea serviciilor sanitare, rudimentare din epoca. Sub impresia celor vazute, a scris in 1862 vestita sa carte Un souvenir de Solferina. In aceasta carte el si-a expuns convingerea ca era necesar sa se infiinteze societati de ajutorare a ranitilor compuse din infirmieri zelosi, devotati si cat se poate de pregatiti si si-a exprimat opinia potrivit careia era indispensabila formularea unui principiu international, conventional si sacru care odata acceptat si ratificat, sa reprezinte baza pentru infiintarea de societati de ajutorare in toate tarile din Europa, care sa fie nu doar unite, ci sa fie subiect si obiect al dreptului international. Aceasta carte s-a bucurat de un urias succes in randul familiilor domnitoare si princiare din Europa, in randul marilor filantropi, al politicienilor cunoscuti si al scriitorilor de renume. Gustave Moynier, presedintele societatii de utilitate publica din Geneva a decis sa prezinte membrilor societatii ideile formulate in cartea Un souvenir de Solferino, printre acesti membri aflandu-se si Henry Dunant. Societatea a desemnat un comitet care sa analizeze proiectul de infiintare a unor societati de ajutorare, concluziile urmand sa fie prezentate unui congres de binefacere care urma sa aiba loc la Berlin. Comitetul insarcinat cu studierea acestui dosar s-a declarat constituit intr-un Comitet International de Ajutorare a Ranitilor in caz de razboi, in anul 1875 luand numele de Comitet International al Crucii Rosii. In octombrie 1863 a avut loc la Geneva o conferinta denumita ulterior Conferinta Constitutiva la care au participat reprezentantiai 14 guverne, reprezentanti ai unor societati de caritate, filantropi si membri ai Comitetului International. Cu aceasta ocazie s-au adoptat 10 rezolutii care prevedeau infiintarea de comitete nationale (viitoarele socieati de Cruce Rosie) care urmau sa-si ofere serviciile guvernelor din tarile respective, sa se ocupe pe timp de pace de formarea de infirmieri voluntari si de strangerea de materiale medicale, iar pe timp de razboi, sasi ofere serviciile armatelor, sa puna la dispozitie localuri, spitale si personal medical.

Societatile de ajutorare aveau posibilitatea sa se reuneasca in congrese sii schimbul de comunicatie intre ele urma sa se desfasoare prin intermediul Comitetului International. La sfarsitul conferintei, Comitetul International de ajutorare a ranitilor in caz de razboi de la Geneva, isi exprima speranta ca guvernele vor acorda inalta lor protectie societatilor nationale de ajutorare si ca una din cele 10 rezolutii adoptate la conferinta, cea privind arborarea drapelului Curcea Rosie pe spitale si ambulante, va fi respectata la fel ca si purtarea de catre infirmierii voluntari si personalul sanitar al brasardei Crucea Rosie. Comitetul International isi exprima speranta ca infirmierii si personalul sanitar, persoanele civile care ii ingrijeau pe raniti in razboi si ranitii insisi, vor fi protejati. Conferinta Constitutiva din 1863 a reprezentat punctul de plecare pentru dreptul international umanitar care va fi codificat prin conventiile de la Geneva din 1864-1906-19291948 urmate de protocoalele aditionale din 1977. Comitetul International de la Geneva dorea sa convoace o conferinta diplomatica prin care rezolutiile adoptate la Conferinta Constitutiva sa fie ratificate si accepate de catre guvern si astfel sa capete forta de lege. In 1864 se declansdeaza in februarie Razboiul Ducatelor intre Prusia si Austria pe deoparte si Danemarca pe cealalta parte. Aceste doua ducate apartineau de coroana daneza, dar populatia era in majoritate germana. Acesta a fost primul conflict in care a fost implicat Comitetul International de la Geneva. Din ratiuni de impartialitate, lucru care ramane valabil pana in ziua de azi, Comitetul a trimis cate un delegat pe langa fiecare din cele doua parti aflate in conflict. Unul dintre ei era elvetian si celalat belgian, lucru care va fi evitat timp de foarte multi ani sa fie repetat, comitetul optand transmiterea doar ded delegati elvetiei. Acesti delegati au beneficiat de scrisori de recomandare din partea Comitetului International, dar si din partea Guvernului Elvetian si purtau brasarda Crucii Rosii. Cei doi delegati au primit sarcina sa se ingrijeasca de militarii raniti si sa observe cum ar putea fi implementate in practica rezolutiile adoptate la Conferinta Constitutiva. Delegatul belgian va sprijini crearea Societatii Nationale de Ajutorare din Danemarca, iar autoritatile militare austriece si prusace vor accepta ca ranitii din ambele tabere sa fie tratati in mod egal. In iunie 1864, Guvernul Elvetian care a acceptat sa organizeze o conferinta diplomatica avuta in vedere de Comitetul International, a trimis invitatii statelor din Europa, dar si Braziliei, Mexicului si SUA. Astfel, in august 1864 se desfasoara la Geneva o conferinta diplomatica in care s-a adoptat Conventia privin imbunatatirea soartei militarilor veniti din armatele in campanie. Aceasta conventie prevedea neutralitatea ambulantelor, spitalelor, personalului medical care le deservea si a ranitilor indiferent din ce tabara faceau parte; evacuarea in tarile de origine a militarilor grav raniti sau grav bolnavi, evacuare protejata de o neutralitate absoluta; arborarea

insemnului Crucii Rosii care oferea protectie si acceptarea acestui simbol de catre partile aflate in conflict. In 1866 are loc Razboiul Austro-Prusac care a ridicat o serie de probleme Comitetului International de la Geneva. Principala problema a fost ca spre deosebire de Prusia si de aliata sa Italia, care ratificasera Conventia de la Geneva din 1864, Austria impreuna cu unele dintre statele germane care erau aliate, nu ratificasera aceasta conventie. Institutia de la Geneva a obtinut un oarecare succes, determinand Prusia si Italia sa aplice unilateral prevederile conventiei, ceea ce au facut si unele dintre statele aliate Austriei, dar Austria a refuzat. Spre deosebire de Razboiul Ducatelor, Comitetul International de la Geneva nu s-a mai implicat in mod direct, netrimitand delegati pe langa partile aflate in conflict. In urma bataliei de la Sadova, Austria a fost infranta si ulterior a aderat la Conventia de la Geneva din 1864. Henry Dunant, care devenise renumit si era primit de marile familii domnitoare din Europa, nu a avut asa mare succes in afacerile sale private. El a intrat in faliment si datoriile sale se ridicau la fabuloasa suma de 1 milion de franci elvetieni. Pentru a nu afecta imaginea si activitatea Comitetului International, el si-a prezentat demisia din functia de secretar (Moynier a fost primul presedinte) in 1867, dar Institutia de la Geneva i-a facut o surpriza neplacuta, considerand ca demisia sa este si din calitatea de membru al comitetului. Dunant a traversat o perioada extrem de nefasta, a ajuns sa doarma pe banci in Paris, dar salvarea sa a venit din partea imparatesei Frantei, care dorea sa abordeze cu el problema extinderii Conventiei de la Geneva asupra conflictelor purtate pe mare. Dunant isi va spala din imagine si va fi declarat membru de onoare a mai multor societati nationale de Cruce Rosie.