Comitetul International al Crucii Rosii si Romania in al 2lea RM

(1 SEPT 1939 -12 AUGUST 1944)

Cel de-al doilea RM a inceput odata cu invadarea Poloniei de catre trupele germane si
CICR a infiintat la Geneva Agentia Centrala pentru prizoniei de razboi. Situatia s-a complicat si
razboiul a devenit un conflict mondial dupa ce Franta si Anglia, aliate ale Poloniei, au declarat
razboi Germaniei. Aceste 2 state nu au declarat insa razboi si Uniunii Sovietice, care la 17 sept
1939 a atacat la randul ei Polonia, ocupand jumatatea rasariteana a acestui stat pe baza
protocolului secret incheiat in Germania, cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov.
CICR a solicitat Moscovei sa permita trimiterea unui delegat al sau in capitala Rusiei, care sa se
ocupe de situatia prizonierilor de razboi polonezi, dar acest lucru nu a fost acceptat de guvernul
sovietic, care si-a mentinut aceasta pozitie si in urma declansarii razboiului dintre Uniunea
Sovietica si Finlanda (toamna anului 1939 primavara anului 1940).
CICR a trimis initial un delegat care urma sa ajunga la Varsovia, dar dupa ocuparea
acestui oras de catre trupele germane, nu a mai putut ajunge acolo si s-a oprit in Romania, care a
primit pe teritoriul ei atat pe membrii guvernului polonez, cat si aproximativ 50 000 de refugiati
polonezi, militari si civili. Cu acceptul tacit al autoritatilor romane, in decurs de 6 luni, peste
40 000 dintre acesti refugiati vor pleca in strainatate prin Palestina, Turcia si Orientul Mijlociu,
cei mai multi dintre ei alaturandu-se trupelor engleze in lupta impotriva Germaniei.
Pana in anul 1943, numarul refugiatilor polonezi din Romania s-a redus la aproximativ
3000 de persoane, care au continuat sa fie protejate de catre guvernul roman, chiar daca unii
dintre ei erau evrei polonezi.
In iunie 1941, Germania alaturi de aliatii ei in randul carora se afla si Romania, a atacat
Uniunea Sovietica. Problema majora cu care s-a confruntat CICR, in cazul conflictului din
Rasarit, a fost aceea ca URSS nu aderase la Conventia de la Geneva privitoare la tratamentul
prizonierilor de razboi. Germania si Uniunea Sovietica s-au acuzat reciproc de incalcarea
conventiilor si a tratatelor internationale si astfel milioanele de prizonieri de razboi sovietici si
germani detinuti de cele 2 state, nu vor beneficia de nici o protectie.
Romania, aflata in razboi cu Uniunea Sovietica a incercat pe tot parcursul razboiului
purtat impotriva acestui stat, sa obtina prin mijlocirea CICR, incheierea de conventii privind
schimbul de prizonieri grav bolnavi sau grav raniti care nu mai puteau lupta, sau schimburi de
liste de prizonieri de razboi, dar Moscova nu va accepta acest lucru.
In cadrul Agentiei Centrale pentru Prizonieri de Razboi de la Geneva, s-a infiintat un
serviciu URSS a carui activitate s-a desfasurat practic doar datorita Romaniei, care, in ciuda
lipsei de reciprocitate din partea guvernului sovietic a transmis liste cu nume si informatii privind
pe cei aproximativ 75 000 de prizonieri sovietici aflati in Romania. Spre comparatie, Germania si
celelalte state aliate ale sale in Razboiul Antisovietic (Finlanda, Italia, Ungaria) nu vor transmite
la Geneva decat liste cuprinzand in total aproximativ 4000 de nume de prizonieri sovietici.
In mai 1943, o delegatie CICR compusa din doi membri, se va deplasa in tarile din Sud-
Estul Europei, pentru a lua contact cu Societatile Nationale de Cruce Rosie, si timp de 15 zile,
aceasa va fi prezenta in Romania, unde va lua contact cu autoritatile romane si va vizita o serie
de lagare si de spitale militare unde erau detinuti prizonieri de razboi sovietici.
Dupa 23 august 1944, dupa ce Romania va intoarce armele impotriva Germaniei,
prizonierii de razboi sovietici vor fi stransi in 4 lagare si apoi, impreuna cu cetatenii din
Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Herta, care au fost ocupate din nou de Uniunea Sovietica,
au fost obligati, uneori prin forta, sa se repatrieze in Uniunea Sovietica, fiind considerati cu totii
cetateni sovietici, multi dintre ei decedand ulterior in lagarele sovietice.
Incepand cu anul 1943, au aparut in Romania primii prizonieri de razboi anglo-americani,
care erau aviatori doborati deasupra teritoriului romanesc, in urma raidurilor aeriene asupra
instalatiilor petroliere de la Ploiesti si Campina, principala sursa de petrol pentru armata
Germaniei. Acesti prizonieri de razboi anglo-americani au fost protejati in conformitate cu
conventiile internationale de CICR si de puterea protectoare Elvetia.
Paul Ritter din cadrul legatiei elvetiene la Bucuresti, actiona in calitate de reprezentant al
puterii protectoare, iar delegatii elvetieni Vladimir de Steiger si Charles Kolb reprezentau
Comitetul International al Crucii Rosii la Bucuresti si vegheau la respectarea conventiei de la
Geneva privind tratamentul prizonierilor de razboi. Toate documentele si marturiie din epoca
atesta faptul ca prizonierii de razboi anglo-americani au fost bine tratati in Romania, si un
exemplu in acest sens il reprezinta Lagarul de la Timisul de Jos, unde acesti prizonieri au primit
ajutoare trimise de Crucea Rosie Americana: instrumente muzicale, mingi si fileu pentru
practicarea voley-ului si a tenisului de masa, ei amenajandu-si chiar si o piscina in curtea
lagarului.
Dupa 23 august 1944, cei 1095 de prizonieri americani si 52 britanici, au fost evacuati cu
bombardiere americane de pe aeroportul militar din Popesti si astfel nu au fost capturati de
armata sovietica.
In ceea ce-i priveste pe evreii din Romania, supusi persecutiilor legislatiei antisemite si
dupa 1941 deportarii in Transnistria, CICR nu putea interveni in favoarea lor, pentru ca nu erau
protejati de nici o conventie internationala, soarta lor fiind considerata ca depinzand strict de
atitudinea autoritatilor din statul unde acestia traiau.
Totusi, Romania a reprezentat o exceptie in randul statelor din blocul axei pentru ca aici
CICR prin delegatia sa la Bucuresti, a putut actiona cu acceptul Guvernului Roman pentru
ajutorarea deportatilor din Transnistria si a populatiei evreiesti nevoiase din Romania.
Ministul Elvetiei la Bucuresti este cel care a solicitat Genevei inca din 1941 sa se
intereseze de soarta evreilor romani. In 1943, delegatia CICR va vizita cateva ghetouri model si
va discuta cu liderii comunitatii evreiesti din Romania. La Bucuresti activa deja din 1942
Vladimir de Steiger, care se ocupa cu achizitionarea de alimente pentru ajutorarea populatiei
belgiene afectate de razboi si in urma semnalelor transmise de Guvernul Roman si de Crucea
Rosie Romana, Geneva va trimite la Bucuresti in toamna anului 1943 pe Charles Kolb, insarcinat
special sa se ocupe de problema evreilor din Romania.
In decembrie 1943, dupa ce a luat contact cu liderii comunitatii evreiesti si cu autoritatile
romane, el s-a deplasat in Transnistria unde a vizitat localitatile unde erau consemnati evreii
deportati din Romania, dar si evrei localnici. El a redactat un raport amplu in care a criticat
modul in care a avut loc deportarea evreilor si pirderile de vieti omenesti, provocate in randul
acestora in prima iarna de deportare si a inaintat o serie de propuneri privind imbunatatirea
soartei acestora, inclusiv propunerea de repatriere a unui numar de 4500 de copii evrei orfani
aflati in Transnistia (au putut fi repatriati in final doar 2000 dintre ei). Acest raport este important
pentru ca nu a fost cosmetizat si refacut de catre CICR, inainte de a fi inaintat guvernului roman,
fiind predat in original de catre Charles Kolb lui Mihai Antonescu.
Prin cei doi delegati de la Bucuresti, s-a organizat o actiune de ajutorare a deportatilor din
Transnistria cu ajutorul sumelor de bani puse la dispozitie de organizatiile evreiesti internationale
American Jewish Joint Distribution Conmitte (JOINT) si World Jewish Congress. In total,
aproximativ 400 milioane de lei, echivalentul a 300 mii de franci elvetieni si a 300 mii de dolari
pusi la dispozitie de cele 2 organizatii evreiesti internationale, au fost folosite pt ajutorarea
evreilor din Romania.
In cursul anilor 1938 si 1939 pana la izbucnirea celui de-al doilea RM, Romania, datorita
pozitiei sale geografice, a reprezentat o poarta de intrare in Palestina pentru evreii emigrati legal
sau ilegal in acest teritoriu aflat sub mandat britanic, plecati la bordul navelor plecate din
porturile romanesti Constanta, Sulina, Braila, Tulcea.
In 1939, Guvernul Britani a emis o Carta Alba prin care limita emigrarea evreilor in
Palestina la 75 000 de persoane pentru perioada 1939-1944, pentru a menaja relatiile sale cu
populatia araba majoritara din acest teritoriu. Dupa izbucnirea razboiului, emigrarea legala si
ilegala din Romania spre Palestina s-a redus considerabil, aceasta avand loc pe riscul celor
imbarcati la bordul unor mici ambarcatiuni inchiriate cu sume colosale si prin mituirea
oficialitatilor romane, dar si in acest domeniu, delegatii CICR la Bucuresti vor actiona in
interesul celor care doreau sa ajunga in Palestina.